Anotimpuri trec şi vin
Anotimpuri trec şi vin, timpul în clipe se cerne,
Fruntea eu însămi înclin, când lacrimi adun sub gene,
Viaţa mi-o petrec prin ele, chiar de-s ploi şi vânturi bat,
Dorurile de-mi sunt grele, cu paşi mici eu le străbat.
Iar de simt ades veninul cunoscând ce-i răutatea,
Gustu-amar ca şi pelinul îl plătesc cu bunătatea
Mă încântă doar seninul, ceru-albastru, fără nori,
Ce cuprinde-n el sublimul, privindu-l de mai multe ori.
Când culorile îşi schimbă, rând pe rând, un anotimp,
Gândul liber mi se plimbă neţinând seama de timp
Curcubeie când se-arată, vremea bună-mi prevestesc,
Ele dându-mi, iar, speranţa simţind că mă înveselesc.
Viaţa mea e-n anotimpuri, ce doar timpul le împarte,
Clipele-mi sunt amăgiri ce de ele eu am parte
Fărâme îmi sunt din viaţă, eu prin ele-s trecătoare,
Pe rând ele mă învaţă cum pot fi învingătoare.
Doar nisipul din clepsidră ce se scurge neîncetat,
Schimbă primăvara-n vară rămânând de neuitat
Curge lin nisipul fin şi-n al toamnei bland alint,
În clipe ce trec pe rând simt cum visele mă mint.
Dar încet pe nesimţite, iarna gerul mi-l aduce,
Din nori fluturi albi trimite, viscolul în zbor îi duce
Cu ochi umezi îi privesc şi dorinţele-mi inec,
Iar în lacrimi ce-mi vestesc clipele ce se petrec!
În clepsidră-i firul vieţii ce se scurge şi-n curând,
Revăd anii tinereţii ce-i păstrez numai în gând
Sunt florile ce înfloresc şi prin suflet toate trec,
Se întrec în frumuseţe, dar în timp se tot petrec.
Anotimpuri se perindă, sufletul însă nu-mi schimbă
Căci iubirea le cuprinde şi prin clipe ea le plimbă
Simt trăiri ce poartă-n ele amintiri ce îmi sunt dragi
Destinul nimeni nu-l ştie, secretul nu-l stiu nici magii!
Maria Ioana
