Cenaclul I.L. Caragiale

Dragi colegi și prieteni ai Cenaclului,

Sunteți invitați la următoarea ședință a Cenaclului literar „I.L.Caragiale” Ploiești, ce se va desfășura luni, 10 Februarie, a.c., ora 17.00, în primitorul sediu al Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești.

Programul va include rubricile obișnuite:

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE

》LECȚIA DE POEZIE

》11 MINUTE DE ISTORIE / lector, profesor Emilia Luchian

》CINEMARTOR / lector Gabriel Comanroni

》LECTURA DE CENACLU îl are ca protagonist pe SORIN VÂNĂTORU, scriitor, psiholog, filozof autodidact și vechi membru al Cenaclului. Prezentarea și discuțiile au ca motto titlul propriei cărți care, cât de curând, va vedea lumina tiparului: „Eterna aventură a existenței”, de la Big-Bang la conștiință și sfârșitul universului.

Invitație, afiș și editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

3 Februarie 2025, ora 17.00. Membri și prieteni ai Cenaclului Literar „I.L.Caragiale” Ploiești ne-am regăsit, cu bucurie, în spațiul oferit cu generozitate de templul muzicii ploieștene, Filarmonica „Paul Constantinescu”, pentru confesiuni lirice, un strop de istorie și mai multă magie cinematografică.

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a împărtășit celor prezenți forța sensibilității, sensurile adânci ale plăsmuirii artistice și trăirile spiritului oglindite în versurile creatoarelor lirice: Ana Nedelcu (Citadele II, Omul, timpul, spațiul), Luminița Bratu (Natalia), Cati Enache (Eveniment, Zborul), Valentin Irimia (Decolorare, Zarea dintre noi), Emilia Luchian (Un titirez e viața), Maria Bem (La magazinul de cuvinte, Firul cuvintelor). Ramona Müller, revenită de curând cu aer de mister, împrumutat din lungul periplu pe trei continente, dincolo de Oceanul Atlantic, ne-a citit Myself and nobody, Puntas Arenas și ne-a făcut cunoscute volumele de versuri și de călătorie la care lucrează și care se apropie cu pași repezi de lumina tiparului.

》LECȚIA DE POEZIE ne-a propus un scurt remember Nichita Stănescu (Poveste sentimentală) prin glasul Luminiței Bratu.

》11 MINUTE DE ISTORIE – lector, profesor Emilia Luchian – ne-a oferit, în preambul, informații lămuritoare despre „Huțuli”, etnici pe cale de dispariție în spațiul nostru geografic, din care fac parte protagoniștii filmului ce avea să urmeze. Când, cum și de unde au venit huțulii reprezintă o enigmă etnologică. Erau cunoscuți ca ciobani liberi, seminomazi, trăind în Bucovina, Maramureș, Transcarpatia și Pocuția. S-a spus despre ei că ar fi ruși, resturi de cumani, traci, sciți, slavi cu suport românesc, că ar proveni din coloniile românești din Galiția, ba chiar că ar fi fost hoți sau haiduci. Neîndoielnic: sunt locuitori ai munților, ciobani, buni meșteșugari, poartă costume tradiționale, preferă culoarea roșie, sunt veseli, impetuoși și foarte credincioși (ortodocși de rit nou sau vechi). Sunt pomeniți în corografii din anii 1527 și 1541. Dacă prietenii huțulilor sunt calul, baltagul și pădurea, moștenirea cea mai de preț este libertatea. Un hrisov din secolul al XVIII-lea, de la Mănăstirea Putna, amintește faptul că starețul de atunci, nemaiavând posibilitatea să se îngrijească de opt munți din nordul Bucovinei, i-ar fi donat spre stăpânire și îngrijire huțulilor. Lectora a încheiat cu o descriere a acestei misterioase dar frumoase etnii, aparținând marelui poet Mihail Eminescu, el însuși născut pe plaiurile Bucovinei: „Huțulii duc o viață de pasăre pribeagă, originală și liberă. Românii le pricep limba lor fără s-o poată vorbi și ei pricep pe cea română. E cel mai ciudat fenomen de a vedea pe țăranul român de baștină cum ascultă cu atenție la ceea ce spune oaspetele său. Și acest oaspete vine poate din munții Tatrei, de cine știe unde, și pricepe românește fără să fi vorbit vreodată un cuvânt. Din această simpatie abia explicabilă s-ar putea deduce că acești huțuli sunt dacii slavizați, pe când românii care-i pricep fără să le vorbească limba sunt dacii romanizați. Acest trib este puțin numeros, mărunt la stat și vioi”.

Partea a doua a serii ne-a prilejuit vizionarea unui film documentar, cu o durată de 80 de minute, „TREI ZILE DESPRE NATALIA”, în regia lui Cătălin Apostol. Realizat în luna noiembrie a anului 2023, a fost nominalizat la Festivalul Filmului Documentar de la Berlin, 2024. Pelicula dezvăluie cu delicatețe viața Nataliei și a unei părți din familia ei, a puținilor vecini, într-un loc depărtat, înstrăinat și aproape rupt de multe dintre ofertele civilizației noului secol, unde pâlpâie firesc, delicat dar convingător, flacăra nestrămutată a credinței creștine. Protagoniști sunt doi dintre ultimii „Huțuli de la capătul lumii”, care trăiesc într-o singurătate fericită, greu de înțeles pentru mulți dintre noi. Filmul a fost realizat în stil observațional. Camera de filmare, făcând parte integrantă din decor, își însoțește personajele fără a le deranja și transformă pelicula într-un organism viu, sincer, nedisimulat. Încrederea între regizor și aceștia este reciprocă, onestă. Firul poveștii curge domol, etalând firesc detaliile care marchează tradițiile, simplitatea vieții ca și pe cele care aduc câte ceva din îndepărtata modernitate a lumii civilizate. Un film reușit, care pune spectatorul în stare introspectivă. Aprecierile și comentariile elogiative ale celor prezenți au fost unanime.
Recomandat a fi văzut de oricine, filmul poate fi vizionat aici:

https://youtu.be/tQeu-6_-UCA?si=WEGn8kuvbBD_X87i

Au participat: Cătălin Apostol, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Alice Neculea, Emilia Luchian, Gabriel Comanroni, Cati Enache, Ramona Müller, Luminița Bratu, Maria Bem, Gabriela Petri, Ana Nedelcu, Sorana Brucăr, Doina Ofelia Davidescu, Dan Simionescu, Florin Oprea Sălceanu, Valentin Irimia, Dan Constantin.

Invitați: Tania Radu & Co., Gabriel Arghiropol și alții

Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Închid ochii ca să simt mai bine. Uneori, curgerea timpului e palpabilă. Ca o apă mare. Nu ca un pârâu zglobiu de munte. Nu percep clipocitul vesel. E mai mult ca un râu tăcut, aparent liniștit, care curge nepăsător. Curge pe lângă mine călduț, parcă nu vrea să mă sperie. Te simt, nu mi-e frică. Deschid brațele în lateral ca să mă echilibrez și să simt mai bine presiunea apei. Să pară că vreau să mă împotrivesc puțin, să pară că mi-ar trebui să rămân în clipă. Apă, timp, curge. E bine. Adică nu e neapărat bine, e doar cum ar trebui să fie.

Au fost perioade în care n-am perceput curgerea asta. Cred că atunci obișnuiam să stau cu fața spre amonte și mă trezeam uneori luată pe sus. Un copil, o grădiniță, alt copil, o școală, muncă, multe ore la volan. Zile, săptămâni, ani. Uneori era indulgent. Timpul. Mă mai lăsa să mă bucur de soare pe un plaur. Dar tot curgeam.

Acum stau cu fața în aval. Ce vine din spate, vine. Am învățat că n-are rost să fii prea vigilent, prea ancorat. Vegetație care șerpuiește pe lângă picioare, vietăți. De toate. Să vină. Să nu le știu. Să mă ia prin surprindere, să mă facă să reacționez. Să privesc spre ce mă îndrept, nu la ce ar putea veni spre mine.

