Semnarea armistiţiului Rusiei Sovietice cu Puterile Centrale la Brest-Litovsk, la 22 noiembrie/5 decembrie 1917, izola România şi determina guvernul român să continue, mai degrabă cu abilitate, tratativele de negociere în sprijinirea interesului naţional. La doar câteva zile, la 9 decembrie 1917, s-a semnat de către reprezentanţii armatelor germane, austro-ungare şi turce, ai armatei ruse şi române armistiţiul de la Focşani care punea capăt ostilităţilor militare în zonă. Practic, victoriile de răsunet din vara anului 1917 erau aproape anulate şi se impunea o luptă diplomatică abilă pentru menţinerea României în jocul internaţional.
La 7/20 noiembrie 1917, şeful misiunii militare franceze în România atrăgea atenţia asupra ”situaţiei foarte grave” în care se afla statul român, considerând că întreruperea comunicaţiilor cu Petrogradul permitea supoziţia potrivit căreia guvernul provizoriu rus ar fi tratat o pace separată cu inamicul, iar acest lucru ar fi însemnat pentru România o situaţie catastrofală, conform volumului ”România în Anii Primului Război Mondial” (volumul 2, Editura Militară, Bucureşti, 1987). Situaţia delicată în care se afla statul român era exprimată, câteva luni mai târziu, şi de către regele George al V-lea al Angliei care enunţa la 11/24 ianuarie 1918 că ”România se afla într-o situaţie îngrozitoare”, potrivit lucrării ”România în Anii Primului Război Mondial”.
În noaptea de 8/9-21/22 decembrie 1917 a avut loc şedinţa Consiliului de Miniştri, la care a participat şi generalul Constantin Prezan, în cadrul căreia s-a hotărât dezarmarea trupelor ruseşti de pe teritoriul Moldovei. Măsura a fost luată pe fondul numeroaselor acte de tâlhărie, jafuri şi asasinate săvârşite de soldaţii ruşi, conform volumelor ”Istoria României în Date” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003) şi ”Basarabia în acte diplomatice, 1711-1947” (autor: Ion Agrigoroaiei, Casa editorială Demiurg, Iaşi, 2012). La Iaşi, acţiunile de dezarmare a trupelor ruseşti bolşevizate s-au desfăşurat fără incidente, în schimb au fost întâmpinate anumite dificultăţi la Galaţi, Paşcani, Fălticeni, Mihăileni şi în alte zone. După dezarmare, trupele ruseşti au fost evacuate peste Prut. Militarii români au respectat cu stricteţe ordinele venite de la comandanţi, nelăsând ca aspecte ale curentului bolşevic să cuprindă Armata Română. Feldmareşalul August von Mackensen trimitea la 18/31 decembrie 1917 un raport lui Wilhelm al II-lea în care sublinia: ”Contactele frecvente cu ofiţerii români, cu ocazia negocierilor din ultimul timp şi a consecinţelor lor, ca şi comportamentul trupelor române pe linia de demarcaţie, arată că armata română păstrează încă o disciplină severă”, potrivit volumului 2 al lucrării ”România în Anii Primului Război Mondial”.
Ca măsură de răspuns la aceste acţiuni de evacuare a trupelor ruseşti, guvernul Rusiei Sovietice a dispus la 31 decembrie 1917 arestarea ministrului român la Petrograd, C. Diamandy, şi a personalului legaţiei române. În urma protestelor exprimate de corpul diplomatic străin din Petrograd, Diamandy şi personalul legaţiei au fost eliberaţi la data de 2 ianuarie 1918, menţionează volumul ”România în relaţiile internaţionale 1916-1918” (autor: Ion Agrigoroaiei, Casa editorială Demiurg Iaşi, 2008).
