close
Calendarul zilei

S-a întâmplat într-o zi de 4 ianuarie

* Acum 171 de ani (1847) apărea (până la 28 aprilie 1848), la Blaj, prima gazetă tipărită în Transilvania în întregime cu caractere latine. Este vorba de „Organul luminării”, publicaţie săptămânală, cu profil filologic, politic şi literar, editată din iniţiativa şi sub conducerea lui Timotei Cipariu. Între 12 mai şi 29 septembrie 1848 va apărea sub numele de „Organul naţiunale”

* În urmă cu 122 de ani (1896) a avut loc la Bucureşti un miting de solidaritate cu lupta românilor din Transilvania, la care a luat cuvântul Vasile Lucaciu, unul dintre conducătorii luptei de eliberare a acestora (4/16)

* Cu 104 ani în urmă (1914) se forma un guvern liberal în frunte cu Ion I. C. Brătianu, care avea să conducă ţara până în 1919 (cu o întrerupere, martie-noiembrie 1918). După preluarea puterii, şeful liberalilor a făcut ca diplomaţia românească să încline tot mai mult spre Antantă, văzând în aceasta calea spre satisfacerea dezideratului unităţii statale (4/17)

* Acum 92 de ani (1926) Parlamentul României a ratificat hotărârea Consiliului de Coroană privind aprobarea renunţării principelui Carol al II-lea la tronul României („Actul de la 4 ianuarie”) şi recunoaşterea prinţului Mihai (pe atunci în vârstă de numai 4 ani) ca principe moştenitor al tronului. Pe timpul minoratului lui Mihai se instituie o Regenţă, formată din patriarhul Miron Cristea, Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi principele Nicolae, fratele lui Carol al II-lea

* Acum 71 de ani (1947) apărea, la Hamburg, primul număr al prestigioasei reviste germane „Der Spiegel”

* În urmă cu 49 de ani (1969) intra în vigoare Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată de Adunarea Generală a ONU, în decembrie 1965, la sesiunea a 20-a. România a aderat la Convenţie la 14.VII.1970

* Tot într-o zi de 4 ianuarie, acum 28 de ani (1990), lua fiinţă Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România, forumul tutelar al minorității cehe și slovace din ţara noastră (înregistrată la 27.II.1990, pe baza unei decizii civile a Judecătoriei Arad)

* Cu 19 ani în urmă (1999), se desfăşura greva minerilor din Valea Jiului. Aproximativ 15.000 de mineri de la Compania Naţională a Huilei din Valea Jiului au început o grevă pentru a obţine mărirea salariilor şi renunţarea la programul de închidere a minelor nerentabile, ameninţând că vin la Bucureşti, în cazul în care revendicările lor nu vor fi satisfăcute. Aflat în faţa unui conflict fără precedent, premierul Radu Vasile acceptă dialogul cu minerii, eveniment care a avut loc la mănăstirea Cozia, la 22-23 ianuarie. În urma acestuia a fost încheiată „Pacea de la Cozia”, un acord în care Guvernul convenea respectarea revendicărilor minerilor, neînchiderea minelor Dâlja şi Bărbăteni şi neînceperea urmăririi penale împotriva liderilor minerilor

* Se împlineşte 1 an (2017) de când guvernul Sorin Grindeanu, al 127-lea guvern al României (4 ian. – 29 iun. 2017), a fost învestit de Parlament

– 1841: S-a născut Petru Poni, chimist şi mineralog; unul dintre fondatorii şcolii româneşti de chimie anorganică; autor al primelor manuale de fizică şi chimie în limba română; membru titular al Academiei Române din 1879, preşedinte al acestui for (1898-1901, 1916-1920) (m. 1925)

– 1877: S-a născut Sextil Puşcariu, lingvist, filolog, istoric literar, pedagog, publicist, cronicar muzical şi teatral; primul rector (1919) al Universităţii din Cluj; a întemeiat (1919) Muzeul Limbii Române, primul institut lingvistic din România, care a editat revista „Dacoromania” (1920-1940; 1941-1948); Sextil Puşcariu a iniţiat şi a condus (1906-1940) lucrările de elaborare a „Dicţionarului Academiei Române” şi a „Atlasului lingvistic român”; membru titular al Academiei Române din 1914 (m. 1948)

– 1891: S-a născut Ticu Archip (prenumele la naştere: Sevastia), prozatoare, traducătoare şi autoare dramatică (m. 1965)

– 1894: S-a născut prozatorul I.[on] Dongorozi; autor de manuale şcolare, în colaborare cu Simion Mehedinţi (m. 1975)

– 1896: S-a născut chimistul Eugen I. Angelescu; fondator al şcolii româneşti de chimie coloidală; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1968)

– 1897, 4/17: S-a născut Vespasian Pella, jurist, diplomat, om politic şi profesor universitar; fondatorul dreptului internaţional penal şi promotorul justiţiei penale internaţionale; raportor (1925) la Conferinţa interparlamentară de la Washington; preşedintele grupului român la Conferinţele balcanice; contribuţii la crearea instituţiilor de drept internaţional; membru corespondent al Academiei Române din 1941 (m. 1960, la New York)

