Astăzi se împlinesc 425 de ani de la o pagină tragică din istoria românilor. La 9 august 1601, pe Câmpia Turzii, Mihai Viteazul era ucis mișelește din ordinul generalului habsburgic Giorgio Basta. Visul primei uniri se destrăma prin trădare, lăsând în urmă amintirea unei personalități monumentale, care a marcat definitiv conștiința națională.
Mihai Viteazul a fost un lider politic vizionar, un comandant militar de o rară carismă și un curaj hipnotizant. Personalitatea sa de titan al epocii a lăsat urme adânci în scrierile cronicarilor vremii, care i-au consemnat faptele cu un amestec de admirație, uimire, iar sfârșitul tragic cu profundă durere.
Marele cărturar moldovean Miron Costin, deși adesea critic cu privire la costurile războaielor, nu a putut să nu îi recunoască măreția de războinic în Letopisețul Țării Moldovei, descriindu-l în toiul bătăliei ca pe o forță de neoprit:
„Singur Mihai-vodă, ca un leu în fruntea războiului şi au fost războiul câteva ceasuri, până au sosit şi husarii.”
Această dârzenie legendară face ca sfârșitul său, survenit nu pe câmpul de luptă, ci prin complot, să fie cu atât mai șocant. Tragedia asasinatului și pângărirea trupului marelui strateg au fost plânse amarnic în Muntenia, fiind surprinse cu o sensibilitate aproape biblică în paginile Letopisețului Cantacuzinesc:
„Și căzu trupul lui cel frumos ca un copaci pentru că nu știuse nici să își prilejise sabia lui cea iute în mâna lui cea vitează. Și-i rămase trupul gol în pulbere aruncat că așa au lucrat pizma încă din începutul lumii. Că pisma au pierdut pe mulți bărbați fără de vină ca și acesta.
Căci era de ajutor creștinilor și sta tare ca un viteaz bun pentru ei cât făcuse pe turci de tremurat de frica lui. Iar diavolul cel ce nu va binele neamului creștinesc nu l-au lăsat, ci iată că meșteșugurile lui au intrat prin inima celor răi hicleni până îl deteră și morții. Și rămaseră creștinii și mai vârtos Țara Românească, săraci de dânsul”.
Magnetismul și forța pe care voievodul le emana în epocă sunt confirmate și de portretul fizic de o rară expresivitate, consemnat în rapoartele trimisului imperial Lope de Sierra Vega:
„Furios, lat în spate, înfăţişare şi statură de uriaş, ochi mari, fruntea înaltă, păr cârlionţat, nas lung, ascuţit, încruntat, cu barba măruntă, oacheş la face, bun de picior şi straşnic călăreţ, iar în atacurile ce le dă cel dintâi se repede şi mai adânc în vălmăşag pătrunde…”
Pierderea lui Mihai Viteazul a lăsat țările române vulnerabile și divizate pentru secole, însă figura sa a supraviețuit timpului, transformându-se din realitate istorică într-un simbol etern al unității și demnității naționale.
Sursa: Historia.ro
Doina Ofelia Davidescu
La 1 noiembrie 1946 a fost hirotonit preot la Cracovia, slujind la mai multe parohii din oraş.În anul 1948 obţine doctoratul în teologie, la Universitatea Angelicum de la Vatican, cu tema „Lucrările Sf. Ioan al Crucii”, apoi a devenit profesor de teologie morală şi de etică socială la Seminarul Major din Cracovia şi la Facultatea de Teologie din Lublin şi capelan al studenților până în anul 1951.La 4 iulie 1958, Papa Pius XII l-a numit episcop titular de Ombi şi auxiliar de Cracovia, a avut o importantă contribuţie la Conciliul Vatican II (1962–1965), iar Papa Paul VI l-a numit mai întâi arhiepiscop de Cracovia, la 13 ianuarie 1964, apoi cardinal, la 26 iunie 1967.La 16 octombrie 1978, după decesul Papei Ioan Paul I, conclavul cardinalilor l-a ales al 263-lea succesor al Sfântului Petru, fiind primul papă polonez din istorie şi primul papă de altă origine decât cea italiană de la Papa Adrian VI (1522). Mandatul său de Papă al Bisericii Catolice și episcop al Romei a început oficial 6 zile mai târziu, la 22 octombrie.Încă din primele zile ale mandatului său, s-a implicat în lupta împotriva regimurilor totalitare, iar cel mai elocvent este exemplul legat de ţara sa natală, declaraţiile şi sprijinul său determinând recunoaşterea oficială, de către comunişti, a mișcării dizidente sindicaliste „Solidarność”, după grevele de la Gdansk din august 1980.Pe 13 mai 1981, pe când se pregătea să îi salute pe credincioșii adunați în Piața Sfântului Petru, Papa a fost victima unui atentat comis de Mehmet Ali Ağca, care a tras cu pistolul din apropiere, însă papa avea să afirme după înănătoşire că „o mână a tras cu glonțul, alta i-a modificat traiectoria”, făcând referire la Fecioara Maria, pe care Papa Ioan Paul al II-lea o venera în mod deosebit. Mai mult, chiar la solicitarea expresă a Papei, glonțul extras din trupul său a fost depus în coroana de aur care decorează statuia Fecioarei Maria de la Fatima. În anul 1983, în timpul vizitei sale la închisoarea unde Ağca îşi ispăşea pedeapsa, papa l-a iertat în mod public pe agresor, într-un gest neaşteptat care a surprins, dar a spus aproape totul despre personalitatea sa excepţională. Dealtfel, tentativele de atentat la adresa Suveranului Pontif au fost mai multe însă nu au apucat să fie puse în practică. Este cunoscut că în anul 1984, înainte de vizita sa în Venezuela, poliția politică din acea țară a descoperit și contracarat un complot de asasinare a papei, pus la cale de o grupare extremistă, iar pe 6 ianuarie 1995 poliția filipineză a reușit să oprească „Operația Bojinka”, care urmărea același scop. Un alt atentat, ţinut multă vreme secret, s-a produs în anul 1982 când Papa a fost rănit prin înjunghiere cu un cuţit de un preot spaniol ultraconservator, …
