Cenaclu - Cronica

Luni, 12 mai, a.c., pe înserat, când gâlceava orașului, înflorit și parfumat, cu vremea capricioasă era în toi, și, din păcate, nu era singura gâlceavă care perturba arealul, membri și prieteni ai Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești s-au reîntâlnit în spațiul primitor al Filarmonicii „Paul Constantinescu”.

Programul a inclus rubricile obișnuite:

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a oferit prilejul ieșirii la rampă a unor versuri cu vibrări lirice, metaforate cu simțire și talent, din creațiile: Luminiței Bratu (O arie la purtător), Gheorghe Stănescu (Întâi poetul, versuri inspirate de „Tîlcuri”-le lui Lucian Blaga), Cati Rodica Enache (Rugăciune), Emilia Luchian (Răbdarea din noi, Monologul din fața unei umbre), Sorana Brucăr (Același dacă, Chemarea luminii, Cu ce?). Am salutat cu prietenie prezența nou venitei Liana Sprânceană și a poeziilor sale (Quo vadis, Ziua în care cerul s-a odihnit), invitând-o, pentru a o cunoaște mai bine, să se gândească la o participare într-o viitoare Lectură de Cenaclu.

》LECȚIA DE POEZIE ne-a propus o reîntâlnire cu Rabindranath Tagore – „Eu sunt” (Doina Ofelia Davidescu), Adrian Păunescu – „Amor cubist” (Luminița Bratu), Tudor Arghezi – „Creion”, „Creion” (Cati Rodica Enache), Nezahualcoyotl, rege Aztec, – „Arborele floare” (Emilia Luchian), Magda Isanoș – „Murim ca mâine” (Liana Sprânceană), Geo Dumitrescu – „Cântec de nucă verde” (Gheorghe Stănescu). Lucian Blaga, de la a cărui naștere se împlinesc 130 de ani, este evocat ca poet și filozof (singurul filozof român creator de sistem filozofic) de către Florin Manole („Cum a ratat Lucian Blaga Premiul Nobel: propus de românii din străinătate, sabotat de comuniştii din ţară” – Dorin Țimonea în Historia).

》11 MINUTE DE ISTORIE  prin vocea lectorei, profesor Emilia Luchian, face o incursiune în filozofia antică, alegându-l pe stoicul Epictet (55 – 135). Viața filozofului grec (al cărui nume real nu este cunoscut, epictet însemnând sclav) este una destul de interesantă, urmând calea de la un sclav șchiop eliberat la profesor de filozofie (influențat de Socrate, Zenon din Kition, Diogene din Sinop, Chrysippus, Gaius Musonius Rufus, Cleanthes, Hippocrate) și trăind o viaţă lungă, foarte simplă şi cu foarte puţine bunuri personale. Născut La Hieropolis (pe teritoriul de azi al Turciei), ajunge la Roma ca sclav, este lăsat să studieze filozofia, este eliberat la un moment dat și ajunge filozof celebru. Trăiește sub trei împărați la Roma (Nero, Hadrian și Domițian; ultimul îl exilează împreună cu alți filozofi). Ajuns în cele din urmă una dintre cele trei mari figuri marcante ale stoicismului (alături de Marcus Aurelius și Seneca), înființează o școală filozofică la Nicopole (NV Greciei), susținând că filozofia este un mod de viaţă şi nu doar o disciplină teoretică, scopul acesteia fiind atingerea fericirii (eudaimonia), trăind în deplin acord cu natura. „Pe oameni îi tulbură nu ce se întâmplă, ci gândurile lor legate de ceea ce se întâmplă. Așadar ori de câte ori dăm de o piedică, ori suntem tulburați, ori întristați, să nu punem niciodată vina în seama altuia, ci doar într-a noastră, și anume în seama părerilor noastre. ”Nu a lăsat nicio lucrare scrisă, din câte se cunoaşte. Învăţăturile sale au fost grupate şi puse laolaltă, într-o antologie, de către discipolul său Flavius Arrian (Diatribele sau Dizertaţiile şi Manualul de viaţă – Enchiridion), ce constituie una dintre cele mai clare şi mai concentrate expuneri ale stoicismului. I-a influențat pe Seneca, Marc Aurelius, Toma d’ Aquino, La Montaigne, iluminiștii europeni ș.a.

》 CINEMARTOR – rubrica dedicată cinemaului va funcționa în continuare, sub acest titlu, în memoria colegului nostru Gabriel Comanroni. Este disponibilă pentru orice coleg, colegă sau invitat al Cenaclului, care dorește să evolueze în cadrul rubricii, cu condiția ca intenția să fie cunoscută în timp util.

》LECTURA DE CENACLU Protagonistul serii a fost traducătorul, profesor VASILE MOGA. Invitatul nostru și-a propus să ne împărtășească din creația scriitoarei elvețiene EVA MARIA AËPPLI, astfel că titlul cărții acesteia, Cuvântul căzut din cer (Le mot tombé du ciel), apărută în traducerea domniei sale la Editura Premier, a dat numele întregii seri literare.

Amfitrionul întâlnirii, Leonida Corneliu Chifu, a făcut o prezentare călduroasă invitatului, profesor de limba franceză și traducător pasionat din și în limbile franceză și polonă, selectând cu greu din impresionantul său curriculum vitae. Cu talentul său de vechi jurnalist a inițiat, condimentând cu replici amuzante, un dialog interesant. Printre altele, distinsului oaspete i s-a înmânat legitimația de membru al Cenaclului, asigurându-l că este o onoare și o bucurie  să-l avem în mijlocul nostru, ori de câte ori va fi posibil.

Dând dreptate scriitoarei Lidia Vianu, căreia îi aparține inspirata definiție: „Traducătorul este și pian și pianist în același timp”, nu trebuie să minimalizăm niciodată rolul și importanța traducătorului în dezvăluirea unui text. El este cel care intră în aventură, îl înțelege primul pe autor, redând cu responsabilitate sensul celor scrise de acesta.”

De la o catedră imaginară, invitatul nostru ne-a oferit volumele Întâlniri (poezii din Ucraina și Polonia), Întâlniri cu Celălalt (Eseuri – Aleksander Fiut), apoi ne-a introdus printr-o prelegere deosebit de agreabilă în atmosfera suprarealismului european, referindu-se la creația EVEI MARIA AÉPPLI, artist plastic și scriitoare de limbă franceză, de origine elvețiană.

Eva Aëppli (1925 – 2015) a studiat pictura, gravura și sculptura la Kunstgewerbeschule din Basel. După un scurt mariaj cu Hans Leu (1946 – 1949), în 1951, s-a căsătorit cu sculptorul Jean Tinguely. A declat că se temea că arta acestuia o va sufoca și nedorind să se lase influențată de el își apără cu hotărâre caracterul amator și individual al artei sale. În 1952, Eva Aëppli s-a mutat la Paris împreună cu soțul ei și a creat marionete pe care le vindea în magazinele de jucării pentru a-și plăti chiria. Au trăit mizerabil. Ajutați de Daniel Spoerri, s-au mutat într-un studio modest în faimosul Impasse Ronsin, în apropierea lor locuind și sculptorul Brâncuși. Mariajul lor a durat puțin. În 1960, s-au despărțit, iar ea s-a dedicat picturilor de format mare, în care personaje scheletice și cranii suprapuse definesc compoziții aflate la limita abstracției, iar dansurile macabre contemporane reprezintă moartea și un pesimism dominant. Treptat, s-a orientat către un corpus de opere mai sculpturale, unul dintre primele semnate de o femeie în anii 1960 și 1970.  Este căsătorită (1962 – 2013) cu artistul american Samuel Mercer, admirator al culturii avangardiste.

Alcătuite în mare parte din țesături cusute, mute și solitare, parcă cuprinse de durere și frică, personajele sunt tratate cu o mare economie de mijloace: sunt monocrome, de gen nedefinit, cu aceeași față palidă, corp scheletic cu brațe atârnând și picioare firave. Artista însăși i-a numit pe aceștia „Macabei”. Anumite grupuri de manechine din material textil sunt considerate astăzi capodoperele sale: La Table (1967); Groupe de 13 (omagiu Amnesty International – 1968). Lucrările sale se adresează frontal victimelor secolului, de la deportați la victimele torturii, explicând că nu moartea este în centrul mesei, ci frica oamenilor de moarte, aceștia, în percepția artistei, „se simt abandonați, sunt consumați de frica de moarte, refuză darul vieții veșnice din centrul pe care Iisus ar trebui să-l reprezinte”.

De la mijlocul anilor 1970, manechinele din material textil au fost înlocuite cu figuri individuale din bronz și o serie de busturi monumentale din velur, bumbac și piele, umplute cu kapok, majoritatea dedicate astrologiei: Les Planètes (1974–1976), urmată de Le Zodiaque (1979–1980).

Colaborările pe care  E. Aëppli le-a avut cu ultimul soț și cu artiști importanți ai timpului său, sunt „expuse” în cărțile sale Livres de vie, o autobiografie fără cuvinte pe care a păstrat-o timp de cincizeci de ani (1954–2002), formată din scrisori, manuscrise, desene, imagini, fotografii trimise de prieteni și reproduceri ale operelor sale. Numeroasele ocazii în care și-a expus lucrările i-au adus o notorietate, deși târzie, remarcabilă. Ultima sa expoziție retrospectivă  a avut loc în anul 2022, la Centrul Pompidou.

Volumul Evei Maria Aëppli, Le mot tombé du ciel (Cuvântul căzut din cer), publicat în limba franceză în anul 1999,  reprezintă o sumă de texte scurte în proză, cu un farmec aparte, ce se încadrează, ca și opera sa plastică, în suprarealism. Traducătorul a selectat cu pricepere texte ce redau cu fidelitate intenția autoarei și a căror lectură a impresionat asistența în mod deosebit: Cuvântul căzut din cer, Arena, Cuvintele inutile, Kuluk, Cuțitele, Două pietre așezate, Două mici valuri, Firul roșu.

În final și în mod firesc adevărul s-a relevat astfel:

«Cuvântul reîntregit se avântă spre cer, părăsindu-și greutatea pe pământ, spre marea uimire a celor ce priveau. Și lăsă în urma lui o dâră de minuscule fire de praf înstelate care scriau prin văzduh:

„Acest cuvânt a căzut din cer pentru singurul motiv de a scrie o poveste”.» 

Au participat: Alice Neculea, Emilia Luchian, Luminița Bratu, Cati Rodica Enache, Gabriela Petri, Doina Ofelia Davidescu, Florin Manole, Cătălin Apostol, Leonida Corneliu Chifu, Dan Simionescu, Florin Oprea Sălceanu, Mihail Ivănescu, Dan Constantin, Liana Sprânceană, Elena Savu.

Invitați: profesor Vasile Moga, profesor Valentina Moga

Cronică, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar
Film: Dan Simionescu
Fotografii: Emilia Luchian, Leonida Corneliu Chifu, Doina Ofelia Davidescu, Cătălin Apostol
„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

„Fi-vor oglinzi care să ne arate, cu adevărat,
o altă, mai veche lumină?

Născuți din umbră și pierduți în umbră, urcăm
încet și fără călăuză către lumina cea dintâi,
de care ne desparte numai soarele și luna și uitarea.” Petru Creția

Acest motto păzește capitolul „Vama Oglinzilor” din volumul cu același nume al colegului nostru, Ioan Gabriel Coman, apărut la Editura „liberART” în 1999. Un titlu inspirat, care pune pe gânduri…

Poate că unul dintre cele mai dificile lucruri este acela de a vorbi despre un om în lipsa lui. Nu pentru că e plecat undeva, la lucru, într-o călătorie, la medic sau în orice alt loc, de mai departe sau de mai aproape, dar de unde s-ar putea întoarce, ci pentru că a plecat de tot. Și nu pentru că nu se cuvine să vorbești despre cineva în lipsă, sau pentru că nu sunt cuvinte, căci sunt – har Domnului! – destule, dar cum să le găsești pe cele mai potrivite este o adevărată povară. Pentru că nu ai vrea să greșești. Pentru că cel plecat nu merită asta.
Așa și acum… despre IOAN GABRIEL COMANRONI: regizor, scenograf, poet, eseist… membru al Cenaclului „I.L. Caragiale” Ploiești și al Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești. Și coleg cu noi. A trebuit să-i dedicăm, cu tristă bucurie, – dacă îmi este permisă această „contradictio in adiecto” -, o ședință întreagă, și aceasta, nu cum ar fi fost de dorit, ca o răsplată colegială pentru vreun premiu, sau recunoaștere, câștigate, ci ca un omagiu trist – pentru că a tras la sorți un bilet de călătorie, doar de „dus”. De puțin timp a plecat să scrie, să facă filme și cronici de cinema cu îngerii.

Dintre realizările lui trebuie să amintim:

– regia spectacolului Tinereţe  fără  bătrâneţe (după E. Kovali) și a unui spectacol de muzică şi poezie desfășurat la sala Dalles, împreună cu colegi de la canto clasic şi actorie de la U.E.B., Facultatea de Arte, şi prezentat de compozitorul şi muzicologul Doru Popovici

– scenariul și regia filmelor „DURA LEX“ ( 1992), „ARTISTUL CA APOSTOL“, „CRUCEA  DE  PIATRĂ“ (1993, ca asistent regie al lui Andrei Blaier), „ANONIMUS“ (difuzat la Casa de Cultură Maghiară din Bucureşti), „MĂRUL ŞI OGLINDA“ (1995) „PESCUIT  LA  RĂSĂRITUL LUNII“ (scenariu-ficţiune  pentru televiziune), „ȘI”, „SAREA SĂRACILOR“, „EXIT  LIFE“,„ZAȚ LA MICUL DEJUN“ (după „Before Breakfast”, de   Eugene O’Neill)

– Debut editorial cu volumul de poezie  „VAMA OGLINZILOR“, Editura liberART, Ploieşti, Editor: Mihai Cochinescu, la Bibloteca Județeană „Nicolae Iorga“

– Premiul Special al  OFICIULUI  NAŢIONAL  AL  CINEMATOGRAFIEI la cea de-a doua Ediţie a Festivalului Internaţional de Film „Eco–Etno–Folk–Film“ de la Slătioara (Vâlcea), la categoria profesionişti, pentru documentarul „SAREA SĂRACILOR“.

– a publicat în Antologiile Cenaclului „I.L. Caragiale” „NEURONI ȘI ENDORFINE” (2023, grupaj de poeme) și „SPIRALA ASCUNSĂ” (2024, eseu cinematografic).

În Seara de aseară, desfășurată sub titlul De la Vama Oglinzilor la Vama sufletului, am ținut – la propunerea lui Florin Manole – un moment de reculegere, apoi, prieteni, colegi și invitați au vorbit despre Gabi, înfrângându-și cu greu emoția, rememorând o parte din traseul, deloc lin, al vieții sale: cum și unde l-au cunoscut, cum l-au perceput, modul în care i-a emoționat sau influențat și nu în ultimul rând contribuția acestuia în cadrul Cenaclului. În mod uimitor mărturiile nu s-au suprapus, nu s-au repetat, urmând unele altora firesc, lin, în armonie.

