close

Cenaclul I.L. Caragiale

Cenaclul I.L. CaragialePromovate

Cronică literară, 12.08.2019 – Ședința cenaclului literar I. L. Caragiale

Octavian Onea, Teodoru Gheondea, Nicolae Drăgulin, Gabriel Stanciu

Cenaclul literar din data de 12 august, ținut în minunata locație a restaurantului Bun Gust a avut ca invitat pe Dl Teodor Ghiondea, traducător al operelor lui Rene Guenon în limba română și exeget al mai multor orientări religioase, cum ar fi vedanta, islamul și creștinismul esoteric, toate cele trei întâlnindu-se de altfel în opera lui Rene Guenon.

Teodor Ghiondea  a vorbit despre opera „Crai de curte veche” a lui Mateiu Caragiale, din perspectivă ezoterică, căutând și găsind sensuri ascunse unui cititor neinițiat în opera acestuia. În opinia lui, cele două lumi – orientul și occidentul – converg, chiar dacă ele par total diferite și ar trebui găsite mai mult asemănări decât deosebiri pentru a putea trăi în pace și toleranță cu cei diferiți de noi.

Din perspectivă creștin-ortodoxă, eseul Dlui Florin Manole despre cele două timpuri – cel mesianic și cel apocaliptic – ne invită spre introspecție și ne duce cu gândul la cele două timpuri ale lui Mircea Eliade – timpul sacru și timpul profan -, în care omul trăiește zi de zi fără însă  să conștientizeze întotdeauna în ce timp se află.

Dezvoltând teza filozofului  italian Giorgio Agamben în lucrarea sa ”Biserica și împărăția” se ajunge la concluzia că omul are nevoie de ambele timpuri, cel continuu, mesianic, și cel discontinuu, apocaliptic, căci el, omul, se află într-o continuă pendulare între sacru și profan, având momentele lui de regăsire, dar și de rătăcire.

Timpul mesianic transformă pe dinăuntru timpul cronologic, ducându-ne într-o zonă atemporală în care îl putem întâlni pe Hristos, pentru că el este cel care vine  către noi în acest timp mesianic, continuu.

Primirea lui Hristos te duce în acel timp sacru în care veșnicia există în noi și în afara noastră.

Finalul ședinței de cenaclu este marcat de o recitare memorabilă în interpretarea inegalabilă a lui Nicolae Drăgulin.

(Grațiela Avram)

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeFotoPromovate

Poezia serii de luni

Cenaclu IL

Cenaclul „I. L. Caragiale” Ploiești – 15 iulie 2019

Fotoreportaj de Lucia Trandafir

 

 

mai mult
Cenaclul I.L. Caragiale

Programul pentru ședința din 15.07.2019 a Cenaclului I.L. Caragiale

Cenaclu-15.07.2019

Programul pentru ședința de cenaclu din 15.07.2019, orele 17.00
(Terasa ANDU, peste drum de liceul Al.I.Cuza Ploiești):

  1. Revista presei culturale
  2. Cel mai recent poem
  3. Despre suflet-Florin Manole
  4. Lectura de cenaclu – Emanoil Toma – Poezie
  5. Angela Catrina – Mișcarea Focul Dacic
  6. Eseul săptămânii – Teodor Ghiondea
  7. Lectură sub microscop – Marian Zmaranda

Vă așteptăm!

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

Cronică literară, 1.07.2019 – Ședința cenaclului literar I. L. Caragiale

Cen7

– Ce faci, tu ?
– La ceai, la Adu !
– La ora cinci ?
– Exact ! P-aici !

Imortalizăm vara …

Revista Presei ne este actualizată și prezentată de Ioan Vintilă Fintiș cu articole din ”România literară ”, ”Luceafărul de dimineață”, „ Cafeneaua literară”și ”Orizonturi”.

Dan Cristea îl citează pe George Călinescu care la 33 de ani afirma: ”Literatura se face prin cultură, iar cultura prin lectură.” Tot Dan Cristea o reactualizează pe Nora Iuga, reproducând opere din vasta publicație literară a acesteia. Noua rubrică lui Alex Ștefănescu Poeți de ieri și de azi, are menirea de a construi un liant necesar între generațiile literare.

