close
Calendarul zilei

S-a întâmplat într-o zi de 6 octombrie

* Acum 609 ani (1408), în privilegiul comercial acordat de voievodul Alexandru cel Bun negustorilor din Lemberg-Liov, era menţionată prima atestare documentară a oraşului Bacău (privilegiul le asigura acestora legătura liberă cu bazinul pontic prin Moldova, conferindu-le un adevărat monopol pentru comerţul cu zona Mării Negre). NOTĂ: Alte surse menţionează data de 8 octombrie 1408

* Se împlinesc 580 de ani (1437), de când, prin „Înţelegerea de la Apatiu”, intervenită între răsculaţi şi nobili, erau restrânse clauzele favorabile ţăranilor, obţinute în urma victoriei de la Bobâlna. O lună mai târziu răscoala a fost înfrântă

* Acum 422 de ani (1595), între 6 şi 8 octombrie, după un asalt de două zile, cetatea Târgoviştei (ocupată de trupele otomane conduse de Sinan-Paşa) era recucerită de forţele unite ale muntenilor, moldovenilor şi transilvănenilor, conduse de Mihai Viteazul, cărora li se alăturase un corp toscan. La 20 octombrie 1595 Mihai Viteazul a zdrobit ariergarda lui Sinan-Paşa şi va cuceri cetatea Giurgiu. Robii luaţi de turci vor fi eliberaţi. În urma înfrângerilor, Sinan-Paşa a fost destituit din postul de mare vizir

*  Cu 153 de ani în urmă (1864), au început cursurile Conservatorului de Muzică şi Declamaţiune (actuala Universitate Naţională de Muzică din Bucureşti), creat în iunie 1863 printr-un decret al Consiliului de Miniştri, prezidat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La acea vreme se dorea ca noua instituţie să includă două şcoli principale de artă: “Institutul de muzică vocală” şi “Şcoala de muzică instrumentală” cu filiale atât în Bucureşti cât şi în Iaşi. La 17 iulie 1931 s-a transformat într-o instituţie de învăţământ superior sub numele de Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică

* În urmă cu 128 de ani (1889), în zona Montmartre din Paris, arondismentul 18, se deschidea clubul de divertisment „Moulin Rouge”, devenit, în cei 127 de ani de existenţă, cel mai faimos teatru varieté din lume

* Acum 99 de ani (1918) a fost redactată Declaraţia de la Iaşi a „Comitetului naţional al românilor emigraţi din Austro-Ungaria”, ca răspuns la manifestul lui Carol I de Habsburg (din 3/16.X.1918), în care se contesta monarhiei habsburgice dreptul de a se ocupa de soarta românilor din Austro-Ungaria şi se cerea ca întreg teritoriul locuit de români să fie eliberat şi unit cu România (6/19)

* Se împlinesc 90 de ani (1927), de când, avea loc, la New York, premiera primului film sonor de lung metraj cu secvențe de dialog sincronizate din istoria cinematografiei, „The Jazz Singer” („Cântăreţul de jazz”), în regia lui Alan Crossland, avându-l ca protagonist pe Al Jolson. Pelicula este bazată pe “Ziua Ispășirii”, o piesă de Samson Raphaelson

* Acum 73 de ani (1944) trupele române şi sovietice treceau la o puternică ofensivă cu scopul eliberării nord-vestului Transilvaniei şi a teritoriului ungar până la Tisa („Operaţiunea Debreţin”) (în a doua conflagraţie mondială)

* Cu 71 de ani în urmă (1946), avea loc sfinţirea Catedralei ortodoxe române din Timişoara, cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi, în prezenţa regelui Mihai I, a patriarhului Nicodim, a primului ministru, Petru Groza, şi a altor oficialităţi (lucrările au fost începute la 20.XII.1936, după planurile arhitectului Ion Trajnescu, întrerupte în perioada celui de-al doilea război mondial şi reluate după încheierea lui)

* În urmă cu 44 de ani (1973) începea al patrulea război arabo-israelian, cunoscut şi sub numele de „Războiul Kipurului” (nume preluat de la sărbătoarea mozaică Yom Kippur, care a coincis cu declanşarea ostilităţilor), ca urmare a atacului simultan al forţelor egiptene şi siriene asupra forţelor israeliene de pe Înălţimile Golan şi din Peninsula Sinai. Egiptul şi Israelul au acceptat încetarea focului la 23.X.1973, după ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluţia 339

* Papa Ioan Paul al II-lea (n. 1920 – m. 2005) devenea, acum 38 de ani (1979), primul pontif care vizita Casa Albă. Efectuată la invitaţia preşedintelui Jimmy Carter, vizita la Washington a avut loc la numai 1 an după ce a fost ales papă al Bisericii Catolice, episcop al Romei și suveran al Vaticanului în anul 1978