– 1899: S-a născut Emil Petrovici, lingvist şi folclorist; a întocmit primul studiu amplu de dialectologie slavo-română („Graiul caraşovenilor. Studiu de dialectologie slavă meridională”, 1935); a adus o contribuţie substanţială la realizarea „Atlasului lingvistic” (1936); autorul câtorva studii etno-folclorice şi lingvistice bazate pe anchete dialectale; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1968)

– 1931: S-a născut Nora Iuga (pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino), poetă, prozatoare şi traducătoare (a tradus, în colaborare, din Knut Hamsun şi Barbara Bronnen). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998) şi http://botosaninews.ro/23008/cultura/vasile-vlad-nora-iuga-cristian-simionescu-din/ menţionează ca an al naşterii 1933

– 1942: S-a născut pianista şi profesoara Krimhilda Cristescu

– 1943: S-a născut Mandics György (pseudonim George M. Dick) prozator, eseist, poet, critic literar, traducător, matematician şi cercetător SF – 75 de ani

– 1954: A murit Elena Farago (pseudonimul Elenei Paximade), poetă şi prozatoare (n. 1878)

– 1965: S-a născut Cătălin Neghină, poet, autor dramatic, actor, muzician, artist plastic, jurnalist

– 1969: S-a născut Lia Bugnar, actriţă, scenaristă, regizoare şi scriitoare

– 1970: A murit Mişu Fotino, actor şi animator de teatru; fondator al Teatrului de Stat din Braşov – 1946 (n. 1886). NOTĂ: „Scânteia” din 6.I.1970 menţionează ca dată a morţii 5.I.1970

– 1971: A murit Ştefan Braborescu, actor (elev al lui Nottara), regizor, profesor şi scriitor (n. 1880)

– 1973: A murit Gherase Dendrino, compozitor şi dirijor (n. 1901) – 45 de ani

– 1977: A murit Horváth István, poet şi prozator de limbă maghiară din România, autor de literatură pentru copii (n. 1909). NOTĂ: Site-ul www.poezie.ro menţionează ca dată a morţii 5.I.1977

– 1994: A murit Constantin Vişoianu, om politic ţărănist, diplomat (colaboratorul lui Nicolae Titulescu la Liga Naţiunilor, reprezentantul României la Tribunalul Internaţional de la Haga, ministru de externe în guvernele Sănătescu şi Rădescu); stabilit în SUA a primit statutul de „rezident special” (n. 1897). NOTĂ: http://www.arhivaexilului.ro/ro/fise-biografice/docs/constantin-visoianu.html menţionează ca dată a morţii 2 ianuarie 1994

– 1998: A murit compozitorul de muzică uşoară Vasile Veselovski (n. 1925) – 20 de ani

– 2006: A murit, la Montréal, poetul canadian de origine română Irving Peter Layton (numele la naştere: Israel Pincu Lazarovici) (n. 1912, la Târgu Neamţ)

– 2011: A murit Dumitru Titus Popa, profesor, ziarist şi scriitor; fost director general al Televiziunii Române, între 1994 şi 1996, fost membru în Consiliul de Administraţie al Radiodifuziunii Române, între 1995 şi 1999 (n. 1940)

– 2016: A murit artista plastică Doina Simionescu (n. 1947)

– ACCRA: Confederația de Fotbal din Africa (CAF): Premiul pentru cel mai bun jucător african al anului

– „Ziua Mondială Braille” este marcată de ziua de naştere a francezului Louis Braille (1809-1852), inventatorul alfabetului cu puncte în relief pentru persoane cu deficienţe de vedere; în 1878, cu ocazia unui congres internaţional organizat la Paris, alfabetul Braille a fost adoptat oficial ca metodă de învăţare a cititului pentru copiii nevăzători

– „Ziua Mondială a Compoziţiei Şahiste”; decizia privind marcarea acestei zile a fost adoptată la al 50-lea Congres Mondial de Compoziţie Şahistă, desfăşurat în perioada 13-20 octombrie 2007, în Insula Rodos din Grecia, la propunerea marelui maestru ucrainean Valentin Rudenko

– Ziua Naţională a Uniunii Myanmar; proclamarea, în 1948 ( – 70 de ani), a independenţei Uniunii Birmane, care refuză să mai facă parte din Commonwealth (de la 27.V.1989 se numeşte Uniunea Myanmar)

– 1710: S-a născut compozitorul italian Giovanni Battista Pergolesi (m. 1736)

– 1785: S-a născut Jacob Grimm, lingvist, filolog şi folclorist german; fondator, împreună cu fratele său Wilhelm, al germanisticii, ca ştiinţă a limbii, şi mitologiei germane; cei doi au publicat „Legendele eroice germane” şi o culegere de „Basme pentru copii şi cămin”, cuprinzând folclor german transcris în variante autentice (m. 1863)

– 1795, 4/15: S-a născut Aleksandr Griboedov, dramaturg şi diplomat rus (m. 1829)

