close

Cenaclul I.L. Caragiale

Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

Cronică literară, 7.10.2019, ședința Cenaclului literar I.L.Caragiale, Ploiești

c1

La fix trecute, ora 5 p.m în Sala Mare a Filarmonicii Paul Constantinescu, membrii Cenaclului Literar I.L.Caragiale s-a reîntâlnit pentru a savura aroma celor două ceasuri de literatură en gros și en details.

Ca de obicei, președintele cenaclului Ioan Vintilă Fintiș ne aduce în evidență noutățile literare sintetizate în rubrica ”Revista Presei” care include editorialele: ”România liberă”, ”Luceafărul de dimineață”, ”Cafeneaua literară” etc.

Rubrica ”Cel mai recent poem” ne dezvăluie sensibilitatea unui destin prins în regulile și compromisurile sistemului comunist prin ”Odă de la Cernavodă” a Mariei Bem, siceritatea și lipsa de griji a minunatei vârste a copilăriei prin poemul interpretat de Georgeta Popescu, analiza sistemului dual al inexorabilului redat de Ramona Müller. De asemenea, ne convingem de vinovăția iubirii, verdict dat de poeta Ema Petrescu, iar suava Luminița Bratu ne mărturisește că lecțiile devin suport de autoanaliză și că uneori poezia trebuie dezbrăcată de mantia veche și îmbunătățită prin concentrarea versului.

”Poet în recital”, Mihai Ivănescu ne prezintă un caleidoscop, un itinerariu de viață, bazat pe secvențe de iubire și episoade consumabile, direct proporționale cu realitatea redate într-un stil umoristic și ardent. În opinia lui Fintiș, textul care este colorat și abinedispus este necesar să mai fie prelucrat. Katy Enache apreciază textul ca fiind plurivalent și cu un mesaj direct asupra realității.

Mihai Ioachimescu, 7.10.2019

Publicată de Ramona Muller pe Marţi, 8 octombrie 2019

Cronica de film prezentată de colegul nostru Mihai Ioachimmescu, pune în antiteză Moromeții 1 și Moromeții 2, fiecare film raportat la epoca ”nucleu” dar cu individualitățile specifice perioadei în care s-a turnat.

Teodoru Ghiondea continuă eseul critic la textul lui Mateiu Caragiale subliniind valențele textului, subtilitatea și caracterul enigmatic al textului. Caracterul crepuscular al textului rezidă în multiplicarea ideilor, dar coeziunea sensului.

Discuția derivată pe marginea textului prezentat pune în evidență caracterul sacru al vechilor texte. Marian Zmaranda recomandă cartea ”Surâsul jaguarului”. Dorin Boroianu consideră că textele sacre fascinează și înfricoșează în același timp. Legăturile strânse dintre Biblie și Coran, precum și importanța emițătorului mesajului sacru sunt componente esențiale ale unui univers fizic și mintal, racordat la divinitate. Completând acest puzzle frontal de dialog, Mihai Ioachimescu conchide ca însuși Iisus a venit pe pământ pentru a împlini o lege, nu pentru a o schimba. Caty Matei consideră că opera este una, iar interpretările diferă.

Nicu Drăgulin încheie seara recitând poezia ”Toamna” de Rainer Maria Rilke și lecturând fragmentul tăierii salcâmului din ”Moromeții” de Marin Preda.

de Ramona Müller și Mihai Ioachimescu

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeEditorial

Nino: poezia, poetul și noi

NinoStratan

Cum poate cineva să-și asume condiția de poet?

Cum ne putem asuma locuirea noastră poetică pe pământ?

Cum ne putem asuma poezia?

Numai conștiința limitării exclusiv la lumea aceasta, numai conștiința că prin negații succesive (apofatice) ajungem muți în pragul unei afirmații niciodată gândită rațional, te poate face să intri în această cumplit de îngerească stare a poeziei, în timp ce lumea văzută manifestă o definitivă putere de constrângere. Deodată, astfel, viața poetului se reînnoiește. Atunci, pentru toți ceilalți, poetul apare un iresponsabil și atroce învesmântat în umilință, dar seducător prin aceea că poate mijloci nu alegerea între contrarii ci între lumi, asemenea Cuvântului. Căci poetul, asemenea Cuvântului, are o moarte foarte personală. Doar luciditatea constrângerii este calea lui către poezie, orice altă cale nu ni-l poate înfățișa decât instructiv și beletristic.

