close
EditorialPromovate

PICĂTURI DE VIAȚĂ… CUM AM VRUT SĂ FIU UN AVORTON DE 6 LUNI…

Aceasta postare era pregatita sa apara in data de 25 noiembrie…Atunci am implinit 6 luni de cand am deschis un folder pe care l-am intitulat simplu: “25 mai…”A fost ziua de nastere a dorintei mele de a posta intr-o frecventa mai mare dupa inceputurile timide de cateva saptamani si in care am adunat drafturi de poezii si postari poate dublu de cate au fost… Hotararea o luasem mai demult ca exact in ziua aniversara, sa ma retrag…Nici acum nu sunt hotarat ce sa fac, dar imi dau un ragaz de inca 6 luni…Sper…
Iata textul:

“Astăzi împlinesc 6 luni de când m-am hotărât sa îmi pun viața pe tava și sa o ofer spre adulmecare, digerare sau, de ce nu, os in gât…
Sunt destule momente in care regret acest pas pentru ca simt ca am devenit dependent de reacțiile oamenilor, ca viața mea continua intr-o zi peste stările mele interioare- de X sau de Y sau de tot alfabetul dacă este părtaș sau nu la ce gândesc, ce mănânc, unde mănânc sau dorm sau văd ori plâng…
Niciodata nu mi-a placut mai mult ca acum ridicatul degetului gros in semn de acceptare fiind ca un pansament peste orice schisma spirituala cum la fel de adevarat este si reactia unui om tare drag mie ce mi-a facut o injectie fara sa ma unga inainte cu vata, ca orice pipitza poate lua la o poza sute sau mii de bife ! Nu am cum sa nu ii dau dreptate !
Am înțeles in aceasta ocazie presiunea ce ți-o oferi singur când pui o virgula inainte de “si” sau meteahna mea care mi-o permite limba romana- câte trei puncte, și ai dubii ca la un exercițiu de aritmetica după ce ii faci proba și nu iese la propoziție sau la fraza, și chibiții sau oamenii profi te pot cobori sub nivelul imaginat de tine.
Simt ca mi se distruge personalitatea, liniștea, ca face din mine peste dulceata prieteniei virtuale si amorului reintalnirii cu multe persoane care intr-un fel sau altul, mi-au pansat privirea si creierul- un cyborg, un machiat, cu masca perversa care arată numai zâmbet, calități și trăiri pozitive.
Ma doare dulce sau amar chinga care ma strange in momentele in care, instinctiv, verific telefonul sau tableta sau calculatorul daca a aparut ceva nou la postarea mea sau si mai rau, ca nu a aparut nimic !
Nu…Nu asta e viața reala !
Ar fi frumos, dar ne păcălim singuri. Mai sa apreciez pe cei care au abonament și doar se uita la ceilalți, dar ce ar fi FB doar cu oameni in tribuna și nimeni pe teren ? Un spectacol, trist, fara actori…
Iertare cer celor care au alta opinie dar asa vad eu aceasta masinarie imensa de devorat timpul- plina de duiosie, show, informatie, interese, scopuri, amintiri, nostalgii, prea multe poze, etc…dar si mai incapatoare de prostii si de prosteala !
Am un viciu și deja doua mi se pare ca sunt prea multe. Cred ca ma retrag și ma dedic pasiunilor mele precum tâlharii care se pocăiesc la un moment dat, bisericilor.
A fost o experiența uluitoare, in care mi-am dat seama cât de frumos de ușor este sa “manipulezi” oamenii cu cuvintele, trăirile și stările tale , sa ii faci sa se îndrăgostească de postări, dacă nu chiar și mai profund, sa te iubeasca, sa fie critici sau sa urască…
Sunt uluit de voi și dezamăgit de mine ca nu am reușit sa opresc când trebuia hemoragia trairilor, ca uneori mi-am dat chilotii jos fără a avea a arata ceva consistent. M-am bucurat nespus ca poezia, POEZIA, in general, a adunat bife inimaginabile mie, fiind totusi un novice si ca am cunoscut, tot virtual câțiva oameni deosebiți și necesari urbei( Cristina, Virgil, Claudiu, Mihaela, Simona, Mirela, Dan, Dragoș , iar Dan și alții- scuzați ordinea sau lipsa…) !
Este o zona cumplit de utila si care, din păcate, a fost si este minoritara mereu in dezechilibrul creat de lipsa de atitudine a oamenilor neinregimentati in lupta cu nemernicii si nemerniciile lor, de cuceririre a bunului simt si a normalului public.
Nimeni nu știe de ce am apărut pe Facebook și nu va sti de ce plec.
Devoalez doar prima idee: in parte, v-am spus intr-o postare ca, aflat departe de țara, fiul meu mi-a făcut acest hatar, de a incerca sa devin fan FB. In aceeași perioada un foarte bun prieten de-al meu posta sau sharuia lucruri care îndemnau, in opinia mea, la ura între oameni, funcție de apartenența politica sau de vârsta. M-am indignat ca in tot dreptul lui la opinie uita ca are parinti, ca are prieteni mai in varsta care prin filtrul experientei lor gandesc ca orice convingere, fapt, credință , relatie, oportunitate care apare- acestea trebuie sa unească chiar si in divergenta, nu sa învrăjbească ! Și am vrut sa îmi demonstrez in primul rând mie si in subliminal lui, ca dacă pui ruj pe cuvinte, acesta naște oftaturi, zambete, lacrimi, relații și in final- dragoste in splendoarea gamei ei!
Îmi place nespus sa trăiesc in naivitatea mea, in care nu sunt nevoit sa despic firul in patru, sa înjur sau sa ridic slavi unor oameni care nu ii cunosc decât din penița, poza sau filmul altora.
Nu ma uit la televizor si acest lucru imi permite unilateral si conform constiintei si educatiei mele sa filtrez informatia cum voiesc, nu cum ti-o scuipa altii.
Viața e frumoasa cu oul de sub găina si cu gainatul meu de sub papuci ! Nu pot cara și noroiul altora!
Sunt multe lucruri care le -as fi pus pe tapet intr-un alt fel, dar teama de ridicol si dojana- și DOAR din partea unuia- ma consuma și ma face vulnerabil.
Din aceasta cauza, ma retrag…”

Nu mai comentez…
Insa stiu cel putin doua persoane care s-ar fi bucurat nespus daca nu puneam ghilimele la demisia mea…

Dan Mirea

Tags : facebooktrairiviata

Leave a Response