close

Cenaclu - Cronica

Cronică literară 23.03.2022

Un mai răvășitor își cântă ultimele acorduri literare…
La rubrica ”Cel mai recent poem” Luminița Bratu, Ramona Müller și Ana
Nedelcu dau citire celor mai proaspete creații personale. Proza scurtă a domnului Mihail Ivănescu, cu stilul umoristic original, completează tabloul literar al acestei prime rubrici.
Rubrica ”Cinefilonul” scoate din arhiva filmotecii românești ”Probă de
microfon” (1980). Mihai Ioachimescu ne prezintă filmul ca fiind inspirat din actualitate. Filmul scris, regizat și interpretat de Mircea Daneliuc ocupă locul 9 în topul celor mai bune pelicule românești din toate timpurile. Filmul îl prezintă pe autorul Mircea Daneliuc în rol de regizor, scenarist și actor. Tora Vasilescu și Gina Patrichi întregesc o distribuție remarcabilă. Mircea Daneliuc este un fel de Woody Alen al României, consideră Mihai Ioachimescu. Mircea Daneliuc este autorul primului film românesc în care se vorbește omenește. Regizorul nu opune comunismului anti-comunismul, ci firescul; nu se folosește de critici, metafore sau
parabole, ci de omenesc. Tora Vasilescu creează o ruptură în cinematografia românească, atunci când rostește: Mă ameninţi tu pe mine, bă amărăşteanule?, arată criticul de film Cristian Tudor Popescu. Povestea de iubire înfiripată între Luiza (Gina Patrichi) – o reporteră la televiziune – și Nelu – cameramanul interpretat de Mircea Danieluc – pune în evidență raporturile profesionale și cotidiene dincolo de întreruperea vieții de cuplu. Cei doi fac un reportaj în Gara de Nord, unde Nelu o întâlnește pe Ani (Tora Vasilescu), o tânără puțin ciudată. În România ceauşistă, libertatea era un termen relativ, iar unele libertăţi erau mai relative decât altele. De aceea este remarcabil că filmul a reușit să treacă de cenzura securității.
Clasica rubrică de istorie deapănă firul înapoi și descurcă ghemul cronologic sub atenta supraveghere a doamnei Emilia Luchian. Aceasta ne oferă principiile organizării și sistemele de valori a două familii: celtică și germană.
Punerea în discuție a unor probleme administrative ale cenaclului încearcă să găsească soluții de rezolvare pe termen scurt și mediu.
Colega noastră Cati Rodica Enache semnează rubrica Profil de autor. Cea mai recentă carte a sa ”Ulciorul din vârful muntelui” a apărut la editura Karta-Graphic. Autoarea ne dezvăluie că la această vârstă înțeleaptă n-am devenit, dar cumpătată, da.
Acest volum, sintetizând inspirație, trăiri și experiențe personale,  reprezintă o perioadă de ascensiune, de zbor înalt și spiralat, precum zborul ciocârliei, spre un tărâm în care pacea , liniștea și bucuria devin o stare de fapt, un mod de viață, o împlinire. (Cati Enache)
Ultimul poem din volum este dedicat nepoatei sale care împlinește clipa
cuminte, clipa de bucurie. Experiențele spirituale și meditațiile hinduse, visele, seminariile și yoga spontană au determinat-o pe Cati Enache să caute sensul existenței și să aprofundeze conexiunile cu sine și cu alte persoane. Structurile spirituale sunt diferite, astfel în funcție de fiecare persoană ulciorul cu apă poate reprezenta optimism, dăruire și speranță. Poveștile de viață ale autoarei suscită o dezbatere complexă alături de colegii de cenaclu. Acuratețea stilului și limbajul blând al scrierii facilitează lectura cărții.
Ana Nedelcu ne prezintă câteva considerații asupra volumului prezentat:
Parcurgând această carte am descoperit, pe de-o parte, un suflet sensibil
transpus într-un limbaj blând, cald, încăutare perpetuă a evoluţiei spirituale, aspect redat prin experienţele transcendentale din debutul cărţii, şi pe de altă parte, un pedagog foarte bine organizat, ce structurează volumul în patru părţi complet diferite.
Prima parte constă într-un jurnal intim prin intermediul căruia autoarea poartă cititorul prin labirintul experienţelor de ascensiune spirituală, de la stadiul unei copile rătăcite până la transpunerea într-un bătrânel uscăţiv, ce-şi găseşte refugiul supreme în vârful muntelui, alături de un ulcior cu apă rece şi limpede… ,,ulciorul cu apă al fiecăruia dintre noi, aflat într-un loc sigur, fără primejdii”. Metafora deosebită a ulciorului din vârful muntelui, care dă şi numele cărţii, ne arată că viaţa, existența ar trebui să reprezinte o evoluţie, o ascensiune continuă către un nivel de conştiință superior, punct în care vom regăsi echilibrul interior.
A doua parte reprezintă o serie de cinci recenzii de carte, realizate după autori români cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi: Anița Nandriş Cudla, Raul Sebastian Baz, Daniel Bănulescu, Nora Iuga şi LiviaDimulescu. Recenzia care frapează este cea a romanului Aniței Nandris – ,,20 de an iîn Siberia”, o carte şocantă ce prezintă destinul unei femei, ,,o mărturie a reconstituirii statutului de ţăran bucovinean”, vorbind despre soarta deportaţilor români în gulagul sovietic. Ceea ce atrage atenţia este paralela pe care autoarea o realizează în analiza sa între diferitele aspecte ale vieţii de atunci şi dintr-o perioadă de criză versus viaţa de acum, accentuând modul superficial la care am ajuns să percepem existența.
Aflăm, prin urmare, cum se raportează hainele ca o necessitate primară la un dressing room de astăzi, cum aerulpe care-l respirăm s-a transformat în otravă prin aşa-zisul progres societal, cum hrana de bază s-a transformat astăzi într-o risipă acută, cum stilul de viaţă sănătos a devenit o obsesie cu accente arogante, cum administrarea propriei vieţi (management în termini moderni) a ajuns o stare permanentă de conflict şi nemulţumire, fără răbdarea necesară de a găsi soluţii şi a dezbate într-un mod asertiv, sau cum imposibilul a devenit cuvânt de ordine în ce priveşte funcţia publică. O carte ce îndeamnă spre reflecție profundă a supravalorilor şi principiilor după care ne ghidăm viața.
A treia parte a cărţii este dedicată familiei şi prietenilor, reprezentând de altfel un dialog al autoarei cu fiecare în parte, depănând amintiri commune sau secvenţe importante din viața acestora.
Volumul se încheie cu o lirică împărţită pe cinci capitole: copilăria, visarea,
anotimpurile, divinitatea, cât şi versuri dedicate nepoatei sale. Lirica abundă în tumult existenţial, călătorind permanent între jocul copilăriei, dialogul cu divinitatea, visarea la o lume ideală, celebrarea naturii cu ale sale anotimpuri schimbătoare… ,,pe jumătate, cort de nomad […] pe jumătate, casă […] pe jumătate, pământ răvăşit […] pe jumătate, văzduh visitor […] pe jumătate, pasăre […] pe jumătate, corabie […] pe jumătate, lumina din zori […] pe jumătate, amurg pătimaş […]”
Florin Manole ne expune în finalul întâlnirii un material care completează
recenzia prezentată de Cati Enache (într-o ședință anterioară) pentru cartea Isus al meu, de Gabriel Liiceanu. Florin Manole continuă sugestiile prezentate de colega noastră. Este o carte scrisă dintr-o combinaţie curaj, indignare şi mirare. Se pot face numeroase observații. Diferența dintre religiozitate și creștinism, separarea dogmelor, tentele fracturate, modelul uman și mesajul cristic determină dimensiunea spiritului evoluționist al lui Liiceanu.
Prospețime, antren, bună dizpoziție, subiecte interesante și oameni de calitate, nene Iancule! Hai la noi, la Cenaclul I.L.Caragiale!

