close
Poezie

„Tu, UNIcVERS” de Larisa Bălan

M-am apucat să desenez planete noi

Pe cerul gurii,

Acolo unde să ne-ascundem între răsărit și-apoi

De ochii lumii.

De ochii tăi m-am tot ferit!

În ei e frig, în mine iarnă,

Nicio rază de iubire n-am simțit,

Să zgârie sau să mă doară

Zâmbete rătăcite joacă piese de teatru,

Pe scena unor amintiri se ceartă,

Despre cum au iubit un egolatru.

Să le consider o formă-absurdă de-artă?

Atunci când soarele apune,

Ni se stinge urma de sărut,

Dar diminețile poate ne-or spune

Iubirilor ce să le cânt.

Ce sunet ar mai reînvia poveste

Pe jumătate doar trăită

Și jumătate plină doar de interese

Flămânde cerul să-l înghită.

Mi-e dor de frigu-ți din privire,

Ți-e dor de iarna mea albastră…

Tu n-ai găsit vreo potrivire

Și-ai șters într-o clipită orice astră.

Și dorul ne rămâne iar pe cer,

Doar el să fie Lună

Și satelit și nor și ger,

Care mai fulgeră și tună…

Iar noi rămânem doi străini,

Care s-au cunoscut prea bine,

Cu inimi ce-au format Big Bang

Și care-acum se mai găsesc la depărtări

De ani lumină.

Larisa Bălan

Tags : larisa balanpoempoezie

Leave a Response