Însă constrângerea mundană – cu toții suntem constrânși – oamenii au anulat-o legal, și imediat au ignorat-o, când au pus la punct un set de principii ajutătoare ce te pot face să ai mintea deschisă, la modă in tendințele imediate și să trăiești liber.

Chiar și așa, când sugerăm că nimic nu e doar social sau cultural sau economic nu facem decât să invocăm razant înclinațiile noastre poetice din născare, căci poezia se rostește din chiar temeiul ființării, vizibilă, anacronică, după moravuri și oricât de la suprafața lumii ne-am duce crucea limbii vorbite, încât s-a ajuns la instituționalizarea, prin rectificare și adăugiri ambientale, a poeticului și poeziei sub forma sentimentalismului ori a căldicelii vulgare impusă cu blândețe și profunzime istorică…ceea ce ne face să vrem și să credem că suntem poeți. Până la a fraterniza între noi sau a-i ignora cu desăvârșire pe ei.

Numai că a ști că suntem muritori, la care se adaugă și infinitul lumii materiale, este o constrângere ce înseamnă vulnerabilitate absolută, și pentru că poetul vrea să aibă suplețea acestei asumări eroice, poetul trebuie să apară ca un iresponsabil, ca un sinucigaș, pentru oricine l-ar privi dinspre lume și moarte, cu siguranță și inconștiență adică, tocmai pentru ca atemporalitatea și locuirea poetică să dezvăluie adevărul că numai constrângerea mundană poate da perspectiva care, tocmai pentru că exprimă suferința conștientă și tenace, poate vedea bucuria și sacrificarea altruistă a poetului.

Orice egoism, in acest caz, chiar și cel al sinuciderii, nu e decât o formă banală de instabilitate materială a naturii, atunci când se confruntă cu toate formele de transcendență, mai cu seamă poetice, de la creație până la folositoarea zăbavă a cititului.

Noi, care ne știm toate limitele, suntem dezinteresați de suferința poetului, iar ignoranților, oricâtă inteligență ar avea, nu le e de folos. Poezia se va impune totuși, pe măsura inteligenței celui care o respinge, dar intr-un mod atât de cumplit, și va fi atât de chinuitoare, încât va fi negată foarte inteligent; iar dacă această negare ne va da tîrcoale, în încăpățânarea ei sofistă, exact în măsura în care nu se va putea împrieteni cu chinul îndărătniciei, va transforma inteligența noastră de rezistență animalică în înțelepciunea de a ajunge, înfruntându-ne limitele, la Poezie. Asumându-ne-o.

 

ION STRATAN (1955-2005) A absolvit cursurile Facultăţii de Filologie din Bucureşti (1981) şi a debutat în acelaşi an cu volumul Ieşirea din apă (debut publicistic în 1972, în revistaAmfiteatru). Membru al cenaclului „Amfiteatru“, al „Cenaclului de Luni“ condus de Nicolae Manolescu și al cenaclului „I.L.Caragiale” din Ploiești, membru al conducerii revistei Contrapunct și bibliotecar la Biblioteca „Nicolae Iorga” din Ploiești. A colaborat cu poezie, critică literară, eseuri, traduceri la numeroase reviste literare din ţară. Semnatar, alături de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei şi Florin Iaru, al volumului Aer cu diamante (1982), care a marcat consacrarea „generaţiei optzeciste”. Distins cu numeroase premii literare, între care Premiul Fundației „Nichita Stănescu“ (1990), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1993), Premiul „Mihai Eminescu“ al Academiei Române (1995), Premiul Asociaţie Scriitorilor din Bucureşti (2001).

Cărţi publicate: Ieșirea din apă (1981), Aer cu diamante (împreună cu Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei și Florin Iaru, 1982), Cinci cântece pentru eroii civilizatori (1983), Lumina de la foc (1990), Lux (1992), Ruleta rusească (1993), Desfacerea (1994), O zi bună pentru a muri (1995), Cântă, zeiță, mânia (1996), Mai mult ca moartea (1997), De partea morților (1998), Cafeaua cu sare (1998), Apa moale(1998), Crucea verbului (2000), Zăpadă noaptea (2000), O lume de cuvinte (2001), Spălarea apei (2001), Biserica ploii (2001), Jocurile tăcute (2001), Biblioteca de dinamită (2001), Pământ vinovat (2003), Ţara dispărută (2003), Cartea ruptă (2005), Cimitirul de maşini(2005).

