close
Repere

Premise și provocări pentru antreprenoriat în Uniunea Europeană

Photo by Franck V. on Unsplash

Conceptul de antreprenoriat și cu atât mai mult cel legat de educația antreprenorială au dobândit o importanță crescândă în conștiința publică și în sistemul educațional european abia începând cu anii ’80-’90. Într-un anume sens, pentru europeni, această întârziere poate fi văzută ca un avantaj cât timp a permis preluarea, în mare parte, a bunelor practici direct din Statele Unite, Canada și alte câteva state ce au dezvoltat modele proprii, mai apropiate de realitățile Spațiului Economic European.

În mod evident, există variate modalități de a defini spiritul antreprenorial. Studiul elaborat de Karen Wilson optează pentru definiția lui Stevensen & Jarillo, care îl concepe drept ”un curs acordat oportunităților, dincolo de resursele care se află sub controlul nostru imediat”. În consecință, demersul antreprenorial se situează ca un loc geometric cuprins între conceptele de creștere, creativitate și inovare. Aceasta înseamnă că de aici derivă diverse tipuri de demersuri în cadrul activităților antreprenoriale, începând de la firmele start-up, continuând cu cele care interconectează universități sau corporații, până la rețele mai ample de inovare. În pofida tuturor diferențelor dintre ele, acestea ar fi unite de același obiectiv principal și anume ”creșterea”.

Merită să observăm că între Statele Unite și Europa s-au menținut și se mențin consistente diferențe de abordare cu privire la dezvoltarea antreprenorială. În timp ce în SUA, majoritatea firmelor nici nu existau până acum 20-30 de ani, istoria întreprinderilor din Europa măsoară o existență mai mult decât seculară.

După cum observă studiul citat, preocupări mai serioase la nivel decizional privind stimularea antreprenoriatului și inovării au apărut în UE abia odată cu exigența atingerii obiectivelor fixate prin Agenda Lisabona din 2000. Din nefericire, așa după cum constata, încă din 2009, Primul Ministru al Suediei, strategia respectivă s-a dovedit un eșec din unghiul de vedere al majorității observatorilor. Ulterior, începând cu revizuirea la care s-a procedat din anul 2010, s-a încercat să se identifice mai bine învățămintele extrase din eșecul respectiv, datorat în bună măsură exceselor birocratice, persistenței unor sectoare economice administrate public în mod ineficient și unor politici sociale care se concentrau mai mult pe protejarea numărului locurilor de muncă decât pe beneficiile persoanelor angajate.

După cum se cunoaște, răspunsul global oferit a fost introducerea așa-numite ”metodei de coordonare deschisă” (open method of coordination). În esență, noutatea consta în concentrarea pe un nivel mediu de obiective de dezvoltare economică, în care politicile publice de bază își păstrau jurisdicția națională, dar erau recunoscute ca fiind ”de interes comun” pentru toate statele membre. Ulterior, îndeosebi sub presiunea mediatică tonul autocritic al decidenților politici s-a moderat într-un mod preponderent diplomatic. În genere, majoritatea observatorilor au continuat să scoată în evidență faptul că așteptarea din partea publicului larg era ca Strategia de la Lisabona să fi produs efecte mult mai palpabile decât rezultatele la care s-a ajuns. Criticii au reliefat că în materie de stimulare antreprenorială s-a construit mai degrabă ”o nouă birocrație”, atât la nivelul Statelor Membre, cât și în cadrul Comisiei Europene. De aceea, de altfel, rapoartele întocmite anual au fost nevoite să recunoască că obiectivele erau în mare măsură nerealiste, însă tocmai datorită grilelor birocratice care s-au interferat în procesul de sperată creștere a competitivității sociale și economice.

Ori de câte ori s-a recurs la o comparație a nivelului de succes al numeroaselor inițiative și programe UE în raport cu demersurile pro-antreprenoriale din Statele Unite, calitatea identificată a fost mereu în favoarea modelelor americane. Pe scurt, și la aproape două decenii de la demararea noii perspective mai ambițioase în favoarea globalizării la care se înscria și UE, o mare parte a observatorilor remarcă faptul că în Europa lipsesc modelele pilduitoare (role models) și absența extragerii învățămintelor din eșecurile înregistrate. Conform studiului lui Karen Wilson rezultă, grosso modo, că în UE s-ar pune încă un accent exagerat de mare pe sectorul IMM în locul unei creșteri globale a antreprenoriatului. De vină ar fi mai ales absența stimulentelor pentru internaționalizare precum și obstacolele administrative și financiare care afectează în principal cooperarea transfrontalieră. Din punct de vedere argumentativ mai profund, diferențierea de esență se menține între modele relativ opuse de dezvoltare societală: o Americă în continuare înclinată în mare măsură spre ultraliberalism și chiar cinism social și o Europă tributară unor modele sociale și umanitare ce nu mai fac față îndeajuns în contextul unei globalizări galopante și mai recent războaielor comerciale declanșate de Statelor Unite contra Chinei și Uniunii Europene.

 

Sever AVRAM

Fragment dintr-o lucrare asupra antreprenoriatului european

în curs de elaborare

Tags : AntreprenoriatSever Avram

Leave a Response