Aleea Scriitorilor la 19 ani (iulie 2002)
În parcul Bucov, situat în apropierea Ploieștiului, vizitatorii pot admira ”Aleea Scriitorilor”, unde ”domnesc” 11 busturi cu renumiți scriitori români. Proiectul a demarat în urmă cu 19 ani, în iulie 2002, cu realizarea statuii în bronz a lui Constantin Stere, operă a sculptorului Ștefan Macovei.
Cei 11
Între timp, pe alee au ”răsărit” busturile lui Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, George Topârceanu, Liviu Rebreanu, Garabet Ibrăileanu, Alexei Mateevici și Gala Galaction.
Ultimele două statui, ale lui Calistrat Hogaș, realizare a artistului Nicolae Lupu, și Al. Brătescu-Voinești, creație a lui Constantin Ionescu, au fost dezvelite la data de 26 martie 2006, dată care a marcat încheierea proiectului cultural ”Aleea Scriitorilor”. În total, 11 statui, realizate de șapte artiști.
Maria Dulgheru ne amintește că înființarea Fundației ”Constantin Stere” a fost o inițiativă a Consiliului Județean. ”Am reușit să ducem la bun sfârșit acest proiect. N-a fost nici ușor, nici greu. Aducem, astfel, un omagiu scriitorilor care au militat prin scrisul lor pentru înfăptuirea României Mari, în 1918”.
Reproșuri
Quintus afirma la acel moment că ”am primit multe reproșuri, referitoare la faptul că o parte dintre scriitorii de pe alee au fost și oameni politici. Că Octavian Goga a dat o lege antisemită foarte dură, că Sadoveanu a fost președintele Marii Adunări Naționale după instaurarea comunismului de tip stalinist în România. Răspund acelor critici abia azi. Pe noi nu ne interesează decât atitudinea acestor scriitori la momentul 1918”.
Muzeul Literaturii Române Interbelice
Proiectul de reabilitare a Casei Constantin Stere este încheiat. ”În curând, va avea loc licitația pentru reabilitare. Vom realiza acolo un Muzeu al Literaturii Române Interbelice și un cenaclu în aer liber. Anticipăm că în 2008 muzeul va intra în funcțiune. Dar sperăm să-l finalizăm la sfârșitul anului 2007”, a subliniat Mircea Cosma în intervenția sa.
O bancă, un gând
În 1990, Quintus și Cosma s-au întâlnit pe o bancă în parcul din centrul Ploieștiului. Au stat ei și s-au gândit. Pînă la urmă, a rezultat acest proiect. ”S-a ajuns la 61 de busturi și statui de scriitori și de voievozi români, răspândite de la Helsinki și Strasbourg până la Cimișlia și Basarabeasca (în Moldova de peste Prut), Ploiești, Târgu Mureș sau Mihai Viteazul, lângă Turda. Realizarea unei statui românești în străinătate nu este o treabă ușoară. Necesită mult efort diplomatic”, a apreciat Cosma.
Mă bucur că la așezământul de la Bucov va fi și o Casă Memorială, în conacul pângărit atâta vreme de un birt”, a adăugat Quintus.
Excelenții
Maria Dulgheru a dat citire unei liste incluzând personalitățile cărora li s-au oferit premii de Excelență cu ocazia încheierii proiectului cultural ”Aleea Scriitorilor” din parcul ”Constantin Stere”. I s-a părut firesc să înceapă cu artiștii sculptori. Cei șapte sunt: Ștefan Macovei, George Dumitru, Constantin Ionescu, Nicolae Lupu, Alfred Dimitriu, Eugen Petri și Iustin Bratu.
Pe listă mai figurează, printre alții, cei doi ”corifei”, arhitect Luminița Neamțu, arh. Eugen Damian, Suzana Stere Paleologu, Maria Dulgheru, Eugen Stănescu și prof. dr. Gheorghe Marinică.
Leonida Corneliu CHIFU