(Foto: De la stinga la dreapta: Traian T. Coșovei, Ion Stratan, Mircea Cǎrtǎrescu și Florin Iaru)

(F. Manole)

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePersonalitățiPromovate

Ion Stratan

ion_stratan

Ion Stratan (n. 1 octombrie 1955, Izbiceni, Olt, România – d. 19 octombrie 2005, Ploiești, România) a fost un poet român 80ist.

Biografie 

S-a născut la 1 octombrie 1955 în comuna Izbiceni, din județul Olt și a murit în mod tragic, sinucigându-se în apartamentul său din Ploiești, la 19 octombrie 2005. De aceea, nu mai pot fi citite decât într-o anumită cheie premonitorie titlurile cărților sale sau versuri precum:

„Viața asta, moarte înceată
Și viața cealaltă, o moarte iute
Nu mai pot, nu mai vor pe-ncercate
Primat să-și dispute
Nu mai vrea lumea cealaltă să se opună aici
Și nici existența nu vrea sa mai pară
Un gol de furnici/ S-au săturat existențele
De-atâta vid
Haide și tu, prag între dânsele
Să aluneci avid.”

(„Moarte înceată”, din volumul „Spălarea apei”, Editura Eminescu).

De altfel, în ultimii ani, Ion Stratan a publicat cu o febrilitate luată de unii drept inexigență, de alții ca o revărsare a adâncului său poetic, împiedicat să publice timp de un deceniu de către autoritățiile comuniste.

A absolvit în 1981 Facultatea de Limbă și Literatura Română a Universității din București. În timpul studenției a fost membru al cenaclului „Amfiteatru”, apoi al „Cenaclului de Luni” condus de criticul literar Nicolae Manolescu și al „Cenaclului I.L.Caragiale” din Ploiești. A fost cel mai distins poet al Cenaclului de Luni la o vreme când ceilalți optzecisti încă își pregăteau ucenicia. A fost redactor șef al revistei Contrapunct și bibliotecar la Biblioteca „Nicolae Iorga” din Ploiești.

Este unul dintre optzeciștii care a luat poezia în serios, consacrându-i viața. Prieten cu Nichita Stănescu, considerat drept cel mai important continuator al acestuia, Stratan a recurs și la izvorul celuilalt mare ploieștean al Râsu-plânsului, Ion Luca Caragiale, dar în tonul sumbru al berlinezului sensibil la dezastrul din 1907.

Ion Stratan a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București în ziua de 22 octombrie 2005, în vecinătatea nu foarte îndepărtată a bătrânului Nichita, fiind condus pe ultimul drum de către rude, prieteni, co-generi optzeciști și scriitorii importanți contemporani. Avea, la fel ca Nichita, numai 50 de ani. A fost membru al Cenaclului de Luni.

Volume publicate 

Debutează în 1981 cu volumul de versuri Ieșirea din apă.

A mai publicat: Aer cu diamante (în colaborare cu Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei și Florin Iaru, 1982);

  • Cinci cântece pentru eroii civilizatori (1983)
  • Lumina de la foc (1990)
  • Lux (1992)
  • Ruleta Rusească (1993)
  • Desfacerea (1994)
  • O zi bună pentru a muri (1995)
  • Cântă zeiță mânia (1996)
  • Mai mult ca moartea (1997)
  • De partea morților (Editura LiberART, Ploiești, 1998)
  • Cafeaua cu sare (1998)
  • Apa moale (1998)
  • Crucea verbului (Editura Paralela 45, [2000)
  • Zăpadă noaptea (2000)
  • O lume de cuvinte (2001)