– 1835: S-a născut pictorul Nicolae Popescu; compoziţii pe teme istorice şi religioase (m. 1877). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1836

– 1872: S-a născut prozatorul, ziaristul şi editorul Alexandru Cazaban (m. 1966) – 145 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 23.IX.1872

– 1881: S-a născut Vasile Bogrea, filolog şi lingvist, poet şi traducător; specialist în limbile clasice; s-a ocupat de lexicologie şi onomastică românească; împreună cu Sextil Puşcariu, a pus bazele Muzeului Limbii Române (1919) şi ale Societăţii Etnografice din Cluj (1923); membru corespondent al Academiei Române din 1920 (m. 1926). NOTĂ: Unele surse (www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro) dau naşterea la 26.IX./8.X.1881

– 1892: S-a născut (la Avdela, azi în Grecia) Tache Papahagi, folclorist, etnograf, dialectolog şi lingvist de prestigiu european; cercetător al culturii spirituale şi materiale a aromânilor (m. 1977) – 125 de ani. NOTĂ: Dicţionarul cronologic – Literatura română dă naşterea la 20.X.1892

– 1895: S-a născut Ion Pas (numele la naştere: Ioan M. Pascu), romancier şi traducător (a tradus din Dickens, Dostoievski, Fielding, Gorki, Hugo, Stendhal, Tolstoi, Zola, Jules Verne); între anii 1958 şi 1965 a fost preşedinte al Comitetului Radiodifuziunii Române; soţul scriitoarei Sarina Cassvan (m. 1974)

– 1902: S-a născut Petre Ţuţea, filosof creştin, publicist, eseist, memorialist, economist, specialist în drept administrativ; fost înalt funcţionar în Ministerul Economiei Naţionale; unul dintre cei mai importanţi membri ai mişcării gândiriste; a fost unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Nae Ionescu la revista „Cuvântul”; deţinut politic, timp de 13 ani, în temniţele comuniste (m. 1991) – 115 ani

– 1903, 6/19: A murit (la Monastîr, Macedonia – FYROM) pedagogul aromân Apostol Mărgărit; ca inspector al şcolilor din Macedonia (1878-1902), a contribuit la înfiinţarea a peste o sută de şcoli primare şi secundare; a promovat cauza românească prin lucrări publicate în străinătate; membru corespondent al Academiei Române din 1889 (n. 1836, la Abdela, Grecia)

– 1914: S-a născut poetul Horia Nițulescu (m. 1982)

– 1916: S-a născut sculptorul Iftimie Bârleanu (m. 1986)

– 1920: S-a născut lingvistul Ion Coteanu; specialist în lexicologie, stilistică şi limbă literară; de numele său se leagă introducerea conceptului de protoromână; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1997)

– 1923: S-a născut Dragoş Morărescu, sculptor, gravor, arhitect, pictor (m. 2005)

– 1925: A murit istoricul Ioan Ursu; a militat pentru desăvârşirea statului naţional unitar român; în 1918 a plecat în Franţa, într-o misiune universitară română; la Paris, a făcut parte din Comitetul Naţional al Unităţii Române, activitate continuată în Italia, unde a contribuit la înfiinţarea Legiunii Române; membru titular al Academiei Române din 1910 (n. 1875)

– 1907: S-a născut Teodor Scarlat, poet, prozator şi traducător (m. 1977) – 110 ani

– 1927: S-a născut medicul Ioan Pop de Popa, profesor doctor docent, specialist în chirurgie cardiovasculară; la 5.IV.1973 a condus, la Clinica chirurgicală din Târgu Mureş, echipa de medici care a făcut prima operaţie pe cord deschis din România; profesorul Ioan Pop de Popa este autorul a numeroase invenţii: a realizat şi implantat prima inimă şi primul plămân artificial din România (1953), prima valvă biologică de porc mistreţ, tip „MIVA Pop de Popa”, a realizat şi implantat primele artere artificiale tip „Pop de Popa-Dodu” (1983), a realizat proteza valvulară cardiacă metalică „Pop de Popa-Stănescu” (1986) – 90 de ani

– 1929: S-a născut Mihai Corneliu Drăgănescu, inginer electronist, eseist şi filosof; a constituit o şcoală românească în domeniul dispozitivelor electronice în cadrul Politehnicii Bucureşti; membru titular al Academiei Române din 1990, preşedinte al acestui for (1990-1994) (m. 2010)

– 1929: S-a născut pictorul şi profesorul Ion Sălişteanu; membru corespondent al Academiei Române din 2006 (m. 2011)

– 1930: S-a născut Paul Ioachim, actor, dramaturg şi regizor de teatru (m. 2002)

– 1933: S-a născut actriţa Vasilica Tastaman, stabilită în Suedia din anul 1982 (m. 2003, la Bucureşti)

