close
Sfinții zilei

Vineri, 6 iulie – Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia; Sf. Mc. Astie, episcopul Dirahiei (Post)

Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare este sărbătorit în calendarul creștin ortodox și în calendarul greco-catolic la data de 6 iulie.
Sfântul Sisoe a trăit în secolele IV-V și s-a retras din tinerețe în pustiul Egiptului, fiind considerat unul dintre  Părinții pustiei.
Prin smerenie, rugăciune și post viața lui s-a asemănat cu viața îngerilor. Pentru smerenie, a luat atâta dar, de la Dumnezeu, încât s-a învrednicit de mari minuni, înviind chiar și morți, așa cum este arătat în Patericul egiptean.
Pe acest părinte l-au întrebat frații: „De va cădea vreun frate, în vreo greșeală îi este destul un an de pocăință?” La care starețul a răspuns: „Aspru este cuvântul acesta”. Au întrebat frații: „Atunci șase luni, se cade să se pocăiască, cel ce a greșit?” Starețul a răspuns: „Este mult”. Și iarăși, au zis frații: „Dar patruzeci de zile, îi este de ajuns pentru pocăință?” Răspuns-a starețul: „Este mult”. După aceasta, a zis: „Cred în milostivirea Iubitorului de oameni că, de se va pocăii omul din tot sufletul trei zile sunt de ajuns, pentru a primi Dumnezeu pocăința lui”.
Cuviosul Sisoe a petrecut în pustie șaizeci de ani, și, când era să moară, stând lângă dânsul monahii, s-a luminat fața lui ca lumina și a grăit către dânșii: „Iată, ava Antonie a venit”. Și, trecând puțin, iarăși, a zis: „Iată, ceata Proorocilor a venit”. Și, iarăși, s-a luminat, mai mult, și a zis: „Iată, ceata Apostolilor a venit”.
L-au rugat pe el frații, zicând: „Spune-ne, Părinte, cu cine vorbești?” Și le-a zis: „Iată, îngerii au venit ca să mă ia, pe mine, și mă rog lor, să mă lase pe mine, puțin ca să mă pocăiesc”. Și i-au zis lui frații: „Nu-ți este ție de trebuință pocăința”.
La aceasta Cuviosul Sisoe a răspuns: „Cu adevărat, nu mă știu pe mine, să fi atins, măcar începutul pocăinței”. Și toți frații îl știau pe el, că este desăvârșit.
Și, iarăși, mai mult, s-a luminat și se făcuse fața lui ca soarele și s-au temut toți. Și a grăit către dânșii starețul: „Iată, vine Domnul, vedeți toți, că zice: Aduceți-Mi vasul cel ales din pustie”. Și, zicând acestea, Cuviosul, îndată, și-a dat duhul său la Domnul. Și s-au văzut niște fulgere și s-a umplut casa aceea de bună mireasma.
Tags : sf sisoe

Leave a Response