Cronică: Ramona Müller, secretar literar
Ana Nedelcu, secretar literar
Fotografii: Ramona Müller, secretar literar

– sub coordonarea Asociației ”24PHarte” – ”Nu există patriotism fără
patrimoniu.”

ActualitateCenaclu - CronicaPromovate

Cenaclul “I.L.Caragiale” Ploiești_20 iunie 2022

e

📜Asociația culturală 24pharte, Cenaclul I.L. Caragiale.

Cele mai noi poeme sunt recitate de către Luminița Bratu, Maria Bem, Emilia Luchian, Ana Nedelcu; 📖Mihail Ivănescu ne delectează cu o proză scurtă; 📚🔍Rubrica de istorie a d-nei prof. Emilia Luchian ne vorbeşte despre slavii vechi. Slav ar însemna faimă, glorie. Prin urmare, slavii erau glorioşi, precum celţii, celt însemnând nobil. Slava posibil să fi fost numele original al râului Nipru, dar în general însemna masă, chiar masă funerară. Conform cronicarilor vremii: Procopius din Cezareea ne prezintă slavii drept aceia care nu pot fi înrobiţi sau subjugați în propria ţară. Ei nu se supun unui singur om ci, din vechime îşi duc viaţa sub conducerea poporului întreg, astfel că foloasele şi nenorocirile sunt suportate de toți deopotrivă. Pe lângă acest aspect, slavii se închinau râurilor, nimfelor şi altor zeităţi, locuiau în colibe sărăcăcioase şi depărtate unele de altele, cărora adesea le schimbau locul. Pe de altă parte, alţi cronicari îi prezintă ca locuind de-a lungul râurilor, în case înghesuite unele într-altele, astfel încât să nu mai rămână spaţiu. Slavii au migrat în America de Nord, Canada şi Anatolia. Vecinii: la vest germanii, celţii şi o parte a geto-dacilor, la est alani, sarmaţi şi sciţi (origine iraniană), la sud-est caucazieni, la nord şi nord-est balticii şi finlandezii. Înfăţişarea lor: erau înalţi şi robuşti, cu păr

deschis sau blond, pielea roz, dar întunecaţi de murdărie. Ei se spălau în saune, încingând pietrele. Când intră în luptă, majoritatea slavilor mărşăluiesc împotriva duşmanilor, purtând puţine scututri şi arme în mâini şi niciodată pieptare. Unii dintre ei nu poartă nici măcar o cămaşă sau o haină, ci doar pantaloni scurţi. Armele folosite: arcul cu săgeţi otrăvite, scuturi din piele de taur, buzdugan, sabie cu două tăişuri şi vârf. Strategii militare: dovedeau o mare duritate în luptă, erau exraordinar de curajoşi, se avântau în luptă ca nebunii. Preferau războiul de gherilă, ambuscada şi raidurile. Săpau canale în subteran şi se camuflau, iar pe ape foloseau schelele. Trăiau după un principiu de viață clar: pe pământul lor nu se supuneau nimănui. Preferau să fie distruşi de un şef din propriul lor trib decât să fie înrobiţi şi supuşi legilor romane. Se vor creştina în sec.IX-X. Foloseau deopotrivă practici creştine şi practici păgâne. (Emilia Luchian) Mulțumim celor prezenți! ✍ Ana Nedelcu ~ secretar literar de cenaclu

Nu există patriotism fără patrimoniu

Filarmonica Paul Constantinescu, 20 iunie 2022

mai mult
ActualitateCenaclu - Cronica

Lansare îndelung așteptată

caty enache

Cronică literară 23.05.2022

Un mai răvășitor își cântă ultimele acorduri literare…
La rubrica ”Cel mai recent poem” Luminița Bratu, Ramona Müller și Ana Nedelcu dau citire celor mai proaspete creații personale. Proza scurtă a domnului Mihail Ivănescu, cu stilul umoristic original, completează tabloul literar al acestei prime rubrici.
Rubrica ”Cinefilonul” scoate din arhiva filmotecii românești ”Probă de microfon” (1980). Mihai Ioachimescu ne prezintă filmul ca fiind inspirat din actualitate. Filmul scris, regizat și interpretat de Mircea Daneliuc ocupă locul 9 în topul celor mai bune pelicule românești din toate timpurile. Filmul îl prezintă pe autorul Mircea Daneliuc în rol de regizor, scenarist și actor. Tora Vasilescu și Gina Patrichi întregesc o distribuție remarcabilă. Mircea Daneliuc este un fel de Woody Alen al României, consideră Mihai Ioachimescu. Mircea Daneliuc este autorul primului film românesc în care se vorbește omenește. Regizorul nu opune comunismului anti-comunismul, ci firescul; nu se folosește de critici, metafore sau parabole, ci de omenesc. Tora Vasilescu creează o ruptură în cinematografia românească, atunci când rostește: Mă ameninţi tu pe mine, bă amărăşteanule?, arată criticul de film Cristian Tudor Popescu. Povestea de iubire înfiripată între Luiza (Gina Patrichi) – o reporteră la televiziune – și Nelu – cameramanul interpretat de Mircea Danieluc – pune în evidență raporturile profesionale și cotidiene dincolo de întreruperea vieții de cuplu. Cei doi fac un reportaj în Gara de Nord, unde Nelu o întâlnește pe Ani (Tora Vasilescu), o tânără puțin ciudată. În
România ceauşistă, libertatea era un termen relativ, iar unele libertăţi erau mai relative decât altele. De aceea este remarcabil că filmul a reușit să treacă de cenzura securității.
Clasica rubrică de istorie deapănă firul înapoi și descurcă ghemul cronologic sub atenta supraveghere a doamnei Emilia Luchian. Aceasta ne oferă principiile organizării și sistemele de valori a două familii: celtică și germană.
Punerea în discuție a unor probleme administrative ale cenaclului încearcă să găsească soluții de rezolvare pe termen scurt și mediu.

