Victimele barbariilor ungurilor în 1940, în teritoriile ocupate de regimul horthyst, nu și-au găsit nici astăzi dreptatea. Sufletele morților din N-V Ardealului încă bântuie, pentru că trupurile lor nu au fost îngropate creștinește. Au rămas aruncate în gropi comune, păzite la acea vreme de jandarmii cu pene de cocoș, care nu i-au lăsat pe români să se apropie pentru a ridica corpurile neînsuflețite.
Însă, criminalii au trăit liber, în pace și au murit de bătrînețe, fără nici un pic de mustrare de conștiință. În acest articol o să prezentăm cazul unui ”mare erou” al neamului unguresc, slăvit și astăzi prin statui și manifestări oficiale, care se face vinovat de uciderea în mod bestial, a zeci de români în localități din județul Cluj. Este vorba despre scriitorul-grof, Albert Wass care a pus la cale, împreună cu armata de ocupație, uciderea unor întregi familii de români și evrei în localitatea Sucutard( județul Cluj), în luna septembrie 1940. În urma deciziei Tribunalului Poporului din 1946, Wass a fost condamnat la moarte, în contumanie, el fugind din țară odată cu trupele ungare, în urma eliberării Transilvaniei de Armata Română. În aceeași sentință, este condamnat la moarte și tatăl acestuia, Wass Endre.
Locul crimelor: Sucutard
Ororile s-au petrecut undeva la granița Ardealului frânt( pe teritoriul actualului județ Cluj), prin Diktatul de la Viena, când, în mod arbitrar, N-V Transilvaniei a fost dezlipit din trupul țării. Localitatea Sucutard este situată la 25 de km de Gherla, unde, atunci, își avea domeniul contele Albert Wass, care, după cum se arată în decizia Tribunalului Poporului, ” purta ură neîmpăcată românilor cari primiseră de la statul român, prin reformă agrară, o bună parte din moșia sa”.
Un scriitor maghiar din Transilvania, Benamy Sandor, în cartea sa memorialistică, ”Am trăit în secolul 20”, apărută la Budapesta, în 1966, îl caracteriza astfel pe groful Wass: ”Fiu de aristocrat, slăbănog, pirpiliu, mustăcios, avea permanent în jurul gurii un zâmbet ironic, deși nu era arogant. Era iubitor de natură, mare vânător. Cu toate acestea, cei care au muncit pentru el îl interesau doar ca material literar, altfel, din parte-i, puteau să se întoarcă și cu susul în jos. Necazurile propriilor copii, boala soției – dacă, de exemplu, își plănuise o vânătoare- nu-l tulbura. N-are inimă, spunea despre el și medicul de casă. E întâmplător oare că se împăca bine cu nyilașii (n.r. extremiștii unguri din regimul Horthy) și că a șters-o din țară pe șlepul lor?”
Ura șovină a lui grofului Wass
”Mânat de această ură șovină, contele Wass Albert intervine prin locotenentul Pakucs, comandantul militar al comunei să fie arestat fostul primar român Petru Mărginean, în care acuzatul Wass vedea pe principalul vinovat în aplicarea legii agrare, arestând cu el și pe fata sa adoptivă, Marioara Mureșan, pe atunci elevă la școala normală. La intervenția sa sunt arestați locuitorii români Iosig Moldovan și Ioan Câț, cari prin 1938 au avut îndrăzneala de a porni un proces penal împotriva contelui Wass Albert pentru leziuni corporale. O dată cu ei a fost arestat și comerciatul Rosenberg, pe motiv că ar face speculă și pe cumnatele sale Mihaly Estera și Rozalia, bănuite de contele Vass pentru activitate comunistă și denunțătoare la autoritățile românești pentru activitate iredentistă”, scriu istoricii Gheorghe Bodea, Vasile Suciu și Ilie Pușcaș, în cartea ”Administrația horthystă în Nord-Vestul Ardealului”.
De asemenea, în concluziile procurorilor care au instrumentat cazul acestor crime se arată că ”arestații Petru Moldovan, Mioara Mureșan și Rosenberg Iacob, după interogatoriul luat de plutonierul Polgar care i-a bătut pe bărbați cu cruzime, au fost eliberați. Au fost însă menținuți în arest cei doi săteni Moldovan Iosif și Câț Ioan, precum și surorile Mihaly, ultimele fiind duse la castelul contelui Wass pentru a fi recunoscute.