– 1813: S-a născut Sir Isaac Pitman, fonetician şi educator britanic; a inventat primul sistem de stenografie din lume aplicat cu succes (m. 1897) – 205 ani

– 1857: S-a născut Émile Cohl, desenator, regizor şi producător francez de film, pionier al filmului de animaţie (m. 1938). NOTĂ: Site-ul www.lips.org/bio_Cohl.asp dă ca dată a naşterii 5.I.1857

– 1874: S-a născut compozitorul ceh Josef Suk (m. 1935)

– 1916: S-a născut Robert Parrish, regizor, scenarist şi producător american de film (m. 1995)

– 1920: A murit Pérez Galdós Benito, prozator şi dramaturg spaniol (n. 1843)

– 1920: S-a născut Robert Lamoureux, actor, regizor, scenarist, dramaturg, poet şi compozitor francez; considerat timp de o jumătate de secol „regele comediei franceze” (m. 2011)

– 1932: S-a născut Carlos Saura, regizor, scenarist, producător şi actor spaniol de film

– 1933: S-a născut Ilia al II-lea (numele la naştere: Irakli Guduşauri-Şiolaşvili), Catolicos-Patriarh a toată Georgia şi conducătorul spiritual al Bisericii Georgiei din 25 decembrie 1977 (apelativul oficial este: Sanctitatea Sa, Preafericitul Arhiepiscop de Mtskheta-Tbilisi şi Catolicos-Patriarh a toată Georgia) – 85 de ani

– 1937: S-a născut mezzosoprana americană Grace Bumbry

– 1940: S-a născut scriitorul francez de limbă chineză Gao Xingjian; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2000

– 1940: A murit scriitorul german Konrad Weiss (n. 1881)

– 1941: A murit filosoful francez Henri Bergson; filosofia sa a devenit fundamentul teoretic al literaturii psihologice în perioada dintre cele două războaie mondiale; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1927 (n. 1859)

– 1942: S-a născut englezul John McLaughlin, chitarist de jazz şi compozitor

– 1956: A murit compozitorul rus Alexandr Grecianinov (n. 1864)

– 1960: A murit scriitorul francez Albert Camus; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1957 (n. 1913, în Algeria)

– 1961: A murit Erwin Schrödinger, fizician austriac, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1933, împreună cu Erwin Schrödinger şi Paul A.M. Dirac (n. 1887)

– 1963: S-a născut May-Britt Moser, psiholog, neurolog şi profesoară norvegiană; director fondator al Institutului Kavli pentru Sisteme de Neuroştiinţe şi Centrul pentru Biologia Memoriei din cadrul Universităţii Norvegiene de Ştiinţă şi Tehnologie din Trondheim; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 2014, alături de cercetătorii John O’Keefe (Statele Unite) şi Edvard Moser (Norvegia), pentru „cercetări asupra celulelor care constituie un sistem de poziţionare în creier”, un fel de „GPS intern”, care face posibilă orientarea în spaţiu – 55 de ani

– 1965: A murit T.[homas] S.[tearns] Eliot, poet, dramaturg, critic literar şi editor englez de origine americană; începând cu anii ‘20 ai secolului XX a exercitat o puternică influenţă în cultura anglo-americană; a revitalizat lirica engleză prin noutatea expresiei; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1948 (n. 1888)

– 1996: A murit Arvid Fredborg, istoric, ziarist şi scriitor suedez; s-a numărat printre primii care au atras atenţia asupra amplorii exterminării evreilor de către nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (n. 1915)

– 1998: A murit cineastul italian Carlo Ludovico Bragaglia, prolific realizator în special de comedii (n. 1894) – 20 de ani. NOTĂ: Unele surse dau moartea la 3.I.1998

– 1999: A murit pictorul spaniol José Vela Zanetti, creatorul uneia dintre picturile murale închinate drepturilor omului expuse la sediul Naţiunilor Unite din New York (1953); autoexilat, în 1939, în Republica Dominicană, la sfârşitul războiului civil din Spania (n. 1913)

– 2011: A murit cântăreţul şi compozitorul scoţian Gerry Rafferty (n. 1947)

– 2012: A murit fotojurnalista americană Eve Arnold, cunoscută pentru portretele pe care le-a realizat unor celebrităţi precum Marilyn Monroe şi Marlene Dietrich (n. 1912)

– 2013: A murit actorul german Thomas Holtzmann (n. 1927) – 5 ani

– 2013: A murit cântăreţul şi compozitorul american Sammy Johns (n. 1946) – 5 ani

– 2013: A murit actorul Tony Lip (pe numele real Frank Anthony Vallelonga) (n. 1930) – 5 ani

– 2015: A murit Pino Daniele, cântăreţ, compozitor şi chitarist italian (n. 1955)

– 2015: A murit regizorul francez René Vautier; recunoscut pentru numeroasele filme în care a tratat tema colonialismului şi războiul din Algeria (n. 1928)

– 2016: A murit comediantul francez de origine marocană Michel Galabru (n. 1922)

– 2017: A murit dirijorul francez Georges Prêtre (n. 1924) – 1 an

Tags : Actul de la 4 ianuarie

Leave a Response