Colega noastră Cati Rodica Enache semnează rubrica Profil de autor. Cea mai recentă carte a sa ”Ulciorul din vârful muntelui” a apărut la editura Karta-Graphic. Autoarea ne dezvăluie că la această vârstă înțeleaptă n-am devenit, dar cumpătată, da. Acest volum, sintetizând inspirație, trăiri și experiențe personale, reprezintă o perioadă de ascensiune, de zbor înalt și spiralat, precum zborul ciocârliei, spre un tărâm în care pacea , liniștea și bucuria devin o stare de fapt, un mod de viață, o împlinire. (Cati Enache)
Ultimul poem din volum este dedicat nepoatei sale care împlinește clipa cuminte, clipa de bucurie. Experiențele spirituale și meditațiile hinduse, visele, seminariile și yoga spontană au determinat-o pe Cati Enache să caute sensul
existenței și să aprofundeze conexiunile cu sine și cu alte persoane. Structurile spirituale sunt diferite, astfel în funcție de fiecare persoană ulciorul cu apă poate reprezenta optimism, dăruire și speranță. Poveștile de viață ale autoarei suscită o dezbatere complexă alături de colegii de cenaclu. Acuratețea stilului și limbajul blând al scrierii facilitează lectura cărții.
Ana Nedelcu ne prezintă câteva considerații asupra volumului prezentat: Parcurgând această carte am descoperit, pe de-o parte, un suflet sensibil transpus într-un limbaj blând, cald, încăutare perpetuă a evoluţiei spirituale, aspect redat prin experienţele transcendentale din debutul cărţii, şi pe de altă parte, un pedagog foarte bine organizat, ce structurează volumul în patru părţi complet diferite.
Prima parte constă într-un jurnal intim prin intermediul căruia autoarea poartă cititorul prin labirintul experienţelor de ascensiune spirituală, de la stadiul unei copile rătăcite până la transpunerea într-un bătrânel uscăţiv,ce-şi găseşte refugiul supreme în vârful muntelui, alături de un ulcior cu apă rece şi limpede… ,,ulciorul cu apă al fiecăruia dintre noi, aflat într-un loc sigur, fără primejdii”. Metafora deosebită a ulciorului din vârful muntelui, care dă şi numele cărţii, ne arată că viaţa, existența ar trebui să reprezinte o evoluţie, o ascensiune continuă către un nivel de conştiință superior, punct în care vom regăsi echilibrul interior.
A doua parte reprezintă o serie de cinci recenzii de carte, realizate după autori români cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi: Anița NandrişCudla, Raul SrebastianBaz, Daniel Bănulescu, Nora Iuga şi LiviaDimulescu. Recenzia care
frapează este cea a romanului Aniței Nandris – ,,20 de an iîn Siberia”, o carte şocantă ce prezintă destinul unei femei, ,,o mărturie a reconstituirii statutului de ţăran bucovinean",vorbind despre soarta deportaţilor români în gulagul sovietic. Ceea ce atrage atenţia este paralela pe care autoarea o realizează în analiza sa între diferitele aspecte ale vieţii de atunci şi dintr-o perioadă de criză versus viaţa de acum, accentuând modul superficial la care am ajuns să percepem existența. Aflăm, prin urmare, cum se raportează hainele ca o necessitate primară la un dressing room de astăzi, cum aerulpe care-l respirăm s-a transformat în otravă prin aşa-zisul progres societal, cum hrana de bază s-a transformat astăzi într-o risipă acută, cum stilul de viaţă sănătos a devenit o obsesie cu accente arogante, cum administrarea propriei vieţi (management în termini moderni) a ajuns o stare permanentă de conflict şi  nemulţumire, fără răbdarea necesară de a găsi soluţii şi a dezbate într-un mod asertiv, sau cum imposibilul a devenit cuvânt de ordine în ce priveşte funcţia publică. O carte ce îndeamnă spre reflecție profundă a supravalorilor şi principiilor după care ne ghidăm viața.
A treia parte a cărţii este dedicată familiei şi prietenilor, reprezentând de altfel un dialog al autoarei cu fiecare în parte, depănând amintiri commune sau secvenţe importante din viața acestora.
Volumul se încheie cu o lirică împărţită pe cinci capitole: copilăria, visarea, anotimpurile, divinitatea, cât şi versuri dedicate nepoatei sale. Lirica abundă în tumult existenţial, călătorind permanent între jocul copilăriei, dialogul cu
divinitatea, visarea la o lume ideală, celebrarea naturii cu ale sale anotimpuri schimbătoare… ,,pe jumătate, cort de nomad […] pe jumătate, casă […] pe jumătate, pământ răvăşit […] pe jumătate, văzduh visitor […] pe jumătate, pasăre […] pe jumătate, corabie […] pe jumătate, lumina din zori […] pe jumătate, amurg pătimaş […]”
Florin Manole ne expune în finalul întâlnirii un material care completează recenzia prezentată de Cati Enache (într-o ședință anterioară) pentru cartea Isus al meu, de Gabriel Liiceanu. Florin Manole continuă sugestiile prezentate de colega noastră. Este o carte scrisă dintr-o combinaţie curaj, indignare şi mirare. Se pot face numeroase observații. Diferența dintre religiozitate și creștinism, separarea dogmelor, tentele fracturate, modelul uman și mesajul cristic determină dimensiunea spiritului evoluționist al lui Liiceanu.
Prospețime, antren, bună dizpoziție, subiecte interesante și oameni de calitate, nene Iancule! Hai la noi, la Cenaclul I.L.Caragiale!

Cronică: Ramona Müller, secretar literar
Ana Nedelcu, secretar literar
Fotografii: Ramona Müller, secretar literar

– sub coordonarea Asociației ”24PHarte”- ”Nu există patriotism fără
patrimoniu.”

mai mult
Cenaclu - CronicaCenaclul I.L. CaragialePromovate

Comemorare Martin Culcea _şedinţa de cenaclu “I.L.Caragiale” Ploieşti (9 mai 2022)

3

 

Cenacliştii lui Caragiale şi-au dat întâlnire pe 9 Mai pentru a-l comemora pe regretatul coleg şi poet Martin Culcea, dispărut dintre noia cum un an. Şedinţa de cenaclu a fost dedicată aproape integral poetului (păstrând doar rubrica “11 minute de istorie” a d-nei Emilia Luchian), fiind o îmbinare relevantă între amintiri, lectură şi analiză literară a operei sale, prin vocea unora dintre membrii cenaclului care l-au cunoscut mai mult sau mai puțin, au citit şi studiat volumele poetului.

 

Intervenţiile colegilor şi prietenilor apropiaţi au venit din partea lui Eugen Petri, cel care a şi deschis şirul alocuţiunilor dedicate lui Martin Culcea, Leonida Chifu, Sorin Vânătoru, Octavian Onea, Florin Manole, dar şi alte cunoştințe ale acestuia. S-au povestit întâmplări din viaţa poetului, momente şi experienţe comune. Din relatările acestora şi pentru cei care nu l-au cunoscut pe regretatul poet, descoperim o personalitate puternică, o lirică ascunsă într-o carapace dură de critic asupra vieții, “un prieten incomod”, de o sinceritate aparte. Din poveşti transpare şi o apetenţă pentru muzica clasică, “un sculptor poetic”, cum a fost numit, poezia sa fiind definitorie prin felul de a simţi profund materia şi spiritul, interiorul şi exteriorul uman. Cu o veritabilă ascuţime a minţii, Martin Culcea este considerat un foarte bun cunoscător al limbii române, stilul său liric fiind caracterizat de jocul permanent cu semnificaţiile lingvistice. El consideră cuvintele ca pe un corp uman, asemenea elementelor ce dau formă unui întreg perfect: trupul şi/sau poezia. Considerat de unii un poet dur, direct, o personalitate auto-critică, iar de alţii un poet dogmatic, având un raport razant cu propriul poem, cert este că Martin Culcea  surprinde prin însăşi avalanşa de cuvinte, prin judecăţile de valoare şi printr-un început perpetuu al versurilor sale pe care le întrerupe mereu brusc, le taie din rădăcină, cu scopul de a şoca cititorul. Astfel, poezia sa este formată mereu din noi începuturi (în stilul Ion Barbu). Prin urmare, te ţine treaz, atent la ce va să vină,  cultivând deschiderea şi curiozitatea pentru nou.

Volumele lecturate şi analizate de către membrii cenaclului –  Luminiţa Bratu, Caty Enache, Ana Nedelcu, Ramona Müller – au pus în evidenţă firul roşu al poemelor sale – trecerea timpului. Aceste volume poartă titlurile: “BOX”, “Umoralb”, “Rostirea în şoaptă”, “Şi” – toate publicate la editura Elit Comentator şi“Amor petavan”, volum publicat la editura Karta Graphic în 2008.

 

Viaţa este un dar suprem pentru care să ne bucurăm. O privire mai atentă în interior, o prelungire a copilăriei în maturitate, o criză identitară, existenţială, aceasta este viaţa noastră în viziunea lirică Martin Culcea, aflată la graniţa dintre imaginaţie şi realitate, luând în considerare nostalgia copilăriei şi adultul anesteziat de rău. Oare nu el este responsabil pentru propria fericire, pentru ieşirea din propria miopie interioară? “Miopia ca un punct de vedere” vieţuieşte pe o “Stradă a sfielii” unde domină lipsa îndrăznelii de a fi – “Miopia trebuie schimbată cu agilitatea unui scamator”. Depinde cât de liber, îngăduitor, discret şi repetitiv (în sensul de perseverent) privim în interiorul nostru.

 

Seara dedicată poetului a fost încheiată de intervenţia soţiei sale, Luli Culcea, care ne-a prezentat artistul de după perdea, referindu-se mai ales la perspectiva lui asupra existenţei cenaclului literar.  Acesta susţinea faptul că un cenaclu literar reprezintă cea mai bună formă de şcoală a poeziei, deoarece acolo te poţi dezvolta ca artist creator de condei, poţi creşte valoarea operei personale, cu condiţia de a admite criticile constructive şi de a te întoarce în permanenţă la versuri pentru a le îmbunătăţi. Răbdarea este un deziderat esențial.