Împușcați și aruncați în groapa comună
În ziua de duminică, 22 septembrie 1944, pe când lumea ieșea de la biserică, cei patru arestați au fost duși sub pază militară până în comuna Țaga, unde a doua zi dimineața au fost împușcați și aruncați în groapa comună. Rolul și vinovăția acuzațiilor Wass Endre, Wass Albert, lct. Pakucs și plutonier major Polgar este precis arătat de martorii Rosenberg Iacob,Petru Mărginean, Marioara Mureșan, Susana Moldovan și alții special indicați în dosarul cauzei”.
În rechizitoriul din sentința dată de judecători, apar și declarațiile unor martori oculari la acele orori:
”Subsemnata Ibuzan Rozalia, născută la 17 aprilie 1929, în comuna Geaca, satu Sucutard, fiica lui Grigore și Veronica, cu domiciliul în Geaca, satul Sucutard, județul Cluj, pensionară CAP, declar următoarele: În anul 1940 locuiam în comuna Geaca, satul Ghiriș, împreună cu părinții mei și cei 6 frați ai mei. În noaptea de 19 spre 20 septembrie 1940,ora 1.30 a trecut pe lângă casa mea o patrulă de grăniceri unguri în mod pașnic.
După această patrulă, a venit o patrulă mai mare de grăniceri. Dintre ei, trei s-au rupt din coloană și au intrat în casa noastră, pe întuneric, spărgând ușa la intrare. În același timp, unii militari, pentru a ne teroriza cu frica, au început să tragă focuri de armă pe la ferestrele noastre. La intrarea în casă, grănicerii horthyști aveau lanternele în mînă, întrebau în limba maghiară: Unde țineți ascunși ostași români? Mama, care cunoștea limba maghiară, a răspuns că la noi în casă nu sunt ostași români și nu au fost niciodată și a încercat să aprindă lampa cu petrol. Unul dintre miltarii unguri a lovit cu patul armei lampa din cui, care a căzut la pământ și s-a spart.
Sever, omorât în bătaie
Un altul l-a prins pe fratele meu Sever care stătea în pat, înfricoșat. Pe acest frate l-au tras jos din pat, de păr și urechi și au început să-l lovească cu patul armei peste cap și corp. Când a primit o lovitură mai puternică în piept i s-a rupt ceva, pentru că a sumat mai tare. Un alt frate al meu, mai mic, cu numele de Mihăilă a reușit , protejat de întuneric să se ascundă sub patul în care dormise. Acesta a scăpat mai ușor, primind numai două lovituri cu patul armei peste cap și s-a ascuns sub pat, stând acolo până la plecarea teroriștilor.
Apoi a început bătaia cu patul armei, cu pumnii și cu bocancii la toată familia. Dintre toți din familie, a murit a doua zi, din cauza bătăilor și torturilor la care am fost supuși, fratele meu Sever, tână în vârstă de 18 ani. I-au rupt coastele, i-au zdrobit plămânii, ceea ce i-au provocat moartea. Am încercat să-l ducem la spital, însă era prea târziu. Iacătă, așa ne-au torturat și bătut pe toată familia grănicerii horthyști, care abia sosiseră în comuna noastră la începtul lunii septembrie 1940.
Toată familia, în suferință, toată viața
Din cauza loviturilor și a împunsăturilor de baionetă, am suferit și eu foarte mult. Toată viața am trăit suferindă, ca și ceilalți frați ai mei. A doua zi după ce am fost schingiuiți în propria casă, a venit la noi unul dintre grăniceri călăi și ne-a întrebat batjocoritor că dacă i-am vedea pe acei grăniceri unguri care ne-au bătut i schingiuit, i-am recunoaște? La care întrebare, mama a răspuns în limba maghiară: „Cum să nu-i cunoaștem, pentru că unul dintre ei ești chiat dumneata! Pentru că te cunosc foarte bine, deși era noapte. După care grănicerul horthyst a spus că dacă ne vom plânge la cineva de faptul că fratele meu a murit în urma bătăilor primite de la grănicerii unguri, toți din familie vom fi omorâți.
Așa că nu am mai reclamat la nimenea. De fapt, nici nu ne asculta, chiar dacă îndrăzneam să reclamăm și să ne plângem autorităților hortyste. Tot în acea noapte au mai fost bătuți și consătenii și vecinii niștri din Sucutard: Deac Ioan, tată a 2 copii, Bota Dănilă, tată a 4 copii, Bota Teodor, tată a 2 copii, Gorgan Gheorghe, tată a 5 copii, Mărginean Maxim, tată a 6 copii, Mureșan Ioan, tată a 2 copii, Bota Gheorghe, tată a 7 copii, Bota Ghoerghe, tată a două fete și alții”.