Prezențe în antologii 

  • Este prezent cu un grupaj de poeme în „Antologia poeziei generației 80” (Editura Vlasie, 1993) și în antologii din Franța, Anglia, SUA, Serbia, Macedonia, Canada, Germania, Mexic. 
  • Este tradus în limba franceză cu volumul antologic „La roulette russe” (Éditions Royaumont, 1995).
  • Este tradus în limba spaniola cu volumul „Antología de poesía rumana” (Universidad Autónoma Metropolitana, 2000) în traducerea lui German A. de la Reza, ISBN 970-654-516-6.
  • 1994 Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), – „Lumina piezișă”, antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119

Premii și distincții 

  • Premiul Fundației „Nichita Stănescu” (1990) 
  • Premiul Uniunii Scriitorilor (1993)
  • Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1995) 

Afilieri 

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, al ASPRO (Asociația Scriitorilor Profesioniști din România) și al Asociației ADELF France.

(Wikipedia)

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePromovate

Video: Cenaclul IL Caragiale – 23 septembrie 2019

C10

Cenaclul IL Caragiale – 23 septembrie 2019

Eseul săptămânii 23.09.2019, Teodoru Ghiondea

Teodoru Ghiondea

Eseul săptămânii 23.09.2019, Teodoru Ghiondea

Publicată de Ramona Muller pe Luni, 30 septembrie 2019


 

Poet în recital, 23.09, 2019, Valentin Irimia

Valentin Irimia

Poet în recital, 23.09, 2019, Valentin Irimia

Publicată de Ramona Muller pe Luni, 30 septembrie 2019


 

Despre Suflet , 23.09.2019, Florin Manole

Florin Manole

Despre Suflet , 23.09.2019, Florin Manole

Publicată de Ramona Muller pe Luni, 30 septembrie 2019

 

(Ramona Muller)

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePromovate

Cronică literară, ședința Cenaclului literar I.L. Caragiale, 23.09.2019

C7

Cuvintele ruginii săgetate de echinocțiul de toamnă prind sensul convingător și filosofico-teologic în spațiul primitor al Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești. Rubrica ”Revista presei” este înlocuită de către președintele cenaclului Ioan Vintilă Fintiș cu rezolvarea unor probleme administrative legate de acivitatea literară a grupului.

Dacă ”toamna se numără bobocii” și în cadrul cenaclului se numără persoanele noi care s-au adăugat minunatului nostru colectiv. Ne bucură prezența unor membri ai cenaclului literar ”Atitudini” și sperăm într-o bună colaborare reciproc avantajoasă.

Rubrica ”Cel mai recent poem” ni-i aduce în prim plan pe : Adrian Iliescu (epigrama ”Unei fete visătoare”), Ema Petrescu (”Așteptare”), Ionel Sima ( ”Dumerire”, ”Joc poetic”), Mihai Ivănescu (poezii din vol. ”Fecioarele de la Parepa), Luminița Bratu (”Gânduri la pândă”, „Toamnă”), Maria Bem (”Balerina”), Georgeta Popescu (”Taina vieții), Anda Miroiu (”Cronică abstractă”) și Dorin Boroianu (”Stare civilă”).

Rubrica ”Despre suflet” ne redescoperă prin Florin Manole interiorul uman insistând asupra unor analize aplicate ce pornesc de la cartea lui Platon ”Phaidon”, considerată una dintre cele mai importante cărți ale lumii. Socrate, condamnat la moarte, încearcă să își convingă prietenii săi că sufletul este nemuritor. Pornind de la experiența religioasă și revoluția filosofică legată de Platon, sufletul este indestructibil. Civilizația este doar un instrument mental , pe când singur adevăr al libertății și singura libertate a adevărului constă în ”soarta sufletului”. Teodoru Ghiondea referindu-se, în acest context la criza majoră a umanității, consideră că ”mitul este o realitate spirituală în sine și că Aristotel ne dă începutul tuturor științelor.” ”M-am născut de unde nu știam, de ce să îmi fie frică de moarte?” Avem nevoie de sacru, de autenticitatea și autentificarea mitului în care transcendența are un rol major pentru redescoperirea sensului și a sufletului.

Ioan Vintilă Fintiș ne prezintă ”Poetul în recital”, pe Valentin Irimia, vechi membru al cenaclului și cu o vastă experiență literară. În anul 2014, colegul nostru a obținut Premiul Uniunii Scriitorilor din România la secțiunea debut, filiala Brașov pentru volumul ”Chemarea nedeslușitului”. Au urmat alte volume și prezența sa în numeroase antologii literare.

