close
Cronică

Seria „Istoria povestită copiilor”, de Simona Antonescu, cu personaje precum Decebal, regele Mihai I, doamna Neaga, apare la editura Nemi

Editura Nemi de carte pentru copii lansează din 4 mai „Istoria povestită copiilor”, de Simona Antonescu, cu ilustraţii de Alexia Udrişte – o serie de romane care-i va familiariza pe micii cititori cu istoria şi legendele românilor.

Cărţile din serie vor prezenta istoria României prin ochii a doi fraţi gemeni, Ilinca şi Călin, care găsesc într-un cufăr vechi din podul casei un manuscris magic. Copiii se întorc în timp în diferite perioade istorice (cea mai îndepărtată e vremea lui Decebal, cea mai recentă e Marea Unire din 1918) şi cunosc astfel viaţa oamenilor din acele timpuri.

Fiecare volum are în centru un personaj istoric şi legendar (de la Decebal, la Mircea cel Bătrân, Menumorut, Domniţa Chiajna, regele Mihai, diaconul Coresi, Iancu Jianu, domniţa Ralu, Cuza Vodă, Vlad Ţepeş, domniţa Ruxandra, Basarab I, Carol I, Dimitrie Cantemir, domniţa Bălaşa şi doamna Neaga ş.a.), iar cei mici vor călători atât pe firul timpului, cât şi al spaţiului în care aceştia au trăit.

Detalii legate de îmbrăcăminte, feluri de mâncare, obiceiuri, evenimente istorice, toate se amestecă armonios în naraţiuni care îşi propun să-i împrietenească pe copii cu istoria, să-i facă curioşi şi dornici de explorări.

Fiecare carte prilejuieşte şi o vizită într-un anumit loc din România, majoritatea acestor locuri încă existând ca vestigii şi putând fi vizitate de copii (Roşia Montană, cetatea Histria, peştera Polovragi, Sarmizegetusa ş.a.).

În plus, partea fantastică din poveste aduce în atenţia copiilor şi numeroase personaje din folclorul românesc. De exemplu, Pasărea Măiastră, Şcoala Solomonarilor, Caloianul.

Seria debutează cu: „Decebal şi un solomonar misterios – anul 105”, „Nobilul Aeticus şi o călătorie în jurul lumii – anul 470”, „Menumorut şi minele de aur de la Roşia Montană – anul 914”

În pregătire sunt „Litovoi şi Şcoala Solomonarilor din Crângul Pământului – anul 1270”, „Mircea cel Bătrân şi şcoala scutierilor – anul 1395 Ţara Româneasă”, „Regina Maria şi Marea Unire – anul 1918”, „Mihai I, Regele-copil şi peceţile de mărgean – anul 1927”.

Volumele sunt recomandate copiilor cu vârste de peste 7 ani şi pot fi comandate de pe site-ul editurii la preţul de 17,9 lei.

„Cred că undeva în inima fiecăruia dintre noi există un ochi pentru trecut. Dacă îl găseşti şi îl deschizi, atunci toate cele care au fost ţi se arată altfel, mai apropiat, mai familiar. Înţelegi miezul de adevăr al lucrurilor şi ajungi să simţi că realmente te înrudeşti cu cei despre care scrie prin cărţile de istorie. Asta îmi propun să le transmit copiilor: aveţi în voi un ochi special, cu care vă puteţi vedea strămoşii. Va fi magic, ca un film de aventuri, cu mistere şi poveşti fabuloase. Trebuie doar să căutaţi în voi ochiul acesta şi apoi să priviţi filmele dintre paginile cărţilor”, spune Simona Antonescu.

Laura Câlţea, redactor-şef editura Nemi, a spus: „Mi-am dorit mult să avem la Nemi o serie de romane care să le prezinte copiilor, într-un mod cald, emoţionant şi deloc didactic, personaje istorice, folclorice şi legendare din cultura română. Acum aproape doi ani i-am prezentat această idee Simonei Antonescu pentru că eram convinsă că scriitura ei minunată şi pasiunea pentru trecut o recomandau ca fiind persoana cea mai potrivită. Simonei i-a plăcut provocarea şi a acceptat, dar ceea ce a ieşit mi-a întrecut orice aşteptări. Iar ilustraţiile Alexiei Udrişte au adăugat cărţilor un plus de frumuseţe, desăvârşindu-le”.

Simona Antonescu s-a născut la Galaţi, dar şi-a petrecut copilăria pe dealurile din Ţintea, Prahova. Materia ei preferată la şcoală era Limba Română şi, pentru că a visat dintotdeauna să se facă scriitoare, avea nenumărate caiete cu poveşti şi poezii în care scria. A durat, însă, destul de mult până şi-a făcut curaj să scrie prima carte: „Fotograful Curţii Regale”. După ea au urmat „Darul lui Serafim” şi „Hanul lui Manuc”. Scrie pentru toţi copiii de astăzi care mâine vor căuta nişte răspunsuri.

Alexia Udrişte s-a născut în Craiova, dar a copilărit şi pe malul Dunării, printre cărţi cu poveşti şi ilustraţii. Desenează de când se ştie, însă nu a avut curajul să viseze că poate face o meserie din asta. Dintre cărţile ilustrate de ea: „Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat”, de Iulian Tănase, „Sarea în bucate”, după Petre Ispirescu, „Cartea curajului”, de Adina Rosetti. Ilustrează şi brodează poveşti în felurite forme, pe hârtie şi pe carton, pe plăpumi şi perne, pe ceşcuţe şi farfurii, umplând astfel lumea de culoare şi lumină.

Tags : Istoria povestită copiilor

Leave a Response