close

Poezie

PoeziePromovate

Balada unei scoici visătoare

plaja-scoici-5

Ce figuri de stil vi se par mai relevante și care este mesajul poeziei?

Balada unei scoici visătoare

Vină odată, dulce himeră,
Firule-de-nisip-princiar,
Şi-n trupul meu cu iluzii de sferă
Împlîntă lancea ta de cleştar.

În nămol, sub o tijă de nufăr,
Te-aştept zi şi noapte, te-aştept;
Se-nroşeşte apa cînd sufăr,
Perla lunii îmi sîngeră-n piept.

Confundă mlaştina cu oceanul.
Între liane, moluşte şi peşti,
Trece ziua, săptămîna şi anul
Şi-mi subţie credinţa-n poveşti.

Îndurerează biologia mea visătoare,
Sîngerosule, tandrule Cavaler,
Să-mi curgă carnea spre-ascunse tipare
De dor, de-armonii şi mister.

Pune în ordinea mea firească o altă
Ordine, decît în coralii comuni –
Să se cutremure mediocra apă din baltă
De puterea nemaivăzutei minuni!

Arcadie Suceveanu, ,,Cafeneaua Nevermore”, Chișinău, 2011

https://www.facebook.com/groups/gramaticalimbiiromane1/permalink/7899964613376320/?rdid=fwkCDCECDMxArxbj

mai mult
Cenaclu - PoeziePoeziePromovate

Întâmplare 

Captură de ecran 2023-09-02 224119

Întâmplare

de Ilarie Adrian Frone

Frone Ilarie Adrian
Frone Ilarie Adrian

E-o întâmplare fericită acum venirea ta,
În viața-mi ternă, cea gri, de culori lipsită,
Și plină de hârtii și multe, prea multe poeme,
Ce triste par mereu că sunt, nefericite.
E viață în privirea-ți vie, neprefăcută,
Și tot mereu ea generos îmi e mie sortită:
Să-ți fiu dar soț, frate, tată, copil și încă
Mult mai mult de-atât – să fiu cu totul clipă
Si un eon de veșnicie – să pot să-ți dau tărie,
Să pot să țin în mine si slăbiciune și duioșie.
Voi fi, voi fi tot lângă tine, voi fi cu tine,
Poate vom făuri destine noi din tine și din mine
Să alinăm răni vechi, să nu mai facem
Să fie clipa adumbrită de un trecut ce nu mai e –
Prezentul este pentru mine ce e și pentru tine:
Durată fără de durată – o existența ce-i colorată
Cu multă voioșie în clipa când se scrie pagina
Din cartea vieții noastre – Letopiseț ce n-are început,
Diată ce-i menită să dăinuiască spre viitorul început
Însă nicicând frânt și adumbrit de vălul toamnei.
Fii dar a mea iubită, fii jumătate, fii tu privind în zori de zi,
Fii cum ești, fără să te mai ferești – sunt aici, nu am să plec!
Fii tu o fericire ce-i cu rost, cu nume ca-n povești cerești!

mai mult
PoeziePromovate

Iarbă de uitare – Cezar Baltag

WhatsApp Image 2023-07-26 at 11.18.43

CEZAR BALTAG (1939 -1997)
Corector, redactor la „Gazeta literă”, redactor-șef adjunct la revista „Luceafărul,”, redactor-șef la „Viața românească” după 1990. Poet din generația: Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Matei Călinescu, Mircea Ivănescu, Petre Stoica.

Iarbă de uitare – Cezar Baltag

A căzut steaua.
Mi-am strâns cenușa sub cap și am chemat
somnul.

Și am visat că se făcea un dulce și un amar,
și am visat că se făcea o vreme fluidă,

și am visat o balanță
care cântărea zile și nopți
și o femeie care torcea norii.

Era un râs pestriț în păsări și pești.
Și bătrâna secerătoare
îmi legăna viața
într-un leagăn de gresie.

Pământul
era
ca pământul,
bun de născut și murit.

Unde și unde, o vamă, unde și unde,
un deal.
Aici apă, dincolo noapte, mai încolo
mosorul pustiului.
Râsul dezleagă snopii, plânsul îl treieră,
lumina își caută ziua,
cenușa întârzie.

Sursă: Adina Speranță

Via: Dan Drăguș

Editor: Liviu Ioan Manole

mai mult
PoeziePromovate

Moartea căprioarei De Nicolae Labiș

WhatsApp Image 2023-07-18 at 22.09.31

Moartea căprioarei
De Nicolae Labiș

Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit şi a curs pe pământ.
A rămas cerul fierbinte şi gol.
Ciuturile scot din fântână nămol.
Peste păduri tot mai des focuri, focuri
Dansează sălbatice, satanice jocuri.