Daniel Bănulescu, membru vechi al Cenaclului I. L. Caragiale detaliat de foarte multe multe conjunctural, fragmentează : ”Lumea invizibilă dansează strâns îmbrățișată cu lumea invizibilă ”.
Lecturile prezentate în cadrul ședințelor noastre reliefează personalitatea unor personajele interlope, bine definite în spațiul său literar.
Intervenția lui Theodor Ghiondea face referire la hermeneutica lui Călinescu și modul de bordare a activității lui Mateiu Caragiale. Egolatria devine parte semnificativă de abordare și sinteză a lui Călinescu.
Horia Gârbea în ”Luceafărul de dimineață” scrie despre Sorin Lavric noua apariție editorială.
”Cafeneaua literară” îl are ca protagonist pe Virgil Diaconu cu ”Poezia începe la Summer” de Constantin Daniel, medic psiholog.
Rubrica ”Cel mai recent poem” este deschisă de către Luminița Bratu. Colega noastră ne mărturisește că scrierea sa este influențată de dialogurile din cadrul cenaclului referitoare la suflet, susținute de ipotezele lui Florin Manole, precum și de lecturile revelatoare ale lui Toma de Aquino. Identificarea esenței umane în suflet verifică realitatea umană corelată cu cea divină.
Surpriza acestei jumătăți de an o constituie prezența tânărului Alexandru Popa care ne oferă un microrecital la chitară, dar și ne lecturează câteva dintre poemele sale.
Valentin Irimia, revenit după o lungă absență ne încântă cu un sonet ”Rătăcit în propriul nume”. Ramona Müller citește poemul creat în timpul ședinței de cenaclu ”on-off”, recunoscând că a fost inspirată de Marian Smaranda.

”Cronica unui film” pusă la dispoziție de Mihai Ioachimescu ne propune o ”temă deprimantă, dar încă actuală” rulată de pelicula ”Silkwood” . În distribuția filmului joacă Kurt Russel și Meryl, actrița cu cele mai numeroase nominalizări la Oscar. Regia este asigurată de Mike Nichols. Filmul reprezintă un fel de ”Cernobâl american” al anilor ‘70, deoarece redă atmosfera și realitatea pericolului de contaminare dintr-o uzină nucleară. Karen Silkwood, interpretată de Meryl Streep se transformă ”într-un fel de Ioana dˈArc” încercând să dezvăluie opiniei publice adevărul referitor la infracțiunile comise în domeniul nuclear. Având 40 de ori mai mare decât limita legală radioactivă , Silkwood contactează un reporter de la The New York Times pentru a-i pune la dispoziție informațiile pe care le-a strâns. Moare însă…accident sau crimă ?

Florin Manole ne redescoperă valențele sufletești, ideea existenței lui Dumnezeu și valorile creștine. Omul este ființa prin care Dumnezeu pătrunde în natură. Omul nou este cel trecut prin credință și prin sistemul determinat de divin și reprezintă mai mult decât o legendă, o actualitate …Surâsul Tatălui coboară din ceruri prin privirea și zâmbetele sfinților. Iubirea este o minune deoarece naște spontan reciprocitatea. Orice mare iubire este întotdeauna reciprocitate.
”Geniul meu stă în nările mele” afirmă Friedrich Nietzsche, considerând că realitatea reprezintă ceva foarte crud, o realitate senzorială, ceea ce face ca sufletul să fie iritabil în fața realității materiale. Lucrurile mărunte fac diferența dintre profunzimea sufletului din Antichitate și cea din Europa occidentală contemporană ele colorând nuanțele sufletești, printre care se numără și ura. Autodepășirea omului determină ura. Voltaire în scrisorile sa filosofice ( cea cu nr. 25) descrie răfuiala unui creștin. Voltaire se revoltă cu Pascal, se luptă cu cel care a descris cel mai bine sufletul creștin. Învățătura de credință a creștinismului poate înălța și valorifica, explica și așeza sufletul, susține Pascal. Voltaire restrânge definiția sufletului la necesitatea individuală și colectivă, imediată și pragmatică : ” Pe măsură ce oamenii vor trăi din ce în ce mai bine, viața le va fi mai ușoară și mai asigurată.” Nălucirea lui Pascal vis-à-vis de complexitatea și profunzimea structurii sufletești va fi anulată de progresul tehnologic, ce va oferi omenirii un nivel de trai mult mai ridicat și facil prin instrumentele de care vor beneficia oamenii în viitor. Voltaire și Nietsche au oferit un contra-exemplu sufletului creștin bazat pe argumente raționale.

Ca de obicei, discuțiile suscită interesul și opinia incisivă a lui Marian Smaranda are prioritate : ”Voltaire, de fapt, are un dezgust pentru religia creștină. Aceasta îl face pe om sclav și îl face să mai plătească impozit, acolo, unde este iarbă verde.”