Pe mal, din când în când, o luminiță, două, o mamă, un frate, un prieten care n-au mai stat în curs. Zgomote înfundate, distrageri de atenție. Umbre. Parcă șoapte. La picioare, curenți ușor mai reci. Uneori mai calzi. E așa cum ar trebui să fie. Nu-mi bat capul. Timpul se comprimă, se dilată, îl simt. Cald, rece.

La început era multă lume lângă mine. Întindeam mâna și întâlneam o alta. Iar și iar. O perioadă am stat cu capul pe pieptul cuiva, cu genunchiul în palma cuiva. Parcă nici n-au fost. Nu-mi dau seama când s-a făcut gol în jurul meu. Presupun că în perioada în care timpul era șuvoi. E drept, mai zăresc chipuri. Nu sunt doar eu în apă, dar nu e nimeni atât de aproape încât să răspundă la șoaptă. Ar trebui să strig, să aprind o făclie. Nu fac nimic din toate astea. Doar stau cu brațele desfăcute în mijlocul timpului și simt cerul înstelat, mă bucur de zgomotele mici și de mirosurile vagi pe care le percep. Poate bătăile inimii mele, poate râsete, poate parfum bărbătesc, poate tutun, poate nimic.

24pharte.ro: Textualismul e așa un fel de curent literar că începe în viața omului când/care s-a săturat, el, omul, de „vrăjeală”. Astfel sastisit, se retrage omul până când, din el și lume, rămâne, nu poate, ci sigur, „nimic”. Doar dacă, între timp, „ah, între timp”, nu cumva să se fi apucat, el, omul, dintr-un obicei sau dintr-o „boală nebună”, de scris. Da’ nici așa, nimicul acela final nu, obligatoriu, îl scutește pe om de… prezența lui, a nimicului.
Îți recomand(ăm), dacă nu cumva i-ai citit deja, Gheorghe Crăciun, Gheorghe Iova…etc, așa încât, poate nu (mai) știu eu, dar printre textualiști nu e și vreo fată.

Maria Luiza Ostaficiuc

Dragi cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Următoarea întâlnire a membrilor și prietenilor Cenaclului literar „I.L.Caragiale” Ploiești va avea loc în spațiul generos din templul muzicii, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, a cărei primitoare găzduire a devenit tradițională și unde sperăm să ne regăsim mereu cu bucurie, cât mai mulți. Ședința se va desfășura luni, 27 ianuarie 2025, ora 17.00.

Programul include rubricile obișnuite, în format ușor redus:

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE

》LECȚIA DE POEZIE

》11 MINUTE DE ISTORIE – lector, profesor Emilia Luchian

Surpriza serii o constituie prezentarea integrală, cu o durată de 80 de minute, a filmului documentar, „TREI ZILE DESPRE NATALIA”, realizator Cătălin Apostol („Dosar România”, TVR1). Pelicula dezvăluie cu delicatețe viața într-un loc depărtat, înstrăinat și aproape rupt de multe dintre ofertele civilizației noului secol. Protagoniști sunt doi dintre ultimii „Huțuli de la capătul lumii”, care trăiesc oarecum fericiți într-o singurătate nu lipsită de griji, greu de înțeles pentru mulți dintre noi.

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Invitație și afiș: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

Ziua Culturii Naționale ne oferă prilejul de a ne reaminti în fiecare an, la dată fixă, de bogăția culturală a poporului român. Din fericire avem o minunată zestre cu un nesecat și sprinten izvor cristalin, al cărui curs trece necontenit și prin spațiul prahovean, contribuind la cultura și spiritualitatea universală, ceea ce nu este puțin lucru. Dacă pe blazonul cultural al României îl regăsim cu siguranță pe Mihail Eminescu, pe blazonul cultural al Ploieștiului va fi întotdeauna Nichita Stănescu. Și va fi mereu o onoare să fie sărbătorit și de către Cenaclul Literar „I.L. Caragiale” Ploiești, care tocmai trece în al șaptezeci și șaselea an de viață.

Aseară, „într- o clipă suspendată” a lumii, a fost vorba despre poezie, poeții săi aleși, întâiul în spațiul nostru prahovean fiind Nichita Stănescu. Am pornit de la un citat remarcabil al unui contemporan al  poetului și competitor la Nobel, Odysseas Elytis: „… poezia începe de acolo de unde ultimul cuvânt nu-l are moartea.”, am continuat dând glas cuvintelor lui Nichita: „Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile și adversitățile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieții noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa niște sentimente. Mai puțin de ură, întrucâtva de patemi dar… de dragoste mai ales.”

Și cam asta s-a dovedit că a lăsat poetul în urma sa, un sentiment, care este poezia însăși, „de dragoste mai ales”. Și nu degeaba. Șiruri alese de pelerini îl urmează pe drumul prețios al poeziei. Mie personal mi se pare superfluu să luăm în seamă, să contabilizăm anii de la nașterea sau plecarea poetului, pentru că acesta nu a plecat, ci este într-un mod special, încă, printre noi și fi-va până la sfârșitul lumii. Cândva, George Călinescu a spus: „Când un copac se ridică în sus şi dă frunze în fiecare an îşi închipuie că e de aceeaşi vârstă cu păsările care se adună în crengile sale”. Așa și Nichita. Va rămâne de vârsta păsărilor în copacul poeziei.

Am optat să dau acest titlu întâlnirii noastre dar nu știu cât am fost de inspirată. De altfel, sub semnul lui Nichita, este destul de greu să fii suficient de inspirat astfel încât reamintirea, omagiul să nu cadă în derizoriu. Dar chiar și așa, sper că Nichita nu s-ar fi supărat, și, – în imaginația mea -, poate ar fi zis și el, cu nelipsita-i generozitate, asemenea unui ilustru înaintaș: Scrieți, numai scrieți, căci poezia nu are început și nu are sfârșit, e dintotdeauna și va fi mereu, este izvorul vieții. Așezați la „marginea orei” și a timpului, să lăsăm cuvintele să zboare între noi, în exerciții lirice infinite. Și poetul, sub semnul anilor săi nemuritori, s-ar opri o clipă din veșnica-i hoinăreală spre Ithaka sa închipuită și ne-ar zâmbi în colțul gurii, cu  îngăduință,  căci „Un sentiment Nichita” este poezia însăși, adică ceea ce urmărește poetul – „sentimentul de adevăr”.

Ne-am regăsit în inima lui de ploieștean, într-un spațiu care-i poartă cu iubire numele. Sala de Lectură „Nichita Stănescu” a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” Ploiești ne-a încăput cu greu pe toți: invitați și prieteni ai Cenaclului, cenacliști.  Alături de membrii Cenaclului și de invitații noștri care, prin fire nevăzute se leagă de poezie, de poet, de Ploiești și nu în ultimul rând chiar de locul în care ne aflam, am descoperit și am împărtășit miracole, ca să bandajăm rănile vieții, ale lumii. Și acest lucru l-am făcut cu împăcare, căci poezia nu ne aparține, este a Universului, doar cuvintele cu care vrem s-o prindem sunt ale noastre.

Am avut onoarea să împărtășim timpul ales al acestei întruniri și să mulțumim pentru prezență distinșilor invitați: Ioan Groșescu, cunoscut jurnalist și scriitor prahovean, îndelung și cu succes preocupat de Nichita, autor a numeroase volume, Florin Dochia, de asemenea cunoscut jurnalist și scriitor, prezent cu cele mai recente cărți ale domniei sale, dintre care „Ierburi de mai. A treia carte din Lacrimaria și Liana Dupont,  poetă, cu al treilea volum de versuri, „Valuri de cuvinte”, recent apărut la Editura Cervantes.

Invitații noștri au fost întâmpinați, cum se cuvine în astfel de împrejurări,- cu pâine și sare, lirice-, dând glas membrilor Cenaclului pentru o îmbrățișare în versuri, de bun venit.