Mă iau după tata la deal printre târşuri,
Şi brazii mă zgârie, răi şi uscaţi.
Pornim amândoi vânătoarea de capre,
Vânătoarea foametei în munţii Carpaţi.
Setea mă năruie. Fierbe pe piatră
Firul de apă prelins din cişmea.
Tâmpla apasă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
Planetă, imensă, străină şi grea.

Aşteptăm într-un loc unde încă mai sună,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scăpăta soarele, când va licări luna,
Aici vor veni în şirag să se-adape
Una câte una căprioarele.

Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să tac.
Ameţitoare apă, ce limpede te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege şi de datini.

Cu foşnet veştejit răsuflă valea.
Ce-ngrozitoare înserare pluteşte-n univers!
Pe zare curge sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am şters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flăcări vineţii,
Şi stelele uimite clipiră printre ele.
Vai, cum aş vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
Frumoasă jertfă a pădurii mele!.

Ea s-arătă săltând şi se opri
Privind în jur c-un fel de teamă,
Şi nările-i subţiri înfiorară apa
Cu cercuri lunecoase de aramă.

Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit,
Ştiam că va muri şi c-o s-o doară.
Mi se părea că retrăiesc un mit

mai mult
PoeziePromovate

Ție, Doamne!

ortho

          Ție, Doamne!

de Adrian Frone

 

Sunt însă gând și nu sunt doar o faptă,

Sunt poate câteodată o vară ratată,

Sunt poate un sentiment prezent,

Ce poate fi chiar și absent din marele context.

Însă nu sunt  o acțiune dusă permanent:

Emit idei și largi trăiri, în deveniri,

Mă zbat să nu apar mai altfel decât sunt,

Destul m-au tot hulit cei dincolo rămași,

Crezând că am tradat – pe nimeni n-am vândut!

Doar sufletul mi-e mut de-atâta gratuit venin

Venind chiar dinspre cei pe care i-am iubit…

Și împietrit, de soartă părăsit, adun mereu pelin.

O, Doamne! Spune Tu!Mă îndeamnă dar spre viitor

Sau pierde-mă mereu în teribilele sanțuri de trecut,

Însa nu mă lăsa să fiu mereu lipsit de mâna Ta; ușor,

Și poate de tot nu greu îmi e acum să mă adun, și împlinit,

Să merg în drumul neștiut ce-a dus spre mine și spre Tine:

Îti mulțumesc! Da, mulțumirea mea așa cum e ea,

Să fie hrana Ta  din mine – și eu mă voi hrăni cu Tine,

Și-o fi odată loc și de popas în marea-Ți inimă…

mai mult
Poezie

Am cunoscut o haimana de poet

WhatsApp Image 2023-01-14 at 22.46.33

Am cunoscut o haimana de poet

de Ancelinl Roseti

Îţi voi urma sfatul, bătrâne!…
Feerică este mâna prietenului la plecare.
În a frunzei matcă simetria este ucisă.
Virgină, viespea focarul străzii bastarde caută. Îl caut şi eu…
Urbea îşi impune a sa concentrare febrilă:
„În astă seară, unul pe celălalt, din icoane, sfinţii se răpesc ― cunoscute sunt făcătorilor de zei măruntaiele simfoniei.
Fatumul, spălându-şi coama în apa fluviului, gravează în fruntea rătăcitului lacrima papei!
Schimbătoare culori bat la uşa făgăduielii:
„Se întâmplă să afli al Vestalei cântec sfâşiat de pofte ― se întoarce tot timpul în ea. Aşa ne place să facem!”
Noaptea a năpădit portocalii, tabla de şah refuză paradoxurile lui Zenon din Eleea…
(Mă întreb: ce-o fi spunând Borges!?)
Al eterului flaut, râzând, desparte legile consolării: în floarea pe jumătate deschisă doarme sămânţa spiritului.
Sanctitatea mă dăruieşte Pergamentelor şi pântecelui matern. …Şi aceasta e mult…
Ce mai…! Am cunoscut o haimana de poet.

 

Ancelin Roseti (n. 25 mai 1967, Bârlad, România – d. 19 iunie 2022) a fost un poet și publicist român, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A publicat poeme, cronici literare si pamflete în zeci de reviste culturale și nu numai, a publicat, printre altele, volumele: Imperiul mâlului (Galati,1999); Împãierea lumii (Iasi, 2004); Fericit pe la colturi (Iasi,2005). În anul 2001 îi este premiat volumul Imperiul mâlului, la Festivalul International de Poezie Ronald Gasparic. În iunie 2006, la cea de-a V-a editie a Premiilor Eminescu, a fost nominalizat pentru medalia Teiul de Aur.

