close

Cenaclul I.L. Caragiale

ActualitateCenaclu - CronicaPromovate

Poeții lunii iulie – cronica şedinței de cenaclu din 4 iulie 2022

22

Luna iulie și-a dechis porțile și a revărsat căldura cuvintelor în cadrul ședinței Cenaclului literar „I.L.Caragiale” Ploieşti, susținută la Biblioteca Județeană ,,Nicolae Iorga” Prahova.

Întâlnirea a debutat cu o scurtă prezentare a cenaclului celor două invitate: tânăra Ioana Maria Enache şi mama ei, Elena Enache. Mulțumim pentru interesul acordat evenimentelor noastre cultural-artistice, care se doresc a fi deschise şi vizibile mai ales generației tinere, care doreşte să se dezvolte în sfera literară.

Poemele pe cuvinte date și cele mai recente creații literare au destins atmosfera prin compoziția stilistică variată. Au lecturat: Maria Bem, Luminița Bratu, Gabriel Comanroni, Ana Nedelcu, Ramona Müller și Mihail Ivănescu (proză scurtă). Se propune reluarea unei mai vechi rubrici, ,,Revista Presei Culturale”.

Cinefilonul lui Mihai Ioachimescu ne prezintă pelicula ,,Zbor deasupra unui cuib de cuci”, după romanul omonim al lui Ken Kesey, publicat în 1962. Piesa de teatru a fost pusă în scenă undeva prin anii ʹ80 la Teatrul Național București, iar rolul indianului a fost interpretat magistral de către Florin Piersic. Povestea filmului este la fel de actuală și azi, raportată la vremurile de odinioară. Filmul de Oscar, indiferent de distribuție, redă viața dintr-un ospiciu, în care mai nebuni decât pacienții erau oamenii plătiți să aibă grijă de aceștia. Filmul cu Jack Nicholson este mult mai la îndemână decât cartea. Realizat în Salem și Depoe Bay în iarna anului 1975, filmul spune povestea lui Randle Patrick McMurphy, care este internat într-un spital de boli mintale de stat. La spital, el devine liderul rebel al pacienților din secția sa, dar și inamicul asistenței Ratched, care este hotărâtă să păstreze controlul asupra secției sale cu orice preț. Milos Forman a fost ales regizor. Era un tânăr regizor ceh, dispus să lucreze la producția cu buget redus.  Acțiunea romanului a fost stabilită la Spitalul de Stat din Oregon.

Optzeci și nouă de pacienți din spital au fost angajați ca asistenți de producție plătiți sau au fost distribuiți ca figuranți. Guvernatorul McCall a avut un scurt moment de crainic, care a apărut la un televizor din secție. Programul de filmare, care a durat unsprezece săptămâni, a fost obositor, adesea cu zile de douăsprezece ore, șase zile pe săptămână. Ultima săptămână de filmare a avut loc în martie în Depoe Bay, unde McMurphy, după ce deturnează un autobuz, îi duce pe colegii săi într-o excursie la pescuit. Filmul a avut premiera în New York City și Los Angeles pe 19 noiembrie 1975. Premierul din Oregon a adus un beneficiu pentru Asociația de Sănătate Mintală din Portland, iar pe 18 decembrie a fost deschis publicului. Deși primele recenzii ale filmului au fost împărțite, a fost un succes imediat cu publicul. În martie 1976, filmul a primit cinci premii Oscar – pentru cel mai bun scenariu, cel mai bun regizor, cel mai bun actor, cea mai bună actriță și cea mai bună imagine. (Mihai Ioachimescu)

Ana Nedelcu face o sumară asemănare cu filmul recent premiat la festivalul de la Veneția, ,,Imaculat”, în care personajul principal de 18 ani trăiește o dramă psihologică, ajungând să fie subjugat, în timp ce intervențiile personalului medical se manifestă doar în situații extreme. Destinul individual limitat la supraviețuire şi fără o conştiință de sine se transformă într-o dramă colectivă, raportată la societate. Pasiunea cinefililor prezenți dezleagă pelicule, evenimente și regii prin intervenții care mai de care mai interesante.

La rubrica Poeții lunii iulie, colegul nostru pe care nu l-am văzut de un an, Nicu Drăgulin, ne încântă cu versurile scrise de Vasile Alecsandri (n. 21.07.1821), Dimitrie Anghel (16.07.1872), Evgheni Evtușenko (n. 18.07. 1933) și Adrian Păunescu (n. 20.07.1943). Luminița Bratu ne recită un poem dedicat marelui poet Adrian-Păunescu, scris de fata acestuia, Ana-Maria Păunescu și publicat în volumul ,,Toate poeziile pe care nu ți le-am scris”. Reverența interpretativă a poemelor de dragoste aparținând lui Pablo Neruda (n. 12.07.1904), atitudinea culturală a lui Alecsandri în literatura tradiționalistă, precum și caracterul profund social al poeziei lui Adrian Păunescu, aspecte relevate de către Ana Nedelcu, completează omagiul literar al lunii de cuptor.

În final, Ramona Müller prezintă biografia și câteva poeme din creația lui Traian Chelariu (n. 21.07.1906). O poveste de viață presărată cu accente tragice, regăsite şi în poemele sociale de o intensitate aparte.

Mulțumim tuturor celor prezenți pentru contribuțiile minunate!