Leonida Corneneliu Chifu, a evocat amintiri din vremurile în care cărțile bune se găseau foarte greu, și el le procura pe filiere interzise, ca un Badea Cârțan rătăcit în comunism. Unul dintre destinatarii acestor cărți a fost Gabi, făcându-se remarcat ca un cititor aparte, rafinat. L-a reîntâlnit apoi în timp, în diverse ipostaze: student, regizor, realizator de programe la televiziuni locale, fiecare intersecție fiind reciproc benefică. Din anul 2022 l-a invitat să facă parte din Cenaclu, unde s-a integrat ușor și și-a adus o contribuție însemnată prin poeme personale, realizarea de fotografii, prin cronicile de cinema din cadrul  rubricii CINEMARTOR, al cărei lector permanent era, prin implicarea în proiectul „Taberei Internaționale de Sculptură Monumentală Contemporană Ploiești”. Cu câteva cuvinte, Leonida l-a descris perfect: „Gabi avea interes vast, judecată limpede, căuta adevărul și tonul just, avea suplețe intelectuală, generozitate.” A împărțit apoi celor prezenți copii ale poeziilor cuprinse în volumul de autor dar și ale unor versuri rămase fără titlu.

Doina Ofelia Davidescu a dezvăluit că pe pagina personală de facebook Gabriel Comanroni a scris: „Sunt doar o întâmplare în acest univers…” Poate că da, sau poate că nu. În orice caz, dacă este să-i dea dreptate a fost o întâmplare frumoasă și de folos pentru cei care l-au cunoscut. A oferit o frumoasă lecție de viață.
Timpul petrecut împreună a fost un privilegiu, a rezonat cu sensibilitatea lui și îi este recunoscătoare.

Știm cu toții, moartea este inevitabilă. Dar tocmai faptul că este inevitabilă îi răpește cu totul însemnătatea. Astfel, devin importante și contează doar lucrurile care NU sunt inevitabile, lucrurile pe care le creăm, lucrurile pe care le găsim, drumul la stânga – când totul în viață ne îndreaptă spre dreapta, felul în care trăim, felul în care iubim, oamenii pe care-i găsim, îi întâlnim. Și în acest parcurs al non-inevitabilului, l-a întâlnit pe Gabi aici, în cadrul Cenaclului. Luna aceasta ar fi împlinit 62 de ani.

Când se gândește la Gabi, îi vin în minte cuvintele autenticitate și curaj. Acestea crede că l-au definit, cu ele și-a construit armura, la care a mai adăugat un amestec de romantism, dramă cu accente filozofice și puțin umor. Gabi era el însuși, în ciuda unui destin pe care l-a acceptat deși nu i-a fost ușor să-l parcurgă. A avut forța să-și fie credincios lui însuși, a avut curajul să-și exploreze potențialul de creație, să caute și să găsească soluții. Și-a parcurs labirintul interior, și-a dominat demonii și slăbiciunile, cu demnitate. Câți reușesc? S-a întâlnit cu fricile sale, cu zbuciumul propriei vieți, s-a regăsit în alegerile sale. Și-a dus viața cu câtă pasiune a fost în stare. A acționat din nevoi autentice, nu din obsesie, nu din dorință nejustificată, a avut realizări frumoase și multe, multe planuri. Fără a evita să se gândească la sfârșit, l-a amânat cât a putut… Un citat aparținând lui Oscar Wilde spune: „Fii tu însuți că ceilalți sunt luați”. Lui Gabi i-a reușit.

Ramona Müller a amintit că rubrica de cronici cinematografice CINEMARTOR a luat naștere la inițiativa ei și a Anei Nedelcu și a apreciat implicarea și modul impecabil prin care Gabi s-a achitat prin participarea sa entuziastă și extrem de bine documentată. Ramona Müller a considerat fiecare episod al CINEMARTOR-ului ca un act de introspecție, filmele alese fiind ferestre către emoțiile umane. L-a admirat și l-a prețuit mult pe Gabi. A făcut apoi cunoscut mesajul plin de apreciere și recunoștință pentru sfaturile primite, al poetului Așer Negoi, conducătorul Cenaclului Atitudini al Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” Ploiești.

Prin intervenția sa, Florin Manole a subliniat, pe bună dreptate, că momentul nu trebuie să fie concentrat exclusiv și excesiv pe tristețe, căci Gabriel Comanroni avea bucuria prieteniei, fotografiei și a filmului, a muncii de creație, lucru adevărat și remarcat de toți de altfel.

Înainte de a recita („Acasă e oriunde”), Maria Bem, a vorbit despre talentul lui Gabi, amintind  forța de netăgăduit de a crea a acestuia, de a se expune cu sinceritate și a exprimat gratitudine  pentru sfaturile primite, cu referire la o eventuală transpunere cinematografică a cărții „Intre cer și pământ doar iubire” (Editura Pim, Iași), a cărei autoare este.

Au mai recitat din volumul Vama oglinzilor și din alte surse, Diana Petroșanu („Doar poezia erupe fierbinte”), Adrian Frone („Certitudine”), Ramona Müller („Ultima lamentație a lui Lazăr”) și Emilia Luchian („Sunt unu”, „Nu există”, „În centru”) neuitând să amintească de zâmbetul lui sincer și cald.

Toma Florin Damaschin a recitat propriile versuri,  Ramona Müller apreciind consonanța cu stilul lui Gabriel Comanroni.

Partea a doua a întâlnirii a fost rezervată vizionării filmului, realizat de Dan Simionescu și Leonida Chifu, despre ședința de prezentare a lui Gabriel Comanroni în cadrul Cenaclului. Au fost minute încărcate de o emoție deosebită, în care l-am avut din nou, în fața noastră, pe Gabi, ca și cum nimic rău nu s-ar fi întâmplat între timp.
Prin intermediul filmului documentar-social SAREA SĂRACILOR, cred că singurul film de autor care nu fusese încă vizionat, Gabriel Comanroni ne-a expus în cele 13 minute și 26 de secunde, prețioase, un colț de lume uitat, vizitat de nevoie de cei care nu-și permit aproape nimic în viață peste limita de jos a subzistenței. Oameni care nu au venituri, nu au locuri de muncă, nu au „nimic, nimic!” Dar au de plătit impozite. Căruțele, sărace și ele, vin goale, tânguindu-se și pleacă pline cu plăci și bolovani de sare, trase anevoie de câte un cal costeliv. Locul acesta izolat, rătăcit printre dune, oferă celor disperați singura sursă de venit, comerțul ilicit cu sare. Exploatarea zăcământului, făcută la voia întâmplării sau a inspirației, este un permanent pericol, același care, acum mai bine de o sută de ani a produs o adevărată tragedie. Surparea malurilor nu-i dă înapoi pe nevoiași. Peisajul sărăcăcios, drumul căruțelor, chipurile oamenilor – împăcați cu soarta fără daruri – acoperă ecranul în prim planuri sugestive. În mărturisirile lor de învinși, speranța abia pâlpâie… Renunțarea nu face încă parte din planul lor, sărac, de viață.

La finalul filmului, Gabriel  Comanroni a primit din partea celor prezenți un ultim omagiu de aplauze.

Intervenția prin telefon a lui Mihai Vasile, regizor, actor, profesor de artă dramatică și arte vizuale, a adus un adaos de emoție celor prezenți, prin evocarea unor amintiri luminate de o interesantă prietenie. A încheiat cu îndemnul: „Țineți memoria lui Gabi, tot mai vie!”

Cu talentul său incontestabil, Nicolae Drăgulin a determinat asistența la un plus de simțire, purtându-ne pe parcursul serii prin lumea lirică a lui Gabriel Comanroni, Teodor Pâcă („Scurtă despărțire”) și Ștefan Augustin Doinaș („Mistrețul cu colți de argint”).

Dintre invitați nu au lipsit membrii familiei: Mariana Coman, Octavian, Fabian și Oana Tatomirescu, Georgiana Cristina Grigore. Fiecare a expus, cu firesc tremur în voce și în cuvinte frumoase, sentimentele deosebite generate de prezența lui Gabi în viața lor.

Bucuriile, necazurile vin și trec, oamenii se petrec, lumea, pe ici pe colo, apare și dispare… Și în tot acest timp „poezia nu este altceva decât nevoia fundamentală a sufletului uman de a prinde sensul lumii”. (Friedrich Hölderlin)

Între trecere și timp aleg trecerea!
Timpul mai zăbovește puțin
sub praful fin de pe rafturi, peste cărți
și masa la care am tăcut
în fața cuvintelor.
De o vreme cărțile citite dorm.
Eu ating doar trecerea.

Cineva îmi rostește cuvintele:
am uitat că am făcut cândva caz de atâtea
lucruri neimportante… Atunci
la sfârșit, îmi pot aminti
acea viață secretă a facerii?
Mamă, încă mai strigi? Ai leșinat…
Eu m-am născut iar El a plecat.
Între trecere și timp aleg…

N-am spus nimic până la capăt
și n-am înțeles niciodată clar această
sensibilă respirare a ființei…
De moarte n-am avut timp. Am privit
o vreme în oglinzi, iar când am ajuns
în dreptul unei ferestre, n-am înțeles nimic…
Între trecere și timp te aleg
pe tine, cel mai profund analfabet.
Din tine sângerează trecerea, respiră timpul
iar eu voi orbi din nou; cine a spus
că moartea ne aparține?

Am privit o vreme în oglinzi…

GABRIEL COMANRONI (13.04.1963 – 22.03.2025)

Au participat: Alice Neculea, Maria Bem, Emilia Luchian, Luminița Bratu, Cati Rodica Enache, Ramona Müller, Diana Petroșanu, Doina Ofelia Davidescu, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Dan Simionescu, Florin Oprea Sălceanu, Adrian Frone, Mihail Ivănescu, Dan Constantin.

Invitați: Mariana Coman, Octavian Tatomirescu, Fabian & Oana Tatomirescu, Toma Florin Damaschin, Liana Sprânceană, Elena Savu, Amalia Stanciu, Bogdan Dragomir.

Fotografii: Ramona Müller, Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu  https://youtu.be/SZFD6ZfDIdA?si=OoeFzKWKA3D27eTF
Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Luni, deși afară înfloririle lui aprilie își puseseră capișoane de zăpadă, în interiorul Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, spațiul liric a fost însemnat cu delicatețe, prin grija poetei Luminița Bratu, cu imaginare Hotare de lavandă, reprezentând cel mai recent volum al său. Înaintea acestuia au mai apărut: Memoria vântului (2022), Omul care a fugit din vis (bilingv, 2022), Mișcarea apelor (2023), Castele pe marginea frigului (2024).

 》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a adus la rampă versurile Luminiței Bratu (Ce-ți pasă ție), Rodicăi Enache (Inimi amare din volumul Frânturi de prezent), Doinei Ofelia Davidescu (Ar trebui), Gabrielei Petri (Praf de stamine).

》LECȚIA DE POEZIE ne-a oferit bucuria reîntâlnirii cu maeștri. Cati Rodica Enache ne-a amintit de Letiția Ilea (Un singur poem) iar Emilia Luchian de Octavian Goga (Moștenire) și de Ștefan Augustin Doinaș (Amanta).
Un scurt omagiu a fost adus colegului nostru Gabriel Comanroni, recitând din sensibila sa creație Luminița Bratu (În sine și în voi) și Doina Ofelia Davidescu (Piatra 30 din volumul Vama Oglinzilor).

》11 MINUTE DE ISTORIE Expunerea lectorului permanent, profesor Emilia Luchian, ne-a oferit surpriza unui periplu prin timp și spațiu alături de haiduci. Personaje înconjurate cu aură de romantism, rămași în folclor ca justițiari, au existat într- o perioadă cuprinsă între secolele XVII – XIX, cu precădere în Balcani, dar și în Occident, provenind din pătura săracă a societății. Ocupându-se cu furturi, tâlhării, răpiri și crime, haiducii îi jefuiesc pe boieri, domni, arendași, donând celor sărmani o bună parte din prăzile lor.
Dacă în Occident, haiducii, tip Robin Hood, ofereau nobililor suficiente motive de teamă, în Țările Române, erau cunoscuți și drept contestatari ai domniilor fanariote. Cunoscuți ca: Toma Alimanul, Toma Alimoș, Iorgovan, Iancu Jianu, Baba și Gruia Novac, Pintea Viteazul, A. Popa, Gheorghe Cioroi (printre ultimii, în perioada interbelică) erau iubiți de femei, maeștri ai deghizărilor, buni și agili luptători și de temut în rândul celor bogați.
În literatura română au fost evocați de Cantemir, Dimitrie Bolintineanu,  Pericle Papahagi, Ioan Nenițescu ș.a. Numeroase legende au apărut pe seama vitejiei haiducilor. Dintre toți, lectora a găsit potrivit să amintească de Caciandoni. Pe numele său real, Antoni Caciu, este un Robin Hood al Balcanilor, un haiduc legendar, o figură eroică şi populară a populaţiei aromâne şi balcanice, celebru prin rezistenţa antiotomană şi sfârşitul său dramatic.
Caciandoni a fost un om foarte bogat, proprietar a numeroase turme şi acareturi, care au stârnit invidia şi ura lui Mehmed Ali Paşa. Acesta i-a confiscat întreaga avere. Pentru a se răzbuna Canciandoni a pus mâna pe arme, chemând în jurul său un mare număr de aromâni (inclusiv pe fraţii săi care fuseseră jefuiţi de hoardele de turci şi albanezi) cu care a lovit năprasnic armata lui Mehmed Ali Paşa, punând în pericol statul creat de acesta (format de teritoriile Albania, Epir și Mora). Ca să salveze satele și locuitorii prigoniți de Pașă din cauza lui, a acceptat un duel de onoare între douăzeci de luptători din fiecare tabără. Iese victorios din această încercare, dar, nu peste mult timp, ca urmare a unei trădări, este capturat de Ali Pașa. Este interogat alături de fratele său și, suportând cu puteri supraomenești torturi groaznice, cei doi mor cu demnitate.

》CINEMARTOR, rubrica rezervată, în ultimul timp, alegerilor frumoase și sugestiilor inspirate ale regretatului nostru coleg, Gabriel Comanroni, va funcționa în continuare, sub același titlu, în memoria lui. Orice coleg, colegă sau invitat al Cenaclului va putea evolua în cadrul rubricii, cu condiția ca intenția să fie cunoscută din timp.

Pentru că a fost de interes și timpul ne-a permis, Gabriela Petri a făcut o succintă informare asupra Festivalului internațional de poezie „Nichita Stănescu”, aflat în acest an la cea de-a XXXV a ediție, mai cu seamă asupra evenimentelor la care a participat. Printre acestea, a evidențiat traseul cultural al Festivalului, de duminică, 30 martie, care a cuprins o vizită la Mănăstirea Jercălăi și  la Conacul Bellu din Urlați, unde a avut loc o masă rotundă. Moderatorul, Constantin Stere, a explorat preocupările personale ale lui Nichita Stănescu, în prezența și cu participarea oaspeților: Mihai Cimpoi, Nicolae Băciuț, Aliona Grati, Magda Cârneci. Academicianul Georgeta Filitti a prezentat o prelegere despre familia Bellu.
Discuțiile dintre cei prezenți la Cenaclu au divagat în mod plăcut atingând și alte aspecte legate de festival, istoria Conacului și a familiei Bellu.

