close

Poezie

Poezie

Am cunoscut o haimana de poet

WhatsApp Image 2023-01-14 at 22.46.33

Am cunoscut o haimana de poet

de Ancelinl Roseti

Îţi voi urma sfatul, bătrâne!…
Feerică este mâna prietenului la plecare.
În a frunzei matcă simetria este ucisă.
Virgină, viespea focarul străzii bastarde caută. Îl caut şi eu…
Urbea îşi impune a sa concentrare febrilă:
“În astă seară, unul pe celălalt, din icoane, sfinţii se răpesc ― cunoscute sunt făcătorilor de zei măruntaiele simfoniei.
Fatumul, spălându-şi coama în apa fluviului, gravează în fruntea rătăcitului lacrima papei!
Schimbătoare culori bat la uşa făgăduielii:
“Se întâmplă să afli al Vestalei cântec sfâşiat de pofte ― se întoarce tot timpul în ea. Aşa ne place să facem!”
Noaptea a năpădit portocalii, tabla de şah refuză paradoxurile lui Zenon din Eleea…
(Mă întreb: ce-o fi spunând Borges!?)
Al eterului flaut, râzând, desparte legile consolării: în floarea pe jumătate deschisă doarme sămânţa spiritului.
Sanctitatea mă dăruieşte Pergamentelor şi pântecelui matern. …Şi aceasta e mult…
Ce mai…! Am cunoscut o haimana de poet.

 

Ancelin Roseti (n. 25 mai 1967, Bârlad, România – d. 19 iunie 2022) a fost un poet și publicist român, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A publicat poeme, cronici literare si pamflete în zeci de reviste culturale și nu numai, a publicat, printre altele, volumele: Imperiul mâlului (Galati,1999); Împãierea lumii (Iasi, 2004); Fericit pe la colturi (Iasi,2005). În anul 2001 îi este premiat volumul Imperiul mâlului, la Festivalul International de Poezie Ronald Gasparic. În iunie 2006, la cea de-a V-a editie a Premiilor Eminescu, a fost nominalizat pentru medalia Teiul de Aur.

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePoeziePromovate

Cântecul mării

WhatsApp Image 2022-11-24 at 16.56.09

Cântecul mării

                                                                               de Cristian Botez (volum în pregătire)

Ascultă, copilul meu,
Cântecul mării.
Ascultă-l şi vei auzi,
Atunci când
Stelele se scaldă în lumina albă a mării,
Când briza dinspre seară-şi dă
Fecioria digului,
Când pescăruşii
Sfâşie cu disperare
Aerul
A dor.

Vei auzi, atunci,
Şoaptele de dragoste
Spuse,cândva, demult,
Cu mii de valuri în urmă,
Iubitei tale mame…

 

Foto Cristian Botez

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePoeziePromovate

Poezie

#

eu îți adun
urmele pașilor
și le readuc acasă
le spăl frumos
apoi le întind pe sârma
de uscat rufe
să se albească
și să nu le mai
recunoști
după mult timp
luna a coborât iar
pe pământ
ne-am plimbat la braț
toată noaptea
pășind peste apele râului
ca pe asfalt
urletul lupului alb
rănit mortal
din dragoste bolnavă
apoi noaptea rămâne
în lenjerie intimă
de un roșu mortal

 

Dan Drăguș

mai mult
PoeziePromovate

Noi tot aici – POEZIE

WhatsApp Image 2022-09-18 at 8.00.41 PM

Noi tot aici
de Andrei Ciurunga

Trec primăveri cu flori la subsuoară,
în struguri mustul toamnelor și-l suie,
se cern zăpezi a nu știu câta oară,
noi tot aici, noi tot bătuți în cuie.

Ne cresc orfani copiii pe coclauri,
nevestele ca fânul se usucă,
răsar din mame stânjenei și lauri,
noi tot aici, noi tot cu dor de ducă.

Parcă n-am fost în lume niciodată,
Duminicile parcă ne-au uitat și ele,
prietenii prin cârciumi se îmbată –
noi tot aici, noi tot între zăbrele.

Cățui de nuferi ard în rugăciune,
pe sub salcâmii înfloriți trec fete,
bâtrâne viori întineresc sub strune,
noi tot aici, noi tot în baionete.

Țițeiul nostru spumegă în sonde,
scot munții saci de aur la lumină,
cresc cozonaci pe câmpurile blonde –
noi tot aici, noi tot pe rogojină.

