„Singura diferență între nemuritoarea Grecie și epoca noastră este Sigmund Freud, care a descoperit că trupul uman, care în timpurile grecești era pur și simplu neoplatonic, este acum plin de sertare secrete care nu pot fi deschise decât prin psihanaliză”. (Salvador Dali)
O sferă de un freamăt discret, în spațiul elegant și primitor al hotelului din inima orașului, dădea de înțeles că nimeni nu venise degeaba sau întâmplător acolo. În jurul sferei, poveștile. Așezate chibzuit astfel încât să te cheme și să te fure.
„Nu există patriotism fără patrimoniu!”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești, Președinte Ioan Vintilă Fintiș
Doina Ofelia Davidescu
Căutați imagini de la ediția din acest a festivalului de arte plastice de la Veneția , faimoasa bienală…Veți vedea acolo un român genial…Normal : cei din Romania l-ar da afară din țară…UAP ul se uită la el chiorîș…
E vorba de sculptorul Florin Codre . Expoziția sa la Veneția 2024 e ceva uluitor…
Philip Seymour Hoffman, unul dintre cei mai mari actori.
Philip Seymour Hoffman a fost o forță transformatoare în lumea cinematografiei, amintit ca fiind unul dintre cei mai versatili și cu rezonanță emoțională actori ai generației sale.
Născut pe 23 iulie 1967, în Fairport, New York, Hoffman a dat dovadă de o profundă dedicație pentru meșteșugul său, întruchipând personaje cu o autenticitate și o profunzime pe care puțini le-ar putea rivaliza.
De-a lungul carierei sale, el a lăsat o amprentă de neșters.
Actoria lui Hoffman a fost definită de capacitatea sa de a dispărea în roluri, dând viață personajelor complexe, cu defecte. Performanțele sale au fost o clasă de master în vulnerabilitate, explorând adesea cele mai brute aspecte ale experienței umane. Filme precum Capote (2005), pentru care a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor, au arătat atenția meticuloasă la detalii.
În portretizarea autorului Truman Capote, Hoffman a surprins nu doar manierele fizice, ci și nuanțele emoționale și psihologice ale personajului.
Dincolo de Capote , filmografia lui Hoffman este un tezaur de spectacole remarcabile.
În filmele Boogie Nights (1997), Magnolia (1999) și The Master (2012) de Paul Thomas Anderson , el a adus o intensitate bântuitoare care a ridicat filmele la noi culmi.
El a fost la fel de bun și în roluri mai mici, impregnand chiar și personaje secundare cu o prezență remarcabilă, așa cum se vede în Almost Famous (2000) și The Big Lebowski (1998).
Talentele lui Hoffman nu s-au limitat la ecran.
Ca actor și regizor de teatru, a demonstrat un respect profund pentru povestire, câștigând trei nominalizări la premiile Tony pentru munca sa de pe Broadway.
Contribuțiile sale la lumea teatrului i-au cimentat și mai mult reputația de artist adevărat.
În ciuda succesului său profesional, Hoffman s-a luptat cu dependența, o luptă care a dus în cele din urmă la moartea sa prematură, pe 2 februarie 2014, la vârsta de 46 de ani.
Spectacolele lui Hoffman continuă să inspire actori și publicul deopotrivă, servind ca o reamintire a puterii transformatoare a artei.
Via O pagină simplă
Un minunat atelier de creație modernă
La a XX-a sa ediție, Atelierul Internațional de Arte Plastice „FREE Camp 2024”, din Miercurea Ciuc, a adus laolaltă 10 artiști plastici din Ungaria, Austria, Coreea de Sud, Moldova și România. O inspirată și apreciată mișcare de translație culturală, pe traseul: Miercurea Ciuc – București – Ploiești, expune curiozității publicului iubitor de artă contemporană acest minunat atelier de creație modernă.