 

Ramona Müller

Secretat literar de Cenaclu

*sub coordonarea Asoci. ,,24pharte” ~ Nu există patriotism fără patrimoniu!

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePromovate

Investiți în viitorul țării

WhatsApp Image 2022-07-01 at 11.07.18

Stamate Constantin, un gând sincer către prietenii virtuali.

Anunț!

Poate ceea ce am să scriu o să pară simplist și vag minților cu adevarat luminate ale acestei țări.
Nu sunt decât un tânăr poet, frământat de multe gânduri despre societatea în care-mi duc traiul. E trist. Cu toții simțim imbecilitatea unor conducători ai țării. Am ajuns la concluzia că oricât te-ai strădui să muți un pai, atât, un pai, nimeni, dar absolut nimeni nu te bagă în seamă, ci dimpotrivă, te afundă și mai mult în mocirla în care te zbați. E trist, foarte trist! Am ajuns să visăm la un trai decent, dar pe cârca ruptă de muncă. M-am săturat să zac în povești SF ale acelor, anumiți, care ne conduc.
Poate sunt mulți care gândesc ca mine, însă puțini vor să-și exptime gândurile pe o rețea de socializare. Din diverse motive.
Eu sunt liber și am o obligație: grija limbii române și cel puțin un drept, dintre cele vociferate de conducătorii care ne obligă, să spun așa, să nu le avem. Am dreptul la liberă exprimare în orice mod legal! Noi, noi viitorul acestei țări, oare mai suntem băgați în seamă de autorități, atunci când avem nevoie de ceva? Am să închei prin a zice că mă simt în continuare ROMÂN, dar din pacate nu aici, nu în țara condusă de acele marionete ale caror păpușari își văd doar interesul imediat și meschin.
– Investiți în cultură, oameni de valoare ai societații și în viitorul țării!

 

Va multumesc pentru atenția acordată!

mai mult
ActualitateCenaclu - CronicaPromovate

Cenaclul “I.L.Caragiale” Ploiești_20 iunie 2022

e

📜Asociația culturală 24pharte, Cenaclul I.L. Caragiale.

Cele mai noi poeme sunt recitate de către Luminița Bratu, Maria Bem, Emilia Luchian, Ana Nedelcu; 📖Mihail Ivănescu ne delectează cu o proză scurtă; 📚🔍Rubrica de istorie a d-nei prof. Emilia Luchian ne vorbeşte despre slavii vechi. Slav ar însemna faimă, glorie. Prin urmare, slavii erau glorioşi, precum celţii, celt însemnând nobil. Slava posibil să fi fost numele original al râului Nipru, dar în general însemna masă, chiar masă funerară. Conform cronicarilor vremii: Procopius din Cezareea ne prezintă slavii drept aceia care nu pot fi înrobiţi sau subjugați în propria ţară. Ei nu se supun unui singur om ci, din vechime îşi duc viaţa sub conducerea poporului întreg, astfel că foloasele şi nenorocirile sunt suportate de toți deopotrivă. Pe lângă acest aspect, slavii se închinau râurilor, nimfelor şi altor zeităţi, locuiau în colibe sărăcăcioase şi depărtate unele de altele, cărora adesea le schimbau locul. Pe de altă parte, alţi cronicari îi prezintă ca locuind de-a lungul râurilor, în case înghesuite unele într-altele, astfel încât să nu mai rămână spaţiu. Slavii au migrat în America de Nord, Canada şi Anatolia. Vecinii: la vest germanii, celţii şi o parte a geto-dacilor, la est alani, sarmaţi şi sciţi (origine iraniană), la sud-est caucazieni, la nord şi nord-est balticii şi finlandezii. Înfăţişarea lor: erau înalţi şi robuşti, cu păr

deschis sau blond, pielea roz, dar întunecaţi de murdărie. Ei se spălau în saune, încingând pietrele. Când intră în luptă, majoritatea slavilor mărşăluiesc împotriva duşmanilor, purtând puţine scututri şi arme în mâini şi niciodată pieptare. Unii dintre ei nu poartă nici măcar o cămaşă sau o haină, ci doar pantaloni scurţi. Armele folosite: arcul cu săgeţi otrăvite, scuturi din piele de taur, buzdugan, sabie cu două tăişuri şi vârf. Strategii militare: dovedeau o mare duritate în luptă, erau exraordinar de curajoşi, se avântau în luptă ca nebunii. Preferau războiul de gherilă, ambuscada şi raidurile. Săpau canale în subteran şi se camuflau, iar pe ape foloseau schelele. Trăiau după un principiu de viață clar: pe pământul lor nu se supuneau nimănui. Preferau să fie distruşi de un şef din propriul lor trib decât să fie înrobiţi şi supuşi legilor romane. Se vor creştina în sec.IX-X. Foloseau deopotrivă practici creştine şi practici păgâne. (Emilia Luchian) Mulțumim celor prezenți! ✍ Ana Nedelcu ~ secretar literar de cenaclu

Nu există patriotism fără patrimoniu

Filarmonica Paul Constantinescu, 20 iunie 2022

mai mult
Cenaclu - PoezieCenaclul I.L. CaragialePromovate

JOCUL

dd

JOCUL

Cineva
îmi trage
sforile
zmeului
desprins
pierdut
în nouri
din copilărie.

Acolo,
sus,
roua
petalelor
nu-l
cuprinde.

