close
Calendarul zilei

S-a întâmplat într-o zi de 27 februarie

* Acum 204 ani (1814), la Viena, avea loc prima audiţie a Simfoniei a VIII-a în Fa Major, Op. 93, de Ludwig van Beethoven

* În urmă cu 169 de ani (1849) armata revoluţionară maghiară, condusă de generalul Iosif Bem, ocupa Sibiul. Comitetul Naţional Român s-a refugiat în în Muntenia (Valahia) (27.II/11.III)

* Cu 152 de ani în urmă (1866) apărea, la Bucureşti, revista „Sarsailă” (până la 18 mai 1866), condusă de N.T. Orăşanu, continuatoare a revistei satirice „Nichipercea”, suspendată de autorităţi, în repetate rânduri, datorită atacurilor dure îndreptate împotriva instituţiilor statului

* Acum 136 de ani (1882), la Gimnaziul român din Braşov, avea loc premiera operetei „Crai Nou”, de Ciprian Porumbescu, pe un libret de Vasile Alecsandri

* Cu 118 ani în urmă (1900), la Memorial Hall din Londra, avea loc conferinţa de fondare a Partidului Laburist din Marea Britanie, unul dintre cele trei partide importante din Regatul Unit. Partidul se autodefineşte ca partid social-democrat, dar politica sa este de multe ori considerată a fi centristă sau chiar de centru-dreapta. Este membru al Internaţionalei Socialiste. Din septembrie 2015, liderul formaţiunii este Jeremy Corbyn

* Se împlinesc 85 de ani (1933), de când, în timpul nopţii de 27/28 februarie, clădirea Reichstag-ului (Parlamentul) din Berlin a fost cuprinsă de un incendiu care a distrus-o complet. A doua zi Adolf Hitler, numit cancelar la 30 ianuarie, profitând de situaţia creată, a revocat, printr-un decret special, toate garanţiile privind libertatea indivizilor, libertatea cuvântului şi dreptul de adunare. Din aceste motive, incendierea clădirii Reichstag-ului a fost asociată cu distrugerea sistemului democratic în Germania şi a marcat începutul instaurării dictaturii lui Hitler şi a partidului său

* Se împlinesc 80 de ani, de când, prin Înaltul Decret Regal nr. 1045 din 27 februarie 1938, semnat de Regele Carol al II-lea, era promulgată Noua Constituție a României. Astfel se abroga Constituţia din 1923 prin care se încheia regimul parlamentar şi se introducea dictatura regală a lui Carol al II–lea. Promulgarea Constituției a avut loc în urma Plebiscitului din 24 februarie 1938, Constituția intrând în vigoare la data promulgării ei (27 februarie 1938). Elaborată de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice, Constituţia din 1938 se întemeia pe critica regimului de partide şi pe doctrina corporatismului. Constituţia din 1938 a fost suspendată prin Decretul-Regal nr. 3052 din 5 septembrie 1940

– 1811: S-a născut Alexandru Hrisoverghi, poet şi traducător (m. 1837)

– 1903: S-a născut sculptorul Ion Irimescu; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 2005) – 115 ani

– 1907: S-a născut V.[ilhelm] Beneş, critic de artă şi prozator; fiul unui ceramist ceh, Gotlieb Beneş, stabilit în România la începutul secolului al XX-lea; critic de artă cu o reputaţie consolidată, nu s-a manifestat decât sporadic în literatură (m. 1960)

– 1911: S-a născut Petre Botezatu, logician, filosof, estetician, critic muzical şi profesor; membru post-mortem al Academiei Române din 2006 (m. 1981)

– 1920: A murit Alexandru D.[imitrie] Xenopol, istoric, sociolog, economist, filosof al istoriei şi al culturii, critic literar; a fost autorul primei opere de mari dimensiuni cu privire la istoria poporului român („Istoria românilor în Dacia Traiană”, 13 volume, realizată între anii 1896 şi 1912); membru titular al Academiei Române din 1893 (n. 1847)

– 1922: S-a născut pictorul, sculptorul si arhitectul francez de origine română Horia Damian (stabilit la Paris din 1946); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (m. 2012)

– 1923: A murit episcopul Nifon Niculescu al Dunării de Jos (1909-1921) (numele de botez: Nicolae) (n. 1858) – 95 de ani

– 1925: S-a născut compozitorul şi dirijorul Marin Constantin; a pus bazele (1963) Corului Naţional de Cameră Madrigal (formaţia profesionistă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti pentru care a fost fondator, dirijor – până în 1999 – şi director pe viaţă); specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian şi baroc, precum şi muzica tradiţională românească (m. 2011)