Au citit din creațiile proprii: Maria Bem („Nichita nu a murit”), Luminița Bratu („La statuie”, din volumul „Omul care a fugit din vis”), Emilia Luchian („Tu, omule”), Diana Petroșanu („Calea regală”, ), Sorana Brucăr („Lambada” de Nichita Stănescu și „Omagiu lui Nichita”, versuri proprii), Caty Enache („Ninsoare”), Adrian Frone („Pânza”), Ramona Müller („Eliberare condiționată”).

Președintele Asociației 24 PHARTE Ploiești, dl. Ioan Vintilă Fintiș, ne-a transmis un mesaj public de felicitare și urări pentru Noul An, prin intermediul colegului nostru Florin Manole.

Ioan Groșescu, cunoscut jurnalist, scriitor, sensibil poet,  membru U.S.R. și U.Z.P.R. și nu în ultimul rând cetățean de onoare al orașului, este  cunoscut ca neobosit în munca domniei sale. De-a lungul carierei s-a angrenat în proiecte felurite, de mare anvergură și de real folos comunității culturale locale și naționale. Pe lângă volumele: „Mahalalele Ploieștilor”, „Cimitirele Ploieștilor”, „Ploiești, Casa îngerului”, „D’a surda” „Ultima Trăncăneală”, „Cuvintele ca banii”, „Posteritatea lui Nichita Stănescu”, „Trecutul continuu”,  și coautor într-o excepțională monografie – Marea Carte a Ploieștilor, se merită amintite două proiecte sisifice: recuperarea casei familiei Stănescu în vederea transformării ei în muzeu și proiectul de realizare și amplasare a bustului poetului în părculețul cu același nume. În alocuțiunea domniei sale ne-a prezentat repere importante din cariera personală. Aspecte mai puțin cunoscute din viața poetului sunt prinse într-un volum substanțial, „Posteritatea lui Nichita Stănescu”, apreciat ca deosebit de către criticul Alexandru Cistelecan, pentru unghiul de abordare diferit, cu toate că (sau tocmai de aceea) autorul nu a făcut o „expertiză literară a poeziilor”. Ioan Groșescu l-a definit pe poet ca „un revoluționar al limbii”, care a schimbat adesea rolul și valoarea părților de vorbire flexibile, pentru un rezultat inovator artistic, surprinzător. A amintit numeroasele prietenii, ajutorul prețios al academicianului Eugen Simion, dar și pe criticii poetului, mărturisind cu tristă ironie că „dintr-o mie de oameni, este singurul care nu i-a fost prieten poetului”, dar acest lucru nu l-a împiedicat să facă o seamă de lucruri utile pentru prețioasa sa memorie. Dintre Festivalurile de poezie „Nichita Stănescu”, cel mai reușit, în opinia domniei sale, a fost cel organizat în anul 1984, cu o mobilizare culturală de impecabilă calitate. Invitatul nostru a încheiat lecturând „Necuvintele”:

„El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinți.
El a întins spre mine o ramură ca un braț.
Eu am întins spre el brațul ca o ramură.
El și-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-ntețește seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetinește sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.”

Ștafeta literară a serii a fost preluată de Florin Dochia, scriitor, jurnalist, autor a numeroase reportaje, ştiri, poezii, proze, eseuri, sau teatru, publicate în nenumărate reviste din România și în numeroase volume personale. A editat „Caietele lui Nichita”, a pus bazele publicațiilor „Revista Nouă” și „Urmuz”, este membru U.S.R. și U.Z.P.R. Deci îl putem numi simplu: „Maestre”. Din lungul șir al cărților publicate de domnia sa, amintim cele mai recente volume, apărute în anul 2024: „A doua carte din Lacrimaria. Cărări de nisip.” (Editura PRINTHAUS), „Între oglinzi. Simple note despre Fenomenul K.” (Editura eCreator), „Ierburi de mai. A treia carte din Lacrimaria” (Editura Detectiv literar). Domnia sa a făcut o incursiune în propriile amintiri povestind celor prezenți despre debutul scriitoricesc, activitatea îndelungată și bogată, desfășurată cu pasiune pe tărâmul culturii prahovene, despre implicarea personală în Festivalurile „Nichita Stănescu”(1984 – 1990), despre personalitățile care au frecventat Cenaclul în perioada de zece ani, în care s-a aflat la conducerea acestuia, despre prietenia cu poetul Ion Stratan, prin intermediul căruia l-a cunoscut pe Nichita și despre sprijinul surprinzător al oamenilor politici, din perioada comunistă, acordat culturii prahovene locale. A recitat din ultimul său volum de versuri, „în care poetul s-a închis ca într-un glob subțire de sticlă” (Maria Grădinaru):

„Hai să ascultăm la noapte blues
Sau să ne desfătăm cu-n rock’n roll,
Să recităm Bob Dylan și Urmuz.

Va fi o încântare pentru-al tău auz,
Să desfidem orice protocol;
Hai să ascultăm la noapte blues.

Voi găsi o cale să te-amuz,
Fără ca să scap de sub control,
Să recităm Bob Dylan și Urmuz…” (Villanelle 4. Noapte.)

Liana Dupont, de profesie restaurator de artă în ceramică, porțelan, sticlă, și-a desfășurat activitatea în muzee importante. De ceva vreme s-a orientat către restaurarea și metamorfozarea cuvintelor în versuri. A răspuns cu bucurie invitației de a fi prezentă în spațiul bine-cunoscut al Palatului Culturii, în sala medalion și în mijlocul nostru cu volumul „Valuri de cuvinte”, cu o prefață de Prof. Ștefan Mazilu. Cartea a apărut la sfârșitul anului 2024, la Editura Cervantes, prin grija deosebită a dlui George Terziu, scriitor, jurnalist cultural, director de editură. Am regretat lipsa domniei sale de la eveniment, cauzată de motive obiective. Liana Dupont și Florin Dochia, ale cărui aprecieri se regăsesc pe coperta de spate a volumului („poezia Lianei Dupont ridică valori existențiale parcă din nimic”, „o bine dozată densitate metaforică”), ne-au prezentat în tandem noul volum al autoarei. „A trăit în umbra umbrei lui Nichita Stănescu” (Florin Dochia) în perioada în care a fost căsătorită cu Ion Stratan, a cunoscut-o pe Dora, ultima soție a lui Nichita, cât și atmosfera din locuința acestuia, rămasă intactă, o vreme, după „plecarea” poetului. Acum se ocupă de pictură și de poezie, din pasiune, pentru efect terapeutic și echilibru emoțional. A citit din versurile proprii, iar câteva membre ale Cenaclului au acompaniat-o cu delicatețe lecturând din „Valuri de cuvinte”.

„Cheamă-mă!
Și-ți voi fi aproape
Pas cu pas.
Strânge-mă!
Și mă voi lipi de tine,
Ascultându-ți inima.
Privește-mă!
Și-ți voi zâmbi
Ca un copil mângâiat de bunică.
Leagănă-mă!
Și cu ochii închiși voi visa
Cântecul de leagăn al mamei.
Mângâie-mă!
Ca să-mi simți valurile părului
Și mâinile ce-mi tremură.
Iubește-mă
Pentru totdeauna!” (Dorințe)

Și pentru că Ziua Culturii Naționale a fost fixată ca o eternă recunoștință memoriei și operei lui Mihail Eminescu, colegul nostru, Gheorghe Stănescu, a încheiat aducând cu versurile proprii un modest omagiu luceafărului poeziei românești.
Publicul numeros care a participat cu interes și încântare la eveniment, aplaudând călduros invitații și fiecare expunere, a primit la final mult așteptatele autografe. Am remarcat cu bucurie în public prezența scriitoarei Viorica Răduță.

Au participat: Ioan Groșescu, Florin Dochia, Liana Dupont, Florin Manole, Alice Neculea, Cătălin Apostol, Emilia Luchian, Ramona Müller, Caty Enache, Maria Bem, Luminița Bratu, Gabriela Petri, Sorana Brucăr, Adrian-Ilarie Frone, Diana Petroșanu, Doina Ofelia Davidescu, Gheorghe Stănescu, Leonida Corneliu Chifu, Dan Simionescu, Dan Constantin, Florin Oprea Sălceanu și alți invitați și prieteni ai cenaclului.

„Nu există patriotism fără patrimoniu!”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Fotografii: Ramona Müller, Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu
Invitație, afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

Stimați cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Alt an, o nouă rotire-călătorie în jurul Soarelui. O luăm de la capăt sau continuăm să ne țesem vechile povești? Ne reinventăm, facem proiecte noi, mergem înainte. Ne punem aripi de curaj și de zbor, încă o dată. Important este să ne ridicăm. Dacă nu vom zbura prea departe, vom face doar ronduri deasupra prezentului, care, har Domnului, e dinamic. Să nu ignorăm proximitatea, poate că bucuria sau ceea ce căutăm este asemenea glumei cu ochelarii îndelung căutați…
Dacă ați terminat cu introspecția, dorințele să vi se-împlinească!

Și pentru că, la debut de an, Cenaclul Literar „I.L. Caragiale” Ploiești își continuă cu optimism călătoria, sunteți invitați să participați la prima întâlnire din anul 2025. Se va desfășura sub titlul „Un sentiment Nichita”, în Sala de Lectură „Nichita Stănescu” a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” Ploiești, pe data de 13 ianuarie, ora 16.00.

Vom celebra ZIUA CULTURII NAȚIONALE împreună cu invitații noștri:
Ioan Groșescu, jurnalist, scriitor – alocuțiune personală în memoria poetului Nichita Stănescu
Liana Dupont, poetă – lansare volum de versuri „Valuri de cuvinte”, Editura Cervantes, 2024
George Terziu, scriitor/editor Editura Cervantes
Florin Dochia, scriitor, jurnalist – lansare volum de versuri „Ierburi de mai. A treia carte din Lacrimaria”, Editura Detectiv literar, 2024

Membrii Cenaclului vor avea ocazia de a citi din creațiile proprii. De asemenea și invitații, care vor acorda la final autografe pe volumele prezentate.

„Nu există patriotism fără patrimoniu!”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Invitație și afiș: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

Requiem pentru condamnații la moarte
de Nicolae Cãlinescu

În Valea Piersicilor
Lângă fortul numărul 13 Jilava,
În fiecare seară,
Cântă o privighetoare
Un requiem pentru condamnații la moarte.

Ascultați bine,
În cantecul ei răsună,
Pentru cei care știu să asculte,
Salvele plutonului de execuţie.

Îngenunchiați, prieteni,
Priveghetoarea cântă
Un requiem pentru condamnații la moarte.

Via Sfinții Închisorilor

Ding, dang, sub clarul Lunii pline… steaua călăuzitoare se apropie cu liniști și bucurii de Betleemul din inimile noastre.
Culorile cerului erau neasemuite, luminile orașului se trezeau din adormire. Chiar dacă ni s-au stricat puțin planurile și euforia noastră culturală a rămas fără acoperiș, l-am găsit și l-am împrumutat pe cel de la „Wokul magic” pentru ultima ședință ordinară a Cenaclului pe anul acesta.

CEL MAI RECENT POEM a adus la masa lirică a serii numeroase și frumoase creații: Luminița Bratu (Întrebați bufonul), Emilia Luchian (Litere), Cati Enache (Colindul), Valentin Irimia (Sunetul frunzelor rătăcite, Zare bizară), Adrian Ilarie Frone (Războiul bătrânului Ieronim), Sorana Brucăr (Omagiul lui Nichita).

Un „Memento” al scriitorilor lunii Decembrie a pus pe lista recitirilor autorii: Cezar Petrescu, Nicolae Labiș, Hortensia Papadat Bengescu, Alexandr Soljenițîn, Gustave Flaubert, Jane Austin, José Saramago, Iacob Negruzzi, Nicholas Sparks, Rainer Maria Rilke.

LECȚIA DE POEZIE care aduce de fiecare dată un mic omagiu celor mai buni dintre cei buni, a avut în vedere, în scurta expunere a Doinei Ofelia Davidescu, povestirea unui scurt episod din viața lui Rainer Maria Rilke și amintirea crezului său poetic: „Dacă orice cuvânt al meu nu m-ar costa nimic, nu ar fi adevărat, dacă nu m-ar durea, nu ar fi viu, dacă nu ar arde, nu ar lumina. Dacă cotidianul ţi se pare sărac, nu-l acuza pe el. Acuză-te pe tine şi spune-ţi că nu eşti suficient de poet pentru a evoca bogăţiile lui. Căci pentru creator nu există nici indiferenţă şi nici un loc sărac şi indiferent. Fii răbdător cu toate câte sunt neclare în inima ta, încearcă să iubeşti întrebările. Nu căuta răspunsuri care nu pot fi date, pentru că, oricum, nu ai fi în stare să convieţuieşti cu ele. Iubeşte-ţi întrebările. Poate îţi va fi dat, fără ca măcar tu să observi asta, îţi va fi dat să trăieşti până în ziua aceea, acum atât de îndepărtată, în care vei primi şi răspunsul.”
Emilia Luchian a continuat cu un poem al aceluiași autor: „Am mulți frați în sud, mulți frați în sutană”. Mozaicul liric a cuprins și versuri de Nicu Alifantis, „Bradul de crăciun” (Emilia Luchian), Adrian Păunescu, „Basarabia pe cruce”  (Luminița Bratu), George Topârceanu, „Acuarele” (Cati Enache), Radu Gyr, „Colind ceresc” (Gheorghe Stănescu). Gabriela Petri a recitat poezia „Un pui de cocor” și ne-a prezentat volumul „Atelier 24”, din care face parte. Volumul a fost editat sub îndrumarea profesorului Marius Nica, autorii fiind un grup de studenți și tineri absolvenți ai Universității de Petrol-Gaze Ploiești.

11 MINUTE DE ISTORIE, prin scurta prelegere a Emiliei Luchian, ne-au trecut pragul sărbătorilor din ultimele luni ale anului, cu obiceiurile și superstițiile lor. O tradiție a ultimei luni de toamnă, care durează șapte zile, este cea legată de „Filipi“ (apostoli care, pe vremea prigonirii creștinilor, au fost aruncați într-o groapă cu lupi, de unde au scăpat nevătămați), percepuți ca ocrotitori ai caselor. Trei dintre Filipi sunt celebraţi înainte de postul Crăciunului, care începe pe 15 noiembrie, iar ceilalţi patru Filipi în post. Femeile tinere preluau de la mamele sau soacrele lor obiceiurile legate de aceste sărbători: restricții de lucru, de împrumutat, și multe alte treburi gospodărești. „O samă de cuvinte din Muscel” de Constantin Rădulescu-Codin este citată ca sursă a expunerii. Lectora a continuat cu prezentarea altor obiceiuri precum „Ignatul” sau sacrificiul porcului și legătura cu „Saturnalia”. Locul sacrificiului era supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat şi stropit cu apă sfinţită, pentru îndepărtarea duhurilor rele. Ritualul tăierii porcului în ziua de Ignat îşi are originea, conform folcloriştilor, în tradiţiile Romei antice, care practica acest sacrificiu la Saturnalii, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, zeu al semănăturilor, la origine. Porcul era considerat întruchiparea acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consumă la cumpăna dintre ani.
Expunerea a generat comentariile colegilor. Dintre acestea: Gabriela Petri amintește și alte obiceiuri tradiționale din timpul Ignatului, iar Adrian Ilarie Frone completează că latinescul „ignis” se regăsește în sanscrită ca „agni”, având aceeași semnificație, aceea de „foc”. Cati Enache îl menționează pe Marin Sorescu și poezia acestuia „Ignatul”, o poveste prin ochii copilului înduioșat în fața sacrificiului.

CINEMARTOR și lectorul acestei rubrici, Gabriel Comanroni au amânat, din motive obiective, redarea filmului documentar „Sarea săracilor”.

