close

Poezie

Poezie

SÂNGELE NOSTRU

ro

Din sângele nostru
s-au hrănit câteva popoare.
Din sângele nostru
s-au născut poeţi şi cărturari ruşi.
Mai ruşi decât ruşii.
Din sângele nostru
s-au născut voievozi şi regi maghiari, hatmani de cazaci, fruntaşi albanezi, fruntaşi sârbi, fruntaşi chirgizi.
Din sângele nostru
s-au născut cârmuitori, eroi şi vlădici greci.
Mai greci decât grecii.
Dar să nu vă temeţi! Nu!
Nu vă cerem să ni-l daţi înapoi – sângele pe care vi l-am dăruit
la nord şi la sud de Dunăre!
Vă rugăm numai să nu ni-l cereţi şi pe cel pe care îl mai avem.
Lăsaţi-ne şi nouă măcar câteva picături ca să ne putem înfăţişa cu ele ca noi înşine
la Judecata de Apoi.

Eugen Coşeriu

Da, aşa a fost. Noi nu am avut voie să avem propria nobilime (în sensul larg, de elită socială şi intelectuală) şi astfel cu nobilimea noastră s-au împănat toate popoarele din jur. Exemplul cel mai cunoscut: fiul cneazului român Voicu, Iancu de Hunedoara, o personalitate uriaşă de nivel mondial, a ajuns regent al Ungariei, iar fiul său, Matia, cel mai mare rege maghiar. Asta cu preţul părăsirii de către ei a limbii materne şi a credinţei paterne, a însuşirii de către ei a unei limbi şi a unei religii care nu erau ale părinţilor lor.

Atunci noi, agresaţi din toate părţile, ne-am retras propria nobilime, lamura înzestrării noastre fizice şi intelectuale, acolo unde limba şi credinţa strămoşească erau mai adânc înrădăcinate: în hotarul satului.

Iar destinul, care numai aparent e paradoxal, care-şi are noima lui, a făcut ca, în vreme ce împărăţiile s-au prăbuşit şi viţele nobiliare au mai rămas doar în scripte îngălbenite, nobleţea noastră din hotarul satului să fie înfloritoare, un reper al uimirii pe plan universal, atât de vie că încă mai poate uimi într-o lume care a pierdut capacitatea uimirii.

(Cătălin Daniel Manole)

mai mult
PoeziePromovate

Poezie: Serghei Esenin

Esenin

Ne ducem toți câte puțin mereu
Către-un liman de tihnă și-mpăcare.
Poate curând va trebui și eu
Bulendrele să-mi strâng pentru plecare.

O, dragi mesteceni, gingași și subțiri!
Și tu pământ! Și voi câmpii și marea!
În preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stăpâni-ntristarea.

Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun: Pace vouă, sălcii ce-n apus
Vă oglindiți în apa purpurie.

Atât de multe gânduri am urzit
Am scris atâtea cântece visate
Și, pe pământul trist, sunt fericit
C-am respirat și c-am trăit de toate.

Sunt fericit c-am sărutat femei
Și-am lenevit pe iarba parfumată,
Iar fiarelor, ca unor frați ai mei,
Eu nu le-am zdrobit capul niciodată.

Acolo, știu că nu foșneste-n zări
Cu gâturi lungi de lebădă secara…
De asta-n preajma jalnicei plecări
Eu mă-fior și simt adânc povara.

Acolo, știu că nu vor mai fi fagi,
Nici holde cu aur viu pe nume…
De asta poate mi-s așa de dragi,
Toți oamenii cu care trec prin lume.

(1924)

(traducere de George Lesnea)

(poezie.ro)

mai mult
PoeziePromovate

PSALM

Arghezi

Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere
Și te pândesc în timp, ca pe vânat,
Să văd: ești șoimul meu cel căutat?
Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere.

Pentru credință sau pentru tăgadă,
Te caut dârz și fără de folos.
Ești visul meu, din toate, cel frumos
Și nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.

Ca-n oglindirea unui drum de apă,
Pari când a fi, pari când că nu mai ești;
Te-ntrezării în stele, printre pești,
Ca taurul sălbatec când se-adapă.

Singuri, acum, în marea ta poveste,
Rămân cu tine să mă mai măsor,
Fără să vreau să ies biruitor.
Vreau să te pipăi și să urlu: „Este!”

mai mult
PoeziePromovate

CĂRŢI DISPERATE

book

Sunt carte şi tac
În sac dosită…

Am fost fiinţă vie
Din falnicul brad,
Din tulpini de grâu
Topite şi zac.

Câteodată mă citeşte
vreunul,
Mă învie la a doua
citire
Ca un Hristos.