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePoeziePromovate

Cântecul mării

WhatsApp Image 2022-11-24 at 16.56.09

Cântecul mării

                                                                               de Cristian Botez (volum în pregătire)

Ascultă, copilul meu,
Cântecul mării.
Ascultă-l şi vei auzi,
Atunci când
Stelele se scaldă în lumina albă a mării,
Când briza dinspre seară-şi dă
Fecioria digului,
Când pescăruşii
Sfâşie cu disperare
Aerul
A dor.

Vei auzi, atunci,
Şoaptele de dragoste
Spuse,cândva, demult,
Cu mii de valuri în urmă,
Iubitei tale mame…

 

Foto Cristian Botez

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePoeziePromovate

Poezie

#

eu îți adun
urmele pașilor
și le readuc acasă
le spăl frumos
apoi le întind pe sârma
de uscat rufe
să se albească
și să nu le mai
recunoști
după mult timp
luna a coborât iar
pe pământ
ne-am plimbat la braț
toată noaptea
pășind peste apele râului
ca pe asfalt
urletul lupului alb
rănit mortal
din dragoste bolnavă
apoi noaptea rămâne
în lenjerie intimă
de un roșu mortal

 

Dan Drăguș

mai mult
PoeziePromovate

Noi tot aici – POEZIE

WhatsApp Image 2022-09-18 at 8.00.41 PM

Noi tot aici
de Andrei Ciurunga

Trec primăveri cu flori la subsuoară,
în struguri mustul toamnelor și-l suie,
se cern zăpezi a nu știu câta oară,
noi tot aici, noi tot bătuți în cuie.

Ne cresc orfani copiii pe coclauri,
nevestele ca fânul se usucă,
răsar din mame stânjenei și lauri,
noi tot aici, noi tot cu dor de ducă.

Parcă n-am fost în lume niciodată,
Duminicile parcă ne-au uitat și ele,
prietenii prin cârciumi se îmbată –
noi tot aici, noi tot între zăbrele.

Cățui de nuferi ard în rugăciune,
pe sub salcâmii înfloriți trec fete,
bâtrâne viori întineresc sub strune,
noi tot aici, noi tot în baionete.

Țițeiul nostru spumegă în sonde,
scot munții saci de aur la lumină,
cresc cozonaci pe câmpurile blonde –
noi tot aici, noi tot pe rogojină.

Împărății cât șapte țări într-una
se clatină, pândite de cenușe,
stăpâni ai lumii au mușcat țărâna,
noi tot aici, noi tot între cătușe.

Cu alte poze vine-abecedarul
iar geografia alte hărți aduce,
istorii noi așterne cronicarul –
noi tot aici, noi tot bătuți pe cruce.

Noi tot aici, cu rădăcini amare,
Parcă născuți din ghinde și blesteme –
Noi tot aici, noi tot în așteptare,
Să prindă visul trup – și să ne cheme.

Alăturați-vă comunității: www.facebook.com/groups/sfintiiinchisorilor

Via Sfinții Închisorilor

mai mult
ActualitateCentru de PresăPersonalitățiPoezie

Când n-am ce scrie – Alexandru Vlahuță

WhatsApp Image 2022-09-07 at 11.35.19

Ce veţi fi mirând de mine?
Scriitor sunt, vedeţi bine,
Şi pot spune cui mă-ntreabă
Că şi eu mă aflu-n treabă.

Cronici, critică, nuvele
Sunt la mine bagatele:
Dă-mi subiectul, spune-mi plata,
Şi articolul e gata.

Parcă cine ştie ce e…
Fur de colea o idee,
Mai un calapod de colo,
Şi-s şi eu de-ai lui Apolo.

Ş-apoi sunt atâtea-n lume,
Că, să stai, să scrii volume!
Stil? Grămatică? Gogoşi,
Pentru cei neputincioşi.

Astea-s spuma, gându-i marea,
Nu-mi strunesc eu cugetarea
Plină, clară, elegantă
Pentr-o virgulă pedantă!

Am subiectul? Restu-i gata:
Ţi-aştern proza cu lopata.
Iar când n-am şi n-am ce scrie,
Atunci torn o poezie.

 

mai mult
PoeziePromovate

De ce, iubita mea?

WhatsApp Image 2022-08-27 at 10.46.07

De ce, iubita mea?
de Cristian Botez

 

De ce nu suntem doar
Stele cazatoare, iubita mea?
Spune-mi de ce?
De ce nu ne intrecem inot
Cu pestii ca purpura,
De-a lungul tarmurilor in Tahiti?

De ce, dragostea mea,
Nu esti tu o dimineata africana
Iar eu un nor
Care aduce ploaia
De dincolo de Kilimanjaro?

