close
Istorie

Programului Național „România 100 de ani” la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova

Sub egida Programului Național „România 100 de ani”, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a organizat, cu patrimoniu muzeal propriu și împrumutat de la reputați colecționari, la sediul său din Ploiești, str. Toma Caragiu nr. 10, sala Auditorium, expoziția temporară „În tranșee pentru țară…”.

Expoziția rememorează, pentru publicul iubitor de istorie, încrâncenatele lupte din vara anului 1917 de la Mărășești, Mărăști și Oituz, desfășurate sub deviza „Pe aici nu se trece!”

„Prima victorie adevărată a armatei române” în Primul Război Mondial sau „Verdunul românesc” sunt câteva dintre caracterizările consemnate în istoriografie referitoare la eroica mobilizare a armatei române în Războiul de Reîntregire a Neamului.

Patrimoniul muzeal etalat – fotografii, uniforme, medalii, instrumentar medical, armament, tehnică de transmisie – reconstituirile militare de front, filmele de epocă prezintă vizitatorilor, într-o manieră captivantă, ambianța, spiritul cazon, contextul militar-istoric al idealurilor vremii sintetizate sugestiv de istoricul Nicolae Iorga prin îndemnul „Unitatea națională fă-o în inimi, și de la sine se va scrie pe steag”.

M.I.

Tags : muzeul judetean de istorie si arheologie prahovaprimul razboi mondialprogramul romania 100

Leave a Response