Neo-Babilon

Parlamentarii germani l-au ales miercuri pe social-democratul Olaf Scholz ca nou cancelar, punând capăt celor 16 ani de guvernare ai Angelei Merkel şi deschizând calea unui guvern de coaliţie pro-european care a promis să stimuleze investiţiile în zona verde.
Scholz, în vârstă de 63 de ani, care a ocupat funcţia de vicecancelar şi ministru de finanţe în guvernul Merkel, a obţinut o majoritate clară de 395 de voturi de la parlamentarii din camera inferioară a Bundestagului.

Olaf Scholz a depus jurământul în faţa lui Bärbel Bas, preşedintele Bundestag-ului. La depunerea jurământului el a omis din discurs partea „Aşa că ajută-mă Doamne”, spre deosebire de Angela Merkel, dar la fel ca ultimul cancelar social-democrat Gerhard Schröder.

Nu mă miră dezastrul din Afganistan sub administrația Biden. Biden e rezultatul trist și neputincios al isteriei stângiste, al răzmerițelor woke, al glorificării criminalilor uciși accidental sau nu de poliție, al relativismului moral, al urii de sine, al fake-news-ului generalizat, al cenzurii stângiste de pe social media, al ideologizării marxiste a presei, corporațiilor și învățământului.

Când principala preocupare a Departamentului de Stat e să promoveze în lumea-ntreagă admirabila cultură LGBT și să lumineze ambasadele în curcubeu, acesta e rezultatul previzibil. Același lucru e valabil și pentru UK și UE. Sunt convins că ambasadorii UK în România s-au întâlnit mai frecvent cu distinsa „comunitate” LGBT decât cu irelevanta comunitate a profesorilor de engleză (în cei 14 ani de când predau opera lui Shakespeare în universitatea românească n-am întâlnit vreun ambasador UK, nici n-am avut ocazia să văd ambasada UK pe dinăuntru).

Ei, acum feministele, distinsa comunitate LGBT, filo-islamicii și toată stângimea empatică au de ce să se îngrijoreze. Talibanii au intrat ca-n brânză în Kabul și își vor impune legea lor sinistră, aruncând femeile în sclavie și ignoranță. Se vor revolta politicienele feministe, sau se vor îmbobodi ca guvernul feminin al Suediei în fața ayatolahilor și se vor prezenta timid și diplomatic în fața noilor satrapi? Va tuna și fulgera presa împotriva lui Biden, cum o făcea împotriva lui Trump? Pe câte voci se vor indigna ventrilocii tismăneni și ceilalți intelectuali vizionari, denunțători ai fascistului suprematist sexist și rasist Trump?

Care va fi răspunsul UE, UK și USA la dezastrul creat? „Refugees welcome”, bănuiesc. Milioane de nefericiți reali, dar și numeroși tarați, obișnuiți cu decapitările și cu toate ororile pământului, vor da buzna în Europa, adăugându-se celorlalte zeci de milioane de fii și fiice ale islamului, religia păcii, care contribuie armonios la diversitatea și prosperitatea fostei lumi creștine.

Eșecul Occidentului virusat de stângism se vede cu ochii liberi. Obama, nobelizat preventiv și idolatrizat de toți emo-prostănacii, a adus haosul în țările din Nordul Africii și din Orientul Mijlociu. Rând pe rând, au fost destabilizate Algeria, Tunisia, Libia și Egiptul, Turcia a fost abandonată nebuniei otomaniste a lui Erdogan, Siria și Ucraina au fost predate Rusiei, iar acum Afganistanul a încăput pe mâna talibanilor. China și-a exportat nepedepsită virusul de laborator care a gripat întreaga planetă, iar islamul își împinge nestingherit toate valurile-ncoace, sub sloganul „refugees welcome”. Ce contează? Esența e că America lui Cuomo, Pelosi, Clinton, Obama și Biden, și alături de ea întreg Occidentul progresist a scăpat de tiranul Trump, principala amenințare la adresa libertății și democrației!

Poate părea că scriu aceste rânduri sub efectul indignării, dar detest acest afect stângist, adolescentin. Când nu-nțelegi nimic, ești mereu mirat sau revoltat. Nu e cazul meu. Nu mă animă nici satisfacția meschină a unei inavuabile Schadenfreude. Observ doar, cu tristețe, că nu poți opri o țară, un continent sau o civilizație să se sinucidă, dacă așa au hotărât, iar populația e entuziastă. Afganii își vor transforma deșertul stâncos într-un imens lagăr islamist, în timp ce Occidentul își predă palatele și școlile tuturor demenților. Când vor fi sătui, 38.000.000 de afgani se vor revolta și vor pune capăt terorii câtorva sute de mii de talibani, iar sutele de milioane de europeni și americani vor înceta să-i urmeze pe stângiștii care subminează cu program civilizația euro-atlantică.

(Adrian Papahagi)

Adrian Papahagi demontează argumentele favorabile educației sexuale: Cea mai bună educație sexuală este o familie bună

Filologul și scriitorul Adrian Papahagi și-a exprimat opinia în privința educației sexuale printr-o postare pe Facebook. Acesta și-a expus argumentele sub formă de întrebări retorice, subliniind că toată emanciparea progresiștilor legată de această materie nu este cu adevărat fundamentată.

„Sunt favorabil oricărui tip de educație utilă copiilor și tinerilor. Îmi doresc tineri bine crescuți, cuviincioși, educați, feriți de rău. Vreau familii închegate, prospere și iubitoare, și o școală de calitate, capabile să producă tineri frumoși și integri moral, psihic, fizic și intelectual.

Spun toate aceste evidențe de la bun început, fiindcă azi nimeni nu te mai bănuiește de bună credință nici măcar când e evident că dezbați o temă cu riscul de a fi terfelit și fără niciun interes personal. Mă apăr și eu cum pot de imensa răutate înconjurătoare.
Și acum trec la subiect. Ni se propune (impune?) educația sexuală în școli, înțeleg ca materie de sine stătătoare, iar principalul argument adus de susținătorii propunerii este numărul mare de sarcini în adolescență.”, scrie profesorul în introducere.