LECTURA DE CENACLU l-a avut protagonist pe Florin Manole care ne-a prezentat un eseu cu titlul „Știința lui Torquemada despre Dumnezeu”. Aflați pe calea căutării/recunoașterii Adevărului, autorul ne provoacă și ne conduce către necesitatea unei introspecții, folosind ca pretext crudul inchizitor.
Prezentarea condițiilor istorice și sociale care au anticipat apariția inchiziției – tribunalul ecleziastic însărcinat în Evul Mediu cu reprimarea ereziei, cu scopul de pedepsire drastică a celor care nu propovăduiau ceea ce Biserica aproba, constituind și o ofensă adusă suveranului, au format un preambul aproape exhaustiv al autorului la expunerea propriu-zisă.
Apariția inchiziției este semnalată prin anii 1100, mai întâi în Italia, apoi în sudul Franței, în Spania ajungând începând cu anul 1478, în timpul domniei regilor catolici Ferdinand și Isabela. Confesorul acestora, Tomás Torquemada, a fost un cleric spaniol, provenit dintr-o familie de evrei convertiți la creștinism, cunoscut pentru faptul de a fi instaurat și condus Inchiziția spaniolă. De altfel pedepsele folosite de inchiziție nu constituiau o noutate, acestea fiind folosite de-a lungul istoriei la curțile regale. Dar Torquemada a ridicat cruzimea pe culmi greu de imaginat, numărul exact al victimelor nu se cunoaște (2800, cu aproximație). Prigoana împotriva ereticilor, în numele și în folosul Bisericii naște întrebarea Care era știința lui Torquemada despre Dumnezeu? Și pornind de la aceasta, Putem avea o știință despre Dumnezeu?
Pentru aflarea unui răspuns, traiectoria filozofică pe care se înscrie Florin Manole caută descifrările necesare în lucrările unor recunoscute minți luminate.
Pornind de la Descartes (1596 – 1650), care încearcă să aplice metoda matematică la întreaga cunoaștere, continuând cu David Hilbert (1862 – 1943) -„orice problemă are un răspuns, iar soluția o poți găsi numai gândindu-te”, apoi cu Kurt Goedll (1906 – 1978), ale cărui teoreme de incompletitudine arată caracterul deschis al cunoașterii (nu există nimic care să depășească propria cunoaștere).
„A crede că există o lege omenească universală a cunoașterii este o formă de credință ce vine după știință.”
Căutând explicații, lectorul își/ne pune întrebări interesante: „Este/poate deveni psihanaliza cunoaștere/vindecare prin aducerea „pacientului” la uimirea inițială din fața Logosului? Este posibilă psihanaliza în afara monoteismului? Se referă apoi la faptul că unele religii promovează tot felul de experiențe „spirituale” dar se opresc la un fel de energie difuză, creată, în care noi ne pierdem. Conform acesteia am fost și suntem o părticică din această energie, individualizată la un moment dat ( animal, piatră etc). Ca urmare, filozofic vorbind, metempsihoza este formă de psihoză. A adăugat că, de fapt, ființei umane i se insuflă Duhul, astfel lutul devine creat și increat, ființă completă. (Wittengestein spune că am ajuns la capătul limbajului/exprimabilității.) Se produce astfel o divizare între ce știe și ceea ce nu știe omul despre el. Icoana Adormirii Maicii Domnului ilustrează, cum nu se poate mai bine, destinul nostru: întoarcerea la locul dinainte pregătit de Hristos.
Revenind la Torquemada, lectorul presupune că acesta are o știință, o teologie „științifică” despre Dumnezeu, asemenea teologilor „științifici” ai secolului al XIX lea. Torquemada, de pe poziția pe care o are, pune întrebări, dar el știe răspunsurile. Știința acestuia, e o știință „sub acoperire”, în care pune întrebări ipocrit. Făcând o translație în prezent, autorul se întreabă: „când preotul devine apostol propovăduitor, de ce ne simțim obligați să întrebăm, de ce ne simțim obligați să fim Torquemada? De unde vine nevoia de a fi Torquemada și nu Hristos?”
Și tot el, în încheiere, imaginează posibilele răspunsuri retorice: „Pentru că este mai comod să fii religios decât creștin? Și mai ușor să asumi sacrul decât sfințenia?”
Cum e posibil ca cineva să facă atâta rău în numele lui Dumnezeu? a întrebat Cătălin Apostol, iar Florin Manole a răspuns: „Pentru că oamenii cred că dețin o știință despre Dumnezeu și atunci cred că pot orice.”
Bibliografie succintă: Virgil Ciomoș, filozof.

Discuțiile nu s-au lăsat așteptate, interesantul subiect generând intervențiile colegilor: Florin Oprea Sălceanu, Dan Constantin, Corina Nistor, Sorana Brucăr, Alice Neculea dar și ale musafirilor serii: Ana Florescu, Tania Radu&Co

Au participat: Cati Enache, Alice Neculea, Emilia Luchian, Luminița Bratu, Gabriela Petri, Sorana Brucăr, Doina Ofelia Davidescu, Adrian Ilarie Frone, Florin Oprea Sălceanu, Cătălin Apostol, Florin Manole, Leonida Chifu, Gheorghe Stănescu, Gabriel Comanroni, Dan Simionescu, Dan Constantin, Valentin Irimia.
Invitați: Tania Radu & Co, Ana Florescu.

Felicitări, stimați colegi, pentru participările sistematice sau episodice de pe parcursul anului 2024, dar pline de conținut valoros, care au mai adăugat un onorabil an în lunga și frumoasa existență a Cenaclului!

Fotografii: Emilia Luchian, Ana Florescu, Doina Ofelia Davidescu
Afiș, cronică și editare: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu!”
Sub coordonarea ASOCIAȚIEI CULTURALE 24 PH ARTE PLOIEȘTI, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Dragi cenacliști și prieteni ai Cenaclului

Următoarea ședință, ultima din acest an, va avea loc, ca de obicei, în spațiul primitor și generos oferit de Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești.
Programul include rubricile:

• CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE
• LECȚIA DE POEZIE
• 11 MINUTE DE ISTORIE – lector, profesor Emilia Luchian
• CINEMARTOR –  lector Gabriel Comanroni
• LECTURA DE CENACLU a reprogramat surpriza întâlnirii cu un subiect inedit: „Știința lui Torquemada despre Dumnezeu”. Prezintă Florin Manole
• SEARĂ DE FILM: SAREA SĂRACILOR – Documentar social – regia Gabriel Comanroni
• Gânduri – de sărbători și de sfârșit de an, proiecte de viitor, dorințe și visuri de pus sub bradul Crăciunului.

Afiș, invitație, editare: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Liniștitor e popasul nostru de luni, o dată la două săptămâni, în spațiul primitor al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești. Locul și momentul când, într-o atmosferă caldă, autorii de poezie, proză sau eseu își expun cu emoție, sinceritate și speranță propriile creații. Sfârșitul de an își măsoară zilele cu resemnare. Ca să înlăturăm un ușor și stânjenitor sentiment de tristețe, am considerat că ar fi potrivit  un Bilanț al activității Cenaclului pe anul 2024.

Pe firul de nisip al memoriei unei clepsidre virtuale, întoarse spre reamintire, s-au scurs:

18 Lecturi de cenaclu, cu felurite și atractive texte și teme de poezie, proză, eseu, istorie, teatru ș.a. expuse de membrii Cenaclului sau invitații noștri: Viorica Răduță, membră USR (Mihai Eminescu – Nucleul poeziei românești, eseu), Florin Manole (Rigoarea creației poetice dincolo de inspirație, Aristotel nu spune adevărul, Știința lui Torquemada despre Dumnezeu, eseuri), Sorana Brucăr (versuri din viitorul volum), Cristina Gheauș (versuri), Leonida Corneliu Chifu (Rețete cu povești), Cătălin-Marius Negoiță (Reprezentația dizidentului urban – versuri și pictură), Preot Bogdan-Costin Georgescu (Grota Sfântului – proză), Gabriel Comanroni (Cinemaul oniric, o explorare organică a visului pe marele ecran – eseu), Doina Ofelia Davidescu (Trei nuanțe de albastru – roman propus spre editare de Editura Universitară), Luminița Bratu (Castele pe marginea Frigului – volum versuri), Gabriela Balaban (Jurnal – proză scurtă), Emilia Luchian (Ploieșteanul chip și mască – aspecte ale Ploieștiului de altădată, eseu istoric-literar), Amalia Melnic (Luna neagră și omul – volum de versuri), Gabriel Klimowicz – membru UZR („Eu nu cer să fiu liber în pușcărie, ci în afara ei” – Divorțul – teatru), Toni Savu (Amor de bibliotecă – proză scurtă), Alice Neculea (Călătorie printre minunatele imagini ale „lumii plutitoare” – eseu).