“Cred că poezia este una dintre căile de a te apropia de adevăr.” (M. Culcea)

Cu ocazia Zilei de 9 Mai, la rubrica “11 minute de istorie”, d-na Luchian ne-a făcut cunoscută semnificaţia Zilei Independenței de Stat a României de la 9 mai 1877, citind pasaje relevante din carteasa “Ploieşteanul, chip şi masca” (ed. Karta Graphic, 2017)

 

Mulțumim tuturor pentru prezență şi contribuții!

 

 

Cronică: Ana Nedelcu – secretar literar de cenaclu

Fotografii: Ramona Müller– secretar literar de cenaclu

 

Amfitrion: LeonidaChifu

~sub coordonarea Asociaţiei “24PHarte” – “Nu există patriotism fără patrimoniu”

 

mai mult
Cenaclu - CronicaCenaclul I.L. CaragialePromovate

Cronica şedinţei de cenaclu I.L. Caragiale Ploieşti – 2 Mai 2022

IlCaragiale

 

Într-o atmosferă plăcută de primăvară, membrii cenaclului I.L. Caragiale Ploieşti s-au reunit în data de 2 Mai pentru a celebra Ziua Naţională a Tineretului, având ca invitate două tinere scriitoare şi poete din Ploieşti – Patricia Iulia Iancu şi Corina Savu.

Întâlnirea a debutat cu rubricile clasice ale şedinţelor, în cadrul cărora ne-am delectat cu: poeme semnate de d-na Luminiţa Bratu şi d-ul Ionel Sima, câteva incursiuni în istoria sărbătorii Pascale ce tocmai s-a încheiat, istorisite de d-na Maria Bem, precum şi o scurtă recenzie a cărţii “Isus al meu” (Gabriel Liiceanu) a d-neiCatyEnache. Subiectele tratate au generat dezbateri interesante şi intense despre umanitatea raportată la timp şi evoluţie, din perspectivă ştiinţifică şi religioasă, precum şi influenţa pe care o exercită astăzi cele două domenii asupra dezvoltării omului. Argumentaţia privind această temă a diferendelor dintre ştiinţă şi religie rămâne întotdeauna deschisă.

În cadrul rubricii Cine-filonul, d-ul Mihai Ioachimescu ne-a prezentat filmul western “Hostiles” (Inamici – 2017), o odisee eroică a supraviețuirii, plasată înanul 1892. Pelicula este o poveste despre călătoria spre reconciliere, respect reciproc și iertare, explorând relația complexă și tulbure dintre cei care au trăit pe acest pământ de secole – băştinaşul și intrusul alb – colonizatorul, adresând întrebarea-cheie: oare este posibilă vreodată reconcilierea?

Rubrica 11 minute de istorie a d-nei Emilia Luchian a fost despre mitologia celtică, divinităţi, cosmologie şi tradiţiile păstrate până astăzi în cultura omenirii.

Partea a doua a întâlnirii le-a avut în prim-plan pe cele două tinere invitate. Am avut parte de discuții interesante despre romane polițiste, povești de groază, cărți pentru copii, dar și poezie.

Patricia Iancu ne-a vorbit despre parcursul său literar desfăşurat în proiecte ce vizează atât literatura online – Tolba cu Poveşti – cât şi cea tipărită, având în pregătire o carte de poveşti pentru copii. Patricia se consideră un meșteșugar interesat de aliajul dintre imagine și cuvânt şi se regăseşte cel mai bine în literatura pentrucopii. Din lecturile sale prezentate, reiese un talent desăvârşit pentru storytelling şi un limbaj extrem de captivant pentru genul literar vizat. Lirica ei te provoacă la a dezbate mari teme existențiale, având o abordare filosofică, completând însă într-un mod elegant tabloul moralei blânde, ce o putem regăsi ulterior în poveştile încântătoare pentru cei mici. “Foarte repede am înțeles că a scrie pentru copii este atât de curat și creativ, încât m-am luat în serios cu noua descoperire. Am scris versuri și acum bat la porțile editurilor cu povești care să poată deschide universuri întregi pentru cei  mici.”

Corina Savu este o tânără scriitoare publicată. Ea a scos deja un roman în două volume, o carte de poezie, cât şi poveşti apărute în trei antologii naţionale. Corina este tipul scriitorului dârz, care relatează cu înfocare despre pasiunile sale: Egiptul cuprins într-un jurnal de călătorie, Mexicul surprins în detaliu într-un roman amplu de tip policier, cu accente de thriller şi mult mister, iubirea înglobată într-o serie de poeme intense. Iar în spatele unor poveşti de groazăse află mult tâlc. O adevărată încântare acest amalgam de stiluri literare în faţa cărora tânăra autoare se lăsă de fiecare dată provocată, aruncându-se învalurile creaţiei. “Scrisul este ca un drog. Nu poți renunța la el. Voi continua să scriu indiferent de adversități, căci scrisul este și o evadare din această lume din ce în ce mai nestatornică și nebună.”

Corina şi Patricia sunt şi absolventele cursului Creative Writing 10– incursiune în scrierea creativă (lirică, proză, scenaristică, jurnalism) inițiat şi susținut de Ana Nedelcu (trainer acreditat) în 2016.

Mulţumim tinerelor că au dat curs invitaţiei noastre şi le aşteptăm cu mare drag şi interes în cadrul întâlnirilor literare.

Mulţumim membrilor cenaclului pentru prezenţă şi pentru interesul acordat literaturii tinere, care se dovedeşte a fi extrem de valoroasă şi cu o perspectivă inedită.

Talentul este un potenţial latent ce sălăşluieşte în fiecare din noi. Descoperirea lui este o adevărată vânătoare de comori lăuntrice: cândți se revelează, te surprind şi te simţi împlinit.

 

 Ana Nedelcu – secretar literar de cenaclu

 Amfitrioane: Ana Nedelcu & Ramona Müller

~sub coordonareaAsociaţiei “24PHarte” – Nu există patriotism fărăpatrimoniu

mai mult
Cenaclu - CronicaPromovate

În litera și spiritul Cezarului

2

Primăvara ne răsfață. Sub apanajul multicolor al lui Prier membrii Cenaclului literar I. L. Caragiale au decupat în ziua de 11.04.2022 cuvinte înaripate dintr-un puzzle literar. Luminița Bratu așază prima piesă de vers intitulată ”Anonimă”. Apoi perimetrul liric se completează prin recitările lui Ionel Sima, ale Liviei Dimulescu, Anei Nedelcu (”Iubirea dintre un râu și-o pasăre”) și a colegei noastre, Katy Enache. Mihail Ivănescu ne delectează cu o proză scurtă.

Emilia Luchian ne introduce într-o altă lume, cu altă geneză. Este vorba de celți, despre obiceiurile lor și mai ales despre femeile celte. Celții erau mândri și aveau principii sănătoase de viață. Educaţia băieţilor celţi presupunea învăţarea unor sporturi, iar a fetelor – noţiuni de croitorie. Copiii erau daţi unui „părinte spiritual”, care avea sarcina de a-i învăţa. Băieţii rămâneau la acest părinte spiritual până la vârsta de 16 ani, iar fetele până la 14 ani. După această perioadă, fetele şi băieţii se întorceau în familiile de origine, însă nu uitau niciodată de părintele spiritual, pe care aveau datoria de a-l ajuta la nevoie. Atât femeia, cât și bărbatul aveau o zestre individuală, iar după ce formau o familie foloseau doar uzufructul. Celții aveau o  minte foarte pătrunzătoare, contrar graiului tărăgănat și plin de mister. Celţii puneau mare preţ pe preoţi, ghicitori, astronomi, druizi şi judecători. La declanşarea semnalului de luptă, celţii se mobilizau fără ezitare la locul de adunare. Ultimul sosit era sacrificat în onoarea zeilor. În civilizaţia celtică, femeile aveau permisiunea să participe la război. Acestea sunt descrise de cronicarii vremii ca fiind îmbrăcate în negru, „ca vrăjitoarele”, cu părul în dezordine, agitând torţele, adevărate amazoane.