Azi îl amintim și pe Henry Charles Bukowski (născut Heinrich Karl Bukowski, n. 16 august 1920, Andernach, Republica de la Weimar – d. 9 martie 1994,San Pedro(d), California, SUA) a fost un poet, nuvelist și romancier american, de origine germană. Bukowski este adesea cunoscut sub pseudonime ca: Hank, Buk, Henry Chinasky, acesta din urmă fiind un alter-ego în numeroase romane autobiografice.
Scrierile lui Bukowski au fost influențate de mediul social, cultural și financiar din orașul Los Angeles. Opera sa vorbește despre viața obișnuită a americanilor bogați, despre scris, alcool, relații și corvoada muncii. Bukowski a scris mii de poezii, sute de povestiri și 6 romane, în total publicând peste 60 de cărți. Este considerat unul dintre cei mai influenți scriitori americani ai secolului al XX-lea.
Bukowski a publicat mai mult în reviste literare mici, de la începutul anilor ’40 până la începutul anilor ’90. Aceste poezii și povestiri au fost republicate mai târziu de Black Sparrow Press (acum HarperCollins/ECCO) în volume ale operei sale. Deci vrei să fii scriitor (So you want to be a writer) este considerat unul dintre cele mai bune poeme ale lumii ce tratează libertatea de exprimare a unui artist. În anii ’80, Bukowski a colaborat cu ilustratorul Robert Crumb la o serie de cărți de benzi desenate.
Căderea – Charles Bukowski
Prea mult
prea puţin
prea gras
prea slab
sau nimeni.
Râs sau
lacrimi
duşmani
iubiţi
străini cu feţe ca
unghiile de la
degetele mari
armate alergând prin
râuri de sânge
fluturând sticle de vin
înjunghiind cu baionetele şi violând
virgine
sau un tip în vârstă într-o cameră ieftină
cu o poză a lui M. Monroe
în această lume există singurătate atât de multă
încât o poţi vedea în mişcarea lentă a limbilor
unui ceas.
Oameni atât de obosiţi
mutilaţi
fie de dragoste fie de lipsa ei.
Oamenii nu sunt buni
unii cu alţii
bogaţii nu sunt buni cu bogaţii
săracii nu sunt buni cu săracii
ne este frică
sistemul nostru de învăţământ
ne spune la toţi că putem fi
cu toţii învingători de super-rahat.
Nu ne-a spus despre şanţuri
şi sinucideri.
Sau teroarea unui om
îndurerat, undeva,
singur
neatins de nimeni
căruia nimeni nu-i adresează
nici un cuvânt
oamenii nu sunt buni unii cu alţii.
Oamenii nu sunt buni unii cu alţii.
Oamenii nu sunt buni unii cu alţii.
Cred că nu vor fi niciodată.
Nu le cer să fie.
Dar uneori mă gândesc la asta.
Mărgelele se vor clătina
norii se vor înnora
iar criminalul va decapita copilul
ca şi cum ar muşca dintr-o îngheţată pe băţ.
Prea mult
prea puţin
prea gras
prea slab
sau nimeni.
Mai mulţi cei care mă urăsc
decât cei care mă iubesc
oamenii nu sunt buni unii cu alţii
poate dacă ar fi
morţile noastre nu ar mai fi aşa de triste.
Între timp mă uit la fetele tinere
lujere
flori de posibilităţi.
Trebuie să existe o cale.
În mod sigur trebuie să existe o cale la care nu ne-am gândit încă.
cine mi-a pus creierul ăsta înăuntru?
Urlă
cere
spune că există o şansă
nu va spune
„nu”.
Galeria Romană găzduieşte expoziția „Piatra din capul unghiului”, semnată de Horea Paştina.
Eugen Cojocariu, 19.07.2024, 10:02
Galeria Romană, din Bucureşti, găzduieşte în perioada 16 iulie – 31 august 2024 expoziția „Piatra din capul unghiului”, semnată de Horea Paştina.
Horea Paștina, născut în 1946, la Alba Iulia, este pictor și desenator, absolvent de pictură la clasa marelui Alexandru Ciucurencu, profesor universitar, co-fondator al grupului artistic “Prolog” împreună cu alţi foarte apreciaţi artişti plastici români – Paul Gherasim, Constantin Flondor, Cristian Paraschiv și Mihai Sârbulescu.
