Interviu cu Ioan Pop de Popa, ”părintele chirurgiei cardiovasculare din România”
Interlocutorul nostru este considerat părintele chirurgiei cardiovasculare din România. Ioan Pop de Popa (n. 6 octombrie 1927, la Oradea – 30 aprilie 2021) a fost profesor doctor docent, medic cardiolog, specialist în chirurgie cardio-vasculară. A efectuaat prima operație pe cord deschis la 5 aprilie 1973, la Târgu Mureș. Este deținătorul unui nmăr impresionant de titluri, distincții și premii științifice și academice. În activitatea de cercetare, este realizatorul a numeroase inovații în domeniul chirurgiei cardiovasculare. A înființat, în 1991, fundația care-i poartă numele, având ca scop ocrotirea și ajutorarea membrilor ei, bolnavi cu afecțiuni cardiovasculare, cărora li se acordă în mod gratuit consultații și medicamente eliberate pe bază de rețete din farmacia Fundației cu circuit închis, totodată asigurându-se asistență de specialitate și bolnavilor care nu sunt membri ai fundației. Este asigurată în mod deosebit asistența persoanelor operate pe cord, celor cu afecțiuni cardiace grave, hipertensivilor, marea lor majoritate fiind pensionari sau persoane cu venituri foarte mici.
Interviul pe care vi-l prezentăm a fost realizat în timpul unui simpozion cu titlul ”Sindroame ischemice necoronariene” desfășurat, cu ani în urmă, la Cazinoul din Sinaia.
Un sindrom cu multe necunoscute
Reporter: Stimate domnule doctor, ați onorat cu prezența dvs. acest simpozion. De ce ”Sindroame ischemice necoronariene”?
Ioan Pop de Popa: Bolile cardiovasculare reprezintă inamicul numărul 1 al societății moderne. Statistica, atât în ceea ce privește morbiditatea, cât și mortalitatea, atestă acest fapt în toate societățile dezvoltate. Țara noastră a reușit să se racordeze la lungimea de undă a acestor societăți și să promoveze practic o terapeutică medicală competitivă cu cele care se practică în alte țări. Seminarul nostru se referă la bolile ischemiante somatice care, din nefericire, reprezintă o cifră impresionantă în domeniul statisticilor medicale. Este vorba despre foamea de oxigen a țesuturilor, realizată de către o circulație nesatisfăcătoare sau de accidente acute, cum ar fi o obstrucție bruscă a unei artere printr-un cheag.
Acest simpozion a reușit, prin omnicomprehensiunea prezentărilor privind arterele cerebrale, privind extremitățile trunchiurilor, să înglobeze într-un tot unitar un sindrom care – din nefericire – are încă multe necunoscute. Totuși, cum spuneam, lucrările au definit – prin aportul conjugat al cardiologilor, al chirurgilor cardio-vasculari din întreaga țară și a oaspeților veniți de la Institutul Național de Chirurgie – stadiul și tendințele în domeniu.
Omul iși sapă propria-i groapă cu dantura sau avantajul de a avea ciclu
R.: Se spune că omul are vârsta arterelor sale. Cât adevăr există în această zicală?
I.P. de P.: Este un mare adevăr și trebuie să spunem că procentul de rezistență și de supravețuire al femeilor este mai mare decât al bărbaților, în toate statisticile internaționale, datorită faptului că arterele femeilor, care sunt protejate de foliculină și de hormonii feminizanți, protejează arterele și ajută la menținerea sănătății și a unei calități mai bune a vieții decât în cazul bărbaților. În plus, în fiecare lună, femeile, având ciclu, se purifică din anumite puncte de vedere, eliminând unele impurități, pe când noi, bărbații, depunem marea majoritatea a toxinelor, a elementelor ingerate ș.a.m.d. pe pereții vaselor, în cazul în care metabolismul nostru nu este acordat la necesitățile acestor ingestii. Mai mult decât atât, un scriitor englez spunea că omul își sapă propria-i groapă cu dantura. Și acesta este un adevăr. Abuzurile alimentare și mai ales când colesterolul este crescut, aduc după ele depozitarea acestor grăsimi în pereții arteriali, urmată de modificări substanțiale, cum ar fi apariția unor excrescențe spre lumenul arterial, care, în final, obliterează artera și induc practic ischemia, respectiv foamea de oxigen care poate să meargă până la durerea clinică, după care poate să urmeze necrobioza, necroza și gangrena extremităților sau țesuturilor private de irigații.
