close

Interviu

InterviuPromovateTabăra Sculptură

Interviu cu Ana Raisa Manole ”Voi promova această inițiativă cât voi trăi”

Captura de pantalla (42)

Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană – Ediția a IV-a (Ploiești 2021)

 

”Voi promova acest fenomen cât voi trăi”

Interviu cu Ana Raisa Manole, Community Manager al Taberei de Sculptură Monumentală Contemporană de la Ploiești

O fată frumoasă, care contempla îndelung operele expuse în Parcul cu sculpturi situat în zona de vest a Ploieștiului. Visătoare, gânditoare… Mă gândeam cât de bine ar fi ”dat” fata pe micul ecran. Privesc spre Dan, operatorul TV. Acesta – înțelegând ce vreau – aprobă printr-o înclinare a capului. N-am rezistat tentației, ce să mai… Am așteptat un oarecare timp până când fata s-a întors și a început să pășească pe una dintre aleile parcului. Am urmat-o, ne-am apropiat discret și i-am făcut propunerea de a-i lua un interviu. S-a arătat dispusă, dar ne-a rugat să mai așteptăm puțin, pentru că mai are de rezolvat unele chestiuni. Nicio problemă. Aveam ce să facem, pentru că ne aflam în ultima zi a ediției, mai aveam destul de lucru și era multă agitație în parc. Bine că am aranjat.

Fata s-a ținut de cuvânt și, după o (scurtă) vreme, ne-a acordat interviul promis.

 

Reporter: V-am prins! Sunt sigur că sunteți o admiratoare a Parcului și a sculpturilor expuse aici. Greșesc?

Ana Raisa Manole: Nu, nu greșiți! Sunt o admiratoare și o susținătoare a proiectului. Cred cu tărie că arta trebuie să fie aproape de om. Iar după cum ne invadează în fiecare zi anunțuri publicitare, ar trebui să ne lăsăm invadați și de artă. Și cred că inițiativa ar trebui să se extindă dincolo de perimetrul acestui parc: în parcurile din oraș, pe străzi, bulevarde și așa mai departe.

R.: Cum vi se zice?

A.R.M.: Ana Raisa Manole. Ana, în forma prescurtată.

R.: V-ați implicat personal în acest proiect?

A.R.M.: Da, pentru că am crezut că fenomenul trebuie să ajungă și la tineret prin intermediul rețelelor de socializare, fie că vorbim de Facebook, de Instagram și celelalte.

R.: Aveți și o funcție oficială în cadrul proiectului?

A.R.M.: Da. Community Manager i se spune, dar – ca să evităm un ”englezism” – puteți să consemnați că sunt responsabil  de rețelele de socializare ale Taberei de Sculptură Monumentală Contemporană de la Ploiești.

Reziliență vs. pandemie

R.: Iată că am mai învățat ceva: ce este un Community Manager și ce face el!

A.R.M.: Da, un Community Manager este – cum am spus – responsabil de rețelele de socializare, însă și de conținut în general, interesat și preocupat ca acesta să ajungă la cât mai mulți oameni. Dorința noastră este să atragem nu numai persoane din România, dar și de peste hotare, să le trezim interesul pentru acest fenomen.

R.: Asta înseamnă – presupun – că veți avea grijă ca și interviul pe care îl realizăm acum ”să se extidă dincolo de perimetrul acestui parc”,”să ajungă la cât mai mulți oameni” și ”să ”trezească interesul pentru…”

A.R.M. (zâmbind): Oooh, fiți încredințat! Mai încape vorbă?

R.: Cum vi se pare această ediție? Reușită, mai puțin reușită…

A.R.M.: Având în vedere că avea ca idee principală ”Reziliența”, cred că și-a îndeplinit scopul. Am avut mai puțini artiști, dar cu pandemia  asta răscolind sufletele oamenilor și bugetele administrațiilor n-ai fi crezut că o să fie de impact, însă arta a triumfat și ne-a cucerit, ca la fiecare ediție.

Un miracol al omenirii

R.: Dar lucrările?

A.R.M.: Foarte diferite una de cealaltă. De exemplu, lucrarea lui Dan Daniel, Galaxia Suveică, mi-a atras atenția – mai ales povestea din spate – și mi-am dat seama că asta fac artiștii: sunt capabili să găsească frumusețe în niște lucruri ordinare, banale, și să le transforme în ceva transcendental. Pentru ei și pentru privitori, vizitatori, admiratori. Nu trebuie să fii neapărat expert ca să admiri relația aceasta dintre artist și operă. Abstracția pe care o propune autorul te determină să-i speculezi semnificația, deci te face să gândești. Simți cum opera îți… vorbește, ți se adresează. Arta este un miracol al omenirii. Este singurul lucru în care se investește atâta talent, muncă, timp și alte resurse, iar ca să te bucuri de ea nu trebuie să dai nimic la schimb. Tot arta îți oferă oportunitatea de a-ți forma o părere, o concepție, o gândire, dorința și puterea de a admira sau a critica, de a-ți lărgi orizontul, îți dă ție frumusețe și te fortifică în spirit. Puține pe lumea asta se înfăpruiesc și se hrănesc reciproc dintr-un astfel de schimb. Toți cei trei artiști au fost minunați!

R.: Emoționant! Intenționați să militați în continuare pentru acest proiect? 

A.R.M.: Mă voi implica în acest proiect cu toate puterile mele. Dacă voi fi sănătoasă, sper să particip la zece sau – de ce nu? – o sută de ediții. Oricâte vor fi. Voi promova această inițiativă cât voi trăi.

R.: O sută de ediții mi se pare convenabil. Parcă ne simțim și noi mai în siguranță, că avem parteneri puternici și destoinici.

A.R.M.: Sentimentul este reciproc.

Ana Raisa Manole, responsabil de retele de socializare/Community Manager la Tabara de Sculptura Monumentala din Ploiesti

 

Ana Raisa alaturi de Damian Spiridon langa Galaxia Suveica a lui Dan Daniel

Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Puteti vizualiza filmul documentar in intregime aici. 

 

 

 

mai mult
InterviuPromovate

Monica Anghel la “Noi Românii TV” – VIDEO

Screenshot 2022-02-22 at 08.06.22

 

Înainte de orice, Monica Anghel e un om minunat. S-a întâmplat să nu o fi intervievat unu’ la unu’ cât timp am fost jurnalist cu carte de muncă.
Acum, emigrant cu pasiunea-n cap, a fost de-ajuns să îi propun un zoom interviu pentru comunitatea românească din Canada, la OMNI Rogers TV “Noi, românii” produsă de Raul Dudnic (Ontario) și la ICI TV @Escu TV (Quebec).
Deși avea musafiri sâmbătă seara, s-a prezentat impecabil, pentru că-mi promisese.
Monica Anghel, vocea dăruită și școlită vorbește cu modestia artiștilor veritabili:

Vedeti VIDEO aici.

Amorena Minculescu

mai mult
InterviuPromovateTabăra Sculptură

Lucrarea este de fapt o metaforă a naturii umane

Vlad

Interviu la lucru cu sculptorul Vlad Dumitriu

 

Artistul lucrează din plin, în echipament complet. Reporterul se apropie pe furiș, pâș-pâș, pentru a nu-l tulbura pe sculptor, foarte concentrat, în pofida zgomotului produs de freza mânuită cu dibăcie. Nu fără stângăcie, reușeșete să se strecoare sub brațele artistului, riscând o accidentare (Faptul se poate observa pe documentarul realizat de TVR). Artistul îl observă pe reporter, se oprește din lucru, zâmbește îngăduitor. Reporterul își recapătă suflul și zice:

R.: Plecăciune, maestre!
V.D.: Bună ziua!
R.: Sper că nu deranjez foarte tare.
V.D.: Nu.
R.: Suntem curioși să aflăm în ce stadiu al lucrării vă aflați. Dacă-mi amintesc bine: Ochiul – Poarta Sufletului.
V.D.: Da, Ochiul – Poarta Sufletului. Stadiul este destul de avansat. Sunt pe ultima dintre cele trei fețe vizibile principale ale lucrării și sunt și pe această față într-un stadiu destul de avansat. Mâine, din cîte știu, ar urma să vină macaraua și voi așeza lucrarea în poziția în care va fi expusă și voi putea să lucrez la detalii mici, ajustări. Probabil că voi mai avea de șlefuit anumite suprafețe pentru efecte. Încet, încet, voi contura varianta finală, definitivă a lucrării.

Deschideți Poarta Sufletului!

 R.: Timpul a fost destul de bun în perioada aceasta.
V.D.: Da. Și am tras tare, în primele două săptămâni, mai ales. Vremea a fost foarte bună, așa, mai spre vară, în anumite zile, și am reușit să avansăm. Chiar toți trei am reușit să avansăm bine cu lucrările și suntem într-un stadiu bun. Acum s-a răcit un picuț, dar…
R.: Oricum, un stadiu mulțumitor. Ați reușit să ne întredeschideți poarta sufletului, să ne faceți cu ochiul, ca să zic așa.
V.D.: Încerc să fac acest lucru.
R.: Timpul a fost destul de bun în perioada aceasta.
V.D.: Da. Și am tras tare, în primele două săptămâni, mai ales. Vremea a fost foarte bună, așa, mai spre vară, în anumite zile, și am reușit să avansăm. Chiar toți trei am reușit să avansăm bine cu lucrările și suntem într-un stadiu bun. Acum s-a răcit un picuț, dar…
R.: Oricum, un stadiu mulțumitor. Ați reușit să ne întredeschideți poarta sufletului, să ne faceți cu ochiul, ca să zic așa.
V.D.: Încerc să fac acest lucru. Lucrarea este de fapt o metaforă a naturii umane. Încerc să surprind cele două laturi: latura pământeană, care este poate mai glumeață, mai vioaie, umană, și partea divină. Pe această latură a lucrării încerc să redau partea divină, ochiul interior mai degrabă, iar pe cealaltă parte sunt ochii noștri, așa cum ne salutăm cu ei în viața de zi cu zi.
R.: Promitem să revenim la final când, sunt sigur, vom găsi poarta sufletului larg deschisă.
V.D.: Vă aștept. Cu brațele deschise și cu poarta sufletului deschisă, astfel încât să o simțiți.
R.: Vă mulțumim și… așteptăm. Cele bune!
V.D.: Vă mulțumesc și eu! Toate cele bune!
R.: Promitem să revenim la final când, sunt sigur, vom găsi poarta sufletului larg deschisă.
V.D.: Vă aștept. Cu brațele deschise și cu poarta sufletului deschisă, astfel încât să o simțiți.
R.: Vă mulțumim și… așteptăm. Cele bune!
V.D.: Vă mulțumesc și eu! Toate cele bune!

Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

 

 

mai mult
InterviuPromovateTabăra Sculptură

”Așa simt eu acest oraș: Orașul lui Nichita”

aliceN

 

Interviu la lucru cu sculptorul Valentin Vârtosu

Cu Alice Neculea (comisar de tabără)

 

 

Reporter: Merge treaba?

Valentin Vârtosu: Merge treaba. (se aude foreza)
R.: Constat că lucrați pe trei blocuri odată. Parcă am citit undeva că Bernini lucra pe trei blocuri odată. V-ați inspirat din stilul de lucru al ilustrului înaintaș italian?
V.V.: Poate Bernini a lucrat pe trei blocuri odată, dar eu lucrez separat. Pe unu, pe altul și încă pe altul…
R.: … dar cam în același timp…
V.V.: Poate că… Cine știe?
R.: Va fi un ansamblu monumental?
V.V.: Nu cred că e un ansamblu monumental. Este o lucrare alcătuită din trei părți. Asta pe care o vedeți este baza, asta-i mijlocul și am o piesă care e aproape gata: cea de sus. Deci o lucrare construită din trei elemente, care vor constitui un întreg.