Împărății cât șapte țări într-una
se clatină, pândite de cenușe,
stăpâni ai lumii au mușcat țărâna,
noi tot aici, noi tot între cătușe.

Cu alte poze vine-abecedarul
iar geografia alte hărți aduce,
istorii noi așterne cronicarul –
noi tot aici, noi tot bătuți pe cruce.

Noi tot aici, cu rădăcini amare,
Parcă născuți din ghinde și blesteme –
Noi tot aici, noi tot în așteptare,
Să prindă visul trup – și să ne cheme.

Alăturați-vă comunității: www.facebook.com/groups/sfintiiinchisorilor

Via Sfinții Închisorilor

mai mult
ActualitateCentru de PresăPersonalitățiPoezie

Când n-am ce scrie – Alexandru Vlahuță

WhatsApp Image 2022-09-07 at 11.35.19

Ce veţi fi mirând de mine?
Scriitor sunt, vedeţi bine,
Şi pot spune cui mă-ntreabă
Că şi eu mă aflu-n treabă.

Cronici, critică, nuvele
Sunt la mine bagatele:
Dă-mi subiectul, spune-mi plata,
Şi articolul e gata.

Parcă cine ştie ce e…
Fur de colea o idee,
Mai un calapod de colo,
Şi-s şi eu de-ai lui Apolo.

Ş-apoi sunt atâtea-n lume,
Că, să stai, să scrii volume!
Stil? Grămatică? Gogoşi,
Pentru cei neputincioşi.

Astea-s spuma, gându-i marea,
Nu-mi strunesc eu cugetarea
Plină, clară, elegantă
Pentr-o virgulă pedantă!

Am subiectul? Restu-i gata:
Ţi-aştern proza cu lopata.
Iar când n-am şi n-am ce scrie,
Atunci torn o poezie.

 

mai mult
PoeziePromovate

De ce, iubita mea?

WhatsApp Image 2022-08-27 at 10.46.07

De ce, iubita mea?
de Cristian Botez

 

De ce nu suntem doar
Stele cazatoare, iubita mea?
Spune-mi de ce?
De ce nu ne intrecem inot
Cu pestii ca purpura,
De-a lungul tarmurilor in Tahiti?

De ce, dragostea mea,
Nu esti tu o dimineata africana
Iar eu un nor
Care aduce ploaia
De dincolo de Kilimanjaro?

Si, mai ales, de ce,
De ce, iubirea mea
Am devenit,
Asa, de-odat,
A unui vis frumos reflexie
Pe-oglinda rece-a unui lac?
(29 iulie 2006)

mai mult
ActualitatePoezie

SALVATORE QUASIMODO

WhatsApp Image 2022-08-22 at 10.55.37

“Eu sunt un om singur, un singur infern.” (Salvatore Quasimodo, În curând va fi searå, 1936)

SALVATORE QUASIMODO
(1901-1968)
Premiul Nobel pentru Literaturå în anul 1959

POATE INIMA

Va să se irosească mirosul acru de tei
În noaptea ploioasă. Fi-va zadarnic
Timpul bucuriei, furia lui,
Acea muşcătură de fulger ce spintecă.
Abia de rămâne făţişă nepăsarea,
Amintirea unui gest, a unei silabe,
Dar ca a unui molcom zbor de păsări
Printre aburi de ceaţă. Şi tot mai aştepţi,
Nu ştiu ce, pierdută pentru mine; poate
Un ceas hotărâtor, care să-nsemne
Începutul sau sfârşitul: o soartă
Geamănă de-acum: aici negrul fumului
De incendii usucă beregata. Dacă poţi,
Uită gustul acela de sulf şi spaima.
Cuvintele ne ostenesc,
Suie din nou dintr-o apă lapidată;
Poate inima să ne rămână, poate inima…

FĂRĂ AMINTIREA MORȚII

Primăvara înalță arbori și fluvii
glasul de neguri e mut,
pierdut în tine, iubire.
Fără amintirea de moarte
în carnea lipită de-a ta
vibrarea ultimei zile
ne trezește adolescenți.
Nimeni nu ne ascultă
al sângelui tremur ușor !
Ramură devenită
e mâna mea
pe șoldul tău înflorind.
Din plante, pietre și ape
se nasc făpturile lumii
sub a vântului intensă bătaie.