”Valentin Irimia este un autor cu o bogată conștiință estetică, experimentat. Poezie discursivă, bine scrisă, potrivită pentru a fi recitată pe scenă. Creațiile lui sunt străbătute de un lirism autentic unde imaginativul se degrevează de orice încorsetare. Sonoritatea unor neologisme paote aduce aminte de retorica poeziei păunesciene” afirmă Alex Ștefănescu.

”Valentin Irimia nu este, deci, un autor monocord.

Lectura poeziilor sale cere, sau invită la implicare. Sentimentul tristeții, cel care tutelează poeziile ce aparțin acestei secțiuni, este generat nu atât de frustrările individului cât de categoria general-umanului.” îl prezintă Florin Costinescu în prefața volumului de debut pe colegul nostru.

Remarcând importanța sonetului în literatura universală (Francesco Petrarca, Rimbaud) și în literatura română (Mihai Eminescu, Vasile Voiculescu, Adrian Munteanu, Grigore Grigore) Ioan Vintilă Fintiș apreciază noua carte a lui Valentin Irimia, ce va include cele 100 de sonete se va bucura de un real succes. Poetul ne încântă cu 10 sonete din care exemplificăm:

Noduri și semne

Tăcerea mea dormind pe-un pat de pușcă
Visează semne-n fiecare nord,
O altă zi e alt atac de cord
Ce cu zminteală din cuvinte mușcă.
Ca niște aripi ce învață mersul,
Peste credințe, peste gingășii,
Se-așterne bruma resemnării și-i
Un fel de boală ce-mi subjugă versul.
Cu-anestezii ce mă-nfășoară încă,
Coboară-n trup târâșuri de năluci,
Spre-o zare mai umbroasă, mai adâncă.
Sonetul acesta cară-n spate cruci
Până când tâmpla mea devine stâncă
Să o ciocnească îngerii uituci.

În viziunea lui Ioan Vintilă Fintiș, Valentin Irimia este un poet viguros, în care starea poetică este foarte profundă , vie și supremă. Poezia lui ”este împănată cu metafore, dar el construiește o stare poematică necesară.”

Livia Dimulescu apreciază că subiectul liric al poemelor prezentate are sevă, acumulează sensul și concentrează unitatea într-o manieră net superioară etapelor anterioare. Teodoru Ghiondea apreciază că partea puternică a sonetelor prezentate o reprezintă proximitatea simbolului, iar poezia vie este exprimată de legitimitatea sincerității cu care a fost creată. Domnul profesor remarcă structura coerentă a textelor lui Valentin Irimia. Aprecierile doamnelor Ana Hâncu și Maria Bem completează portretul scriitorului Valentin Irimia, ca model de rafinament artistic și plurivalență. Florin Manole consideră că acest stil i se potrivește cel mai bine autorului, deoarece se integrează funcțional în toate cerințele și regulile sonetului.

”Eseul săptămânii” ne este prezentat de domnul profesor universitar, Teodoru Ghiondea în maniera sa deja obișnuită, dezvăluind semnificații surprinzătoare și fețe ale unui alt înțeles de situații și contextual. ”Eternul feminin” ne-o descoperă pe Pena Corcodușa în diferite ipostaze, inaccesibile la prima citire sau simțire, dar reintrepretate major de domnul Ghiondea în studiul său analitic.

“Pena Corcoduşa e cheia de boltă, martorul mut, masca superlativă a dramei. Apare numai la începutul şi la sfârşitul ei, cum se cuvine într-o adevărată fabulă sacră, în marginea omenirii obişnuite”

Numele Penei este unul cu multiple sensuri: V. Lovinescu o numeşte “Doamna Pena”, adică “Doamna înaripată” , urmând o etimologie preponderent de tip nirukta; dar nu credem că trebuie ignorată nici etimologia latină: poena, ae = suferinţă, durere,

chin, pedeapsă (aşa cum apare la Seneca şi Ovidiu), sau chiar răzbunare (Horaţiu). Se pare că provine din limba greacă: poine = (personificarea) răzbunării şi a pedepsei, identificată în anumite împrejurări, cu Eriniile 11 , ceea ce ar explica, împreună cu etimologia sa latină, aspectul “sacrificial”, de încarnare a suferinţei, a durerii, poate chiar acela de obiect al “răzbunării” zeilor pentru clipa de Lumină pe care a întâlnit-o pe parcursul unei vieţi mai mult decât anonime:

“Era o fată de mahala, nu prea tânără, puţin căruntă la tâmple; o ştiam dela balurile mascate şi dela grădinile de vară.” (Mateiu Caragiale – Craii de Curtea –Veche).