Nimeni
nu m-a inclus
în vreo cută
de zbor
în vreun
sunet
de flaut.

Simt
smuncitura
zmeului
la trasul
în jos,
la trasul
în sus

Simt jocul
cu sforile
al fiecărui
gând…

     Dan Drăguș

mai mult
ActualitateCenaclu - Cronica

Lansare îndelung așteptată

caty enache

Cronică literară 23.05.2022

Un mai răvășitor își cântă ultimele acorduri literare…
La rubrica ”Cel mai recent poem” Luminița Bratu, Ramona Müller și Ana Nedelcu dau citire celor mai proaspete creații personale. Proza scurtă a domnului Mihail Ivănescu, cu stilul umoristic original, completează tabloul literar al acestei prime rubrici.
Rubrica ”Cinefilonul” scoate din arhiva filmotecii românești ”Probă de microfon” (1980). Mihai Ioachimescu ne prezintă filmul ca fiind inspirat din actualitate. Filmul scris, regizat și interpretat de Mircea Daneliuc ocupă locul 9 în topul celor mai bune pelicule românești din toate timpurile. Filmul îl prezintă pe autorul Mircea Daneliuc în rol de regizor, scenarist și actor. Tora Vasilescu și Gina Patrichi întregesc o distribuție remarcabilă. Mircea Daneliuc este un fel de Woody Alen al României, consideră Mihai Ioachimescu. Mircea Daneliuc este autorul primului film românesc în care se vorbește omenește. Regizorul nu opune comunismului anti-comunismul, ci firescul; nu se folosește de critici, metafore sau parabole, ci de omenesc. Tora Vasilescu creează o ruptură în cinematografia românească, atunci când rostește: Mă ameninţi tu pe mine, bă amărăşteanule?, arată criticul de film Cristian Tudor Popescu. Povestea de iubire înfiripată între Luiza (Gina Patrichi) – o reporteră la televiziune – și Nelu – cameramanul interpretat de Mircea Danieluc – pune în evidență raporturile profesionale și cotidiene dincolo de întreruperea vieții de cuplu. Cei doi fac un reportaj în Gara de Nord, unde Nelu o întâlnește pe Ani (Tora Vasilescu), o tânără puțin ciudată. În
România ceauşistă, libertatea era un termen relativ, iar unele libertăţi erau mai relative decât altele. De aceea este remarcabil că filmul a reușit să treacă de cenzura securității.
Clasica rubrică de istorie deapănă firul înapoi și descurcă ghemul cronologic sub atenta supraveghere a doamnei Emilia Luchian. Aceasta ne oferă principiile organizării și sistemele de valori a două familii: celtică și germană.
Punerea în discuție a unor probleme administrative ale cenaclului încearcă să găsească soluții de rezolvare pe termen scurt și mediu.

