close
Dialog de idei

Un drum cu trenul Brasov – București

Aglomerat, galagios, cu intarziere. O familie cu o bunica si doi nepoti cu o situatie financiara evident peste medie, haine de firma, gadget-uri si fite, unul de scoala primara, cablat la casti si jocuri pe telefon non-stop, lungit pe un scaun si cu picioarele in bratele bunicii obligate permanent sa-l alimenteze sau hidrateze pe domnul Goe. Ba sa incaseze si o palma cand nu intelege suficient de repede.

La un moment dat, pustiul vocifereaza ca nu are timp sa faca vizita programata in seara asta pentru ca are teme de facut pentru maine. Fetita reactioneaza logic: „Auzi, mamaie, cica are teme de facut! Dar toate zilele astea de ce nu ai scris nimic? Nici nu le-ai luat cu noi la munte!” Reactia bunicii, neasteptata, nu intarzie: „Ce profesori cretini! Cine da teme in vacanta? Astia nu sunt normali!”

Pustiul continua: „Pai, asta zic si eu. Ca sunt cretini!” Discutia intre bunica si nepot evolueaza la cat de „handicapata” e doamna de engleza ca le cere sa repete acasa ce au invatat la ora, cat de „idioata” e doamna invatatoare la afterschool (devine evident ca merg amandoi la o scoala privata).

Timp de douazeci de minute, profesorii – care par foarte dedicati si carora inteleg ca nu li se reproseaza decat ca muncesc mult – sunt jigniti si umiliti continuu. Incep sa ma intreb – si fac asta de cateva ore bune: Cand, oare, am ajuns ultima categorie profesionala in societate? De cand nu ni se mai datoreaza respectul traditional pentru educatie si formare? De cand parintii ne percep ca pe niste servitori la dispozitia opiniilor personale neavizate privind cat si cum predam (desi in conformitate cu cerintele Ministerului Educatiei)? De cand nu ni se acorda prezumtia de profesionalism si oricine se poate exprima despre cum se face meseria asta? Cum am ajuns aici, oameni buni????

Camelia Maria Crăciun
Tags : afterschooleducatiescoalatrenuri

Leave a Response