– 1935: S-a născut tenorul Vasile Moldoveanu; a cântat pe cele mai celebre scene din lume, fiind artistul român cu cele mai multe reprezentaţii din istoria modernă a teatrului Metropolitan din New York

– 1956: A murit Constantin Ionescu, chimist şi farmacist; considerat unul dintre organizatorii industriei farmaceutice din România; a fost director al Institutului de Cercetări Farmaceutice, pe care l-a dezvoltat treptat, transformându-l în cel mai mare centru de cercetări ştiinţifice în domeniu; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1905)

– 1960: S-a născut pictorul Robert Vraciu

– 1973: S-a născut actorul de teatru şi film Silviu Biriş

– 1987: A murit (la Paris) Leon Negruzzi, poet, prozator şi traducător (a tradus proză românească în limba franceză); stabilit în Franţa din 1925; după al doilea război mondial a desfăşurat o susţinută activitate de informare despre tragedia României sub ocupaţie sovietică, el fiind cel care a prezentat Adunării Generale a O.N.U, la 5.II.1952, un „Memorandum al refugiaţilor români adresat Organizaţiei Naţiunilor Unite”, semnat de mai mulţi scriitori, între care Aron Cotruş, Mircea Eliade, Eugen Lozovan ş.a. (n. 1899) – 30 de ani

– 1988: A murit dirijorul şi compozitorul Dumitru D. Botez; a cântat o vreme în Orchestra Radio, la violă; în anul 1945 a fost numit dirijor al Corului Radio, pe care avea să-l conducă mulţi ani; a dirijat, de asemenea, şi Corul Filarmonicii ”George Enescu; este autorul unor sute de lucrări corale care sunt incluse şi astăzi în repertoriile de specialitate din toată ţara (n. 1904). NOTĂ: Mai multe surse dau ca dată a morţii 5 octombrie 1988

– 2003: A murit Elisabeta Rizea din satul Nucşoara/Argeş, devenită un simbol al rezistenţei anticomuniste; ca urmare a sprijinului pe care l-a oferit imediat după război grupului Arnăuţoiu, grup de rezistenţă anticomunistă armată din munţii Făgăraş, a fost condamnată la moarte de comunişti; ulterior pedeapsa i-a fost transformată în 14 ani de temniţă grea, ani petrecuţi în penitenciarele pentru femei de la Miercurea Ciuc şi Mislea (n. 1912)

– 2009: A murit Mircea Angelescu; de profesie inginer constructor, cadru didactic universitar, a fost unul dintre cei mai importanţi conducători din istoria fotbalului românesc (preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal între anii 1969-1975 şi 1986-1989; primul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal între anii 1992 şi 1996); în 1990, pentru scurt timp, a fost ministru al sportului (n. 1938)

– Oslo: Anunţarea Premielui Nobel pentru Pace

– „Ziua Mondială a Zâmbetului” este aniversată în prima zi de vineri a lunii octombrie. Ziua a fost iniţiată de către americanul Harvey Ball, creatorul imaginii „feţei zâmbitoare” în 1963. Preocupat de supra-comercializarea simbolului său şi modul în care sensul original al acestuia risca să se piardă în repetarea constantă de pe piaţă, Harvey Ball a lansat ideea de a dedica o zi zâmbetului. Marcată pentru prima dată în 1999, în oraşul natal al lui Smiley din Worcester, ea a continuat să fie aniversată şi în anii următori devenind cunoscută în întreaga lume. Fundaţia Harvey Ball World Smile, creată după decesul acestuia în 2001, a devenit sponsorul oficial al „Zilei mondiale a zâmbetului”. În calendarul anual există şi o zi dedicată râsului, celebrată în prima duminică a lunii mai

– 1880: A murit Benjamin Pierce, matematician şi astronom american; contribuţii în domenii ca teoria numerelor, filosofia matematicii şi mecanica cerească; contribuţii importante în descoperirea planetei Neptun (n. 1809)

– 1882: S-a născut Karol Szymanowski, compozitor, critic muzical, pianist şi profesor polonez; unul dintre reformatorii învăţământului muzical din Polonia (m. 1937) – 135 de ani. NOTĂ: Unele surse (www.usc.edu/dept/polish/szymanowski.html‎, www.wrightmusic.net//karol-szymanowski.pd) dau ca dată a naşterii 3 octombrie 1882

– 1886: S-a născut pianistul şi dirijorul elveţian Edwin Fischer; unul dintre cei mai apreciaţi pianişti ai secolului al XX-lea (m. 1960)

– 1887: S-a născut Le Corbusier (nume real: Charles Edouard Jeannerat-Gris), arhitect, urbanist, designer, pictor, litograf, sculptor şi teoretician de artă francez de origine elveţiană; pionier în studiile teoretice atât ale urbanismului modern cât şi designului modern la modul foarte general (m. 1965) – 130 de ani

