close
Poezie

Silvia Grădinaru, 24h (poem inedit)

Un experiment de coregrafie interioară non-stop, timp de o zi. Bonus: deși nu există vreun motiv vizibil pentru a face asta, se poate citi în loop, din orice punct.

„O persoană obișnuită poate să aibă aproximativ patru mii de gînduri într-o zi,
și nu toate să fie folositoare sau raționale.” David Adams 

cînd aud cum se închide ușa în spatele meu 
temperatură scăzută afară temperatura camerei în jachetă merg cu capul gol
o alarmă un claxon frunzele căzute pe asfalt roțile mașinilor m-ar liniști
dacă aș putea să-mi dau seama ce model e fiecare altfel doar mă agită
și mai tare cînd trec strada cu toate care-mi trec prin minte
de care vreau să scap și-mi spun că nu sunt ale mele
și dacă nu sunt de unde vin toate

cînd trec pe lîngă un panou publicitar cu litere mari
seamănă cu o tigaie spune cineva de pe partea cealaltă
merg mai departe fără să aflu despre ce era vorba și încerc
să-mi dau seama ce putea să fie
doar o tigaie poate să semene cu o tigaie și
îmi vine să plîng dar știu că asta nu ajută la comunicare și încerc
să mă abțin dar îmi vine să plîng și mai tare pentru că nu mai știu
ce să fac altfel

cînd evit să lovesc pe cineva din greșeală
cînd nu mai am ce să fac mai aștept un pic mă mai întreb
un pic ce se întîmplă cu mine și de ce nu se întîmplă
cînd îmi propun să am o zi mai bună decît ieri și încerc
să trec din bucurie mică în bucurie puțin mai puțin mică și tot
așa cînd mă conving să am încredere în cîte ceva și încep
cu rubrica meteo doar ca să mă plouă
la jumătate de drum

cînd mă opresc să-mi iau o cafea ca de obicei și 
e îndeajuns de amară încît să merite cel puțin
o umbrelă lipsă și
cîteva frisoane mai tîrziu am senzația că de data asta pot să număr invers
cît vreau fără să aibă vreun efect chiar dacă de data asta mă concentrez
și țin ochii închiși și urmez fiecare pas din zece
nouă opt șapte șase

cînd ascund ecranul laptopului de colegi 
mai sunt vreo cinci melodii de cîte cinci minute pînă pot
să plec la final de program fără să observe cineva
patru trei doi unu
start

cînd se închide ușa din nou în spatele meu aud

gîndește-te la cea mai apropiată persoană de tine căreia poți să-i spui
mi-e dor de tine și mi-e frică să nu îți mai fie dor de mine într-o zi 
gîndește-te la cea mai apropiată persoană de tine căreia poți să-i spui
te iubesc și mi-e frică să nu mă mai iubești într-o zi 

pune-te pe rîs pentru că e greu
să spui chiar și prima parte
pune-te pe rîs pentru că nici nu contează
cît timp ai la cine să te gîndești
în primul și în primul rînd

cînd stau în stație și aștept 
mă întreb dacă și tramvaiele au liber în zile de sărbătoare

cînd ud plantele
mă întreb dacă nu fac ceva rău pentru binele meu înseamnă că sunt fidelă
propriilor mele valori sau că nimic nu are valoare
îndeajuns pentru mine

cînd dau cu mătura pe podea
dispare praful
rămîne doar
lumina

cînd ies pe balcon 

îmi aduc aminte de o prietenă din facultate care le citea florilor în fiecare zi
cîte puțin din 1984 doar ca să vadă ce se întîmplă evident
s-au ofilit toate și asta i-a schimbat prioritățile
în lectură

cînd mă caut pe google 
îmi dau seama că excursia mea preferată a fost mereu
să merg pe sentimentul de vinovăție și asta nu mă face să mă simt
mai bine dar nici nu are cum
să mă facă să mă simt mai rău pentru că ar însemna
că o iau de la capăt și nu
vreau asta nu-i așa

cînd mă uit la poza de familie de pe frigider 
mă nasc miercuri de ziua armatei la aniversarea eliberării totale de sub ocupație fascistă 
regele împlinește 68 de ani și peste două luni începe revoluția la bucurești
cu ce urmează să fie prima aniversare a eliberării totale de comunism și
o țară întreagă în scutec odată cu mine
o țară întreagă care plînge și țipă după mîncare
odată cu mine o țară întreagă care începe
să crească în pătuțul ei
cu gratii

cînd mă duc în camera plină de cutii 
încep să fac ordine și prima amintire e nasul rece al cățelului lipit de fața mea
cît de rece părea cînd a început bunica să țipe că-i face rău
copilului luați-l de acolo că mușcă
luați-l
de acolo primii pași prima bicicletă și prima mare iubire

cînd găsesc niște scrisori mai vechi 

văd că pe atunci ne permiteam să citim nichita încît să vorbim fără jenă despre excesul de soare pe atunci prietenul meu cel mai bun era mamifer cu degetele vopsite de prea multă lumină ne permiteam să spunem tot felul de lucruri

cînd pun apa pentru ceai și mă ard

uneori
un dor teribil de tine
mă preface-n constelație
uneori
devin coasă pentru stele
oxidare-n oxidare
pasăre pe lumînare 

cînd mă întreabă dacă vreau ceva din drum 
răspund că-l vreau pe el
și aș putea să mai spun
te iubesc și mi-e frică să nu mă mai iubești într-o zi

dar las asta pe mai tîrziu

cînd ne spălăm pe dinți împreună 
caut în oglindă corpul transparent și secret făcut din corpul meu şi al lui
corpul meu l-am văzut de atîtea ori încît nu mai are niciun sens
cu bărbia așa și obrazul așa și brațele și picioarele și umerii
încît dacă-mi spune că sunt frumoasă îi spun că sunt cu el
și dacă-mi arată că sunt ca un personaj din wong kar wai
îi spun că sunt cu el cu bărbia așa și obrazul așa
și brațele și picioarele și umerii
pe toate le-am văzut de atîtea ori încît nu mai au niciun sens
dacă mă uit singură

cînd mă foiesc în pat după ce am spus somn ușor
liniștea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi
și ne iartă nouă devierile noastre precum și noi iertăm

cînd apar dinozaurii la ușă nu știu unde
să mai fug sau să mă ascund cînd intră
în casă și o prietenă îmi spune 
toată lumea are problema asta 

cînd cineva se uită insistent camera se umple 
cu fulgere de la un capăt la altul și dispare

cînd mă trezesc aproape decapitată într-o piață
sub ochii tuturor încep să înțeleg de ce e mai bine
să-ți faci un templu înainte să-ți faci o casă 
de ce sunt ultimele cuvinte cu care rămîn

cînd mă trezesc aproape de el 

și somnul lui e mai adînc decît viața mea
interioară dar tot se întoarce
să mă îmbrățișeze

cînd mă trezesc ultima dată pe ziua de azi 

un bananier face în jur de 50 kg de banane și doar cîteva ajung
la noi în bucătărie ajung să cred că începem diminețile cu un miracol
atît de natural că e aproape
invizibil
cu tot soarele strecurat
printre umerașe
dacă-mi arăți umbra ta
îți arăt și eu umbra mea 

Tags : Silvia Grădinaru

Leave a Response