close
Grupul de la PloieștiPromovate

Teatru, poezie, proză la Cenaclul ploieștean

Sub stigmatul „Te pup în fund, Conducător iubit” (Daniel Bănulescu), şedința cenaclului literar I. L. Caragiale, din Ploiesti, luni, 16 aprilie, 2018:
A citit, în exclusivitate, proză, teatru şi poezie, scriitorul Daniel Banulescu, născut la 31 august, 1960, în Bucureşti, multipremiat în țară şi străinătate…
Scrie, rescrie, corectează, editează, reeditează, pretențios cu sine însuşi, înşiră literele cu pixul, direct pe hârtie, inginereşte, într-un torent continuu, dur, drept, tandru, adânc, ironic, de multe ori până la zeflemea sau frizează absurdul kafkian.
Ne-a încântat cu momente extrase din romanul în manuscris, ce va face parte din „Clanul” CEA MAI FRUMOASĂ POVESTE A LUMII, din care au apărut: „Te pup în fund, Conducător iubit” (ediția a patra, revizuită); „Diavolul vânează inima ta” (ediția a doua, revizuită); „Cel mai bun roman al tuturor timpurilor” (ediția a treia, revizuită);
-Dramaturgie: „Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu?”
-Şi poezie, din cartea „Te voi iubi până la sfârşitul patului” (ediția a doua).
Au avut loc discuții aprinse, incitante, pe marginea celor citite.
Prezenți… şi foarte atenți:
Fintiş Ioan Vintilă Fintiş, Raul Sebastian Baz, Florin Manole, Ioana Scoruş, Valentin Iacob, Adi Ionescu, Livia Dimulescu, Alice Neculea, Cătălin Apostol, Ioana Neculea, Leonida Corneliu Chifu, Dan Drăguş, Mihai Ioachimescu, Octavian Onea, Florin Oprea Sălceanu, Blanca Trandafir, Virgil Rădulescu şi subsemnatul.

Corin Culcea

Tags : Adi IonescuAlice NeculeaBlanca TrandafirCătălin Apostolcenaclul i L caragialecorin culceadan dragusFintiş Ioan Vintilă FintişFlorin ManoleFlorin Oprea SălceanuIoana Neculeaioana scorusLeonida Corneliu Chifulivia dimulescuMihai Ioachimescuoctavian onearaul sebastian bazValentin IacobVirgil Rădulescu

Leave a Response