”Cine-filonul” este rubrica ce aparține lui Mihai Ioachimescu. Acesta ne recomandă o peliculă de o mare forță dramatică ”Sleepers”. Subiectul tratează viața unor băieți adolescenți din școala de corecție. Sensibilitatea cu care regizorul Barry Levinson s-a aplecat asupra unei teme delicate, demonstrează experiența în tratarea unor subiecte considerate de către societate ca fiind tabu. Filmul aduce în evidență trei foști delicvenți minori care își duc la capăt dorința de răzbunare asupra gardienilor de la școala de corecție.  Actorii principali – Robert DeNiro, intrat “natural” în rolul preotului de cartier; Kevin Bacon – a interpretat magistral  un  rol negativ (de homosexual pedofil) ; Dustin Hofman – un avocat alcoolic ratat ; Brad Pit – dă noblețe personajului său și desigur – la rolurile secundare – câteva personaje pitorești:
– “King Benny”, personaj parcă scos din “Nașul”, un pensionar mafiot
– “Fat Mancho” (Grasanul) – un veșnic “băiat de cartier”

Asocierea filmului cu “Contele de Monte Cristo” este bine aleasă pentru a justifica răzbunarea justițiară – singura care poate alina oarecum rana din sufletul unui copil abuzat. Calitativ și valoric este un film de colecție.

Gabriela Petri ne prezintă un sumar al Festivalului Internațional de poezie ”Nichita Stănescu” desfășurat la Ploiești în perioada 29-31 martie 2022, ediția XXXII. Multitudinea de acțiuni desfășurate de către Biblioteca Județeană Prahova ”Nicolae Iorga” în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România și Consiliul Județean Prahova, la care au participat Nicolae Băciuț și Daniel Corbu pun în evidență prețuirea pe care ploieștenii și scriitorii din toată țara o poartă marelui poet Nichita Stănescu.

Ramona Müller îl prezintă pe invitatul serii Cezar Mihai Pârlog, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov. Pe cei doi îi leagă multe amintiri din adolescența petrecută în Buzău și la liceul Mihai Eminescu din localitate. Cezar a fost prins odată de către doamna administrator a cabinetelor de chimie C1 și C2 ascuns chiar în dulapul cu pahare Berzelius și Erlenmayer. Acasă avea un laborator mai dotat decât cel de la școală, elevul de atunci fiind îndrăgostit eminamente de științele exacte. Sunt reamintiți cu drag și câțiva dintre profesorii care le-au călăuzit pașii în viață, inclusiv domnul profesor de limba română Catrina, tatăl regretatei scriitoare Simona Catrina, colegă de liceu cu cei doi, dar mai mare cu  doi ani.

Ramona Müller consideră că textele lui Cezar Mihai Pârlog au o savoare specific, te fac să râzi. La fel ca și Caragiale, fostul coleg de liceu al Ramonei surprinde aspecte particulare ale societații românești actuale, bazate pe observație, trăire, dezvăluire și interpretare specifică. Fiecare element independent de care se folosește Cezar în scriitura sa, are propria semnificație  contribuind astfel la formarea unui mecanism propriu al producției sale textuale. Scriitorul rupe legăturile ficționale, iar lectura este una concretă, cu valoare autonomă în sine. Ramona Müller apreciază împletirea inedită dintre stilul journalistic și cel literar, care îl apropie de stilul lui Caragiale, Cezar Pârlog conturând o fizionomie reală a timpului în care trăim.

Din CV-ul lui Cezar Mihai Pârlog desprindem următoarele :”Fost sudor, sergent în armată la Revoluţie, muncitor necalificat, magaziner, comandant punct de lucru întreţinere la calea ferată, redactor stagiar, poliţist militar. Doctorat în ştiinţe militare şi informaţii, studii de inginerie, căi ferate, drumuri şi poduri la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Iaşi. În prezent lector universitar la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” Bucureşti. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2018. A debutat în Revista Forţelor Terestre în anul 2007. Articole publicate în România literară, Luceafărul, Conta, Adevărul, Litere, Caţavencii, 24FUN, Dilema Veche, Historia, Puterea, Tiuk etc. A debutat editorial cu volumul de proză scurtă Flori, fete, fiţe sau băieţi, Editura Tracus Arte (2014), care a obţinut Premiul Naţional Vasile Voiculescu la secţiunea proză (2015). Alte premii literare: Marele premiu Marin Preda la Festivalul Naţional de Literatură Marin Preda (2014), Premiul Revistei Luceafărul (2014).
OPERA: Flori, fete, fiţe sau băieţi (2014); Life stuff sau Învăţături pentru Andreea (2016); Electric Puzzle (2017); Ce mult te-am iubit! (2018); Facts of life (2018) Prezent în numeroase antologii, printre care: Cele mai frumoase proze ale anului, coord. Alexandru Petria (2014); Cartea copilăriilor, coord. Dan Lungu ţi Amalia Gheorghiţă, Editura Polirom (2016); 1312 Sirene, (2017); Ficţiuni centenare (2018).

Cezar Mihai Pârlog se simte onorat de invitația și de prezența sa în cadrul unui vechi cenaclu de literatură, afirmând că înainte de a ajunge la Filarmonica Paul Constantinescu a trecut prin fața Palatului Culturii și l-a salutat pe nenea Iancu, dar nu l-a deranjat prea mult, pentru că acesta era însoțit de trei doamne cochete și nu dorea să concureze cu el. Pe drumul de la Sinaia spre Ploiești, efectuat cu trenul, Cezar a cumpărat un număr mai vechi din ”România literară” din care ne redă un fragment din dialogul purtat între peruanul Mario Vargas Llosa și columbianul Gabriel García Márquez

Mario Vargas Llosa: Scriitorilor li se întâmplă ceva ce – mi se pare – nu li se întâmplă niciodată inginerilor, și nici arhitecților. De multe ori, lumea se întreabă la ce sunt buni. Lumea știe la ce e bun un arhitect, la ce e bun un inginer, la ce e bun un medic; dar, când e vorba de un scriitor, oamenii au îndoieli. Chiar și cei care cred că e bun la ceva nu știu exact la ce anume. Prima întrebare pe care vreau să i-o pun lui Gabriel este tocmai aceasta: să vă lămurească dumneavoastră problema și să mi-o lămurească și mie, fiindcă și eu am îndoieli. La ce crezi că ești bun tu, ca scriitor?

Gabriel García Márquez: Eu am impresia că am început să fiu scriitor când mi-am dat seama că nu eram bun de nimic.

Invitatul nostru dă curs unei prime lecturi ”Molia și scriitorul”, povestioară ce a pornit de la o joacă de cuvinte în trecut (Moglia/soție în limba italiană). Efectele sunt cele scontate, iar buna dispoziție și zâmbetele colegilor de cenaclu sunt argumente forte și imediate. Pe vremea când Cezar scria la 24FUN, el consideră că i s-a deformat stilul de a scrie, deoarece  spațiul era limitat de numărul caractere impus la 3000. Lupta începea cu adevărat când din 5000 de caractere ștergea, înlocuia cu sinonime, dar esența textului se pierdea. Considerând că în societatea actuală timpul este un factor important, de care depindem în mare măsură cu toții, s-au schimbat și vremurile în care operele literare includ zeci de personaje și numeroase volume. Scrisul concentrat, minimalist se integrează mai ușor în cotidian.

Urmează citirea textelor ”Certificatul de naștere”, ”Pis-pis-pis”, ”Gaudeamus, ultima zi”, ”Alina”. Este un lucru avantajos pentru un scriitor ca să lase textele deschise și acestea să nu se termine cumva. Cel care citește, dar căruia nu îi este clar finalul, va reveni asupra lecturii. Importante sunt și efortul și contribuția cititorului, în acest context.