》LECTURA DE CENACLU a oferit prilejul colegei noastre LUMINIȚA BRATU să ne prezinte și să ne recite din cel mai recent volum de versuri, „Hotare de lavandă” apărut în acest an la Editura Limes, Cluj Napoca și a cărui lansare va avea loc curând.

Pe coperta de spate, Luminița Bratu explică titlul volumului: Hotarele de lavandă sunt doar un simptom al trecerii de la o stare la alta, de la un moment al vieții la altul, de la o etapă a istoriei la alta. Ele sunt o îmbinare mai mult sau mai puțin fericită de trăiri cărora ne supunem cu sau fără voia noastră, ascultându-ne glasul interior care adesea ne șoptește: „Mergi mai departe, Eu îți sunt alături”.

Autoarea ne-a împărtășit cu emoție și mândrie sursele de inspirație, diferite aspecte din perioadele de creație, definitivare și redactare a acestui volum și că este posesoarea unei diplome de absolvire a mentoratului – desfășurat pe o perioadă de câțiva ani, cu poetul Ioan Vintilă Fintiș. Ne-a mărturisit că stă ore în șir și cu mare plăcere la masa de scris, compunând și cizelând fără odihnă. A acceptat cu responsabilitate provocarea scrisului, simte recunoștință față de „școala Fintiș” și se consideră eliberată de constrângeri sau competiții, singura cu care concurează fiind ea însăși. A lecturat cu plăcere din volum și a fost acompaniată în acest demers de câteva colege care au ales poeme semnificative (Cati Rodica Enache, Gabriela Petri, Doina Ofelia Davidescu). Aprecierile celor prezenți au fost unanime și la superlativ.

Poeziei i se cuvine poate cel mai întins spațiu de libertate, în care poeții sunt binecuvântați să hoinărească. Ei surprind în metafore vibrația proprie, interioară, dar și a lumii, ne lasă să intrăm în inima lor și ni se dăruiesc nouă, cititorilor, mai mult, sau mai puțin avizați. Estetica și evocarea, realitatea și idealul se împletesc pentru a schimba semnificația și aparențele cuvintelor, dând la iveală noi sensuri. Gândurile dau logosului putere? Sau un înger? Cu siguranță că un înger bun și frumos  păzește curajul, scrisul și pe scriitori,  insuflându-le acestora harul.

„Ce face altceva poetul decât să adulmece existența? Îi caută urmele, aromele discrete, pașii pierduți, mărturia că a fost. Evanescența unei lumi improbabile. Căci asta este minunea: pentru poet Lumea nu este decât ceva permanent surprinzător.” Christian Crăciun (Anatomia și fiziologia lui A)

Toate acestea i se potrivesc poetei Luminița Bratu. Am lecturat și mi-a plăcut „Hotare de lavandă”. Volumul este un mozaic frumos de teme și simboluri. Dacă un hotar te duce cu gândul la un spațiu intermediar între ceva și altceva, care separă, izolează, hotarele Luminiței sunt înfloriri simbolice cu parfum de neuitat. Ele nu par să separe ci doar să însemne.
Și cum „Poezia este invulnerabilă și invincibilă” (A. Paleologu), să o lăsăm să vorbescă:

dincolo de adevăr poate fi orice
și oricine
putem fi noi doi goliți de mister

dincolo de adevăr pot fi păsări
cărora nu le știm numărul
nici drumul
cărora nu le vedem urma
și atunci le privim numărând
crescând în gând un alt adevăr

dincolo de adevăr ești fără voie tu
singur
hoinărind pe un hotar violet de lavandă
îmbătat de arome
albit de adevăruri care se împlinesc
doar în viețile altora (Luminița Bratu)

Dincolo de noi, ninsoarea de april a trecut ca o părere, alungată de înflorirea lirică a Hotarelor de lavandă.

Au participat: Luminița Bratu, Cati Rodica Enache, Emilia Luchian, Gabriela Petri, Doina Ofelia Davidescu, Florin Oprea Sălceanu, Dan Simionescu, Mihail Ivănescu, Dan Constantin.

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Afiș,cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar
Fotografii: Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu

Într-o seară calmă cu înfloriri de aprilie, Sala Studio a Filarmonicii „Paul Constantinescu” a fost gazda unui atractiv recital de poezie. Inspirat de versurile lui Alexandru Philippide, titlul spectacolului, M-atârn de tine, Poezie, ca un copil de poala mumii, a constituit o frumoasă provocare a actorului Nicolae Drăgulin, membru al Asociației Culturale 24PH ARTE și al Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești. Colegi, cunoștințe, prieteni au ocupat din timp locurile puse la dispoziție, așteptând ceea ce avea să urmeze, cu freamăt discret și curiozitate.

Protagonistul serii a intrat grăbit, preocupat, teatral. Și-a scos pălăria și eșarfa și, după un cuvânt de bun venit, ne-a introdus cu delicatețe în atmosfera fermecată a poeziei. Am asistat la un itinerar liric ales cu grijă, pe ale cărui coordonate s-au reunit într-o armonie bine studiată o frumoasă pleiadă de poeți români, în tandem cu acorduri muzicale bine alese (D.L. Zaharia, Lache Găzaru, Zavaidoc, Ioana Piper, Constantin Gherghina, Gheorghe Zamfir, Dumitru Fărcaș, Grigore Leșe, Frédéric Chopin, Fanfara din Bosanci, Fanfara de la Stamate, Johann Sebastian Bach, Ilinca Burlan). Cu talent incontestabil, Nicolae Drăgulin și-a determinat auditoriul „să simtă poezia” aidoma lui (adeverind astfel vorbele marelui scriitor argentinian Jorges Luis Borges: „Dacă un om nu simte poezia fizic, atunci nu simte poezia deloc”). Cei prezenți s-au lăsat purtați într-o lină escapadă, participând cu emoție la confluențele lirice ale poeților aleși. Și ca într-o frumoasă poveste, minunea s-a produs: spațiul intim al Sălii Studio s-a transformat într-un minuscul Ateneu, iar actorul, într-un virtuoz. Așezat pe un podium aproape insesizabil, a scos cu bagheta sufletului din jobenul personal o frumoasă înșirare de imagini expresive, de emoții felurite, de afectivitate, aducând bucuria în micul spațiu de spectacol. Memoria fabuloasă, mimica și gesturile – reținute, iar glasul, cu un timbru de scenă, bine exersat, ne-a învăluit și ne-a acaparat aproape două ore.

Cu scurte comentarii lămuritoare și introduceri muzicale în perfectă armonie cu versurile, ne-au fost dezvăluiți visătorii sacri ai lirismului românesc: George Coșbuc (Scara, O scrisoare), Miron Radu Paraschivescu (Rică), Marin Sorescu (Spânzuratul, Prânzul, Petrecerea), Mircea Micu (Resemnare), Niculae Alexandru Vest (Limba și literatura română), Grigore Vieru (Nu am moarte cu tine nimic), Radu Rosetti (Teatru), Spiridon Popescu (Ferește-te, Sfat, Rugăciune), Teodor Pâcă (Scurtă despărțire), Nicolae Labiș (Moartea Căprioarei), Nichita Stănescu (Cina generală), Ion Barbu (După melci), Tudor Arghezi (Gura lumii), Geo Bogza (Poveste), Mihai Eminescu (Scrisoarea a III-a).

După ultimul vers, lumina s-a stins, actorul și-a pus pălăria, eșarfa, și a ieșit discret din scenă.

Numeroasele aplauze, aprecieri și felicitări din partea publicului au răsplătit cu generozitate acest deosebit de emoționant  recital de poezie.
Printre cei prezenți, cunoscutul actor de teatru și film Ilie Gâlea și colegii de Cenaclu: Emilia Luchian, Cătălin Apostol, Adrian Surubaru, Diana Petroșanu, Valentin Irimia, Gheorghe Stănescu, Ioan Rus, Dan Simionescu, Doina Ofelia Davidescu.

Fotografii: Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu

„Nu există patriotism fără patrimoniu”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

Cea mai recentă întâlnire a membrilor și prietenilor Cenaclului Literar „I.L.Caragiale” Ploiești a avut loc într-una din ultimele zile din „luna lui Marte”, în compania mereu miraculoasă a poeziei. Sala de lectură „Nichita Stănescu” a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” Ploiești a găzduit în după-amiaza zilei de 24 martie invitați, colegi și prieteni ai Cenaclului.

În debut, s-a ținut cu emoție, un scurt moment de tăcere, meditație și trist lirism în memoria regretatului coleg, lectorul rubricii Cinemartor, Gabriel Comanroni, talentat regizor și scenarist de film, sensibil poet, eseist de marcă, de curând plecat într-o lume mai bună.

Distinsul invitat ai serii a fost Silviu Guga, scriitor, critic literar și publicist iar amfitrionul întâlnirii literare a fost poetul Ioan Vintilă Fintiș, Președintele Asociației 24 PH Arte Ploiești și al Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești. A moderat poeta Ramona Müller.

Versuri inspirate din creația proprie și cea nichitiană au fost prezentate de: Ramona Müller, Ana Nedelcu, Emilia Luchian, Luminița Bratu, Maria Bem, Cati Rodica Enache, Diana Petroșanu, Adrian Ilarie Frone, Gheorghe Stănescu, Nicu Drăgulin.

Distinsul invitat al Cenaclului, Silviu Guga, cunoscut scriitor și critic literar sibian a ținut, cu aplomb și umor, plăcuta și inedita prelegere O samă de cuvinte despre Nichita. A făcut referire la amintirile domniei sale, legate de prietenia cu ilustrul poet, la cele 42 de întâlniri cu acesta, la „povestea cubului”, a ciudatei semnături a poetului, urmând ca toate acestea și încă altele să apară în cartea domniei sale, în curs de editare, sub același titlu. Momentul când perfecțiunea cubului este definitivată cu ciobirea unui colț, printr-o lovitură scurtă de ciocan, a luat prin surprindere și a amuzat asistența.
Oaspetele sibian a prezentat apoi Prăbușirea din abstract, cel mai nou volum de versuri (apărut în anul 2024, la Editura LIMES, Cluj-Napoca) al dlui Ioan Vintilă Fintiș.

Seara s-a încheiat cu un poem al lui Gabriel Comanroni, recitat, ca un mic omagiu, de către Ramona Müller.

Poetul Ioan Vintilă Fintiș a oferit exemplare ale volumului Prăbușirea din abstract și a acordat autografe.

Invitații Ramonei Müller:  Diana Trandafir, Florin Dochia, Mircea Teculescu, Iulia Dragomir.

Au participat: Ioan Vintilă Fintiș, Florin Manole, Ramona Müller, Emilia Luchian, Ana Nedelcu, Cati Rodica Enache, Luminița Bratu, Maria Bem, Diana Petroșanu, Gabriela Petri, Eugen Petri, Adrian Ilarie Frone, Gheorghe Stănescu, Sorin Vânătoru, Nicu Drăgulin, Dan Simionescu, Mihail Ivănescu.

Fotografii: Ramona Müller, Ana Nedelcu, Emilia Luchian
Film: Dan Simionescu
Cronică, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale  24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

La sediul Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești și cu mărțișoare literare la butonieră, membrii Cenaclului s-au reunit într-o nouă ședință, a cărei protagonistă a fost CATI RODICA ENACHE.

CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a oferit prilejul unor expuneri lirice, metaforate după simțirea și talentul fiecăruia: Gheorghe Stănescu (8 Martie, Dedicație scriitorilor), Diana Petroșanu (Iluzie, Marea, Lumina), Ramona Müller (Felie de noapte, Partajul primăverii), Luminița Bratu ( Uros – insula mea plutitoare), Sorana Brucăr (Dalta luminii, De iubire), Emilia Luchian (Pielea de șarpe), Cati Enache (Pe o terasă).

LECȚIA DE POEZIE a dat ocazia unui inedit duel liric, provocat de Luminița Bratu și Emilia Luchian, între Aleksandr Pușkin (Elegie) și George Anca (Poeme ale dodiilor). Nicu Drăgulin, cu talent de scenă, incontestabil, a întregit atmosfera „glossând eminescian” și amintind pe Niculae Alexandru Vest (Vă sărutăm pe inimă, pe mână), un poet ploieștean, acoperit pe nedrept de pânza de păianjen a uitării. Maria Bem (De ziua bărbatului) a încheiat într-o notă amuzantă.

11 MINUTE DE ISTORIE au adus în fața auditoriului, prin intermediul lectorului permanent – profesor Emilia Luchian, Duelul. Apanaj al bărbaților din lumea bună, deciși să-și apere onoarea pătată, acesta străbate secolele istoriei din antichitate până în vremurile moderne, ca un ritual al masculinității, probă de onoare, act de dreptate sau răzbunare, urmând reguli bine stabilite. Era o problemă de onoare, care nu ținea cont de abilitățile celor ce se confruntau. Motivele sau pretextele erau diverse: situații politice, vorbe aruncate, priviri îndrăznețe, femei etc. Dacă la începuturi se desfășurau sub semnul judecății divine, ulterior aceasta este înlocuită cu judecata laică. În Franța Evului Mediu, în timpul domniei lui Filip al IV -lea Cel Frumos, apare primul regulament al duelului judiciar, cu public. În Moldova secolului al XIX -lea, Mihail Sturza face cunoscute regulile duelului într-un opis domnesc, votat de Adunarea Obștească. Un alt domnitor, Alexandru Ioan Cuza, susține duelul de onoare, instituind, însă, sancțiuni, pedepse asupra omorului. Unul dintre cele mai absurde motive de duel, din spațiul mioritic, rămâne cel dintre Carol Davilla și un ofițer care a îndrăznit să fumeze în spital, în timpul internării sale.

