close
Centru de Presă

Bine ați venit la Festivalul de arte!

Festivalul de Arte – Cursuri de vară și Masterclass în muzică, arte plastice, teatru și literatură – are loc la Casa de Cultură „Geo Bogza”, Câmpina, anual.

În timpul Festivalului de Arte, tineri și copii își desăvârșesc talentul și abilitățile într-un cadru relaxant, sub îndrumarea maeștrilor artiști din țară și străinătate.

 

Masterclasses in music, visual arts, theater and creative writing for all ages – Câmpina, Romania

Publicată de Festivalul de arte pe Miercuri, 20 mai 2020

Ca un preambul, organizăm stagiunea de recitaluri lunare, denumită „Prologul festivalului”. Stagiunea oferă un „dialog muzical” între maeștrii și discipoli – tineri și copii muzicieni au oportunitatea să-și prezinte programul în același recital cu muzicienii consacrați și deja celebri. Stagiunea oferă discipolilor ocazia să participe la un concurs ad-hoc denumit „Să ne cunoaștem compozitorii”, în care trebuie să prezinte o lucrare scrisă de compozitorul român anunțat în prealabil.

Din 2020, Festivalul de Arte (Festival 4 Arts) își propune să intensifice desăvârșirea profesională a tinerilor artiști și experiența lor multidisciplinară. Acest deziderat se va pune în practică prin realizarea de producții de operă și operetă. De aceea, Festivalul de Arte are două perioade de vară dedicate cursurilor de măiestrie.

Festivalul de Arte Junior – Masterclasses in muzica, arte plastice, teatru si creatie literara

Deși programat pe 26 iunie – 3 iulie 2020 pentru toate specializările, din cauza reglementărilor în vigoare, va fi realizat în sesiuni de câte o săptămână, în mai multe perioade ale verii.

Cursurile muzicale, studiul individual, cenaclurile și cursurile de teatru se vor desfășura în la Casa de Cultură „Geo Bogza”, la Biserica Catolică Sfântul Anton de Padova, la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”, la Clubul Copiilor Câmpina și la Școala Gimnazială „Matei Basarab” Brebu.

Masterclass Muzică – Profesori renumiți din țară și străinătate oferă cursuri de măiestrie pentru instrumente muzicale, canto, muzică de cameră, compoziție și muzicologie. Studiile se desfășoară zilnic. Fiecare zi din această perioadă se va finaliza cu un recital/concert în care cursanții vor avea ocazia să evolueze pe scenă alături de maeștrii lor. Cursanții de la muzicologie sunt îndrumați să scrie cronici muzicale, iar cei de la compoziție au oportunitatea să-și prezinte lucrări în primă audiție absolută în cadrul festivalului.

Masterclass Arte Plastice – Cursurile de artă plastică (ateliere de pictură), se vor ține în aer liber. Atelierul de pictură dezvoltă participanților creativitatea. La finalul festivalului, lucrările tuturor participanților vor fi expuse în foaierul Casei de Cultură „Geo Bogza” și vor fi publicate în revista festivalului.

Masterclass Teatru – Cursurile de teatru și actorie oferă cursanților oportunitatea de a se dezvolta sub multiple aspecte. Ei își vor îmbunătăți abilitățile de comunicare, vocabularul, creativitatea și capacitatea de a socializa cu ușurință. Lect. Univ. Dr. Mihai Bisericanu va dezvălui participanților perspective multiple ale profesiei de actor. Cursul introduce noțiuni practice despre dicție și mișcare, propune exerciții captivante de imaginație și tehnici de transpunere a experiențelor personale în actorie. Cursul propune diverse jocuri de improvizație menite să dezvolte atenția, viteza de reacție și capacitatea de memorare. La finalul festivalului, cursanții acestei secții vor prezenta o piesă de teatru cu scenariul conceput de ei în timpul cursului.

Masterclass Creație Literară – Cu o vastă experiență de scriitor și de profesor, maestrul Florin Dochia desfășoară cursurile la nivel înalt de creativitate și profesionalism. Cursurile se vor finaliza cu publicarea lucrărilor scrise de cursanți în revista festivalului și alte publicații locale.

Festivalul de Arte Academica – Productie de opera si opereta cu tineri artisti 21 – 31 august 2020

Ediția a III-a a Festivalului de Arte (Festival 4 Arts) 2020 aduce, în premieră, montarea pe scena Casei de Cultură „Geo Bogza” a două spectacole. Opera „Bastien și Bastienne” de W. A. Mozart va fi montată sub conducerea maestrei Silvia Voinea și bagheta maestrului Cristian Brâncuși. Opereta „O noapte la Veneția” de Johann Strauss sub conducerea muzicală a maestrului Adrian Suciu (Salzburg, Austria) și regia maestrului Mihai Bisericanu.

Tinerii muzicieni vor participa în orchestrele care vor realiza opera „Bastien și Bastienne” și opereta „O noapte la Veneția”.

Spectacolele vor fi prezentate publicului la finalul perioadei și reprezintă cumulul de cunoștințe dobândite în timpul cursurilor și lucrului în echipe multidisciplinare. Producția operei și operetei este deja în desfășurare, cei trei maeștri, Silvia Voinea, Mihai Bisericanu și Adrian Suciu, fiind implicați în selectarea candidaților pentru interpretarea rolurilor și pentru orchestră. În februarie 2020 se va realiza sesiunea de casting pentru opereta „O noapte la Veneția” în București, Iași, Brașov, Cluj, Timișoara și Galați, iar în aprilie 2020 se va face o primă sesiune de repetiții cu tinerii selectați, în Austria.

Pentru mai multe detalii ne puteți vizita pagina de Facebook, la adresa: https://www.facebook.com/festivaluldearte/ și pe Youtube: Festivalul de arte

Mulțumim tuturor partenerilor festivalului și celor media.

(CentrudePresă)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.