close
Actualitate

10 iunie – Ziua pixului

Unul dintre cele mai răspândite și familiare obiecte de papetărie, a fost inventat în anul 1938 de către un jurnalist maghiar de origine evreiască, Laszlo Biro.

Laszlo Biro a observat că cerneala folosită la imprimarea ziarelor se usca mai repede decât cea a unui stilou și era mai rezistentă la contactul cu apa comparativ cu cerneala stilourilor. Dezavantajul era că cerneala de tipar era mult prea groasă şi nu se putea scurge de-a lungul peniţei dacă ar fi fost introdusă în rezervorul unui stilou.

După îndelungi cercetări, jurnalistul a proiectat un fel de peniţă tubulară cu o mică bilă în vârf, care, prin presare se rotea în jurul vârfului întinzând pe hârtie cerneala. Principiul mecanic al acestei invenţii datează din anul 1888, când a fost patentat de John J. Loud care proiectase un instrument pentru lipit cleiul pe spatele timbrelor poştale. Patentul nu a fost exploatat din punct de vedere comercial, iar câţiva ani mai târziu Laszlo Biro a inventat acelaşi instrument fără să cunoască cercetările anterioare.

Laszlo Biro şi-a aplicat patentul în Argentina, pe 10 iunie 1943, data de naștere a pixului modern. Fraţii Laszlo şi Georg Biro au emigrat în Argentina în anul 1940, în urma valului de antisemitism care cuprinsese Ungaria.

Patentul pixului a fost cumpărat de British Royal Air Force, care avea nevoie de un instrument de scris pentru piloţii săi. Se căuta un instrument de scris a cărui cerneală să nu explodeze în carlinga avionului în cazul în care pilotul zbura la altitudini ridicate.

Pixurile s-au bucurat de un mare succes iar în timpul celui de al Doilea Război Mondial, au devenit cele mai utilizate instrumente de scris în armată.

În anul 1942 ”Stiloul cu bilă” este prezentat publicului; deși la un preț exorbitant, invenția face vâlvă. Încep vânzările. Peste 2 ani ”Time” anunță lansarea  în America  a 20 000 de pixuri fabricate  de societatea argentiniană  ETERPEN. În anul 1944, mirosind afacerea, EBERHARD FABER și EVERSHARP se arată interesate de noul și ingeniosul procedeu de scriere și preiau perfecționarea lui tehnică.

Cu timpul, procesul de fabricare a fost simplificat, iar prețul noilor instrumente de scris a scăzut.

În 1945, se vând 8 milioane de bucăți. Pentru câteva săptămâni pixul devine obiectul momentului, moda zilei.

În 1945, francezul Marcel Bich, stabilit în Statele Unite, a început să fabrice pixuri ieftine și accesibile tuturor. În 1949 ele au fost introduse, cu mare succes, pe piața din Europa. Este vorba despre popularele “BIC”-uri.

Desenul în pix este o artă considerată nonconformistă și versatilă. Pixul este mereu la îndemână, într-un buzunar, atunci când lovește inspirația.

Laszlo Biro  a murit la Buenos Aires, în octombrie 1985; inventatorul uitat a ceea ce astăzi a devenit un fleac al buzunarelor noastre, ceva ușor de pierdut: PIXUL.

A fost una dintre cele mai mari invenții ale secolului XX.

Tags : artistidesendeseneziua pixului

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.