close
Cronică

Muzeul inocenţei

Am început să citesc, cu întîrziere, „Muzeul inocenţei” al lui Pamuk. Las la o parte faptul că-mi place, pentru că nu are relevanţă acum. O să spun doar că traducerea şi redactarea sunt ca mătasea până în clipa-n care-am dat de fraza: „Apoi mâna bărbatului se prăbuşea pe neaşteptate, „din greşeală”, tocmai în poala lui Fusun (…) şi, după ce-şi dibuia calea şi se agita, rămânea încremenită ca un crab între picioarele şi coapsa ei”.
Am închis ochii şi romanul ca să-ncerc să înţeleg. Deci fata avea picioare plus o coapsă (nu ştim care). Înseamnă că avea trei picioare (e posibil, ne aflăm în Turcia). Şi ţinta dorinţei bărbatului se afla între cele două picioare şi coapsa separată. E cam asimetric, însă nu te poţi opune unui scriitor. Mai departe: coapsa cu pricina, nefiind semnalată ca picior, este în mod clar lipsită de gambă, gleznă şi labă, aşadar atârnă âcele două picioare. Imaginea e puternică, totuşi nici aşa nu se rezolvă problema, deoarece nu se specifică exact numărul picioarelor. Pot fi două, e drept, dar pot fi mai multe. Să zicem opt. Şi cu coapsa, opt şi jumătate (referinţă culturală). Însă ce te faci dacă atunci cînd se aminteşte de picioare, autorul sau traducătoarea sau redactorul sau toţi odată au vrut să spună „labele picioarelor”? În fond, se mai vorbeşte astfel pe la ţară. În acest caz, mâna bărbatului rămîne încremenită între labele picioarelor şi coapsă (stângă sau dreaptă). Adică undeva prin dreptul genunchilor – aşadar aici s-ar afla obiectivul poftei, fie lipit de-o rotulă, fie suspendat ademenitor în gol. Nu-i însă cam dificil să-l prinzi? Şi unde se află uterul? Şi-i genunchiul cărui picior? E vorba de cele două labe ale celor două picioare, sau e un singur picior cu două labe?
Fraza se află la pagina 69. Sigur nu-i un număr întâmplător!

Răzvan Petrescu

Tags : Muzeul inocenţeiOrhan Pamuk

Leave a Response