close
Istorie

Sărbători de mai, de Dan Manolache

“Si vis pacem, para bellum”, dacă vrei pace pregăteşte-te de război, ne învăţau strămoşii latini…. Secol după secol reperele istoriei lumii au fost mai cu seamă… războaiele, deşi momentele de sărbătoare şi speranţă au fost  mai intotdeauna cele în care se restabilea pacea.

“Pace făra victorie” îşi dorea în 1917, preşedintele American Woodrow Wilson, pentru sfârşitul Primului Război Mondial. O idee utopică produsă de mintea unui idealist, au decretat cu superioritate cei mai mulţi dintre contemporanii săi. Nu poate fi concepută, vor fi gândit ei, o pace fără invingători şi invinşi. Atunci la ce bun războiul?

Aceasta este de fapt adevărata întrebare, din păcate dintotdeauna….retorică. La ce bun războiul?

De ce a fost nevoie, de pildă, să convingem prin luptă Imperiul Otoman că românii au dreptul să fie liberi? Au trecut iată 141 de ani de când Corpurile Legiuitoare votau “ruperea relaţiilor cu Poarta şi independenţa absolută”, hotărâre sancţionată pe 10 mai 1877, de Domnitorul Carol.

Să revenim însă la conceptul Wilsonian, Acela al “păcii fără victorie”. El nu a fost înţeles nici în perioada interbelică şi nici după ce la 8 şi 9 mai 1945 se încheia, în Europa, cea mai sângeroasă conflagraţie mondială.

Din fericire însă- şi o spunem fără exagerare- minţi luminate au fost capabile să-şi imagineze şi să proiecteze o Europă fără învinşi, o Europă care să aparţină deopotrivă tuturor. A fost astfel posibil ca într-o altă zi de 9 mai, cea a anului 1950, într-o declaraţie faimoasă, Robert Schumman, ministrul francez de externe, să se adreseze lumii afirmând: “Pacea mondială nu va fi asigurată fără a se face eforturi creatoare pe măsura pericolelor care o ameninţă…. Europa nu se va construe dintr-o data sau ca urmare a unui plan unic, ci prin ralizări concrete…” Prima dintere ele, anunţată chiar prin acest adevărat act de naştere a Europei Unite a fost Comunitatea Cărbunelui şi Oţelului.

De atunci realizările concrete s-au succedat cu o relative rapiditate astfel că astăzi graniţele Uniunii Europene se apropie de cele naturale ale bătrânului nostru continent. Se cuvine aşadar să sărbătorim, în luna mai, nu doar eroii de la Griviţa, Plevna, Smârdan, Cotul Donului sau Budapesta ci şi vizionari între care Wilson, Titulescu, Monet sau Schumman fără de care lecţiile trecutului ar fi rămas de neînţeles.

Ar trebui să cugete la asta şi cei care astăzi, la noi sau aiurea, proorocesc sau chiar “lucrează” pentru reatomizarea Europei, iar pe noi, “lucrarea” lor să nu ne lase indiferenţi.

Fiindcă vorbeam despre noi, despre noi romanii, ei bine cred că pentru noi sărbătoarea lunii mai rămane aceea a Monarhiei căci, nu-i aşa,

“Zece Mai ne-a fi de-a pururi

Sfântă zi, căci ea ne-a dat

Domn puternic tării noastre,

Libertate și Regat.”

Tags : MonetSchummanTitulescuWilson

Leave a Response