Dodo Niță, cel mai important critic, respectiv istoric român din domeniul benzilor desenate scrie așa: <<CezarPârlog este preşedintele (doar trăim într-o republică, nu-i aşa) prozei scurte de la noi, un fel de Fredric Brown care trăieşte pe malul Dâmboviţei. Prozele sale cu final neaşteptat sunt ca nişte praline belgiene: se degustă pe îndelete şi se savurează cu parcimonie. De altfel, singurul adjectiv care ar putea descrie proza sa scurtă este „delicioasă”>>.

”Prozele lui Cezar Pârlog sunt decupaje vii, memorabile, dintr-o realitate imediată în curs de robotizare. În fapt, fluxul acesta narativ spart în schițe și povestiri, este și un reactive la spaima de realitate. Proza lui Cezar Pârlog se citește pe nerăsuflate, umorul e fin scriitura parafină. Fiecare pesonaj își trăiește, pus în situație de către autor, momentul său de excepționalitate, până și gândacul lui Kafka își schimbă dispoziția în funcție de prognoza meteo.”    Adrian Alui Gheorghe

Sesiunea de autografe încheie o seară minunată.

”Așa este? Așa este. Carevasăzică am dreptate…este? Este.”   I.L. Caragiale

(Ramona Müller)

mai mult
Cenaclu - CronicaPromovate

Iubirea, liantul dintre cer și pământ

carte3

Sfârșitul lunii martie dizolvă zâmbetul feminin la puterea a treia. În orașul nichitian Cenaclul literar I. L. Caragiale primăvara este mai mult decât feminină, este și plină de culoare și speranță. Ana Nedelcu și Ramona Müller deschid meniul anotimpului literar cu rubricile clasice ale programului.

Cele mai noi poeme sunt recitate de către autorii Luminița Bratu, Ilarie-Adrian Frone, Ana Nedelcu, Katy Enache și Mihail Ivănescu. După aperitivele lirice, Mihai Ioachimescu ne readuce în atenție și ne stârnește pofta de cunoaștere cu nominalizările pentru Premiile Oscar. Noua lui rubrică ”Cine-filonul” (el a nășit-o) ne oferă o dietă proaspătă, totuși veche în filmografia noastră, ”Nașul”.  Inspirat de romanul lui Mario Puzo, filmul ”The Godfather” este povestea impresionantă  a lui Don Vito Corleone, un mafiot din Sicilia, ajuns cap al unei importante rețele mafiote în America. Filmul prezintă o viziune extrem de realistă a acestei lumi mai puțin accesibile, unde cuvântul dat si promisiunile făcute au o valoare capitală, iar onoarea este la mare preț. Din păcate pentru el, în momentul în care viața îi este pusă in pericol, copiii săi nu mai pot să stea departe de pericole, fiind antrenați si ei în acest joc extrem de riscant al luptelor între clanurile mafiote din America. Respect, crimă pentru morala făgăduită, bani și, mai presus de toate, putere: acestea sunt cuvintele și valorile care definesc cel mai bine acest film, acțiunea lui care a făcut lumea filmului să vuiască și să tresară generații la rând. Considerat de Institutul de Film American drept unul dintre cele mai bune filme americane ale tuturor timpurilor, această capodoperă a lui Francis Ford Coppola îl prezintă pe Marlon Brando intr-un rol premiat cu Oscar – patriarhul familiei Corleone. Nașul este un portret violent, terifiant, al luptei date de o familie siciliană pentru a-și păstra puterea într-o Americă postbelică marcată de corupție, înșelăciune si trădare. Coppola își începe legendara trilogie stabilind cu măiestrie un echilibru între viața de familie a lui Corleone și cumplita lume a crimei organizate în care este implicat clanul. Inspirat după romanul best-seller al lui Mario Puzo si prezentând interpretări actoricești care au consolidat carierele lui Al Pacino, James Caan si Robert Duvall, acest film genial, fascinant, a fost nominalizat la zece Premii Oscar și a câștigat trei, inclusiv Oscarul pentru Cel mai bun film al anului 1972.

De la Emilia Luchian aflăm în cadrul rubricii de istorie că strămoșii noștri geto-dacii erau poligami. Unul dintre primii scriitori antici care au descris viaţa de cuplu a tracilor în general, inclusiv a geto-dacilor, a fost grecul Heraclit din Pont, care a trăit în secolul al IV-lea.    „Fiecare se căsătoreşte cu trei sau patru femei. Sunt unii care au treizeci de soţii.[…] Au legături trupeşti cu numeroase femei şi se unesc cu ele pe rând”, arată acesta în scrierile sale. Referindu-se strict la geţi, există o altă mărturie a unui autor de comedii grec, Menandru, care a trăit în aproximativ aceeaşi perioadă şi care spune că i-a cunoscut pe geţi și face următoarele constatări: „Aşa suntem noi, tracii toţi, mai ales geţii. Mă mândresc că mă trag din neamul acestora din urmă: nu suntem din cale afară de cumpătaţi. Niciunul dintre noi nu ia o singură femeie, ci zece, unsprezece sau douăsprezece şi unii chiar mai multe. Când se întâmplă să moară cineva care n-a avut decât patru sau cinci neveste, oamenii din partea locului spun: «Bietul de el n-a fost însurat, n-a cunoscut iubirea»“, scrie Menandru în piesa sa de teatru.

În cadrul ședinței de azi are loc lansarea de carte Între cer și pământ numai iubirea, autor Maria Bem, ed. Pim, 2021. Membrii cenaclului au citit romanul-document, care evocă aspecte din viața autoarei și a familiei sale din perioada comunistă. Volumul este dedicat fratelui său, Marian Ionescu. Relatările cuprinse în roman pun în evidență represiunea și duritatea metodelor aplicate în anchetele Securității.  La începutul anilor 1950, în lagăre ,,lucrau“ apoximativ 80.000 de oameni, dintre care 40.000 la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Marian Zmaranda apreciază prefața subtilă scrisă de Cristian Crăciun, considerând că misiunea prezentei lucrări este aceea de a readuce în atenția cititorilor oroarea și teroroarea psihologică resimțite în acea perioadă neagră. Credința, puritatea și inocența suprapuse peste rănile adânci sunt evocate în frânturi senine din copilărie. Considerând că romanul Mariei Bem trebuie citit cu empatie, Katy Enache pune în evidență trei aspecte:

  1. Frumusețea tulburătoare a titlului
  2. Sinceritatea cu care autoarea consemnează și presară poezia
  3. Munca depusă, autenticitatea documentelor care ne introduce în interiorul faptelor relatate.

 

Gabriela Petri subliniază ideea conform căreia această carte ar trebui distribuită tinerilor, pentru a face cunoscute evenimentle din trecut. Cartea este o mărturie familială scrisă într-un stil accesibil. Și cum oamenii uită repede, romanul document are și o funcție catarctică pentru trezirea conștiinței umane.

Cristian Crăciun, vechi prieten al autoarei, consideră că această carte trebuia scrisă și a încurajat-o pe Maria Bem să facă acest lucru. Produsul final este o carte simplă și impresionantă, care chiar dacă nu respectă structura unui roman obișnuit se constituie într-un act de demascare și condamnare a comunismului. Criticul literar face referire la războiul din Ucraina. Dacă uitarea este igienică, generațiile de după ʹ90 trebuie să își asume istoria proprie. Forța mărturiei rezidă în bibliografia amplă și bine documentată. Cartea înseamnă istorie pe două planuri: 1. familial și 2. național. Luminița Bratu apreciază faptul că cei care sunt de o seamă cu autoarea înțeleg mai bine implicarea acesteia în prezenta lucrare. Consideră cartea ca fiind bine documentată cu fapte și date reale. Ana Nedelcu face referire la dimensiunea psihologică și la dimensiunea de cercetare a cărții, socotind că aceasta poate fi utilă în școli și licee.