Colega noastră Cati Rodica Enache semnează rubrica Profil de autor. Cea mai recentă carte a sa ”Ulciorul din vârful muntelui” a apărut la editura Karta-Graphic. Autoarea ne dezvăluie că la această vârstă înțeleaptă n-am devenit, dar cumpătată, da. Acest volum, sintetizând inspirație, trăiri și experiențe personale, reprezintă o perioadă de ascensiune, de zbor înalt și spiralat, precum zborul ciocârliei, spre un tărâm în care pacea , liniștea și bucuria devin o stare de fapt, un mod de viață, o împlinire. (Cati Enache)
Ultimul poem din volum este dedicat nepoatei sale care împlinește clipa cuminte, clipa de bucurie. Experiențele spirituale și meditațiile hinduse, visele, seminariile și yoga spontană au determinat-o pe Cati Enache să caute sensul
existenței și să aprofundeze conexiunile cu sine și cu alte persoane. Structurile spirituale sunt diferite, astfel în funcție de fiecare persoană ulciorul cu apă poate reprezenta optimism, dăruire și speranță. Poveștile de viață ale autoarei suscită o dezbatere complexă alături de colegii de cenaclu. Acuratețea stilului și limbajul blând al scrierii facilitează lectura cărții.
Ana Nedelcu ne prezintă câteva considerații asupra volumului prezentat: Parcurgând această carte am descoperit, pe de-o parte, un suflet sensibil transpus într-un limbaj blând, cald, încăutare perpetuă a evoluţiei spirituale, aspect redat prin experienţele transcendentale din debutul cărţii, şi pe de altă parte, un pedagog foarte bine organizat, ce structurează volumul în patru părţi complet diferite.
Prima parte constă într-un jurnal intim prin intermediul căruia autoarea poartă cititorul prin labirintul experienţelor de ascensiune spirituală, de la stadiul unei copile rătăcite până la transpunerea într-un bătrânel uscăţiv,ce-şi găseşte refugiul supreme în vârful muntelui, alături de un ulcior cu apă rece şi limpede… ,,ulciorul cu apă al fiecăruia dintre noi, aflat într-un loc sigur, fără primejdii”. Metafora deosebită a ulciorului din vârful muntelui, care dă şi numele cărţii, ne arată că viaţa, existența ar trebui să reprezinte o evoluţie, o ascensiune continuă către un nivel de conştiință superior, punct în care vom regăsi echilibrul interior.
A doua parte reprezintă o serie de cinci recenzii de carte, realizate după autori români cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi: Anița NandrişCudla, Raul SrebastianBaz, Daniel Bănulescu, Nora Iuga şi LiviaDimulescu. Recenzia care
frapează este cea a romanului Aniței Nandris – ,,20 de an iîn Siberia”, o carte şocantă ce prezintă destinul unei femei, ,,o mărturie a reconstituirii statutului de ţăran bucovinean",vorbind despre soarta deportaţilor români în gulagul sovietic. Ceea ce atrage atenţia este paralela pe care autoarea o realizează în analiza sa între diferitele aspecte ale vieţii de atunci şi dintr-o perioadă de criză versus viaţa de acum, accentuând modul superficial la care am ajuns să percepem existența. Aflăm, prin urmare, cum se raportează hainele ca o necessitate primară la un dressing room de astăzi, cum aerulpe care-l respirăm s-a transformat în otravă prin aşa-zisul progres societal, cum hrana de bază s-a transformat astăzi într-o risipă acută, cum stilul de viaţă sănătos a devenit o obsesie cu accente arogante, cum administrarea propriei vieţi (management în termini moderni) a ajuns o stare permanentă de conflict şi  nemulţumire, fără răbdarea necesară de a găsi soluţii şi a dezbate într-un mod asertiv, sau cum imposibilul a devenit cuvânt de ordine în ce priveşte funcţia publică. O carte ce îndeamnă spre reflecție profundă a supravalorilor şi principiilor după care ne ghidăm viața.
A treia parte a cărţii este dedicată familiei şi prietenilor, reprezentând de altfel un dialog al autoarei cu fiecare în parte, depănând amintiri commune sau secvenţe importante din viața acestora.
Volumul se încheie cu o lirică împărţită pe cinci capitole: copilăria, visarea, anotimpurile, divinitatea, cât şi versuri dedicate nepoatei sale. Lirica abundă în tumult existenţial, călătorind permanent între jocul copilăriei, dialogul cu
divinitatea, visarea la o lume ideală, celebrarea naturii cu ale sale anotimpuri schimbătoare… ,,pe jumătate, cort de nomad […] pe jumătate, casă […] pe jumătate, pământ răvăşit […] pe jumătate, văzduh visitor […] pe jumătate, pasăre […] pe jumătate, corabie […] pe jumătate, lumina din zori […] pe jumătate, amurg pătimaş […]”
Florin Manole ne expune în finalul întâlnirii un material care completează recenzia prezentată de Cati Enache (într-o ședință anterioară) pentru cartea Isus al meu, de Gabriel Liiceanu. Florin Manole continuă sugestiile prezentate de colega noastră. Este o carte scrisă dintr-o combinaţie curaj, indignare şi mirare. Se pot face numeroase observații. Diferența dintre religiozitate și creștinism, separarea dogmelor, tentele fracturate, modelul uman și mesajul cristic determină dimensiunea spiritului evoluționist al lui Liiceanu.
Prospețime, antren, bună dizpoziție, subiecte interesante și oameni de calitate, nene Iancule! Hai la noi, la Cenaclul I.L.Caragiale!

Cronică: Ramona Müller, secretar literar
Ana Nedelcu, secretar literar
Fotografii: Ramona Müller, secretar literar

– sub coordonarea Asociației ”24PHarte”- ”Nu există patriotism fără
patrimoniu.”

mai mult
Cenaclu - CronicaCenaclul I.L. CaragialePromovate

Comemorare Martin Culcea _şedinţa de cenaclu “I.L.Caragiale” Ploieşti (9 mai 2022)

3

 

Cenacliştii lui Caragiale şi-au dat întâlnire pe 9 Mai pentru a-l comemora pe regretatul coleg şi poet Martin Culcea, dispărut dintre noia cum un an. Şedinţa de cenaclu a fost dedicată aproape integral poetului (păstrând doar rubrica “11 minute de istorie” a d-nei Emilia Luchian), fiind o îmbinare relevantă între amintiri, lectură şi analiză literară a operei sale, prin vocea unora dintre membrii cenaclului care l-au cunoscut mai mult sau mai puțin, au citit şi studiat volumele poetului.

 

Intervenţiile colegilor şi prietenilor apropiaţi au venit din partea lui Eugen Petri, cel care a şi deschis şirul alocuţiunilor dedicate lui Martin Culcea, Leonida Chifu, Sorin Vânătoru, Octavian Onea, Florin Manole, dar şi alte cunoştințe ale acestuia. S-au povestit întâmplări din viaţa poetului, momente şi experienţe comune. Din relatările acestora şi pentru cei care nu l-au cunoscut pe regretatul poet, descoperim o personalitate puternică, o lirică ascunsă într-o carapace dură de critic asupra vieții, “un prieten incomod”, de o sinceritate aparte. Din poveşti transpare şi o apetenţă pentru muzica clasică, “un sculptor poetic”, cum a fost numit, poezia sa fiind definitorie prin felul de a simţi profund materia şi spiritul, interiorul şi exteriorul uman. Cu o veritabilă ascuţime a minţii, Martin Culcea este considerat un foarte bun cunoscător al limbii române, stilul său liric fiind caracterizat de jocul permanent cu semnificaţiile lingvistice. El consideră cuvintele ca pe un corp uman, asemenea elementelor ce dau formă unui întreg perfect: trupul şi/sau poezia. Considerat de unii un poet dur, direct, o personalitate auto-critică, iar de alţii un poet dogmatic, având un raport razant cu propriul poem, cert este că Martin Culcea  surprinde prin însăşi avalanşa de cuvinte, prin judecăţile de valoare şi printr-un început perpetuu al versurilor sale pe care le întrerupe mereu brusc, le taie din rădăcină, cu scopul de a şoca cititorul. Astfel, poezia sa este formată mereu din noi începuturi (în stilul Ion Barbu). Prin urmare, te ţine treaz, atent la ce va să vină,  cultivând deschiderea şi curiozitatea pentru nou.