Si, mai ales, de ce,
De ce, iubirea mea
Am devenit,
Asa, de-odat,
A unui vis frumos reflexie
Pe-oglinda rece-a unui lac?
(29 iulie 2006)

mai mult
ActualitatePoezie

SALVATORE QUASIMODO

WhatsApp Image 2022-08-22 at 10.55.37

„Eu sunt un om singur, un singur infern.” (Salvatore Quasimodo, În curând va fi searå, 1936)

SALVATORE QUASIMODO
(1901-1968)
Premiul Nobel pentru Literaturå în anul 1959

POATE INIMA

Va să se irosească mirosul acru de tei
În noaptea ploioasă. Fi-va zadarnic
Timpul bucuriei, furia lui,
Acea muşcătură de fulger ce spintecă.
Abia de rămâne făţişă nepăsarea,
Amintirea unui gest, a unei silabe,
Dar ca a unui molcom zbor de păsări
Printre aburi de ceaţă. Şi tot mai aştepţi,
Nu ştiu ce, pierdută pentru mine; poate
Un ceas hotărâtor, care să-nsemne
Începutul sau sfârşitul: o soartă
Geamănă de-acum: aici negrul fumului
De incendii usucă beregata. Dacă poţi,
Uită gustul acela de sulf şi spaima.
Cuvintele ne ostenesc,
Suie din nou dintr-o apă lapidată;
Poate inima să ne rămână, poate inima…

FĂRĂ AMINTIREA MORȚII

Primăvara înalță arbori și fluvii
glasul de neguri e mut,
pierdut în tine, iubire.
Fără amintirea de moarte
în carnea lipită de-a ta
vibrarea ultimei zile
ne trezește adolescenți.
Nimeni nu ne ascultă
al sângelui tremur ușor !
Ramură devenită
e mâna mea
pe șoldul tău înflorind.
Din plante, pietre și ape
se nasc făpturile lumii
sub a vântului intensă bătaie.

DE FRUNZA SĂLCIILOR

Și cum mai puteam noi cânta
cu piciorul străin deasupra inimii
între morții părăsiți în piețe,
pe iarba dură ca ghiața, ascultând
vaietul de miel al copiilor, urletul negru al mamei
care mergea în întâmpinarea fiului
crucificat pe stâlpul de telegraf.
Ca o juruință, de ramurile sălciilor
și țiterele noastre erau aninate
oscilând ușoare în vântul tristeții.

Via Stamate Constantin

mai mult
PoeziePromovate

…ce-mi veni la ceas târziu…

WhatsApp Image 2022-07-25 at 08.30.41

…ce-mi veni la ceas târziu…
Villon, poetul adolescenței mele și trecerii mele din liceu spre stagiul militar

Balada doamnelor de altădată
de François Villon

Pe unde-s, prin ce ţări de vis,
Flora, romana-ncântătoare,
Alcibiada sau Thais,
Echo, dând zvonuri chemătoare

Pe stânci şi ape spre liman,
Frumoasă de pereche n-are?
Dar unde-i neaua din cel an?.

Dar înţeleapta Helois?
De dragu-i, cât a pătimit
Pierre Abelard la Saint Denis,
Scopit şi-apoi călugărit.
La fel, Doamna ce-a poruncit
Să se înece Buridan
În sac şi-n Sena azvârlit?
Dar unde-i neaua din cel an?.

Regina Blanche ca floarea-nvoaltă
Cântând cu voce descântată,
Betris, Alis, Berte cea înaltă,
Erembourg, doamnă-n Maine odată
Lorena Jeanne, nevinovată
De englezi arsă la Rouan,
Unde-s, Fecioară preacurată?
Dar unde-i neaua din cel an?.

Prinţe, nu întreba pe unde,
Nici de al vremilor noian,
Doar un refren îţi va răspunde:
Dar unde-i neaua din cel an?

Via Cristian Botez

mai mult
PoeziePromovate

Despărţire

WhatsApp Image 2022-07-05 at 08.30.17

Despărţire
La urma urmei, ce să-ţi spun?
Gata – Şi nu-mi purta iubire,
E o povară mult prea grea
Cere eforturi de simţire.

Cu buzele-ai atins prăpădul!
Simt nebunia dând năvală.
Dar m-ai distrus din stângăcie,
Cum spargi o vază din greşeală.

Desigur, trupul meu trăieşte,
Umblă prin lume, cum îi felul,
Dar viaţa scapă de pe dânsul,
Cum de pe-un deget mort, inelul.

Tâmpla mai dă unele semne
De râs, dar mâna cade-n gol,
Miresmele şi sunetele
Se-ndepărtează stol cu stol.

poezie de Bella Ahmadulina

mai mult
1 2 3 24
Page 1 of 24