close
Cronică

Trei debutanți pentru 2018

La începutul lunii ianuarie am întrebat trei dintre cei mai titrați debutanți ai anului trecut care sunt planurile lor pentru 2018. Iată ce au răspuns.
Deși rareori auzim pe cineva vorbind serios despre propriile rezoluții, majoritatea ne punem o brumă de speranță în anul care stă să înceapă; uneori, aceste intenții capătă o expresie foarte clară, să ne lăsăm de fumat, să terminăm romanul până în primăvară, alteori, rămân să prindă formă și să se închege pe parcurs.

Bogdan Răileanu | © Andrei Pungovschi
Bogdan Răileanu | © Andrei Pungovschi
BOGDAN RĂILEANUTOT SPAȚIUL DINTRE GÂNDURILE MELE, POLIROM

2018 – un nou debut
Încerc să privesc, pe cât posibil, fiecare proiect pe care îl încep ca pe un alt posibil debut. E un fel de a mă iluziona că următorul proiect este proiectul cel mare și important cu care ar fi trebuit să debutez. Și în același timp probabil e un fel de a nu lua în considerare trecutul, dar asta nu reflectă realitatea.
Pentru 2018 am în plan definitivarea și publicarea unui roman pe care l-am început acum vreo trei ani. Este un roman în care se întâlnesc două lumi: una monastică și alta interlopă. Probabil că ar fi trebuit să încep cu această carte, dar e greu ca debutant în proză să nimerești tonul exact și mai ales ritmul unui roman. Mi-a luat ceva timp. Sper ca în primăvara lui 2018 să închid cartea și să trec la un alt subiect care mă preocupă și pe care sper să am timpul și energia necesare să îl abordez, romanul unui adolescent care se confruntă cu visele propriilor părinți în legătură cu destinul său. Dar cel mai mult îmi doresc pentru 2018 să am timpul necesar pentru scris și să pot îmbunătăți felul în care exprim ideile pe care le am. Proza scurtă rămâne un bun mediu de a exersa și experimenta diverse zone literare și voci, deci cred că va rămâne în schema personală și pentru 2018.

 Mara Wagner © privat
Mara Wagner © privat
MARA WAGNERÎN SPATELE BLOCULUI, NEMIRA

Inițial n-am vrut să vorbesc despre planurile mele literare, din sfioșenie și pentru că poate aduce ghinion să povestesc despre proiecte în desfășurare. Dar, până la urmă, dacă o carte vrea să iasă la suprafață, își va croi ea drum într-un fel sau altul către lumină și mai devreme sau mai târziu tot va fi scrisă.
Planul inițial era ca în 2018 să încerc să termin de scris o altă carte, un subiect care mi-a dat târcoale mult timp. Chiar dacă unii dintre cititorii mei și-ar fi dorit o continuare a romanului În spatele blocului – sau cel puțin așa m-au lăsat să cred după toate feedbackurile pe care le-am primit de-a lungul anului –, am optat pentru o idee mai veche, pe care simt de mult nevoia să o pun în cuvinte. Pe foarte scurt aș putea spune că e povestea unei tinere femei care, într-o bună zi, este pe neașteptate părăsită de soțul ei. Schimbarea e bruscă și radicală, femeia se confruntă cu eșecul căsniciei, caută explicații și motive, în timp ce se vede obligată să facă față unei vieți noi, cu provocările pe care aceasta le aduce cu sine: creșterea copilului ca mamă singură și asigurarea traiului zilnic în calitate de cap de familie. Subiectul e unul pe cât de simplu, pe atât de complex, pentru că are implicații pe mai multe planuri, de la cel psihologic, la cel pecuniar, cu dese probleme logistice și, evident, consecințe emoționale asupra copilului.
Sincer, nu am garanția că îmi va reuși să exprim cu acuratețe și emoție ce mi-am propus. Mai cu seamă pentru că, după ce am izbutit să pun pe picioare aproximativ jumătate din roman, m-am trezit că au apărut niște provocări imprevizibile în propria-mi viață și tocmai sunt nevoită să agăț cartea în cui, deocamdată. Ca să fiu mai specifică, m-am reapucat de studiu, vreau să mă perfecționez într-un anumit domeniu și prin urmare am de dat niște examene până în vară. Și cum studiul pentru susținerea unor examene în paralel cu un fulltime job și doi copii nu sunt tocmai condițiile ideale pentru a scrie o carte, am decis să fac o jumătate de an pauză de la scris și să continui cartea abia de la toamnă. Sper doar ca această pauză lungă să nu se cunoască la varianta finală a textului – aș vrea să nu-mi iasă o poveste cu, ci despre sincope.