Ghiondea consideră că argumentele de estetizare a sufletului susținute de Nietzche sunt
legate de existențialism, acestea fiind o atitudine vehement sentimentalistă. Domnul profesor dându-i dreptate lui Smaranda, percutează argumentativ teoria sofiologiei. Smaranda cere explicații, iar le vin din partea colegului nostru. Serghie Bulgakov este cel care susține că Sf. Duh este o teoretizare, o dogmatizare, o analiză mai detaliată decât o avem de la sfinții părinți.” Creștinismul din acest punct de vedere se manifestă ca o ” practică ezoterică și inițiatică din oportunități diverse”. Opera de artă în perioada lui Nietzche nu avea nevoie de interpretări filosofice. Era interpretată și luată în seamă ca atare. Cultul mitologiei amestecat cu mirodeniile artei mileniului XIX creează discrepanțe culturale în foarte multe țări. Nodul dilematic al problemei constă în existența cultelor prezente (vechi, antice) la un moment dat și autenticitatea religiei din zilele noastre.

”Între Uniunea Sovietică și SUA există o singură diferență cantitativă. Un student străin îmi spunea : Pot să îmi imaginez Albania ca un Neon ?”

Toate exagerările lui Nietzche sunt o tradiție în filosofia psihologizată și psihologizantă a secolului 19.” Sorin Vânătoru și Marian Smaranda completează tabloul înrămat în discuții superlative :
– De ce reforma este formală ? întreabă Smaranda
– Depinde de spațiul exterior al manifestării ! E ca și cum ai privi un abuz al unui alt
abuz, un fel de sacrificiu. Originea tuturor tulburărilor și eșuărilor de mai târziu din fiosofie s-a datorat diferenței de mesaj.

”Mesajul pur” la care se face referire în discuțiile ședinței Smaranda,caută esența retoricii care se bazează pe fundamentul cristalizării mesajului doar printr-un proces bine definit și definitivat. 102% Ghiodea ne așează umerii literari în bibliografia lui Blaga pentru care garantează vis-à-vis de subiectul analizat. ”Limbajul kantian transformat de Blaga și trecut de cenzura existențială ne obligă să ne asumăm asupra elementelor artificiale induse.”

Respirația teologică îmbină literar și opinii individuale legate de creștinismul ortodox cu practica lui Steinhard îmbinând multe elemente pro sau contra. Expirăm…

La Rubrica principală, eu, personal descopăr o POEZIE.

Diana Petroșanu (Femeia alogenă)

Ioan Vintilă Fintiș ne prezintă un scurt CV al autoarei. Fără să vreau, mă pun în locul ei. O privesc. Mâinile îi tremură. Țigara se unduie fumegând între două spirale de nicotină…mi-aduc aminte de ”botezul” meu din cadrul cenaclului. Îmi revin câteva foi pe care le parcurg cu insațietate…versurile ei mi-aduc aminte de începuturile mele și reverberez…

E mai tânără cu 2 ani decât mine și scrie bine….demult, la seara de autor din cadrul cenaclului nu mi-a fost dat să lecturez cu mare plăcere un asemenea autor.
Este o ”poezie dezbrăcată de dulcegăriile și stările lirice care brodează în general poezia feminină, mai ales la poetele care nu au un bagaj cultural poetic, lucru care este valabil și pentru alte categorii de așa ziși poeți. Versurile se croșetează în preajma umbrei și a nimicului.” (Ioan Vintilă Fintiș).

Necuvântare

Mă frâng
fără un cuvânt
ca și cum nimicul
ar fi mai important
decât o clipă
în netăcere

când-necând
mă întorc la mine
mă înfășor zdrobit
cu propriul eu

Smaranda recomandă ca textele să fie corecte scrise din punct de vedre gramatical. În plus o invită pe autoare să caute să dezvolte sensul poetic prin spații mult mai largi decât celor oferite, deoarece miza versului se pierde înainte de a fi căutată. Rigurozitatea mesajului constă în plurivalența mesajului transmis, chiar dacă este un mesaj bine transmis din primele două cuvinte. Ciudățenia versului constă în faptul că nu îi găsești acel ”ceva”, tragismul necesar care aici, pare destul de plat, indefinit…

Noi, cenaclistele susținem tema feminină a Dianei Petroșanu, regăsindu-ne în versurile ei. Ne apărăm și luăm cuvântul. Grațiela Avram consideră că lectura noii colege de cenaclu respirabilă în suflul contemporan. Susțin argumentul și afirm că de mult Cenaclul nu a mai dezbătut la rubrica de sine stătătoare o asemenea lectură de calibru, în vers alb. Poezia Dianei are mutilare, frumusețe și incertitudine. I se recomandă amploarea analizei pe filon de structură poetică.

