close

Creștinătate

CreștinătatePromovate

Duminica celor zece leprosi

Predica-Leprosi

Textul Evangheliei de la Luca 17, 12-19 ne prezinta vindecarea a zece leprosi. Acestia, din cauza leprei, erau nevoiti sa traiasca intr-un loc izolat. Erau exclusi din comunitate deoarece se credea ca lepra este o boala contagioasa. Daca din intamplare cineva se apropia de leprosi, cei bolnavi aveau datoria sa strige: „necurat, necurat”, ca cel sanatos sa se indeparteze de ei. Insa, in momentul in care Hristos se apropie de ei, acestia au alt strigat: „Iisuse, Invatatorule, fie-Ti mila de noi!” (Luca 17, 13).

Mantuitorul nu le ofera vindecarea pe loc, ii trimite la preoti. Nu-i vindeca pe loc pentru ca doreste sa respecte o porunca a Legii Vechi, care prevedea ca preotul este in masura sa declare daca cineva este bolnav sau vindecat de lepra (Lev. cap. 13). Pe de alta parte dorea sa le verifice credinta, caci nu le spune acestora ca s-au vindecat sau ca se vor vindeca. Dar cel mai important argument pentru care Hristos nu-i vindeca imediat, este acela de a le descoperi preotilor care nu-L iubeau (caci acestia vor cere sa fie rastignit) ca El este Fiul lui Dumnezeu. Ca El are putere sa vindece orice boala.

Faptul ca leprosii nu intreaba nimic, denota ca s-au increzut in cuvantul Mantuitorului. Din acest motiv, aflam din Evanghelie ca in timp ce se indreptau catre preoti, se vindeca. Din cei zece, numai unul se intoarce la Hristos pentru a-I multumi. Iar acesta era samarinean, deci de un alt neam fata de iudei. Interesant este ca daca iudeii si samarinenii se dusmaneau intre ei, in boala ei stateau impreuna, comunicau si se intelegeau.

Dar nu doar asupra leprei din vechime trebuie sa ne oprim noi cei de astazi, ci si asupra pacatelor din cauza carora ne separam sau dam uitarii pe semeni. Daca cei bolnavi de lepra aveau constiinta bolii si cereau ca ceilalti sa nu se apropie de ei, astazi, multi dintre noi nu-si mai vad pacatele si ii cheama si pe ceilalti sa devina partasi la ele.

Daca multi dintre noi, cei bolnavi de lepra sufleteasca, am avea ocazia de a ne intalni cu Hristos asa cum s-au intalnit cei zece, oare L-am recunoaste pe Hristos ca avand putere sa ne vindece? Ma tem ca din cauza necredintei, am crede ca este un simplu om. Iar daca ni s-ar arata in chip minunat ca este Fiul lui Dumnezeu, nu I-am cere mila, vindecare, asa cum au facut cei din vechime. L-am lua la intrebari: de ce suferim, cat mai are de gand sa ne tina intr-o astfel de stare etc. I-am atrage atentia ca nu-I pasa de noi. Iar daca ne-ar spune ca trebuie sa ne aratam preotilor, oare am merge cu credinta cu care au mers cei zece?

Sunt convins ca exista si astazi oameni cu o credinta atat de mare, incat se vindeca precum cei din trecut: „pe drum”. Mi-a fost dat sa intalnesc oameni care s-au vindecat in chip minunat. Imi doresc sa vad ca si bisericile devin neincapatoare datorita oamenilor care vin sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru lucrarea Sa in lume.

Adrian Cocosila

(crestinortodox.ro)

mai mult
Creștinătate

Nu te lăsa de rugăciune, chiar dacă nu mai știi ce să spui

Pray

Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „chiar de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”.

De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.

Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „chiar de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”. Fără osteneală nu e rugăciune.

(Jean-Claude LarchetȚine candela inimii aprinsă. Învățătura părintelui Serghie, Ed. Sophia, București, 2007, p. 112)

(doxologia.ro)

mai mult
CreștinătateSfinții zilei

Sfantul Antonie cel Mare

SfAntonieMare

Sfantul Antonie cel Mare a trait in secolul al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. Este socotit a fi intemeietorul vietii monahale, si este probabil cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vietii calugaresti.

Nascut in satul Coma din Egiptul de Mijloc in anul 251, acest mare luminator al credintei a fost fiul unor tarani crestini instariti. In acest mediu a deprins calea credintei. Pe cand Antonie avea 20 de ani, dupa moartea parintilor sai, intrebandu-se despre drumul sau in viata, fericitul a auzit in biserica cuvintele lui Hristos: “Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi” (Matei 19, 21). Antonie, punand aceste cuvinte in inima sa, si-a impartit averea la saraci, si-a incredintat sora unei comunitati de fecioare si s-a retras in singuratate.

Dupa ce s-a nevoit o perioada intr-o coliba de langa satul natal, sub povatuirea unui ascet mai batran, Antonie s-a mutat intr-un mormant idolesc; apoi, pe cand avea 35 de ani, Sfantul Antonie s-a mutat intr-un loc numit Pispir, la marginea desertului. Aici a locuit sfantul timp de 20 de ani, pana cand ucenicii sai l-au silit sa paraseasca acest loc, Antonie fiind aproape mort din cauza atacurilor diavolesti. Acum Antonie devine deja parintele duhovnicesc al multor calugari din diversele comunitati monastice din pustia egipteana, cele mai vestite fiind cele din Nitria si Sketis.

Dupa ce in anul 310 face o calatorie la Alexandria pentru imbarbatarea crestinilor prigoniti din cauza persecutiei lui Maximin, Antonie se stabileste in 312 in adancul desertului, pe muntele Kolzim. Aici a ramas sfantul pana la sfarsitul vietii, impreuna cu doi ucenici, nemaiparasindu-si locul decat pentru a-si vizita discipolii si pentru a doua sa calatorie la Alexandria, in sprijinul Sfantului Atanasie cel Mare, persecutat de arianisti.

Sfantul Antonie a trecut la cele vesnice in anul 356 d. Hr. in desertul de pe malul drept al Nilului. Informatiile pe care le avem despre Sfantul Antonie sunt relatarile Sfantului Atanasie, ucenicul sau. Iata ce spune Antonie despre trecerea sa la Domnul: „Eu, o! fiilor, precum este scris, ma duc pe calea parintilor, caci ma vad singur chemat de Domnul; iar voi treziti-va, ca pustnicia voastra cea veche sa nu o pierdeti, ci ca si cum ati face inceput de pustnicie, asa sarguiti-va sa paziti osardia voastra intreaga. Ca stiti pe diavolii cei ce va bantuiesc, stiti cum sunt de salbatici, dar neputinciosi cu puterea; deci, nu va temeti de dansii, ci mai vartos sa credeti in Hristos de-a pururea. Apoi, ca si cum fiecare ati muri, asa sa vietuiti, luand-aminte si pomenind sfatuirile pe care le-ati auzit de la mine. Nici o impartasire sa nu aveti cu schismaticii, nici cu ereticii arieni, ca stiti ca si eu ma abateam si ma feream de acestia pentru eresul lor cel de Hristos urator si rau credincios; ci sarguiti-va mai cu seama de-a pururea a va impreuna mai intai cu Domnul, apoi cu sfintii; ca astfel dupa moarte, intru vesnicele locasuri, ca pe niste prieteni cunoscuti sa va primeasca si sfintii pe voi. Acestea ganditi-le, acestea cugetati-le si de aveti vreo purtare de grija pentru mine, ma veti avea ca pe un parinte al vostru; dar sa nu lasati pe nimeni sa ia trupul meu si sa-l duca in Egipt, ca nu cumva sa-l puna in casele lor, dupa cum au obicei, caci pentru aceasta am venit aici in munte.

Stiti cum de-a pururea opream pe cei ce fac aceasta si le porunceam sa inceteze un obicei ca acesta; deci, voi ingropati trupul meu si sub pamant ascundeti-l. Apoi sa paziti taina intre voi, ca nimeni sa nu stie locul, afara de voi singuri. Iar eu la invierea mortilor il voi lua nestricacios de la Mantuitorul. Impartiti hainele mele si dati lui Atanasie episcopul un cojoc si haina pe care o asterneam, pe care el mi-a dat-o nefolosita, iar la mine s-a invechit. Celalalt cojoc dati-l lui Serapion, episcopul; voi tineti haina cea de par, si mantuiti-va fiilor, fiti sanatosi; ca Antonie acum se muta si nu mai este impreuna cu voi”.

Dupa ce zise acestea si aceia l-au sarutat, ca pe niste prieteni au vazut ingerii care venira la dansul si, bucurandu-se de dansii, el si-a intins picioarele si zacand cu fata in sus, se arata vesel; dupa aceea si-a dat sufletul, si s-a dus la Sfintii Parinti. Iar ucenicii lui, precum le daduse porunca, infasurandu-l si ingropandu-l, au ascuns trupul lui sub pamant. Si nimeni nu stie pana acum unde este ascuns, afara de cei doi ucenici ai lui.”

Troparul Sfantului Antonie cel Mare

Locuitor pustiului si inger in trup si de minuni facator te-ai aratat, purtatorule de Dumnezeu, Parintele nostru Antonie. Si cu postul, cu privegherea, cu rugaciunea, ceresti daruri luand, vindeci pe cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta. Slava Celui ce ti-a dat tie putere, slava Celui ce te-a incununat pe tine, slava Celui ce lucreaza prin tine tuturor tamaduiri.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Cuvios Antonie cel Nou;
– Imparatului Teodosie cel Mare:
– Sfantului Cuvios Ahila.

Maine, 18 ianuarie, facem pomenirea Sfintilor Atanasie si Chiril, arhiepiscopii Alexandriei.

(crestinortodox.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

260 millions de chrétiens «fortement persécutés» en 2019 en raison de leur foi

cross22

Quelque 260 millions de chrétiens ont été «fortement persécutés» dans le monde en 2019, un chiffre en augmentation même si le nombre d’entre eux tués en raison de leur foi a reculé, selon un rapport de l’ONG Portes ouvertes publié ce mercredi 15 janvier.

Cette organisation protestante publie mercredi son index annuel des 50 pays où les chrétiens sont le plus pris pour cible, pour la période allant de novembre 2018 à octobre 2019.