Inimitabilul nostru actor, Nicu Drăgulin încheie o seară minunată lecturându-ne un fragment din ”Moromeții” lui Marin Preda.

(Ramona Muller)

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePromovate

STAGIUNEA DE TOAMNĂ A CENACLULUI I.L. CARAGIALE – PLOIEȘTI

afis_cenaclu_23_septembrie_2019

Începând cu data de 23 septembrie 2019, se reiau ședințele Cenaclului I.L.Caragiale la Filarmonica ”Paul Constantinescu” din Ploiești, între orele 17.00-19.00.

Programul este următorul:

  1. Revista presei culturale
  2. Cel mai recent poem.
  3. POET ÎN RECITAL – VALENTIN IRIMIA   ”10 SONETE”
  4. Teodor Ghiondea -Eseul săptămânii
  5. O recitare – Nicu Drăgulin

Vă așteptăm la orele 17.00.

(Ioan Vintilă Fintiș)

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronică

Cenaclu literar 9.09.2019 Ploiești

C0

Cenaclul literar din 9 septembrie 2019 a inceput cu binecunoscuta rubrica sustinuta de conducatorul cenaclului poetul Ioan Vintila Finitis, si anume, revista presei culturale.

A urmat rubrica ‘Poeme recente’, unde s-au citit doua poeme semnate Gratiela Avram – din volumul inca netiparit „De dragoste” si Luminita Bratu.

Recitarea exemplara a artistului Nicolae Dragulin din poemele autorului ploiestean comemorat Costin Lupu a fost urmata de eseul filozofic al domnului Florin Manole, in care se subliniaza necesitatea pastrarii crestinatatii ca valoare fundamentala a Uniunii Europene, valoare de care nu ne putem lipsi in contextul actual, in care se incearca anularea ideilor crestine si inlocuirea lor cu idei asa zis moderne, care nu duc decat la distrugerea unei societati normale (vezi ideea moderna despre familie ca fiind si altceva decat uniunea dintre un barbat si femeie).

Eseurile domnului Florin Manole aduc in prim-plan crestinismul si valorile lui din perspective multiple, politice si chiar economice, acesta pledand pentru ideea unei Europe al carei unic fundament este si va ramane crestinismul.

Traducatorul operelor lui Rene Guenon in limba romana, distinsul domn Teodoru Ghiondea, care ne onoreaza cu prezenta de fiecare data, ne incanta cu eseul lui despre romanul lui Mateiu Caragiale – ”Crai de Curte Veche”, roman ce are in viziunea domnului Ghiondea valente fantastice avand personaje chiar ireale si cumva atingand zona unui roman initiatic, asa cum o spune si Vasile Lovinescu.

Cenaclul se incheie cu o recitare vesela din opera „Morometii” in interpretarea inegalabilului Nicolae Dragulin.

(Grațiela Avram)

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

Pe terasa „Bun gust”, încă o seară frumoasă – Cenaclul I.L. Caragiale

Cenaclu4

Cronică literară, şedinţa Cenaclului Literar I. L. Caragiale, 26.08.2019

În ultima săptămână estivală a acestui an, bunul gust al literaturii ne îndeamnă să ne adunăm pentru a stăvili valurile disconfortului termic, la terasa „Bun Gust” . Vacanţa şi concediul fiind pe sfârşite, întâlnirea membrilor cenaclului dezvoltă varaţiuni literare pentru sănătatea noastră culturală.

După cum ne-a obişnuit, preşedintele cenaclului Ioan Fintiş ne prezintă ultimile apariţii editoriale din revistele de marcă.

Dând cuvântul doamnelor, „zeiţa” noastră blondă Graţiela Avram ne este călăuză spre Luxor, călătorind printre tărâmuri dislocate de mistere egiptene şi intrigi construite piramidal în vederea descoperirii aurului monoatomic. Fragmentul supus lecturii stârneşte opinii recurente şi contradictorii.