Sunt carte disperată
tocată economic
Să mai fiu necitită,
dosită în sac,
Ori act de divorţ,
bancnotă
În mâna unui hoţ.

Citeşte-mă şi dă-mă
mai departe!

De un veac sunt carte
disperată.

2019-07-02
(Dan Drăguş)

mai mult
Poezie

Happiness makes you healthy ❤

fer

(sau cum:
vara, cireșele, pânda teilor,
trotuarele pline, ciorba tatei,
tiramisu-ul mamei,
bucureștii pietroși sau “bordoși” luați la pas cu sora de mână,
memoria tuturor simțurilor,
teiubescul de-acasă, mângâierea degetelor, țâfnele-mpăcări, cotoarele cărților, vorbele prietenilor, urmele mici ale copilului care-ai fost, întoarcerile-n iubirile de nerostit, tainele dezvelite pân’la piele,
“bună dimineața, mamă, bună dimineața, tată”
toate, toate astea
vindecă, ostoiesc,
bașca-ți pudrează obrajii cu bucurie,
special să … dai bine pe feisbuc 😊

(Amorena Minculescu)

mai mult
Poezie

POEZIA – 2019

Logo22

În cadrul proiectului ÎNTOARCEREA CĂRȚILOR ÎN SATUL ROMÂNESC, în colaborare cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, Editura Grinta va edita volumul – POEZIA – 2019 – o amplă radiografie a poeziei românești contemporane.

În carte vor fi publicați atât scriitori consacrați cît și tineri debutanți care au confirmat prin calitatea scrisului lor.

Volumul – coordonat și îngrijit de poeții Gabriel COJOCARU și Adrian SUCIU – va apărea în condiții grafice de excepție. Acesta va avea peste 500 de pagini în formatul 17X24 cm pe hârtie volumetrică, coperta color cu clapete și va cuprinde creația poetică a peste 60 de autori din întreaga țară urmând a fi mediatizat ca apariție în cadrul unor manifestări ce se vor desfășura până la sfârșitul anului în diverse locații din România. De-asemenea, volumul va fi distribuit într-un număr mare de biblioteci de pe întreg cuprinsul țării.

Fiecare autor va trimite – o foto color, un scurt C.V. literar-artistic (max. 1500 semne), 10-14 poeme reprezentative pentru creația momentului ( selecția finală a textelor aparținând editurii Grinta) , un credo și datele personale (inclusiv adresa poștală de expediție) la e-mail:

gabby_cojocaru@yahoo.com – PÂNĂ LA DATA DE 27 mai 2019.

În interiorul volumului fiecare autor va avea destinate 8 pag. la formatul finit de 17X24 cm.Fotografia color va apărea pe copertă sau clapetele copertei.

În schimbul sumei de 315,00 lei fiecare scriitor va primi prin Poșta Română un număr de 5 exemplare din Antologia POEZIA 2019 pe adresa de destinație pe care o va transmite

Achitarea acestei sume se va face în contul tipografiei QUADCARE SRL , CIF – RO33769370,

IBAN RO07 BTRL RONC RT02 7663 4801

Banca TRANSILVANIA

PÂNĂ LA DATA DE 27.05.

Pentru detalii suplimentare privind proiectul POEZIA – 2019 precum și condițiile de publicare, autorii sunt rugați să conctacteze reprezentanții Editurii Grinta, la nr. de tel O744 / 777 883

mai mult
Poezie

Zece poeme

Logo22

Dan Drăguş – Zece poeme

1. DENUNŢ

Au venit la mine,
unele le ştiu,
şaizeci şi opt
de primăveri
cu flori de măr,
flori de gutui…

Au plecat
s-au dus,
vin de-acum
primăverile-
versuri în plus.

2. AZI NOAPTE

Am locuit într-un acvariu,
sunt limpezit,
spălat de gânduri,
de păcate.

Aş putea să tac,
să numai scriu,
s-aştept rocade…

Mi-au încolţit gânduri
în acvarii secate.

3. ASTROLOGIE

E noapte.
În compania lui Alen Poe
îmbrăţişez selena
în sin de alfa
fost cos de beta
pe dos.

Ambele variante au Uranus
în Casa de foc,
în conjucţie cu poezia.

4. NU ŞTIU

Nu mai ştiu
cine seamănă
grâul,
cine coace pâine
pe cărămizi,
pe piatră,
focul aţâţat
cu ogrinji.

Nu mai ştiu,
meteorologii anunţă
cod roşu, înainte,
din timp ?
Cod roşu de cuvinte,
de grâu…

M-ascund struţ
desenat pe câmp.