Am stat de vorbă cu maestrul Paştina după vernisaj.
L-am rugat pe maestrul Horea Paştina să citească, pentru postul nostru de radio, un text pe care l-a scris special pentru expoziţe şi care explică, într-un fel, crezul său artistic.
Cuptor (1916)
Sunt câțiva morți în oraș, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;
Pe catafalc, de căldură-n oraș,
Încet, cadavrele se decompun.
Cei vii se mișcă și ei descompuşi,
Cu lutul de căldură asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Și azi, chiar sânul tău e mai lăsat.
Toarnă pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt câțiva morți în oraș iubito,
Și-ncet, cadavrele se descompun
George Bacovia
Rudolf Schweitzer-Cumpăna (n. 7 mai 1886, Pitești, România – d. 17 februarie 1975, București, România) a fost un pictor și grafician, român de origine germană.
În imagine: Rugăciune, 1925
ulei, carton, 89 x 69 cm
semnat și datat dr. jos cu roșu: R. SCHWEITZER-CUMPĂNA / 1925
Fată pe fotoliu, ulei pe pânză, 2018 – Didier Lourenço, Spania
La doar nouă ani, pianista basarabeancă Martina Meola Beresteanu a fost acceptată la una din cele mai renumite școli de muzică din lume, Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano, Italia. Admiterea, la care au participat copii din diferite țări ale lumii, a fost extrem de complicată, Martina însă a făcut față cu toată încrederea celor opt probe de examen.
Martina a devenit cunoscută după ce a participat la show-ul „Românii au talent”.
Joi, 1 septembrie, Martina a cântat câteva piese cu ocazia lansării de carte a maiestrului Eugen Doga, „Viața mea așa cum a fost să fie”, editura Cartier, pe care o puteți găsi la târgul de carte Bookfest din aceste zile. Deși Eugen Doga a lipsit de la evenimentul care a avut loc la Muzeul Național de Literatură Română „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău, din cauza unei deplasări peste hotare, Martina a fost cea care a încântat publicul cu operele maestrului Doga, dar și a compozitorului Marian Stârcea.
După eveniment, Martina ne-a mărturisit că pleacă să-și continue studiile în Italia, cea de-a doua casă a copilei, de unde este tatăl său.
„Recent, am fost admisă la Conservatorul de Muzică „Giuseppe Verdi” din Milano, secția de „Tinere talente”, unde voi fi cea mai mică cursantă. Sunt bucuroasă că am avut curajul să dau examen la conservatorul din Milano, dar totodată mă simt tristă că plec, pentru că aici am crescut și am învățat, aici a început acest vis și nu voi uita niciodată de unde am pornit”, și-a destăinuit Martina dragostea sa pentru Basarabia.
Cu doi ani în urmă, când Martina avea șapte ani, mama Martinei povestește că a dus-o pentru prima oară la conservatorul din Milano, ca să învețe.
„Când au văzut-o atât de mică, nu ne-au lăsat nici să intrăm. Martina a rămas atunci foarte dezamăgită, a plâns chiar, și mi-a zis că vrea să ne întoarcem acasă, la Chișinău, să continue să învețe. Anul acesta, admiterea la conservator a fost în același timp cu „Românii au talent”, la care a participat Martina. A fost un noroc că nu au coincis zilele. Martina a ieșit de la examenul de admitere foarte încrezută, nici măcar o emoție de neîncredere nu se citea pe fața ei”, mărturisește ea.
Adela Beresteanu, mama tinerei pianiste, a renunțat la profesia de medic în favoarea unei educații alese pentru fiica sa. Adela afrimă că nu i-a impus nimic fiicei, că anume Martina este cea care cere mereu să studieze, să învețe a cânta. Spune că fiica ei este pur și simplu absorbită de lecțiile profesoarei sale, Irina Bogataia, de la care învață câte patru ore în zi și care are un talent deosebit de a stimula copiii dornici să învețe.
