In zorii zilei de 10 ianuarie, avangarda otomana zarea pentru prima data oastea moldoveneasca printre aburii cetosi ai luncii Barladului. Armata dusmana era deja slabita de marsurile lungi peste care se adauga lipsa alimentelor si a odihnei. Natura parca-i ura la randul său pe turci, deoarece, cu cateva zile inainte de batalie, vremea s-a incalzit, in consecinta zapezile incepusera sa se topeasca transformand lunca intr-o mlastina vascoasa in care se putea impotmoli si un soarece.
Conform cronicarului turc Kemal Pasa Zade, Stefan a oprit inaintarea turca tragand in acestia cu tunuri, bombarde si sageti. Prinsi in valea inconjurata de paduri, otomanii nu se pot replia sa inconjoare pozitiile moldovenesti din cauza copacilor si a terenului mlastinos. Pierderile sunt uriase.
Nicaieri vreo armata musulmana nu mai fusese decimata in asemenea hal. Chiar cronicile turce afirma ca atunci au fost taiati 40.000 de vajnici ieniceri si spahii, o suma enorma pentru oamenii acelor timpuri.
Cronica lui Kemal-Pasa-Zade este inca mai sumbra, turcul scriind despre trista soarta a turcilor dupa incheiere a bataliei. Aflam, asadar, ca otomanii au pierdut un numar de 40 de stindarde de lupta, un numar record in istoria Turciei.
Stefan cel Mare a tras in teapa toti prizonierii turci, in afara de cateva pasale. Victoria zdrobitoare are reverberatii in intreaga lume!
Stefan primeste laude si aprecieri din Persia pana la Papa Sixtus al IV-lea care trece peste deosebirile de rit religios si il numeste „Atletul lui Christos”. Cronicile se intrec intre ele in laude si multumiri la adresa domnitorului.
Asa ne a fost dat si noua, românilor, sa scriem o pagina importanta din Istoria Lumii si Europei!
Marius Agapie
