close
Repere

“Rugăciunea mamei pentru este mai puternică şi mai ascultată decât chiar rugăciunea preotului!”

Femeile au crescut copiii în respect față de Biserică, în frică de Dumnezeu, indiferent de epocă, de conducere, de ideologii. Femeile, prin abnegaţia lor, prin grija lor faţă de prunci şi faţă de viitorul familiilor lor, i-au înfrânt şi pe Stalin, şi pe Dej, şi pe Ceauşescu…

Dictatorii conjuncturali vor să distrugă în câţiva ani ceea ce un popor a întemeiat în două milenii. Toate furtunile trec. Lasă răni, dar trec. De asta trebuie să fie convins omul, românul, că dreptatea este, în final, de partea celor înţelepţi şi a celor răbdători. Lecţia răbdării mamelor române ar trebui să fie o lecţie pentru toată lumea, fie politician, fie intelectual, fie truditor obişnuit.

Mama îl face pe prunc om, ea îi arată calea, ea i-l relevă pe Dumnezeu. Familia frumoasă, închegată, înţeleaptă în comportament, este cea care dă schimbul de mâine pentru orice societate.

Rugăciunea mamei pentru pruncii ei este mai puternică şi mai ascultată decât chiar rugăciunea preotului. La un părinte tot venea o femeie să plătească pentru ca să i se întoarcă băiatul plecat de acasă, pierdut în lume… I-a zis părintele: “Mă, ai plătit la biserici de-l poţi cântări în bani…! Mai bine roagă-te pentru el, şi o să se întoarcă. Rugăciunea mamei nu are egal pe lumea asta”.
Rugăciunea mamei pentru a primi binecuvântare asupra copiilor, către Domnul lisus Hristos

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, auzi-mă pe mine, nevrednica roaba Ta (numele). Doamne, în milostiva Ta stăpânire sunt copiii mei (numele): miluieşte-i şi mântuieşte-i, pentru numele Tău. Doamne, iartă-le lor toate greşalele cele de voie şi cele fără de voie pe care le-au săvârşit înaintea Ta. Doamne, povăţuieşte-i la calea cea adevărată a poruncilor Tale şi luminează-le înţelegerea cu lumina lui Hristos, spre mântuirea sufletului şi tămăduirea trupului. Doamne, binecuvântează-i în casă, la şcoală, pe drum şi în tot locul stăpânirii Tale. Doamne, păzeşte-i sub acoperământul Tău cel sfânt de glonte, de sabie, de otravă, de foc, de molimă şi de moartea năprasnică. Doamne, apără-i pe ei de toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi, de toate necazurile, relele şi nenorocirile. Doamne, tămăduieşte-i de toată boala, curăţeşte-i de toată întinăciunea şi uşurează-le pătimirile sufleteşti. Doamne, dăruieşte-le harul Duhului Tău Sfânt spre viaţă îndelungată, sănătate şi curăţie, întru toată buna credinţă şi dragostea, în pace cu cei de aproape şi cei de departe. Doamne, înmulţeşte-le şi întăreşte-le puterile minţii şi ale trupului, pe care le-au primit în dar de la Tine, binecuvântându-i, dacă va plăcea înaintea Ta, spre viaţă de familie evlavioasă şi naştere de prunci cinstită. Doamne, dăruieşte-mi mie, nevrednicei şi păcătoasei roabei Tale (numele) binecuvântare părintească pentru copiii mei, care sunt robii Tăi, în vremea cea de acum a dimineţii (zilei, nopţii), pentru numele Tău, pentru că împărăţia Ta este veşnică şi atotputernică. Amin.
Rugăciune a mamei pentru copiii săi

Dumnezeule, Ziditorule al tuturor făpturilor! Adăugând milă peste milă, m-ai făcut vrednică să fiu mamă, bunătatea Ta mi-a dăruit copii, şi îndrăznesc să spun că ei sunt copiii Tăi, fiindcă le-ai dat fiinţă, i-ai făcut vii înzestrându-i cu suflet nemuritor, i-ai renăscut prin botez spre viaţa cea potrivită cu voia Ta, i-ai înfiat şi i-ai primit în sânul Bisericii Tale.

Doamne! Păzeşte-i în har până la sfârşitul vieţii lor, învredniceşte-i să se împărtăşească de Tainele legământului Tău, sfinţeşte-i cu adevărul Tău, ca să se sfinţească în ei şi prin ei sfânt numele Tău! Trimite-mi ajutorul Tău haric ca să îi cresc spre slava numelui Tău şi folosul aproapelui! Dă-mi în scopul acesta răbdare şi putere!

