close
Sport

Tribune arhipline pe Hipodromul Ploiești

Tribunele Hipodromului Ploieşti s-au dovedit, duminică, neîncăpătoare pentru numerosul public care a ţinut să asiste la cea mai atractivă reuniune oficială din ultimii mulţi ani, ce a avut ca principal moment o cursă de galop pentru Marele Premiu oferit de Şeicul Mansoor Bin Zayed al Nahyan, parte din programul Wathba Stallions Cup!

Cele cinci curse de galop, două de trap şi încântătoarea întrecere a poneilor din rasa Shetland i-au ţinut cu sufletul la gură pe cei circa 2000 de ploieşteni şi nu numai, care au umplut până la refuz cele două tribune ale Complexului Hipodrom. Din păcate, din cauza vremii din ultima vreme, o singură cursă de galop, main event-ul zilei, s-a putut desfăşura pe pista de iarbă, celelalte patru, precum şi cursa poneilor, fiind mutate pe cea de trap.

La eveniment a fost prezent şi Dr. Ahmed Abdulla Saeed Bin Saeed Almatrooshi, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România, precum şi Lara Sawaya, director executiv al HH Sheikh Mansoor Bin Zayed Al Nahyan Global Arabian Horse Racing Festival, cei doi, alături de viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, consilierul local George Botez şi consilierul directorului CSM Ploieşti, coordonatorul activităţii de la Hipodrom, Lucian Rădulescu, onorând şi festivităţile de premiere ce au avut loc de-a lungul reuniunii.

Desfăşurată în jurul orei 13.00, cea mai importantă cursă a zilei, Premiul „Wathba Stallions Cup”, care a şi avut premii consistente, în valoare de 22.000 lei, i-a revenit clar armăsarului Ameer al Arab, condus de bulgarul Valentin Atanasov, pe lângă premiul dobândit, acesta primind şi invitaţia de a participa la o reuniune de anvergură ce va avea loc anul acesta la Dubai. Tot acolo va ajunge, dar ca spectator, la invitaţia Larei Sawaya, şi cel mai bine clasat jokeu român în cursă, Octavian Sandu, care a venit al 5-lea, cu iapa Demona.

Reuniunea s-a deschis cu trei curse consecutive de galop, Premiul Shagya fiind câştigat de Gheorghe Bogdan, cu armăsarul Odin, Premiul Herghelia Mangalia revenindu-i lui Hamil Nurhay, cu armăsarul Hariz, iar Premiul de încurajare Jockey Club Român fiind câştigat de Ivan Ivanov, cu iapa Scarta.

A urmat prima cursă de trap, Premiul Hera, cu opt cai valoroşi la start şi un câştigător la fotofinish, armăsarul Borga Jackpot impunându-se pe ultimii metri în faţa iepei Calligenia BMW.

Apoi, în uralele spectatorilor, cei mai mici dintre aceştia fiind de-a dreptul entuziasmaţi de cele văzute, şapte ponei din rasa Shetland s-au luat la întrecere pe distanţa de 250 de metri. Cursa a avut de toate, poneiul Calypso impunându-se pe final, după ce „piticul” Andre şi-a aruncat conducătoarea din şa, ratând astfel un finish la fotografie cu… mai înaltul lui adversar. Totuşi, reprezentanţii Şeicului Mansoor Bin Zayed al Nahyan au decis să le invite la Dubai, la o reuniune dedicată poneilor, atât pe câştigătoarea Erica Georgescu, cu Calypso, cât şi pe ghinionista Teodora Maldea.

După ponei, s-a revenit la galop, cu Premiul Albatros, în care s-a impus din nou un bulgar, Grozdan Atanasov câştigând cu iapa Lilly Billy la fotofinish în faţa conaţionalului Hamil Nurhay, care a concurat cu iapa Cherry Hill. A urmat cea de a doua cursă de trap a zilei, Premiul Hemeiuş, care a avut nu mai puţin de 12 cai pe lista de start şi a oferit o mică surpriză, armăsarul Velmir reuşind să câştige destul de clar în faţa unor adversari cu performanţe mai bune în acest sezon.

Una peste alta, a fost un eveniment cum n-a mai avut loc de ani buni pe Hipodromul Ploieşti, spectacolul oferit de cele opt curse convingându-i, cu siguranţă, pe cei 2000 de spectatori că merită ca, duminica, să ia în calcul, ca mod de recreere, reuniunile organizate de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti.

Partenerii CSM Ploieşti şi ai Complexului Hipodrom Ploieşti în organizarea reuniunii de astăzi au fost Asociaţia Română a Calului Arab de Curse, Federaţia Hipică Română, Shagya România, Radio Prahova, Republica News şi Teatrul Toma Caragiu.

Următoarea reuniune oficială va avea loc duminică, 8 iulie, atunci când este programat să se ţină Premiul de vară, o alergare semiclasică rezervată cailor de 3 ani, pe distanţa de 1950 metri.

Rezultate oficiale al reuniunii:

Tags : curse de traphipodromul ploiestiSheikh Mansoor Bin Zayed Al Nahyan Global Arabian Horse Racing Festival

Leave a Response