close
Calendarul zilei

S-a întâmplat într-o zi de 11 ianuarie

* Acum 188 de ani (1830) s-a constituit, la Iaşi, un „cerc de cetire medicinală”, prima societate ştiinţifică din România, denumită iniţial „Societatea Doftoricească Moldo-Romanika”, viitoarea „Societate de Medici şi Naturalişti”; fondatori: doctorii Mihai Zota şi Iacob Cihac

* Se împlinesc 180 de ani, de când la data de 11 ianuarie 1838, ora 20:45, a avut loc un puternic seism, cu magnitudinea 7,5 grade pe scara Richter, cu efecte grave în Muntenia, în special la Bucureşti, înregistrându-se multe pierderi umane şi materiale. La Galaţi s-a produs fenomenul de lichefiere a solului. Cutremurul s-a simţit puternic şi în Moldova, unde, printre alte consecinţe, s-a produs o masivă alunecare de teren (11/23)

* Cu 109 ani în urmă (1909), a avut loc Congresul Partidului Naţional Liberal, la care Ion I. C. Brătianu a fost ales preşedinte, evenimentul marcând consolidarea poziţiei tinerilor liberali în partid (11/24)

* Acum 96 de ani (1922) era folosită pentru prima dată, pe un pacient, insulina în tratarea diabetului, într-un spital din Toronto/Canada. La 14 noiembrie se marchează anual, începând din 1991, „Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului” (la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a Federaţiei Internaţionale de Diabet), în ziua de naştere a fiziologului şi farmacologului canadian Frederick Grant Banting (1891-1941), cel care a introdus în terapeutică insulina. De fapt descoperitorul insulinei este medicul român Nicolae Paulescu (8.XI.1869 – 19.VI.1931). Acesta a publicat, în august 1921, rezultatele cercetărilor sale privind insulina. Abia peste 50 de ani va fi recunoscută prioritatea lui Paulescu în descoperirea insulinei faţă de canadianul Frederick G. Banting şi scoţianul John J. R. Macleod, care au anunţat descoperirea insulinei în decembrie 1921 şi pentru care au luat Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1923

* Acum 87 de ani (1931) a avut loc prima dizolvare a Gărzii de Fier de către Ion Mihalache, ministru de Interne în Guvernul G. G. Mironescu, iar conducătorul ei, căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, a fost arestat. În februarie, însă, justiţia a decis în favoarea lui Codreanu şi a organizaţiei sale. Guvernul Iorga-Argetoianu a reînnoit în martie 1932 decretul de dizolvare. La 10 decembrie 1933 premierul liberal I.G. Duca operează a treia dizolvare a Gărzii de Fier, iar în urma presiunilor politice la 21 februarie 1938 Corneliu Zelea Codreanu dispune autodizolvarea partidului „Totul pentru Ţară”

* Cu 72 de ani în urmă (1946), se proclama Republica Populară Socialistă Albania, care a fost condusă, până în 1985, de Enver Hoxha. Moştenitorul politic al lui Hoxha, Ramiz Alia, a condus ţara în perioada dezintegrării statului hoxhaist în contextul prăbuşirii blocului comunist în anii ′80. Regimul comunist albanez a căzut în 1990, iar Republica Albania a fost declarată în 1991

* Acum 7 ani (2011) intra în vigoare a Acordul privind cooperarea în domeniul nuclear civil, semnat între Rusia şi Statele Unite, care vizează reducerea riscului de folosire ilegală a materialelor nucleare, fapt care va aduce contribuţii semnificative la consolidarea mecanismului de neproliferare a armelor nuclare. Acordul a fost semnat în luna mai 2008, la Moscova. Acesta prevede că Rusia poate importa şi prelucra materiale nucleare americane

– Sfântul Cuvios Teodosie, începătorul vieţii călugăreşti de obşte din Palestina (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)

– Sf. Teodosie cel Mare, călugăr (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2018)

– „Ziua Artei Fotografice în România”, desemnată printr-o Hotărâre de Guvern din ianuarie 2010; este marcată în ziua de naştere a lui Carol Popp de Szathmary (n.11.I.1812-m.14.III.1887), unul dintre primii fotografi români, precum şi unul dintre primii fotoreporteri de război ai lumii. NOTA 1: Carol Popp de Szathmary, pictor, fotograf, grafician, cartograf, heraldist şi litograf, este considerat primul fotograf de artă român (a realizat primele fotografii-document ale Bucureştiului din vremea sa); a fost pictorul Curţii regale în timpul lui Carol I; a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), imortalizând pe carton, apoi pe pânză, acţiunile soldaţilor români. NOTA 2: Unele surse dau moartea la 3.VI.1887 (www.foto-magazin.ro, www.szathmari.ro) iar altele la 3.VII.1887

– 1865: A murit dramaturgul şi poetul Alexandru Depărăţeanu (n. 1834). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 9 ianuarie 1865

– 1878: S-a născut Zaharia Bârsan, dramaturg, actor şi regizor; fondator şi primul director al Teatrului Naţional din Cluj (1919) (m. 1948) – 140 de ani

