Cazul Ștefan Mandachi, care și-a lansat la Suceava printr-o conferință de presă campania ”România vrea autostrăzi”, ne amintește mai ales că am fost și continuăm să fim țara lui Urmuz, Tristan Tzara, Caragiale și Eugen
Se pare că Dunării i-a fost predestinat și că îi rămâne pe mai departe renumele de ”Fluviul Imperiilor”, după cum susține jurnalistul rus Andrei Șarîi. Aceasta însemnează că, pe de-o parte, el unește cumva meleaguri
Cu ocazia marcării critice, la RFI, a zilei de 6 martie 1945, Bianca PĂDUREAN a optat pentru a face un portret al guvernatorului sovietic din umbră, Andrei Vîșinski. Pe acesta îl numește drept ”unul dintre
Într-o rafală fulminantă, transmisă în nu mai puțin de 22 de limbi, Președintele Emmanuel Macron a radiografiat rapid, înaintea alegerilor europarlamentare, răurile mai mult sau mai puțin ascunse pe care le acuză, în acest moment,
De ceva ani, dar mai ales de ceva luni, ura față de evrei a ajuns să se exprime în mai multe țări europene, din Vest sau din Est, la modul fizic, o recrudescență a violenței
Recentele controversate poziții prezentate de Acad. Răzvan TEODORESCU, conform cărora România a fost și rămâne tributară așa-numite ”lumi a Răsăritului” au continuat să facă valuri și să stârnească noi comentarii și interpretări post-festum. Așa cum
În societățile avansate, cercetarea de tip inter-disciplinar se revendică, în oricare dintre căile de acțiune inter-disciplinară, de la modelul oferit de ”complexitatea inerentă a naturii” și, în oglindă, complexitatea societății. Majoritatea observatorilor vorbesc de așa-numite
Faptul că ne aflăm în plin război hibrid sau nou Război Rece constituie deja un fapt tot mai argumentat și galopant ca evoluție. Odată cu dezvăluirile Radio Europa Liberă, preluate și la noi prin Agenția
Agravarea crizei din Venezuela, îndeosebi prin blocarea sosirii ajutoarelor alimentare și trecerea la confruntări violente, l-a determinat pe senatorul republican american Marco Rubio să posteze o imagine cu Nicolae și Elena Ceaușescu, tocmai pentru a
În vremurile lui Alecsandri, mania de a dobândi o funcție de ministru se chema "mania posturilor". Acum, la deja a patra venire pe fotoliul ministerial de la Educație, nu mai este vorba doar de mania
O sumară relatare asupra unei conferințe susținute de fostul senator Acad. Răzvan THEODORESCU, inserată de Agerpres, referitoare la locul României ca poziționare socială și istorică, pare să fi trezit o mulțime de perplexități și indignări
Discursul, din 20 februarie 2019, al Președintelui Franței în fața comunităților evreiești din această țară, are toate șansele să marcheze o placă turnantă, nu doar în ceea ce privește combaterea resurgenței anti-semitismului ”ieșită din comun,
Deși nu au trecut decât două luni de la preluarea Președinției Consiliului UE de către România, au și început să apară accente critice cu privire la modul în care Bucureștiul își exercită obligațiile asumate. Influentul
La aproape trei decenii de la căderea Zidului Berlinului, este semnificativ că pentru a asuma rolul de Capitală Culturală Europeană, a fost ales cel de-al doilea oraș ca mărime al Bulgariei, PLOVDIV, ale cărui origini
Interesant în sine este faptul că tot mai mulți teologi ortodocși, precum și acest relativ tânăr doctor în teologie, se pasionează de subiectele legate de starea actuală a construcției Uniunii Europene. Spun că este interesant
Vrem sau nu vrem să credem sau să acceptăm, mitul Meșterului Manole funcționează de minune la românii din toate timpurile. Natura regimurilor politice contează prea puțin, atâta vrem cât am tot luat-o de la capăt,