 Dorumetru pentru Nichita 

R.: Ați optat pentru un titlu?
V.V.: Da, e un titlu. Fiecare lucrare are un titlu.
R.: Da, dar știu că artiștii mai schimbă pe parcursul lucrului. Le vin tot soiul de idei. Știu asta din anii precedenți. Unii ajung și la trei-patru titluri până la final.
V.V.: Poate să se întâmple și în felul ăsta. Venind la dvs., aici, în Ploiești, știam că voi lucra un dorumetru – am explicat în interviul precedent pe care mi l-ați luat ce este – care face parte dintr-o serie mai largă de lucrări cu acest generic, dar acest dorumetru este, de fapt, dedicat lui Nichita Stănescu. Așa l-am și numit: ”Dorumetru pentru Nichita”.
R.: Foarte interesant.
V.V.: Da. Simt că Ploieștiul pentru mine e Nichita, Nichita e Ploiești. Și Ploiești Nichita e țara noastră, e România. Și în acest context vine și lucrarea mea.
R.: Trebuie să recunosc că sunt foarte emoționat. Ați spus că Nichita este Ploieștiul, deci mă văd și pe mine inclus în ecuația asta.
V.V.: Așa este. Așa simt eu acest oraș: Orașul lui Nichita. Aici s-a născut poetul. Am mai lucrat și alte piese inspirate din Nichita, din poezia lui, din stilul lui de-a fi, din viața lui. Printre care o ploaie. O am la Ungheni. Acolo s-au organizat mai multe simpoziopane de sculptură, unde am participat și eu. Una dintre lucrări chiar așa se numește: ”Ploaia”. Vreau să vă spun ceva. Cu drag, s-a întâmplat o poveste… (pe gânduri) Eu doar am ascultat ce era bine să fac…
R.: Și noi vă ascultăm…
V.V.: Eu am oferit premii pentru câte doi tineri artiști plastici, un El și o Ea, vreme de zece ani de zile, la Gala Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova, de la Chișinău.
R.: Frumos.
V.V.: Am alte două piese care poartă același titlu, inspirate din ”Ploile” lui Nichita, pe care le-am dăruit unei perechi de tineri artiști plastici la una dintre edițiile UAP…
R.: Din ce în ce mai frumos.
V.V.: … și erau construite așa, din spițe de bicicletă. Eu merg tot timpul cu bicicleta, și cumva am făcut trimitere către șuvițele de ploaie care leagă cerul și pământul.

Virtuosus 

R.: Premiile le-ați oferit în nume personal?
V.V.: Da, premiul avea și o denumire, cu trimitere și la numele meu: ”Virtuosus” îi zicea.
R.: Vi se potrivește mănușă. Un Virtuos Vârtos sau un Vârtos Virtuos, nu?
V.V.: Da. Amuzant.
R.: De când datează iubirea dvs. pentru Nichita?
V.V.: Cred că de-atunci când am aflat și am înțeles câtă bucurie a avut Nichita pentru frumoasa noastră limbă română. ”Dumnezeiasca limbă română”, cum îi spunea el. La o anumită vârstă, la o anumită perioadă, începem să înțelegem câteva lucruri. Așa mi s-a întâmplat mie, mai ales după ce l-am descoperit pe Nichita Stănescu. Am înțeles multe grație lui. Am înțeles, de pildă, ce este ploaia.
R.: L-ați cunoscut personal? El a făcut numeroase drumuri la Chișinău.
V.V.: Știu. Nu l-am cunoscut personal, dar am fost la întâlnirile cu el. Zicea că atât de lung este drumul de acasă până acasă.
R.: Da, ne-amintim foarte bine de asta. ”Am ajuns de acasă acasă”, spunea. În ce stadiu se află lucrarea dvs.?
V.V.: Într-un stadiu bun. Mă simt bine. Ce mi se-ntâmplă merge, cu Doamne-ajută, bine, doar că trebuie să mai stai așa lângă piatră, s-o mai asculți, să te mai bucuri…
R.: Mi-a venit o idee. Știți că Nichita are un Muzeu Memorial care ființează în casa părintească, unde a copilărit. Ce-ar fi – mă gândesc și eu, așa – ca pe viitor să realizați o lucrare ca aceasta, poate un ansamblu monumental, chiar în curtea casei sale?
V.V.: Oooh! Mi-ar plăcea foarte mult.
R.: E o idee?
V.V.: E. Zic eu că e o idee bună. Dar lucrurile se așază în afara noastră. Da. Cum o să deie Bunuțu, cum zic eu.
R.: Vă mulțumesc, maestre, și vom mai vorbi la finalul lucrărilor. Spor la treabă!
V.V.: Mulțumim! Doamne-ajută!

 

Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

mai mult