Pe data de 28 noiembrie s-au împlinit treizeci și cinci de ani de la moartea Reginei Elena a României. La 28 noiembrie 1982, se stingea, la Lausanne, în vârstă de 86 de ani, a treia regină a României, cea care avusese de îndurat, de-a lungul zbuciumatei sale vieți, numeroase exiluri, unele cu Familia Regală a Greciei, în care s-a născut, altele cu Familia Regală a țării sale.
Elena, Principesă a Greciei și a Danemarcei, a fost strănepoata Reginei Victoria a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei și nepoata Împăratului Frederic al III-lea al Germaniei. Ea a fost, de asemenea, stră-strănepoata Țarului Nicolae I al Rusiei și strănepoata Regelui Christian al IX-lea al Danemarcei, supranumit “bunicul Europei”.
Despre rolul decisiv pe care Regina Elena l-a jucat în România grelei perioade a anilor 1940 se pot spune foarte multe lucruri. Aflat la o vârstă fragedă, Suveranul a găsit în Regina-mamă un sprijin pe care nu i l-ar fi putut oferi nimeni altcineva. Prezența ei în țară a fost un far, un izvor de încredere și înțelepciune. A salvat vieți de oameni și s-a opus, atunci când a putut, violențelor și cruzimii de nedescris pe care continentul european le-a trăit în timpurile acelea.
În anul 1993, la unsprezece ani de la moartea reginei-mame, Statul Israel și Institutul Yad Vashem i-au conferit titlul și medalia de “Drept Între Popoare”, pentru zecile de mii de vieți de evrei salvate de Regina Elena, în timpul tragic și sinistru al celui de-al Doilea Război Mondial.
Despre bunica sa, Principesa Moștenitoare Margareta spune:
Întotdeauna și-a găsit timp să ne învețe, cu răbdare iubitoare, când împrejurările erau dure sau dificile și, dintr-o dată, totul devenea mai limpede în prezența ei. Deși nu a fost ocolită de suferință, ea nu s-a lăsat niciodată năpădită de amărăciune, o calitatea pe care fiul ei, tatăl meu, a moștenit-o. Totodată, rolul pe care l-a avut în familie, ajutându-și fiul, Regele Mihai, să-și păstreze buna judecată în momente dificile a fost una dintre cele mai importante comori pe care tatăl meu le-a avut în zilele acelea. De aceea, prezența ei lângâ rege nu poate fi suficient apreciată în cuvinte.
Pentru mine, Regina Elena va rămâne Amama, cea pe care am iubit-o și care m-a iubit. Îmi amintesc multe lucruri despre această minunată femeie, dar mai presus de toate îi voi mulțumi pentru faptul că ea a crezut că este posibil, precum în vorbele lui William Blake,
Să vezi o lume într-un fir de nisip,
Și un rai într-o floare sălbatică,
Să ții nemărginirea în palma mâinii tale
Și vecia într-o oră.