– 1897: A murit medicul Ştefan Stâncă, considerat pionier al medicinii preventive; lui îi aparţin primele încercări din România privind tratarea sistematică a problemelor de sănătate publică; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1865)

– 1904: S-a născut arhitectul Grigore Ionescu, important istoric de arhitectură, lui datorându-i-se structurarea învăţământului de istoria arhitecturii româneşti şi constituirea catedrei de specialitate; membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 1992)

– 1906, 11/24: S-a născut (la Balcic/Bulgaria) sculptorul Boris Caragea; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1982)

– 1909: S-a născut Nicolae Patrichi, compozitor de muzică uşoară şi de balet, dirijor şi pianist (m. 1983)

– 1926: S-a născut (la Ismail, azi în Ucraina) Leonid Dimov, poet şi traducător (m. 1987)

– 1928: S-a născut profesorul, dirijorul şi compozitorul Gheorghe Gomoiu – 90 de ani

– 1943: S-a născut Florin Manolescu, eseist, critic şi istoric literar, traducător şi profesor; s-a remarcat prin apropierea sa de literatura S.F., al cărei promotor a fost în anii ’80, iar mai apoi prin atenţia acordată literaturii exilului românesc, pe care a studiat-o timp de decenii, dar şi interferenţelor literaturii române şi germane cu alte domenii conexe (m. 2015) – 75 de ani

– 1947: S-a născut Viorel Grimalschi, pictor, grafician, monumentalist şi profesor

– 1954: S-a născut hocheistul Doru Tureanu, multiplu campion naţional cu Dinamo şi unul dintre cei doi români incluşi în Hall of Fame-ul hocheiului pe gheaţă, după Eduard Pană; a evoluat în cariera sa numai la Dinamo Bucureşti, în perioada 1969-1987, echipă pentru care a debutat la 14 ani şi a făcut parte din cea mai bună generaţie pe care a avut-o hocheiul românesc, fiind considerat, neoficial, cel mai bun jucător pe care l-a avut România vreodată; de asemenea, Doru Tureanu este marcatorul all-time al naţionalei, cu 112 puncte (74 de goluri şi 39 de pase decisive), participând la două ediţii ale Jocurilor Olimpice (Innsbruck – 1976 şi Lake Placid – 1980) şi la 17 ediţii ale Campionatului Mondial (1971-1987) (m. 2014)

– 1957: A murit Ion U. Soricu, poet, folclorist, autor de literatură pentru copii şi publicist (n. 1882)

– 1972, 11/12: A murit Eugeniu Speranţia, jurist, filosof, sociolog, poet, eseist, estetician, memorialist, publicist şi profesor; este printre primii autori români care alcătuieşte o lucrare de filosofie şi sociologie a Dreptului; fiul folcloristului Theodor D. Speranţia (n. 1888)

– 1988: A murit geofizicianul şi profesorul Radu Botezatu; cercetări în domeniul prospecţiunilor şi cercetărilor geofizice aplicate în geologie, urmate de elaborarea unor noi metode şi procedee de analiză şi interpretare fizică a anomaliilor câmpurilor potenţiale; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1921) – 30 de ani

– 1992: A murit organistul Iosif Gerstenengst (n. 1920)

– 2004: A murit Sorin Holban, prozator, poet, dramaturg şi publicist (n. 1933)

– 2012: A murit Ion Focşa, actor (mulţi ani la Teatrul din Piteşti), regizor şi memorialist (n. 1925)

– 2014: A murit Iancu Băcioiu, fost internaţional de rugby, triplu campion naţional cu echipa Farul Constanţa (n. 1945)

– 2014: A murit, în Germania, fosta handbalistă Mora Windt–Martini; a făcut parte din echipa României care a câştigat Campionatul Mondial de Handbal Feminin desfăşurat în Germania în anul 1956 (n. 1937)

– 2016: A murit sculptorul Sava Stoianov (n. 1951)

– 2016: A murit actriţa Melania Ursu (n. 1940)

– 2017: A murit Daniel Dimitriu, critic literar, traducător şi profesor (n. 1945) – 1 an

– Sofia: Vizita unei delegaţii de comisari UE, în vederea lansării oficiale a preşedinţiei semestriale rotative a Uniunii Europene, pe care Bulgaria o preia de la Estonia (11 – 12 ian.)

– „Ziua Internaţională a cuvântului Mulţumesc” este sărbătorită din 1984. „Mulţumesc” reflectă recunoştinţă, preţuire, respect, comuniune; „mulţumesc” în textele vechi era „multunesc”, însemna mult-unire; în limba rusă, „spasibo” înseamnă „spasi Bog”, adică „Domnul să te păzească”; în engleză, „thank you” derivă de la „think”, cu sensul „mă gândesc la tine, nu voi uita ce ai făcut”; la fel „danke” din germană; în franceză, „merçi” provine de la „mercy”, care înseamnă compasiune, sau graţie divină, la fel ca italienescul „grazie” sau „gracias”, din spaniolă, şi semnifică acceptarea compasiunii şi a graţiei divine, primite prin intermediul altei fiinţe; „obrigado”, din portugheză, duce cu gândul la reciprocitate, ca onoare, la a te simţi „obligat” de gestul celuilalt. „Mulţumesc” e ca o înclinare a omului în faţa altuia şi în faţa lui Dumnezeu