Volumele lecturate şi analizate de către membrii cenaclului –  Luminiţa Bratu, Caty Enache, Ana Nedelcu, Ramona Müller – au pus în evidenţă firul roşu al poemelor sale – trecerea timpului. Aceste volume poartă titlurile: “BOX”, “Umoralb”, “Rostirea în şoaptă”, “Şi” – toate publicate la editura Elit Comentator şi“Amor petavan”, volum publicat la editura Karta Graphic în 2008.

 

Viaţa este un dar suprem pentru care să ne bucurăm. O privire mai atentă în interior, o prelungire a copilăriei în maturitate, o criză identitară, existenţială, aceasta este viaţa noastră în viziunea lirică Martin Culcea, aflată la graniţa dintre imaginaţie şi realitate, luând în considerare nostalgia copilăriei şi adultul anesteziat de rău. Oare nu el este responsabil pentru propria fericire, pentru ieşirea din propria miopie interioară? “Miopia ca un punct de vedere” vieţuieşte pe o “Stradă a sfielii” unde domină lipsa îndrăznelii de a fi – “Miopia trebuie schimbată cu agilitatea unui scamator”. Depinde cât de liber, îngăduitor, discret şi repetitiv (în sensul de perseverent) privim în interiorul nostru.

 

Seara dedicată poetului a fost încheiată de intervenţia soţiei sale, Luli Culcea, care ne-a prezentat artistul de după perdea, referindu-se mai ales la perspectiva lui asupra existenţei cenaclului literar.  Acesta susţinea faptul că un cenaclu literar reprezintă cea mai bună formă de şcoală a poeziei, deoarece acolo te poţi dezvolta ca artist creator de condei, poţi creşte valoarea operei personale, cu condiţia de a admite criticile constructive şi de a te întoarce în permanenţă la versuri pentru a le îmbunătăţi. Răbdarea este un deziderat esențial.

“Cred că poezia este una dintre căile de a te apropia de adevăr.” (M. Culcea)

Cu ocazia Zilei de 9 Mai, la rubrica “11 minute de istorie”, d-na Luchian ne-a făcut cunoscută semnificaţia Zilei Independenței de Stat a României de la 9 mai 1877, citind pasaje relevante din carteasa “Ploieşteanul, chip şi masca” (ed. Karta Graphic, 2017)

 

Mulțumim tuturor pentru prezență şi contribuții!

 

 

Cronică: Ana Nedelcu – secretar literar de cenaclu

Fotografii: Ramona Müller– secretar literar de cenaclu

 

Amfitrion: LeonidaChifu

~sub coordonarea Asociaţiei “24PHarte” – “Nu există patriotism fără patrimoniu”

 

mai mult
Cenaclu - CronicaCenaclul I.L. CaragialePromovate

Cronica şedinţei de cenaclu I.L. Caragiale Ploieşti – 2 Mai 2022

IlCaragiale

 

Într-o atmosferă plăcută de primăvară, membrii cenaclului I.L. Caragiale Ploieşti s-au reunit în data de 2 Mai pentru a celebra Ziua Naţională a Tineretului, având ca invitate două tinere scriitoare şi poete din Ploieşti – Patricia Iulia Iancu şi Corina Savu.

Întâlnirea a debutat cu rubricile clasice ale şedinţelor, în cadrul cărora ne-am delectat cu: poeme semnate de d-na Luminiţa Bratu şi d-ul Ionel Sima, câteva incursiuni în istoria sărbătorii Pascale ce tocmai s-a încheiat, istorisite de d-na Maria Bem, precum şi o scurtă recenzie a cărţii “Isus al meu” (Gabriel Liiceanu) a d-neiCatyEnache. Subiectele tratate au generat dezbateri interesante şi intense despre umanitatea raportată la timp şi evoluţie, din perspectivă ştiinţifică şi religioasă, precum şi influenţa pe care o exercită astăzi cele două domenii asupra dezvoltării omului. Argumentaţia privind această temă a diferendelor dintre ştiinţă şi religie rămâne întotdeauna deschisă.

În cadrul rubricii Cine-filonul, d-ul Mihai Ioachimescu ne-a prezentat filmul western “Hostiles” (Inamici – 2017), o odisee eroică a supraviețuirii, plasată înanul 1892. Pelicula este o poveste despre călătoria spre reconciliere, respect reciproc și iertare, explorând relația complexă și tulbure dintre cei care au trăit pe acest pământ de secole – băştinaşul și intrusul alb – colonizatorul, adresând întrebarea-cheie: oare este posibilă vreodată reconcilierea?

Rubrica 11 minute de istorie a d-nei Emilia Luchian a fost despre mitologia celtică, divinităţi, cosmologie şi tradiţiile păstrate până astăzi în cultura omenirii.