– 1903: S-a născut fizicianul irlandez Ernest T. S. Walton; împreună cu englezul John D. Cockcroft, a realizat prima reacţie nucleară cu particule accelerate în laborator, pentru care au fost distinşi cu Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1951 (m. 1995)

– 1908: S-a născut actriţa americană de film Carole Lombard (numele real: Jane Alice Peters), soţia actorului Clark Gable; a debutat în filme mute (m. 1942, într-un accident de avion)

– 1912: A murit Auguste-Marie-François Beernaert, jurist şi om politic belgian; prim-ministru (1884-1894); participare importantă la Conferinţele (internaţionale) de pace de la Haga (din 1889 şi 1907, unde au fost adoptate 16 convenţii asupra legilor şi obiceiurilor războiului şi ale rezolvării pe cale paşnică a conflictelor dintre state); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1909, împreună cu diplomatul francez Paul Balluat D’Estournelles; membru de onoare străin al Academiei Române din 1906 (n. 1829) – 105 ani

– 1914: S-a născut Thor Heyerdahl, etnograf, arheolog şi explorator norvegian; conducător al expediţiei „Kon-Tiki”, în 1947, a străbătut Oceanul Pacific (între Callao/Peru şi arhipelagul Touamotou) pe o plută din lemn de balsa, încercând să demonstreze ipoteza populării Polineziei de către amerindieni; a condus expediţiile „Ra I” şi „Ra II” (1969-1970), de traversare a Atlanticului cu ambarcaţiuni din papirus; a fondat Muzeul „Kon-Tiki” din Oslo (1949) (m. 2002)

– 1927: S-a născut Paul Badura-Skoda, pianist şi muzicolog austriac – 90 de ani

– 1929: S-a născut actorul francez Bruno Cremer, interpretul comisarului Maigret (m. 2010)

– 1931: S-a născut Riccardo Giacconi, fizician american de origine italiană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2002 pentru contribuţiile de pionierat în astrofizică, contribuţii ce au condus la descoperirea surselor cosmice de raze X

– 1948: S-a născut omul politic nord-irlandez Gerry Adams, preşedinte (din 1983) al partidului Sinn Féin (aripa politică a Armatei Republicane Irlandeze – IRA); în 1982 a devenit membru al Camerei Comunelor, dar a refuzat să activeze în această funcţie, care ar fi însemnat depunerea jurământului de credinţă faţă de Coroana britanică; este unul dintre arhitecţii procesului de pace în Irlanda de Nord (a participat, în iulie 1997, la tratativele de pace privind această provincie, alături de premierul britanic, Tony Blair, de cel nord-irlandez, David Trimble, şi de o serie de reprezentanţi de frunte ai unioniştilor nord-irlandezi)

– 1981: A fost asasinat Mohammed Anwar El-Sadat, ofiţer şi om politic egiptean; preşedinte al Republicii Arabe Egipt (1970-1981); iniţiator al unor reforme democratice şi al liberalizării economiei; în octombrie 1973 a declanşat războiul cu Israelul, dar a cooperat, ulterior, pentru Tratatul de pace (26.III.1979), semnat, la Washington, cu statul evreu, ceea ce a dus la izolarea Egiptului în raport cu statele arabe; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1978, împreună cu premierul israelian Menahem Begin (n. 1918)

– 1989: A murit actriţa americană de teatru, film şi televiziune Bette Davis (numele la naştere: Ruth Elizabeth Davis); în 1999 a fost clasată pe locul 2, după Katherine Hepburn, pe lista celor mai bune actriţe ale tuturor timpurilor, listă realizată de Institutul American de Film (n. 1908)

– 1999: A murit cântăreaţa portugheză Amália Rodrigues (nume complet: Amália da Piedade Rebordão Rodrigues), considerată „regina” fadó-ului (n. 1920)

– 2000: A murit Richard Farnsworth, actor de film şi cascador american; a jucat în peste 300 de filme şi a fost cel mai bătrân actor nominalizat vreodată la „Oscar” (în anul 2000, pentru filmul „The Straitght Story”) (n. 1920)

– 2011: A murit actriţa australiană Diane Cilento (n. 1933)

– 2012: A murit Chadli Bendjedid, ofiţer şi om politic algerian, fost preşedinte al Algeriei între anii 1979 şi 1992, unul dintre arhitecţii instituţiilor democratice din această ţară (n. 1929) – 5 ani

– 2015: A murit Árpád Göncz, om politic ungar, primul preşedinte al Ungariei după prăbuşirea comunismului, în perioada 1990-2000; disident comunist, scriitor şi traducător (n. 1922)

– 2015: A murit cântăreţul american de muzică country şi pop Billy Joe Royal (n. 1942, în Georgia)

Tags : Calendarul Zileielisabeta rizea

Leave a Response