7 Evenimente culturale:

• Lansarea filmului tematic al Taberei Naționale de Sculptură Monumentală Ploiești, ediția a VI-a, 2023
• Lansarea Antologiei literare (2024) a Cenaclului „NEURONI ȘI ENDORFINE”, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, în foaierul Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești
• Prezentarea Antologiei literare (2024) a Cenaclului „NEURONI ȘI ENDORFINE” în cadrul Cenaclului Coresi – București
• Poezie și muzică de Dragobete, la invitația Cenaclului literar Lucian Blaga – Sinaia
• Prezentarea Antologiei literare (2024) a Cenaclului „NEURONI ȘI ENDORFINE” și a activității literare a Ramonei Muller în cadrul emisiunii TV online Văzul inimii, moderată de Evelyne Croitoru, membră USR
• Recital de poezie și muzică „Grădina inimilor” a autoarei Evelyne Croitoru și a invitaților săi la Sala de lectură „Nichita Stănescu” a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” Ploiești
• Regal de poezie – Sinaia 2024

3 Filme:

• Cuibul de cuci (regia Cătălin Apostol)
• Zaț la micul dejun, Sarea săracilor (regia Gabriel Comanroni)

7 Lansări de carte:

• Cinci întâlniri cu diavolul și alte povestiri – Raul Baz
• Donquijotisme 19 84 – poeme și acrostihuri – Ana Nedelcu
• Intoarcerea (proză) – Roxelana Radu (invitata Cenaclului literar „I.L. Caragiale” Ploiești)
• Castele pe marginea Frigului (volum versuri) – Luminița Bratu
• Trei nuanțe de albastru (roman lansat și în cadrul Târgului de carte Gaudeamus 2024) – Doina Ofelia Davidescu
• Fluxul și refluxul sentimentelor (volum versuri) – Maria Bem
• Și dacă toamna… (volum versuri) – Gheorghe Stănescu

5 ocazii pentru Cronica unei profane (Doina Ofelia Davidescu):

• Sensuri II, Leonard Truțiu, Galeriile de Artă Plastică Ploiești
• Ascuns în văzul lumii – Bianca Rotaru, Constantin Țînteanu, curator Alice Neculea, Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu Quintus” Ploiești
• Ștefan Pelmuș. Pictură 75, curator Alice Neculea, Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu Quintus” Ploiești
• O viață de poveste – Ion Teodorescu Sion, curator Alice Neculea, Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu Quintus” Ploiești
• Atelierul Internațional de Arte Plastice FREECAMP 2024, curator Alice Neculea, Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu Quintus” Ploiești

CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a adus la mica rampă a ședinței de Cenaclu cele mai recente încercări literare: Adrian Ilarie Frone (Vin lupii la stână – versuri, Evacuarea – nuveletă), Emilia Luchian (Iarna, Desenul – versuri, Călătoria – proză scurtă), Luminița Bratu (Roșu de 89, Când vine iarna – versuri), Maria Bem (Doi oameni de zăpadă, Poem de iarnă – versuri), Sorana Brucăr (De-ai putea, Renaștere – versuri), Gheorghe Stănescu (Am iubit de când mă știu, Trecea un om pe drum – versuri gen pastișă, în memoria lui Nicolae Labiș și Elenei Farago), Gabriel Comanroni (Mă doare lumea pe care o cunosc, Derivă – versuri), Bogdan Costin Georgescu (Sunt tânăr… – proză inspirată de evenimentele din decembrie 1989).

11 MINUTE DE ISTORIE Expunerea Emiliei Luchian ne-a oferit prilejul de a medita împreună cu posibila existență a celei de a patra maimuțe (stă cu brațele încrucișate – nu face rău), care poate fi alipită celebrei statuete japoneze reprezentând trei maimuțe înțelepte. Expresiile Homo homini lupus est (Omul este lup pentru om), aparținând lui Plaut și Homo res sacra hommini (Omul e lucru sfânt pentru om), aparținând lui Seneca, s-au oglindit în dinamica și evoluția umanității, fiind preluate de renascentiști, raționaliști, iluminiști ș.a.
Thomas Hobbes ne-a oferit o definiție a naturii umane ca o formă de cooperare autointeresată. Fondator al filozofiei moderne, îi este atribuită expresia „bellum omnium contra omnes” (războiul tuturor împotriva tuturor), sursă de inspirație pentru filozofia politică ce i-a urmat, dar și pentru Voltaire, Freud ș.a. Lectora și-a continuat expunerea referindu-se la misticism și la  tenebrele secolelor care au dus la apariția Inchiziției (tribunalul de aducere pe calea cea bună a ereticilor) și a celor persecutați de aceasta pentru părerile contrare și ofensa adusă bisericii. Corecțiile inițiale constau în pedepse, constrângeri pentru hainele purtate, izolare de comunitate, post alimentar strict, pelerinaje, biciuire, trimitere în cruciade etc. A fost doar un pas până la oficializarea torturilor și prigoana împotriva  „vrăjitoriei”.
Papa Ioan Paul al II lea a cerut iertare, într-un act istoric fără precedent, pentru păcatele comise de Biserica Catolică de-a lungul existenţei sale milenare.
Pentru că umanitatea a dat, mereu, exemple nefericite de intoleranță, a fost amintit cazul Hypatiei din Alexandria, filozoafă neoplatonistă, care a încurajat folosirea logicii și a matematicii împotriva misticismului. A fost ucisă de un grup de creștini care o acuzau de producerea unor tulburări religioase în oraș.

LECTURA DE CENACLU cu tema Știința lui Torquemada despre Dumnezeu, a fost surpriza amânată pentru ședința următoare, din motive obiective.

CINEMARTOR , rubrica întreținută cu pasiune de colegul nostru, Gabriel Comanroni, ne-a adus în atenție filmul „Strălucirea eternă a minții neprihănite”, un amestec de romantism, comedie, dramă cu accente filozofice și science-fiction, o capodoperă care rezistă probei timpului. A fost recompensat cu premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original (Charlie Kaufman, Michael Gondry). Acțiunea filmului se derulează punând personajele în situații neprevăzute, contradictorii. Ajunși într-un impas al relației lor, protagoniștii aleg să își șteargă amintirile cu ajutorul unei firme specializate în așa ceva. Spectatorul participă din fotoliul său comod și se recunoaște în poveste. Ștergerea se desfășoară filă cu filă, din prezent către trecut, până la momentul primei atracții, evidențiind fragilitatea și instabilitatea relațiilor umane. La prima vizionare, în urmă cu douăzeci de ani, lectorul își spunea că e de domeniul SF metoda de a scăpa de amintiri. Revăzând pelicula, își revizuiește atitudinea, acceptând ca veridică posibilitatea științei de a înfăptui acest lucru, într-un viitor apropiat.
Actorii principali, Jim Carrey și Kate Winslet, oferă surprize: dacă primul ni se înfățișează fără obișnuitele și stupidele sale bufonerii, partenera sa este hiperactivă, vibrantă, excentrică, agresivă. Magia care îi leagă și tensiunea care îi desparte sunt evidente, cuplul de actori funcționează perfect. Scenaristul Kaufman a dat tonul unei revoluții în cinematografia americană, imaginând situații incredibile și detalii stilistice nonconformiste, cu unicul scop de a studia condiția umană. Filmul este un science-fiction încrucișat cu o tragicomedie romantică, cu cinism dulce-amărui și rezolvări tehnice interesante, ideea de „brainwashing” fiind doar o scuză pentru a conduce o acțiune curajoasă în sufletul și creierul uman.
Distribuția: Jim Carrey, Kate Winslet, Kirsten Dunst, Mark Ruffalo, Elijah Wood, Tom Wilkinson, James Adams, David Cross, Deindre O’Connell, Thomas Jay Ryan.
Vizionare plăcută!