Au total, 260 millions de chrétiens – catholiques, orthodoxes, protestants, baptistes, évangéliques, pentecôtistes… – ont été «fortement persécutés», contre 245 millions en 2018, affirme-t-elle. L’organisation entend par «persécution» à la fois les violences, pouvant aller jusqu’au meurtre, mais aussi une oppression quotidienne plus discrète. «Cette augmentation s’explique notamment par une détérioration de la situation de la liberté religieuse en Chine à l’échelle nationale, touchant de plus en plus de régions, et par le déploiement du djihadisme en Afrique», écrit l’ONG.

Le nombre de chrétiens tués est passé de 4.305 à 2.983, soit une baisse de 31% par rapport à l’année précédente. «Pendant trois ans ce nombre n’avait cessé d’augmenter», selon Portes ouvertes, qui explique cette diminution par la «baisse du nombre (connu) de chrétiens tués au Nigeria». Pour autant, le Nigeria reste «en tête» des pays qui compte le plus grand nombre de chrétiens tués pour leur foi (1.350 morts).

Par ailleurs, en un an, le nombre d’églises prises pour cible (fermées, attaquées, endommagées, incendiées…) a été multiplié par 5 dans le monde, passant de 1.847 à 9.488, tandis que le nombre de chrétiens détenus est passé de 3.150 à 3.711. Toutes persécutions confondues, la Corée du Nord figure à nouveau en tête de ce classement annuel. «L’emprise totalitaire du régime sur chaque individu fait de la foi en Dieu un crime contre le régime, raison suffisante pour finir sa vie en camp de travaux forcés», selon l’ONG. Suivent l’Afghanistan, la Somalie, la Libye, le Pakistan, l’Erythrée, le Soudan, le Yémen, l’Iran, l’Inde.

Portes ouvertes, partenaire d’Open Doors international (qui agit dans 60 pays), affirme que ses chiffres, qui ne recensent notamment que les assassinats «prouvés de manière certaine», sont «en dessous de la réalité». Cette association, qui «apporte un soutien spirituel, moral et humanitaire» aux chrétiens persécutés, existe en France depuis 1976.

(lefigaro.fr)

mai mult
Creștinătate

Bartolomeu de Istanbul respinge invitația patr. Ierusalimului la Sinaxa Primaților și-i cere să nu mai insiste

Bartolomeu

Sinaxa Primaților nu poate servi în niciun mod unității Ortodoxiei, deoarece la ea nu va fi prezent primul din Diptic, a declarat Patriarhul Bartolomeu.

Ca răspuns la invitația Patriarhului Ierusalimului Teofil al III-lea la Sinaxa Primaţilor Bisericilor Ortodoxe Locale, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului i-a cerut să nu mai insiste asupra inițiativei sale. Acest lucru a fost raportat de agenția de știri „Orthodox Times„.

În primul rând, Primatul Fanarului s-a plâns că Întâistătătorul Bisericii din Ierusalim a scris invitaţia în limba engleză și nu în greacă.

„Ne surprinde neplăcut faptul că pentru prima dată în lunga istorie a celor două Patriarhii „Patriarhia ortodoxă greacă din Ierusalim” se adresează Patriarhului Ecumenic într-o limbă străină și nu în limba maternă, de parcă ar fi încetat brusc să simtă gradul de rudenie şi că aparține aceleiași națiuni istorice suferinde”, cu aceste cuvinte Patriarhului Bartolomeu s-a adresat Patriarhului Teofil III. „Ce a determinat Preafericirea Voastră să ne trimiteţi această circulară onorifică în limba engleză, în loc să urmaţi tradiţiei milenare de corespondență între Bisericile noastre?”.

Întâistătătorul Bisericii de la Constantinopol i-a amintit Patriarhului Teofil despre locul Bisericii sale în Diptic și i-a comunicat că ideea convocării unei Sinaxe a Întâistătătorilor nu va duce la unitatea Ortodoxiei, întrucât la acestă Sinaxă nu va participa președintele Întâistătătorilor, adică el însuşi.

„Nu este necesar să vă amintim despre poziția pe care Patriarhia Ierusalimului o ocupă în Dipticul Preasfintei Biserici Ortodoxe, precum și de faptul că în conformitate cu ordinea canonică, care a fost mereu respectată de toate Bisericile Ortodoxe, toate Sinoadele Ortodoxe Ecumenice ale Întâistătătorilor au fost întotdeauna convocate de către Patriarhul Ecumenic, care prezidează aceste Sinoade”, a scris Patriarhul Bartolomeu. „Ce fel de unitate poate să aducă inițiativa Dvs., dacă la Sinodul pe care l-ați propus nu va fi prezent Primul Întâistătător  Ortodox?”.

Capul Fanarului a mai scris că inițiativa de a convoca un astfel de Sinod, în opinia sa, servește unor forțe străine și subminează tronul Constantinopolului, și că comuniunea euharistică dintre Biserici nu a fost niciodată întreruptă de nimeni altul decât de Biserica Ortodoxă Rusă.

Anterior UJO a publicat textul invitației Primatului Bisericii Ortodoxe din Ierusalim, Patriarhul Ierusalimului Teofil III la Sinaxa Primaților, pe care a trimis-o Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului. În scrisoare Patriarhul Teofil al III-lea s-a adresat Întâistătătorului din Fanar ca la un frate în Hristos și a subliniat că respectă privilegiul de vechime al Patriarhului Constantinopolului. Patriarhul Teofil a subliniat că Întâistătătorii Bisericilor Locale trebuie să se adune la  Sinaxa Primaților, deoarece unitatea Ortodoxiei este necesară lumii ca un „martor-mucenic viu”.

(ortodoxinfo.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

Copiii sunt răsplata lui Dumnezeu pentru părinți

copil

Nașterea de copii este binecuvântarea specială a lui Dumnezeu, așa cum ne va spune Sfânta Scriptură: „Te va iubi, te va binecuvânta, te va înmulți și va binecuvânta rodul pântecelui tău” (Deuteronom 7, 13).

Sfânta Emilia a fost mamă a patru băieți și a cinci fete. În fiecare zi, în casa ei o înconjurau nouă copii, nouă îngeri pământești. Și pentru această comoară dăruită de Dumnezeu, Emilia se bucura și se desfăta mult. Ei erau „moștenirea Domnului” pe care le-o dăruise iubirea părintească a lui Dumnezeu, așa cum spune psalmistul inspirat de Duhul Sfânt: „Iată, fiii sunt moștenirea Domnului, răsplata rodului pântecelui” (Psalmul 126, 3).

Iată care este moștenirea prețioasă și darul cel mai valoros pe care Dumnezeu îl face celor iubiți ai Săi. Acesta îl reprezintă fiii și nepoții. Copiii sunt răsplata dreptului, care lăstăresc ca roadele binecuvântate din pântecele matern.

Copiii reprezintă moștenirea și răsplata lui Dumnezeu față de părinți. Nașterea de copii este binecuvântarea lui Dumnezeu specială, așa cum ne va spune Sfânta Scriptură: „Te va iubi, te va binecuvânta, te va înmulți și va binecuvânta rodul pântecelui tău” (Deuteronom 7, 13). Domnul Dumnezeu a făgăduit că te va iubi și te va binecuvânta, că te va înmulți și îi va binecuvânta pe copii, pe urmașii săi.

(Atanasie I. SkarmoghianiMamele creștine ale Sfinților Trei Ierarhi, traducere de Pr. Victor Manolache, Editura Egumenița, Galați, 2012, pp. 13-14)

(doxologia.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

Predica la Duminica dupa Botezul Domnului

PrGaleriu

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Vrednicilor de iubire si dreptmaritorilor crestini in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos,

Acum, ca o incununare a sarbatorilor, dumnezeiasca Evanghelie ne impartaseste cuvant negrait de adanc.

Si orice cuvant, cand sufletul nostru smerit, dar luminat, incearca adancimile, e revelator. Dar, pentru ca in fiecare duminica avem un asemenea cuvant al dumnezeiestii Evanghelii, din el sa ne impartasim. Asa cum e intotdeauna randuiala sfanta a Bisericii, crestinul se impartaseste intai din cuvantul lui Dumnezeu, al Evangheliei, si apoi din Trupul si Sangele Lui.

Acum, dar, ascultand cuvantul lui Dumnezeu, in Duhul Sfant, caci “cuvantul Meu este duh si viata”, zice Domnul, deci ascultand cuvantul si taina cuvantului, duhul cuvantului, adevarul cuvantului, sa luam aminte. Ne vorbeste Evanghelia, Vestea cea Buna:

“Si Iisus, auzind ca Ioan a fost intemnitat, a plecat in Galileea. Si parasind Nazaretul, a venit de a locuit in Capernaum, langa mare, in hotarele lui Zabulon si Neftali, ca sa se plineasca ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice: “Pamantul lui Zabulon si pamantul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit”. De atunci a inceput Iisus sa propovaduiasca si sa spuna: Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia cerurilor.” (Matei 4, 12-17).

Acest cuvant final – “pocaiti-va caci s-a apropiat imparatia cerurilor”, ne sta cu o deosebita lumina si putere inimii, ca astazi sa incercam a talcui din acest adanc al cuvantului dumnezeiesc. Nu inainte, insa, de a infatisa inimilor dumneavoastra talcul cuvintelor dintru inceputul zicerii de astazi a Sfintei Evanghelii. Deci Iisus ne spune ca a auzit ca Ioan a fost intemnitat. Pentru noi este si un moment deosebit ca anul acesta, inceput de secol, de mileniu, pomenirea Sfantului Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului, se sarbatoreste deodata cu zi de duminica. De aceea am si citit amandoua cuvintele din Evanghelie – pentru ziua de astazi, la vremea cuvenita si pentru ziua Sfantului Ioan. Si sa nu uitam, si Ioan asa isi incheia predica: “pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia cerurilor”.