Partea a doua a întâlnirii le-a avut în prim-plan pe cele două tinere invitate. Am avut parte de discuții interesante despre romane polițiste, povești de groază, cărți pentru copii, dar și poezie.

Patricia Iancu ne-a vorbit despre parcursul său literar desfăşurat în proiecte ce vizează atât literatura online – Tolba cu Poveşti – cât şi cea tipărită, având în pregătire o carte de poveşti pentru copii. Patricia se consideră un meșteșugar interesat de aliajul dintre imagine și cuvânt şi se regăseşte cel mai bine în literatura pentrucopii. Din lecturile sale prezentate, reiese un talent desăvârşit pentru storytelling şi un limbaj extrem de captivant pentru genul literar vizat. Lirica ei te provoacă la a dezbate mari teme existențiale, având o abordare filosofică, completând însă într-un mod elegant tabloul moralei blânde, ce o putem regăsi ulterior în poveştile încântătoare pentru cei mici. “Foarte repede am înțeles că a scrie pentru copii este atât de curat și creativ, încât m-am luat în serios cu noua descoperire. Am scris versuri și acum bat la porțile editurilor cu povești care să poată deschide universuri întregi pentru cei  mici.”

Corina Savu este o tânără scriitoare publicată. Ea a scos deja un roman în două volume, o carte de poezie, cât şi poveşti apărute în trei antologii naţionale. Corina este tipul scriitorului dârz, care relatează cu înfocare despre pasiunile sale: Egiptul cuprins într-un jurnal de călătorie, Mexicul surprins în detaliu într-un roman amplu de tip policier, cu accente de thriller şi mult mister, iubirea înglobată într-o serie de poeme intense. Iar în spatele unor poveşti de groazăse află mult tâlc. O adevărată încântare acest amalgam de stiluri literare în faţa cărora tânăra autoare se lăsă de fiecare dată provocată, aruncându-se învalurile creaţiei. “Scrisul este ca un drog. Nu poți renunța la el. Voi continua să scriu indiferent de adversități, căci scrisul este și o evadare din această lume din ce în ce mai nestatornică și nebună.”

Corina şi Patricia sunt şi absolventele cursului Creative Writing 10– incursiune în scrierea creativă (lirică, proză, scenaristică, jurnalism) inițiat şi susținut de Ana Nedelcu (trainer acreditat) în 2016.

Mulţumim tinerelor că au dat curs invitaţiei noastre şi le aşteptăm cu mare drag şi interes în cadrul întâlnirilor literare.

Mulţumim membrilor cenaclului pentru prezenţă şi pentru interesul acordat literaturii tinere, care se dovedeşte a fi extrem de valoroasă şi cu o perspectivă inedită.

Talentul este un potenţial latent ce sălăşluieşte în fiecare din noi. Descoperirea lui este o adevărată vânătoare de comori lăuntrice: cândți se revelează, te surprind şi te simţi împlinit.

 

 Ana Nedelcu – secretar literar de cenaclu

 Amfitrioane: Ana Nedelcu & Ramona Müller

~sub coordonareaAsociaţiei “24PHarte” – Nu există patriotism fărăpatrimoniu

mai mult
Cenaclu - CronicaPromovate

În litera și spiritul Cezarului

2

Primăvara ne răsfață. Sub apanajul multicolor al lui Prier membrii Cenaclului literar I. L. Caragiale au decupat în ziua de 11.04.2022 cuvinte înaripate dintr-un puzzle literar. Luminița Bratu așază prima piesă de vers intitulată ”Anonimă”. Apoi perimetrul liric se completează prin recitările lui Ionel Sima, ale Liviei Dimulescu, Anei Nedelcu (”Iubirea dintre un râu și-o pasăre”) și a colegei noastre, Katy Enache. Mihail Ivănescu ne delectează cu o proză scurtă.

Emilia Luchian ne introduce într-o altă lume, cu altă geneză. Este vorba de celți, despre obiceiurile lor și mai ales despre femeile celte. Celții erau mândri și aveau principii sănătoase de viață. Educaţia băieţilor celţi presupunea învăţarea unor sporturi, iar a fetelor – noţiuni de croitorie. Copiii erau daţi unui „părinte spiritual”, care avea sarcina de a-i învăţa. Băieţii rămâneau la acest părinte spiritual până la vârsta de 16 ani, iar fetele până la 14 ani. După această perioadă, fetele şi băieţii se întorceau în familiile de origine, însă nu uitau niciodată de părintele spiritual, pe care aveau datoria de a-l ajuta la nevoie. Atât femeia, cât și bărbatul aveau o zestre individuală, iar după ce formau o familie foloseau doar uzufructul. Celții aveau o  minte foarte pătrunzătoare, contrar graiului tărăgănat și plin de mister. Celţii puneau mare preţ pe preoţi, ghicitori, astronomi, druizi şi judecători. La declanşarea semnalului de luptă, celţii se mobilizau fără ezitare la locul de adunare. Ultimul sosit era sacrificat în onoarea zeilor. În civilizaţia celtică, femeile aveau permisiunea să participe la război. Acestea sunt descrise de cronicarii vremii ca fiind îmbrăcate în negru, „ca vrăjitoarele”, cu părul în dezordine, agitând torţele, adevărate amazoane.

”Cine-filonul” este rubrica ce aparține lui Mihai Ioachimescu. Acesta ne recomandă o peliculă de o mare forță dramatică ”Sleepers”. Subiectul tratează viața unor băieți adolescenți din școala de corecție. Sensibilitatea cu care regizorul Barry Levinson s-a aplecat asupra unei teme delicate, demonstrează experiența în tratarea unor subiecte considerate de către societate ca fiind tabu. Filmul aduce în evidență trei foști delicvenți minori care își duc la capăt dorința de răzbunare asupra gardienilor de la școala de corecție.  Actorii principali – Robert DeNiro, intrat “natural” în rolul preotului de cartier; Kevin Bacon – a interpretat magistral  un  rol negativ (de homosexual pedofil) ; Dustin Hofman – un avocat alcoolic ratat ; Brad Pit – dă noblețe personajului său și desigur – la rolurile secundare – câteva personaje pitorești:
– “King Benny”, personaj parcă scos din “Nașul”, un pensionar mafiot
– “Fat Mancho” (Grasanul) – un veșnic “băiat de cartier”

Asocierea filmului cu “Contele de Monte Cristo” este bine aleasă pentru a justifica răzbunarea justițiară – singura care poate alina oarecum rana din sufletul unui copil abuzat. Calitativ și valoric este un film de colecție.

Gabriela Petri ne prezintă un sumar al Festivalului Internațional de poezie ”Nichita Stănescu” desfășurat la Ploiești în perioada 29-31 martie 2022, ediția XXXII. Multitudinea de acțiuni desfășurate de către Biblioteca Județeană Prahova ”Nicolae Iorga” în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România și Consiliul Județean Prahova, la care au participat Nicolae Băciuț și Daniel Corbu pun în evidență prețuirea pe care ploieștenii și scriitorii din toată țara o poartă marelui poet Nichita Stănescu.

Ramona Müller îl prezintă pe invitatul serii Cezar Mihai Pârlog, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov. Pe cei doi îi leagă multe amintiri din adolescența petrecută în Buzău și la liceul Mihai Eminescu din localitate. Cezar a fost prins odată de către doamna administrator a cabinetelor de chimie C1 și C2 ascuns chiar în dulapul cu pahare Berzelius și Erlenmayer. Acasă avea un laborator mai dotat decât cel de la școală, elevul de atunci fiind îndrăgostit eminamente de științele exacte. Sunt reamintiți cu drag și câțiva dintre profesorii care le-au călăuzit pașii în viață, inclusiv domnul profesor de limba română Catrina, tatăl regretatei scriitoare Simona Catrina, colegă de liceu cu cei doi, dar mai mare cu  doi ani.

Ramona Müller consideră că textele lui Cezar Mihai Pârlog au o savoare specific, te fac să râzi. La fel ca și Caragiale, fostul coleg de liceu al Ramonei surprinde aspecte particulare ale societații românești actuale, bazate pe observație, trăire, dezvăluire și interpretare specifică. Fiecare element independent de care se folosește Cezar în scriitura sa, are propria semnificație  contribuind astfel la formarea unui mecanism propriu al producției sale textuale. Scriitorul rupe legăturile ficționale, iar lectura este una concretă, cu valoare autonomă în sine. Ramona Müller apreciază împletirea inedită dintre stilul journalistic și cel literar, care îl apropie de stilul lui Caragiale, Cezar Pârlog conturând o fizionomie reală a timpului în care trăim.

Din CV-ul lui Cezar Mihai Pârlog desprindem următoarele :”Fost sudor, sergent în armată la Revoluţie, muncitor necalificat, magaziner, comandant punct de lucru întreţinere la calea ferată, redactor stagiar, poliţist militar. Doctorat în ştiinţe militare şi informaţii, studii de inginerie, căi ferate, drumuri şi poduri la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Iaşi. În prezent lector universitar la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” Bucureşti. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2018. A debutat în Revista Forţelor Terestre în anul 2007. Articole publicate în România literară, Luceafărul, Conta, Adevărul, Litere, Caţavencii, 24FUN, Dilema Veche, Historia, Puterea, Tiuk etc. A debutat editorial cu volumul de proză scurtă Flori, fete, fiţe sau băieţi, Editura Tracus Arte (2014), care a obţinut Premiul Naţional Vasile Voiculescu la secţiunea proză (2015). Alte premii literare: Marele premiu Marin Preda la Festivalul Naţional de Literatură Marin Preda (2014), Premiul Revistei Luceafărul (2014).
OPERA: Flori, fete, fiţe sau băieţi (2014); Life stuff sau Învăţături pentru Andreea (2016); Electric Puzzle (2017); Ce mult te-am iubit! (2018); Facts of life (2018) Prezent în numeroase antologii, printre care: Cele mai frumoase proze ale anului, coord. Alexandru Petria (2014); Cartea copilăriilor, coord. Dan Lungu ţi Amalia Gheorghiţă, Editura Polirom (2016); 1312 Sirene, (2017); Ficţiuni centenare (2018).