În continuare, domnul Papahagi spune că, de fapt, nu s-au făcut cercetări sociologice de calitate pentru a afla contextul, cauzele și gradul de școlarizare al mamelor minore din România, invocate cel mai des ca argument favorabil educației sexuale.

„Care sunt însă cifrele exacte, raportate la fiecare promoție școlară? Nu am văzut cifre analizate sociologic. Câte mame minore sunt școlarizate și câte nu, deci nu ar ajunge la ele acest tip de educație. Care e defalcarea pe vârste 13-14-15-16-17-18 ani. Cum se corelează ea cu defalcarea pe etnii. Câte din aceste sarcini sunt dorite, câte nedorite. Câte au rezultat în urma unor acțiuni criminale (viol, incest, pedofilie, prostituție), câte chiar în mediul familial. Câte se datorează deci promiscuității familiale sau de anturaj. Care e defalcarea rural/urban, și apoi răspândirea geografică. Ce se poate rezolva prin educație sexuală în școli și ce prin alte intervenții sociale, culturale, moral-religioase, economice sau penale în afara școlii.”, a scris acesta.

Adrian Papahagi remarcă că nu s-a explicat în spațiul public ce presupune cu adevărat această materie, în timp ce exemplul țărilor occidentale nu e chiar încurajator – educație sexuală obligatorie de la 4-5 ani, lecții despre mișcarea LGBT și alte chestiuni ce nu au e a face cu scopul propriu-zis al materiei.

„Nu ni s-a explicat apoi dacă e nevoie de o materie, cu cel puțin o oră pe săptămână, la ce clase va fi predată, sau dacă sunt suficiente câteva ore răspândite pe parcursul anului școlar. Cine va preda aceste ore (diriginți, profesori special formați – unde? în ce filiere? –, psihologi, medici, oengiști și când. Ce conținuturi ar avea materia sau aceste intervenții punctuale.

Nu ni s-a prezentat ce se predă deja. N-am văzut studii sociologice despre impactul celor ce se predau deja. Nu e clar de ce e nevoie de lege și nu e destul un ordin de ministru.
Alte întrebări țin de credința, mediul, opțiunile fiecăruia. E greu să spui, în general, dacă e mai grav să ai un copil la 17-18 ani decât să îmbătrânești fără copii. Poate că fete de liceu au fost îngrozite să afle că sunt însărcinate, dar azi au sub 40 de ani și asistă bucuroase la festivitatea de absolvire a copiilor. Cred și eu, empiric, că în majoritatea cazurilor, eleve de liceu sau, și mai grav, de gimnaziu, nu-și doresc să devină mame.”, precizează scriitorul.

Acesta amintește de vremurile de odinioară, când tinerii erau educați în spiritul înfrânării, al decenței, neîncurajându-se depravarea. Inocența copiilor este afectată de această sexualizare precoce a copiilor.

„Cred totodată că, în adolescență, e preferabil să-ți vezi de școală, nu de amor, și că majoritatea elevilor asta și fac. Cred că, la 12-13 ani, copiii trebuie să se dea cu bicicleta, să se joace cu un câine, să învețe matematică, să citească, nu să se preocupe de sex. Pe vremuri, tinerilor li se predica înfrânarea; azi, sunt îndemnați din toate direcțiile (mediu, muzică, film, Tv) spre depravare, iar apoi ne mirăm de efecte. O spun din nou: cred că o familie închegată și o educație morală sunt cea mai bună educație sexuală.

Sunt profesor și cred, firește, în educație. Mai cred că această educație nu trebuie să devină un nou mod de pervertire și ideologizare a tinerilor, la vârste și mai fragede decât cele la care sunt deja expuși vulgarității, pornografiei și asaltului revoluției sexo-marxiste. Mai cred că nu trebuie cedați propagandei genderiste, sexo-marxiste copii care încă n-au nicio treabă cu sexul. Nu vreau să văd prostituate travestite spunând povești copiilor la școala primară, cum se întâmplă curent în SUA sau UK. Nu vreau ca tinerii să fie îndemnați la depravare sub autoritatea școlii.

Vreau ca tinerii să crească frumos, cuviincios, să roșească pudic atunci când îi încearcă primii fiori ai dragostei, nu să reducă deja totul la biologie și ideologie. Vreau ca educația prin religie și cultură înaltă, prin marile cărți și prin exaltarea virtuților, să îi îndemne spre reținere, respect, responsabilitate.

Cred că Romeo și Julieta sau Tess of the d’Urbervilles fac parte din educația sexuală, fără a o rupe, crud și barbar, de cea sentimentală și literară.”, scrie Adrian Papahagi.

Scriitorul a explicat că o familie firească, bună, cu părinți grijulii, iubitori și copii bine-crescuți este cea mai bună educație sexuală, cel mai prielnic mediu de învățare.

„Sigur, tinerii trebuie să învețe la biologie despre reproducere, trebuie să primească noțiuni sanitare esențiale, inclusiv despre contracepție și igiena sexuală, trebuie să afle, inclusiv din gura unor oameni ai legii, că violul e o crimă. Sigur, părinții și educatorii trebuie să-și avertizeze copiii, fără detalii grafice și fără să genereze psihoze, asupra pericolului pedofiliei. Toate acestea se pot rezolva în orele existente, pe parcursul liceului, la vârsta potrivită și, firește, în familie.

Mai presus de toate, cea mai bună educație sexuală este o familie bună, cu o mamă și un tată iubitori și grijulii, cu copii bine-crescuți și struniți, cu băieți învățați de mici să respecte fetele, și cu fete îndemnate spre pudoare și delicatețe. În mediile familiale descompuse sau promiscue, din nefericire, riscul unei sexualități dezordonate a fost și va fi mereu mare. Adesea el se însoțește însă cu abandonul școlar. E esențial să nu tratăm întreaga populație școlară după acest etalon, ratând astfel totodată rezolvarea problemelor acolo unde ele chiar se manifestă.”, spune domnul Papahagi.