Smaranda consideră că personajul feminin , Kate al romanului poliţist ar trebui să aibă o anumită etică. Autoarea îşi susţine ideea că un roman poliţist nu trebuie să conţină neapărat o crimă şi că în concepţia sa, criminalul este chiar guvernul egiptean. Chifu Leonida Corneliu ne dezvăluie ideea, conform căreia, un roman poliţist trebuie să aibă doar un criminal. Drama individuală este mai importantă decât drama colectivă. Florin Manole îi sugerează Graţielei Avram să insiste pe descrierea atmosferei egiptene, pentru ca cititorul să fie mult mai bine ancorat în acţiunea literară specifică locului.

Domnul Ioan Fintiş ni-l prezintă pe cel mai nou şi tânăr membru al cenaclului, Ştefan Şandru recomandat de scriitoarea Simona Antonescu. Intrat în corida literară a seniorilor , tânărul student la Drept, deschide rubrica „Cel mai recent poem” recitând trei dintre creaţiile sale. „Capa literară” a noului nostru coleg dezleagă reacţia incisivă a „matadorului Smaranda” , în timp ce doamnele îl „adoptă” poematic. Ramona Müller îl sfătuieşte să nu se sperie de opiniile directe, în timp ce Graţiela Avram îl consideră „aşa, puţin eminescian…” Un vibrato al lirismului, ultima poezie supusă discuţiei „Priveghere” („în tâmple îmi pulsează nefiinţa”, “am rămas cu sufletul în palme”, „mortul sunt eu”) emană ropote de aplauze spre deliciul membrilor cenaclului. Anda Miroiu completează triunghiul feminin care îmbrăţişează poezia prezentată. Smaranda accentuează pozitiv: „Veselia prosteşte omul, dar vezi, cum începe oleacă de tristeţe dă mai bine!” „Tristeţea este cel mai ofertant material poetic…” subliniază tânărul poet.

În continuare, Ionel Sima ne citeşte câteva dintre cugetările sale despre oameni şi viaţă. Ramona Müller, Graţiela Avram, Anda Miroiu, Dorin Boroianu („întunericul este o pasăre fluidă”, „nu poţi călări nesomnul” , „arta prostiei conştiente”) trasează perimetrul de poeme cele mai recente. Anda Mihaela Miroiu consideră că poezia lui Boroianu are un stil suprarealist, iar Smaranda menţionează că stilul colegului nostru este „al dracu’ de Boroianu”.

Construcţiile de viziuni sunt foarte bine stabilite, formând o „poezie de amprentă” (Anda Miroiu), şi „ o poezie trăită” ( Florin Manole).

Sorin Vânătoru efectuează un preambul al recomandărilor literare pentru cei tineri: „Dialectica limbajului poetic”, „Poezie şi modă poetică”, „Structura liricii moderne”, reliefând faptul că obiectele comunică între ele ca într-un fel de euharistie , cu un Sfânt Duh al Poeziei. „Poezia ne obligă să obligăm” (Marian Smaranda). Pentru a construi o sintagmă inedită, gen Boroianu, trebuie să simţi corelaţia între obiectele heterogene. Pentru a scrie este necesară „o a dracu şi intensă frică de ridicol” pentru că „inteligenţa nu are nevoie de cuvinte” (Marian Smaranda). Seniorii apreciază prezenţa tânărului Ştefan Şandru, sfătuindu-l fiecare asupra activităţii literare şi invitându-l şi la şedinţele următoare.

Florin Manole aduce în evidenţă importanţa evenimentului Tabăra Internaţională Monumentală Integrată, din Parcul Municipal Vest, ce face parte din proiectul „Muzeul de Artă Contemporană în aer liber – Ploieşti” . La acest eveniment Asociaţia 24ph Arte şi Cenaclul I.L. Caragiale sunt colaboratori. Proiectul este susţinut de Primăria Ploieşti, Casa de Cultură I. L. Caragiale, Filarmonica Paul Constantinescu şi Muzeul Judeţean de Artă.