5. CONCRET

În religie, versete,
mi se spune
azi cred,
e ziua lui Lazăr
înviatul concret.

La sfârşitul lumii,
aflu,
m-am plitisit
de sfârşituri,
sufletul în care scriu
reintră în trup…

Şi dau socoteală
fiecărui gând,
fiecărui şchiopătat
de cuvânt…

Aş fi un Lazăr înviat
absurd.

6. CASTELUL
În memoriam Jenica Tabacu

S-a închis castelul vechi
a lui Haşdeu şi Câmpina
îmi pare veche…

În spirit nu mai este Iulia
nici Petriceu
persoană fizică
şi Dumnezeu.

De-acum tace pianina
în colţ, într-un ungher,
nu are nimeni audienţă
în cer.

S-a închis castelul bântuit
de spirite şi iele,
a încheiat şi Iulia naveta
între pământ şi stele.

6. PLÂNSET

Plânge Prutul
Plânge Tisa
Plânge Leatul
De decenii
România
du-mi-sa.

7. LA ALBA

La Alba Iulia sub un stejar
S-a îngropat un Centenar
Cu paradă şi cârnaţi…
Obiceiul din Carpaţi.

8. ŢĂRANCA

Nu are bani să cumpere
un bibelou,
Tămâie – lumânări
cumpără c-un ou.

O zburătoare vinde în piaţă,
la obor cumpără cămaşă
de finet, e ieftin.
Nu ştie de furou.

Din cauciuc ia o botină,
gumari le zic, pielea
e prea scumpă de jivină…
şi e fină.

Un fes şosetă sau mănuşă
înpungăleşte în cârlige,
croşetă…cu degetele boante.

Din ţoale vechi şi cârpe
ţese val de preşuri zestre,
are o fiică să mărite…

Mai vinde-un leuştean, o raţă,
un curcan…

Te uiţi la ea, jandarm, te uiţi,
nu are carnet producător,
nu are casă de marcat fiscal.

Înşeală statul direct şi amical.

Te uiţi jandarm, te uiţi la ea
ca boul,
„Corupta” din Vaslui a mituit
iar oul.

9. OM LIBER

Sunt om liber, primitiv
fără statistici pe cap:
cuţite de bucătărie
unelte şi arme din piatră,
din bronz din fier…
din cozonaci
cu plăsele bătute în diamante,
pietre Swarowski pe tiv.

Sunt vânat de piramide,
de faraoni, guverne, vile,
bombardiere Enola-Gay.
Sunt om liber de la un timp
am preţul meu pe cap şi trup.

…Mă vânez singur dacă e nevoie,
îmi pun tigăi pe cap, ce vreţi…
În goană, în fugă, în vânt
îmi pun cristale Swarowski
pe gând.

10. CORTINA

La primul gog pe şcenă
în falduri se propgă cortina vişinie.
Acum, actorul
îţi retuşează
mustaţa,
sprâncenele stufoase,
îşi potriveşte masca
cu personajul său.

La următorul gong
se mai aşează recuzita,
alt gong, al treilea
deschide scena
rampa de lumini…

Întreaga sală intră
în rol,
în actul unu
în actul doi…
apoi cădem, actor
şi spectator
în gol.

mai mult
PoeziePromovate

Păpuși de mai

Mihaela Popescu

Inger! Timpanul meu deviné in bronz
Si ma doare. Caci,
Nu-mi ajung zilele pamantului
Pentru à te inconjura.

Inger ! Miezul ochilor e deja din bronz
Si ma doare. Caci,
Nu te mai pot surprinde in imbratisari,
Sortite aurului stins din sclipirile tale.

Inger ! Degetele s-au impiedicat in bronz
Si ma doare. Caci,
Kilometrii pamantului calatoresc pururi
In ceruri.

Nu. Nu. Nu sufletul.
Nu DIN bronz !
Caci nu m-ar mai durea atata
Puterea asta
De-a te slavi.

”Papusi de mai”
(Mihaela Popescu)
2003

mai mult
Poezie

Poezie – ”Coridoarele cuvintelor” – Ioan Vintilă Fintiș

Fintis950

I O A N   V I N T I L Ă   F I N T I Ș

Coridoarele cuvintelor

Nevăzut şi minunat trec uneori prin coridoarele cuvintelor.
Vocale subţiri strălucesc dedesubt şi deasupra,
în aerul gotic al ninsorii.

Urcă din mine atunci un şarpe de apă somnolent,
sideral.

Sunt goluri ce ucid, sunt sărbători de frig-
monologuri albastre se torc lângă tronul de miresme
al grădinilor.