DE FRUNZA SĂLCIILOR

Și cum mai puteam noi cânta
cu piciorul străin deasupra inimii
între morții părăsiți în piețe,
pe iarba dură ca ghiața, ascultând
vaietul de miel al copiilor, urletul negru al mamei
care mergea în întâmpinarea fiului
crucificat pe stâlpul de telegraf.
Ca o juruință, de ramurile sălciilor
și țiterele noastre erau aninate
oscilând ușoare în vântul tristeții.

Via Stamate Constantin

mai mult
PoeziePromovate

…ce-mi veni la ceas târziu…

WhatsApp Image 2022-07-25 at 08.30.41

…ce-mi veni la ceas târziu…
Villon, poetul adolescenței mele și trecerii mele din liceu spre stagiul militar

Balada doamnelor de altădată
de François Villon

Pe unde-s, prin ce ţări de vis,
Flora, romana-ncântătoare,
Alcibiada sau Thais,
Echo, dând zvonuri chemătoare

Pe stânci şi ape spre liman,
Frumoasă de pereche n-are?
Dar unde-i neaua din cel an?.

Dar înţeleapta Helois?
De dragu-i, cât a pătimit
Pierre Abelard la Saint Denis,
Scopit şi-apoi călugărit.
La fel, Doamna ce-a poruncit
Să se înece Buridan
În sac şi-n Sena azvârlit?
Dar unde-i neaua din cel an?.

Regina Blanche ca floarea-nvoaltă
Cântând cu voce descântată,
Betris, Alis, Berte cea înaltă,
Erembourg, doamnă-n Maine odată
Lorena Jeanne, nevinovată
De englezi arsă la Rouan,
Unde-s, Fecioară preacurată?
Dar unde-i neaua din cel an?.

Prinţe, nu întreba pe unde,
Nici de al vremilor noian,
Doar un refren îţi va răspunde:
Dar unde-i neaua din cel an?

Via Cristian Botez

mai mult
PoeziePromovate

Despărţire

WhatsApp Image 2022-07-05 at 08.30.17

Despărţire
La urma urmei, ce să-ţi spun?
Gata – Şi nu-mi purta iubire,
E o povară mult prea grea
Cere eforturi de simţire.

Cu buzele-ai atins prăpădul!
Simt nebunia dând năvală.
Dar m-ai distrus din stângăcie,
Cum spargi o vază din greşeală.

Desigur, trupul meu trăieşte,
Umblă prin lume, cum îi felul,
Dar viaţa scapă de pe dânsul,
Cum de pe-un deget mort, inelul.

Tâmpla mai dă unele semne
De râs, dar mâna cade-n gol,
Miresmele şi sunetele
Se-ndepărtează stol cu stol.

poezie de Bella Ahmadulina

mai mult
PoeziePromovate

Mama – Evgheni Evtuşenko

WhatsApp Image 2022-07-04 at 22.57.24

Între mamă şi fiu, nepotrivirea-i totală, ingrată,
mai ales dacă-i unic feciorul şi-adult,
el e ultimul bărbat pe care ea ar vrea să-l dea gata,
cu eleganţa, cu farmecul ei de demult.

Când mama, uşor, pe marginea patului meu se lasă,
după ce şi-a scos din picioare şoşonii ei uzi,
din tristele-i buze, aud intrebarea cumplit de duioasa:
“Ce-i cu tine, băiatul meu? De ce nu m-auzi?”

Dar nici duioşia asta nu stoarce răspunsu-aşteptat,
până când, ca dintr-o prăpastie mă extrag, încă viu,
bolborosind: “Toate-s în regulă…şi-apropo, arăţi minunat!”
Ah, mincinoasele legi ale jocului dintre mamă şi fiu.

Oare chiar nimic n-am de spus mamei, cu toate că ea,
pentru mine, ca sclavii, spinarea prin vreme şi-a frânt?…
Mă ascund în clişee: “Hai calmează-te!
Ce va fi, vom vedea!”
Ar fi multe de spus, dar mi-e milă de ea.
Nu mai scot un cuvânt.

Între noi, e un hotar invizibil de lacrimi, hotar
al înstrăinării de sine, de ceilalţi – nu-l putem traversa.
Mi-e imposibil să trec pe umerii mamei
prea lungu-mi calvar,
când chiar şi pe umerii mei abia dacă-l mai pot îndura.