Maria Bem ne dezvăluie că volumul Între cer și pământ numai iubirea reflectă istoria familei sale în perioada 1950-2009. Certificatul său de naștere care apare în carte este dovada implacabilă a unei realități dure. Mama sa era în vizită la soțul ei, care muncea la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Șocată și impresionată de condițiile în care munceau deținuții, mama Mariei Bem a intrat în travaliu și născut-o în orașul Cernavodă. Peste toate atrocitățile trecutului se lasă iertarea, nu uitarea.  Poeziile care însăilează capitolele din roman pun în evidență trările de nostalgie și aducere aminte.

 

Un scrâșnet de dinți și alte zeci de mii

Se aud în nopți de onix, prin lutul din câmpii,

Din morminte fără cruci scufundate-n tăcere,

Din guri fără trup închise-n vremi de fiere.

 

În lutul cel galben doar pașii desculți

Scufundă-n adâncuri doar scrâșnet de dinți,

Se rup de acolo, pe cer loc își fac

Plouând pe câmpie în flori roșii de mac.

 

Și cum pe 31 martie aripa lui Nichita Stănescu va reaprinde zborul versurilor în Cetatea Aurului Negru, să ne amintim:

 

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

 

Ramona Müller

mai mult
Cenaclu - CronicaCenaclul I.L. CaragialePromovate

Oracole și viziuni

Carti

”Un om nu trebuie să încerce decât ceea ce poate.”

I.L. Caragiale

Membrii mai vechi și mai noi ai Cenaclului I.L.Caragiale au sărbătorit Ziua Internațională a Poeziei prin lansarea antologiei proprii, aflată la al treilea volum, ”Oracole și viziuni”, ed. Grinta, 2022. Noua publicație se alătură astfel suratelor sale de litere, ”Sub semnul integratorului”, 2020 și ”Legenda punctului”, 2021 aflate sub apanajul aceleiași edituri.

Cu farmecul său boem, președintele cenaclului, Ioan Vintilă Fintiș ne face o retrospectivă a istoriei cenaclului, de la înființare, din anul 1949 până în prezent. Cenaclul I.L.Caragiale a fost condus pe rând de scriitorii George Moroşanu, Anton Tănăsescu, Florin Dochia, Romea Cantemir, Ioan Mihai Cochinescu și Ioan Vintilă Fintiș. Mulțumiri speciale sunt aduse următoarelor personae: Vlad Mateescu, Galea Ilie, Catalin Apostol, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Ioan Vieru, Ioan Mihai Cochinescu şi Florin Andreescu, Lucia Gruescu, Sorina Ianculescu, Marin Marian, Lucian Vasilescu, Catalin Tzetze, Arthur Teodorescu, Florin Toma, Florin Sicoie, Bogdan-Lucian Stoicescu, Christian Craciun, Cris Mariana, Florin Dochia, Mihai Ioachimescu. În acest cenaclu au mai activat şi scriitorii: Romea Cantemir, Martin Culcea, Gheorghe Iova, Daniel Banulescu, Radu Aldulescu, Ion Stratan, Florin Iaru, Puiu Damian Spiridon, Mihai Vasile, Emilia Vasile, Anton Tănăsescu, George Moroşanu, Costin Lupu, Sever Avram, Ion Vergu Dumitrescu, Bibi Vasilache, Ştefan Plăiaşu, Doru Bogdan, Nelu Stan, Mihai Ispirescu, Persida Ispirescu, Constantin Hârlav, Nic. Dumitrescu, Reli Ionescu, Ioan Cordoş, Călin Angelescu, Florin Oprea-Salcieanu, Dan Mocănescu, Nicolae Stan, Ioan-Dan Nicolescu, Vladimir Deteşanu, Nicolae Ion Dragu, Maria Georgescu, Lili Enoiu, Marian Popescu şi mulţi alţii. Îi evocăm cu pioasă amintire pe cei trecuți dincolo și le urăm mult succes noilor veniți.

Este evocată amintirea scriitorului și muzicianului Dan Minoiu (1961-2021), membru al Cenaclului I.L.Caragiale și al Asociației Culturale ”24pharte”.

Domnul președinte interimar, Leonidas Chifu dă cuvântului lui Dan Gulea, figură emblematică a literaturii naționale, recunoscut fiind ca un critic literar de valoare și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Dan Gulea apreciază calitatea antologiei prin forța pe care o emană. Măsura calitativă este dată de complexitatea pe care o propune, și anume, diversitatea de domenii literare: poezie, proză, eseuri și teatru. Dan Gulea este la prima sa participare în cadrul cenaclului nostru. Atitudinile literare consfințesc obârșia locului și a oamenilor.

Prezintă din lirica antologiei poeții Ramona Müller, Ioan Vintilă Fintiș, Ariadna Petri și Luminița Bratu. Sumarul antologiei cuprinde valori de excepție ale membrilor cenaclului (în afara celor enumerați) după cum urmează: Florin Dochia, Nicolae Stanciu, Diana Petroșanu, Călin Dengel, Nicolae Răzvan Mîncu, Georgeta Popescu, Ilarie-Adrian Frone, Mihaela Popescu Tăuleț (poezie), Raul Sebastian Baz, Livia Dimulescu, Kati Rodica Enache, Cătălin Apostol, Andrei Tudor, Ana Raisa Manole, Ioanina Eliza Manole (proză), Teodoru Ghiondea, Corneliu Claudiu Chifu, Alice Ana Neculcea, Traian D. Lazăr, Florin Manole, Emilia Luchian, Leonida Corneliu Chifu, Ana Lucreția Nedelcu (eseu), Ema Petrescu, Sever Avram, Octavian Onea, Mihail Ivănescu (teatru).

La ora 18:00 fix luăm legătura prin apel telefonic cu Gabriel Cojocaru, general manager la Editura Grinta, care laudă la modul superlativ absolut antologia Cenaclului Literar I.L. Caragiale, Ploiești. Dumnealui consideră că față de alte alte antologii pe care le editează, antologia noastră este originală prin calitatea textelor și consecvența aparițiilor. Cu toate că a lucrat și a colaborat personal cu unii dintre membrii cenaclului nostru, efortul comun în realizarea unui volum de 400 de pagini necesită o muncă asiduă și dăruire permanentă din partea colectivului de redacție al antologiei. Scriituri moderne în substanță, acte literare devenite legende, și inițiatori ai tiparului de frumos și sufletesc – autorii – toate acestea fac parte din originalitatea acestei colecții, triadă de suflet și minte, Antologia Cenaclului Literar I.L.Caragiale, Ploiești. O antologie redimensionată cu fiecare cuvânt, cu fiecare membru și cu fiecare volum nou apărut. O antologie care își alimentează permanent intelectual cititorul prin grupaje literare marcante într-un demers valoros. Identitatea de profunzime și cuvântul autoritar, uneori subtil, rezidă în elementul activ al încărcăturii emoționale. Comunitatea noastră literară este conturată clar în cenaclul care o susține.

Într-o schemă interpretativă tipică lui Caragiale, aducem în fața Cetitoriului de rând, preluarea ștafetei direcțiunii (coordonării) Cenaclului, la propunerea lui Ioan Vintilă Fintiș, de către d-ra Ana Nedelcu și d-na Ramona Müller, madamele amănuntului literar…Pentru a configura tiparele feminine ale urbei, noile prezidente ale cenaclului își propun să întrețină armătura literară a cenaclului și activitatea lor să devină eficientă în interiorul grupului și al comunității.