S-au lansat în comentarii asupra subiectelor puse în discuție de rubricile ședinței: Gabriela Petri, Leonida Corneliu Chifu, Emilia Luchian, Adrian Frone ș.a.

Au participat: Corina Nistor, Maria Bem, Emilia Luchian, Luminița Bratu, Sorana Brucăr, Doina Ofelia Davidescu, Adrian Ilarie Frone, Bogdan Costin Georgescu, Gabriel Comanroni, Florin Sălceanu, Gheorghe Stănescu, Mihail Ivănescu, Dan Simonescu,  Dan Constantin, Leonida Corneliu Chifu.

Fotografii: Emilia Luchian, Dan Comanroni, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu
Afiș, cronică și editare: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu!”
Sub coordonarea ASOCIAȚIEI CULTURALE 24 PH ARTE PLOIEȘTI
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Dragi cenacliști și prieteni ai Cenaclului

Următoarea ședință, probabil ultima din acest an, va avea loc, ca de obicei, în spațiul oferit cu generozitate întâlnirilor noastre de către Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești.
Programul include rubricile obișnuite:

• CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE
• LECȚIA DE POEZIE
• 11 MINUTE DE ISTORIE lector, profesor Emilia Luchian
• CINEMARTOR lector Gabriel Comanroni
• LECTURA DE CENACLU ne va oferi surpriza întâlnirii cu un subiect inedit: „Știința lui Torquemada despre Dumnezeu”. Prezintă Florin Manole

Afiș, invitație, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

IN MEMORIAM
ION STRATAN

În această toamnă s-au împlinit 67 de ani de la nașterea și 17 ani de la moartea poetului ploieștean Ion Stratan (1 octombrie 1955–19 octombrie 2005), reprezentant de marcă al generației 80.
În anul precedent tragicului său sfârșit, La Festivalul Internațional ”Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș” (7-14 iulie 2004), poetul a obținut Premiul pentru Arte al Academiei Orient-Occident. Juriul a constat din creatori și personalități de prestigiu național, sub președinția poeților Dumitru M. Ion și Carolina Ilica.

Dijeridoo

Pentru premiul respectiv au mai fost nominalizați poeta croată Lana Dercac și muzicianul din Luxemburg Lex Gillien, interpret de dijeridoo, instrument tradițional al aborigenilor australieni, zonă în care artistul a petrecut ultimul an. Premiul, pe lângă diploma de aleasă imprimare, a constat într-o statuetă remarcabilă, operă a sculptorului Iliescu Călinești.
Dintre personalitățile prezente la festival se remarcă Charles Dobjynski, director al revistei ”Europe”, care apare la Paris. Acesta a obținut premiul pentru ”Opera omnia”, alături de poetul român Cezar Ivănescu, deținătorul Premiului pentru Poezie.

Ruinele dragostei Afrovitei

Lista laureaților le mai cuprinde pe Oxana Zabhuzko, poetă din Ucarina, și reprezentanta Venezuelei, G. Flores. Au mai participat poeți din Polonia, Germania, Bosnia, Macedonia, Maroc, Turcia, Bulgaria, Norvegia, Albania (talentata poetă Afroviti Gusho, care conduce și o organizație pentru emanciparea femeilor, al cărei volum bilingv ”Ruinele dragostei” a fost lansat la festival prin Editura Academiei Orient-Occident) ș.a.
Cu totul remarcabilă, alături de numeroase recitaluri cu un translator competent și comunicări pe marginea poeziei – tema acestei ediții fiind ”Sacralitatea” -, este o antologie de poezie a festivalului, lucrare plurilingvă, cu variante în limbile engleză și franceză ale operei fiecărui autor din cele 20 de țări participante.

Marock ‘n‘ roll și marinari sindbadici 

Am selectat din intervențiile oaspeților prezenți la festival. Printre aceștia, Ileana Ursu, poetă din Macedonia: ”Acasă mi se spune românca, iar în România, sârboaica. Minoritatea română din fosta Iugoslavia scrie o poezie vivace și sentimentală, de a cărei traducere și îngrijire mă ocup cu un grup de poeți”.
Erim Abdulah (Maroc): ”De când Nino (Ion Stratan – s.n.) a declarat că-i place muzica <marock ‘n’ roll> și că unii arabi sunt marinari foarte <sindbadici>, prietenia noastră s-a cimentat și vom coresponda prin e-mail”.
Ion Stratan (România): ”Ca frați de suferință, poeții din Polonia, Bulgaria și Maroc m-au impresionat prin patetismul lor de bună calitate și prin <achizițiile> culturale ale discursului lor”.

Autocarul cu farmec

După încheierea festivalului, poetul Ion Stratan ne-a oferit o scurtă declarație, în exclusivitate: ”Poeții Carolina Ilica și Dumitru M. Ion au fost organizatori străluciți, iar talentul lor a fost un catalizator pentru recitaluri și discuții. Printre locurile pline de farmec unde au răsunat versurile poeților se numără Sala de Consiliu a Primăriei, unde ni s-a permis să fumăm, Sala de Consiliu a Hotelului <Posada> din Curtea de Argeș, clădirea Episcopiei (la întâlnirea cu Preasfinția Sa Calinic), Vila <Florica> din Pitești și, bineînțeles, autocarul, unde s-a citit, s-a cântat și s-au schimbat adrese”.

                                                                                                                                           Leonida Corneliu CHIFU

Așa, să vă mai spun că mie-mi place vremea asta? Îmi place mult de tot. Și cum ies eu la o plimbărică încet, încet, încetișor, așa, văd o mașină bengoasă, mercedes ceva care se străduia din greu să iasă din parcare. Parcare laterală, să ne înțelegem. Doar că, la noi, pe centru e mai strâmt. În fine, mă surprinde un gând misogin (chiar m-a surprins) că avem de-a face cu o fată. De parcă toți bărbații ar conduce ca raza de soare. Ei, nu era. Nu era o fată.
Era chiar Făt frumos care trăgea de volan cu o atât de mare concentrare de ziceai că se apropie cu merele-i de aur de o răzătoare.
Să te ajut? Nu, nu l-am întrebat. Ar fi fost ceva, dar nu. Doar m-am gândit că dacă era-n oastea lui Ștefan și-l chema luni dimineață pe câmpul de bătălie, până scotea ăsta bidiviul din grajd venea istoria peste el și nu mai apucam eu să-ncalec pe-o șa și să vă spun povestea așa.
Adică de ce vă-nhămați, măi băieți la mai mult decât puteți struni?

Maria Luiza Ostaficiuc

Lucian Opriceanu, portretul poetului Ioan Vintilă Fintiș, A. D. 2018

Dragi colegi,

Următoarea ședință a Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești se va desfășura luni, 25 Noiembrie a.c., ora 17.00, în primitorul sediu al Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești.
Programul va include rubricile obișnuite:
》CEL MAI RECENT POEM / CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE
》LECȚIA DE POEZIE
》11 MINUTE DE ISTORIE / lector, profesor Emilia Luchian
》CINEMARTOR / lector Gabriel Comanroni
》LECTURA DE CENACLU o va avea ca protagonistă pe ALICE NECULEA cu Eseul: CĂLĂTORIE PRINTRE MINUNATELE IMAGINI ALE „LUMII PLUTITOARE”

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș
Invitație și afiș: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

Noiembrie a fugărit ploile ca să lase înserării de luni un răgaz, acela de a ne îndrepta pașii către Filarmonica „Paul Constantinescu”, locul unde Cenaclul își desfășoară în mod obișnuit activitatea. În ciuda frigului sau poate chiar de aceea, ne-am strâns cu o rigoare balcanică, ședința începând cu o mică întârziere. Rubricile tradiționale s-au derulat obișnuit, fără abatere, cu animată participare.

