close
România Mare 100

Onisifor Ghibu, ardeleanul care a contribuit decisiv la Unirea Basarabiei cu România

Se împlinesc astăzi, 31 mai 2018, 135 de ani de la nașterea lui Onisifor Ghibu, cel care în urmă cu 100 de ani s‑a situat în dificila, dar și onoranta postură de a fi printre personalitățile care au înfăptuit unirea Basarabiei cu România, unire proclamată de Sfatul Țării de la Chișinău în ziua de 27 martie 1918. El a fost, poate, exemplul cel mai ilustru al cărturarului ardelean care nu și‑a cruțat nici o resursă, ba chiar și‑a riscat viața pentru ca românii basarabeni să fie dezrobiți de împovărătoarea stăpânire rusească, iar Basarabia să revină, așa cum era normal, la matca românească din care fusese smulsă brutal în 1812.

Reperele biografiei lui Onisifor Ghibu încep odată cu nașterea sa, la data de 31 mai 1883, în comuna Săliște din județul Sibiu. Părinții săi aveau origini modeste, fiind țărani meseriași și oameni credincioși educați în spiritul acela al românismului așa cum era acesta în lumea rurală a secolului al XIX‑lea. Primii pași pe calea învățăturii îi face în satul natal, unde deslușește tainele scrisului și cititului, iar dragostea și setea sa pentru învățătură îl determină să dorească să învețe mai departe. Așa se face că urmează mai apoi cursurile liceelor din Sibiu și Brașov, iar destinul îl poartă mai departe la București, unde avea să se înscrie la Facultatea de Litere, șederea lui aici fiind scurtă, numai doi ani: 1905‑1906. Pentru că dorința sa de a pătrunde pe căile cunoașterii era nepotolită, el își desăvârșește și încheie formarea intelectuală studiind la Budapesta, apoi la Strasbourg, iar ca încununare a acestei munci a obținut, în 1909, doctoratul în filosofie, pedagogie și istorie universală.

Întors pe tărâmul natal după anii de peregrinări, Onisifor Ghibu este numit inspector primar ortodox pentru școlile din Transilvania, iar mai apoi profesor la Institutul Teologic din Sibiu. Calea aceasta a profesoratului îi va fi preocuparea cea mai îndrăgită pe întreg parcursul vieții, dedicându‑și nenumărate zile nobilei munci a educației celor tineri.

Refugiu în Basarabia

În 1914 a izbucnit Primul Război Mondial. Nedorind să fie înrolat în armata austro‑ungară, Ghibu alege, un an mai târziu, să treacă granița în România. Fuga sa din Ardeal i‑a adus o condamnare la moarte în contumacie, pronunțată de autoritățile militare maghiare de la Cluj. Ajuns la București, atras de puterea cuvântului scris, a fondat săptămânalul „Tribuna”, de unde a militat, alături de alți ardeleni aflați în capitala țării, pentru intrarea României în război. În momentul în care acest fapt s‑a produs, Ghibu a devenit unul dintre publiciștii care susțin fervent cauza națională, mobilizându‑i pe românii care aveau nevoie de îmbărbătare.

Rezultatul nefericit al campaniei armatei române din 1916, îl obligă pe Onisifor Ghibu să se retragă alături de alte sute de mii de români în Moldova, la Iași. Și aici el continuă munca de om al condeiului, slujind interesul național suprem – acela de apărare a ființei statale a României.

Anul 1917 îl găsește în Basarabia, la Chișinău, unde s‑a refugiat pentru a‑și pune soția și cei trei copii la adăpost de epidemia de tifos exantematic care decima populația orașului Iași.

Îndrumar de educație românească

Contactul cu lumea basarabeană este unul șocant, dar în același timp și o revelație pentru ardelean, care realizează că frații din Basarabia aveau nevoie ca de aer de sprijinul românesc. Doar așa se putea rupe vălul de ignoranță, dezrădăcinare, dar și teama indusă de un secol de stăpânire rusească asupra provinciei. Flacăra conștiinței naționale trebuia întreținută cu orice preț. Primii pași concreți au fost aceia de a organiza o redacție a unui ziar. Acesta avea să se intituleze „Ardealul”, iar din 1918, numele a fost schimbat, cumva premonitoriu, în „România Nouă”. Primul număr al publicației avea pe pagina întâi portretul lui Mihai Viteazul, alături tronând un articol purtând un sugestiv titlu – „La Alba Iulia”.