Acesta evidențiază, mai apoi, faptul că în unele medii culturale sau sociale, sarcinile de la vârste fragede sunt normale, ba chiar o tradiție pe care nu suntem în măsură a o contesta.

„De asemenea, există medii în care căsătoriile între adolescenți și sarcinile la vârste care nouă ne par revoltător de fragede (13-14 ani) sunt acceptate. De altfel, minorii de 16 ani se pot căsători legal. Aici, iarăși trebuie să fim cinstiți. Ce dorim: să impunem norma noastră, deci implicit să o privim pe a lor ca regretabilă, sau să respectăm obiceiurile comunităților respective? Aici, stângiștii intră în blocaj logic. (Vedeți cum am ajuns să ne ferim să rostim unele cuvinte, dresați de terorismul stângist care, după ce interzice analiza unui fenomen, ne bagă pe gât un remediu care, la rândul lui, poate fi discutat doar cu riscul etichetărilor infamante?)

Dar useriștii și ceilalți stângiști nu ne propun o dezbatere onestă, cu întrebări și analize sociologice, psihologice, economice, juridice, culturale etc. Ei ne bagă pe gât o ideologie, principalul argument fiind că ideologia aceasta domină deja în Occident. Ei urmăresc, că-și dau seama sau că nu, să continue revoluția sexuală începută de nebuni siniștri ca Wilhelm Reich, de marxiști freudieni ca Herbert Marcuse (sexo-marxiștii) și dusă în universități de revoluționari marxiști pedofili, ca Daniel Cohn-Bendit. Ei vor să impună ideologia genderistă, care a favorizat o întreagă epidemie de schimbări de sex printre adolescenți fragili, care se mutilează pe viață pentru că, la un moment dat, își urăsc trupul (și și-l urăsc datorită standardelor estetice promovate de pornografie, tabloide și muzica sinistră în care chirurgia plastică și obscenitatea sunt mai importante decât vocea). Ei vor să-și bage ONG-urile în școli și să le alimenteze din greu cu banii UE și cu bani publici, mai ușor de obținut când îi ceri în numele ideologiei dominante decât în numele culturii înalte.”, a precizat filologul.

În încheiere, acesta și-a exprimat dorința de a vedea o dezbatere reală, onestă și bine documentată în privința acestui subiect. Adrian Papahagi îndeamnă părinții să-și facă datoria de a oferi copiilor o educație cu bun simț, lipsită de pervertiri.

„Aș vrea să asist la o dezbatere reală, dar România e o țară leneșă mental, cu intelectuali adesea prea lași pentru a formula întrebări vexante și pentru a genera o dezbatere (de regulă, vor să dea bine cu fiecare ocazie), cu sociologi nepregătiți să furnizeze cifre și cu jurnaliști mai obișnuiți cu propaganda politică decât cu investigațiile de societate. Excepțiile sunt rarisime și, de-obicei, înjurate din toate părțile.

Mă tem deci că nu vom vedea nici cifre, nici analize, nici argumente, nici informații despre conținuturi de învățământ, nici comparații, și că ne vom alege din nou cu o dezbatere ratată și necinstită.

Dar nu e treaba mea de filolog să port și această dezbatere, cum am purtat atâtea, fără niciun folos, dar cu enorme dezagremente personale.

Părinți de elevi, e treaba voastră acum. Vouă vă revine să vegheați la sănătatea fizică, psihică și morală a copiilor voștri. Informați-vă și implicați-vă în dezbatere. Obțineți acel gen de educație care vă ferește copiii de rău, nu vi-i pervertește. În fond, e responsabilitatea voastră, sunt copiii voștri (fiul meu e deja adult, a terminat anul III de facultate).”, conchide Adrian Papahagi.

(r3media.ro)

Parlamentul European a votat ieri Raportul Matic, care prevede că și bărbații pot naște.
Pentru au votat: Dacian Cioloș, Vlad-Marius Botoș, Vlad Gheorghe, Dragoș Tudorache, Alin Mituță, Ramona Strungariu și Nicolae Ștefănuță, toți membri ai USR-PLUS, din grupul Renew.
Împotriva raportului au votat: Traian Băsescu, Vasile Blaga, Rareș Bogdan, Daniel Buda, Chris Terheș, Cristian Bușoi, Gheorghe Falcă, Maria Grapini, Mircea Hava, Dan Motreanu, Vlad Nistor, Eugen Tomac, Lorant Vincze, Iuliu Winkler.
Carmen Avram, Tudor Ciuhodaru, Corina Crețu, Siegfreid Mureșan, Dan Nica, Rovana Plumb și Mihai Tudose au ales să nu voteze.
Dragoș Pîslaru, Adrian-Dragoș Benea și Marian-Jean Marinescu s-au abținut, în timp ce Claudiu Manda a fost absent.

via Sebastian Bodu. foto via Sorin Faur

(Ion Mihaiu)

Rezoluția Matić, după numele europarlamentarului croat Perdrag Matic, care, prin proiectul inițiat de el, propune libertatea și drepturile sexuale în Uniunea Europeană, printre care se numără dreptul la avort. Raportul Matic,” își propune să facă avortul un drept garantat de Uniunea Europeană, să interzică obiecțiile de conștiință pentru profesioniștii din domeniul sănătății care se opun avortului și să impună educație sexuală obligatorie a copiilor chiar și părinților care nu sunt de acord”.

„Proorocii au făcut cărţi. Au venit apoi părinţii noştri şi au împlinit cele scrise. Iar alţii, după dânşii, le-au învăţat pe de rost. Şi venind generaţia de acum, le-a copiat ţi le-a pus în rafturi, fără să le citească.“ (din Pateric)

Ultimul trib – creştinii; sau despre fractura axiologică a lumii moderne

Într-un text faimos tipărit la 1799, „Christenheit oder Europa”, Novalis identifica modernitatea – fără să o numească aşa – drept spaţiul unei fracturi iremediabile produse la nivelul axiologiei întregului continent. Una dintre evoluţiile pe care le va fi avut în minte germanul era cea legata de prăpastia care se casca atunci între două perspective asupra lumii, doua Weltanschauung-uri radical deosebite la nivelul ontologiilor fundamentale. Cea între „a crede” şi „a nu (mai) crede”.

