close
Extern

Spectacolul „Iulius Caesar”, regia Silviu Purcărete, va fi prezentat la Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Almagro

Spectacolul „Iulius Caesar” în regia lui Silviu Purcărete, producție a Teatrului Maghiar de Stat Cluj, va fi prezentat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Clasic de la Almagro, informează un comunicat al Institutului Cultural Român de la Madrid.

Spectacolul, jucat în limba maghiară, cu supratitrare în limba spaniolă, va avea două reprezentații, pe 28 și 29 iulie, la Antigua Universidad Renacentista și va încheia cea de-a 40-a ediție a festivalului. Muzica spectacolului este semnată de Vasile Șirli, scenografia îi aparține lui Dragoș Buhagiar, iar în rolurile principale joacă Zsolt Bogdan, Miklos Bacs, Gabor Viola și Emoke Kato.

Festivalul de Teatru Clasic de la Almagro a debutat în 1977 sub denumirea „Zilele Teatrului Clasic Almagro”. Începând cu anul 1979, funcționează sub actuala denumire, iar din 1989 se desfășoară în luna iulie.

Inițial, reprezentațiile aveau loc la Corral de Comedias și în Piața Centrală (Plaza Mayor), dar începând cu anul 2006, unul dintre principalele spații scenice ale festivalului este fosta mănăstire din Almagro (Antigua Universidad Renacentista).

Festivalul de la Almagro este considerat ca fiind cel mai important festival de teatru care prezintă piese din Secolul de Aur. Printre companiile care au participat la edițiile anterioare ale festivalului se numără Teatrul Național German și Orchestra de stat din Weimar, Teatrul La Abadia, Parandal Theatre Company din Coreea, Compania de teatru Efes Tres din Mexic, Theater des Lachens din Germania, Compania Criolla din Argentina, Compania de Teatru La Calderona din Chile.

Teatrul Maghiar de Stat Cluj este, începând din 2008, membru al Uniunii Teatrelor din Europa. Spectacolele sale promovează un limbaj teatral progresiv, atent la tendințele internaționale actuale.

Spectacolul „Iulius Caesar” a avut premiera în octombrie 2015.

Tags : icriulius caesarmadridsilviu purcaretespectacole

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.