Ziarul lui Onisifor Ghibu este un adevărat îndrumar de educație românească și patriotică a românilor din Basarabia. Intrat în contact cu cei câțiva lideri ai basarabenilor – Pantelimon Halippa, Ion Inculeț, Vasile Stroescu, Daniel Ciugureanu, Onisifor Ghibu este cel care îi ghidează și le oferă sfaturi și sprijin concret pentru organizarea Partidului Național Moldovenesc. Pe această cale, el contribuie activ la conturarea programului politic al partidului, mediind o apropiere, dar și întâlnirea liderilor de la Chișinău cu cei de la Iași.

Munca neobosită a lui Onisifor Ghibu este una primejdioasă. Bolșevicii îl puteau oricând ucide așa cum au făcut, spre exemplu, cu Simeon Murafa, în vara anului 1917. De aceea, pentru o perioadă el a trebuit să‑și ia măsuri sporite de precauție pentru a‑și păstra viața. Adeseori ardeleanul pleacă la Iași, unde se întâlnește cu oficialii români. El pledează pentru cauza basarabeană, solicitând unei tipografii editarea de ziare românești. Cu una dintre aceste ocazii, îl întâlnește pe George Enescu, pe care îl invită să concerteze în Basarabia. Acesta a acceptat cu bucurie invitația.

Profesor de pedagogie la Cluj

La 27 martie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău a votat unirea Basarabiei cu Patria-mamă. Cu siguranță, în spatele acestei decizii a stat și importanta contribuție a ardeleanului Onisifor Ghibu, cel care a reaprins flacăra națională în sufletele oamenilor și i‑a determinat pe basarabeni sa ia această istorică decizie. Numit la sfârșitul anului 1918 în funcția de secretar al Consiliului Dirigent, el părăsește Chișinăul, dar toată viața sa îl va purta în suflet.

Activitatea lui Onisifor Ghibu este la fel de fructuoasă și după Marea Unire. Astfel, în 1919, el a condus acțiunea de preluare a universității din Cluj, unde a și devenit profesor de pedagogie. În același an a fost ales și membru corespondent al Academiei Române, iar din anul 1922 este votat președinte al secției școlare a „Asociației Culturale Astra”. Întreaga perioadă interbelică el și‑o dedică profesoratului la Cluj, dar și publicării unor lucrări de istorie transilvăneană.

După război, în 1945, Onisifor Ghibu a fost forțat de noile autorități care nu uită trecutul acestuia și lupta sa împotriva bolșevicilor din Basarabia, să se pensioneze. Este epurat, apoi întemnițat între 1956‑1958 pentru că „a întreprins acțiuni împotriva regimului democrat popular al RPR”. Era încă unul dintre eroii anului 1918, din lungul șir de personalități care înfăptuiseră unirea și care plătea cu închisoarea patriotismul său. Ultimii ani din viață i‑a trăit izolat, marginalizat. La 31 octombrie 1972, la vârsta de 89 de ani, el s‑a stins din viață.

Recuperarea memoriei personalității lui Onisifor Ghibu s‑a făcut cu ocazia centenarului nașterii sale în 1983. După 1990, cei doi fii ai săi au publicat, până în anul 2010, o serie impresionantă de 33 de volume rămase în manuscris.Așa au apărut în 1992 și memoriile sale intitulate „Pe baricadele vieții”. Ele sunt o impresionantă și valoroasă mărturie despre unirea Basarabiei cu Patria-mamă, dar și o dovadă a patriotismului și a importanței activismului civic pe care Onisifor Ghibu l‑a desfășurat neabătut pentru unirea tuturor românilor. Pentru faptele sale, el rămâne una dintre figurile importante ale panteonului românesc al Marii Uniri.

Tags : Daniel CiugureanuIon Inculețmarea unireOnisifor GhibuPantelimon Halippasfatul tarii chisinauVasile Stroescu

Leave a Response