În tot acest timp, în Basarabia mişcarea de eliberare naţională a românilor se intensificase. Congresul Soldaţilor Moldoveni (20-27 noiembrie 1917), la care au fost prezenţi peste 800 de delegaţi şi aproximativ 200.000 de ofiţeri şi de soldaţi, declarase autonomia Basarabiei în cadrul unei ipotetice republici federative a Rusiei şi convoca, totodată, organizarea Sfatului Ţării, care trebuia ales prin vot şi să aibă rol reprezentativ pentru Basarabia, potrivit lucrărilor ”Texte şi Documente privind Istoria Modernă a Românilor (1774-1918)” (coord. Iulian Oncescu, Editura Cetatea de Scaun, 2011) şi volumului ”Basarabia în acte diplomatice 1711-1947”.
În toamna anului 1917 au avut loc alegerile pentru Sfatul Ţării, în cadrul căruia au fost aleşi 150 de deputaţi, din care minorităţile reprezentau o pondere de 30%. Prima şedinţă a Sfatului Ţării din 21 noiembrie /4 decembrie 1917 l-a ales, în unanimitate, preşedinte al acestui organ reprezentativ pe Ion Inculeţ, care a deţinut această funcţie până la 27 martie 1918. Pantelimon Halippa, Ion Pelivan şi Ion Buzdugan s-au numărat printre deputaţii marcanţi ai Sfatului Ţării.
La 2/15 decembrie 1917, a avut loc adoptarea unei Declaraţii care a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Totodată, a fost instituită puterea executivă exercitată de Consiliul Directorilor Generali, al cărui preşedinte a fost ales Pantelimon Erhan, la data de 7 decembrie. Preşedinte al republicii a fost ales Ion Inculeţ, care a deţinut această funcţie până în martie 1918. Ion Inculeţ a fost una din figurile reprezentative care au depus eforturi consistente pentru unirea Basarabiei cu România, menţionează volumul ”Dicţionar Biografic de Istorie a României” (coord. Stan Stoica, Editura Meronia, Bucureşti, 2008).
La 17/30 – 18/31 decembrie, s-a desfăşurat Congresul românilor transnistreni, la Tiraspol, organizat sub preşedinţia sublocotenentului Ştefan Bulat, deputat în Sfatul Ţării. În timpul dezbaterilor s-a cerut unirea românilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Congresul adoptă rezoluţii speciale cu privire la instituirea învăţământului, serviciului judiciar şi de ocrotire a sănătăţii în limba maternă, indică volumul ”Istoria României în Date” (Editura Enciclopedică, 2003).
Pe plan internaţional, Statele Unite ale Americii anunţă o implicare masivă în soluţionarea conflictului mondial prin anunţarea la 26 decembrie 1917/8 ianuarie 1918 de către preşedintele Woodrow Wilson a programului său intitulat ”Cele 14 puncte”.
Documentul, realizat de o echipă de consilieri condusă de Edward M. House, consilierul pe probleme de politică externă al preşedintelui Wilson, este deosebit de important prin prisma principiilor puse în discuţie de preşedintele american în faţa Congresului SUA prin care sunt schiţate principiile de încheiere a păcii. O parte a acestor principii aveau să anticipeze Conferinţa de Pace de la Paris, indică volumul ”Mica enciclopedie a Marelui Război (1914-1918)” (Editura Corint, Bucureşti, 2014). Un fragment din acest document face referire la ”popoarele Austro-Ungariei, al căror loc între naţiuni noi dorim să-l vedem salvgardat şi asigurat, trebuie să li se acorde posibilitatea cea mai liberă a dezvoltării autonome şi evacuarea teritoriilor româneşti ocupate”. Ulterior, acest program a suferit mai multe modificări substanţiale, în sensul recunoaşterii dreptului la autodeterminare al românilor din Austro-Ungaria, indică volumul ”Istoria României în Date” Editura Enciclopedică, 2003).
Actele de jaf şi tâlhărie au continuat pe teritoriul Basarabiei, drept pentru care Sfatul Ţării şi Consiliul Directorilor nu au reuşit să amelioreze situaţia şi au cerut, pentru ”menţinerea ordinii, apărarea depozitelor şi a căilor de comunicaţie”, intervenţia armatei române în Basarabia, care s-a produs începând cu data de 10/23 ianuarie 1918, conform volumului ”Basarabia în acte diplomatice 1711-1947”. Ca urmare a intrării armatei române în Basarabia, guvernul de la Petrograd a rupt relaţiile cu România.