– 1926: A murit soprana Elena Teodorini; artista a rămas în istorie prin debutul său, în anul 1880, la „Teatro alla Scala” din Milano, cu rolul Marguerite din „Faust” de Charles Gounod; a fost prima cântăreaţă din România care a păşit pe acea scenă celebră, la numai 23 de ani; considerată de critici una dintre ultimele mezzo-soprane acute specializate în repertoriul de soprană, ale cărei formule expresive prevesteau deja primadona veristă (n. 1857)

– 1938: S-a născut Constantin Albani, pictor şi scenograf (m. 2014) – 80 de ani

– 1940: S-a născut naistul Radu Simion (m. 2015). NOTĂ: Unele surse (http://www.antenasatelor.ro/vedetele-muzicii-populare/529-radu-simion.html) dau ca dată a naşterii 29 februarie 1940

– 1943: S-a născut compozitorul francez de origine română Costin Miereanu – 75 de ani

– 1948: A murit Nicodim Munteanu (numele de botez: Nicolae), al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1939-1948); membru de onoare al Academiei Române din 1918 (n. 1864) – 70 de ani

– 1955: A murit Alexandru Marcu, istoric literar, profesor şi traducător (numeroase traduceri din Dante, Boccaccio, Goldoni, D’Annunzio, Papini, Pirandello etc.); italienist de mare prestigiu, în lucrările sale a tratat cu precădere raporturile româno-italiene în politică şi cultură; a întocmit primul „Dicţionar româno-italian”; membru corespondent al Academiei Române din 1940 (n. 1894)

– 1956: A murit actorul Nicolae Bălţăţeanu (n. 1893)

– 1959: A murit inginerul Constantin Budeanu, unul dintre fondatorii şcolii româneşti de electrotehnică; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1886)

– 1959: A murit botanistul Iuliu Prodan; importante contribuţii la cunoaşterea florei Dobrogei, Transilvaniei, Ungariei şi Bosniei-Herţegovina; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1875)

– 1970: A murit basul Mircea Buciu (n. 1907)

– 1975: A murit Eugen Constant (pseudonimul lui Eugen Constantinescu), poet, prozator, dramaturg şi publicist; frate cu scriitorii Paul şi Savin Constant (n. 1890)

– 1982: A murit Mihail Drumeş (pseudonimul lui Mihail V. Dumitrescu), prozator şi dramaturg (n. 1901, la Ohrid, Macedonia)

– 1990: A murit Alexandru Rosetti, lingvist, filolog, editor şi pedagog; specialist în istoria limbii române, fonetică, dialectologie şi lingvistică generală; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1895)

– 1991: A murit matematicianul Dimitrie Ioan Mangeron; cercetări în domeniul ecuaţiilor, lucrări privind fundamentele mecanicii, rolul matematicii în gândirea ştiinţifică; membru corespondent al Academiei Române din 1990 (n. 1906, Chişinău)

– 1996: A murit Silviu Georgescu, autor de scenarii radiofonice şi de proze umoristice; a lucrat la Radiodifuziunea Română, în Redacţia emisiunilor de divertisment, semnând numeroase scenarii difuzate în cuprinsul „Undei vesele” şi a altor emisiuni de profil (n. 1915). NOTĂ: Unele surse (www.oglindaliterara.ro) dau naşterea la 11.IX.1915

– 2014: A murit Alexandru Viorel Vrânceanu agronom specialist în genetică – ameliorarea plantelor; membru de onoare al Academiei Române din 2011 (n. 1927)

– 2016: A murit Elisabeta Lăsconi (nume real: Elisabeta Roşca), eseist, critic literar şi profesor (n. 1957)

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale

– Sofia: Reuniune informală a miniştrilor comerţului din cadrul UE

– New York: Reuniunea Consiliului Economic și Social al Națiunilor Unite (27 feb.- 1 mar.)

 

– 272: S-a născut Sfântul Constantin Cel Mare (Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus), împărat roman (306-337); după victoria obţinută prin inspiraţia Divinităţii în bătălia de la Pons Milvius (28 octombrie 312) Constantin a devenit protectorul creştinilor, ducând o politică imperială de răspândire a religiei creştine: a dat în anul 313 Edictul de la Milano, care marchează intrarea în legalitate a religiei creştine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie; a organizat Primului Sinod Ecumenic de la Niceea în anul 325; a construit o nouă capitală (inaugurată la 11 mai 330), transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol, care timp de o mie de ani a fost capitala creştină a Imperiului Roman; împăratul şi familia sa au construit numeroase lăcaşuri de cult (m. 337). NOTĂ: Pentru contribuţia adusă la legalizarea, sprijinirea şi organizarea Bisericii creştine, Constantin cel Mare şi mama sa Elena sunt cinstiţi ca sfinţi „întocmai cu Apostolii” în Biserica Ortodoxă şi în Biserica Greco-Catolică, la data de 21 mai, precum şi în Bisericile vechi orientale (necalcedoniene)