Incerţi pot fi doar taţii, dar mama – totdeauna adevărată,
nimeni în lume n-ar putea-nlocui chipul ei grijuliu.
Mama, venind doar în vizita strict măsurată,
iată crima nevinovată a nemilosului fiu!

Peste ani, cu căinţă târzie venim
la moviliţele lor de pământ invadat de verdeaţă,
şi-atunci le povestim mamelor noastre, le povestim
toate câte n-am putut să le spunem în viaţă

mai mult
PoeziePromovate

O mare de fluturi

WhatsApp Image 2022-07-03 at 13.49.09

o mare de fluturi
câte gânduri încap într-o
clipă o mie şi una
îmi lumina pe geamul hotarul
pe toate îmi scrii

înainte şi după
sunt drumuri
răscrucea aceasta
e totul viranul pe care
un scrib patinează în gol

are urme de soare
sub pleoape cerneli
un brâu de izvoare cu mâinile
goale e timpul şi ploaia
ne bate cu frunze pe umăr

o zi şi o noapte egale
cu cerul pe mijloc
clipă cât schimbăm inimi
între noi şi golul se umple
cu noi fumegând …înăuntru

 

Ana Urma

mai mult
PoeziePromovate

Robert Louis Stevenson

Robert_Louis_Stevenson_by_Henry_Walter_Barnett

Vagabondul

Lăsaţi-mi traiul care-mi place,
Iubirea nu-mi ştie de nume,
Vreau cer senin şi multă pace,
Cărări – să mă petrec prin lume.
Vreau pat în fân sub bolta sfântă,
Hrană – să îmi iau din râuri;
Astfel de viaţă mă încântă,
Astfel vreau să trăiesc pururi.

Însemne-mi destinul viaţa
Acum sau mai târziu, oricând o vrea,
Binecuvântată fie-i lumii faţa
Şi drumul dinaintea mea.
N-am bani şi nici iubiri de dus,
Nici cu prieteni a mă ţine,
Mi-ajunge cerul cel de sus
Şi drumul de sub mine.

Fie ca toamna să m-ajungă
Pe drumegul meu sihastru,
Amuţind păsările-n luncă,
Chemând ierni cu ger albastru.
Alb ca făina, câmpul îngheţat –
Cald lângă foc, ca-n paradis –
Toamna nu mă va supune niciodat’,
Cum nici al iernilor abis.

Însemne-mi destinul viaţa
Acum sau mai târziu, oricând o vrea,
Binecuvântată fie-i lumii faţa
Şi drumul dinaintea mea.
N-am bani şi nici iubiri de dus,
Nici cu prieteni a mă ţine,
Mi-ajunge cerul cel de sus
Şi drumul de sub mine.

Robert Louis Stevenson

Traducere de Petru Dimofte

mai mult
PoeziePromovate

CINE PE Mine…

WhatsApp Image 2022-05-19 at 11.07.51 AM

CINE PE Mine…

Cine mă ocolește,…

Cine mă gonește…

Cine mă ignoră…

Și compară…

Cine mă teme…

Cine se întreabă (despre mine, prea mult)…

Cine mă coboară (în plictiseală, vis și în obliviune)…

Cine după mine se ține și nu mă ajunge …

Cine mă minte…

Mă ademenește…

Mă separă…

Mă fără de cuvinte…
Acolo unde nimic nu este….
Și nu e nici măcar într-o poveste…

Cine e invitat în adâncurile mele și se rătăcește…

Cine suspină fals suspin (și o face bine, credibil)…

Cine se satură de mine după ce a început să mănânce din mine…

Cine are sete și nu mă bea…
Deși vede izvorul cum susură…
Și aerul și marea, oceanul, cum freamătă toate…

Cine e singur și nu vede…
(Dar poate)
Linia mea,
Culoarul
În paralel,
În stinga lui
Sau chiar în dreapta (de ce nu ?)…

Cine coboară negru în adâncurile mele…
Și nu rămâne acolo ca Persefona
Îndrăgostită de temutul Hades,
Ea,
Mireasa lui, dar sieși încă, scumpa…

Cine vede și aude…
Dar îi e caldul un frig
Și vara o iarnă – grea, frigidă…

Acela va pleca din inima mea cântătoare
Acela va pleca din inima mea cântătoare
Pleca-va acela din inima mea cântătoare

La fereastră eu însămi
Voi arunca în Înalt
Cântecul lui
Fals.

Aurelia Satcău
Melbourne 2016

mai mult
1 2 3 24
Page 1 of 24