Deci propovaduitorul pocaintei, Ioan, a fost intemnitat de Irod. Si stim cum si-a incheiat, incununand prin martiriu, petrecerea lui in pamantul oamenilor. Al oamenilor tot dupa chipul lui Dumnezeu, nefericitii (unii dintre ei). Si a fost intemnitat Ioan, care propovaduia, precum stiti, la Iordan, la rasarit de Ierusalim, in tinutul Iudeii, deci in partea de sud a pamantului lui Israel, catre capitala, catre Ierusalim. Acolo a propovaduit Ioan Botezatorul, acolo S-a si botezat Mantuitorul, cu botezul de la Ioan, acolo unde se adunau multimile si ascultau cuvantul pocaintei. Iar daca Ioan a propovaduit in pamantul Iudeii, in zona Ierusalimului, unde era centrul spiritual si politic, mai bine zis, caci erau sub conducerea Imperiului Roman Iisus, cu taina a proniei dumnezeiesti, a mers in Galileea sa propovaduiasca, si a incheiat misiunea la Ierusalim.

De aceea spune sfantul Evanghelist Matei, luminat de Duhul Sfant, ca Iisus, auzind ca Ioan a fost intemnitat, a plecat in Galileea. Galileea, partea de nord a pamantului lui Israel. Si parasind Nazaretul, acolo unde isi petrecuse copilaria cu maica Sa sfanta, , a plecat Iisus mai spre nord, in Capernaum (localitatea, satul lui Naum), langa mare (marea Galileii sau lacul, iezerul, ceva mai mare decat un iezer), tot partea de nord a Israelului, anume in hotarele lui Zabulon si Neftali. Acestia erau dintre cele douasprezece neamuri ale lui Israel. “Ca sa se plineasca ce s-a zis prin Isaia proorocul (cu opt sute de ani aproape, inainte), care zice: pamantul lui Zabulon, pamantul lui Neftali, spre mare, Galileea neamurilor”. Acolo unde erau nu numai evrei, ci si din alte popoare.

Daca Ioan a propovaduit numai in Ierusalim, numai in tinutul, am zice, pur al lui Israel, acest cuvant profetic al lui Isaia dezvaluie ca Mantuitorul merge in Galileea neamurilor, deci si catre celelalte neamuri, si catre noi, catre toate neamurile acestui pamant. El a venit pentru toti si pentru toate. Asa graise Isaia, in lumina Duhului Sfant, in care pentru un prooroc si cele de departe sunt ca si cum ar fi de fata. Aceasta este taina lucrarii lui Dumnezeu cu adevarat, care are privirea catre intreaga lui creatie si existenta. Caci, asa cum orice creator poarta in inima proiectul operei sale (cand cineva construieste o catedrala, nu are in mintea si in inima lui in toate dimensiunile ei, cand face proiectul? Chiar daca nu e in clipa aceea implinita, dar o poarta toata. Sau un artist, cand face o icoana, are imaginea ei, de asemenea, si se gandeste daca sa o faca icoana, si nu tine atat de mult la estetica, la frumusetea omeneasca, ci tine la chemarea, la sfintenia ei. Adica o icoana sa ne impartaseasca lumina divina, cutremurul sacru, in chemarea de a ne inalta dupa chipul ei.

Nu o frumusete de-a noastra, mai mult senzuala, apeland la simturi. Sau unul care intocmeste o simfonie. Fiecare sunet al ei il poarta, nu-i asa, creatorul in inima, in spirit), la fel, Dumnezeu, cum sa nu intelegem, poarta toata Creatia in desfasurarea ei. Si graind prin profeti, apoi apostoli… Asa ni s-a descoperit Dumnezeu, am zice prin trei cete: ceata profetilor, pana la venirea Mantuitorului, care priveau si calauzeau lumea spre Hristos, apoi ceata apostolilor, pe care Mantuitorul i-a pregatit direct, si de la care lumea pleaca din Hristos, mai departe, in chemarea ei in istorrie, am spune.

Si mai e a treia ceata, prin care graieste Dumnezeu Bisericii, ceata Sfintilor Parinti ai Bisericii. Si atunci, Isaia face parte din ceata profetilor. Si, luminat de Duhul Sfant, Dumnezeu care cuprinde si vede tot, si profetul a putut spune, cu sute de ani mai inainte, cum a zis Isaia: Tinutul lui Neftali si Zabulon, Galileea neamurilor, acolo va veni si va vorbi Fiul lui Dumnezeu facut Om, Iisus Hristos. Si atunci, citez din dumnezeiasca Evanghelie, “a fost sa se plineasca ceea ce s-a zis prin Isaia proorocul, care spune: Pamantul lui Zabulon, pamantul lui Neftali, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor (neamurile de pretutindeni), poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare. Si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit”.

Lumina mare, lumina le-a rasarit… Ce era acea lumina? De atatea ori noi am vorbit despre lumina, iubitilor. Dumnezeu este Lumina si Iubire. Cel dintai act ziditor pe care l-a savarsit a fost: sa fie lumina! Si lumina lumineaza in intuneric, spune Scriptura, strabate. A adus Dumnezeu totul de la nefiinta la fiinta. Si nefiinta e intuneric. Iar zidirea lui Dumnezeu este lumina. Ne-a dat lumina… in scurt mai evocam: a dat lumina fizica, pentru care ne-a dat ochiul trupesc, apoi lumina mintii, a intelegerii rosturilor lucrurilor, legilor care calauzesc existenta, pentru care ne-a dat ochiul mintii. Dar aici spune: lumina mare a dat, lumina mare ca sa straluceasca, atunci, pentru popoarele, neamurile acelea care zaceau in intuneric. Si poporul acela a vazut lumina mare.

Lumina le-a rasarit lor. Si adauga: Iisus de atunci a inceput sa propovaduiasca si sa spuna: pocaiti-va, s-a apropiat imparatia cerurilor. Leaga imediat lumina aceea de El, de Iisus. Lumina pe care a adus-o El. Si se intelege, cum dumnezeiasca noastra Ortodoxie marturiseste, ca lumina pe care o aduce Dumnezeu e din Dumnezeu, nu din lumea aceasta. Tot lumina, intr-un fel, ca un simbol. Lumina divina, cereasca, necreata, dumnezeiasca. Ne da ceva din El, ca sa-L putem cunoaste. Cand spui cuiva un cuvant, daca nu esti in acest duh cu el, iti poate pricepe cuvantul? Nu. Atunci, Dumnezeu, daca ne-ar vorbi noua fara sa ne impartaseasca lumina dumnezeiasca a cuvantului Lui, nu L-am putea intelege.

Noi Il cunoastem pe Dumnezeu, cum zice Grigorie Palama, din Dumnezeu, cu lumina Lui. Aceasta lumina divina, al carei ochi este credinta. Si, deschizand ochiul credintei, iata, isi deschide aripile si privim si dintru inceputul descoperirii lui Dumnezeu si inainte, in toate laturile. Privim spre cuvantul profetului si-l intelegem, cum spune tot Parintele nostru Grigorie Palama, ca profetii vedeau in lumina divina si imbratisau de departe fagaduintele lui Dumnezeu. Asa cum ti-ai imbratisa un ideal, o dorinta pe care ti-o fagaduieste Dumnezeu. Si un ideal al tau, de departe il imbratisezi. Asa imbratisau profetii. Iar aceasta o intelegi cand deschizi ochii credintei, lumina asta launtrica. Atunci cand auzi cuvantul profetului, dar mai ales cand auzi cuvantul Celui profetit de profet, cuvantul Mantuitorului, deodata se deschid din adanc ochii tai, vederea strabatuta de lumina Duhului Sfant. Cum spuneam si alta data, cuvantul pe care-l auzim la strana: “Deschide-voi gura mea si ma voi umple de Duhul” – deschizi gura si graiesti, si se umple atunci cuvantul de duh, de lumina, de intelegere, de credinta, de adevar. Si acest adevar, crezand in el, te inalta.

Si o sa vedem imediat, cand auzim cuvant rostit de Mantuitorul: “Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor”. Cu acest cuvant negrait de adanc, cu care a inceput Mantuitorul propovaduirea, a inceput si sfantul Ioan, dar cu oarecare deosebire, rost. Ioan, cand a inceput propovaduirea a spus: “Acum securea sta la radacina pomilor; deci orice pom care nu face roada buna se taie si se arunca in foc” (Luca 3, 9). Deci propovaduirea lui Ioan asa a fost, deschizand constiinta catre judecata lui Dumnezeu. De aceea se adresa si ostasilor, si fariseilor, si intregului popor. Si daca cuvantul Botezatorului se indrepta catre judecata lui Dumnezeu pentru tot cel care savarseste nedreptatea, cuvantul Mantuitorului se adresa tuturor neamurilor, catre intemeierea credintei, nadejdii si dragostei; in final, catre iubire indrepteaza Mantuitorul pocainta.

Dar ce inseamna pocainta? Unul dintre cele mai adanci cuvinte ale Scripturii, iubitilor. Luat din limba greaca, meta-noia. Cuvinte formate cu meta- dumneavoastra stiti: metamorfoza (schimbare de forma), metafizica (dincolo de ceea ce e fizic, sensibil). Latina a tradus pe meta cu trans (peste). In Sfanta Impartasanie e cuvantul acesta, luat tot din greceste: metaboli si tradus in cartile noastre de slujba prefacere. Dar metanoia, tradus la noi in romaneste prin pocainta, inseamna schimbarea gandirii. Meta – dincolo, peste, prefacere, schimbare, iar noia este gandire (medicii spun de o boala psihica – paranoia, alaturi de gandire). Dar metanoia, schimbarea gandirii… Ce-au inteles profetii inca din Vechiul Testament, care se ocupau de misterul acesta, al pacatului. Ce zice profetul Iezechiel, bunaoara? La capitolui 18, indemn la pocainta: “De aceea va voi judeca pe voi din casa lui Israel, pe fiecare dupa caile sale, zice Domnul Dumnezeu; pocaiti-va si va intoarceti de la toate nelegiuirile voastre, ca necredinta sa nu va fie piedica” (Iezechiel 18, 30). Si,mai apoi, “Caci Eu nu voiesc moartea pacatosului, zice Domnul Dumnezeu; intoarceti-va deci si traiti!” (Iezechiel 18, 32).

Cuvantul este de-a dreptul grav. Caci altfel, fara aceasta intoarcere, e primejdia mortii insasi. Observati legatura intre pocainta si viata. Atunci, in adanc: Intoarceti-va la Dumnezeu si Eu ma voi intoarce catre voi, zice iarasi profetul. Ce-a insemnat, atunci, pacatul? Si aici trebuie spus cu tarie si de neclintit: pacatul a insemnat schimbarea sensului existentei noastre. Daca vreti, cu un termen folosit in stiinta, schimbarea gravitatiei. Caderea a insemnat schimbarea sensului existentei noastre; in loc de gravitatia catre originea noastra, catre Ziditorul nostru… si Parintii au talcuit adanc: a nu-ti cunoaste originea si sensul existentei tale, aceasta inseamna pacat, stricaciune si moarte. De aceea a zis Profetul: intoarceti-va ca sa traiti.

