Luni, 12 mai, a.c., pe înserat, când gâlceava orașului, înflorit și parfumat, cu vremea capricioasă era în toi, și, din păcate, nu era singura gâlceavă care perturba arealul, membri și prieteni ai Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești s-au reîntâlnit în spațiul primitor al Filarmonicii „Paul Constantinescu”.
Programul a inclus rubricile obișnuite:
》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a oferit prilejul ieșirii la rampă a unor versuri cu vibrări lirice, metaforate cu simțire și talent, din creațiile: Luminiței Bratu (O arie la purtător), Gheorghe Stănescu (Întâi poetul, versuri inspirate de „Tîlcuri”-le lui Lucian Blaga), Cati Rodica Enache (Rugăciune), Emilia Luchian (Răbdarea din noi, Monologul din fața unei umbre), Sorana Brucăr (Același dacă, Chemarea luminii, Cu ce?). Am salutat cu prietenie prezența nou venitei Liana Sprânceană și a poeziilor sale (Quo vadis, Ziua în care cerul s-a odihnit), invitând-o, pentru a o cunoaște mai bine, să se gândească la o participare într-o viitoare Lectură de Cenaclu.
》LECȚIA DE POEZIE ne-a propus o reîntâlnire cu Rabindranath Tagore – „Eu sunt” (Doina Ofelia Davidescu), Adrian Păunescu – „Amor cubist” (Luminița Bratu), Tudor Arghezi – „Creion”, „Creion” (Cati Rodica Enache), Nezahualcoyotl, rege Aztec, – „Arborele floare” (Emilia Luchian), Magda Isanoș – „Murim ca mâine” (Liana Sprânceană), Geo Dumitrescu – „Cântec de nucă verde” (Gheorghe Stănescu). Lucian Blaga, de la a cărui naștere se împlinesc 130 de ani, este evocat ca poet și filozof (singurul filozof român creator de sistem filozofic) de către Florin Manole („Cum a ratat Lucian Blaga Premiul Nobel: propus de românii din străinătate, sabotat de comuniştii din ţară” – Dorin Țimonea în Historia).
》11 MINUTE DE ISTORIE prin vocea lectorei, profesor Emilia Luchian, face o incursiune în filozofia antică, alegându-l pe stoicul Epictet (55 – 135). Viața filozofului grec (al cărui nume real nu este cunoscut, epictet însemnând sclav) este una destul de interesantă, urmând calea de la un sclav șchiop eliberat la profesor de filozofie (influențat de Socrate, Zenon din Kition, Diogene din Sinop, Chrysippus, Gaius Musonius Rufus, Cleanthes, Hippocrate) și trăind o viaţă lungă, foarte simplă şi cu foarte puţine bunuri personale. Născut La Hieropolis (pe teritoriul de azi al Turciei), ajunge la Roma ca sclav, este lăsat să studieze filozofia, este eliberat la un moment dat și ajunge filozof celebru. Trăiește sub trei împărați la Roma (Nero, Hadrian și Domițian; ultimul îl exilează împreună cu alți filozofi). Ajuns în cele din urmă una dintre cele trei mari figuri marcante ale stoicismului (alături de Marcus Aurelius și Seneca), înființează o școală filozofică la Nicopole (NV Greciei), susținând că filozofia este un mod de viaţă şi nu doar o disciplină teoretică, scopul acesteia fiind atingerea fericirii (eudaimonia), trăind în deplin acord cu natura. „Pe oameni îi tulbură nu ce se întâmplă, ci gândurile lor legate de ceea ce se întâmplă. Așadar ori de câte ori dăm de o piedică, ori suntem tulburați, ori întristați, să nu punem niciodată vina în seama altuia, ci doar într-a noastră, și anume în seama părerilor noastre. ”Nu a lăsat nicio lucrare scrisă, din câte se cunoaşte. Învăţăturile sale au fost grupate şi puse laolaltă, într-o antologie, de către discipolul său Flavius Arrian (Diatribele sau Dizertaţiile şi Manualul de viaţă – Enchiridion), ce constituie una dintre cele mai clare şi mai concentrate expuneri ale stoicismului. I-a influențat pe Seneca, Marc Aurelius, Toma d’ Aquino, La Montaigne, iluminiștii europeni ș.a.
》 CINEMARTOR – rubrica dedicată cinemaului va funcționa în continuare, sub acest titlu, în memoria colegului nostru Gabriel Comanroni. Este disponibilă pentru orice coleg, colegă sau invitat al Cenaclului, care dorește să evolueze în cadrul rubricii, cu condiția ca intenția să fie cunoscută în timp util.
》LECTURA DE CENACLU Protagonistul serii a fost traducătorul, profesor VASILE MOGA. Invitatul nostru și-a propus să ne împărtășească din creația scriitoarei elvețiene EVA MARIA AËPPLI, astfel că titlul cărții acesteia, Cuvântul căzut din cer (Le mot tombé du ciel), apărută în traducerea domniei sale la Editura Premier, a dat numele întregii seri literare.
Amfitrionul întâlnirii, Leonida Corneliu Chifu, a făcut o prezentare călduroasă invitatului, profesor de limba franceză și traducător pasionat din și în limbile franceză și polonă, selectând cu greu din impresionantul său curriculum vitae. Cu talentul său de vechi jurnalist a inițiat, condimentând cu replici amuzante, un dialog interesant. Printre altele, distinsului oaspete i s-a înmânat legitimația de membru al Cenaclului, asigurându-l că este o onoare și o bucurie să-l avem în mijlocul nostru, ori de câte ori va fi posibil.