》CEL MAI RECENT POEM a adus la fereastra toamnei și în fața asistenței creații inspirate: „Frânturi de prezent” (Caty Enache), „Se roagă cartea”, „Nu mă uita” (Gheorghe Stănescu), „Rafturile toamnei” (Luminița Bratu), „Frunzele nu cad”, „Elegie unui sfârșit” (Sorana Brucăr), „Cele șase elemente”, „Gluma” (Emilia Luchian).

》LECȚIA DE POEZIE a făcut un slalom interesant printre creațiile poeților: George Topârceanu „Suvenir” (Caty Enache), Marin Sorescu „Am vrut să mă schimb” (Emilia Luchian), Friedrich Nietzsche „Lui Goethe” (Luminița Bratu), Adrian Păunescu „Decont final” (Sorana Brucăr), Odysseas Elythis „Clima absenței” (Doina Ofelia Davidescu).

》11 MINUTE DE ISTORIE ne-au oferit, prin alocuțiunea profesoarei Emilia Luchian, o  incursiune în lumea antică a primelor biblioteci. Am înțeles astfel că „amorul de bibliotecă”, reflectat de uimitoarea dorință de a scrie și de a păstra înscrisurile, datează din timpuri străvechi. Dacă Zeii au dăruit oamenilor scrisul, aceștia au decis că memoriei colective îi este necesar un loc de cinste, un loc aparte. Primele spații destinate bibliotecilor au fost atribuite în temple și în palatele monarhilor. Colecțiile de tablete de lut de la Nippur (slujeau preoților din temple) marchează începuturile. Civilizațiile sumeriene, babiloniene, akkadiene, asiriene din antichitate au avut o importanță deosebită în apariția scrisului și păstrarea înscrisurilor pe zeci, sute de mii de tăblițe de lut, Mesopotamia și Egiptul fiind pe firmamentul istoriei. Înscrisurile cu litere cuneiforme de către scribi reflectau informații folositoare din toate domeniile lumii reale: religios, social, administrativ, agricultură, medicină, literatură ș.a. Celebra Bibliotecă din Assurbanipal (secolul VII î.H.) a oferit o colecție de câteva mii de tăblițe de lut, descoperită pe locul fostei cetăți Ninive, actualul Irak, o mărturie a cunoașterii asiriene, ce a oferit literaturii un text de primă importanță: Epopeea lui Ghilgameș. Un model important care a influențat modelul bibliotecilor moderne este cel oferit de școlile filozofice grecești și de Alexandru Cel Mare, care fondează Alexandria în 331 î.H., moment în care planifică și construcția unei mari biblioteci, realizată mai târziu sub conducerea lui Ptolemeu I. Lectora nu a uitat să amintească de limba akkadiană, folosită în diplomație de scribii și cărturarii prezenți la curțile faraonilor, de distrugerea prin foc a Bibliotecii din Ninive, care a transformat tăblițele de lut friabile în nemuritoare, de apariția papyrusului și pergamentului, de cele 200 000 de papirusuri oferite Cleopatrei ca dar de nuntă din partea lui Marc Aureliu, dar și de nefericitele incendieri arabe. Caty Enache a comentat aspectul incendierilor ca fiind posibil și în lumea civilizată, referindu-se la romanul distopic al lui Ray Bradburry, „Fahrenheit 451”, parabola unei societăți cu valori inversate; 451ºF reprezintă temperatura la care ard cărțile.

》CINEMARTOR (autor: Gabriel Comanroni) ne-a oferit întâlnirea cu un film deosebit, „The legend of 1900”. „Poate fi viața irosită de bunăvoie sau nu poate fi irosită defel?” este întrebarea pe care lectorul Cenaclului, Gabriel Comanroni o oferă ca nadă la

începutul expunerii sale. Filmul este primul în limba engleză al regizorului și scenaristului Giuseppe Tornatore, laureat al premiului Oscar pentru „Cinema Paradiso”. Rolul principal îl deține Tim Roth, iar muzica e semnată de legendarul Ennio Morricone. Pe scurt: Max Tooney, un talentat interpret de jazz, intră într-un magazin de muzică și își vinde vechea trompetă Conn, nu înainte de a mai cânta o dată la ea, ocazie cu care istorisește povestea prietenului său 1900. Povestea de pe ecran face incursiuni frecvente între prezent și trecut: 1900 nu reprezintă un an, ci numele unui băiat născut pe mare și ajuns la maturitate, fără să fi pus vreodată piciorul pe uscat. Abandonat pe un transatlantic și botezat după anul în care a fost născut, 1900 își petrece întreaga viață pe puntea legănată a vapoarelor și în mijlocul furtunilor necruțătoare. Dotat cu un uimitor talent muzical, devine omul-orchestră al saloanelor de călători, muzica lui nefiind decât un port în care oamenii își ancorează temporar sufletele, iar el știe acest lucru și nu pretinde mai mult. Nu coboară niciodată pe uscat, considerând oportunitățile pe care libertatea le oferă o povară greu de dus. Se pune la curent cu noile tendințe ale muzicii prin intermediul pasagerilor, dar nu înțelege și nu este de acord cu posibilitatea imprimării interpretărilor sale pe discuri. Se arată implacabil și în momentul în care vasul este propus pentru scufundare în larg. Când Max părăsește magazinul, negustorul îi dă trompeta înapoi, fără să-i ceară bani și spunând „O poveste bună valorează mai mult decât o trompetă veche”.

Filmul ilustrează universul care promite predictibilitate şi confort psihologic, deşi în paralel cu multă monotonie şi lipsă de libertate reală, dar spre care năzuiesc mulți oameni. Pentru lector, acest film este „despre ceea ce construiești cu ceea ce ai deja, despre depășirea limitelor externe prin creșterea resurselor interne, despre ascultarea simțurilor, despre creativitate prin joacă, despre explorarea și exprimarea sinelui prin artă și găsirea bucuriei în cele mai mărunte lucruri, dar și despre frica de schimbare.” Un film pe care îl recomandă cu drag.

》LECTURA DE CENACLU. În partea a doua a ședinței, invitatul serii, Toni Savu, a fost prezentat și susținut în expunere de vechii săi prieteni de visuri și iluzii, combatanți cu „arme” pașnice ai unei tinereți încătușate de dictatură, pe vremea când împărtășeau bucuriile și tristețile vieții de angajați ai unei biblioteci. „Amor de Bibliotecă” este titlul sub care autorul, acompaniat de Florin Manole, Cătălin Apostol, Leonida Corneliu Chifu, a întors prezentul spre un trecut, prins cu neașteptat umor în textele prezentate. Umorul de situație, simplu, nesofisticat, punctat de umorul de limbaj cu mici ironii este cel mai des întâlnit în proza lecturată. Reflectând refuzul față de regulile adesea de neînțeles ale societății, poate fi un scut de apărare, arma cu care se pot depăși momente dificile din viață. Micile șmecherii, revolte sau rezerve de personalitate dintr-un grup de prieteni joviali au fost expuse cu umor spumos, juvenil, trădând modul protagoniștilor de a-și păstra identitatea. Lectura serii, expunând cu aparentă seriozitate replicile spontane ale textelor, definește salvarea și supraviețuirea prin umor, ale unei perioade de tristă amintire, atât de triste încât autorul, la primul zvon de libertate, a luat calea Europei occidentale pentru a se salva. Cochetând cu revenirea și cu un viitor volum de proză scurtă, Toni Savu și-a exprimat sincer bucuria reîntâlnirii cu prietenii de altădată și dintotdeauna, cât și aprecierea față de activitatea Cenaclului. Îl așteptăm să revină. Cu umor.

Au participat: Toni Savu & co, Florin Manole, Cătălin Apostol, Leonida Corneliu Chifu, Alice Neculea, Emilia Luchian, Caty Enache, Luminița Bratu, Sorana Brucăr, Doina Ofelia Davidescu, Gheorghe Stănescu, Florin Sălceanu, Dan Constantin, Gabriel Arghiropol.

Afiș și cronică: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar
Fotografii: Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu
„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

                                                                                                                             Doina Ofelia Davidescu