Deranj
R.: Ați realizat arterele artificiale care vă poartă numele, necesare, printre altele, pentru operații cu by-pass-uri. Această realizare a dvs. nu a deranjat o serie de firme străine?
I.P. de P.: În cadrul simpozionului s-au prezentat o serie de operații. Majoritatea au folosit arterele artificiale care îmi poartă numele. Înțelg unde bateți. În ceea ce priveșe firmele străine, răspunsul e de la sine înțeles. Sigur că, pierzându-și piața, faptul n-a constituit o bucurie decât pentru țara noastră, unde, dacă înainte operam un număr foarte restrâns de bolnavi cu by-pass-uri sau cu operații de colectare a fluxului arterial, acum, având artele noastre în România, care astăzi se cumpără la prețuri ieftine, bolanvii au acces mult mai lesne la ele. Cred că aceste argumente vorbesc de la sine. Nu este vorba de câteva sute de cazuri, ci de multe mii la care au fost implantate aceste artere competitive cu cele aduse din import.
R.: Aceste artere sunt ”implantate” în urma unor manevre chirurgicale de înlocuire. În ce măsură noile artere preiau funcțiile arterelor naturale, adică sunt compatibile cu cele pe care omul le are de la natură?
I.P. de P.: Întrebarea necesită un răspuns complex și se referă, în primul rând, la măsura în care înlocuitorii arterelor pot să fie biologici, auto, adică recoltați de la însuși individul bolnav. Sau: cum ar fi să iei o arteră safenă sau o arteră de la un alt individ din aceeași specie, omoloagă, care să permită înlocuirea arterei bolnave. Dar mă refer acum la aceste artere prostetice sau artificiale care sunt foarte bine tolerate de organism. Sunt confecționate din materiale speciale din politetrafluoroetilenă care, în condiții de anticoagulare corectă și antiagregare, sunt suportate de către bolnavi zeci de ani.
”Procesul e nestăpânit încă”
R.: Care sunt perspectivele în domeniu?
I.P. de P.: Arterioscleroza este o afecțiune generală a întregului organism. Implică în special vasele mari sau medii, pe când arterioloscleroza este localizată la vasele mici. Procesul de arterioscleroză este practic un proces metabolic care evoluează de la naștere, respectiv de la vârsta de trei luni, până când omul intră în neființă. Acest proces metabolic este generat de o mulțime de elemente, de factori etiologici despre care am vorbit și pe care omul nu-i poate înlătura. Un exemplu: fumatul. În fumul de țigară sunt 3000 de produși de torefacție și produși chimici toxici care alterează practic endoteliul vascular, respirația, inima și, în genere, organele vitale, sau nicotină, care acționează asupra endoteliului sau interiorului vaselor, provocând acest proces de arterioscleroză, mai bine zis, de ischemie, generat de spasme și arteriosleroză.
Procesul e nestăpânit încă. Se cunoaște însă faptul că, dacă un bolnav consumă grăsimi mai puține, nu consumă ”de sistem” alcool, nu fumează, reduce riscurile de a face artetrioscleroză.
Viața e un ”50”
R.: Alcoolul și tutunul dănează grav sănătății…
I.P. de P.: Dar… nu este o regulă generală. Pentru că, de pildă, în SUA este recomandat ca omul peste 55 de ani să mai consume câte 50 de mililitri de tărie, despre care se spune că produce vasodiltație, ajută la arderea grăsimilor și, în general, la protejarea vaselor la această vârstă. Greșeala este însă că cei care fac acest lucru nu iau ”50” o dată, iau ”50” de mai multe ori, în această situație efectul fiind tocmai invers. Așadar, beți în limitele admise, dacă țineți la viață.
R.: Una peste alta, simpozionul și-a îndeplinit scopul?
I.P. de P.: Indiscutabil. Aș dori să spun că rezultatele activităților pe care le-am prezentat aici și în general sunt marcate de contribuția colaboratorilor mei, care m-au ajutat la realizarea lor. Ei au contribit la întocmirea acestui program și la prezentarea rezultatelor noastre, în condițiile – fără să exagerez – unui veritabil congres național de cardiologie și chirurgie cardiovasculară.
Interviu realizat de Leonida Corneliu Chifu