Bogdan Tiutiu | © Corina Catalina
© Bogdan Tiutiu | © Corina Catalina
BOGDAN TIUTIU, SUNDIAL, FRACTALIA

Super Tiutiu 2018 KARMA GRIP
Primul TV color a fost ceva viu: Captain Planet era albastru și avea părul verde. Jocul nostru din copilărie cu moderatori și scenarii din revistele: BRAVO & COOL GIRL. Rubrica specială în care citeam versuri din Eminescu. Același volum cu titluri completate cu pixul în cele mai porcoase moduri posibile a ajuns în mâinile profesoarei mele de română din liceu. Ea a văzut primele mele versuri de rap. Așa a început poezia. Trecând de la Bacovia la Cioran, ajungând la Nietzsche cu satisfacție. În adolescența mea pe tusin când am tras fluturii Zhou din pungile prena, am spus: Eu sunt corpul, și am dat efecte dionisiace manifestării mele timide, sărutând în biserică Biblia compilației de sec IV și The Satanic Bible a lui Anton Szandor Lavey. Am dezvoltat un adevărat cult pentru cei mai cool și rebeli scriitori: Henry Miller – rupea, autostopistul Jack Kerouac a găsit cel mai frumos nume – acei minunați vagabonzi-dharma, rebelul și exploratorul Arthur Rimbaud din cartea lui Jean-Marie Caré, curajosul și fermecătorul lord Byron – erou al Greciei… În plină criză a identității, Osho mi-a deschis ușa budismului zen cu cele mai mișto koanuri și povestiri de întărire. Printr-un salt cuantic – la imaginea Arunachalei, gustând din adevărata filosofie advaita – întorcându-mă la Patericul Sfinților Părinți.
Pe scurt, aceasta e „istoria mea literară”. Am citit puțin, dar au ajuns la mine întotdeauna acele cărți de rezonanță. Debutul meu literar – sundial – câștigător la Premiile naționale pentru literatură tânără „Nepotu’ lui Thoreau”, la SF-ul celor 30 de ani de frustrare în care m-am gândit la Un sasison en enfer, îmi dă acum încredere. Pregătesc un adevărat scenariu de MarvelGrădinile Neumarkt – un soi de intervenții subtile asupra realului, apropiate de caligrafia japoneză, de haiku, așa cum le-a descris Ștefan Manasia într-un grupaj apărut în revista Tribuna (proiect început încă din anul 2012, dar uitat, după o serie de eșecuri la concursurile naționale de debut). Pentru că astrele prevăd un an bun în sfera investiților personale vreau să achiziționez o cameră Go Pro HERO6, un stabilizator KARMA GRIP, și un cort cu rezistență la sol de 10.000 mm + folie interioară de poliamid respirabil pentru 3 luni de pribegie prin țară. Voi urma Drumul îngust spre o provincie îndepărtată a poetului japonez Matsuo Basho. Cu blândețea lui Issa voi atinge solzii de draniță ai Maramureșului ascultând cele mai frumoase strigături și cântece de joc, stăruind în rugăciune neîncetată a inimii la mănăstirile Bucovinei, bucurându-mă de liniștea chiliei lui Daniil Sihastrul, filmând bogăția Deltei, iubind vibrația fetelor-handmade din Vama-Veche, plutind apoi pe biocurenții munților sacri, marcând trasee geo-energetice de-a lungul crestelor pleșuve, invocându-l pe Avva Ghelasie de la Frăsinei pentru întărire, privind Sfinxul din Cheile Râmețului, ajungând în satul meu cu două dimineți din Sub Piatră, luminat.
Primul meu jurnal de călătorie, o galerie de poze și filmări pentru cele 92 de zile ale verii + km de curăție și limpezire. Un film de editat. O călătorie-program – de recuperare poetică a vechii rânduieli și sonorități rurale, pe urmele Babei Dochii – în melanj experimental cu actuala societate dezrădăcinată de dictatura ceaușistă, sărăcită în spirit și limbă de noul val al politicii și emisiunilor TV. Meditând asupra celor mai aleși călători: Han-Shan, Ikkyu & Ryokan – oferind prin îngăduința lor frățească o nouă carte la SF de 2018.

Bogdan Coşa
Tags : bogdan raileanubogdan tiutiumara wagner

Leave a Response