Demersul Asociației Culturale 24pharte de înființare la Ploiești a Muzeului de Artă Contemporană în Aer Liber se află sub Patronajul Ministerului Culturii
25 Octombrie 2021. Deschiderea celei de a IV-a ediții a Taberei/Simpozionului de Sculptură Monumentală Contemporană de la Ploiești.
Această ediție este încă un pas spre realizarea scopului propus municipalității de către Asociația Culturală 24pharte și anume, acela de înființare la Ploiești a Muzeului de Artă Contemporană în Aer Liber.
De asemenea, în acest an, demersul Asociației Culturale 24pharte a fost recunoscut ca un act de cultură autentic, prin aceea că această “etapă decisivă privind fondarea Muzeului de Artă Contemporană în Aer Liber” și astfel întregul nostru efort, se va desfășura sub patronajul Ministerului Culturii (cf. adresei 3849/28 05 2021).
Mulțumim pe această cale d-lui ministru Bogdan Gheorghiu și celor din minister care au considerat îndreptățită cererea noastră de a ne continua proiectul sub acest auspiciu.
Nu există patriotism fără patrimoniu.
Asociația Culturală 24pharte
Ioan Vintilă Fintiș, poet
Chifu Leonida Corneliu, jurnalist
Marian Zmaranda, inginer
Eugen Petri, sculptor
Cătălin Apostol, regizor
Florin Manole, jurnalist