Ora fiind mai înaintată decât cea propusă, ne-am retras, eu și Dimi, înainte de finalizarea ședinței de cenaclu. Despre celelalte rubrici nu pot să îmi dau cu părerea, pentru că nu am fost prezentă.

– Căldură mare, mon cher !

de Ramona Müller, coana secretarița

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePromovate

Actualizare: Programul pentru ședința din 17.06.2019 a Cenaclului I.L. Caragiale

afis_17_iunie_2019

Data de 17.06.2019 (sărbătoarea Rusaliilor) este o zi liberă pentru angajații Filarmonicii.

Ședința de cenaclu se va desfășura la ANDU, o terasă peste drum de liceul ALEXANDRU IOAN CUZA.

Așa că vă aștept la orele 16.45, la liceul Al. Ioan Cuza.

(din strada de la Catedrală se trece strada pe Vasile Lupu și imediat la stânga se găsește această locație).

Luați legătura între dumneavoastră pentru a fi din nou o serată literară importantă. Citește și dă mai departe…

Programul pentru ședința de cenaclu din 17.06.2019, orele 17.00
(Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești):

  1. Revista presei culturale
  2. Cel mai recent poem
  3. Cronica cinematografică – Mihai Ioachimescu
  4. Lectură de cenaclu – SARAH B. JABER
  5. Eseul săptămânii – TEODORU GHIONDEA

Vă așteptăm!

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

Cronică literară, ședința Cenaclului literar I.L. Caragiale, 20.05.2019

C1

Sărbătorim repaosul ploii în adunarea stropilor de frumos și epic din noi, în cadrul ambientului oferit de Filarmonica Paul Constantinescu. O ultimă întâlnire a membrilor cenaclului din această primăvară.

Ca de obicei, prima rubrică a ședinței de cenaclu Revista Presei ne este prezentată de președintele Ioan Vintilă Fintiș, care ne aliniază la vectorii literari ai principalelor reviste culturale: România Literară (nr. 20), Ramuri, Tribuna, Apostrof și Luceafărul de dimineață. Periplul prozaic pune în evidență cele mai proaspete articole ale lui Manolescu, Daniel Cristea Enache, Ioan Holban, Dan Cristea și ale altora.

Rubrica ”Cel mai recent poem” include lectura creațiilor literare ” M-am întâlnit cu gândul tău”, o tabletă romanțioasă, plină de savoare a Mariei Bem, ” O puncție sufletului bolnav de apusuri”, a lui Dorin Boroianu și ultimul poem al Andei Mihaela Miroiu.

”Gânduri pentru suflet”, rubrica semnată de Florin Manole, ne aduce în prim plan răspunsuri la întrebări existențiale având la bază operele lui Pascal și Patapievici. Omul, ca ființă ce nu se mulțumește niciodată, ca fire insațiabilă, încearcă să îl caute și să îl simtă pe Dumnezeu cognoscibil.”Dacă lucrurile s-au întâmplat, acestea au puterea faptelor, deci noi nu putem schimba nici ceea ce s-a petrecut, nici faptele. Faptele fiind realizate de Dumnezeu, ele sunt de necontrazis.” Dialectica pascaliană comportă două secvențe controversate: pe cea a grandorii și pe cea a mizeriei, pe cea umană și pe cea a divinului, deoarece ”omul este ce poate fi mai jos, omul poate fi ce poate fi mai înalt”. Sufletul poate fi depozitarul adevărului relativ, dar adevărul absolut necesită o prezență manifestată. Inima și spiritul presupun o demonstrație logică, dar în același timp și o persuasiune dovedită. Omul de nivel subceresc poate deveni un finit într-un infinit doar accesând eul de nivel rațional la componentele imensității spațiului etern.

Fintiș și Blanca Trandafir apreciază structura bine realizată a eseului realizat de Florin Manole, având acuratețe și coerență, pe când Marian Zmaranda consideră că descrierea este greoaie, având un caracter teutonic. Sorin Vânătoru apreciază că deseori, complexitatea umană este dificil de înțeles, iar perceptele concordă între diferite religii. Conform formulei matematicianului Heuvel oamenii vor ajunge să se roage la acea formulă ca la o divinitate. Astăzi conceptul de suflet este studiat la nivel neuronal.