Dând dreptate scriitoarei Lidia Vianu, căreia îi aparține inspirata definiție: „Traducătorul este și pian și pianist în același timp”, nu trebuie să minimalizăm niciodată rolul și importanța traducătorului în dezvăluirea unui text. El este cel care intră în aventură, îl înțelege primul pe autor, redând cu responsabilitate sensul celor scrise de acesta.”
De la o catedră imaginară, invitatul nostru ne-a oferit volumele Întâlniri (poezii din Ucraina și Polonia), Întâlniri cu Celălalt (Eseuri – Aleksander Fiut), apoi ne-a introdus printr-o prelegere deosebit de agreabilă în atmosfera suprarealismului european, referindu-se la creația EVEI MARIA AÉPPLI, artist plastic și scriitoare de limbă franceză, de origine elvețiană.
Eva Aëppli (1925 – 2015) a studiat pictura, gravura și sculptura la Kunstgewerbeschule din Basel. După un scurt mariaj cu Hans Leu (1946 – 1949), în 1951, s-a căsătorit cu sculptorul Jean Tinguely. A declat că se temea că arta acestuia o va sufoca și nedorind să se lase influențată de el își apără cu hotărâre caracterul amator și individual al artei sale. În 1952, Eva Aëppli s-a mutat la Paris împreună cu soțul ei și a creat marionete pe care le vindea în magazinele de jucării pentru a-și plăti chiria. Au trăit mizerabil. Ajutați de Daniel Spoerri, s-au mutat într-un studio modest în faimosul Impasse Ronsin, în apropierea lor locuind și sculptorul Brâncuși. Mariajul lor a durat puțin. În 1960, s-au despărțit, iar ea s-a dedicat picturilor de format mare, în care personaje scheletice și cranii suprapuse definesc compoziții aflate la limita abstracției, iar dansurile macabre contemporane reprezintă moartea și un pesimism dominant. Treptat, s-a orientat către un corpus de opere mai sculpturale, unul dintre primele semnate de o femeie în anii 1960 și 1970. Este căsătorită (1962 – 2013) cu artistul american Samuel Mercer, admirator al culturii avangardiste.
Alcătuite în mare parte din țesături cusute, mute și solitare, parcă cuprinse de durere și frică, personajele sunt tratate cu o mare economie de mijloace: sunt monocrome, de gen nedefinit, cu aceeași față palidă, corp scheletic cu brațe atârnând și picioare firave. Artista însăși i-a numit pe aceștia „Macabei”. Anumite grupuri de manechine din material textil sunt considerate astăzi capodoperele sale: La Table (1967); Groupe de 13 (omagiu Amnesty International – 1968). Lucrările sale se adresează frontal victimelor secolului, de la deportați la victimele torturii, explicând că nu moartea este în centrul mesei, ci frica oamenilor de moarte, aceștia, în percepția artistei, „se simt abandonați, sunt consumați de frica de moarte, refuză darul vieții veșnice din centrul pe care Iisus ar trebui să-l reprezinte”.
De la mijlocul anilor 1970, manechinele din material textil au fost înlocuite cu figuri individuale din bronz și o serie de busturi monumentale din velur, bumbac și piele, umplute cu kapok, majoritatea dedicate astrologiei: Les Planètes (1974–1976), urmată de Le Zodiaque (1979–1980).
Colaborările pe care E. Aëppli le-a avut cu ultimul soț și cu artiști importanți ai timpului său, sunt „expuse” în cărțile sale Livres de vie, o autobiografie fără cuvinte pe care a păstrat-o timp de cincizeci de ani (1954–2002), formată din scrisori, manuscrise, desene, imagini, fotografii trimise de prieteni și reproduceri ale operelor sale. Numeroasele ocazii în care și-a expus lucrările i-au adus o notorietate, deși târzie, remarcabilă. Ultima sa expoziție retrospectivă a avut loc în anul 2022, la Centrul Pompidou.
Volumul Evei Maria Aëppli, Le mot tombé du ciel (Cuvântul căzut din cer), publicat în limba franceză în anul 1999, reprezintă o sumă de texte scurte în proză, cu un farmec aparte, ce se încadrează, ca și opera sa plastică, în suprarealism. Traducătorul a selectat cu pricepere texte ce redau cu fidelitate intenția autoarei și a căror lectură a impresionat asistența în mod deosebit: Cuvântul căzut din cer, Arena, Cuvintele inutile, Kuluk, Cuțitele, Două pietre așezate, Două mici valuri, Firul roșu.
În final și în mod firesc adevărul s-a relevat astfel:
«Cuvântul reîntregit se avântă spre cer, părăsindu-și greutatea pe pământ, spre marea uimire a celor ce priveau. Și lăsă în urma lui o dâră de minuscule fire de praf înstelate care scriau prin văzduh:
„Acest cuvânt a căzut din cer pentru singurul motiv de a scrie o poveste”.»
Au participat: Alice Neculea, Emilia Luchian, Luminița Bratu, Cati Rodica Enache, Gabriela Petri, Doina Ofelia Davidescu, Florin Manole, Cătălin Apostol, Leonida Corneliu Chifu, Dan Simionescu, Florin Oprea Sălceanu, Mihail Ivănescu, Dan Constantin, Liana Sprânceană, Elena Savu.
Invitați: profesor Vasile Moga, profesor Valentina Moga
Cronică, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar
Film: Dan Simionescu
Fotografii: Emilia Luchian, Leonida Corneliu Chifu, Doina Ofelia Davidescu, Cătălin Apostol
„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș