close
Editorial

Nouă ani în Tibet. Naivul şi şoarecele

Mâine (2 ianuarie-n.r.) se fac doi ani de când a chiţăit scurt, de “la revedere”, şi a murit. Cu doi ani înainte îl operasem de cancer. I-au scos de pe spinare o tumoare de mărimea unei mingi de ping-pong. Cam prea mare, ţinând cont că el atârna la cântar doar 945 de grame. A mai trăit doi ani. Cu şoarecele ăsta am petrecut, în doi, fo şase revelioane, după ce femeia cu care am împărţit cei mai frumoşi ani, ai tinereţii, trăsese uşa casei după ea, definitiv. S-au făcut nouă ani de când mă prinde Anul Nou dormind. Ce vrei, nu-mi mai permit luxul unei noi depresii 🙂 Acu’, dacă stau să mă gândesc, la mine e revelion cam tot anul şi nu mai pun că mă pot da jos pe orice parte a patului vreau. Iar dacă atunci când ajung acasă îi iau cu mine şi pe Petru şi pe Pârvu se face chiar aglomeraţie. Cu timpul am descoperit – şi m-am simţit precum marii exploratori – locurile unde erau pitite cearşafurile, prosoapele, chiloţii şi şosetele. Dar cre’ că şi acu’ mai am în peisajul meu carstic, oborean, cotloane ascunse, pline de comori casnice, nepreţuite pentru un burlac naiv, între două vârste.
Şi, ca în fiecare an, pe 1 ianuarie, dis-de-dimineaţă, o ascult pe Miriam Makemba, cu a sa superbă “Malaika”, în duet cu Harry Belafonte. Ceea ce vă recomand şi vouă.
https://www.youtube.com/watch?v=q8jxALtWGVQ

Mihnea-Petru Pârvu
Tags : burlaciepetrecererevelion

Leave a Response