La 24 ianuarie 1918, gazeta ”România Nouă” de la Chişinău publica cu acest prilej ”Declaraţia semnată de reprezentanţi ai românilor din diferite teritorii”, prin care se exprima determinarea de a acţiona cu mai multă hotărâre în calitate de cetăţeni ai noului stat unitar: ”Începând cu ziua de astăzi, în care toţi românii trebuie să serbeze amintirea celei dintâi uniri, săvârşite la 1859, între cele două ţări româneşti, noi cei mai jos iscăliţi, potrivit punctului nostru de plecare, nu ne mai socotim ca până acum: ardeleni, basarabeni, bucovineni ş.a.m.d şi nu ne mai socotim nici numai ca fiii aceluiaşi popor, ci ca cetăţenii (grăjdanii) aceluiaşi stat unitar românesc, ca cetăţenii ai României nouă a tuturor românilor, cu aceleaşi datorii de fiecare parte a ei şi cu aceleiaşi drepturi”, potrivit volumelor ”Basarabia în acte diplomatice 1711-1947” şi ”Istoria României în Date”.
Au fost declanşate ample dezbateri, la care au participat numeroase organizaţii şi personalităţi politice, reprezentanţi ai unor organe de presă, prilej cu care Sfatul Ţării a proclamat independenţa, cu unanimitate de voturi, la 24 ianuarie 1918. Tot cu acest prilej, Consiliul de Miniştri lua locul Consiliului Directorilor condus de Daniel Ciugireanu, iar Ion Inculeţ rămânea preşedinte al Republicii, potrivit surselor citate anterior. Documentul anunţa cu acest prilej că date fiind evenimentele de la Petrograd dar şi din Ucraina, ”care şi-a proclamat neatârnarea faţă de Rusia, drept pentru care şi noi astfel ne-am despărţit de Rusia (…)”. Declaraţia includea printre altele că republica ”se proclamă slobodă, de sine stătătoare şi neatârnată, având ea singură dreptul de a-şi hotărî soarta în viitor”, potrivit volumului ”Basarabia în acte diplomatice, 1711-1947”. Pantelimon Halippa a fost cel care a propus ca declaraţia de independenţă a Basarabiei să fie proclamată de Sfatul Ţării la data de 24 ianuarie, de ziua Unirii Principatelor, conform lucrării ”O istorie sinceră a poporului român” (autor: acad. Florin Constantiniu, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2008). Prin declararea independeţei, Basarabia anunţa public ruperea legăturilor cu Rusia, întreg momentul ca atare fiind un pas esenţial pentru soarta viitoare a Basarabiei. AGERPRES/(Documentare – Liviu Tatu, editor: Irina Andreea Cristea)
Pentru realizarea acestui material au fost folosite următoarele surse:
”O istorie sinceră a poporului român” (autor: acad. Florin Constantiniu, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2008)
”România în Anii Primului Război Mondial” (volumul 2, Editura Militară, Bucureşti, 1987)
”Istoria României în Date” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003)
”Basarabia în acte diplomatice, 1711-1947” (autor: Ion Agrigoroaiei, Casa editorială Demiurg, Iaşi, 2012)
”România în relaţiile internaţionale 1916-1918” (autor: Ion Agrigoroaiei, Casa editorială Demiurg Iaşi, 2008)
”Texte şi Documente privind Istoria Modernă a Românilor (1774-1918)” (coord. Iulian Oncescu, Editura Cetatea de Scaun, 2011)
”Dicţionar Biografic de Istorie a României” (coord. Stan Stoica, Editura Meronia, Bucureşti, 2008)
”Mica enciclopedie a Marelui Război (1914-1918)” (Editura Corint, Bucureşti, 2014)