Martina Meola a început să studieze pianul la Școala de Arte „Alexei Stârcea” de la vârsta de cinci ani și nouă luni, pe care a descoperit-o întâmplător, când se plimbau cu mama sa.
„Am intrat să vedem dacă pot să merg pe calea muzicii și a pianului, unde am întâlnit-o pe profesoara mea, Irina Bogataia. Dumneaei a zis că „da, să încercăm”. De acolo a început tot și, iată-mă ajunsă la început de carieră!”, ne-a mărturisit tânăra pianistă Martina Meola Beresteanu, înainte de a-și lua zborul în lumea mare.
S-au împlinit anul trecut 50 de ani de la premiera filmului „Ciprian Porumbescu”. Iar povestirile de mai jos debutează în vara anului 1972.
Împreună cu colegii mei de an de la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București (azi Universitatea Națională de Muzică București), am realizat în 1972 ca practică studențească productivă coloana sonoră a filmului „Ciprian Porumbescu” şi am făcut totodată figuraţia atât de necesară unui film istoric. Regia filmului, Gh. Vitanidis. Imaginea: Ovidiu Gologan și Aurel Kostrakiewicz. Orchestraţia muzicii (absolut remarcabilă): Richard Oschanitzky. Dirijorul orchestrei: D.D Botez. Dirijoarea corului nostru de studenți ai Conservatorului: Silvia Giban-Secrieriu. Sunet: ing. Dan Ionescu. Regizor secund: Nicolae Corjos. În rolul lui Ciprian Porumbescu a fost ales un tânăr actor foarte talentat, student şi el pe-atunci, Vlad Radescu.
Au existat episoade de „film în film”, chiar mici revolte ale studenţilor, mai prost plătiţi decât figuranţii profesionişti ai studioului de film de la Buftea. Sincer să fiu, știind prin ce dificultăți reale am trecut la filmări, mă surprinde și azi coerența filmului. În final, a ieșit o delicată biografie romanțată, cu un puternic iz patriotic, filmul bucurându-se în epocă de un mare succes la public. Regizorul secund, Nicolae Corjos, făcea faţă cu greu revendicărilor noastre revoluţionare de pe platoul de filmare, care aveau aerul unor adevărate lupte sindicale. Eram însă doar tineri şi neştiutori, idealişti, de-a dreptul naivi, uneori. În capturile de mai jos, am punctat cu o mică bulină roşie imaginea mea.
Ca să fiu sincer, deşi contribuţia noastră a fost destul de neînsemnată în raport cu întregul filmului, cu distribuţia principală etc., nu pot să-mi ascund bucuria şi gratitudinea pentru faptul că m-am aflat – fie şi numai ca figurant – în preajma unor mari actori, precum Toma Caragiu, Amza Pellea, Emanoil Petruț, Clody Bertola, Ioana Bulcă, Cezara Dafinescu, Dina Cocea, Alexandru Repan, Iurie Darie, Ion Besoiu, Horatiu Malaele, Sebastian Papaiani ș.a.
Am adăugat cu bucurie și câteva imagini mai recente în care mă aflu împreună cu Vlad Rădescu și Horațiu Mălăele, făcute cu ocazia lansării romanului meu „Vulpea lui Akira”.
Îi salut cu drag și emoție pe toţi cei care se recunosc în imagini.
Ioan Mihai Cochinescu
Editor: Liviu Ioan Manole
Am lacrimi în formă de inimă
Sunt mamă
Cu pietre
În drum
Pe drum
De gât
Deschid uși ce par
Inalte
Și grele
Brațelor mele
Mici
Mă tem de balaurii
De dincolo și
Din mine
Pas după pas înțeleg că
E-a minții plăsmuire
Cutia in care
Am fost și
Cutia în care
Intru
Cutii după cutii
Scări după scări
Universuri după universuri
Creez
Un drum
De lumină…
Sunt mamă
Și am lacrimi
În formă
De inimă.
Am – Cornelia Prisacariu, Ploiești, du 10 decembrie 2023, orele 15,09
Editor: Liviu Ioan Manole