Împușcați, la rând
O altă declarație a unui martor ocular, prezentă în dosarul crimelor de la Sucutard: ”Mă numesc Iuliana Moldovan ( căsătorită Ibuzan), fiica lui Iosif și Susana,născută pe 18 februarie 1924 în comuna Geaca, satul Sucutard. Vă relatez următoarele în legătură cu asasinatele comise de armata și civilii unguri în luna septembrie 1040 în comuna Sucutard. La noi în comună bandele horthyste au ucis cu focuri de armă și lovituri cu armele și baionetele civile la data de 20 septembrie 1940: 1. Iosif Moldovan, tatăl meu, în urma căruia am rămas 2 copii orfani, împușcat, 2. Ioan Câț, în urma căruia au rămas 6 copii orfani, 3. Tânară evreică Mihaly Estera, nepoata comerciantului Rosenberg, împușcată la 19 ani, 4. Tânăra evreică Mihaly Rozalia, împușcată la cei 17 ani neîmpliniți, 5. Tânărul Sever Ibuzan,ucis prin patul armei și cu o baionetă de către militari hortyști.
Tatăl meu, Iosif Moldovan, român de naționalitate, s-a căsătorit cu mama, Kiss Zsuzsana, fiica lui Marton și Maria, de naționalitate maghiară și din dragostea lor curată am rezultat doi frați: eu și fratele meu Aurel Moldovan. Tată meu a fost un țăran sărac, posedând doar 3 iugăre de pământ primit prin reforma din anul 1923 și a lucrat mult pământ ăn paret, la groful Vass Endre din Sucutard, până în anul 1940, când a fost împușcat.
Omorâți, la îndemnul bătrânului Wass
În comuna Sucutard, trupele horthyste au intrat în ziua de 8 septembrie 1940. Cum au intrat în sat, armata maghiară a și fost îndemnată de groful Wass Endre( bătrânul Wass) să aresteze și să maltrateze populația românească, adunându-i la școală pe români și românce unde erau maltratați și schingiuniți în mod barbar, fără nicio vină. Jandarmii cu pană de cocoș și armata au băgat spaimă în întreg satul Sucutard. În noaptea de 20/21 septembrie 1940, pe la ora 2.30, au venit la locuința noastră și l-au arestat pe tatăl meu, Iosif Moldovan, doi jandarmi cu pană de cocoș. Tata i-a rugat ca să-l lase în mijlocul familiei, pentru că este om sărac, are 2 copii și soția lui este de naționalitate maghiară. La aceste rugăminți, unul dintre jandarmi l-a lovit cu patul puștii de i-au rupt 4 dinți din față. L-a năpădit sângele pe nas și pe gură. A intervenit mama mea, cu cele mai umile rugăminți, pentru a-l lăsa pe tata acasă și să nu-l aresteze pentru că nu a greșit nimănui cu nimic, că este om bun și dacă este român, tot timpul a respectat-o și a stimat-o ca unguroaică. Cu lacrimi în ochi, mama s-a așezat în genunchi în fața celor doi jandarmi unguri și i-a rugat în limba maghiară să aibe milă de familia ei. Că în Sucutard, românii și maghiarii au trăit întotdeauna în bună înțelegere și prietenie.
Cățeaua spurcată cu sânge de valah împuțit
Jardarmii cu pană de cocoș s-au năpustit cu paturile armelor asupra mamei mele, lovind-o puternic, de 4 ori peste piept și cap, înjurând-o de Dumnezei și spunându-i că este o cățea care și-a spurcat sângele, căsătorindu-se cu un valah împuțit și iarăși au început să o lovească cu baioneta și patul armelor. Așa că tata a fost răpit din sânul familiei și dus la școala de jandarmii unguri, unde mai erau peste 15 persoane arestate. Dintre cei arestați, mulți au reușit să fugă din arestul improvizat și au trecut în România.
Călăii horthyști la îndemnul grofului Wass Albert, au dus în ziua de 24 septembrie pe tatăl meu, om de 41 de ani, pe Ioan Câț, de 37 de ani, pe tânăra evreică Mihaly Estera, în vârstă de 19 ani și pe sora ei Rozalia de 17 ani, pentru că pe Sever Ibuzan, de 18 ani, l-au bătut așa de rău în momentul arestării încât a decedat. Pe ceilalți români și cele două fete evreice i-au dus în lanțuri și sub arest de la școala din Sucutard la pichetul de grăniceri unguri din Sucutard, chiar pe maul lacul numit Țaga Mică, din comuna Țaga. În acel loc i-au obligat pe cei arestați să-și sape singuri groapa comună înainte de execuție. Pe la ora 10, în ziua de 24 septembrie, groapa era gata. În fața gropii comune, călăii au așezat în linie, pe marginea gropii, tot un român și o evreică și au descărcat armele în pieptul arestaților. Ioan Câț a fost lovit de glonte în piept, însă nu a murit imediat, a mai avut putere să mai încerce să-și salveze viața. A sărit în lacul care era la un pas și a încercat să se ascundă în nămol și trestie. Însă unul dintre soldați a sărit după el în apă, l-a prins de păr și de picioare și l-a scos pe marginea gropii, apoi și-au descărcat din nou armele în pieptul lui.