Citește mai mult – Adevărul.ro

Les foudres de Rome s’abattent sur „Louis 14”. Plusieurs quotidiens italiens ont dénoncé ce mercredi la décision du musée Carnavalet à Paris de remplacer les chiffres romains par les chiffres arabes afin de faciliter la compréhension des visiteurs.

„La polémique: Louis XIV deviendra Louis 14”, publie en Une Il Messaggero, le journal de la capitale italienne, tandis que le Corriere della Sera, principal quotidien de la péninsule, écrit également en première page un commentaire aussi lapidaire qu’éloquent: „Louis 14”.

„Ils peuvent être un obstacle à la compréhension”

Si le Louvre a renoncé il y a quelques années à la numérotation romaine pour désigner les siècles, estimant que ses millions de visiteurs, souvent étrangers, les ignoraient, il les a conservés pour les personnages historiques issus de royauté.

Le musée Carnavalet, consacré à l’histoire de Paris, a quant à lui supprimé tous les chiffres romains dans la plupart de ses espaces.

„Nous ne sommes pas contre les chiffres romains, mais ils peuvent être un obstacle à la compréhension” des oeuvres et des expositions, a expliqué Noémie Giard, responsable du musée Carnavalet, citée par Le Figaro.

Massimo Gramellini, écrivain et vice-directeur du Corriere della Sera, fulminait dans l’édition de son quotidien datée du XVII/III/MMXXI. Selon le quotidien italien, les musées de Rouen réfléchiraient à prendre une mesure similaire.

„Cette histoire des chiffres romains représente une synthèse parfaite de la catastrophe culturelle en cours: d’abord on n’enseigne pas les choses, puis on les élimine pour que ceux qui les ignorent ne se sentent pas mal à l’aise”, écrit-il en première page, rappelant que „les obstacles servent à apprendre à sauter”.

Une „stupidité”

Dans les pages intérieures du journal, un autre intellectuel, Luciano Canfora, dénonce une „stupidité” participant „d’un fléau plus général, celui du ‘politiquement correct'”.

„Il serait souhaitable d’avoir une loi imposant l’analphabétisme obligatoire et le retour à la seule communication orale”, ironise l’écrivain, historien et philologue, qui propose dans un premier temps de supprimer lettres minuscules et majuscules.

Pour le professeur d’histoire romaine Giusto Traina, cité par Il Messaggero, „le vrai problème n’est pas le public”. „Non, le vrai problème ce sont ceux qui décident, les hommes politiques, les dirigeants locaux, ceux qui d’une certaine manière pensent ‘on ne mange pas avec la culture'”, dit-il.

• A Hong Kong social worker’s lawsuit in China challenging a widely used textbook that calls homosexuality a mental disorder has been rejected a second time
• An LGBT support group spokesman says the textbook’s description is as inaccurate as saying the sun revolves around the earth

A Chinese court has upheld a ruling that a textbook description of homosexuality as “a psychological disorder” was not a factual error but merely an “academic view”.

The Chinese LGBT community, and the 24-year-old woman who filed the lawsuit, have expressed disappointment at the decision, handed down last week by the Suqian Intermediate People’s Court in the eastern province of Jiangsu.

Ou Jiayong, who also uses the name Xixi, said the court’s decision about what constituted a “factual error” was “random and baseless”.

In 2016, during her first year of study at the South China Agricultural University in Guangzhou, Guangdong province, Xixi came across a psychology textbook that described being gay as a mental disorder.

The 2013 edition of  Mental Health Education for College Students, published by Jinan University Press, listed homosexuality under “common psychosexual disorders” – along with cross-dressing and fetishism. It stated that homosexuality “was believed to be a disruption of love and sex or perversion of the sex partner”.

The textbook is used by a number of Chinese universities and Xixi was concerned that it was perpetuating the belief that being gay was wrong.

In 2017, Xixi sued the publisher of the textbook, and online retailer JD.com that stocks it, demanding that it remove the reference and publicly apologise. She said the book was “poor quality work” as the statement was wrong, with no scientific basis to back it up.

Late last year, the Suyu District People’s Court in Suqian ruled in favour of the publishing house, saying that the opposing views of Xixi and the publisher were due to differences in opinion rather than a factual error.

In November, Xixi, now a social worker in Hong Kong, appealed against the ruling, but it wasn’t enough to sway the appeal court, which last week handed down its decision to uphold the previous judgment.

She said she believed the evidence she had provided was enough to prove the description of homosexuality as a mental disorder was wrong.

“Maybe this ruling is to reduce controversy,” she said. “But it has also allowed textbooks that pathologise homosexuality to continue circulating, which is a pity.”

Xixi’s lawsuit attracted a groundswell of support from China’s LGBT community, which publicly expressed disappointment at the case’s outcome.

Ah Qiang, spokesman for the Guangzhou-based non-governmental organisation PFLAG, a local peer support group for families and friends of the queer community, compared the textbook description of homosexuality to people believing that the sun revolved around the earth in its inaccuracy.

“The editor of the textbook apparently used viewpoints that do not match society’s perception of sexual minorities today,” Ah Qiang said.

China decriminalised homosexuality in 1997 and it was removed from a list of mental illnesses in 2001. But homosexuals who are “discordant with themselves” or who feel anxious or depressed because of their sexuality are still listed in the official Chinese Classification of Mental Disorders.

The World Health Organization declassified homosexuality as a mental disorder in 1990.

Xixi said that while she had exhausted all legal avenues available to overturn the ruling, there was still much more work to be done and a long way to go to address the situation.

“My lawyer and I will have some public sharing sessions, write up notes with others in the community and see if there’s anything else we can follow up,” she said.

(scmp.com)

FIGAROVOX/TRIBUNE – Les chrétiens représentaient encore 20 % de la population turque au début du XXe siècle: ils ne sont plus que 0,2 % aujourd’hui. Joseph Yacoub, spécialiste de l’histoire des chrétiens d’Orient, raconte comment le régime turc a progressivement effacé jusqu’à la mémoire culturelle de cette minorité persécutée.

Joseph Yacoub est professeur honoraire de sciences politiques à l’Université catholique de Lyon, premier titulaire de la chaire UNESCO «Mémoire, cultures et interculturalité». Spécialiste des minorités dans le monde et des chrétiens d’Orient, il est l’auteur de nombreux ouvrages parmi lesquels: Qui s’en souviendra? 1915: le génocide assyro-chaldéen-syriaque (Cerf, 2014) ; Oubliés de tous. Les Assyro-Chaldéens du Caucase (avec Claire Yacoub, Cerf, 2015) ; Une diversité menacée. Les Chrétiens d’Orient face au nationalisme arabe et à l’islamisme (Salvator, 2018).

L’engagement politique et militaire de la Turquie avec l’Azerbaïdjan contre les Arméniens au Haut-Karabakh (Artsakh) est venu mettre à nu le passé et révéler la gravité du traitement des minorités chrétiennes.

À cette occasion, comment se présente la situation des minorités chrétiennes dans ce pays, comparée à celle d’Arménie?

Il fut un temps où il y avait des communautés chrétiennes dans ce pays. Ce temps est révolu. Depuis, l’histoire est une suite de drames, rythmés d’épisodes, dont certains ont été sciemment éclipsés par l’historiographie officielle. Jadis florissants et prospères, les chrétiens diminuèrent considérablement en nombre et en influence, alors que rien qu’à Constantinople, ils représentaient 40 % de la population au XVIe siècle. Et au tout début du XXe siècle, on les estimait encore à plus de 20 %.

Aujourd’hui, ils ne représentent pas plus de 100 000 personnes, soit moins de 0,2 % d’une population de 84 millions d’habitants. On remarque que les écoles chrétiennes sont en nette baisse et on observe des cas d’expropriation d’églises et de répression à l’encontre de prêtres, tout cela accentué par la politique islamo-nationaliste du président turc Erdogan, qui transforma la Basilique Sainte Sophie en mosquée.

Le XXe siècle connut des turbulences et des convulsions politiques et religieuses. Le génocide arménien et assyro-chaldéen de 1915 mit progressivement fin à la présence chrétienne.

Voici un exemple, parmi d’autres, qui fut complètement occulté. À la veille de la Première Guerre mondiale, il y avait 100 000 chrétiens assyriens qui vivaient dans la région de Hakkari, à l’extrême sud-est de la Turquie ; aujourd’hui, il n’y a plus personne, la moitié fut exterminée et morte sur les routes, l’autre contrainte à l’exode dans de terribles conditions.

Que s’est-il donc passé?

À partir de 1906, des étincelles préludaient 1915, qui portait dans ses germes 1918. Cette politique visait, selon des objectifs arrêtés, à homogénéiser l’Empire ottoman et turquifier le pays, en éradiquant tout groupe ethniquement non turc et non musulman. Ce fut aussi un ethnocide. Des Églises ont été pillées et souillées, des vieillards, des femmes et de jeunes gens abattus. D’autres ont succombé à la maladie ou à la faim, ou ont été transportés en exil, et des jeunes filles outragées et réduites en esclavage. Cette tragédie est bien représentée dans leur littérature mémorielle en araméen, la langue du Christ.

La guerre terminée et la nouvelle Turquie kémaliste née, on a pourtant assisté à d’autres épisodes douloureux.

En décembre 1925, un rapport du Conseil de la Société des Nations (SDN) du général estonien Laidoner, qui avait enquêté sur la ligne provisoire de frontière entre la Turquie et l’Irak, évoquait ce qu’il appelait la Déportation des chrétiens, avançant le chiffre d’environ 3000 victimes, et incrimine les militaires du 62ème régiment turc qui avaient commis sur les habitants «des actes atroces de violence allant jusqu’aux massacres».

Tout a été fait pour effacer la mémoire.

Le phénomène d’annihilation culturelle s’est ensuite accentué. Les noms des villages ont été turquisés, ainsi que les noms patronymiques. Voici des noms de villages assyro-chaldéens désormais complètement métamorphosés: Ischy devint Ombudak, Bazyan: Dogan, Harbol: Aksu, Meer: Kovankaya, et Hoz: Ayirim. Il en est de même des noms de familles à consonance araméenne: Biqasha devint Yalap, et Bikouma: Yabash. Tout a été fait pour effacer la mémoire. Qui plus est, ces villages furent abandonnés et leurs habitants méprisés, laissés dans une ignorance totale et sans protection, non à l’abri des brigands et des aghas kurdes et des Turcs.

Aussi, il ne faut pas s’étonner de voir le pays vidé des rescapés du génocide de 1915. A partir de 1980, privés de sécurité, enserrés entre le marteau et l’enclume (entre l’armée turque et la guérilla kurde d’alors), les Assyro-Chaldéens, qui vivaient dans ce pays depuis 3000 ans, ont pris le chemin de l’exil vers la France et l’Europe, fuyant la répression et leurs misérables conditions. Ce départ en masse a touché plusieurs régions.

Accueillis en France (départements du Val d’Oise et Seine Saint-Denis), ils ont pu, par leur travail et leur persévérance, réussir et accéder à une vie digne, occuper des postes importants, ceci en peu de temps. C’est dans un pays laïque et respectueux de toutes les religions, qu’ils ont pu construire des églises (à Sarcelles et Arnouville), conformément à leurs traditions et selon leurs rites, et vivre pleinement leur foi. En échange, ils vouent à la France amour, loyauté et fidélité.

