close
Poezie

„Vis aievea” – Cornelia Prisăcariu

Adulmecatu-ți-am inima
Cu inima mea.
E la locul ei, caldă, dar speriată
Căci dureri mari săpat-au
Peşteri nemiloase-ntr-însa.
Sărutatu-ți-am sufletul
Cu sufletul meu.
E roz, dar bine-ascuns
Într-o mare amară de zahar
Atât de amară încât
Aripi de îngeri se strâng
La atingere
Iar struna-i vibrează
Plâns stins
Chemându-mă
Din depărtări
La întâlnirea dintre ceruri
S-o cânt
Până la nemurire
Mângâiatu-ți-am buzele
Cu buzele mele.
Sunt roşii, dar reci
Arcuite
Sub povara nevorbirii
Nespusul tău
Mă doare
În adâncuri
Contopitu-ne-am trupurile
Într-unul
Ocean de dorință, de lacrimi
Şi de aşteptări fierbinți
Rugi împlinite împletitu-s-au
Odată cu noi
Explodat-am in stele
Şi-n noi
Adânc
În iubire
Grăit-au negrăiri
Doar pentru noi
Înțelepciunea ancestrală
Țipat-a prin porii noştri
Deschişi
În lumina lunii
Umbrele noastre
Sălbatic în una
Arătatu-ne-au adevărul
Din noi
Acceptatu-l-am
Acum şi aici
Pentru mâinele
Nostru.

Cornelia Prisăcariu

Tags : Cornelia Prisăcariu

Leave a Response