CINEMARTOR, ne-a propus și de această dată prin intermediul lectorului permanent, Gabriel Comanroni, o experiență cinematografică deosebită prin filmul „Silence” – “Tăcere” sau „Puterea credinţei”. Acest film copleșitor, despre credință şi religie, al reputatului regizor Martin Scorsese, este povestea a doi misionari portughezi care pornesc într-o călătorie periculoasă în Japonia secolului al XVII-lea, în căutarea mentorului lor dispărut, dar şi pentru a răspândi creştinismul.  Japonia traversa atunci o perioadă de eradicare a creștinismului, vânând, torturând și forțându-i să renunțe pe adepții acestei credințe. Scenariul, scris de Scorsese împreună cu Jay Cocks, are la bază romanul publicat de Shusaka Endo în 1966, care pune sub semnul întrebării lipsa răspunsului divin în faţa suferinţei umane. Spectatorii sunt invitați în inima tenebrelor argumentative, legate de practicile religioase, a convingerilor de ordin moral intim… în contrabalans cu cele de natură canonică, dobândite socio-ideologic, în timp. Cineastul italo-american își ține sub tăcere / Silence – ambițiile comerciale și livrează o peliculă de două ore și patruzeci de minute – un prilej de adevărată contemplare, pe un auster fundal religios. Autorul revine la spiritualitate (precum în The Last Temptation of Christ sau Kundun) lăsând deoparte acțiunea, aici, aproape inexistentă, în ciuda apariției (de pe ecran) lui Liam Neeson. Maestru absolut al filmelor menite să nu fie uitate, căci, orice ar spune pricinoşii, de la Taxi Driver, New York-New York, Raging Bull, Casino – la Gangs of New York, The Departed, Shutter Island, Hugo sau The Wolf of Wall Street, creaţiile lui Scorsese au un stil ce inovează permanent. Puterea de a se reinventa la nesfârşit, rămânând personal, distinct, unic este calitatea geniului artistic. Europenii (spaniolii și portughezii) descoperă ținutul nesigur al Japoniei, care declară creștinismul ilegal, adepții, «kirishitan», convertiți de către misionarii Vaticanului, fiind forțați să se sacrifice și să renunțe la crez. Resursa narativă a filmului se regăsește în supliciul îndurat de unul dintre preoții creștini, care, copleșit de torturi, a cedat, negându-și credința, deturnată spre filosofia fără zei. Se evidențiază vizual și simbolic momentul în care trei japonezi convertiţi la creştinism sunt legaţi de stâlpi de lemn, cu funii de mâini şi de picioare, în poziţie cristică, şi lăsaţi să moară sub bătaia valurilor mării, apoi sunt arşi pentru a nu putea fi îngropaţi. Filmul reliefează personajele celor doi misionari portughezi iezuiţi, Rodrigues (Andrew Garfield) şi Garupe (Adam Driver), a îndrumătorului lor Ferreira (Liam Neeson) dar și al „Inchizitorului”, guvernatorul care îi pedepsește, supliciile fiind inspirate de creația scriitorului nipon, Shûsaku Endô. În cea mai mare parte, imaginile sunt dublate de vocea din off a lui Rodrigues, care devine, astfel, protagonist, povestindu-şi călătoria în Japonia. Regia lui Scorsese este mai aşezată, mai pragmatică, fără a renunța complet la celebrele sale tuşe impresioniste – pe măsură ce protagonistul devine tot mai tulburat, se înmulţesc şi halucinaţiile. Un film de vizionat, care pune întrebări despre temele moral-filozofice pe care le lansează. Actorii, un mix de culturi diferite, cu roluri celebre în filmografie, fac față cu brio provocărilor scenariului, regizorului, incontestabili și celebri. Un film anti-western, cu un inedit traseu moral își găsește soluția în destinul îmblânzit: spiritualitatea intimizată. Martin Scorsese continuă să domine lumea filmului, precum un zeu al cinemaului de autor din America, nelăsându-se doborât de grozăviile comercialului facil.

LECTURA DE CENACLU a oferit prilejul colegei noastre, CATI RODICA ENACHE, să ne citească din cea mai recentă creație. Proza propusă, Poate acum, în martie, se instalează cu delicatețe Sub semnul amintirilor, încercând să scoată dintr-un raft vechi pelicula unui film drag, pentru a-l proiecta cu cele mai potrivite cuvinte. Introductio – ul autoarei ne-a pus față în față cu întrebări și frământări, cunoscute: Care este rostul amintirilor?, Pot fi acestea o supapă necesară pentru a suporta prezentul? Validează ele, existența? Sunt o sursă de informație, căutată și apreciată de cei mai tineri? Aflată la vârsta căutării rădăcinilor, autoarea ne propune o formă literară care îmbracă textul prin folosirea alternanței planurilor temporale dar și a alternanței narative. În centrul imaginar al narațiunii, care ia forma unei pânze de păianjen, se află Mamaia Lina și cele opt fiice ale sale, care trebuie crescute cât mai bine, educate, măritate. Gândurile fetiței de altădată (nepoata ce interferează cu universul și poveștile dramatice ale celor mari) sunt prinse în capcana amintirilor. Așa cum, altă dată, madelenele lui Proust declanșează și devin sursa amintirilor autorului, acum, o carte cu versuri de Tudor Arghezi, cu semnătura autorului, primită demult, în dar, constituie un pretext, folosit de Cati Rodica Enache, pentru a da curs amintirilor și așternerii lor, cu emoție, pe paginile unei, sperăm, viitoare cărți. Personajele se dezvăluie unul câte unul, trasând povestea. Se creează un tandem magic-duios, între nepoata de odinioară (azi, bunică) și nepoțica din prezent, a cărei drăgălășenie și naivă curiozitate aduc note de candoare textului, de altfel copleșit de adevărul tragic și necruțător care tulbură destinul personajelor. Fragmentul propus spre lectură a emoționat, a trezit nostalgii personale, fiind bine primit de auditoriu. Discuțiile și aprecierile nu s-au lăsat așteptate, relevând: importanța familiei unite în fața greutăților și provocărilor neașteptate – cărora trebuia să le facă față vrând-nevrând, trăirile intense, rezonanța regăsirii în poveste, revigorarea atmosferei prin existența micuței Serena și a dialogului cu bunica, într-un prezent, care transformă oamenii și faptele într-o visare nostalgică a unui timp îndepărtat, care mai rezistă cu greu pe pelicula de celuloid a amintirii.

Au participat: Cati Rodica Enache, Ramona Müller, Emilia Luchian, Maria Bem, Luminița Bratu, Gabriela Petri, Diana Petroșanu, Sorana Brucăr, Doina Ofelia Davidescu, Florin Oprea Sălceanu, Leonida Chifu, Nicolae Drăgulin, Dan Constantin.

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale  24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Fotografii: Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu
Cronică și afiș: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

Nu există vremuri sărace cât nu sărăcesc poeții – De la Holderlin la Nichita Stănescu, via Eminescu este titlul conferinței dlui scriitor SEVER AVRAM, care, din motive obiective și spre regretul tuturor,  a fost amânată în ultimul moment.

Dar, pentru că, așa cum se amintește mai sus, încă „nu sărăcesc poeții”, mai ales de sărbătoarea „Dragobete”, seara a fost dedicată lirismului, în cea mai mare parte.

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a adus la rampă versuri frumoase cu forme, cadențe și stiluri diferite, ale autorilor: Emilia Luchian (Amor și Psiche, Caligrafie de iarnă), Ana Nedelcu (Desprimăvărare), Maria Bem (Dor de Dragobete), Cati Enache (Prin ierni, Posibil, Secunda arsă), Ramona Müller (Fainoșag de Dragobete), Gheorghe Stănescu (Dragobete, Dragobete; Mama – lui George Vieru), Sorana Brucăr (Cu sufletul în stele). Luminița Bratu, amintind ultimul volum de versuri al scriitoarei Camelia Iuliana Radu, readuce în atenție suprarealismul și reprezentanții acestuia în literatura română (Ion Vinea, Gellu Naum, Ion Caraion). Fără a cocheta cu acest stil, pe care îl consideră inaccesibil din perspectivă proprie, ne-a prezentat un interesant poem cu temă inspirată de suprarealism (Ceasul lui Dali).

》LECȚIA DE POEZIE a fost deschisă de Luminița Bratu cu poemul lui Gellu Naum, Caii de gheață. Ana Nedelcu a prezentat poemul lui Goethe, Regele Ielelor, iar Gabriela Petri, l-a reamintit pe Marin Sorescu cu Pricina, Boala, Muntele. Poeme de Hölderlin (Frumusețea, Desfătarea) au fost oferite de Emilia Luchian, care a încheiat cu un poem,  Insomnie, al scriitorului și omului de cultură, Nicolae Stanciu, recent plecat dintre noi.

Florin Manole a propus un moment de reculegere și a avut un frumos cuvânt de reamintire.

NICOLAE STANCIU (1940–2025)
„A trăi este atît de surprinzător
Încît îți rămîne prea puțin timp
Pentru altceva.” Nicolae Stanciu

Ar trebui poate să citim o poezie a lui Rainer Maria Rilke, pe care Nicolae Stanciu îl iubea atât de mult, dar asta ar fi să amintim doar chipul magistral în care poetul de limbă germană, mereu și mereu, ne era reamintit și recitat. Iar noi nu ne săturam niciodată.
Dar…
Mai mult decât poet și recitator al marilor poeți, el însuși teatral cu „înaltă și nobilă artă”, Nicolae Stanciu a fost un om, în felul său de a fi, ce locuia printre noi, pe pământ, asemenea descrierii aceluia care arată spre viitor în așteptarea unui zeu și al cărui poem, cred, poate descrie fără rest, în memoria celui trecut la Domnul, felul în care poeticul și nu neapărat poezia au sălășluit în prietenul nostru Nicolae Stanciu și, prin acesta, în noi înșine cei care l-am iubit.
Căci a fi locuit, la vedere, iar nu în ascuns precum cei mai mulți dintre noi suntem, chiar și dintre aceea cărora li se zice poeți, de însuși poeticul ființei omenești, este chiar mai mare decât cel mai mare între meșteșugirile omului care este îndemânarea de a scoate la iveală poezia. Cum am spus, mai mult decât poet, Nicolae Stanciu era locuit de poetic, după cum zice Hölderlin:
Are, oare, omul, dreptul, atunci când viața lui e plină de greutăți,
Să-și înalțe privirile și să spună: Astfel
Vreau și eu să fiu? Da. Câtă vreme prietenia mai durează
La inima lui, Curata prietenie,
Omul se poate măsura, nu în mod nefericit,
Cu Dumnezeirea. Este Dumnezeu necunoscut?
Este el vădit ca cerul? Așa
Cred că este. Aceasta este măsura omului.
Plin de merite, totuși poetic, locuiește
Omul pe acest pământ. Dar, mai adevărată
Nu e umbra nopții cu stelele,
Dac-aș putea spune astfel, decât
Omul, care se numește imaginea Divinității.
Există pe pământ vre-o măsură? Nu este
Niciuna. (Johan Christian Friedrich Hölderlin, 1770 – 1843)

》11 MINUTE DE ISTORIE – Emilia Luchian a făcut o incursiune interesantă în mitologie, atrăgând atenția asupra importanței, semnificației și destinului Titanilor, fii ai Geei și a lui Uranus, dintre care se remarcă Hyperion, identificat cu soarele însuși. Cel mai adesea, era socotit tatăl lui Helios (Soarele) și a zeițelor Eos (Dimineața) și Selena (Luna). Hyperion este personajul spiritual căruia Hölderlin îi insuflă propriul său suflet și propria voce, lăsându-l să-i exprime gândurile și sentimentele.

În cea de-a doua parte, în absența periplului literar (și poate filozofic) promis de scriitorul  Sever Avram, „De la Holderlin la Nichita Stănescu, via Eminescu”, Florin Manole, amfitrionul ședinței, în spațiul rezervat conferinței, care, din păcate nu a mai avut loc, a oferit ocazia unor expuneri invitaților Arthur Teodorescu și Mihaela Ștefănescu.

Arthur Teodorescu a făcut comentarii asupra suprarealismul european (bine reprezentat în Franța și Belgia) și aportul românesc (Marcel Iancu, co-fondator al Dadaismului şi exponent important al Constructivismului în Europa de Est), cu aluzii amuzante la o inefabilă intersecție cu folclorul tradiționalist.

Pentru că suntem în februarie, Mihaela Ștefănescu a ales o scurtă incursiune în istorie, etalând succint evenimentele care au precedat domnia lui A.I. Cuza în Țările Române sub influența Marilor Puteri, importanța domnitorului în modernizarea statului român, neuitând să amintească „Monstruoasa coaliție” dintre liberali și conservatori, care a determinat abdicarea acestuia. Destinul lui Cuza s-a încheiat la Heidelberg, într-un anonimat respectabil.

Au participat: Cătălin Apostol, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Alice Neculea, Emilia Luchian, Cati Enache, Ramona Müller, Luminița Bratu, Maria Bem, Gabriela Petri, Ana Nedelcu, Sorana Brucăr, Doina Ofelia Davidescu, Dan Simionescu, Gheorghe Stănescu, Dan Constantin.

Invitați: Mihaela Popescu Taulet, Mihaela Ștefănescu, Artur Teodorescu

Fotografii: Ramona Müller, Ana Nedelcu, Emilia Luchian
Film: Dan Simionescu
Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Am lăsat afară frigul uscat al unui februarie gri pentru a ne regăsi cu emoție și căldură sufletească în spațiul Filarmonicii „Paul Constantinescu”, pentru o pauză de la cotidian. Am asistat la un lirism ivit cu sensibilitate, o pastilă de istorie și, pendulând între știință și filozofie, la o expunere de forță privind Universul, de la apariția până la dispariția acestuia.

CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a împărtășit celor prezenți sensibile trăiri lirice în versurile creatoarelor: Luminița Bratu (Marele Bang), Ana Nedelcu (Camelot), Cati Enache (În vis), Emilia Luchian (Corbul albastru).

LECȚIA DE POEZIE ne-a oferit un interesant și surprinzător duel liric. Luminița Bratu a propus un poem suprarealist al poetei Camelia Iuliana Radu (Masson pe scări). Florin Manole ne-a lecturat Georg Trakl (Sebastian în vis), iar Marin Sorescu (Zidirea în dragoste) a fost propunerea Emiliei Luchian. Actorul Nicolae Drăgulin, cu incontestabilul său talent, a încântat asistența cu un moment eminescian (Scrisoarea a III a). Sorin Vânătoru a făcut observații pertinente asupra conținutului rubricii, propunând depășirea spațiului liric prin abordarea eseurilor literare și de estetică precum și de teorie sau critică literară.

11 MINUTE DE ISTORIE au încadrat expunerea lectorei Emilia Luchian, „Inteligența legendară a corbului în mitologia diverselor popoare”. Dotată cu o inteligență legendară, această pasăre a devenit, din cauza prezenței în apropierea rămășițelor pământești ale soldaților pe câmpul de luptă, un semn al morţii, distrugerii, macabrului, războiului, un purtător al întunericului şi umbrei… Urmărind comportamentul acestor păsări, Cicero ar fi fost avertizat asupra morții, danezii aflau sorții unei bătălii, ar fi prevestit moartea lui Platon și Tiberius, iar Zeul celtic Lugh ar fi fost avertizat asupra invaziilor dușmane. Interesant este că se regăsește și ca simbol pozitiv, însemnând protecţie, iniţiere şi vindecare, precum şi purtător de întelepciune. Este întâlnit și luat în seamă pe o arie largă a globului terestru și pe durata unui lung parcurs istoric, de la lumea greacă și romană, până la celți și vikingi dar și în China, Japonia, ca și la triburile americane. El nu lipsește nici din cultura română, având semnificații ambivalente.