La rubrica „Despre suflet” , Florin Manole structurează umanul şi pulsul sufletesc dincolo de filonul teologic. „Existenţa unui singur Dumnezeu raţionalizează însăşi credinţa.” Raportarea la ceva în baza unui sistem cartezian conduce la un sistem raţionalizat. Opiniile divergente iscate pe tema traiectoriei creştinismului suscită în dezbatere aspecte argumentative. Absolvent al unui liceu teologic i se cere opinia lui Ştefan Şandru , care susţine: „Dogma, din punctul meu de vedere este doar o îngrădire a lui Dumnezeu, o blasfemie. Nu poţi să îl pui pe Dumnezeu în raţiune omenească.”

În timpul mesianic şi timpul eonic noi ne construim relaţia cu Dumnezeu. Timpul eonic reprezintă timpul până la Isus Hristos. Receptând realitatea timpului mesianic (după Hristos) , putem primi creaţii din partea Creatorului. Prima experienţă a copilului este aceea a unei uimiri, uimirea faţă de o prezenţă divină. Fiecare dintre noi suntem un Tu primordial construit ca dimensiune şi entitate pentru a-i răspunde lui Dumnezeu. Coexistenţa cu Iisus, atitudinea spiritului, detalierea de conţinut a imaginilor poetice, aria semnificaţiilor au constituit deliciul literar al acestui sezon estival.

O cronică de Ramona Muller

Foto: Lucia Trandafir 

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePromovate

Programul pentru ședința cenaclului literar I. L. Caragiale – 26 august 2019

phARTE

PROGRAMUL PENTRU ȘEDINȚA DIN 26.08.2019

1. Revista presei culturale
2. Cel mai recent poem
3. Despre suflet – Florin Manole
4. Lectură de cenaclu – Grațiela Avram
5. Eseul săptămânii – Teodor Ghiondea
4. Lectură sub microscop – Marian Zmaranda

Invitați – Artiștii de artă monumentală din parcul de vest

(Ioan Vintilă Fintiș)

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePromovate

Cronică literară, 12.08.2019 – Ședința cenaclului literar I. L. Caragiale

Octavian Onea, Teodoru Gheondea, Nicolae Drăgulin, Gabriel Stanciu

Cenaclul literar din data de 12 august, ținut în minunata locație a restaurantului Bun Gust a avut ca invitat pe Dl Teodor Ghiondea, traducător al operelor lui Rene Guenon în limba română și exeget al mai multor orientări religioase, cum ar fi vedanta, islamul și creștinismul esoteric, toate cele trei întâlnindu-se de altfel în opera lui Rene Guenon.

Teodor Ghiondea  a vorbit despre opera „Crai de curte veche” a lui Mateiu Caragiale, din perspectivă ezoterică, căutând și găsind sensuri ascunse unui cititor neinițiat în opera acestuia. În opinia lui, cele două lumi – orientul și occidentul – converg, chiar dacă ele par total diferite și ar trebui găsite mai mult asemănări decât deosebiri pentru a putea trăi în pace și toleranță cu cei diferiți de noi.

Din perspectivă creștin-ortodoxă, eseul Dlui Florin Manole despre cele două timpuri – cel mesianic și cel apocaliptic – ne invită spre introspecție și ne duce cu gândul la cele două timpuri ale lui Mircea Eliade – timpul sacru și timpul profan -, în care omul trăiește zi de zi fără însă  să conștientizeze întotdeauna în ce timp se află.

Dezvoltând teza filozofului  italian Giorgio Agamben în lucrarea sa ”Biserica și împărăția” se ajunge la concluzia că omul are nevoie de ambele timpuri, cel continuu, mesianic, și cel discontinuu, apocaliptic, căci el, omul, se află într-o continuă pendulare între sacru și profan, având momentele lui de regăsire, dar și de rătăcire.

Timpul mesianic transformă pe dinăuntru timpul cronologic, ducându-ne într-o zonă atemporală în care îl putem întâlni pe Hristos, pentru că el este cel care vine  către noi în acest timp mesianic, continuu.

Primirea lui Hristos te duce în acel timp sacru în care veșnicia există în noi și în afara noastră.

Finalul ședinței de cenaclu este marcat de o recitare memorabilă în interpretarea inegalabilă a lui Nicolae Drăgulin.

(Grațiela Avram)

mai mult
1 2 3
Page 1 of 3