Învaţă-mă să sădesc în inima lor rădăcina adevăratei înţelepciuni – frica Ta! Luminează-i cu lumina Înţelepciunii Tale ce cârmuieşte întreaga lume! Să Te iubească din tot sufletul şi din tot cugetul lor, să se lipească de Tine din toată inima şi să tremure de cuvintele Tale toată viața lor! Dăruieşte-mi pricepere să le arăt că viaţa cea adevărată stă în păzirea poruncilor Tale, că osteneala întărită de cucernicie aduce toată viața de aici mulţumire lipsită de tulburare, iar în veşnicie – fericire negrăită. Descoperă-le lor înţelegerea legii Tale, ca până la sfârşitul zilelor lor să aibă simţământul că Tu eşti pretutindeni! Sădeşte în inima lor teama şi dezgustul de orice fărădelege, ca să fie fără de prihană în căile lor, ca să-şi aducă aminte întotdeauna că Tu, Dumnezeule Atotbune, păzeşti cu gelozie legea Ta şi dreptatea Ta! Ţine-i în curăţie şi în evlavie faţă de numele Tău, încât să nu prihănească Biserica Ta prin purtarea lor, ci să trăiască după rânduielile ei! Însufleţeşte-i cu râvna pentru învăţătura folositoare şi fă-i în stare de toate lucrurile cele bune, ca să câştige înţelegerea cea adevărată a cunoştinţelor de care au neapărată nevoie, ca să se lumineze cu ştiinţa cea binefăcătoare pentru omenire.

Doamne! Dă-mi înţelepciune ca să întipăresc cu trăsături de neşters în inima şi în mintea copiilor mei frica de întovărăşirea cu cei ce nu ştiu de frica Ta, să le insuflu îndepărtarea de orice însoţire cu cei nelegiuiţi, ca să nu ia aminte la împreună-vorbirile cele putrede, să nu fie abătuţi din calea Ta de pildele cele rele, să nu se smintească de faptul că uneori calea nelegiuiţilor propăşeşte în lumea aceasta!

Cerescule Părinte! Dăruieşte-mi harul de a nu le face copiilor mei sminteală prin faptele mele, ci a-i feri de rătăciri, de a le îndrepta greşelile, de a le înfrâna îndărătnicia, de a-i abate de la năzuinţa spre deşertăciune şi uşurătate. Să nu fie furaţi de gânduri nechibzuite, să nu umble după poftele inimii lor, să nu se mândrească în cugetele lor, să nu Te uite pe Tine şi să nu uite de legea Ta, ca fărădelegea să nu dea pierzării mintea şi sănătatea lor şi păcatele să nu le moleşească puterile sufletulului şi ale trupului.

Judecătorule Drept, Care îi pedepseşti pe copii pentru păcatele părinţilor până la al treilea şi al patrulea neam! Abate această pedeapsă de la copiii mei, nu îi bate pe ei pentru păcatele mele, ci stropeşte-i pe ei cu roua harului Tău, ca să sporească în virtute şi în sfinţenie, să crească întru bună voirea Ta şi întru dragostea oamenilor evlavioşi.

Părinte al îndurărilor şi a toată milostivirea! Din dragoste de mamă, le-aş dori copiilor mei toată îmbelşugarea bunătăţilor pământeşti, le-aş dori binecuvântare din roua cerului şi din grăsimea pământului, însă fie cu ei sfântă voia Ta! Rânduieşte-le soarta după bună voirea Ta, nu îi lipsi în viaţă de pâinea cea spre fiinţă, trimite-le toate cele trebuitoare în vremelnicie spre dobândirea veşniciei fericite, fii milostiv cu ei când vor păcătui înaintea Ta, nu le socoti lor păcatele tinereţii şi ale neştiinţei, fă inimile lor să se umilească atunci când se vor împotrivi călăuzirii harului Tău, pedepseşte-i şi miluieşte-i, îndreptân-du-i la calea bineplăcută Ţie, dar fără să-i lepezi de la faţa Ta! Primeşte cu bunăvoinţă rugăciunile lor, dăruieşte-le reuşită în tot lucrul bun, nu abate faţa Ta de la ei în zilele necazului lor, ca să nu-i ajungă ispite mai presus de puterile lor. Adumbreşte-i cu mila Ta, ca să umble îngerul Tău cu ei, păzindu-i de toată nenorocirea şi calea rea.

Dumnezeule Atotbune! Fă-mă mamă care se veseleşte de copiii săi, ca să îmi fie bucurie în toate zilele vieţii mele şi sprijin la bătrâneţe. Învredniceşte-mă să mă înfăţişez împreună cu ei la Înfricoşătoarea Ta Judecată nădăjduind în milostivirea Ta şi să zic cu nevrednică îndrăznire: „Iată eu şi pruncii pe care i-ai dat mie, Doamne!”, ca împreună cu ei, preaslăvind bunătatea Ta cea nepovestită şi iubirea Ta veşnică, să preaînalţ preasfânt numele Tău, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, în vecii vecilor. Amin.

Părintele Iustin Pârvu
Sursa: Daruri duhovnicești”.

Tags : familiemamerugaciune

Leave a Response