Aştept blânda moarte prin odăi de crizanteme şi trandafiri.
Am rămas doar un fragment de timp în plămânii de lemn ai pendulei.

*

Este sfârşit de noiembrie.
Umbra mea este o aripă de fluture albastru, o cădere de înserări.

Lebăda întunericului vâsleşte printre luceferi,
trupul meu a căzut lîngă pragul tristeţii, ca o mănuşă de prinţ.

Trece vremea sărbătorilor, muntele de ceaţă şi smirnă
se topeşte în mine, cum sfeşnicul de chiciură
al amintirii.

Ninge eretic de pe tâmplele mele –
nu mai sunt decât o pâlpâire de astru.

Ninge cu maci pe marginea dealului, eu cred că este vorba despre
un pat funebru, sau despre
un costum pentru seara de iarnă.

De acum eu mă apropii de sânul auriu al candelei
şi parcă sunt cernit de ochii mari desenaţi de ger,
pe geamul cămării.

De aici eu scriu anotimpuri şi păsări,
compun partituri de tristeţe aşteptând să vină îngerul
sau copilăria călărind cerbi.

*

E frig sub tălpile mele.
Un pumnal de ger întinde noaptea spre fotografia mea
spânzurată pe un turn, la marginea câmpului.

Cât mai există iarna, oraşul de mătase
dezvăluie tristeţea din statui.

Caut un drum – într-o dimineaţă aurie – ţărmurile se retrag
în scoici şi meduze.

Curând va trece maşina neagră şi eu voi spune adio verandei
care ascunde un text despre lumea de dincolo.

*

Oglinzi de nisip, oglinzi de piatră, marea înzăpezită în lumina
și spaima că mai exist.

Peste sfânta ţărână a trupului secundele de frig se aştern
iar seceta din adânc o sferă în celulele nopţii.

Singur şi fericit am să mor într-o ţară a frigului –
nici un drum către aceasta nu deschide alt drum,
țărmul dezvăluie portocali de cenuşă.
un demon roade secunda, în valuri gâlgâie frigul
şi mă acoperă întrutotul.

Nu mai există nimic
Doar o apocalipsă de ninsoare în care şi muntele s-a prăbuşit

*

Eşti o împărăţie albă strălucind la marginea orizontului,
de unde se prăbuşesc ziduri de rouă și blesteme de frig.

Vii dintr-o înaltă iubire
şi cuvinte de fum rosteşti în tăcerea grădinii.

Aerul te inundă cu mierle
şi devii atât de uşoară încât
pari o mătase împletită din sânge
de zeu.

*

Sunt singur, picături de întuneric se preling
din cerbi şi din lupi –
lumea devine o carte grandioasă.

Depărtarea creşte din fereastra casei tale ca o poveste –
un luminiş de scântei ascunde treptele somnului
şi aripi mă izbesc spulberându-mă pretutindeni.

*

A intrat în lume vedenia pământului,
A intrat întunericul în lume și lumina s-a înfrigurat deodată.

S-au despărţit emisfere, s-au prăbuşit poluri şi meridiane,
ecuatorul s-a subţiat şi s-a făcut,
Un coridor prin care iată văd,
cum se naşte vedenia pământului
și cum se întinde şi se lăţeşte,
peste cerul atât de negru, peste piramide.

*
Privesc pasărea prin lunete de întuneric –
în ciocul ei ninsoarea, pe gheare focul.
Nevăzute acorduri de frig pe valul penelor sale cărunte.

Un fluviu melancolic curge din ochii săi
şi se destramă peste oraş până când,
arborii devin scafandrii de gheaţă.

Voi călători după urmele tale
şi noaptea se va aprinde într-un candelabru
de nisip.

Mi-e frică de pasărea care se arde pe sine
într-un cuib de aur.
De aceea strâng pulberea de pe fluturi şi te acopăr cu ea…

ARGEȘ

(Ioan Vintilă Fintiș)

mai mult
Poezie

Ce-i și viața asta …

Pasare

Ce-i și viața asta …
ireversibilă, ca o cădere de apă.

Uite, Niagara – fată deșteaptă:
măcar din curgerea ei năvalnică
scoate un ban grămadă,
viață are cât toți corbii la un loc,
(noi ne retragem mai repede)
vestită e-n lumea-ntreagă
ce-i mai trebuie?
A, e singură
– o aud cum se plânge ades’
vrea și ea un … căscădoi,
să facă pui amândoi
exact ca noi.
Nu mă credeți?
Mergeți, vedeți-o,
faceți-i poze,
cu mine în cadru, desigur
mie să-mi dați
plata-n natură, neapărat.
Prefer niscai semințe,
bucățele de fructe
și multă atenție.
Sunt un înțelept fotogenic,
merit și eu
parte din succesul
unei imense, ireversibile căderi de apă.
Ca viața?