– 1807: S-a născut poetul american Henry Wadsworth Longfellow (m. 1882)

– 1856: S-a născut baritonul italian Mattia Battistini (m. 1928)

– 1887: A murit Alexandr Borodin, compozitor, chimist şi medic rus; cunoscut în special pentru simfoniile sale, cele două cvartete de coarde, poemul simfonic “În Stepele din Asia Centrală” și opera “Cneazul Igor” şi chimist rus (n. 1833)

– 1888: S-a născut Lotte Lehmann, cântăreaţă germană de operă şi de lied, stabilită în SUA din 1945 (m. 1976) – 130 de ani

– 1897: S-a născut Marian Anderson, cântăreaţă americană de operă (contra-altistă); prima cântăreaţă afro-americană care a apărut la „Metropolitan Opera” (m. 1993)

– 1901: S-a născut sculptorul italian Marino Marini (m. 1980)

– 1902: S-a născut scriitorul american John Steinbeck; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1962 (m. 1968)

– 1912: S-a născut scriitorul britanic Lawrence Durrell; în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a lucrat ca ataşat de presă la ambasadele britanice de la Cairo şi Alexandria (m. 1990)

– 1913: S-a născut filosoful şi profesorul francez Paul Ricoeur; contribuţii în domeniul fenomenologiei şi hermeneuticii (m. 2005) – 105 ani

– 1913: S-a născut scriitorul american Irwin Shaw (m. 1984) – 105 ani

– 1926: S-a născut neurologul american de origine canadiană David H. Hubel, laureat al Premiului Nobel pentru medicină pe 1981 (m. 2013)

– 1930: S-a născut Joanne Woodward, actriţă de film şi regizoare americană; numele ei este legat de performanţa de a fi primit, la 9.II.1960, prima stea pe celebrul bulevard al starurilor din Los Angeles (Hollywood Walk of Fame)

– 1932: S-a născut actriţa americană de film de origine engleză Elizabeth Taylor, considerată ultimul superstar din „epoca de aur” a Hollywood-ului (m. 2011)

– 1935: S-a născut soprana italiană Mirella Freni

– 1936: A murit fiziologul rus Ivan Pavlov; unul dintre fondatorii psihofiziologiei experimentale; a descoperit „reflexul condiţionat”; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1904 (n. 1849)

– 1943: A murit poetul grec Kostís Palamás (n. 1859) – 75 de ani

– 1945: S-a născut actorul de film polonez Daniel Olbrychski

– 1989: A murit zoologul austriac Konrad Lorenz, specialist în psihologie animală şi ornitolog; laureat al Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1973 (n. 1903)

– 1993: A murit actriţa americană Lillian Gish, stea a filmului mut (n. 1893) – 25 de ani

– 2002: A murit comicul şi scriitorul american Spike Milligan (n. 1918)

– 2008: A murit autorul şi comentatorul american William F. Buckley, Jr.; a fost un precursor şi cel mai cunoscut susţinător public al conservatorismului american modern; fondatorul revistei „National Review” (cea mai cunoscută revistă conservatoare americană, publicată începând din 1955), animatorul emisiunii TV de dezbateri politice „Firing Line” (1966-1999, 1540 de episoade), autor a peste 50 de cărţi (n. 1925) – 10 ani

– 2008: A murit Ivan Rebroff (pe numele său adevărat Hans Rolf Rippert), celebru cântăreţ german de operă, muzică folk şi cântece populare ruseşti, de origine rusă, posesor al unei voci ce acoperea patru octave şi jumătate, de la registrul bas şi până la notele cele mai înalte, specifice sopranelor (n.  1931) – 10 ani

– 2013: A murit pianistul american Van Cliburn (numele real: Harvey Lavan Cliburn) (n. 1934) – 5 ani

– 2013: A murit Stéphane (Frédéric) Hessel, diplomat, militant politic şi scriitor francez; erou al Rezistenţei franceze în timpul celui de-al doilea război mondial, deportat apoi în lagărul de concentrare Buchenwald; secretar al comisiei care a elaborat la ONU Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (adoptată la 10.XII.1948); autorul cărţii „Indignaţi-vă!”, un adevărat manifest politic; publicată la 20.X.2010, chiar în ziua în care autorul a împlinit 93 de ani, cartea a devenit rapid best-seller, cunoscând un succes răsunător atât în Franţa, cât şi peste hotare (n. 1917) – 5 ani

– 2015: A murit Leonard Simon Nimoy, actor, regizor, producător şi scenarist american; rolul cel mai cunoscut a fost ofiţerul Spock din serialul „Star Trek” (n. 1931)

– 2015: A murit politicianul rus Boris Nemţov, liderul opoziţiei ruse, un critic vehement al preşedintelui Vladimir Putin (n. 1959)

Tags : 27 februarieCalendarul Zilei

Leave a Response