close
Agenda culturalăPromovate

Ploieșteanca Andra Dancovici în patru noi vernisaje la Lörrach, Germania

Art Basel’s 2018 care va avea loc în Basel este o ediție excepțională, adunând 290 de galerii din 35 de țări. La acest venisaj, care va fi deschis publicului joi, 14 iunie 2018, puteți admira unele dintre cele mai spectaculoase lucrări de artă.

Expoziția de la Basel reunește întreaga lume de artă internațională, cu 290 de galerii dintre cele mai bune galerii din lume, prezentând lucrările a peste 4.000 de artiști. Vernisajele și evenimentele sunt oferite de instituțiile culturale din Basel și din zona înconjurătoare, creând o săptămână de artă incitantă, la nivel regional.

Cu ocazia acestui important eveniment, Andra Dancovici își va expune lucrările alături de artiști precum Philippe Bordonnet, Mari Roldan, Vladimir Frankel, in cadrul a patru vernisaje la: Galeria Turmstrasse, Okus , Magazin și Hotel Steigenberger.

Andra Dancovici: „Provenite dintr-o estetică post pop-art, lucrările mele vorbesc, de cele mai multe ori, de tipul de imagine funcțională. Realizate atât în mediul picturii, al sculpturii sau graficii,  la     nivel de tehnică, cromatica folosită este din sfera RGB sau CMYK, deci un nivel formal care vine să întâmpine noile realități derivate din mass-media. Subiectele pe care le aleg sunt dintr-o zonă a consumerismului dominant în societatea de astăzi. Asta în cazul în care nu aleg, ca în majoritatea lucrărilor, drumul abstractului gestualist, o zonă a iraționalului atât de întâlnită la nivel social, asemănatoare unei renașteri a new-age-ului.

Provenind dintr-un spațiu geografic unde toate aceste realități abia încep să prindă contur, vorbind în fapt  de o societate cu adevărat deschisă de nici 30 de ani, lucrările au început să își arate sensul abia în acest nou spațiu în care toate cele menționate sunt cristalizate de mult. O altă influență din perioada formativă, dar care  în actualele opere se mai poate vedea doar    prin preferința folosirii culorilor industriale sau ale liniei, prin lipsa perspectivei de multe ori fiind zona graffiti-ului, atât de specifică Bucureștiului tradițional.”

Tags : Andra Dancoviciart baselMari RoldanPhilippe BordonnetVladimir Frankel

Leave a Response