close

O mică povestioară din Patericul egiptean spune așa:
Oarecari frați vrând să meargă la Tebaida pentru in, au zis: «Cu acest prilej să-l vedem și pe avva Arsenie». Și a intrat avva Alexandru și a zis bătrânului: «Niște frați venind de la Alexandria, voiesc să te vadă». Zis-a bătrânul: «Înștiințează-te de la dânșii, pentru care pricină au venit». Și înștiințându-se că merg la Tebaida pentru in, a vestit bătrânului. Și el a zis: «Cu adevărat, nu vor vedea fața lui Arsenie, căci nu au venit pentru mine, ci pentru treaba lor». Odihnește-i pe ei și-i sloboade cu pace, zicându-le că bătrânul nu poate să-i întâmpine.
Oameni ca Arsenie viețuiau în deșertul egiptean, separați complet de lume. Nu făceau altceva decât să se roage și mulți dintre ei se povestește că ajungeau să-l cunoască efectiv pe Dumnezeu. Aceste lucruri se întâmplau la începutul primului mileniu, undeva în anii 100 – 300. Mie mi se pare excelent răspunsul lui Arsenie. De ce să văd eu pe cineva care e doar în trecere, care are o treabă și zice „dacă tot ajung pe-acolo, ia hai să-l văd și pe Raul”? Cu totul altceva e când știu că mă caută pe mine, că vine la mine, pentru mine. Dar azi lucrurile s-au schimbat, asemenea întâmplări nu se mai pot petrece. Azi există telefon și când vrea cineva să mă vadă, întâi mă sună. Și totuși, parcă simt undeva, în adâncul sufletului, o părere de rău că lucrurile au ajuns aici, pentru că asta înseamnă o diminuare a valorilor. Astăzi cuvântul de ordine e rezolvarea cât mai multor probleme într-un timp dat. Nu știu câți oameni mai sunt dispuși să facă o călătorie lungă numai pentru a-și vedea un prieten și a sta cu el de vorbă. Poate că există… m-aș bucura… mai ales că eu nu mă număr printre ei…

Raul Sebastian Baz

Tags : avva Alexandrupaternicul egipteantebaida

Leave a Response