Ramona Müller

mai mult
Cenaclu - CronicaCenaclul I.L. CaragialePromovate

Frunzele cad, simfonia devine ruginie…

c1

 

18.10.2021
Ultima şedinţă a Cenaclului literar I.L.Caragiale a fost ca între prieteni.
Mihai Ivănescu ne prezintă un articol monografic referitor la satul Parepa. Lirismul toamnei bacoviene este conturat de poemele lui Katy Enache şi Mariei Bem.
Ramona Müller îi prezintă pe cei doi tineri ploieşteni care au publicat în revista “Literadura”, Ştefan Şandru şi Patricia Elena Stoica.
Ştefan Şandru a debutat de curând cu volumul “Făt Frumos din patimă”, ed. Creator.
Patricia Elena Stoica a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. Ramona citeşte un poem de al Patriciei.
(Ramona Müller)
mai mult
Cenaclu - CronicaCenaclul I.L. CaragialePromovate

Cronică literară şedinţa Cenaclului I.L. Caragiale, 4.10.2021

c1

 

Dacă e luni, e încă bine…

Cele mai recente poeme aparţin doamnelor Ramona Müller, Ema Petrescu, Ana Nedelcu şi Luminiţa Bratu.
Mihai Ioachimescu ne propune spre vizionare cel mai bun film al tuturor timpurilor, în opinia sa, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Filmul american a fost realizat în 1975, după romanul omonim al lui Ken Kesey din 1962. Pelicula cinematografică a primit numeroase premii, printre care şi 5 Premii Oscar: Cel mai bun film (produs de Saul Zaentz si Michael Douglas), Cel mai bun actor (Jack Nickolson), Cea mai buna actrita (Louise Fletcher), Cel mai bun regizor (Milos Forman) si Cel mai bun scenariu adaptat (Lawrence Hauben si Bo Goldman).

Randall Patrick McMurphy este un tip antisocial și periculos ajuns la închisoare pentru corupere de minori. Pledând nebun scapă de închisoare şi este transferat într-un spital de boli mintale. Aici spiritul lui rebel trebuie să se supună rutinei şi rigorilor. Încercând să mai încălzească atmosfera apăsătoare din ospiciu Randall Patrick se împrieteneşte cu nebunii, reuşind să îşi construiască un cerc de oameni în jurul său. Acest lucru atrage atenţia asistentei şefe Mildred Ratched, o femeie tiranică, ce persecută în mod frecvent bolnavii. Se declanşează un război iminent. Filmul ne arată cum societatea se raportează greşit la persoanele care suferă de probleme psihice şi în acelaşi timp ne prezintă personaje cu care putem să empatizăm în prisma unor valori comune.

Traian Lazăr readuce în discuţie câteva aspecte referitoare la activitatea cenaclului: necesitatea publicării unei reviste, colaborarea cu un critic literar care să gireze scrierile colegilor şi intervenţii stricte pe textele celor care îşi prezintă creaţiile pentru înţelegerea obiectivă a lacunelor.

În opinia dumnelui cartea Liviei Dimulescu dezvăluie personaje puternic individualizate. Suflul narativ al autoarei rezidă în modul în care a construit, prin prisma imaginaţiei, esenţa romanului. „Soţul fără nume” este cel care scrie mai mult de jumătate de carte, ultima parte fiind concepută de soţia lui Cora. Romanul aduce în prin plan câteva probleme fundamentale ale societăţii contemporane: adulterul, coruperea de minori, depresia etc.
##Cuplul-personaj al romanului supraviețuia existențial având și momente bune, dar viața, care nu aduce numai Adevăr, Bine și Frumos, complică lucrurile. În locuința cuplului își află adăpost, pentru un timp, până la soluționarea unei probleme de moștenire, soția tatălui vitreg al Corei, Claudia, „o pasăre de noapte” de pradă (p. 56). Căreia soțul Corei îi cade victimă! O victimă încântată!

Folosirea procedeului „limbajului moale” nu se rezumă la domeniul raporturilor erotice, impregnează multe dintre paginile cărții etalând delicatețe, discreție, gingășie în redactare: „sufletul meu stă pe raft ca o pasăre care a uitat drumul spre cuib”; „am dat cu ochii de cer – îmi era partener, se înseninase și mă mângâia pe
creștet”; „plouă mărunt; stropii anemici ca niște cuvinte ce trebuie neapărat spuse se adună în bălți pline cu noroi”.

Remarcăm și o înnoire tematică. După aproape două secole de literatură consacrată drumului de la sat la oraș, în acest roman se ițește un fir narativ secundar privind mișcarea inversă, înapoi la țară: „Augustin își dăduse demisia. Avea un fler al situațiilor care mă intimida. Întotdeauna știai că deciziile lui sunt bune. Și totuși… viața la țară” (p. 5)
Livia Dimulescu – o prozatoare ce are la ea cuvintele necesare și suportul adecvat pe care să le așeze temeinic, fără să atârne dizgrațios și fără să cadă.##
(Convorbiri literare, septembrie 2021, „Soţul fără nume”, Traian Lazăr)

Nicolae Stanciu apreciază faptul că Livia Dimulesu este printre puţinii membrii ai cenaclului care scrie si proză, nu numai poezie.. Consideră, de asemenea că modestia colegei noastre este principala cauză pentru care nu este cunoscută la nivelul la care ar trebui. Fiind o scriitoare cu experienţă, autoarea „Interioarelor” mizează în discusul său narativ pe natura metamorfică şi lucrurile care prind viaţă, unele chiar devin personaje.

Autoarea ne citeşte un fragment din roman. Ne mărturiseşte că apariţia volumului i se datorează lui Florin Dochia, care a susţinut-o pentru publicare. Fiind o fire introvertită Livia scrie pentru a „umple un gol”. Ea conchide că în absenţa unui suflet pereche-bărbat, un suflet care să fie „etanş” cu personalitatea ei, ar fi o soră geamănă, care apare la sfârşiul romanului.

„De la Livia Dimulescu am învăţat că orice întâmplare poate deveni literatură”. Mihai Ioachimescu
Ramona Müller apreciază conţinutul complex al romanului şi originalitatea scrierii. Pentru cititorul avizat lectura transmite un mesaj clar despre frământările şi dimensiunile introspective, de unde şi titlul sugestiv „Interioare”. Totul se petrece în interior, în interiorul uman. Toată acţiunea romanului se petrece în interioare: apartamente, spital, labirint, bar etc.

Referitor la aspectele punctuale legate de activitatea cenaclului Ramona Müller consideră că fără implicarea unor persoane care să îşi dorească cele menţionate de Traian Lazăr, totul rămâne la stadiul de propunere. Şi cum explicaţia unui abandon este mai facilă decât argumentarea unei implicări, cele mai frumoase cuvinte rămân faptele.

Drept pentru care semnez,
Ramona Müller

mai mult
Cenaclu - CronicaCenaclul I.L. CaragialePromovate

Ședința de lucru a Cenaclului literar “I. L. Caragiale” din 6 septembrie, 2021

C13

 

Programul s-a desfășurat conform anunțului de pe afiș.

Invitat a fost d-l Dumitru Buțoi, președinte al Asociației Cultural Umanitară “Luceafărul de Vest” din Timișoara. Domnia sa a făcut o scurtă prezentare a carierei dumisale de petrolist, dar și a preocupărilor dumnealui culturale.

Dumitru Buțoi este coordonator şi fondator al periodicului ,,Petrolistul” (1983-2015), fondator şi redactor şef al “Jurnalui Juridic”, redactor şef şi fondator al revistei de cultură ,,Luceafărul de Vest”, publică materiale de presă cu un larg caracter social, însumând însemnări, reportaje, interviuri, portrete, realizând şi o importantă operă publicistică, în volume ca “Oamenii aurului negru”, ” Oameni şi destine”, 1999,” Oameni, foc şi apă”, “Septembrie de vis”, “Oameni şi miracole”, “Oameni şi amintiri”.

Dumitru Buţoi a primit Premiul “ACTA non verba!” pentru lucrările din Almanahul UZPR, 1919-2019.

mai mult
Cenaclu - CronicaCenaclul I.L. CaragialePromovate

Cenaclul literar “I. L. Caragiale”, ședința de lucru din 9 august, A. D. 2021, terasa “Bun Gust”, lângă liceul “A. I. Cuza”, Ploesci

1

Cenaclul literar “I. L. Caragiale”, ședința de lucru din 9 august, A. D. 2021, terasa “Bun Gust”, lângă liceul “A. I. Cuza”, Ploesci

Foto

mai mult