E un adevar de neclintit iubitilor; il spunem cu atata tarie pentru ca e adevarul tuturor adevarurilor. Omul, prin pacat, si orice forma de necredinta, de ateism, a mutat “originea” existentei in natura, in om, pana acolo, sarmanii de ei: “omul, masura tuturor lucrurilor”. Omul isi este luisi masura suprema. Homo homini deus – omul dumnezeu omului. Ganditi-va numai la aceasta: cand omul, asa cum s-a spus, isi este el luisi dumnezeu. Or, adanc si grav, inspaimantator de grav, cand stiau ca Dumnezeu este Realitatea suprema, absoluta, si atunci, sa spui ca omul isi este luisi Dumnezeu, faci din om dumnezeu, realitatea suprema, absoluta. Si atunci, ce-a fost dictatorul? Tu, filosofule, i-ai incredintat dictatorului aceasta idee, bolnava constiinta, ca el este dumnezeu, el are autoritate absoluta, tagaduind totul.

Si asa cum marturiseam adesea, cand un sarman om de stiinta – bietul Darwin – a facut din lupta pentru existenta si selectie naturala un fel de adevar – asa-i evolutia, atunci a dat in mana dictatorului arma aceasta – sa faca selectie naturala, prin lupta pentru existenta. A selectat sus noi stim pe cine… Iata, adevarul Scripturilor. Una din intrebarile capitale este si aceasta: va sa zica, omul – fiinta spirituala; unde sa graviteze pentru construirea lui? Catre materie? Si atunci, ce-a insemnat caderea? Tocmai asta: schimbarea sensului gravitatiei adevarate a omului.

Or, pocainta, intelegem, e restaurarea ordinii noastre. Acesta e adevarul fundamental al pocaintei: intoarceti-va la Ziditorul, la Dumnezeul care ne-a dat existenta si viata. Si, observam, predica Mantuitorului cand incepe? Incepe, iubitilor, dupa ispita, dupa ce a fost ispitit de demon si tocmai cele trei ispite ale demonului – le reamintim in scurt, din vistieria memoriei noastre sfinte. Cand Mantuitorul, postind patruzeci de zile, demonul Il ispiteste. Si, in pustia Carantaniei, pustiu populat cu pietre, Ii spune: “Daca esti Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre sa se faca paine (sa-Ti saturi foamea Ta – deci ispita trupului). Si a raspuns Iisus catre el: Scris este ca nu numai cu paine va trai omul, ci cu orice cuvant al lui Dumnezeu”. Tot cuvantul ziditor. Si aici este iarasi o taina a tainelor. Sa nu uitam o clipa: “cuvantul lui Dumnezeu”, cum spune Evanghelia: “La inceput era Cuvantul; Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. Acesta era dintru inceput la Dumnezeu si toate printr-Insul s-au facut. Si fara de El nimic nu s-a facut din ce s-a facut”. Cuvantul lui Dumnezeu e ziditor. Acel cuvant e adevarat, care zideste si bine savarseste.

Si, iarasi, care da viata;pentru ca poti crea ceva care distruge viata. In adevarul cuvantului lui Dumnezeu, “cuvantul Meu este adevarul inseamna” a rosti acel cuvant si a savarsi acel act al tau car sa fie binefacator si de viata facator si ziditor, negresit, nu pustiu, nu gol. A doua ispita: “Si suindu-L diavolul pe un munte inalt, I-a aratat intr-o clipa toate imparatiile lumii. Si I-a zis diavolul: Tie iti voi da toata stapanirea aceasta si stralucirea lor, caci mi-a fost data mie si eu o dau cui voiesc; Deci daca Tu Te vei inchina inaintea mea, toata va fi a Ta”. Imparatiile lumii, incepind cu Babilonul si alte imparatii, pentru care va spune un domnitor al nostru, smerit si credincios, Neagoe Basarab: multe imparatii ale lumii au fost intemeiate de dictatori si toate s-au macinat si se vor mai macina. Una singura va ramane: imparatia lui Dumnezeu. De aceea predica Mantuitorului astazi asa si incepe: s-a apropiat imparatia cerurilor.

Asa i-a aratat demonul imparatiile lumii si slava lor – poleiala lor. “Si raspunzand, Iisus i-a zis: Mergi inapoia Mea, satano, caci scris este: «Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si numai Lui Unuia sa-I slujesti»”. Si, in sfarsit, a treia ispita (dupa Luca; dupa Matei e pusa ca a doua): “Si L-a dus in Ierusalim si L-a asezat pe aripa templului…”. Templul, asa cum lui Israel in pustie i-a poruncit Dumnezeu sa faca acel cort al marturiei, care purta in el Legea lui Dumnezeu, apoi Solomon, templul, Fiul lui Dumnezeu Insusi a luat trup, templu, ca si trupurile noastre sa fie temple ale Duhului Sfant. “Si I-a zis: Daca esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te de aici jos; Caci scris este: «Ca ingerilor Sai va porunci pentru Tine, ca sa Te pazeasca»; Si te vor ridica pe maini, ca nu cumva sa lovesti de piatra piciorul Tau”. Fa o minune! Minune in sensul demonic: arunca-te de la inaltimea templului. Templul este suis. Tu, impotriva suisului lui Dumnezeu.

Fa o minune impotriva inaltarii. Si, aruncandu-Te jos, drumul invers. Si toate minunile lumii au fost un fel de intoarcere in jos, din nefericire impotriva noastra. Pentru ca, real, drumul e in sus. Templul e in inaltimi. Totdeauna, templele, bisericile erau pe inaltimi, vestind omului inaltimea. Iar lui Iisus: arunca-te jos! Coboara! Muta, deci, centrul de gravitatie, cum am spus adineauri. Muta-l in tine, in om, in lume; nu in inaltare. A ucide, propriu-zis, cea mai umana dintre toate cautarile umane – inaltarea. Cum spune un psihiatru de astazi – psihologia inaltimilor spirituale, cea mai umana dintre nevoile umane; propriu-zis, care il defineste pe om. Si aceste trei ispite, tocmai descopereau misterul tragic al pacatului, al caderii, al schimbarii sensului existentei, al patologicului uman, iubitilor. “Si raspunzand, Iisus i-a zis: S-a spus: „Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau”(Luca 4, 3-12).

Si atunci, macar acest cuvant smerit al sensului pocaintei, de astazi, daca-l intelegem: Pocaiti-va! – intoarcerea, restaurarea, reasezarea sufletului, constiintei mele, in adevarul existentei, in adevarul in care intre Dumnezeu si faptura, Ziditorul meu si eu, faptura Lui, intre vesnicia Lui si vremelnicia mea, dar vremelnicie care e insetata de adevar, de nemurire, de viata. Reasezarea gandirii in adevarul ei, prefacerea ei. Intoarceti-va catre Mine, ca sa traiti, cum a zis proorocul Iezechiil, iar Ieremia: intoarceti-va catre Mine si Eu ma voi intoarce catre voi. Atunci, pocainta, intoarcerea la Dumnezeu si o neincetata chemare a noastra. Cand privim, la Sfanta Impartasanie, avand in fata la altar si ne rugam: “Si fa adica painea aceasta cinstit Trupul Hristosului Tau, iar ce este in potirul acesta cinstit sangele Hristosului Tau, prefacandu-le cu Duhul Tau cel Sfant”, deodata ne cuprinde un cutremur, intelegand si aici misterul pocaintei.

Cum adica? Iata, painea si vinul devin trup si sange dumnezeiesc. Deci se petrece acolo o prefacere, o inaltare. Piinea, lumea aceasta se inalta. Faptura e chemata – nu numai omul, toata creatia – la pocainta, la transformare, la transfigurare. Aiai e taina religiei insasi, iubitilor. Care a fost adeseori neinteleasa si batjocorita. Deci neincetata ei transfigurare, si pe care Iisus o rosteste. Cand Iisus a spus: pocaiti-va, intoarceti-va, schimbati-va gandirea, priviti-Ma, ca s-a apropiat imparatia cerurilor. Iar in Iisus imparatia era de fata; o lume in care Dumnezeu e Imparat. Imparatul meu si Dumnezeul meu; si Mantuitorul meu. El.

Atunci, in esenta, pocainta – intoarcerea la Hristos, cunoasterea Lui si iubirea Lui. Iubirea Lui, mai ales: “N-am venit sa judec lumea, ci s-o mantuiesc” (Ioan 12, 47). S-o mantuiesc cum? Prin intruparea Mea, trimis de Tatal ceresc. Prin jertfa Mea, prin Crucea Mea, prin rastignirea Mea. Sa rastignesc raul acestei lumi, gandirea ratacita a acestei lumi, caderea acestei lumi; din orice stare a ei. Si s-o inalt la inviere. Atunci, pocainta inseamna deschiderea fetei mele catre Iisus Hristos, catre tot ceea ce este El. Si, mai precis, prin Crucea si Invierea Lui, eu insumi simt in adancul meu invierea din pacat, din stricaciune, din moarte, in iubire. Cum adica? La spovedanie, totdeauna, cand vin crestinii, si spun fiecare, bietii oameni, cu o sila de sine, cu o tristete, tot ceea ce simt ei ca i-a incarcat veninos, murdar si sordid, si vor sa se spele: Oare ma iarta Dumnezeu? Atunci, noi indraznim a spune, dupa cuvant dumnezeiesc: Vezi, noi suntem in lumea aceasta a schimbarii. Si ne-am miscat pana acolo ca am uitat de Dumnezeu si am zis ca noi suntem dumnezeu.

