close
Tradiții

Satul din Ardeal

Mă întorceam din Ardeal de la bunici, era aproape toamnă şi trebuia să încep şcoala, nu mai ţin minte exact câţi ani aveam, probabil aproape de adolescentă. Autobuzul cu care călătoream era vechi, plin cu oameni iar distanţa de treizeci şi ceva de kilometri era parcursă extrem de încet şi agonizat.

Trebuia să ajung la Mediaş, să iau trenul. Alternativa era fie să citeşti ceva, sau să te uiţi pe geam ca să alungi plictiseala. Cumva mie-mi reuşea să le fac pe amândouă. Satele sunt în general mici în zonă, cu nume amuzante, unele din ele sunt locuite în totalitate numai de ţigani ungureşti, care arata impunător cu mustăţile sucite şi pălăriile cu boruri mari şi negre, pălării care amintesc de cele purtate de cei din cultul Amish.

Dacă satul nu mai este ţigănesc, urmează cel cu populaţie mixtă. La unele case porţile sunt mari şi nu lasa să se vadă nimic din ce s-ar putea să se desfăşoare în interior, iar la altele porţile sunt din lemn sau din fier forjat, dacă proprietarul este mai înstărit. Majoritatea sunt vopsite în verde. Cele două case erau situate pe dreapta, în direcţia de mers a autobuzului, destul de aproape de Mediaş şi cumva imaginea care se desfăşura m-a izbit, soarele se întrevedea printre case, la poarta erau ele două doar, cu o vârstă incertă, poate până în cinzeci de ani, poate peste. Stăteau aşezate la poartă, îmbrăcate în negru, cu vesta brodată deasupra rochiilor negre de doliu, doar baticurile aveau ceva mai multă culoare, puţin verde, puţin albastru şi erau legate sub bărbie.

Nu ştiu dacă vorbeau, păreau să nu, însă în expresia chipurilor lor era resemnare, acord cu tot ce se întâmplă, static, transmiţând că viaţa lor o să fie aşa până la finalul zilelor. Simplu, cu datoria împlinită.Cu mintea de copil mă minunam, şi-mi cream dialoguri cu mine însumi, spunându-mi că trebuie să fie ceva în plus în existenţa acestor două femei, că totul nu poate fi doar static şi monoton.

La treizeci şi ceva de ani distanţă, astăzi, am urmărit pentru trei minute o emisiune irelevantă şi vulgară la televizor care mi-a declanşat această amintire. Cu satul din Ardeal, undeva între Târnăveni şi Mediaş, m-am dus înapoi în timp şi le-am revăzut cu ochii minţii pe cele două femei, stând la poartă, nevorbind, urmărind un autobuz, probabil în fiecare zi, la aceeaşi oră şi cumva cu greutate în suflet, am realizat cât am greşit gândind aşa în acele secunde ale adolescentei mele.

Mai bine monoton si static. Simplu. Încerc să zâmbesc şi mi le imaginez pe cele două femei, cu baticuri colorate, legate tot sub bărbie, că încă au acelaşi obicei.

Bogdana Boncu

Tags : ardealmediassate romanestitraditii

Leave a Response