Biblioteca Județeană a ”sădit” arborele genealogic Eminescu
Cu ani în urmă, scriam, sub acest titlu, despre o inițiativă rodnică a Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga” din Ploiești. Este vorba despre realizarea unor ”arbori” genealogici ai marilor scriitori, clasici și moderni, literați sau istorici din cultura română. Prima astfel de ”epură” genealogică era destinată familiei Eminovicilor. Scriam atunci:
”Într-un dreptunghi de 2,10/1,70 metri se află, în portrete și date biografice, strămoșii cei mai îndepărtați, rubedeniile contemporane ale poetului și ”urmașii urmașilor” acestora, până în contemporaneitatea cea mai strictă”.
Dinspre partea lui Matei
Putem spune că este deopotrivă o lucrare de artă – prin cromatica discretă, dar vie în același timp, prin ingeniozitatea așezării sub formă ”arboricolă” a întregului neam eminovician – dar și o contribuție științifică, de istorie literară.
Un întreg colectiv al Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga”, secția de ”Carte documentară”, a lucrat, timp de mai bine de o săptămână, la înlăturarea legendelor, adevărurilor apocrife, prejudecăților, falselor atribuiri, stabilind cu acribie cursul din amontele cel mai îndepărtat (străbunicul pe linie paternă – secolul XVII – până la stră-strănepoții poetului din partea lui Matei, unul dintre frații lui Eminescu), care ne sunt ”contimporani”. Astfel, este trecută în arbore, cu fotografie, cea care s-a stins în urmă cu peste două decenii în Germania, și anume Yolanda Eminescu, o distinsă șefă de catedră în materie de drept internațional, la universitățile din Berlin și Bremen.
Eminescu la 37 de ani
Arborele a comportat anumite dificultăți în stabilirea iconografiei adecvate la mulți dintre frații sau nepoții lui Eminescu. Imaginile iconografice au iscat îndelungi și dure controverse: este cel adevărat sau este un alt frate sau altă soră? Câțiva dintre mulții copii ai lui Gheorghe și ai Ralucăi Eminovici au murit de mici. De aici dificultățile și responsabilitatea opțiunii pentru un portret sau altul.
Nu poți să nu remarci coerența și armonia incintei expoziționale din holul mare al bibliotecii. Arborele genealogic Eminescu este flancat de cele patru portrete ale poetului, în mărime apreciabilă, omologate de marii eminescologi. Surpriza o reprezintă chipul cvasinecunoscut al lui Eminescu la 37 de ani.
Noaptea
Vizitatorii au avut o surpriză dintre cele mai întristătoare, mai adâncitoare în ei înșiși cu putință. Facies-ul poetului, aflat după a doua criză de obnubilare mintală (1883, 1886), revelă o surpare lăuntrică ireversibilă. Privirea mândră, când liric–blândă, când oțelit–sfredelitoare a lui Eminescu este acum goală, pierdută în zări pe care doar intuițiile lui de geniu puteau să le întrezărească prin noaptea care se înstăpânea decisiv în el. Ochii sunt ca niște cratere stinse, chipul – cu palori selenare – învederând adipozități și oboseală care cere din adâncuri un infinit repaus.
După nu multă vreme, într-un alt articol, mai consemnam:
La Biblioteca Județeană a ”răsărit” și arborele genealogic Caragiale
Bunicul din Idra și Karaboa, străbunicul
”Biblioteca Județeană ”Nicolae Iorga s-a îmbogățit cu încă un ”arbore”. Este deja realizată și expusă în holul mare genealogia aproape completă a marelui clasic Caragiale pe distanța temporală de la bunicul dramaturgului pe linie paternă, venit din insula Idra, din ”arhipelagul” grecesc, și de la străbunicul pe linie maternă, neam de prosperi negustori brașoveni (Karaboa se numea)”.
Ca și la încrengătura familială a Eminovicilor, această panoramare a unui neam întreg a fost realizată cu multă acribie științifică, dar și cu reale valențe plastice și artistice.
Oglinda neagră
S-a urmărit deopotrivă interesul științific, de istorie literară, dar și desenul artistic, agreabil, nedidactic.
Caragiale tinde să fie, după ultimele articole și studii critice, mai ”contemporan” cu noi (dacă sintagma poate comporta un comparativ de superioritate) decât Eminescu. Acești poli ai spiritului românesc – lirismul înalt, de gravă reflecție al lui Eminescu și satira ”inclementă” a lui Caragiale (”Oglindă neagră”, așa s-ar traduce numele său) – nu mai au căutare într-o lume fără nici un Dumnezeu.
Un îndemn
Din păcate, acești ”arbori”, cărora li s-a adăugat, la un moment dat, și cel al lui marelui cărturar Nicolae Iorga, nu mai există în holul Bibliotecii Județene. Poate că aceste realizări ar trebui reactualizate periodic și scoase, din când în când (măcar la câte un deceniu distanță), la iveală în holul Bibliotecii Județene, ca posibilă incitare la lectură și ca o cercetare de istorie literară.
Leonida Corneliu CHIFU