Cat ar trebui, fiecare, de sus pana jos, sa aiba constiinta adevarului si sa apeleze: Lumineaza-ma, Doamne. Toti. Si atunci noi ii spunem asa: Da, noi ne putem imbolnavi, murdari, schimba in rau gindirea, in nedreptate, in minciuna, in coruptie, in ticalosie, dar Dumnezeu e numai lumina si numai iubire. Daca in clipa aceasta te intorci la Mantuitorul cu fata deschisa catre El, si, cum spun Parintii: cand cunoaste omul ca i s-au iertat pacatele? Cand desavarsit le-a scarbit. In clipa aceea in fata lui Dumnezeu, al carui timp este astazi: “Astazi de vei auzi glasul Meu, nu-ti impietri inima”. Atunci, in fata lui Dumnezeu, in acest Astazi al lui, care este numai iubire, tu te intalnesti cu iubirea. Nu cu osanda, cu blestemul. Cu lumina, in care vezi ca raul din tine e rau si adevarul e adevar si iubire. Si in clipa aceea tu simti cuvantul pe care l-a rostit profetul: Celor care petreceau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit. Asa ii intampina Iisus: in lumina adevarului, a credintei, a iubirii, a vietii.

Bunule Doamne, fa-ne sa intelegem aceasta taina a tainelor care e pocainta! E asezarea noastra in ordinea adevarului iubirii. A Ta, Doamne Iisuse Hristoase, Care esti Viata cea adevarata. Cu rugaciunle Preacuratei Maicii Tale si ale Sfantului Ioan Inaintemergatorul si Botezatorul Tau, miluieste-ne si da-ne inceput bun in acest an, in lumina adevarului si a iubirii. Amin.

Parintele Constantin Galeriu

(crestinortodox.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

Un moment de respiro: Ceaikovski în interpretarea unui monah de la Valaam

Valaam

La final de an, Mănăstirea Valaam le-a oferit un dar special urmăritorilor pe reţele de socializare: o filmare cu un monah din obşte interpretând la pian o piesă semnată de Piotr Ilici Ceaikovski.

Clipul a strâns numeroase aprecieri şi cuvinte de felicitare. Pe YouTube a fost vizualizat de peste 140.000 de ori, iar pe Instagram a primit  aproape 8.000 like-uri.

Monahul pe nume Abel a interpretat cu măiestrie un fragment din Valsul Florilor – Baletul Spărgătorul de nuci.

Creaţia compozitorului rus a devenit reprezentativă pentru sărbătoarea Crăciunului încă de la premiera din decembrie 1892.

Baletul prezintă povestea unei fetiţe care primeşte în dar de Crăciun un spărgător de nuci în forma de om. Încântată de cadoul primit, ea adoarme şi îl visează sub forma unui prinţ care o poartă în lumea jucăriilor vorbitoare, a păpuşilor care ştiu sa zâmbească şi a florilor care dansează.

Mănăstirea Valaam

În cadrul Mănăstirii Valaam a vieţuit o perioadă şi Sfântul Antipa de la Calapodeşti. Foto credit: Doxologia.

Mănăstirea Valaam este cunoscută și sub denumirea de „Muntele Athos de Nord” sau „Marea și Cinstita Lavră”.

Aşezământul monahal se află pe insula cu acelaşi nume din partea nordică a Lacului Ladoga, în ținutul rusesc Kareliya, pe cea mai mare insulă a unui arhipelag alcătuit din circa 50 de insulițe.

(basilica.ro)

mai mult
Creștinătate

VIDEO: Minune de Bobotează. În fiecare an, apele râului Iordan, în care a fost botezat Iisus Hristos, își schimbă cursul

Iordan

În fiecare an, de Bobotează, în râul în care a fost botezat Iisus Hristos, după aruncarea crucilor în apă, are loc un miracol. De 2000 de ani în această zi apele râului Iordan curg în sens opus cursului obișnuitMinunea întoarcerii apelor cutremură pe orice creştin care ajunge aici.

Iordanul este principala apă curgătoare a Țării Sfinte. Această apă izvorăște din Munții Libanului, apoi traversează Marea Galileii și, după un lung și sinuos traseu, se varsă în Marea Moartă. Pe o distanță de 180 de kilometri, Iordanul alcătuieste granița naturală dintre Israel și Iordania, lungimea totală a acestuia fiind însă de aproape 360 de kilometri.

Așa cum se procedează și în apele noastre, la Ierusalim, Patriarhul aruncă în apă trei cruci, ce urmează a fi recuperate de cei mai curajoși tineri. Acesta este momentul în care apele râului Iordan își schimbă efectiv sensul, spre uimirea credincioșilor strânși să vadă minunea. În plus, în locul unde crucile cad, apa începe să ”fiarbă”, iar minunea durează de peste 2000 de ani.

Procesiunea care se desfășoară în această zi la Iordan începe în zori, dupa ce autoritătile locale deschid portile zonei de frontieră dintre Israel și Iordania, zona extrem de securizată. Pe un culoar special amenajat pătrund cu această ocazie nenumărate autobuze și masini, pline cu oficialităti si pelerini din toată lumea.

Credincioșii care participă la slujba de sfințire dau mărturie că, pentru câteva clipe, apele Iordanului se întorc înapoi, curgand dinspre Marea Moarta spre Marea Galileii, adică dinspre vărsare spre izvoare, spre a cinsti astfel, în felul lor, marele praznic.

Râul Iordan

Iordanul este pomenit des în Sfântă Scriptură, cel mai important moment în care apare acesta fiind însă, fără îndoială, Botezul Domnului, consemnat de către toți cei patru sfinți evangheliști (Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11; Luca 3, 21-22 si Ioan 1, 29-34). Potrivit acestora, Sfântul Ioan Botezătorul săvârșea „botezul pocăinței” în apele râului Iordan.

În acest loc a venit din Galilea și Iisus pentru a se boteza de la Ioan. „Și botezându-se Iisus, când a ieșit din apă, îndată cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se peste El ca un porumbel, iar glasul Tatălui s-a auzit din ceruri zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit, pe Acesta să-L ascultați” (Matei 3, 16-17). Natura însăși l-a recunoscut pe Creator, apele Iordanului întorcându-se înapoi, ca o plecăciune înaintea ziditorul lor.

Întoarcerea înapoi a râului Iordan, dinspre Marea Moartă (apa extrem de sărată, lipsită de viețuitoare), înspre Marea Galileii (apa dulce, cu mulți pești și vegetație abundentă), trimite încă din momentul Botezului spre activitatea Mântuitorului de a întoarce lumea de la moarte la viață.

Potrivit calendarului iulian și al celui gregorian, între care există un decalaj de 13 zile, Boboteaza este sărbătorită în România la 6 ianuarie, iar în Israel, țara în  care Mântuitorul a fost botezat, la 19 ianuarie.

sursa: crestinortodox, romaniatv, foto – ganduridinierusalim

(ziarulunirea.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

Război tăcut împotriva creștinătății

Fr7675

Orașul Pau este situat în sudul Franței și are o populație de aproximativ 70 000 de locuitori. Fapte oribile s-au întâmplat ieri în acest loc.

7 biserici devastate, 7 statui ale Fecioarei sfărâmare! Am ascultat toată ziua radio in mașina. Nici o știre naționala.

Fotografiile de la fața locului ne-au fost transmise de un cititor al ziarului nostru care a dorit să rămână anonim.

(CentrudePresa)

mai mult
Creștinătate

Zâmbind lui Dumnezeu

Pr4251

Părintele Gherontie surprindea mereu. Când cu zâmbetul, când cu un giumbuşluc plin de înţelesuri, pe care-l pricepeai doar dacă-l cunoşteai. Cât se lăsa cunoscut. Cert, venea din altă lume. O lume în care să vorbeşti cu Îngerii şi Maica Domnului ori chiar cu Dumnezeu este obişnuinţă.

Un hâtru în rugăciune şi un rugător în străşnicia sa de om hâtru. L-am văzut dintâi la Tismana, în colţ, ridicând la cer braţele cu firescul unui lucrător la cer. Ştia ce face, deşi uneori se dădea neatent. Predicasem. După Liturghie a venit aşa zglobiu şi m-a potopit cu vorbe. Am făcut un pas în spate şi l-am privit. A tăcut. Cuminte ca un copil pe care l-ai prins că a gustat din dulceaţă. Am tăcut şi eu, apoi ne-am îndreptat spre izvorul de apă din curte. Am băut apă şi am făcut câţiva paşi împreună. Tăcând. Noi. Vorbăreţii. S-a depărtat spre cimitir. Eu am plecat spre chilie, ascunzându-mă din nevoia reală de linişte. L-am descoperit spre prânz, rugându-se pe scări. Mi-a zâmbit. A tăcut. Spre seară l-am auzit povestind fericit despre Maica Domnului, iar maicile, gureşe, zâmbeau cu glas. Noaptea, la priveghere, mi-a părut o clipă că luceşte asemeni unui fildeş încovoiat de lumină, cu braţele uscate ca nişte rădăcini udate de roua lunii. În liniştea altarului Tismanei susura rugăciunea. De pe buzele noastre de oameni pe buzele lui Dumnezeu. Şi Părintele Gherontie ştia.

Ne-am revăzut deseori. I-a adoptat pe prietenii mei asemeni unor ucenici. Ştia să-i colinde prin făgaşurile raiului cu dexteritatea vânătorului încercat. Hăţişurile tristeţii lor nu-i opreau optimismul. Zâmbea cu toată fiinţa lui. Doar noaptea, spre dimineaţă, când totul mergea la culcare îl revedeam fără de zâmbet. Concentrat. Se aşeza ca o crampă pe piatra treptelor ori în pronaosul exterior al mănăstirii. Îl iubea pe Sfântul Nicodim ca pe un frate. Vorbea cu el. Părea că primea şi răspunsuri dragostei sale. Pleca apoi. Dispărea des în vremea aceea. Aflam că e când acolo, când colo. Era o prezenţă… Vorbeam puţin şi ne dăruiam unul altuia câte un zâmbet de încurajare. Dacă surprindea câte ceva în privirea mea, începea să salte în ochii lui o lucire de încurajare. Un copil mare care îţi dădea mereu încredere. Nu. Nu l-am tras de limbă şi nici nu ne-am destăinuit unul altuia, dar ştiam că mă priveşte tot timpul. Când s-a apropiat la spovedit, am înţeles că trecusem un examen nedeclarat. Restul e tăcere.