Domnul profesor Teodor Ghiondea ne prezintă studiul GÂNDIREA METAFIZICĂ ÎN POEZIA EMINESCIANĂ, un adevărat curs de literatură, demn de introspecțiile propriei noastre culturi. ”Poetul absolut”, Mihai Eminescu folosește în modul său original elementele metafizicii la un înalt și admirabil nivel.

1.La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă
2.Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
3.Când nu se-ascundea nimica, deşi tot era ascuns…
4.Când pătruns de Sine-Însuşi odihnea Cel nepătruns.
5.Fu prăpastie? Genune? Fu noian întins de apă?
6.N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă.
7.Căci era un întuneric ca o mare fără rază,
8.Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
9.Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
10.Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!…

Girul constitutiv al identității sale poetice conține aspecte ale metafizicii în profunzimea ideilor și în transcendența condiției umane, precum și în valențele temporalității, ireversibilității veșniciei și ale universului impus pe noi coordonate. ”Şi cum viaţa acestei lumi, cu ciclurile şi subciclurile ei de manifestare, are un parcurs regresiv – de la vârsta de aur la cea de fier, de la vârsta paradisiacă la cea a totalei degenerări – până la reintegrarea sa în Principiu, poetul ne înfățișează scenariul apocaliptic, aşa cum îl aflăm, în esenţa sa, în toate textele sacre ale tradiţiilor, fie ele religii, fie tradiţii de consistenţă metafizică.”

Timpul metafizic este un timp prezent, veșnic, un timp sărac al poeților, înalt prin atitudinea spirituală. Eternitatea noastră ca șansă este și va rămâne Eminescu. Sorin Vânătoru apreciază că Eminescu este patriarhul FIINȚEI în literatura romană. Eminescu este infinit. Nimicul nu respectă proprietățile reale, iar vacuumul reprezintă un spațiu cu o entropie care tinde spre zero. Marian Zmaranda abordează original punctul său de vedere, schelatura lui Eminescu este mistică, prin filosofii diferite. Aproape îl uitasem pe Eminescu, dar mi l-ați reamintit prin lectura eseului dumneavoastră. Frumusețea versului său este comparabilă cu bătrânețea versurilor, ca un fel de Neculce…și mă gândeam, cum Eminescu care a creat de alți câțiva limba română modernă, să îl găsești cu patina aceasta de cronicar, de letopiseț.”

Raul Sebastian Buz ne prezintă trei proze scurte, un amestec de cronică și snoave, de eseu și narațiune, pline de aplomb:
1. O dramă între mărăcini
2. Ploaia ciobanului
3. Blestemul Ursarilor

Teodor Ghiondea apreciază autencitatea stilului abordat, adevărul ține de povestea care ține. Lecturile redau realiatea rurală a unor timpuri trecute sa prezente ale ruralului prahovean. Buna dispoziție a participanților este prelungită de recitarea magistrală a lui Nicu Drăgulin care ne impresionează prin poemele ”De vorbiți mă fac că nu aud” de Mihai Eminescu și ”Rică” de Miron Radu Paraschivescu.

Refrenul estival se apropie…

(Ramona Muller)

mai mult
Agenda culturalăCenaclul I.L. CaragialePromovate

Programul pentru ședința din 20.05.2019 a Cenaclului I.L. Caragiale

phARTE

Programul pentru ședința de cenaclu din 20.05.2019, orele 17.00
(Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești):

      1. Revista presei culturale
      2. Cel mai recent poem
      3. Un gând despre suflet – Florin Manole
      4. Cronica unui film – Mihai Ioachimescu
      5. PROZULIZDE – RAUL SEBASTIAN BAZ
      6. UN ESEU DESPRE EMINESCU – TEODORU GHIONDEA
      7. O recitare – NICU DRĂGULIN

Vă așteptăm!

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

Cronică literară, Cenaclul Literar I.L. Caragiale, 06.05.2019

Cenaclu6mai

… In lipsa cronicarului de serviciu, am sa incerc ”o sama de cuvinte” despre sedinta Cenaclului I.L. Caragiale desfasurata pe 6 Mai, la frumoasa Filarmonica Paul Constantinescu.

… Presedintele Cenaclului, Vintila Ioan Fintis ne-a prezentat o interesanta revista a presei culturale din tara si ne-a recitat cateva poeme interesante.

… La rubrica ”Cel mai recent poem” s-au inscris la cuvant Maria Bem, Caty Enache, Blanca Trandafir, Vali Irimia, Sorin Vanatoru si Mihai Ioachimescu. Temele abordate de poeti au balansat intre credinta si tagada, dar si intre viata si moarte.

… Eseul despre opera filosofica a lui Blaise Pascal, prezentat de Florin Manole, a trezit un mare interes si a creat o discutie in contradictoriu, in care au intervenit cu replici savuroase Marian Zmaranda, Raul Baz, Livia Dimulescu, Alice Necula si Catalin Apostol.

… Un eseu interesant si contradictoriu despre conditia omului in raport cu divinitatea a fost prezentat de Sorin Vanatoru.

… Finalul sedintei a fost acaparat de Teodor Ghindea care ne-a purtat intr-o excursie imaginara in locurile sfinte ale Islamului, religie cu multe principii si valori inca nedescoperite de catre lumea civilizata.

… Imi face placere, de asemenea sa amintesc ca au fost prezenti la sedinta Cenaclului si Leonida Chifu, Nicu Dragulin, Dan Dragus, Florin Oprea Salceanu, Robert Aristotel Avrigeanu si Mihai Benoni.

… In speranta ca v-am captat interesul va multumesc pentru atentie si va anunt ca viitoarea sedinta de Cenaclu va avea loc pe 20 mai.

(Mihai Ioachimescu)

mai mult
Agenda culturalăCenaclul I.L. CaragialePromovate

Programul pentru ședința din 6.05.2019 a Cenaclului I.L. Caragiale

cenaclu2

Programul pentru ședința de cenaclu din 6.05.2019, orele 17.00
(Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești):

      1. Revista presei culturale
      2. Poemul cel mai recent
      3. Un gând despre suflet – Florin Manole
      4. Serata pentru eseu – Sorin Vânătoru, Robert Aristotel Avrigeanu, Teodoru Ghiondea
      5. Lectură sub microscop – Marian Zmaranda

Vă așteptăm!

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

Cronică literară, Cenaclul Literar I.L. Caragiale, 22.04.2019

cenaclu

În Săptămâna Patimilor, în a doua zi a Paştelui Catolic, membrii Cenaclului I. L. Caragiale s-au reîntâlnit în cadrul primăvăratec oferit de Filarmonica Paul Constantinescu. Admirăm în culisele Filarmonicii elevii şi copii antrenaţi în activităţile artistice specifice acestei perioade. Rememorez câteva momente ale adolescenţei presărate cu vocalize corale şi momente ale brigăzii artistice. Pluteşte în atmosferă mireasma pascală şi a Floriilor abia trecute. Miroase a bine, a bucurie şi iubire!

Ioan Vintilă Fintiş ne prezintă „Revista Presei”, punând în evidenţă rubrica lui Daniel Cristea-Enache din „România Literară” şi rolul benefic de revalorizare a unor poeţi trecuţi oarecum într-un con de umbră. Printre aceştia se numără şi Petre Stoica, fost coleg cu Nichita Stănescu. Se subordonează în ordinea cronologică un „canon literar” dedicat de către „România Literară” celor mai iluştri scriitori, „100 de poeţi români în 100 de ani”. Urmează articole din publicaţiile „Apostroful” (poeme de Petrişor Militaru), „Luceafărul de dimineaţă”, „Tribuna” şi „Ramuri”.

La rubrica „Cel mai recent poem” : Mihai Ioachimescu ne încântă cu „Balada unei fantome”, doamna Luminiţa Bratu cu „Când Nietzsche a plâns” , Ramona Muller cu „singurătatea inelarului” şi Anda Mihaela Miroiu cu „Liber de senin” şi „Bacoviană”. Savurăm emoţia clipelor poetice în ropote de aplauze binemeritate.

Florin Manole încearcă să ridice mingea la fileul deja consacratei rubrici „Un gând despre suflet”. Identificând în realitatea actuală, dar şi de viitor apropiat probleme în conlucrarea relaţiei educaţie-suflet, Florin Manole ne îndeamnă să cugetăm asupra concluziilor halucinante ale unui expert în educaţie asupra „vinei” profesoarei înjunghiate, la una dintre şcolile din Ploieşti. Subiectul naşte opinii divergente şi convergente, „Clubul profesoarelor” din cadrul cenaclului afirmându-şi poziţia unitară chiar şi în timpul pauzei literare. Graţiela Avram şi Maria Bem susţin obligativitatea delimitării sarcinilor educative ale unui profesor de cele administrative şi de cele „de păzitor” ale elevilor. Rolul unui cadru didactic este acela de a-i învăţa pe elevi, nu de a împărţi laptele şi cornul sau de a sta de pază, pentru a supraveghea cine intră şi cine iese din şcoală. Fiind în acelaşi domeniu de activitate subscriu că datoria unui dascăl este de a se dărui „cu suflet” acestei meserii. Pentru a se înfăptui acest lucru, trebuie să i se asigure dascălului protecţia fizică şi afectivă necesară.

Florin Manole subliniază ideea necesităţii implicării mai multor tineri în activităţile educative, de genul întâlnirilor de cenaclu, pentru a putea transmite pe mai departe convingeri semnificative, realităţi literare şi valenţe responsabile în domeniul artei. Marian Smaranda include în această ipoteză rolul activ pe care îl are profesorul în modul în care un elev poate înţelege sau nu o idee, un eşec, un efect plurivalent al unei acţiuni.

Ioan Vintilă Fintiş ne introduce în lumea sa poetică prin lectura „Coridoarele cuvintelor”.

„Singur şi fericit am să mor într-o ţară a frigului-
niciun drum către acesta nu deschide alt drum,
un demon roade secunda, în valuri gâlgâie frigul
şi mă acoperă întrutotul.

Nu mai există nimic
Doar o apocalipsă de ninsoare în care şi muntele s-a prăbuşit.”

Maria Bem apreciază scrierea poetului ca fiind o „scriere grea” din care se deduce frica de moarte, ca proces biologic şi fiziologic, dar şi energia magică a cuvântului din care poetul, parcă renaşte.
Direcţiile induse de „spovedania” literară a preşedintelui de cenaclu iscă intersecţii de păreri. Inconfundabilul Smaranda apreciază că lirica lui Fintiş este ca o „atingere calofilă, plină de metafore”, iar că să descrii o asemenea moarte „ţi-ar trebui 1000 de ani” pentru că „astfel se dezvoltă lumea textuală pe care Ion o proiectează” , „ca o stingere calmă, astfel încât revolta este ca o renaştere”.
Poetul Sorin Vânătoru consideră că poezia lui Fintiş prezintă o „metaforizare excesivă, astfel încât se pierde sensul”; „un fragment de neant, dar dacă vine Fintiş şi îl priveşte fintişian iese o lume”, dintr-un increat se produce un creat, „dar acest tip de text, după părerea mea nu se mai poartă.” <<Tematica abordată poartă amprenta talentului său „impresionist” à la Monnet.
Apocalipsa lui Fintiş este frumoasă, ca o cofetărie întreagă, nu este dureroasă>>.
Graţiela Avram apreciază natura poetică indusă ca fiind „un scenariu apocaliptic” şi o imagine vulnerabilă a morţii, un tablou antic , o „lume arzând”, „căutare a unei lumi demult apuse”.

Teodor Ghiondea afirmă că reflectarea poetică a lui Ioan Fintiş prezintă accente hermeneutice, care îl plasează pe autor într-o perioadă postmedievală a concepţiei lierare, dinainte de Renaştere. Contrastele dintre un alb clar, simţit în tăcere şi cuvintele care răspund în aceeaşi culoare realizează succesiunea dintre naştere şi moarte ca un ritual iniţiatic. Substanţa textuală rezidă în capacitatea poetului, conform spuselor lui Marian Smaranda, că „fără să îmbrace haina călugărească benedictină”, Fintiş are capacitatea de a crea o funcţie iniţială în poem, pentru ca mai târziu aceasta să capete o altă utilizare. Poetul ne concluzionează legătura indisolubilă dintre eul său contemplativ în faţa morţii şi autenticitatea apocalipsei interioare. Verticalitatea oricărui proces uman constă din punct de vedere literar în crearea unei „poezii ascensionale”, în care dematerializarea are un efect şi rol important.

Ultima rubrică a ordinei de zi ni-l aduce în prim plan pe Teodor Ghiondea cu „Muntele” (Note de lectură la „Craii de Curtea- Veche” de Mateiu Caragiale). Ascultăm fascinaţi notele de lectură şi ne cufundăm în structura textuală şi universală redată. Teodor Ghiondea aminteşte de rolul important pe care l-a avut în formarea sa literară Vasile Lovinescu („Maeştrii nu mor”). Calistrat Hogaş a străbătut Munţii Neamţului, dar a avut parte şi de o cale iniţiatică în aceste drumuri ascensionale. Traian Lazăr intervine:
– L-aţi cunoscut personal pe Vasile Lovinescu? Se spune că este mai important decât Eugen.
– Este altceva!

Se fac referiri la „Creanga de aur” a lui Sadoveanu şi la faptul că multe lucruri Vasile Lovinescu le ştia de la Eugen Lovinescu, transmise nu din cărţi, ci împărtăşite în viaţa de zi cu zi. Teodor Ghiondea ne relatează, cum Vasile Lovinescu i-a povestit: ” Într-o zi, Sadoveanu cu alţi prieteni
mergea la vânătoare pe o vreme absolut imposibilă; s-au rătăcit cu maşina şi au ajuns într-un loc unde se întrezărea o moară mică, ţărănească. Coborând din maşină şi întrebând unde se află, ţăranul le-a spus doar să nu meargă mai departe pentru că Domnul Ştefan mai poartă o bătălie cu turcii. Nu au băgat de seamă vorbele lui. Sadoveanu care cunoştea mai bine decât oricine pe lumea asta munţii, n-a mai găsit niciodată locul acela pe care l-a căutat.”
Şi Mateiu Caragiale şi Eliade descriu asemenea întâmplări în lucrările lor. Eliade are un grad circumstanţial de înţelegere.

Istoricul Traian Lazăr intervine:
– Dumneavoastră vorbiţi la nivelul al patrulea de filosofie. M-ar fi interesat să ştiu ce v-a spus Lovinescu despre Kant şi teoria cunoaşterii. Acesta folosea 4 nivele de cunoaştere:
1. cunoaşterea empirică;
2. cunoaşterea intelectuală
3. cuoaşterea raţională,
4. cunoaşterea spirituală.

Sorin Vânătoru conchide că principiul care ordonează lumea este intelectul uman şi că intuiţia intelectuală nu schimbă axa filosofiei. Inima fiind organul principal de producere a cunoaşterii raţionale, accepţia tipologică a existenţei presupune şi raportarea la spirit.

Panaghia reprezintă „totul sfânt”, Maica Domnului, iar folosirea simbolurilor în gândirea concretă nu face decât să compenseze atitudinea emoţională e eului raportat la realitate. În schimb, „gândirea ezoterică este un lanţ de aserţiuni, care nu pot fi demonstrate logic”.

Se remarcă prezenţa ezoterismului în biserică, în mod evident datorită liniei, duhovnicului şi binecuvântării. Discuţiile despre metafizică ca „ştiinţa universalului” sau ca fiind „singurul mod în care principiul arată o faţă” aprind tonusul întâlnirii şi compun matricea conceptului manifestării eului. Când metafizica este dincolo de natură, la nivel structural şi calitatea dumnezeirii se deosebeşte de Dumnezeu însuşi. Florin Manole îl citează pe Heidegger: „Metafizica este situarea noastră în nimic pentru a vedea totul”.

Compensaţia trăirilor demonstrează construirea dimensiunii existenţiale ca pe un Munte…imperativul recognoscibil suplineşte raportarea la un echilibru creativ şi ne îndeamnă să ne raportăm la mental, spiritual şi psihologic, să fim gazdele „confluenţei” de ape, de viu şi iubire, de fiinţare în simetria ascensiunii şi a coborârii universale. Viaţa este realitatea unui vis şi visul unei realităţi. Simetria trăirilor ne aparţine, când noi suntem subiecţii şi protagoniştii destinului şi creăm predicatul acţiunii. Orice text, ca şi orice acţiune de viaţă, odată finalizate, necesită o pregătire iniţiatică. Suntem călători!

„MUNTELE este ceas al destinului, dar şi condiţia pogorârii Harului, a Providenţei, a Certitudinii şi a Adevărului. Disciplina mormântului reclamă exerciţiul extincţiilor repetate şi al “trecerilor” succesive de la o stare la alta , impunând disciplina călătoriei în amplitudinea altitudinii Muntelui. Fiecare potecă ce urcă în Înalt se toarce în Abis pe Axa lumii; luând direcţii diferite, se concentrează pe Vârful Muntelui, ţesând un văl de lumină care întovărăşeşte călătorul şi îi hrăneşte taina .”

Nicu Drăgulin interpretează în finalul şedinţei „Mistreţul cu colţi de argint” de Ştefan Augustin Doinaş, de la a cărui naştere pe 26 aprilie se împlinesc 97 de ani.

(Ramona Muller)

 

mai mult
1 2
Page 1 of 2