Motto: ”Să nu dezamăgim”
Interviul acesta, realizat, în octombrie 2006, este inedit, ca și altele, pe care le-am realizat cu personalități ale judo-ului românesc. În ediția din 5 octombrie a publicației noastre (interviu cu antrenorul Emil Morar n.a.) am precizat de ce n-au fost publicate până acum. Credem că (poate și prin ineditul lor) vor trezi interesul iubitorilor judo-ului românesc. Astfel că toate vor fi publicate în edițiile viitoare.
Viaţă de antrenor
Reporter: Cum e viaţa de antrenor de judo ?
Octavian Crețu: Grea şi frumoasă.
R.: Ce experienţă aveţi ca antrenor naţional ?
O.C.: Din 2000, am fost coordonatorul lotului de juniori, apoi antrenor secund la lotul olimpic de seniori de la Poiana Braşov, 2004–2006.
R.: Şi iată că acum aveţi un centru acasă. Cum de a dat norocul ăsta peste dvs.?
O.C.: Din iniţiativa conducerii Federaţiei – şi aici un merit deosebit îi revine domnului secretar general Constantin Savu – s-au creat primele centre naţionale pentru cadeţi: la Focşani, al fetelor, şi la Sibiu, al băieţilor. Cei din conducere intenţionau să înfiinţeze centrul băieţilor la Arad, coordonat de mine ca antrenor principal, dar eu am vrut să râmân la Sibiu.
Între Arad şi Creţu
R.: Tare mult trebuie să vă iubească cei de la conducere de v-au făcut acest hatâr…
O.C.: Bănuiesc. La Arad aveau susţinere puternică din partea unui coleg. Conducerea era mult mai motivată să întemeieze centrul acolo decât la Sibiu.
R.: De ce o fi optat Federaţia pentru Octavian Creţu? Pentru că, în fond, a optat nu atât pentru Sibiu, cât pentru Creţu.
O.C.: De-a lungul timpului, mi-am dovedit capacitatea şi destoinicia ca antrenor al loturilor naţionale. Am scos vreo 14 medalii la Europene şi Mondiale. Nu mi s-a întâmplat, din 2000 până în 2006, să vin fără o medalie de la aceste competiţii, cu o singură excepţie, în 2005, la Cairo, când am venit doar cu un loc V de la Campionatele Mondiale de seniori. Claudiu Baştea ar fi putut să devină chiar campion mondial, dar a pierdut intrarea în finală pe o greşeală de arbitraj. El a făcut morote-gari, celălalt sumi gaeshi, procedeu de sacrificiu. Era în dispută cu un ungur, campion european, care a ieşit la acea ediţie şi campion mondial. Baştea mai avea nouă secunde pentru a intra în finală.
Am obţinut şi câte trei medalii cu băieţii mei la o ediţie de campionat european. Asta se întâmpla în 2002, la ”europenele” din Olanda. În acelaşi an, obţineam alte două medalii la Mondiale, în Coreea de Sud, plus un loc V şi un loc VII, toate cu lotul de juniori. Atunci România a venit pe locul IV în clasamentul general al Mondialelor.
O mare bucurie
R.: Vorbiţi-ne despre tinereţea dvs. judokană!
O.C.: Sunt multe de spus. Voi fi scurt. Am practicat judo din 1973, la Sibiu. Mai întâi la CSŞ Şoimii. Din 1978, am plecat la Carpaţi Mârşa, pentru a promova echipa în Divizia A. Am stat la Mârşa până în 1984. Apoi, am trecut antrenor secund la Independenţa Sibiu, pentru ca, din 1991, să revin la CSŞ Şoimii Sibiu. Printre altele, am participat la prima Cupă a Europei pentru cadeţi, organizată la Oradea. Apoi, am trecut la lotul de juniori.
R.: Vestea înfiinţării unor centre naţionale pentru cadeţi v-a surprins?
O.C.: Într-o oarecare măsură. Auzisem eu că ni se pregăteşte ceva
R.: Cum aţi reacţionat când aţi aflat că centrul băieţilor va fi coordonat de dvs.? Cred că aţi dansat şi aţi băut de bucurie trei zile.
O.C.: (zâmbind) Vestea înfiinţării unui lot naţional de cadeţi am primit-o cu foarte, foarte multă bucurie. Şi dacă mai ţinem seama şi de faptul că sunt acasă… Utilitatea unui asemenea centru este incontestabilă. Până acum, doi–trei cadeţi care promiteau mai mult erau cooptaţi la lotul de juniori. Prin înfiinţarea acestui centru ei au posibilitatea de a se pregăti cu cei de aceeaşi vârstă. E mult mai benefic pentru ei, dar şi pentru antrenorii centrelor de juniori, care nu vor mai fi nevoiţi să aloce un timp suplimentar pregătirii cadeţilor. Cadeţii vor merge la loturile de juniori după ce vor fi asimilat foarte bine un număr de tehnici.