Poate că, în timp, vom înţelege mai mult din prezenţa lui în vieţile noastre. Cine a apucat să se roage cu el o dată ştie ce zic. Un soi de deschidere de rană peste toate durerile ce le aveai. Un chirurg tandru şi aspru, deopotrivă. Mi-aducea oameni la spovedit şi mă îndemna să nu povestesc mult cu ei. Aveau nevoie de împărtăşanie nu de poveşti – zicea. Ba, uneori, venind la Sibiu, îl surprindeam ascuns după icoana Maicii Domnului şi nu se da dus de acolo. Îl chemam la vorbă şi ridica un deget: Nu acum preacuvioase! Niciodată alt răspuns. Îmi pare rău că ecranul laptopului nu poate surprinde printr-un semn anume mlădierea lui de glas. Mereu alta şi totuşi la fel. Uimea cu o răguşeală de emoţie la rugăciune. Mă lua câteodată pe balconul-cerdac din stânga cimitirului Tismanei şi îmi spunea nume. Multe. Zicea: Binecuvântează să fie primit numele lor în rugăciune! Dacă intra careva peste liniştea noastră, o da pe snoave. Mă tachina cu şiretenia neucigătoare a pedagogului sau muşca dintr-o bucată de pită căzută în mâna lui, în cel mai neaşteptat mod. Se înfuria când era luat de cerşetor. Nu se dădea dus de la Liturghie pentru nimic în lume.

Întâlnirea care însă mi s-a lipit cu totul de inimă a fost în zorii unei Învieri: Părintele Gherontie dând flori copiilor. În spatele lui, cealaltă figură de zâmbet – Maica Antonina. Privindu-i, m-am gândit cât de mare e dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Amândoi şi-au dus degetul deodată la buze şi-au plecat să-şi împlinească menirea. Cuminţi. Ca ei… Când a venit vestea adormirii sale în taina Betleemului, mi-a părut că era încă un giumbuşluc de-al său. Zâmbea ca unul ce-L văzuse pe Dumnezeu de-aici şi-acum Îl întâlnea. Am ajuns la mormântul său târziu, după o vreme în care l-am pomenit cu drag în Liturghie. Ca acum. La mormânt mi-a părut nefiresc să mă întristez. Mi-am adus aminte cum îşi strângea din viaţă zâmbetele pe Crucea purtării lui Hristos printre oameni. Şi am zis din tot sufletul un bucuros „Îngerul a strigat”. Cine i-a fost prieten ştie…

Mă aştept uneori să iasă la iveală. Dintr-un colţ de catedrală sau dintre umbrele castanilor de prin oraş. De cele mai multe ori îl bănuiesc împărţind pâine săracilor. Bucăţi mari de pită caldă – zicea mereu că e visul lui. De aceea, în numele lui, frâng cât pot pită la săraci. E darul lui pentru mine. Al Părintelui Gherontie, zâmbetul cu mireasmă de pită caldă…

Pr. Constantin Necula

(cuviosulgherontie.com)

mai mult
Creștinătate

Trei crai de la Răsărit

mag2

Eu am jucat în acest rol pentru ziarul As…În creștinism, magii de la Răsărit apar în Evanghelia după Matei ca un grup de străini dinspre răsărit care au venit la Nașterea Domnului.

În tradiția românească sunt numiți craii de la răsărit și sunt în număr de trei: Melchior, Baltazar și Gașpar Numărul magilor precum și rangul lor nu este menționat în biblie, dar pentru faptul că au adus pruncului Iisus trei daruri: aur, smirnă și tămâie, în cultura populară se afirmă că ar fi fost trei.

Conform bisericii romano-catolice, Melchior, Baltazar și Gașpar sunt considerați sfinți și sunt sărbătoriți pe data de 6 ianuarie. Numele crailor de la Răsărit a fost menționat într-o evanghelie a Bisericii Armenești, aici menționându-se și rangul lor: Melkon, Regele Persiei, Gaspar, Regele Indiei si Baltazar, Regele Arabiei[5]. În unele țări cu o majoritate romano-catolică, precum țările Americii Latine și țările iberice, tradițional regii magi aduceau cadouri copiilor, Moș Crăciun fiind un personaj de import și de dată recentă.Țara aflată la răsărit de unde vin acești magi sau împărați ar putea fi Babilon (conform Sfântului Maxim și Teodot de Ancira), Persia (potrivit Sfântului Clement din Alexandria și a Sfântului Chiril din Alexandria) sau Arabia (după Sfântul Iustin, Tertulian și Sfântul Epifanie).Întâlnirea celor trei magi care veneau din țări îndepărtate una de alta și de locul întâlnirii, pare de neconceput avându-se în vedere că în vremea aceea ei nu puteau beneficia de mijloacele de comunicare și de deplasare existente azi. Evanghelia de la Matei explică această posibilitate prin credința lor. Aflaseră de la prooroci că se va naște Mântuitorul și nutreau dorința fierbinte de a fi martori la acest mare eveniment. Când Irod a vrut să afle de la magi unde s-a născut Iisus, ei i-au răspuns:”În Betleemul Iudeii, că așa e scris de proorocul” (Evanghelia de la Matei, 2,5,p. 1098). Pe lângă credință, sau tocmai pentru aceasta, așa cum relateză Evanghelia, au fost conduși de steaua pe care o văzuseră la Răsărit, stea ce a mers înaintea lor până s-a oprit deasupra locului unde se născuse pruncul Iisus. Bucuroși, ei i s-au închinat, aducându-i aur, smirnă și tămâie. Având un vis prin care sunt avertizați să nu mai treacă pe la Irod care voia să-l omoare pe Iisus, s-au întors pe altă cale, îndreptându-se fiecare spre țara sa.Lew Walace, în romanul său „Ben Hur”, dă amploare acestor fapte, îmbrăcându-le într-o aureolă de legendă. Descrie drumul parcurs de cei trei magi, când ajung în deșertul Siriei, mergând fiecare cu cămila sa, până la punctul de întâlnire, undeva după hotarul vechiului Ammon, El Beka.

Relicvele celor trei magi sunt păstrate în Domul din Koln. Construcția acestei catedrale s-a realizat pentru acest scop.Isus s-a născut în condiții neobișnuite, într-un staul. A fost vizitat de păstori, și de cei trei magi (în tradiția populară românească numiți crai) din răsărit, care în anumite tradiții creștine sunt numiți Gaspar, Melchior și Baltazar și care văzuseră steaua din Bethleem ce i-a condus la Isus. Aflând regele Iudeei, Irod cel Mare, despre nașterea lui Isus, și de teamă să nu îi fie luat locul, a poruncit străjilor să-i ucidă pe toți pruncii de parte bărbătească sub vârsta de doi ani. Familia lui Isus s-a retras în Egipt, până la moartea lui Irod, și s-a întors în Nazaret după câțiva ani, conform cu Matei cap. 2. Însă conform cu Luca 2:1-40, ei nu s-au dus în Egipt, ci fiind în Betleem pentru recensământ, s-au dus la Templu conform ritualului corespunzător nașterii, după care s-au întors în Nazaret. Bart D. Ehrman explică faptul că Matei și Luca sunt de acord că Isus s-a născut dintr-o fecioară, în Betleem, dar asupra detaliilor poveștii ei nu sunt de acord, unele diferențe dintre relatările lor neputând fi reconciliate.[52]

Biblia îi numește magi sau astrologi dar nu ne spune exact câți au fost (nu precizează că au fost trei magi)
„Iar dacă S-a născut Isus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim […] Și intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, și căzând la pământ, s-au închinat Lui; și deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă.”

(Alexandru Petrescu)

mai mult
CreștinătatePromovate

Soborul Sfantului Ioan Botezatorul

Sf-Ioan

In fiecare an, pe data de 7 ianuarie praznuim Soborul Sfantului Ioan Botezatorul. Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Ioan Botezatorul – „Ingerul Domnului”

Prorocul Maleahi l-a numit pe Ioan Botezatorul „Ingerul Domnului”, pentru ca avea sa-I gateasca calea (Mal. 3, 1), iar Mantuitorul recunoaste ca Ioan este „ingerul”de care a vorbit Maleahi (Matei, 11,10). De ce il numim inger intrupat? Pentru ca el a ajuns sa poarte in fiinta sa semnele biruintei asupra pacatului originar. Astfel, el nu-si mai castiga painea cu sudoarea fruntii. Evanghelistul Marcu precizeaza: „Si Ioan era imbracat in haina de par de camila, avea cingatoare din piele imprejurul mijlocului si manca lacuste si miere salbatica” (Marcu 1,6). Aceasta prezentare ne descopera marele ascet din Ioan, care invinge in fiinta sa inclinatiile spre pacat si devine vrednic sa-l vesteasca lumii pe Hristos. De aceea nu-i intamplator ca este reprezentat pe usile imparatesti ale altarelor ortodoxe, cu aripi de inger.

Misiunea Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi si a-L face cunoscut lui Israel. Evanghelistul Luca noteaza, cu o extrema precizie, data la care Ioan Botezatorul a inceput sa predice: „In al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod tetrarh al Galileii, Filip, fratele sau, tetrarh al tinutului Trahonitidei, iar Lisanias tetrarh al Abilenei, in zilele arhiereilor Anna si Caiafa, a fost cuvantul lui Dumnezeu catre Ioan, fiul lui Zaharia, in pustie” (Luca 3, 1-2).

Rolul Sfantului Ioan Botezatorul a fost acela de a trezi pe Israel din idolatrizarea Legii, de a naste in ei credinta in Hristos. El isi incepe predica cu aceleasi cuvinte ca si Mantuitorul: „Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor” (Mt. 3, 2). Le atrage atentia ca nu este de ajuns sa faci parte din poporul ales de Dumnezeu pentru a primi mantuirea. In acest sens le spune: „Dumnezeu poate si din pietrele acestea sa ridice fii lui Avraam” (Matei 3, 9; Luca 3, 8), descoperind ca toate neamurile sunt chemate la mantuire. Convertirea propovaduita de Ioan presupunea recunoasterea starii de pacat in care se afla omenirea si inlaturarea certitudinilor oferite de doctrina fariseica. Actul care consfinteste convertirea este „botezul lui Ioan”. Acest botez, numit si al pocaintei, nu daruia iertarea pacatelor, dar presupunea cainta pentru pacatele savarsite si astfel, pregatea sufletul pentru primirea iertarii. Misiunea principala a Sfantului Ioan Botezatorul era sa puna inaintea ochilor mintii realitatea pacatului si sa trezeasca dorinta de ispasire, urmand ca Mantuitorul care avea sa vina, sa le descopere celor convertiti calea pe care sa o urmeze. Ca Ioan Botezatorul reuseste sa zguduie constiintele, o arata Sfantul Evanghelist Luca cand spune: ” poporul era in asteptare” (Luca 3, 5) si toti se intrebau daca nu cumva Ioan este Mesia. Pentru a inlatura orice ispita care facea posibila confuzia ca Ioan este Mesia cel asteptat, va spune: „Eu va botez cu apa spre pocainta, dar Cel ce vine dupa mine este mai puternic decat mine … Acesta va va boteza cu Duh Sfant si cu foc” (Matei 3, 11). Si va incheia prin a spune: ” Cel care vine dupa mine a fost inaintea mea, pentru ca mai inainte de mine era” (Ioan 1, 15).

Moartea Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Moastele Sfantului Ioan

Potrivit traditiei, Ioan a fost inmormantat in Samaria. Din relatarile istoricilor Rufinus si Teodoret, aflam ca mormantul sau a fost profanat in timpul imparatului Iulian Apostatul, in anul 362. Astfel, o parte din moaste a fost arsa, iar cealalta parte a fost dusa in Ierusalim, apoi in Alexandria. La 27 mai 395, a fost asezata in biserica ce ii poarta numele. Despre capul sfantului nu se cunosc foarte multe lucruri. El a fost de trei ori pierdut si de trei ori aflat. Astazi, capul sfantului se afla la Roma.

Semnificatia numelui Ioan

Ioan este nume iudaic: „Iohanan” prescurtare din Iehohanan” si inseamna „Dumnezeu s-a milostivit”. Foarte multi romani poarta numele de Ion (forma neaosa), Ioan, Ioana (fie ca atare, fie in diferite variante: Ionel, Nelu, Ionica, Nica, Ionut, Onut, Ionela, Nela, Ionica, Oana s. m. a.), alcatuind cea mai bogata familie onomastica de la noi.

Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul

Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).

Adrian Cocosila

Maine, 8 ianuarie, facem pomenirea Sfintilor Cuviosi Gheorghe Hozevitul si Emilian Marturisitorul.

(crestinortodox.ro)

 

mai mult
CreștinătatePromovate

Boboteaza – Botezul Domnului

Boboteaza

Pe data de 6 ianuarie, crestinii ortodocsi praznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza. Aceasta sarbatoare reprezinta botezul in apa Iordanului a Mantuitorului Iisus Hristos de catre Sfantul Ioan Botezatorul. In ajunul si in ziua de Boboteaza, in toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfant, la rugaciunile arhiereilor si preotilor se sfinteste aghiasma cea mare.

Boboteaza – Epifania

La 30 de ani, la plinatatea varstei barbatului desavarsit, a venit Hristos la Iordan, unde Sf. Ioan Botezatorul invata si boteza cu botezul pocaintei; iar despre Iisus le spunea: „Se afla in mijlocul vostru Acela pe voi Care nu-L stiti” (Ioan 1, 26). „Nici eu nu-L stiam pe El, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborandu-Se si ramanand peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfant. Si eu am vazut si am marturisit ca Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 33-34). Cand a aparut Hristos pe malul Iordanului, Sf. Ioan, luminat de Duhul Sfant, Il recunoaste si-L arata multimilor, zicand: „Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” (Ioan 1, 29). Aceasta marturie era foarte necesara israelitenilor, care asteptau pe Mesia cel profetit cu multe veacuri inainte. Hristos ii cere lui Ioan sa-L boteze, iar acesta, dupa o impotrivire de adanca smerenie, primeste sa-L boteze, dupa randuiala lui. Dupa botezul lui Hristos cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborat in chip de porumbel si a stat peste Iisus, iar Tatal a marturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit!” (Matei 3, 17). Astfel, botezul primit de Hristos are si un alt scop: Epifania – aratarea Sfintei Treimi – moment in care El avea sa fie descoperit lui Ioan si, prin acesta, lui Israel, ca Fiului lui Dumnezeu si ca Mesia.

Boboteaza – Botezul lui Ioan si Botezul Bisericii

Ceea ce s-a intamplat cu pastele iudaic, se intampla si cu botezul. La Cina cea de Taina intalnim si pastele iudaic si pastele nostru; Hristos a pus capat celui dintai si i-a dat inceput celui de-al doilea. Si acum la raul Iordan a implinit botezul iudaic, dar in acelasi timp a deschis usile botezului Bisericii. Botezul lui Ioan era un botez de pocainta, care ii facea pe oameni sa-si osandeasca pacatele lor. Acest botez nu era o taina, ci un ritual, pentru ca nu ierta pacatele. Dar de ce n-a botezat Hristos, ne-o spune insusi sfantul Ioan cand zice : „Acela va va boteza cu Duh Sfant si cu foc”. Dar Duhul Sfant nu fu­sese inca dat. Acesta ne-a fost dat de Hristos insusi, de sus, de la Tatal (Ioan, 14, 26 ; 15, 26) venind in lume la Cincizecime (Fapte, 2, 1-4). Apostolii trebuiau sa se imbrace mai intai ei insisi cu toata puterea Du­hului, cum s-a si intamplat la Cincizecime (Luca, 24, 49 si Fapte, 2, 1-4), ca apoi ei sa boteze cu apa si cu Duh Sfant, cum au si facut incepand dupa Pogorare cand s-au botezat adaugandu-se apostolilor „ca la trei mii de suflete” (Fapte, 2, 41).

Cu botezul lui Ioan s-a botezat si Mantuitorul, dar nu pentru ca El avea nevoie de curatire de pacate,   fiind   Dumnezeu-Omul, ci pentru a ne arata importanta si lucrarea botezului pe care il va institui si a implini Legea, ca sa se descopere lumii taina lui Dum­nezeu cel in Treime inchinat, in numele Caruia sa ne botezam si noi. Taina botezului a fost instituita de Hristos insusi indata dupa in­vierea Sa din morti, odata cu trimiterea apostolilor la propovaduirea Evangheliei catre neamuri:  „Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le  in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate Eu v-am poruncit voua, si iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului” (Matei, 28, 19-20).

Hristos se afunda in Iordan si Duhul pogoara peste ape. A tre­buit sa se scufunde Fiul in firea omeneasca si prin ea in apa, pen­tru ca noi, scufundandu-ne in apa, sa ne inaltam spre viata Sa dumnezeiasca in Duhul Lui cel Sfant. In Cuvan­tul intrupat, apa si Duhul se unesc din nou.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea Sfantului Sfintit Mucenic Romano Lachedemonul.

Maine, 7 ianuarie, facem pomenirea Soborului Sfantului Proroc Ioan Botezatorul.

(crestinortodox.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

Predica la Duminica dinaintea Botezului Domnului

Pred-botez

” Toata valea se va umple si tot muntele si orice deal se va pleca” (Luc. III, 5).

Cea mai buna pregatire pentru o sarbatoare bisericeasca este impacarea cu vrajmasii.

Nu este oare un lucru fara judecata, ca atunci, cand soseste o sarbatoare, sa se intrebuinteze asa de mare ingrijire, de a se scoate din lada mai dinainte haina cea mai frumoasa si a o tine gata cu cea mai mare acuratete, si a-si pune incaltaminte frumoasa, a aseza pe masa mancaruri scumpe, a aduce din toate partile tot felul de prisosinta, si a se impopotona si impodobi in tot chipul, dar a nesocoti cu totul sufletul, sufletul cel parasit, cel patat, cel salbaticit, cel flamand si necurat? Tu aduci aici in Biserica un trup impodobit, dar un suflet gol si uracios. Caci trupul il vede cel asemenea tie, robul cel asemenea tie, si de aceea putin intereseaza el, fie sub orice forma; dar pe sufletul tau il vede Dumnezeu, si desigur neingrijirea ta de dansul va fi aspru pedepsita.

Nu stiti voi, ca pe acest altar arde focul cel ceresc, adica Dumnezeu-omul este de fata? De aceea nu aduce cu tine aici paie, lemne, ogrinji si altele de asemenea, adica pacatele, pentru ca sufletul tau sa nu se aprinda de acel foc ceresc si sa se mistuiasca. Mai vartos adu cu tine pietre pretioase, aur si argint, adica fapte bune, pentru ca acestea aici inca mai mult sa se curate, si ca sa te poti intoarce de la altar cu castig mare si bogat. De este intru tine ceva pacatos, leapada si departeaza aceea din sufletul tau, inainte de a veni aici la altar. Daca cineva cu deosebire are un vrajmas, de care a fost greu jignit, sa lepede acum vrajmasia si sa domoleasca sufletul sau cel aprins de manie, care se framanta in clocotire, ca sa vina iarasi in linistea si pacea sa cea launtrica. Mai mult decat toate este aceasta de trebuinta, cand voiesti sa te apropii la Sfanta Cuminecatura. Caci prin Sfanta Cuminecatura vrei sa primesti la tine pe un imparat, iar cand un imparat voieste sa primeasca locuinta in sufletul tau, trebuie sa domneasca acolo mult repaus si liniste si o pace adanca.

Dar tu te impotrivesti si zici, ca ai fost prea jignit si de aceea nu poti sa-ti potolesti mania. Dar spune mie, voiesti oare sa te vatami pe tine insuti mai mult, decat toate. Orice ar face vrajmasul, nu poate sa te vatame asa de mult, pe cat te vatami tu insuti, cand nu voiesti a te impaca cu dansul, si asa nesocotesti porunca lui Dumnezeu. Vrajmasul te-a jignit; ei bine, dar spune mie, voiesti oare pentru aceea a jigni si tu pe Dumnezeu? A nu te impaca cu jignitorul, nu vrea sa zica a-l pedepsi pe acela, ci mai vartos vrea sa zica a jigni pe Dumnezeu, care a dat legea impacarii. Asadar nu te uita la acel asemenea tie rob, care te-a jignit, si nu socoti marimea jignirii, ci uita-te numai la Dumnezeu si la frica de Dumnezeu, si gandeste intru sineti, ca cu cat mai mare sila vei face sufletului tau, si cu cat sunt mai mari jignirile, care tu le ierti, cu atata mai mare va fi si rasplatirea ta la Dumnezeu, care cere acestea de la noi. Si precum tu acum, dupa ce a-i iertat, din partea ta primesti pe Dumnezeu in Sfanta Cina cu toata cinstea, tot asa si ei in ceea lume te va primi cu toata cinstea, si va rasplati ascultarea ta inmiit.

Multe dusmanii raman asa zicand vesnice, pentru ca nu s-au impacat de indata in ziua cea dintai. Pentru aceea nimeni sa nu urasca pe potrivnicul sau mai mult decat o zi, si sa se desfaca de mania sa inca inainte de sosirea noptii, adica ceea ce zice Apostolul: „Sa nu apuna soarele intru mania ta” (Efes. IV. 26), pentru ca nu in singuratatea noptii sa stranga si sa socoteasca toate la un loc, cate in manie s-au vorbit si s-au facut, ca nu cumva prin aceasta sfarsitul sa se faca inca mai rau si impacarea inca mai grea. Precum madularele trupului cele scrantite si miscate din pozitia lor cea dreapta, se intorc fara multa truda in locul ior cele de mai inainte, cand cineva indata le indreapta; iar daca ele raman in pozitia lor cea falsa un timp mai indelungat, cu foarte mare greutate se pot iarasi indrepta, si trebuie multa vreme pana ce ele iarasi se intaresc si se aseaza bine; tot asa se intampla cu noi si in privirea vrajmasiei.

Se face impacarea indata, ea se face usor, si se cere putina osteneala, pentru a se restatornici prietenia cea veche. Daca insa trece un timp mai indelungat, ura si mania ne orbesc cu totul; noua ni-i rusine a ne impaca, si avem trebuinta de altii, nu numai pentru ca sa ne invoiasca cu potrivnicul, dar si pentru ca, dupa ce impacarea s-a facut, sa tina impreuna un timp pe cei nou-impacati, pana ce se va restatornici increderea cea veche. Ce rusine este aceasta, o voi tacea cu totul; dar nu este oare foarte de osandit, ca noi sa avem nevoie de altii, ca sa ne poata iarasi impaca cu propriile noastre madulari, adica cu cei asemenea cu noi crestini?

Insa acest rau al neimpacarii nu provine numai de la intarzierea si amanarea impacarii, ci inca si de acolo, ca noi multe lucruri le socotim jignire, ceea ce in fapta nu este. Tot ce zice potrivnicul, noi le ascultam mai dinainte cu neincredere. Privirea, glasul, mersul, totul in el este banuit. Cum ne uitam la el, sufletul nostru se aprinde, si chiar cand nu-l vedem, totusi suntem fara chef; caci nu numai vederea jignitorului, ci si singura amintirea lui totdeauna ne face dureri. Inca si cand un al treilea numeste numai numele lui, indata noi incepem a ne tangui asupra lui, traim de-a pururea in tristete si in posomorare, prin aceea cu mult mai mult ne vatamam noi insine, decat vrajmasul, si hranim un razboi pururea in sufletul nostru.

Stiind noi toate acestea, iubitilor, sa avem cea mai mare grija, ca sa nu traim cu nimeni in dusmanie. Iar daca cu toate acestea se iveste vreo dusmanie, sa ne impacam in aceeasi zi. Daca dusmania trece la a doua, la a treia zi, poate apoi lesne sa ajunga la a patra, la a cincea zi; si se formeaza un intreg sir de zile de vrajmasie. Caci cu cat mai indelung amanam noi impacarea, cu atata ne vine ea mai grea. Dar poate tu vei zice: „mi-i rusine a ma apropia de jignitorul meu si a-i da mana.” insa, vezi, aceasta nu este rusine, mai vartos tocmai aceasta iti aduce lauda, slava, cinste, folos si castig inmiit. Insusi vrajmasul tau te va lauda, si toti cei ce vor vedea aceasta te vor proslavi. Si chiar daca oamenii te-ar prihani, totusi Dumnezeu desigur te va incununa pentru aceasta. Iar daca tu vei astepta, pana ce mai intai jignitorul tau va veni la tine si te va ruga de iertare, atunci iertarea iti va aduce tie cu mult mai putin folos si binecuvantare. Atunci izbanda cea mai mare o ia de la tine acela, care iese inaintea ta, si atrage binecuvantarea la dansul. Dimpotriva, daca tu iesi inainte, tu nu esti cel biruit, mai vartos tu ai biruit mania, ai stapanit patima, ai aratat multa intelepciune, ai ascultat pe Dumnezeu, ti-ai facut tie insuti de acum viata mai placuta, te-ai slobozit de grija si de neliniste.

Si nu numai pentru Dumnezeu, ci si pentru oameni, este primejdios a avea cineva multi vrajmasi. Ce zic eu: multi? A avea numai un singur vrajmas este foarte primejdios, precum pe de alta parte este foarte folositor si avantajos, de a numara multi prieteni. Veniturile cele mari, zidurile, santurile si armele de tot felul nu ne apara cu atata siguranta, ca prietenia cea credincioasa. Ea este zidul cel adevarat, siguranta cea adevarata, bogatia cea adevarata. Ea ne face placuta viata cea de acum si ne intocmeste fericirea cea viitoare.

Sa cumpanim acestea, si sa nu uitam, ce folos mare aduce impacarea. Si sa intrebuintam toata osardia, ca sa ne impacam cu vrajmasii, ce ii avem acum, pe viitor sa ne ferim de toate vrajmasiile, sa intarim si sa imputernicim dragostea catre prietenii nostri. Dragostea este inceputul si sfarsitul tuturor faptelor celor bune. De aceea totdeauna sa fim cu dragoste, si asa sa mostenim imparatia cerului, prin harul si prin iubirea de oameni a Domnului nostru lisus Hristos, caruia se cuvine cinstea si slava in vecii vecilor! Amin.

Sfantul Ioan Gura de Aur

(crestinortodox.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

Ce tematici au stabilit Bisericile Ortodoxe pentru anul 2020

Mitra

În ultima vreme, tot mai multe Biserici Ortodoxe stabilesc o tematică omagială, aniversară sau comemorativă pentru noul an, tematică pe care o evidențiază prin diferite evenimente liturgice și culturale.

În Patriarhia Română acest aspect a devenit o tradiție după întronizarea Patriarhului Daniel, astfel că din anul 2008 și până în prezent fiecare an a avut o tematică omagială/comemorativă.

Ne mai despart câteva zile de anul 2020, fapt pentru care trecem în revistă câteva teme stabilite de Bisericile Ortodoxe pentru anul viitor.

Patriarhia Ecumenică

În Patriarhia Ecumenică 2020 a fost declarat „anul reînnoirii spirituale și grijii datorate tinerilor”. Anunțul a fost făcut de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu în mesajul de Crăciun în care i-a îndemnat pe toţi clericii şi credincioşii „să susțină acest efort inspirator”.

Sanctitatea Sa a adresat un apel tuturor clericilor „Sfintei Biserici a lui Hristos din întreaga lume la o mobilizare pastorală chenotică”.

Nu ar trebui să așteptăm ca tinerii și tinerele noastre să vină la noi, ci ar trebui să ne îndreptăm către ei, nu ca judecători, ci ca prieteni, în imitarea „Bunului păstor”, care „își dă viața pentru oile sale” (Ioan 10.11)”.

„Un păstor este întotdeauna vigilent și atent, conștient de nevoile pastorale ale tinerilor și de mediul lor social pentru a acționa în consecință. Intervenția sa pastorală se inspiră din tradiția Bisericii, oferind tinerilor nu doar sprijin, ci adevărul libertății cu care Hristos ne-a făcut liberi (Gal. 5.1).

Biserica Ortodoxă a Serbiei

Conform unui comunicat emis în luna mai, Patriarhia Serbiei va celebra împlinirea a 800 de ani de la proclamarea autocefaliei și în anul 2020, după ce 2019 a fost dedicat în mod special acelui eveniment.

Pe lângă cei 800 de ani de autocefalie, anul viitor va fi marcat centenarul de la unificarea bisericilor regionale într-o singură Biserică a Serbiei și stabilirea statutului de Patriarhie.

Biserica Ortodoxă Română

Pentru anul 2020 ierarhii români au hotărât să acorde atenţie pastoraţiei părinților și copiilor, promovând în același timp modele de filantropi ortodocși români.

Hotărârea a fost adoptată în cadrul şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române întrunit în toamna trecută la Reședința Patriarhală, sub președinția Patriarhului Daniel.

Ca urmare, Patriarhia a anunţat dubla tematică pentru 2020: „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”.

La fel ca în anii omagiali şi comemorativi precedenţi, tematica anului 2020 – pastoraţia părinţilor şi a copiilor – va fi fundamentată pe aspecte biblice şi patristice.

Pastoraţia familiei va fi abordată în context contemporan, fiind luate în calcul numeroasele pericole care ameninţă instituţia de bază a societăţii.

2020 va fi cel de-a treisprezecelea an cu o tematică specifică în Patriarhia Română, tradiţia fiind instituită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2008.


Tematicile anuale în perioada 2008-2019

  • 2008 – Anul jubiliar al Sfintei Scripturi și al Sfintei Liturghii
  • 2009 – Anul comemorativ al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei (+ 379) și al celorlalți Sfinți Capadocieni
  • 2010 – Anul omagial al Crezului Ortodox și al Autocefaliei Românești
  • 2011 – Anul omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii
  • 2012 – Anul omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor
  • 2013 – Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena și Anul comemorativ Dumitru Stăniloae
  • 2014 – Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii) și Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni
  • 2015 – Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii
  • 2016 – Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti
  • 2017 – Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română
  • 2018 – Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918
  • 2019 – Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română.

Biserica Ortodoxă a Greciei

Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Ortodoxe a Greciei, reunit în şedinţă la începutul anului, a declarat 2020 drept an omagial al Sfântului Ierarh Nectarie al Eghinei.

Decizia a fost luată în contextul în care anul viitor se vor împlini 100 ani de la trecerea în veşnicie a ierarhului cunoscut ca mare izbăvitor de cancer, informează Biserica Greciei.

Sfântul Nectarie a adormit în Domnul în data de 8 noiembrie 1920, după ce a îndurat un an și jumătate chinurile cumplitei boli.

A fost înmormântat în mănăstirea „Sfânta Treime’” din Eghina şi a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în 1961, fiind pomenit în data de 9 noiembrie.

(basilica.ro)

mai mult
1 2 3 32
Page 1 of 32