– 1801: A murit compozitorul italian Domenico Cimarosa (n. 1749)

– 1837: A murit pictorul şi desenatorul francez François Gérard (n. 1770)

– 1856: S-a născut Christian Sinding, pianist şi compozitor norvegian (m. 1941)

– 1858: S-a născut Kristoffer Nyrop, lingvist şi filolog danez; specialist în romanistică; membru de onoare străin al Academiei Române din 1926 (m. 1931) – 160 de ani

– 1865: S-a născut Karel Kadlec, jurist şi istoric ceh; autor, printre altele, al unui „Dicţionar al dreptului slav”; în studiile sale s-a aplecat şi asupra problemelor dreptului românesc („Românii şi dreptul românesc în ţările slave şi ungureşti”); membru corespondent străin al Academiei Române din 1919 (m. 1928)

– 1875: S-a născut Reinhold Glière, compozitor, dirijor şi pedagog rus de origine germano-poloneză (m. 1956)

– 1906: S-a născut chimistul elveţian Albert Hofmann; în centrul interesului său s-a situat chimia plantelor şi animalelor; a descoperit accidental, în 1943, drogul halucinogen LSD (m. 2008)

– 1910: S-a născut poetul şi prozatorul Nikos Kavvadias, unul dintre cei mai populari poeţi ai Greciei (m. 1975)

– 1924: S-a născut endocrinologul american de origine franceză Roger Guillemin; contribuţii în domeniile fiziologiei nervoase superioare şi al endocrinologiei experimentale; a izolat hormonii hipotalamici; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1977, împreună cu americanii Andrew Schally şi cu Rosalyn Yalow

– 1928: A murit Thomas Hardy, prozator şi poet britanic; cunoscut îndeosebi pentru romanele „Tess d’Urberville” şi „Departe de lumea dezlănţuită” (n. 1840) – 90 de ani

– 1930: S-a născut actorul australian Rod Taylor (m. 2015)

– 1930: S-a născut actriţa americană Angela Paton (m. 2016)

– 1942: S-a născut Clarence Clemons, saxofonist american (m. 2011)

– 1943: S-a născut scriitorul spaniol Eduardo Mendoza Garriga – 75 de ani

– 1952: A murit tenorul italian Aureliano Pertile (n. 1885)

– 1954: A murit Oscar Straus, compozitor şi dirijor austriac (n. 1870)

– 1954: S-a născut Kailash Satyarthi, apărător indian al drepturilor copiilor, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 2014, împreună cu pakistaneza Malala Yousafzai

– 1966: A murit Alberto Giacometti, sculptor, pictor şi desenator elveţian (n. 1901)

– 1971: S-a născut cântăreaţa americană Mary J. Blige, cunoscută ca „Regina hip-hop-ului şi soul-ului”

– 2002: A murit regizorul de film şi scenaristul francez de origine armeană Henri Verneuil (n. 1920)

– 2003: A murit Maurice Pialat, regizor de film, actor şi scenarist francez (n. 1925) – 15 ani. NOTĂ: Unele surse (www.britannica.com) dau naşterea la 31.VIII.1925

– 2008: A murit Sir Edmund Hillary, diplomat, cercetător şi alpinist neo-zeelandez; a atins vârful Everest (8.848 m) cel mai înalt munte din lume, alături de nepalezul Tenzing Norgay (1914-1986), fiind primii din lume care au reuşit această performanţă, la 29.V.1953 (n. 1919) – 10 ani

– 2010: A murit Ếric Rohmer (numele adevărat: Jean-Marie Maurice Schérer), regizor şi critic de film francez; unul dintre fondatorii „Noului Val” în cinematografia franceză (n. 1920)

– 2013: A murit actriţa italiană de teatru şi film Mariangela Melato (n. 1941) – 5 ani

– 2013: A murit Thomas Parry Jones, inventatorul britanic al primului etilotest electric (n. 1935) – 5 ani

– 2013: A murit Aaron Swartz, co-fondator al reţelei de socializare Reddit, care militează pentru accesul liber la internet, şi co-creator al formatului RSS 1.0 (n. 1986) – 5 ani

– 2014: A murit (după opt ani în care s-a aflat în comă) Ariel Sharon, general şi om politic israelian; fostul premier israelian (2001-2006) a rămas în istorie ca artizanul invaziei din Liban, în anul 1982, în calitatea de ministru al apărării (1981-1983), dar şi ca premierul care a decis retragerea trupelor şi desfiinţarea coloniilor din Fâşia Gaza, în 2005 (n. 1928)

– 2015: A murit actriţa italiană de origine suedeză Anita Ekberg, una dintre muzele regizorului italian Federico Fellini (n. 1931)

– 2016: A murit actorul american David Margulies (n. 1937)

– 2016: A murit actorul columbian Carlos Munoz Sanchez (n. 1943)

Tags : arta fotoic bratianuziua cuvantului multumesc

Leave a Response