Protagonistul rubricii LECTURA DE CENACLU a fost SORIN VÂNĂTORU, scriitor, psiholog, filozof autodidact, unul dintre cei mai vechi membri ai Cenaclului. Expunerea a vizat cuprinsul propriei cărți, aflată foarte aproape de lumina tiparului sub titlul provizoriu, „Eterna aventură a existenței”, de la Big-Bang la conștiință și sfârșitul Universului”. Conținutul ne oferă percepția autorului, după îndelung studiu științific și filozofic, asupra începutului, evoluției, parcursului și dispariției Universului. Începând de la explozia primordială, în timpul evoluției și extincției, autorul consideră că totul se cuplează pe baza afinității de structură și că subiectivitatea este pur materială. În expunerea sa ne-a provocat cu ultimele descoperiri din cercetarea neuroetică și importanța acesteia în actualitatea imediată.
Căutările și interpretările autorului au vizat: cercetătorii americani – de origine chineză – Tong Zhao, Hailiang Tang, Harold Puthoff- teoria energiei punctului de zero, American; Roger Penrose- fizică teorertică la Cambrige – modelul ciclic al universului, laureat Nobel; Stuart Hameroff- Teoria microtubulilor; în problema conștiinței Werner Heisenberg, Louis de Broglie- mecanica cuantică, Richard Amoroso- cercetător al conștiinței, Max Born, Albert Einstein, mecanica cuantică, relativitatea; Paradoxul Einstein – Podolsky-Rosen privind teorema nonlocalității în mecanica cuantică; Dr.Khaterine Freese, de la Texas University – calculul privind prăbușirea, sfârșitul universului actual și cât ani va dura ”nimicul” în care totul va colapsa, pentru ca apoi să apară un alt Big-Bang, deci un alt univers, în condițiile în care legile mecanicii cuantice se conservă; Michael Gazzaniga – cercetător, studii asupra creierului în relație cu conștiința ș.a.
Întrebările celor prezenți nu s-au lăsat așteptate, provocând comentarii – pro și contra – interesante. Îi urăm succes în definitivarea cărții și așteptăm cu nerăbdare apariția acesteia în spațiul public.

Au participat: Sorin Vânătoru, Cătălin Apostol, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Emilia Luchian, Cati Enache, Luminița Bratu, Gabriela Petri, Ana Nedelcu, Diana Petroșanu, Doina Ofelia Davidescu, Dan Simionescu, Florin Oprea Sălceanu, Nicolae Drăgulin, Dan Constantin.

Fotografii: Ana Nedelcu, Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu
Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

3 Februarie 2025, ora 17.00. Membri și prieteni ai Cenaclului Literar „I.L.Caragiale” Ploiești ne-am regăsit, cu bucurie, în spațiul oferit cu generozitate de templul muzicii ploieștene, Filarmonica „Paul Constantinescu”, pentru confesiuni lirice, un strop de istorie și mai multă magie cinematografică.

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a împărtășit celor prezenți forța sensibilității, sensurile adânci ale plăsmuirii artistice și trăirile spiritului oglindite în versurile creatoarelor lirice: Ana Nedelcu (Citadele II, Omul, timpul, spațiul), Luminița Bratu (Natalia), Cati Enache (Eveniment, Zborul), Valentin Irimia (Decolorare, Zarea dintre noi), Emilia Luchian (Un titirez e viața), Maria Bem (La magazinul de cuvinte, Firul cuvintelor). Ramona Müller, revenită de curând cu aer de mister, împrumutat din lungul periplu pe trei continente, dincolo de Oceanul Atlantic, ne-a citit Myself and nobody, Puntas Arenas și ne-a făcut cunoscute volumele de versuri și de călătorie la care lucrează și care se apropie cu pași repezi de lumina tiparului.

》LECȚIA DE POEZIE ne-a propus un scurt remember Nichita Stănescu (Poveste sentimentală) prin glasul Luminiței Bratu.

》11 MINUTE DE ISTORIE – lector, profesor Emilia Luchian – ne-a oferit, în preambul, informații lămuritoare despre „Huțuli”, etnici pe cale de dispariție în spațiul nostru geografic, din care fac parte protagoniștii filmului ce avea să urmeze. Când, cum și de unde au venit huțulii reprezintă o enigmă etnologică. Erau cunoscuți ca ciobani liberi, seminomazi, trăind în Bucovina, Maramureș, Transcarpatia și Pocuția. S-a spus despre ei că ar fi ruși, resturi de cumani, traci, sciți, slavi cu suport românesc, că ar proveni din coloniile românești din Galiția, ba chiar că ar fi fost hoți sau haiduci. Neîndoielnic: sunt locuitori ai munților, ciobani, buni meșteșugari, poartă costume tradiționale, preferă culoarea roșie, sunt veseli, impetuoși și foarte credincioși (ortodocși de rit nou sau vechi). Sunt pomeniți în corografii din anii 1527 și 1541. Dacă prietenii huțulilor sunt calul, baltagul și pădurea, moștenirea cea mai de preț este libertatea. Un hrisov din secolul al XVIII-lea, de la Mănăstirea Putna, amintește faptul că starețul de atunci, nemaiavând posibilitatea să se îngrijească de opt munți din nordul Bucovinei, i-ar fi donat spre stăpânire și îngrijire huțulilor. Lectora a încheiat cu o descriere a acestei misterioase dar frumoase etnii, aparținând marelui poet Mihail Eminescu, el însuși născut pe plaiurile Bucovinei: „Huțulii duc o viață de pasăre pribeagă, originală și liberă. Românii le pricep limba lor fără s-o poată vorbi și ei pricep pe cea română. E cel mai ciudat fenomen de a vedea pe țăranul român de baștină cum ascultă cu atenție la ceea ce spune oaspetele său. Și acest oaspete vine poate din munții Tatrei, de cine știe unde, și pricepe românește fără să fi vorbit vreodată un cuvânt. Din această simpatie abia explicabilă s-ar putea deduce că acești huțuli sunt dacii slavizați, pe când românii care-i pricep fără să le vorbească limba sunt dacii romanizați. Acest trib este puțin numeros, mărunt la stat și vioi”.

Partea a doua a serii ne-a prilejuit vizionarea unui film documentar, cu o durată de 80 de minute, „TREI ZILE DESPRE NATALIA”, în regia lui Cătălin Apostol. Realizat în luna noiembrie a anului 2023, a fost nominalizat la Festivalul Filmului Documentar de la Berlin, 2024. Pelicula dezvăluie cu delicatețe viața Nataliei și a unei părți din familia ei, a puținilor vecini, într-un loc depărtat, înstrăinat și aproape rupt de multe dintre ofertele civilizației noului secol, unde pâlpâie firesc, delicat dar convingător, flacăra nestrămutată a credinței creștine. Protagoniști sunt doi dintre ultimii „Huțuli de la capătul lumii”, care trăiesc într-o singurătate fericită, greu de înțeles pentru mulți dintre noi. Filmul a fost realizat în stil observațional. Camera de filmare, făcând parte integrantă din decor, își însoțește personajele fără a le deranja și transformă pelicula într-un organism viu, sincer, nedisimulat. Încrederea între regizor și aceștia este reciprocă, onestă. Firul poveștii curge domol, etalând firesc detaliile care marchează tradițiile, simplitatea vieții ca și pe cele care aduc câte ceva din îndepărtata modernitate a lumii civilizate. Un film reușit, care pune spectatorul în stare introspectivă. Aprecierile și comentariile elogiative ale celor prezenți au fost unanime.
Recomandat a fi văzut de oricine, filmul poate fi vizionat aici:

https://youtu.be/tQeu-6_-UCA?si=WEGn8kuvbBD_X87i

Au participat: Cătălin Apostol, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Alice Neculea, Emilia Luchian, Gabriel Comanroni, Cati Enache, Ramona Müller, Luminița Bratu, Maria Bem, Gabriela Petri, Ana Nedelcu, Sorana Brucăr, Doina Ofelia Davidescu, Dan Simionescu, Florin Oprea Sălceanu, Valentin Irimia, Dan Constantin.

Invitați: Tania Radu & Co., Gabriel Arghiropol și alții

Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Ziua Culturii Naționale ne oferă prilejul de a ne reaminti în fiecare an, la dată fixă, de bogăția culturală a poporului român. Din fericire avem o minunată zestre cu un nesecat și sprinten izvor cristalin, al cărui curs trece necontenit și prin spațiul prahovean, contribuind la cultura și spiritualitatea universală, ceea ce nu este puțin lucru. Dacă pe blazonul cultural al României îl regăsim cu siguranță pe Mihail Eminescu, pe blazonul cultural al Ploieștiului va fi întotdeauna Nichita Stănescu. Și va fi mereu o onoare să fie sărbătorit și de către Cenaclul Literar „I.L. Caragiale” Ploiești, care tocmai trece în al șaptezeci și șaselea an de viață.

Aseară, „într- o clipă suspendată” a lumii, a fost vorba despre poezie, poeții săi aleși, întâiul în spațiul nostru prahovean fiind Nichita Stănescu. Am pornit de la un citat remarcabil al unui contemporan al  poetului și competitor la Nobel, Odysseas Elytis: „… poezia începe de acolo de unde ultimul cuvânt nu-l are moartea.”, am continuat dând glas cuvintelor lui Nichita: „Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile și adversitățile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieții noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa niște sentimente. Mai puțin de ură, întrucâtva de patemi dar… de dragoste mai ales.”

Și cam asta s-a dovedit că a lăsat poetul în urma sa, un sentiment, care este poezia însăși, „de dragoste mai ales”. Și nu degeaba. Șiruri alese de pelerini îl urmează pe drumul prețios al poeziei. Mie personal mi se pare superfluu să luăm în seamă, să contabilizăm anii de la nașterea sau plecarea poetului, pentru că acesta nu a plecat, ci este într-un mod special, încă, printre noi și fi-va până la sfârșitul lumii. Cândva, George Călinescu a spus: „Când un copac se ridică în sus şi dă frunze în fiecare an îşi închipuie că e de aceeaşi vârstă cu păsările care se adună în crengile sale”. Așa și Nichita. Va rămâne de vârsta păsărilor în copacul poeziei.

Am optat să dau acest titlu întâlnirii noastre dar nu știu cât am fost de inspirată. De altfel, sub semnul lui Nichita, este destul de greu să fii suficient de inspirat astfel încât reamintirea, omagiul să nu cadă în derizoriu. Dar chiar și așa, sper că Nichita nu s-ar fi supărat, și, – în imaginația mea -, poate ar fi zis și el, cu nelipsita-i generozitate, asemenea unui ilustru înaintaș: Scrieți, numai scrieți, căci poezia nu are început și nu are sfârșit, e dintotdeauna și va fi mereu, este izvorul vieții. Așezați la „marginea orei” și a timpului, să lăsăm cuvintele să zboare între noi, în exerciții lirice infinite. Și poetul, sub semnul anilor săi nemuritori, s-ar opri o clipă din veșnica-i hoinăreală spre Ithaka sa închipuită și ne-ar zâmbi în colțul gurii, cu  îngăduință,  căci „Un sentiment Nichita” este poezia însăși, adică ceea ce urmărește poetul – „sentimentul de adevăr”.

Ne-am regăsit în inima lui de ploieștean, într-un spațiu care-i poartă cu iubire numele. Sala de Lectură „Nichita Stănescu” a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” Ploiești ne-a încăput cu greu pe toți: invitați și prieteni ai Cenaclului, cenacliști.  Alături de membrii Cenaclului și de invitații noștri care, prin fire nevăzute se leagă de poezie, de poet, de Ploiești și nu în ultimul rând chiar de locul în care ne aflam, am descoperit și am împărtășit miracole, ca să bandajăm rănile vieții, ale lumii. Și acest lucru l-am făcut cu împăcare, căci poezia nu ne aparține, este a Universului, doar cuvintele cu care vrem s-o prindem sunt ale noastre.

Am avut onoarea să împărtășim timpul ales al acestei întruniri și să mulțumim pentru prezență distinșilor invitați: Ioan Groșescu, cunoscut jurnalist și scriitor prahovean, îndelung și cu succes preocupat de Nichita, autor a numeroase volume, Florin Dochia, de asemenea cunoscut jurnalist și scriitor, prezent cu cele mai recente cărți ale domniei sale, dintre care „Ierburi de mai. A treia carte din Lacrimaria și Liana Dupont,  poetă, cu al treilea volum de versuri, „Valuri de cuvinte”, recent apărut la Editura Cervantes.

Invitații noștri au fost întâmpinați, cum se cuvine în astfel de împrejurări,- cu pâine și sare, lirice-, dând glas membrilor Cenaclului pentru o îmbrățișare în versuri, de bun venit.

Au citit din creațiile proprii: Maria Bem („Nichita nu a murit”), Luminița Bratu („La statuie”, din volumul „Omul care a fugit din vis”), Emilia Luchian („Tu, omule”), Diana Petroșanu („Calea regală”, ), Sorana Brucăr („Lambada” de Nichita Stănescu și „Omagiu lui Nichita”, versuri proprii), Caty Enache („Ninsoare”), Adrian Frone („Pânza”), Ramona Müller („Eliberare condiționată”).

Președintele Asociației 24 PHARTE Ploiești, dl. Ioan Vintilă Fintiș, ne-a transmis un mesaj public de felicitare și urări pentru Noul An, prin intermediul colegului nostru Florin Manole.

Ioan Groșescu, cunoscut jurnalist, scriitor, sensibil poet,  membru U.S.R. și U.Z.P.R. și nu în ultimul rând cetățean de onoare al orașului, este  cunoscut ca neobosit în munca domniei sale. De-a lungul carierei s-a angrenat în proiecte felurite, de mare anvergură și de real folos comunității culturale locale și naționale. Pe lângă volumele: „Mahalalele Ploieștilor”, „Cimitirele Ploieștilor”, „Ploiești, Casa îngerului”, „D’a surda” „Ultima Trăncăneală”, „Cuvintele ca banii”, „Posteritatea lui Nichita Stănescu”, „Trecutul continuu”,  și coautor într-o excepțională monografie – Marea Carte a Ploieștilor, se merită amintite două proiecte sisifice: recuperarea casei familiei Stănescu în vederea transformării ei în muzeu și proiectul de realizare și amplasare a bustului poetului în părculețul cu același nume. În alocuțiunea domniei sale ne-a prezentat repere importante din cariera personală. Aspecte mai puțin cunoscute din viața poetului sunt prinse într-un volum substanțial, „Posteritatea lui Nichita Stănescu”, apreciat ca deosebit de către criticul Alexandru Cistelecan, pentru unghiul de abordare diferit, cu toate că (sau tocmai de aceea) autorul nu a făcut o „expertiză literară a poeziilor”. Ioan Groșescu l-a definit pe poet ca „un revoluționar al limbii”, care a schimbat adesea rolul și valoarea părților de vorbire flexibile, pentru un rezultat inovator artistic, surprinzător. A amintit numeroasele prietenii, ajutorul prețios al academicianului Eugen Simion, dar și pe criticii poetului, mărturisind cu tristă ironie că „dintr-o mie de oameni, este singurul care nu i-a fost prieten poetului”, dar acest lucru nu l-a împiedicat să facă o seamă de lucruri utile pentru prețioasa sa memorie. Dintre Festivalurile de poezie „Nichita Stănescu”, cel mai reușit, în opinia domniei sale, a fost cel organizat în anul 1984, cu o mobilizare culturală de impecabilă calitate. Invitatul nostru a încheiat lecturând „Necuvintele”:

„El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinți.
El a întins spre mine o ramură ca un braț.
Eu am întins spre el brațul ca o ramură.
El și-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-ntețește seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetinește sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.”

Ștafeta literară a serii a fost preluată de Florin Dochia, scriitor, jurnalist, autor a numeroase reportaje, ştiri, poezii, proze, eseuri, sau teatru, publicate în nenumărate reviste din România și în numeroase volume personale. A editat „Caietele lui Nichita”, a pus bazele publicațiilor „Revista Nouă” și „Urmuz”, este membru U.S.R. și U.Z.P.R. Deci îl putem numi simplu: „Maestre”. Din lungul șir al cărților publicate de domnia sa, amintim cele mai recente volume, apărute în anul 2024: „A doua carte din Lacrimaria. Cărări de nisip.” (Editura PRINTHAUS), „Între oglinzi. Simple note despre Fenomenul K.” (Editura eCreator), „Ierburi de mai. A treia carte din Lacrimaria” (Editura Detectiv literar). Domnia sa a făcut o incursiune în propriile amintiri povestind celor prezenți despre debutul scriitoricesc, activitatea îndelungată și bogată, desfășurată cu pasiune pe tărâmul culturii prahovene, despre implicarea personală în Festivalurile „Nichita Stănescu”(1984 – 1990), despre personalitățile care au frecventat Cenaclul în perioada de zece ani, în care s-a aflat la conducerea acestuia, despre prietenia cu poetul Ion Stratan, prin intermediul căruia l-a cunoscut pe Nichita și despre sprijinul surprinzător al oamenilor politici, din perioada comunistă, acordat culturii prahovene locale. A recitat din ultimul său volum de versuri, „în care poetul s-a închis ca într-un glob subțire de sticlă” (Maria Grădinaru):

„Hai să ascultăm la noapte blues
Sau să ne desfătăm cu-n rock’n roll,
Să recităm Bob Dylan și Urmuz.

Va fi o încântare pentru-al tău auz,
Să desfidem orice protocol;
Hai să ascultăm la noapte blues.

Voi găsi o cale să te-amuz,
Fără ca să scap de sub control,
Să recităm Bob Dylan și Urmuz…” (Villanelle 4. Noapte.)

Liana Dupont, de profesie restaurator de artă în ceramică, porțelan, sticlă, și-a desfășurat activitatea în muzee importante. De ceva vreme s-a orientat către restaurarea și metamorfozarea cuvintelor în versuri. A răspuns cu bucurie invitației de a fi prezentă în spațiul bine-cunoscut al Palatului Culturii, în sala medalion și în mijlocul nostru cu volumul „Valuri de cuvinte”, cu o prefață de Prof. Ștefan Mazilu. Cartea a apărut la sfârșitul anului 2024, la Editura Cervantes, prin grija deosebită a dlui George Terziu, scriitor, jurnalist cultural, director de editură. Am regretat lipsa domniei sale de la eveniment, cauzată de motive obiective. Liana Dupont și Florin Dochia, ale cărui aprecieri se regăsesc pe coperta de spate a volumului („poezia Lianei Dupont ridică valori existențiale parcă din nimic”, „o bine dozată densitate metaforică”), ne-au prezentat în tandem noul volum al autoarei. „A trăit în umbra umbrei lui Nichita Stănescu” (Florin Dochia) în perioada în care a fost căsătorită cu Ion Stratan, a cunoscut-o pe Dora, ultima soție a lui Nichita, cât și atmosfera din locuința acestuia, rămasă intactă, o vreme, după „plecarea” poetului. Acum se ocupă de pictură și de poezie, din pasiune, pentru efect terapeutic și echilibru emoțional. A citit din versurile proprii, iar câteva membre ale Cenaclului au acompaniat-o cu delicatețe lecturând din „Valuri de cuvinte”.

„Cheamă-mă!
Și-ți voi fi aproape
Pas cu pas.
Strânge-mă!
Și mă voi lipi de tine,
Ascultându-ți inima.
Privește-mă!
Și-ți voi zâmbi
Ca un copil mângâiat de bunică.
Leagănă-mă!
Și cu ochii închiși voi visa
Cântecul de leagăn al mamei.
Mângâie-mă!
Ca să-mi simți valurile părului
Și mâinile ce-mi tremură.
Iubește-mă
Pentru totdeauna!” (Dorințe)

Și pentru că Ziua Culturii Naționale a fost fixată ca o eternă recunoștință memoriei și operei lui Mihail Eminescu, colegul nostru, Gheorghe Stănescu, a încheiat aducând cu versurile proprii un modest omagiu luceafărului poeziei românești.
Publicul numeros care a participat cu interes și încântare la eveniment, aplaudând călduros invitații și fiecare expunere, a primit la final mult așteptatele autografe. Am remarcat cu bucurie în public prezența scriitoarei Viorica Răduță.

Au participat: Ioan Groșescu, Florin Dochia, Liana Dupont, Florin Manole, Alice Neculea, Cătălin Apostol, Emilia Luchian, Ramona Müller, Caty Enache, Maria Bem, Luminița Bratu, Gabriela Petri, Sorana Brucăr, Adrian-Ilarie Frone, Diana Petroșanu, Doina Ofelia Davidescu, Gheorghe Stănescu, Leonida Corneliu Chifu, Dan Simionescu, Dan Constantin, Florin Oprea Sălceanu și alți invitați și prieteni ai cenaclului.

„Nu există patriotism fără patrimoniu!”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Fotografii: Ramona Müller, Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu
Invitație, afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

Ding, dang, sub clarul Lunii pline… steaua călăuzitoare se apropie cu liniști și bucurii de Betleemul din inimile noastre.
Culorile cerului erau neasemuite, luminile orașului se trezeau din adormire. Chiar dacă ni s-au stricat puțin planurile și euforia noastră culturală a rămas fără acoperiș, l-am găsit și l-am împrumutat pe cel de la „Wokul magic” pentru ultima ședință ordinară a Cenaclului pe anul acesta.

CEL MAI RECENT POEM a adus la masa lirică a serii numeroase și frumoase creații: Luminița Bratu (Întrebați bufonul), Emilia Luchian (Litere), Cati Enache (Colindul), Valentin Irimia (Sunetul frunzelor rătăcite, Zare bizară), Adrian Ilarie Frone (Războiul bătrânului Ieronim), Sorana Brucăr (Omagiul lui Nichita).

Un „Memento” al scriitorilor lunii Decembrie a pus pe lista recitirilor autorii: Cezar Petrescu, Nicolae Labiș, Hortensia Papadat Bengescu, Alexandr Soljenițîn, Gustave Flaubert, Jane Austin, José Saramago, Iacob Negruzzi, Nicholas Sparks, Rainer Maria Rilke.

LECȚIA DE POEZIE care aduce de fiecare dată un mic omagiu celor mai buni dintre cei buni, a avut în vedere, în scurta expunere a Doinei Ofelia Davidescu, povestirea unui scurt episod din viața lui Rainer Maria Rilke și amintirea crezului său poetic: „Dacă orice cuvânt al meu nu m-ar costa nimic, nu ar fi adevărat, dacă nu m-ar durea, nu ar fi viu, dacă nu ar arde, nu ar lumina. Dacă cotidianul ţi se pare sărac, nu-l acuza pe el. Acuză-te pe tine şi spune-ţi că nu eşti suficient de poet pentru a evoca bogăţiile lui. Căci pentru creator nu există nici indiferenţă şi nici un loc sărac şi indiferent. Fii răbdător cu toate câte sunt neclare în inima ta, încearcă să iubeşti întrebările. Nu căuta răspunsuri care nu pot fi date, pentru că, oricum, nu ai fi în stare să convieţuieşti cu ele. Iubeşte-ţi întrebările. Poate îţi va fi dat, fără ca măcar tu să observi asta, îţi va fi dat să trăieşti până în ziua aceea, acum atât de îndepărtată, în care vei primi şi răspunsul.”
Emilia Luchian a continuat cu un poem al aceluiași autor: „Am mulți frați în sud, mulți frați în sutană”. Mozaicul liric a cuprins și versuri de Nicu Alifantis, „Bradul de crăciun” (Emilia Luchian), Adrian Păunescu, „Basarabia pe cruce”  (Luminița Bratu), George Topârceanu, „Acuarele” (Cati Enache), Radu Gyr, „Colind ceresc” (Gheorghe Stănescu). Gabriela Petri a recitat poezia „Un pui de cocor” și ne-a prezentat volumul „Atelier 24”, din care face parte. Volumul a fost editat sub îndrumarea profesorului Marius Nica, autorii fiind un grup de studenți și tineri absolvenți ai Universității de Petrol-Gaze Ploiești.

11 MINUTE DE ISTORIE, prin scurta prelegere a Emiliei Luchian, ne-au trecut pragul sărbătorilor din ultimele luni ale anului, cu obiceiurile și superstițiile lor. O tradiție a ultimei luni de toamnă, care durează șapte zile, este cea legată de „Filipi“ (apostoli care, pe vremea prigonirii creștinilor, au fost aruncați într-o groapă cu lupi, de unde au scăpat nevătămați), percepuți ca ocrotitori ai caselor. Trei dintre Filipi sunt celebraţi înainte de postul Crăciunului, care începe pe 15 noiembrie, iar ceilalţi patru Filipi în post. Femeile tinere preluau de la mamele sau soacrele lor obiceiurile legate de aceste sărbători: restricții de lucru, de împrumutat, și multe alte treburi gospodărești. „O samă de cuvinte din Muscel” de Constantin Rădulescu-Codin este citată ca sursă a expunerii. Lectora a continuat cu prezentarea altor obiceiuri precum „Ignatul” sau sacrificiul porcului și legătura cu „Saturnalia”. Locul sacrificiului era supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat şi stropit cu apă sfinţită, pentru îndepărtarea duhurilor rele. Ritualul tăierii porcului în ziua de Ignat îşi are originea, conform folcloriştilor, în tradiţiile Romei antice, care practica acest sacrificiu la Saturnalii, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, zeu al semănăturilor, la origine. Porcul era considerat întruchiparea acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consumă la cumpăna dintre ani.
Expunerea a generat comentariile colegilor. Dintre acestea: Gabriela Petri amintește și alte obiceiuri tradiționale din timpul Ignatului, iar Adrian Ilarie Frone completează că latinescul „ignis” se regăsește în sanscrită ca „agni”, având aceeași semnificație, aceea de „foc”. Cati Enache îl menționează pe Marin Sorescu și poezia acestuia „Ignatul”, o poveste prin ochii copilului înduioșat în fața sacrificiului.

CINEMARTOR și lectorul acestei rubrici, Gabriel Comanroni au amânat, din motive obiective, redarea filmului documentar „Sarea săracilor”.

LECTURA DE CENACLU l-a avut protagonist pe Florin Manole care ne-a prezentat un eseu cu titlul „Știința lui Torquemada despre Dumnezeu”. Aflați pe calea căutării/recunoașterii Adevărului, autorul ne provoacă și ne conduce către necesitatea unei introspecții, folosind ca pretext crudul inchizitor.
Prezentarea condițiilor istorice și sociale care au anticipat apariția inchiziției – tribunalul ecleziastic însărcinat în Evul Mediu cu reprimarea ereziei, cu scopul de pedepsire drastică a celor care nu propovăduiau ceea ce Biserica aproba, constituind și o ofensă adusă suveranului, au format un preambul aproape exhaustiv al autorului la expunerea propriu-zisă.
Apariția inchiziției este semnalată prin anii 1100, mai întâi în Italia, apoi în sudul Franței, în Spania ajungând începând cu anul 1478, în timpul domniei regilor catolici Ferdinand și Isabela. Confesorul acestora, Tomás Torquemada, a fost un cleric spaniol, provenit dintr-o familie de evrei convertiți la creștinism, cunoscut pentru faptul de a fi instaurat și condus Inchiziția spaniolă. De altfel pedepsele folosite de inchiziție nu constituiau o noutate, acestea fiind folosite de-a lungul istoriei la curțile regale. Dar Torquemada a ridicat cruzimea pe culmi greu de imaginat, numărul exact al victimelor nu se cunoaște (2800, cu aproximație). Prigoana împotriva ereticilor, în numele și în folosul Bisericii naște întrebarea Care era știința lui Torquemada despre Dumnezeu? Și pornind de la aceasta, Putem avea o știință despre Dumnezeu?
Pentru aflarea unui răspuns, traiectoria filozofică pe care se înscrie Florin Manole caută descifrările necesare în lucrările unor recunoscute minți luminate.
Pornind de la Descartes (1596 – 1650), care încearcă să aplice metoda matematică la întreaga cunoaștere, continuând cu David Hilbert (1862 – 1943) -„orice problemă are un răspuns, iar soluția o poți găsi numai gândindu-te”, apoi cu Kurt Goedll (1906 – 1978), ale cărui teoreme de incompletitudine arată caracterul deschis al cunoașterii (nu există nimic care să depășească propria cunoaștere).
„A crede că există o lege omenească universală a cunoașterii este o formă de credință ce vine după știință.”
Căutând explicații, lectorul își/ne pune întrebări interesante: „Este/poate deveni psihanaliza cunoaștere/vindecare prin aducerea „pacientului” la uimirea inițială din fața Logosului? Este posibilă psihanaliza în afara monoteismului? Se referă apoi la faptul că unele religii promovează tot felul de experiențe „spirituale” dar se opresc la un fel de energie difuză, creată, în care noi ne pierdem. Conform acesteia am fost și suntem o părticică din această energie, individualizată la un moment dat ( animal, piatră etc). Ca urmare, filozofic vorbind, metempsihoza este formă de psihoză. A adăugat că, de fapt, ființei umane i se insuflă Duhul, astfel lutul devine creat și increat, ființă completă. (Wittengestein spune că am ajuns la capătul limbajului/exprimabilității.) Se produce astfel o divizare între ce știe și ceea ce nu știe omul despre el. Icoana Adormirii Maicii Domnului ilustrează, cum nu se poate mai bine, destinul nostru: întoarcerea la locul dinainte pregătit de Hristos.
Revenind la Torquemada, lectorul presupune că acesta are o știință, o teologie „științifică” despre Dumnezeu, asemenea teologilor „științifici” ai secolului al XIX lea. Torquemada, de pe poziția pe care o are, pune întrebări, dar el știe răspunsurile. Știința acestuia, e o știință „sub acoperire”, în care pune întrebări ipocrit. Făcând o translație în prezent, autorul se întreabă: „când preotul devine apostol propovăduitor, de ce ne simțim obligați să întrebăm, de ce ne simțim obligați să fim Torquemada? De unde vine nevoia de a fi Torquemada și nu Hristos?”
Și tot el, în încheiere, imaginează posibilele răspunsuri retorice: „Pentru că este mai comod să fii religios decât creștin? Și mai ușor să asumi sacrul decât sfințenia?”
Cum e posibil ca cineva să facă atâta rău în numele lui Dumnezeu? a întrebat Cătălin Apostol, iar Florin Manole a răspuns: „Pentru că oamenii cred că dețin o știință despre Dumnezeu și atunci cred că pot orice.”
Bibliografie succintă: Virgil Ciomoș, filozof.

Discuțiile nu s-au lăsat așteptate, interesantul subiect generând intervențiile colegilor: Florin Oprea Sălceanu, Dan Constantin, Corina Nistor, Sorana Brucăr, Alice Neculea dar și ale musafirilor serii: Ana Florescu, Tania Radu&Co

Au participat: Cati Enache, Alice Neculea, Emilia Luchian, Luminița Bratu, Gabriela Petri, Sorana Brucăr, Doina Ofelia Davidescu, Adrian Ilarie Frone, Florin Oprea Sălceanu, Cătălin Apostol, Florin Manole, Leonida Chifu, Gheorghe Stănescu, Gabriel Comanroni, Dan Simionescu, Dan Constantin, Valentin Irimia.
Invitați: Tania Radu & Co, Ana Florescu.

Felicitări, stimați colegi, pentru participările sistematice sau episodice de pe parcursul anului 2024, dar pline de conținut valoros, care au mai adăugat un onorabil an în lunga și frumoasa existență a Cenaclului!

Fotografii: Emilia Luchian, Ana Florescu, Doina Ofelia Davidescu
Afiș, cronică și editare: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu!”
Sub coordonarea ASOCIAȚIEI CULTURALE 24 PH ARTE PLOIEȘTI, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Liniștitor e popasul nostru de luni, o dată la două săptămâni, în spațiul primitor al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești. Locul și momentul când, într-o atmosferă caldă, autorii de poezie, proză sau eseu își expun cu emoție, sinceritate și speranță propriile creații. Sfârșitul de an își măsoară zilele cu resemnare. Ca să înlăturăm un ușor și stânjenitor sentiment de tristețe, am considerat că ar fi potrivit  un Bilanț al activității Cenaclului pe anul 2024.

Pe firul de nisip al memoriei unei clepsidre virtuale, întoarse spre reamintire, s-au scurs:

18 Lecturi de cenaclu, cu felurite și atractive texte și teme de poezie, proză, eseu, istorie, teatru ș.a. expuse de membrii Cenaclului sau invitații noștri: Viorica Răduță, membră USR (Mihai Eminescu – Nucleul poeziei românești, eseu), Florin Manole (Rigoarea creației poetice dincolo de inspirație, Aristotel nu spune adevărul, Știința lui Torquemada despre Dumnezeu, eseuri), Sorana Brucăr (versuri din viitorul volum), Cristina Gheauș (versuri), Leonida Corneliu Chifu (Rețete cu povești), Cătălin-Marius Negoiță (Reprezentația dizidentului urban – versuri și pictură), Preot Bogdan-Costin Georgescu (Grota Sfântului – proză), Gabriel Comanroni (Cinemaul oniric, o explorare organică a visului pe marele ecran – eseu), Doina Ofelia Davidescu (Trei nuanțe de albastru – roman propus spre editare de Editura Universitară), Luminița Bratu (Castele pe marginea Frigului – volum versuri), Gabriela Balaban (Jurnal – proză scurtă), Emilia Luchian (Ploieșteanul chip și mască – aspecte ale Ploieștiului de altădată, eseu istoric-literar), Amalia Melnic (Luna neagră și omul – volum de versuri), Gabriel Klimowicz – membru UZR („Eu nu cer să fiu liber în pușcărie, ci în afara ei” – Divorțul – teatru), Toni Savu (Amor de bibliotecă – proză scurtă), Alice Neculea (Călătorie printre minunatele imagini ale „lumii plutitoare” – eseu).

7 Evenimente culturale:

• Lansarea filmului tematic al Taberei Naționale de Sculptură Monumentală Ploiești, ediția a VI-a, 2023
• Lansarea Antologiei literare (2024) a Cenaclului „NEURONI ȘI ENDORFINE”, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, în foaierul Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești
• Prezentarea Antologiei literare (2024) a Cenaclului „NEURONI ȘI ENDORFINE” în cadrul Cenaclului Coresi – București
• Poezie și muzică de Dragobete, la invitația Cenaclului literar Lucian Blaga – Sinaia
• Prezentarea Antologiei literare (2024) a Cenaclului „NEURONI ȘI ENDORFINE” și a activității literare a Ramonei Muller în cadrul emisiunii TV online Văzul inimii, moderată de Evelyne Croitoru, membră USR
• Recital de poezie și muzică „Grădina inimilor” a autoarei Evelyne Croitoru și a invitaților săi la Sala de lectură „Nichita Stănescu” a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” Ploiești
• Regal de poezie – Sinaia 2024

3 Filme:

• Cuibul de cuci (regia Cătălin Apostol)
• Zaț la micul dejun, Sarea săracilor (regia Gabriel Comanroni)

7 Lansări de carte:

• Cinci întâlniri cu diavolul și alte povestiri – Raul Baz
• Donquijotisme 19 84 – poeme și acrostihuri – Ana Nedelcu
• Intoarcerea (proză) – Roxelana Radu (invitata Cenaclului literar „I.L. Caragiale” Ploiești)
• Castele pe marginea Frigului (volum versuri) – Luminița Bratu
• Trei nuanțe de albastru (roman lansat și în cadrul Târgului de carte Gaudeamus 2024) – Doina Ofelia Davidescu
• Fluxul și refluxul sentimentelor (volum versuri) – Maria Bem
• Și dacă toamna… (volum versuri) – Gheorghe Stănescu

5 ocazii pentru Cronica unei profane (Doina Ofelia Davidescu):

• Sensuri II, Leonard Truțiu, Galeriile de Artă Plastică Ploiești
• Ascuns în văzul lumii – Bianca Rotaru, Constantin Țînteanu, curator Alice Neculea, Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu Quintus” Ploiești
• Ștefan Pelmuș. Pictură 75, curator Alice Neculea, Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu Quintus” Ploiești
• O viață de poveste – Ion Teodorescu Sion, curator Alice Neculea, Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu Quintus” Ploiești
• Atelierul Internațional de Arte Plastice FREECAMP 2024, curator Alice Neculea, Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu Quintus” Ploiești

CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a adus la mica rampă a ședinței de Cenaclu cele mai recente încercări literare: Adrian Ilarie Frone (Vin lupii la stână – versuri, Evacuarea – nuveletă), Emilia Luchian (Iarna, Desenul – versuri, Călătoria – proză scurtă), Luminița Bratu (Roșu de 89, Când vine iarna – versuri), Maria Bem (Doi oameni de zăpadă, Poem de iarnă – versuri), Sorana Brucăr (De-ai putea, Renaștere – versuri), Gheorghe Stănescu (Am iubit de când mă știu, Trecea un om pe drum – versuri gen pastișă, în memoria lui Nicolae Labiș și Elenei Farago), Gabriel Comanroni (Mă doare lumea pe care o cunosc, Derivă – versuri), Bogdan Costin Georgescu (Sunt tânăr… – proză inspirată de evenimentele din decembrie 1989).

11 MINUTE DE ISTORIE Expunerea Emiliei Luchian ne-a oferit prilejul de a medita împreună cu posibila existență a celei de a patra maimuțe (stă cu brațele încrucișate – nu face rău), care poate fi alipită celebrei statuete japoneze reprezentând trei maimuțe înțelepte. Expresiile Homo homini lupus est (Omul este lup pentru om), aparținând lui Plaut și Homo res sacra hommini (Omul e lucru sfânt pentru om), aparținând lui Seneca, s-au oglindit în dinamica și evoluția umanității, fiind preluate de renascentiști, raționaliști, iluminiști ș.a.
Thomas Hobbes ne-a oferit o definiție a naturii umane ca o formă de cooperare autointeresată. Fondator al filozofiei moderne, îi este atribuită expresia „bellum omnium contra omnes” (războiul tuturor împotriva tuturor), sursă de inspirație pentru filozofia politică ce i-a urmat, dar și pentru Voltaire, Freud ș.a. Lectora și-a continuat expunerea referindu-se la misticism și la  tenebrele secolelor care au dus la apariția Inchiziției (tribunalul de aducere pe calea cea bună a ereticilor) și a celor persecutați de aceasta pentru părerile contrare și ofensa adusă bisericii. Corecțiile inițiale constau în pedepse, constrângeri pentru hainele purtate, izolare de comunitate, post alimentar strict, pelerinaje, biciuire, trimitere în cruciade etc. A fost doar un pas până la oficializarea torturilor și prigoana împotriva  „vrăjitoriei”.
Papa Ioan Paul al II lea a cerut iertare, într-un act istoric fără precedent, pentru păcatele comise de Biserica Catolică de-a lungul existenţei sale milenare.
Pentru că umanitatea a dat, mereu, exemple nefericite de intoleranță, a fost amintit cazul Hypatiei din Alexandria, filozoafă neoplatonistă, care a încurajat folosirea logicii și a matematicii împotriva misticismului. A fost ucisă de un grup de creștini care o acuzau de producerea unor tulburări religioase în oraș.

LECTURA DE CENACLU cu tema Știința lui Torquemada despre Dumnezeu, a fost surpriza amânată pentru ședința următoare, din motive obiective.

CINEMARTOR , rubrica întreținută cu pasiune de colegul nostru, Gabriel Comanroni, ne-a adus în atenție filmul „Strălucirea eternă a minții neprihănite”, un amestec de romantism, comedie, dramă cu accente filozofice și science-fiction, o capodoperă care rezistă probei timpului. A fost recompensat cu premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original (Charlie Kaufman, Michael Gondry). Acțiunea filmului se derulează punând personajele în situații neprevăzute, contradictorii. Ajunși într-un impas al relației lor, protagoniștii aleg să își șteargă amintirile cu ajutorul unei firme specializate în așa ceva. Spectatorul participă din fotoliul său comod și se recunoaște în poveste. Ștergerea se desfășoară filă cu filă, din prezent către trecut, până la momentul primei atracții, evidențiind fragilitatea și instabilitatea relațiilor umane. La prima vizionare, în urmă cu douăzeci de ani, lectorul își spunea că e de domeniul SF metoda de a scăpa de amintiri. Revăzând pelicula, își revizuiește atitudinea, acceptând ca veridică posibilitatea științei de a înfăptui acest lucru, într-un viitor apropiat.
Actorii principali, Jim Carrey și Kate Winslet, oferă surprize: dacă primul ni se înfățișează fără obișnuitele și stupidele sale bufonerii, partenera sa este hiperactivă, vibrantă, excentrică, agresivă. Magia care îi leagă și tensiunea care îi desparte sunt evidente, cuplul de actori funcționează perfect. Scenaristul Kaufman a dat tonul unei revoluții în cinematografia americană, imaginând situații incredibile și detalii stilistice nonconformiste, cu unicul scop de a studia condiția umană. Filmul este un science-fiction încrucișat cu o tragicomedie romantică, cu cinism dulce-amărui și rezolvări tehnice interesante, ideea de „brainwashing” fiind doar o scuză pentru a conduce o acțiune curajoasă în sufletul și creierul uman.
Distribuția: Jim Carrey, Kate Winslet, Kirsten Dunst, Mark Ruffalo, Elijah Wood, Tom Wilkinson, James Adams, David Cross, Deindre O’Connell, Thomas Jay Ryan.
Vizionare plăcută!

S-au lansat în comentarii asupra subiectelor puse în discuție de rubricile ședinței: Gabriela Petri, Leonida Corneliu Chifu, Emilia Luchian, Adrian Frone ș.a.

Au participat: Corina Nistor, Maria Bem, Emilia Luchian, Luminița Bratu, Sorana Brucăr, Doina Ofelia Davidescu, Adrian Ilarie Frone, Bogdan Costin Georgescu, Gabriel Comanroni, Florin Sălceanu, Gheorghe Stănescu, Mihail Ivănescu, Dan Simonescu,  Dan Constantin, Leonida Corneliu Chifu.

Fotografii: Emilia Luchian, Dan Comanroni, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu
Afiș, cronică și editare: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu!”
Sub coordonarea ASOCIAȚIEI CULTURALE 24 PH ARTE PLOIEȘTI
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Dragi cenacliști și prieteni ai Cenaclului

Următoarea ședință, probabil ultima din acest an, va avea loc, ca de obicei, în spațiul oferit cu generozitate întâlnirilor noastre de către Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești.
Programul include rubricile obișnuite:

• CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE
• LECȚIA DE POEZIE
• 11 MINUTE DE ISTORIE lector, profesor Emilia Luchian
• CINEMARTOR lector Gabriel Comanroni
• LECTURA DE CENACLU ne va oferi surpriza întâlnirii cu un subiect inedit: „Știința lui Torquemada despre Dumnezeu”. Prezintă Florin Manole

Afiș, invitație, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Ședința din 22.04.2024 desfășurată de Ziua Pământului și cu o zi înainte de Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor a împletit firele de istorie milenară cu arta contemporană și cu dinamica trăirilor poetice.

        Cele mai recente poeme aparțin Luminiței Bratu – Niște furnici, Anei Nedelcu – De departe…, Ilarie Frone – Miza și Frica și Ramonei Müller – Pulsații urbane. Doina Ofelia Davidescu ne încântă cu o proză scurtă Nici măcar un fapt divers. Katy Enache completează tabloul literar de Prier cu un eseu despre rolul și tipologia poeziei în actualitate. La Lecția de poezie sunt evocați Adrian Păunescu (de către Luminița Bratu), Camil Petrescu, născut la 22 aprilie 1894 (de către Emilia Luchian) și Ion Pillat (de către Doina Ofelia Davidescu). În cele 11 minute de istorie Emilia Luchian ne prezintă cultul lui Marte din multiple perspective, atât în mitologia greacă, cea romană, cât și tracică. Zeu al Războiului, ocrotitor al agriculturii si personificare a renașterii periodice a naturii, Marte este cunoscut și ca un aventurier erotic, renumită fiind, printre altele, înamorarea sa de preafrumoasa Venus (Aphrodite). Cinemartor, rubrica dedicată filmului, este prezentată de Gabriel Comanroni. Pelicula Bardo,  falsa crónica de unas cuantas verdades – Bard, falsă cronică a câtorva adevăruri dezvăluie povestea captivantă, covârșitoare și emoționantă a lui Silverio, un renumit jurnalist și documentarist mexican care trăiește în Los Angeles. După ce primește un prestigios premiu internațional, Silverio este nevoit să se întoarcă în țara sa natală, fără să aibă nici cea mai vagă bănuială că acestă reîntoarcere va culmina cu o criză existențială. Amintirile și temerile trecutului îi invadează cotidianul și îl confruntă cu propriile drame personale.

Ramona Müller îl prezintă pe invitatul serii poetul și artistul plastic Marius Cătălin Negoiță, născut la Buzău, la 03 iunie 1973. De profesie este economist, fiind absolvent al ASE – București. A publicat primul text literar în revistaa Baaadul Literar  (revista fondata de Cezar Ivanescu) Bârlad 2014.

Volume publicate

Piruete în sensul acelor de seringă, Editura LETRAS, 2022, București – poezie
Platforma adolescentului Filip 2024-  proiect picto-poetic.

Activitate plastică – expoziții personale

Ferestre către eșafod – București expozitie de debut scoala Davinci 2016,

Stare de pericol – Galeriile de artă Buzău august 2018,

Expoziție Fraterna – Galeriile de artă Buzău octombrie 2019

Exercițiu de respirație – Galeriile de artă Buzău aprilie 2020,

Fel si chip – Galeriile de artă Buzău septembrie 2023,

Platforma adolescentului Filip – Muzeul Octavian Moșescu Râmnicul Sărat, februarie 2024.

O mare influență în formarea sa ca misionar al cuvântului scris l-a avut Ancelin Roseti, iar în evoluția ca pictor, Francisc Chiuariu a avut un rol determinant. Feedbackul pe care îl primește din partea unor persoane autorizate în domeniul artei și al culturii îl încurajeză să creeze mai departe. Participarea la Cenaclul I.L.Caragiale este prima ieșire din spațiul literar buzoian. Prima poezie citită se numește Dependent de fluturi, aceasta fiind și prima poezie trimisă lui Ancelin, debutul la Baaadul literar. Urmează poemele din volumul Piruete în sensul acelor de seringă: Reverie, Mugurele copt în dragoste, Vinerii dă-i copii de post și Iertare de țară. Platforma lui Filip cuprinde un calup de poeme și imagini vizuale în tandem din timpul României mute, a României comuniste. Punând accentul pe portretul adolescentului optzecist, căruia comuniștii i-au marcat tinerețea, impunând un sistem deformat bazat pe frică și supunere față de autorități, într-un mediu cu orizonturile blocate, prinși în colivii de imbecilitate, dispreț și umilință, am încercat să redau câteva flash-uri de conținut. Filip este un individ curajos care sfidează sistemul și intră în luptă cu goliat, în pofida unui sfârșit anunțat și aparent fără ieșire. Din noua carte aflată în pregătire Cătălin Marius Negoiță ne citește Lumea asta îmi sună cunoscut. Surpriza pentru cenacliștii lui Nenea Iancu este poezia scrisă cu gândul la Nichita, dar dedicată lui Marin Sorescu Lecția despre metaforă sau dialog adulto-copilăresc. Pe Marin Sorescu l-a cunoscut în clasa a V-a când i-a vizitat clasa de elevi. Poezia a fost scrisă pentru Ploiești cu un spirit caragialenesc. Ciprian Apetrei evocă o amintire comună petrecută în urmă cu un an și jumătate tot la Filarmonica Paul Constantinescu. Atunci Marius Cătălin Negoiță a venit împreună cu nașul lui Ancelin Roseti la spectacolul comemorativ consacrat scriitorului, un mare șlefuitor de talente. Ciprian Apetrei nu a reușit să finalizeze un volum de poeme sub îndrumarea maestrului său, dar speră ca în timp, să se poată strânge de la cei cu care a lucrat Ancelin Roseti variante de lucru, pentru a putea fi publicate într-o colecție. Poetul buzoian afirmă: Eu am făcut un fel de Școala Altfel, pentru că am corespondat numai pe email cu  Ancelin care era un exigent. Puțini ar fi rezistat la tirada lui. Totul era bine și nu era nimic. Reia și acest exercițiu și această frază. Ciprian Apetrei menționează că la ultimul volum,  apărut postum, Ancelin Roseti a lucrat 17 ani. Invitatul nostru susține că materialul strîns pentru cartea Piruete în sensul acelor de seringă a fost lucrat și prelucrat timp de 8 ani și că în final s-a desprins de faza de ucenic urmându-și traiectoria personală. Răzvrătirea este cuvântul cheie al poemelor lui Marius Cătălin Negoiță, în accepțiunea Anei Nedelcu. Stilul său îmbină ludicul cu filosoficul, socialul cu vulcanismul trăirilor. Artistul își amintește cum în urmă cu 15 ani, prin intermediul lui Mihai Mușat, Ancelin Roseti a luat cunoștință de primele sale încercări literare afirmând: Cine a scris aceste poeme are nerv. Novice și timid la acea vreme, poetul a fost încurajat de această remarcă. Gabriela Petri susține că la prima vedere a avut impresia că lirica lui Negoiță este una specific de dragoste. Cu totul contrar poezia lui este una de tip manifest. Katy Enache apreciază că structura sa existențială a fost fracturată, lăsând în urmă o zonă benefică pentru actul creației, care generează un profil extrem de bogat, dar și paradoxal în același timp. El s-a regăsit în poeme și este dependent de fluturi și este capabil să producă fluturi pe care să îi simțim în stomac. Doina Ofelia Davidescu ne împărtășește ideea conform căreia lirica buzoianului atinge retina, creierul și sufletul. Gabriel Comanroni menționează că proiectul picto-poetic Filip, chiar dacă  intrigă este și atrăgător din punct de vedere al unicității. Exponatele prezentate în sală au contribuit la dezlănțuirea apetitului estetic. Cu o poezie tensionată, încărcată și autentică, samuraiul metaforelor Cătălin Marius Negoiță trece cu perseverență de fiecare etapă creatoare și își definește personalitatea literară proprie. La sfârșitul ședinței autorul dăruiește câteva exemplare din volumul Piruete în sensul acelor de seringă, ed. Letras.

Dependent de fluturi

E totuşi o diferență între mașina de scris

și un future galben ― practic e tocmai argumentul

faptului că săptămâna nu are două zile de vineri.

Oricum, eu cred doar îndansullor nuptial,

fireşte, cel al fluturilor, am uitat să vă spun.

Da, mă numesc Ferdinand și sunt dependent de fluturi,

chiar în acest moment înalţ ode, la vechea maşină de scris,

zilelor cu şi fără soţ.

Nu mănânc niciodată lup la cuptor și nu citesc în germană.

Am observant acestl ucru încă din copilărie, de pe vremea când făceam gâlci,

și am hotarat să mă las.

Am răma sdoar cu fluturii, de ei nu am reuşit încă să scap,

în fiecare zi sunt nevoit să-i nasc din stern,

să-i inventez, la urmaurmei…

Oamenii puternici au arcuri și trag nemiloşi în fluturii mei.

În fiecare zi omoară câte unul sau doi,

în special peacei care se îndepărtează preamult.

Câteodată reușesc să-i înduplec,

Alteori mă rănesc și pe mine.

De unde şi până unde această uzanţă?

Fluturii mei, chiar şi cei grandioşi, trăiesc doar o singură zi,

Însă eu îi redescopăr zilnic în stern,

aruncând în focarcurile,

fiindcă altfel simt că o să orbesc.

A consemnat Ramona Müller, secretar literar al Cenaclului I.L.Caragiale Ploiești, sub egida Asociației 24PHarte

Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Nu există patriotism fără patrimoniu

Luna iulie și-a dechis porțile și a revărsat căldura cuvintelor în cadrul ședinței Cenaclului literar „I.L.Caragiale” Ploieşti, susținută la Biblioteca Județeană ,,Nicolae Iorga” Prahova.

Întâlnirea a debutat cu o scurtă prezentare a cenaclului celor două invitate: tânăra Ioana Maria Enache şi mama ei, Elena Enache. Mulțumim pentru interesul acordat evenimentelor noastre cultural-artistice, care se doresc a fi deschise şi vizibile mai ales generației tinere, care doreşte să se dezvolte în sfera literară.

Poemele pe cuvinte date și cele mai recente creații literare au destins atmosfera prin compoziția stilistică variată. Au lecturat: Maria Bem, Luminița Bratu, Gabriel Comanroni, Ana Nedelcu, Ramona Müller și Mihail Ivănescu (proză scurtă). Se propune reluarea unei mai vechi rubrici, ,,Revista Presei Culturale”.

Cinefilonul lui Mihai Ioachimescu ne prezintă pelicula ,,Zbor deasupra unui cuib de cuci”, după romanul omonim al lui Ken Kesey, publicat în 1962. Piesa de teatru a fost pusă în scenă undeva prin anii ʹ80 la Teatrul Național București, iar rolul indianului a fost interpretat magistral de către Florin Piersic. Povestea filmului este la fel de actuală și azi, raportată la vremurile de odinioară. Filmul de Oscar, indiferent de distribuție, redă viața dintr-un ospiciu, în care mai nebuni decât pacienții erau oamenii plătiți să aibă grijă de aceștia. Filmul cu Jack Nicholson este mult mai la îndemână decât cartea. Realizat în Salem și Depoe Bay în iarna anului 1975, filmul spune povestea lui Randle Patrick McMurphy, care este internat într-un spital de boli mintale de stat. La spital, el devine liderul rebel al pacienților din secția sa, dar și inamicul asistenței Ratched, care este hotărâtă să păstreze controlul asupra secției sale cu orice preț. Milos Forman a fost ales regizor. Era un tânăr regizor ceh, dispus să lucreze la producția cu buget redus.  Acțiunea romanului a fost stabilită la Spitalul de Stat din Oregon.

Optzeci și nouă de pacienți din spital au fost angajați ca asistenți de producție plătiți sau au fost distribuiți ca figuranți. Guvernatorul McCall a avut un scurt moment de crainic, care a apărut la un televizor din secție. Programul de filmare, care a durat unsprezece săptămâni, a fost obositor, adesea cu zile de douăsprezece ore, șase zile pe săptămână. Ultima săptămână de filmare a avut loc în martie în Depoe Bay, unde McMurphy, după ce deturnează un autobuz, îi duce pe colegii săi într-o excursie la pescuit. Filmul a avut premiera în New York City și Los Angeles pe 19 noiembrie 1975. Premierul din Oregon a adus un beneficiu pentru Asociația de Sănătate Mintală din Portland, iar pe 18 decembrie a fost deschis publicului. Deși primele recenzii ale filmului au fost împărțite, a fost un succes imediat cu publicul. În martie 1976, filmul a primit cinci premii Oscar – pentru cel mai bun scenariu, cel mai bun regizor, cel mai bun actor, cea mai bună actriță și cea mai bună imagine. (Mihai Ioachimescu)

Ana Nedelcu face o sumară asemănare cu filmul recent premiat la festivalul de la Veneția, ,,Imaculat”, în care personajul principal de 18 ani trăiește o dramă psihologică, ajungând să fie subjugat, în timp ce intervențiile personalului medical se manifestă doar în situații extreme. Destinul individual limitat la supraviețuire şi fără o conştiință de sine se transformă într-o dramă colectivă, raportată la societate. Pasiunea cinefililor prezenți dezleagă pelicule, evenimente și regii prin intervenții care mai de care mai interesante.

La rubrica Poeții lunii iulie, colegul nostru pe care nu l-am văzut de un an, Nicu Drăgulin, ne încântă cu versurile scrise de Vasile Alecsandri (n. 21.07.1821), Dimitrie Anghel (16.07.1872), Evgheni Evtușenko (n. 18.07. 1933) și Adrian Păunescu (n. 20.07.1943). Luminița Bratu ne recită un poem dedicat marelui poet Adrian-Păunescu, scris de fata acestuia, Ana-Maria Păunescu și publicat în volumul ,,Toate poeziile pe care nu ți le-am scris”. Reverența interpretativă a poemelor de dragoste aparținând lui Pablo Neruda (n. 12.07.1904), atitudinea culturală a lui Alecsandri în literatura tradiționalistă, precum și caracterul profund social al poeziei lui Adrian Păunescu, aspecte relevate de către Ana Nedelcu, completează omagiul literar al lunii de cuptor.

În final, Ramona Müller prezintă biografia și câteva poeme din creația lui Traian Chelariu (n. 21.07.1906). O poveste de viață presărată cu accente tragice, regăsite şi în poemele sociale de o intensitate aparte.

Mulțumim tuturor celor prezenți pentru contribuțiile minunate!

Ramona Müller

Secretat literar de Cenaclu

*sub coordonarea Asoci. ,,24pharte” ~ Nu există patriotism fără patrimoniu!

?Asociația culturală 24pharte, Cenaclul I.L. Caragiale.

Cele mai noi poeme sunt recitate de către Luminița Bratu, Maria Bem, Emilia Luchian, Ana Nedelcu; ?Mihail Ivănescu ne delectează cu o proză scurtă; ??Rubrica de istorie a d-nei prof. Emilia Luchian ne vorbeşte despre slavii vechi. Slav ar însemna faimă, glorie. Prin urmare, slavii erau glorioşi, precum celţii, celt însemnând nobil. Slava posibil să fi fost numele original al râului Nipru, dar în general însemna masă, chiar masă funerară. Conform cronicarilor vremii: Procopius din Cezareea ne prezintă slavii drept aceia care nu pot fi înrobiţi sau subjugați în propria ţară. Ei nu se supun unui singur om ci, din vechime îşi duc viaţa sub conducerea poporului întreg, astfel că foloasele şi nenorocirile sunt suportate de toți deopotrivă. Pe lângă acest aspect, slavii se închinau râurilor, nimfelor şi altor zeităţi, locuiau în colibe sărăcăcioase şi depărtate unele de altele, cărora adesea le schimbau locul. Pe de altă parte, alţi cronicari îi prezintă ca locuind de-a lungul râurilor, în case înghesuite unele într-altele, astfel încât să nu mai rămână spaţiu. Slavii au migrat în America de Nord, Canada şi Anatolia. Vecinii: la vest germanii, celţii şi o parte a geto-dacilor, la est alani, sarmaţi şi sciţi (origine iraniană), la sud-est caucazieni, la nord şi nord-est balticii şi finlandezii. Înfăţişarea lor: erau înalţi şi robuşti, cu păr

deschis sau blond, pielea roz, dar întunecaţi de murdărie. Ei se spălau în saune, încingând pietrele. Când intră în luptă, majoritatea slavilor mărşăluiesc împotriva duşmanilor, purtând puţine scututri şi arme în mâini şi niciodată pieptare. Unii dintre ei nu poartă nici măcar o cămaşă sau o haină, ci doar pantaloni scurţi. Armele folosite: arcul cu săgeţi otrăvite, scuturi din piele de taur, buzdugan, sabie cu două tăişuri şi vârf. Strategii militare: dovedeau o mare duritate în luptă, erau exraordinar de curajoşi, se avântau în luptă ca nebunii. Preferau războiul de gherilă, ambuscada şi raidurile. Săpau canale în subteran şi se camuflau, iar pe ape foloseau schelele. Trăiau după un principiu de viață clar: pe pământul lor nu se supuneau nimănui. Preferau să fie distruşi de un şef din propriul lor trib decât să fie înrobiţi şi supuşi legilor romane. Se vor creştina în sec.IX-X. Foloseau deopotrivă practici creştine şi practici păgâne. (Emilia Luchian) Mulțumim celor prezenți! ✍ Ana Nedelcu ~ secretar literar de cenaclu

Nu există patriotism fără patrimoniu

Filarmonica Paul Constantinescu, 20 iunie 2022