După execuția lui tata și a celorlalți oameni am încercat să-l dezgropăm și să-l îngropăm în cimitirul satului, însă nu am putut din cauză că timp de 8 luni de zile, din ordinul grofului Wass Endre, câte doi jandarmi făceau zi și noapte de pază la groapa comună.
Înmormântați după eliberare
Prin anul 1946 totuși acești oameni asasinați au fost dezgropați și duși: fetele de evrei în cimitul evreiesc, iar românii în cimitirul românesc. Fratele mamei mele, Kiss Pista din comuna Țaga, județul Cluj, mi-a spus că pe unul dintre călăii militari l-a cunoscut încă cu mulți ani înainte de data comiterii asasinatelor, spunându-ne că este din apropiere și că îi este silă să-i pomenească numele, pentru că i-au împușcat pe cel mai bun și mai cinstit cumnat, adică pe tatăl meu”.
În rechizitoriul procurorilor se mai arată că ”în comuna Sucutard urmau să mai fie împușcați mai mulți români, însă aceștia au reușit să fugă în pădure sau în România. Între cei care urmau să fie împușcați amintesc pe Vasile Bucur și soția sa Cristina Pop, familie cu 8 copii, Elena Bucur, mamă a 8 copii, Paulina Pogăcean și Petre Mărginean și mulți ani.
În noaptea de 24/25 septembrie 1940, pe la 1.30, la locuința săteanului Simion Băgăcean din comuna lacu s-a prezentat un grup de 3 grăniceri unguri cu scopul de a-i împușca. Despre acest lucru a aflat și un soldat ungur de la pichetul de grăniceri din Lacu, Marton Ferencs, om de 22 de ani. A fugit cu sufletul la gură la vecinul și fostul său coleg de școală, cu care copilărise și i-a spus atuncea să fugă în România, pentru că s-a pus la cale uciderea lui și a soției sale. În timp ce ieșea din casă Marton Ferencs au și sosit 4 soldații unguri. În momentul în care au ajuns la poartă, Simion Băgăcean și soția lui au sărit pe fereastră, în grădină. Apoi s-au pierdut în noapte”.
In cartea citată mai sus se mai spune că ”o altă relatare a evenimentelor este prezentată de Ioan Brehar, fiul lui Alexandru și Varvara, născut în 1931 în Mintiul Gherlii, județul Cluj, cu domiciliul în Sucutard. La 22 noiembrie 1985 era secretar la Consiliul Popular al comunei Țaga: ”Tata socru, Ioan Câț a avut 4 copii. Era de profesie agricultor, a avut 4 clase și era sărac. În noaptea de 20/21 septembrie 1940, pe la ora 2, jandarmii maghiari l-au ridicat din locuința sa pe tata socru, din dispoziția grofului Wass Endre. Tata, la venirea jandarmilor, s-a urcat în podul casei, însă călăii l-au căutat peste tot, l-au arestat și dus între baionete la școala din Sucutard. La școala l-au ținut în arest 4 zile și 4 nopți, fără apă și fără mâncare, pe țăranul Iosif Moldovan, pe tata socru și două evreice”.
Condamnați la moarte, în contumacie
În urma procesului de la Cluj-Napoca care a avut loc în mai 1946, Wass Albert și tatăl său, Wass Endre au fost condamnați la moarte, în contumacie. Ei au fost făcuți vinovați de crimele în rândul românilor din Sucutard și din Mureșenii de Câmpie. Urmașii acestora au vrut să le reabiliteze imaginea, după revoluția din 1989, dar în 2008, Curtea de Apel de la Cluj a respins cererea acestora. Criminalul Wass Albert a murit în 1998, în SUA, fără să plătească pentru câtă durere a produs în zeci de familii de români.
Cu toate acestea, maghiarii din Transilvania și din Ungaria îl consideră pe Wass Albert un erou al poporului lor. Statuile lui tronează și astăzi prin comunele cu populație majoritar ungurească din România, dar și prin localitățile din țara vecină.
www.ancheteonline.ro