Emeritul
R.: Dvs. aţi ales judo sau judo v-a ales pe dv.? Alina Dumitru, spre pildă, afirmă că judoul a ales-o pe ea.
O.C.: Eu am ales judo. Înainte făcusem doi ani şi jumătate de haltere. Mergeam în cantonamente cu cei de la judo. Am tras cu ochiul şi am văzut cum vine treaba cu judoul. M-a atras fparte mult, aşa că… am ales judo.
R.: Cine v-a fost primul profesor? Acesta nu trebuie uitat. Avem întotdeauna nevoie de pedagogi buni.
O.C.: Primul antrenor mi-a fost Ovidiu Bucur, de la CSŞ Sibiu, om pentru care am un respect deosebit.
R.: Trăiţi din judo?
O.C.: Da, trăiesc din judo. E un sport care mi se potriveşte ca o mănuşă. Am avut multe satisfacţii ca antrenor, dar şi eu am oferit mult judo–ului românesc. Sunt antrenor emerit din 2002. Aş fi putut să antrenez în străinătate.
R.: Aţi primit multe oferte de afară?
O.C.: Aş spune că da.
R.: De unde a venit cea mai tare?
O.C.: Cea mai tare ofertă am primit-o din Austria, unde, de vreo cinci ani, conduc nişte stagii.
R.: Câţi sportivi aveţi la lotul de la Sibiu?
O.C.: Avem 14 sportivi din ţară, plus trei de la Sibiu, în total 17.
Proiecte realiste
R.: Ce competiţii majore aveţi în acest an?
O.C.: Avem Europenele din Malta, între 6–8 iulie, Festivalul Olimpic al Tineretului European, pe 28 iulie, în Serbia, iar între 3–5 august – Campionatele Balcanice.
R.: Cum staţi cu proiectele?…
O.C.: Nu-mi fac decât proiecte realiste. Deocamdată, o medalie la Campionatele Europene.
R.: Ce impresie vă face lotul pe care îl aveţi la dispoziţie?
O.C.: Lotul îmi face o impresie bună.
R.: … şi cum vă aveţi cu Federaţia?
O.C.: Relaţiile cu Federaţia sunt foarte bune. Ne acordă toate facilităţile. Pentru că – nu-i aşa? – Federaţia trebuie să se bucure că are un om care vrea să facă performanţă. Dar nu ştim cum consideră Federaţia activitatea noastră.
Judo şi iar judo
R.: Mergeţi pe mâna actualei conduceri?
O.C.: Da. Până acum, văd că ne-au ajutat. Nu văd pentru ce am modifica o structură funcţională. Pe domnul Savu îl cunosc de când era vicepreşedinte al Colegiului Central al Arbitrilor, pentru ca apoi să devină primul preşedinte din provincie al acestui Colegiu.
R.: Sunt chiar toate bune şi frumoase?
O.C.: Mai sunt mici probleme pe ici, pe colea. Ar trebui ceva mai multă medicamentaţie, o îmbunătăţire a mesei sportivilor. Care sportivi trebuie să meargă mai la un bazin, mai la un spectacol, să nu stea închişi şi să se plictisească. S-ar mai impune prezenţa unui televizor şi a unui frigider în fiecare cameră. Trebuie să avem în vedere şi tonusul sportivilor, aflaţi la o vârstă încă fragedă. Ei trebuie să vină cu plăcere aici. Nu numai judo şi iar judo. Problema nu-i închisă. Sunt probleme de amănunt pentru care cred că se va găsi o rezolvare.
R.: Care au fost primele măsuri pe care le-aţi luat la lot?
O.C.: Primul pas: selecţia. Am început să gradăm eforturile, care sunt din ce în ce mai mari. Pentru că se înăspreşte treaba, judoul fiind tot mai complex. Se aşteaptă mult de la acest centru, dar să nu se creadă că putem să facem minuni peste noapte.
Este un sport care presupune inteligență
R.: Ce propuneri aveţi?
O.C.: Nu ştiu cum am face să atragem mai multă lume la judo. Este un sport care presupune inteligenţă. La nivel internaţional se încearcă, prin fel de fel de antrenamente şi modificări în regulamentul de concurs, să i se mărească gradul de atractivitate. Ar trebui ca toţi antrenorii, conducătorii de cluburi şi Federaţia să se întrunească pentru a găsi soluţii în acest sens. Pentru că, la noi, nu i se face prea multă reclamă şi publicitate judo-ului. În străinătate face săli pline.
R.: Un gând de final…
O.C.: Primul gând: să nu dezamăgim. Altfel, m-aş bucura pentru lotul de seniori, crescut de mine încă de pe când era cadet, să aibă calificaţi şi medaliaţi la Jocurile Olimpice. Este o generaţie foarte talentată care merită o recunoaştere la acest nivel. În ce ne priveşte, noi avem o înţelegere cu Federaţia în perspectiva Jocurilor din 2012 şi 2016. Dar nu se ştie ce va fi de azi pe mâine. Întâi de toate, sănătoşi să fim…
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU
