close
Monarhie

Presa britanică despre Prințul Nicolae: „Mulți îl compară cu Prințul Harry. A devenit foarte iubit de români”

Presa britanică scrie în termeni laudativi despre Prințul Nicolae, despre care spune că „a cucerit inimile românilor”, după înmormântarea bunicului său, Regele Mihai I al României.

Publicația Metro scrie că „zeci de mii de români, alături de capetele încoronate ale Europei, i-au adus omagii Regelui Mihai, care a fost înmormântat sâmbătă”. Presa remarcă ceremonia funerară impresionantă, care i-a emoționat până la lacrimi pe cei prezenți, printre care s-au numărat cele cinci fiice ale Regelui Mihai, dar și nepotul său Nicolae Medforth-Mills, „căruia i-a fost retras titlul pentru că ar fi avut un copil nerecunoscut”.

Metro scrie că principele Nicolae a crescut în Marea Britanie până la vârsta de 5 ani și a absolvit cursurile Universității din Londra. „Dacă familia regală încă ar exista, Nicolae ar fi al treilea în linia de succesiune. În România, el este încă foarte apreciat pentru că trăiește printre oameni și arată bine. Unii l-au comparat pe el și pe logodnica lui, Alina-Maria Binder, cu prințul Harry și Meghan Markle”, scrie Metro.

Daily Mail remarcă faptul că „România este republică, iar monarhia nu mai are nicio putere constituțională, dar românii asociază încă familia regală cu o eleganță și demnitate care le lipsește clasei politice”.

Publicația britanică a stat de vorbă cu Marlene Eilers Koenig, istoric american, care a scris în numeroase rânduri despre familia regală a României: „Nicolae a devenit foarte popular. Dar au existat multe semne că ceilalți membri ai familiei i-au urât popularitatea în rândul românilor”.

Mama principelui Nicolae este cea de-a doua fiică a Regelui Mihai, Principesa Elena a României, care s-a căsătorit cu Robin Medforth-Mills, profesor de geografie la Universitatea Durham. Ea l-a criticat, într-un comunicat dat presei, pe fiul său pentru că a încercat să își vadă bunicul aflat pe patul de moarte. Principele Nicolae a fost împiedicat să îl vadă pe Regele Mihai de mai multe ori, dar familia regală a decis să îi permită să participe la funeralii unde, scrie presa britanică, „toți ochii au fost ațintiți asupra lui”.

Digi 24

Tags : daily mailprincipeprintul nicolaeregele mihai

Leave a Response