Cezar Mihai Pârlog se simte onorat de invitația și de prezența sa în cadrul unui vechi cenaclu de literatură, afirmând că înainte de a ajunge la Filarmonica Paul Constantinescu a trecut prin fața Palatului Culturii și l-a salutat pe nenea Iancu, dar nu l-a deranjat prea mult, pentru că acesta era însoțit de trei doamne cochete și nu dorea să concureze cu el. Pe drumul de la Sinaia spre Ploiești, efectuat cu trenul, Cezar a cumpărat un număr mai vechi din ”România literară” din care ne redă un fragment din dialogul purtat între peruanul Mario Vargas Llosa și columbianul Gabriel García Márquez

Mario Vargas Llosa: Scriitorilor li se întâmplă ceva ce – mi se pare – nu li se întâmplă niciodată inginerilor, și nici arhitecților. De multe ori, lumea se întreabă la ce sunt buni. Lumea știe la ce e bun un arhitect, la ce e bun un inginer, la ce e bun un medic; dar, când e vorba de un scriitor, oamenii au îndoieli. Chiar și cei care cred că e bun la ceva nu știu exact la ce anume. Prima întrebare pe care vreau să i-o pun lui Gabriel este tocmai aceasta: să vă lămurească dumneavoastră problema și să mi-o lămurească și mie, fiindcă și eu am îndoieli. La ce crezi că ești bun tu, ca scriitor?

Gabriel García Márquez: Eu am impresia că am început să fiu scriitor când mi-am dat seama că nu eram bun de nimic.

Invitatul nostru dă curs unei prime lecturi ”Molia și scriitorul”, povestioară ce a pornit de la o joacă de cuvinte în trecut (Moglia/soție în limba italiană). Efectele sunt cele scontate, iar buna dispoziție și zâmbetele colegilor de cenaclu sunt argumente forte și imediate. Pe vremea când Cezar scria la 24FUN, el consideră că i s-a deformat stilul de a scrie, deoarece  spațiul era limitat de numărul caractere impus la 3000. Lupta începea cu adevărat când din 5000 de caractere ștergea, înlocuia cu sinonime, dar esența textului se pierdea. Considerând că în societatea actuală timpul este un factor important, de care depindem în mare măsură cu toții, s-au schimbat și vremurile în care operele literare includ zeci de personaje și numeroase volume. Scrisul concentrat, minimalist se integrează mai ușor în cotidian.

Urmează citirea textelor ”Certificatul de naștere”, ”Pis-pis-pis”, ”Gaudeamus, ultima zi”, ”Alina”. Este un lucru avantajos pentru un scriitor ca să lase textele deschise și acestea să nu se termine cumva. Cel care citește, dar căruia nu îi este clar finalul, va reveni asupra lecturii. Importante sunt și efortul și contribuția cititorului, în acest context.

Dodo Niță, cel mai important critic, respectiv istoric român din domeniul benzilor desenate scrie așa: <<CezarPârlog este preşedintele (doar trăim într-o republică, nu-i aşa) prozei scurte de la noi, un fel de Fredric Brown care trăieşte pe malul Dâmboviţei. Prozele sale cu final neaşteptat sunt ca nişte praline belgiene: se degustă pe îndelete şi se savurează cu parcimonie. De altfel, singurul adjectiv care ar putea descrie proza sa scurtă este „delicioasă”>>.

”Prozele lui Cezar Pârlog sunt decupaje vii, memorabile, dintr-o realitate imediată în curs de robotizare. În fapt, fluxul acesta narativ spart în schițe și povestiri, este și un reactive la spaima de realitate. Proza lui Cezar Pârlog se citește pe nerăsuflate, umorul e fin scriitura parafină. Fiecare pesonaj își trăiește, pus în situație de către autor, momentul său de excepționalitate, până și gândacul lui Kafka își schimbă dispoziția în funcție de prognoza meteo.”    Adrian Alui Gheorghe

Sesiunea de autografe încheie o seară minunată.

”Așa este? Așa este. Carevasăzică am dreptate…este? Este.”   I.L. Caragiale

(Ramona Müller)

mai mult
Cenaclu - PoezieCenaclul I.L. CaragialePromovate

REVENIRE

WhatsApp Image 2022-04-02 at 14.59.03

Comandă niște primăvară ,
Ca să mai plouă și la noi,
Să stăm pe prispă iar afară,
S-avem iar pace, nu război ,
Comandă niște primăvară
Să-mi pun cireșe la urechi,
Să cânt o doină înspre seară,
Să țes o pânză la război,
Să-mi fac maramă cu argint
Și să dansez în câmp cu maci ,
Să-mi pun în păr coroană nouă
Din flori și frunze de copaci,
Comandă niște primăvară
Să-mi amintesc de alte vremi
Când încă mai credeam că norii
Aduc cocorii, nu doar ploi.

Luminița Bratu
Cenaclul literar “I. L. Caragiale”

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePoeziePromovate

Eminesciana poezie a lui Nichita Stănescu – Înger refuzat de păsări

WhatsApp Image 2022-03-31 at 08.47.16

  Înger refuzat de păsări,
şi înscris cu-o pană-n cerc
să te şterg de pe nisipul
alizeelor, încerc.

Mai întâi steaua Canopus
cea mult-galbenă, o ling.
Ce sărată e, mi-e sete,
şi ce friguri tari mă ning.

Mai apoi îţi zgârii faţa,
curg din ea secunde verzi,
ce ierboasă mi-e privirea –
somnolent în ea te pierzi.

Înger refuzat de păsări
şi de zborurile lungi
îmi ajungi până la gură
până la sărut mi-ajungi.

Astfel stai înscris cu ţipăt
în conturul scos din minţi,
răspicat, al vieţii mele
care-nfige-n tine dinţi.

mai mult
1 2 3 15
Page 1 of 15