Face à l’état de négation en Turquie, c’est l’inverse qui s’est produit en Arménie. Lors d’une mission au Haut-Karabakh en 1993, dans le cadre d’une délégation française, à l’initiative des Arméniens, nous avions été, dans un but humanitaire, à Stépanakert, la capitale. On y avait constaté à quel point les Arméniens étaient attachés à ce territoire, qui représente un haut lieu de leur identité nationale et leur spiritualité chrétienne. D’autre part (avec mon épouse Claire), dans le cadre des recherches sur les Assyro-Chaldéens, lors d’une visite en 2012, à la communauté assyrienne d’Arménie, nous avons rencontré à cette occasion les responsables politiques arméniens. À notre retour, nous avons mémorisé cette histoire dans un ouvrage: Oubliés de tous. Les Assyro-Chaldéens du Caucase (Ed. du Cerf, 2015), ce qui nous a permis d’observer et d’apprécier l’état d’évolution de la communauté, et de constater qu’ils sont bien traités et reconnus. D’ailleurs, les liens culturels et de fraternité entre les Assyro-Chaldéens (dits Assori) et les Arméniens remontent loin dans l’histoire (y compris des mariages mixtes).

L’arrivée des premiers Assyriens en Arménie remonte à 1805, venant de Turquie et de Perse, processus qui s’est nettement accéléré en 1828 et en 1915-1918. Il s’agit d’une population en grande majorité rurale, qui vit de l’élevage et de l’agriculture.

En dehors de la capitale Erevan, ils sont concentrés principalement dans sept villages en particulier à Verin Dvin, Arzni, Nor Artagers et Koïlassar. Ils ont accompagné l’indépendance de l’Arménie dès 1989, fondé des associations et des écoles, ouvert des centre culturels, édité des manuels scolaires en araméen. Cela dit, comme beaucoup d’Arméniens, certains ont pris le chemin de l’exil (Etats-Unis, Europe…).

L’État arménien reconnaît officiellement le génocide assyrien de 1915 et un mémorial est érigé à Erevan en hommage aux victimes. Ils ont leur propre église (adeptes de l’Église d’Orient, dite nestorienne) avec un clergé local. L’association Atour (Assyrie) date de 1989 (officialisée en 1992), dotée d’un bureau à Erevan, donné par les autorités arméniennes. Il existe depuis 1998 un centre de la jeunesse assyrienne (Ashour), et en 2003 un centre culturel Beth-Nahrain (Mésopotamie) fut inauguré. Des manuels de langue araméenne ont été édités en 2008. Il existe aussi des programmes de radio et de télévision. À Arzni, il y a une école élémentaire pour la communauté, et à l’école publique l’araméen moderne (soureth) est enseigné. La situation se présente d’une manière quasi semblable à Verin Dvin.

Les Assyriens d’Arménie – redevables à ce pays qui les reconnaît – le lui rendent en combattant avec leurs compatriotes arméniens.

D’autres données importantes sont à relever. Le maire d’Arzni et de Verin Dvin sont assyriens, sans distinction de sexe. La signalétique (des rues des communes) est trilingue: russe, arménien et araméen. Souvent les rues portent des noms de personnalités assyriennes parmi lesquelles le philosophe Bardesane (IIè siècle), le roi assyrien Assurbanipal, le roi d’Ourhai (Edesse) Abgar Okama, Saint-Ephrem, le patriarche Mar Benyamin Shimoun…

On comprendra dès lors que les Assyriens d’Arménie – redevables à ce pays qui les reconnaît – le lui rendent en combattant avec leurs compatriotes arméniens pour sa liberté et le maintien du Haut-Karabakh comme territoire arménien. Selon les informations recueillies, au minimum 6 jeunes Assyriens sont morts, plusieurs disparus et blessés, originaires des villages de Verin Dvin et de Arzni.

Le 25 octobre, le prêtre de la communauté assyrienne, Nikademus Yukhanaev, a adressé un message en araméen et en arménien, condamnant l’attaque turco-azérie. «Nous condamnons fermement, déclare-t-il, l’attaque turco-azérie et appelons tous les Assyriens du monde et toutes les personnes de bonne volonté à lever leur voix pour faire immédiatement cesser cette agression, nous sommes solidaires plus que jamais avec nos frères arméniens, nos communautés sont liées par notre histoire et notre culture.»

Négation d’un côté, reconnaissance de l’autre, voilà la différence entre la Turquie et l’Arménie.

(Joseph Yacoub – lefigaro.fr)

Criticul de la Kremlin, Alexei Navalnîi, a fost otrăvit de o sticlă de apă în camera sa de hotel din orașul siberian Tomsk, nu la aeroport, așa cum se credea anterior, a declarat echipa sa alături de un videoclip postat joi pe contul de Instagram al Navalnîi.

Navalnîi s-a îmbolnăvit violent pe un zbor intern în Rusia luna trecută și ulterior a fost transportat cu avionul la Berlin pentru tratament. Germania spune că a fost otrăvit de un agent nervos Novichok. Rusia spune că nu a văzut nicio dovadă că ar fi fost otrăvit.

Ideea este că jumătate din echipa sa se afla în avion, jumătate rămăsese în orașul Tomsk. Cei care au rămas în Tomsk au mers imediat să investigheze camera de hotel, după ce au aflat că lui Navalnîi i s-a făcut rău în avion. Aceștia au filmat momentul în care culeg ceea ce ar fi putut fi probe importante, deși erau sceptici că vor găsi ceva.

Potrivit postării echipei sale, experții germani au identificat agentul Novichok cu care a fost otrăvit Navalnîi în una din sticlele luate din camera de hotel. Asta în vreme ce autoritățile ruse au susținut tot timpul că nu au găsit nici urmă de dovadă care să susțină teoria otrăvirii. Rezultatele au fost confirmate de ate trei laboratoare.

Conform informațiilor vehiculate de presa din Rusia, înregistrările video cu persoanele care au intrat sau au ieșit din hotelul în care era Navalnîi, au fost sustrase de „autoritățile ruse”. Astfel, devine evident că acește cunosc exact cine l-a otrăvit pe Navalnîi.

FSB-ul rusesc s-a făcut din nou de râs, permițându-le celor din echipa lui Navalnîi să ia cu ei în Germania, sticla din plastic pe care ulterior s-au depistat urme de Novichok.

(timpul.md)

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis joi că Ungaria a încălcat drepturile unui bărbat transgender iranian prin faptul că a refuzat schimbarea numelui şi genului înregistrate oficial, informează dpa.

CEDO a notat că bărbatul respectiv fusese născut femeie în Iran în anul 1987, dar a afirmat că s-a identificat drept bărbat de la o vârstă timpurie.

El a primit azil în Ungaria în anul 2015 întrucât a fost persecutat în Iran din cauza identităţii sale de gen.

Totuşi, atunci când a solicitat în anul următor schimbarea numelui şi genului oficiale, autorităţile i-au comunicat că nu există nicio procedură pentru a face acest lucru în cazul refugiaţilor.

În iunie 2018, Curtea Constituţională a Ungariei a confirmat că nu există niciun temei juridic pentru recunoaşterea schimbării numelui sau a genului pentru cetăţenii străini rezidenţi legal.

Situaţia a fost neconstituţională şi în aceste condiţii s-a solicitat parlamentului să găsească o soluţie până la finalul lui 2018, dar potrivit CEDO aleşii ungari nu au dat curs până acum acestei cereri.

CEDO a explicat că, prin faptul că nu i-a oferit bărbatului acces la procedura juridică de recunoaştere a genului, Ungaria a încălcat fără niciun motiv dreptul lui la respectarea vieţii private.

Conform hotărârii CEDO, autorităţile ungare vor trebui să-i plătească bărbatului daune în valoare de 6.500 de euro. Decizia nu poate contestată în apel.

(timpul.md)

În timp ce radicalii Stângii americane dărâmă statuia lui George Washington, comuniștii germani au hotărât să-l pună pe V. I. Lenin — terorist, revoluționar, dictator — pe un nou piedestal al minciunii.

(Mihail Neamțu)

While a global row rages over the controversial pasts of historical figures immortalised as statues, on Saturday a divisive new monument to the former Soviet leader Vladimir Lenin will be unveiled in Germany.

More than 30 years after the communist experiment on German soil that followed the second world war ended, the tiny Marxist-Leninist party of Germany (MLPD) will install Lenin’s likeness in the western city of Gelsenkirchen.

The MLPD says it is the first such statue ever to be erected on the territory of the former West Germany, decades after the eastern German Democratic Republic communist state collapsed.

„The time for monuments to racists, antisemites, fascists, anti-communists and other relics of the past has clearly passed,” said MLPD’s chair, Gabi Fechtner, in a statement.

„Lenin was an ahead-of-his-time thinker of world-historical importance, an early fighter for freedom and democracy,” she said.

Not everyone in Gelsenkirchen, a centre of the former industrial and mining powerhouse Ruhr region, has welcomed the 2.15 metre (7ft) likeness of the communist leader, which was made in the former Czechoslovakia in 1957.

„Lenin stands for violence, repression, terrorism and horrific human suffering,” representatives from mainstream parties on the Gelsenkirchen-West district council said in a resolution passed in early March.

The council „will not tolerate such an anti-democratic symbol in its district”, it added, urging that all legal means should be used to block its installation.

But later in March the upper state court in Münster rejected an argument that the statue would impact a historic building on the same site.

The MLPD has trumpeted interest in the statue from as far away as Russia, and is celebrating the unveiling with sausages and cake – while urging guests to maintain social distancing and wear nose and mouth coverings against coronavirus infection.

The worldwide Black Lives Matter movement has found some echo in Germany. Unknown people splattered red paint on a statue of Otto von Bismarck in Hamburg’s Altona district this week.

The „Iron Chancellor” behind Germany’s unification in 1871 is also known for hosting the Berlin Conference of 1884, which became a byword for the carving up of Africa between European colonial powers.

Berlin itself has been a hub of activism against public commemorations of colonialists, with much ire directed at street names honouring 19th-century figures in the so-called „African Quarter”.

But political decisions to rename roads named after figures like Adolf Lüderitz, a merchant who played a key role in colonising Namibia, or Carl Peters, a colonialist behind German expansion in eastern Africa, have met with resistance from locals.

Urte Evert, head of Berlin’s Spandau Citadel museum, where many old statues are on display, said that in decades of experience addressing the country’s Nazi and communist pasts, „things have always been done properly” with official applications to local authorities and orderly dismantling of monuments.

„We haven’t made so much progress with colonialism, something the USA, Britain and France too have been confronting for much longer,” Evert added.

While the US, Britain and Belgium have seen statues of Christopher Columbus, slave trader Edward Colston and King Leopold II, brutal ruler of the Congo, attacked or removed, in Germany, only a handful of monuments have been splattered by paint.

For Evert, how these objects are presented to the public could be a way for the country to reckon with its past.

Statues that are „overturned or provided with a plaque [to explain its past] can make it possible for a debate to take place in a public space,” she said.

(indiatoday.in)

PODCAST. Code source raconte comment Black Lives Matter, lancé en 2013, grandit en influence aux Etats-Unis.

Ecoutez Code source, le podcast d’actualité du Parisien.

Dragii mei,

Multă lume s-a inflamat când a văzut acele desene ce înfățișează medici în chip de diverse zeităti. E și una care seamănă cu icoana Hristos Pantocrator.

Am aflat și de ce au fost făcute. Au vrut să mulțumească medicilor planetei pentru munca lor și asta i-a dus pe ei mintea să facă.

Ce să zic? Săracii de ei! Au irosit talentul fantastic pe care îl au ca să creeze blasfemie.
Ce analfabetism duhovnicesc!

ASTA ESTE UN EXEMPLU FFF BUN DE NEVOINTA NELUCRATOARE!!
Adică să facem ceva de la noi din cap despre cum credem noi că trebuie să fie Dumnezeu.
Așa s-a ajuns să vedem peste tot niște caricaturi de icoane și niște imitații de creștini.

ADICĂ?
Noi la Sf. Liturghie zicem: „Pe Tine te lăudăm, Pe Tine te binecuvântam, Ție îți mulțumim, Doamne, și ne rugăm Ție!”

SERIOS??
Când, cum și cât îl lăudăm noi pe Hristos?
Când, cum și cât îl binecuvântam noi?
Când, cum și cât îi mulțumim?
Cât despre rugăciune….

Păi să vedem:
– Ne rugăm de măritiș
– Ne rugăm să ne meargă bine la serviciu (ca și cum nu ar trebuii să ne facem treaba)
– Ne rugăm să ia Costel al nostru bacul (de parcă n-ar trebuii să învețe)
– Sporul casei, bani, loto, etc.?
– Neapărat să câștigăm procesul
– Dacă se poate să fim sănătoși TUN că să pacatuim în continuare (pentru că nu ne trece prin cap că boala e îngăduită spre îndreptare)
– Să moară sau măcar să pățească ceva rău vrăjmașii noștri (de parcă nu ne-ar fi spus Hristos să-i iubim)
– Să se întoarcă la noi gagica sau darlaul, după caz, ca să ne continuăm „relația” (adică curvia sau preacurvia)
– Să nu rămână pisi gravidă că nu e momentul acum.

În fine! Cred că e CLAR.
DE FIECARE DATĂ CÂND CEREM ASEMENEA ABERATII IL JIGNIM PE HRISTOS!!!!
Mai mult ne facem un hristos (intenționat am scris cu h mic) după chipul și asemănarea noastră.

NICI O LEGATURA CU CEEA CE TRE SĂ FACEM CA SĂ AJUNGEM ÎN ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR!!
Deci, de câte ori nu cerem ceea ce ne rugăm în ecteniile de la Sf. Liturghie ne facem in mintea, emoțiile, sentimentele, imaginația noastre un Dumnezeu mult mai urât decât prostiile astea duhovnicesti.
Așa că hai să ne scoatem întâi din minte și suflet caricaturile despre Hristos, cel pe care îl vrem după chipul și asemănarea noastră!!

Doamne, luminează-ne cu lumina Învierii Tale!

(Cătălin Rusu)

Tâmpenia unor decidenți se transformă în exces de zel. Sau invers…

Excesul de zel duce la tâmpenia unor decidenți. Oricum ar fi, este înfiorător ce i-au făcut acestui om.

(Simona Ionescu)

Drama unui român. A traversat molima din Europa ca să organizeze, la telefon, înmormântarea mamei

Un român care a revenit de urgență din Londra, pentru a-și asista mama care a ajuns în comă la spital, trăiește momente halucinante: femeia a murit, în spital, el e captiv într-o pensiune unde trebuie să stea cele 14 zile de carantină instituționalizată și nu poate decât să organizeze, prin telefon, funeraliile celei care i-a dat viață, în contextul în care nu au alte rude.

Practic, tânărul a traversat molima din Europa, dar a mai apucat să își vadă  mama, în viață, iar acum tot ce poate face e să regleze, la telefon, înmormântarea mamei sale. Originar din Arad, Dan – Andrei Marian (35 de ani) lucrează în Londra, în industria HoReCa, de 10 ani. Joi a aflat că mama sa a căzut și a fost găsită inconștientă în curtea casei, de unde a fost dusă, de urgență, la spital.

Ambasada României i-a emis un document în regim de urgență, care  justifica venirea sa în țară, în ciuda restricțiilor impuse de pandemie. Sâmbătă a luat avionul spre Budapesta. După o noapte petrecută în aeroport, duminică dimineața a avut un autocar cu care a călătorit până în Vama Borș. După mai multe ore de așteptare a fost transportata într-un centru de carantină din Curtici, județul Arad.

Ar fi vrut să fie, cumva, mai aproape de mamă, după o serie de discuții telefonice cu autoritățile, le-a cerut și în scris, permisiunea de a merge acasă, unde să efectueze carantina, având în vedere că atât locuința sa din Arad, cât și cea a mamei erau libere. Nu a primit niciun răspuns.

În plus, mama tânărului, care suferise un atac cerebral, a decedat, marți dimineață. El e singura rudă a femeii. Ce poate face acum? Nimic. Cumva, trebuie să organizeze înmormântarea.

”Sunt în situația aberantă de a organiza, telefonic, înmormântarea mamei mele. Adică preluarea de la spital și incinerarea, conform dorinței pe care ea și-a manifestat-o. Am luat legătura cu o firmă de pompe funebre din cartierul unde locuia ea, să se ocupe. Același lucru, să organizez telefonic toate acestea, îl puteam face din Londra.

Am revenit în țară pentru un caz de forță majoră, să fiu alături de cea care mi-a dat viață, iar tot ce am reușit e să fiu captiv în carantină”, a declarat, pentru Evz.ro, Dan – Andrei Marian.

Aberațiile nu se opresc aici. Tânărul a explicat faptul că, justificat, se teme pentru sănătatea lui, având în vedere condițiile de cazare din pensiunea devenită centru de carantină instituționalizată.

”Sunt cazat într-o cameră cu alte trei persoane, venite, fiecare, la altă dată și din alte locuri. Dacă e vreunul infectat dintre noi, ne îmbolnăvim și ceilalți. Ce rost are această carantină dacă eu stau 12 zile și în a 13-a zi vine cineva infectat? Carantina nu își mai îndeplinește scopul”, a mai explicat tânărul.

Sursa foto: facebook / Dan-Andrei Marian

(Georgeta Petrovici)

Alan Greenspan (n. 6 martie 1926, New York, SUA) este un economist american, fost președinte al Federal Reserve.

Greenspan a condus banca centrală americană în perioada 1987 – 2006 și este considerat arhitectul crizei financiare din perioada 2007 – 2009 deoarece a patronat modificările legislative care au dus la reglementarea sistemului bancar in mod protectionist, dând mână liberă marilor grupuri financiare sa desfasoare activitati economice ce nu ar fi fost favorabile fara interventia guvernului, și a menținut dobânzile la niveluri foarte joase pentru a încuraja creditarea la scară largă.

(Wikipedia)