(nesomnul naște prostioare și monștri 😊)

Amorena Minculescu

mai mult
Poezie

Mi-e dor de mare

2Mai

De Cristian Botez, 29 septembrie 2017

Mi-e dor de mare
Ca de o iubita pe care niciodata
N-as putea avea-o pe deplin.

Mi-e dor de mare
Ca si cum de mine mi-ar fi dor,
Pe cand, in alta viata, as fi fost delfin.

Mi-e dor de mare
Ca de valul care nu am fost nicicand.

Mi-e dor de mare
Asa, ca sa ma joc cu pescarusii,
Sa vantur soicile, nispul. Atunci…oricand.

Mi-e dor de mare
Ca de mine…ca atunci
Cand m-as fi sarutat cu luna, mai intai…
Apoi, cu soarele, la rasarit…

 

mai mult
Poezie

Poezie: cântecul lui guillaume

Virgil-Mazilescu

cântecul lui guillaume

am băut din sângele ei și mi s-a părut că e bun
am mâncat din carnea ei și mi s-a părut că e bună
dar mă întreb și astăzi cine este ea la urma urmei
și de ce a trebuit să beau din sângele ei
și să mănânc din carnea ei – și uneori îmi aduc aminte
„deschide ușa asta la care bat plângând”

 

administratorul poate s-o sfeclească
în orice moment

pe dracu administratorule eu sunt realitatea bă realitatea palpabilă
manifestare a ideii în sensibil (hegel prelegeri fenomenologia)
sunt cea cu urechi mici
cu iepurași și marmote de plastilină
sunt cea cu vorbe care de care mai dulci

și dacă mă enervez și trec pe trotuarul de vizavi spunându-ți
în prealabil: administratorule nu vreau să mai stau cu tine
ce te faci tu? Iepurașii se topesc marmotele fug departe
în țara lor cuvinte dulci nu mai auzi
urechi mici în care să zbieri nu mai găsești

așa că pe dracu administratorule eu sunt realitatea palpabilă
sunt cea cu urechi mici
cu iepurași și marmote de plastilină
sunt cea cu vorbe de care mai dulci

 

opinii despre guillaume

cântă cocoșii. Se apropie zorile. umil
guillaume va ajunge din nou în pântecul mamei sale.
guillaume printre flori sălbatice. o mică reverență
și un pumn de bomboane pentru guillaume. o bicicletă.

ne prevenise de multă vreme: se apropie zorile vin zorile.
stătea în poziție de drepți cu mâna înfiptă la chipiu. subalternul
nostru guillaume. copilul giullaume. bestia asta
fără scrupule. și acum zboară cu aripile noastre. cu
bicicleta noastră.

 

întemeierea unei lumi a plânsului care nu se vede

semn rău! copilul guillaume doarme de-o vară întreagă la colț
printre pantofi și sandale aruncate acolo-n dezordine
îmbrățișează în somn umbre dolofane – blând astăzi fioros mâine
ți bolboroseala prafului nu-l supără câtuși de puțin

 

al doilea vis al poetului

nu mai sunt trist arcul se leagănă-n tindă șaua e pusă
unul după altul cetățenii strigă trăiască (și perifraza și războiul
și artele)
cât luna se înalță încă pe cer – al amintirii înfricoșător astru
nu mai sunt trist carnea ei albă are aproape toate virtuțile

cu cal și cu panaș în adâncul mării – ce cauți aici să întrebe
împăratul peștilor îmi caut iubita preabunule
carnea ei albă are zău aproape toate virtuțile

apoi ridicându-se și pierind în văzduh ca un fum de jertfă
sufletul meu ar poposi pentru totdeauna
la celălalt țărm la grecii gălăgioși

Poeme din volumul O precizie cu adevărat înspăimântătoare de Virgil Mazilescu, selecție de Teodor Dună, Editura Tracus Arte, București, 2013.

(litero-mania.com/cantecul-lui-guillaume)

mai mult
Poezie

Poezii de Ioan Corin Culcea

poem

Nebun fumegam…

Nebun fumegam în conturul trupului tău,
precum o frunză tremurând otrăvită
de vântul subțire al singurătății…
Nu mai găseam drumul întoarcerii spre mine

şi îmi adormeam gândul fragil
în viscolul plumbuit dintre sânii tăi…
Cine mai eram eu,
atât de gol şi fără de aripi,
fără carnea ta trecând prin mine
ca soarele dimineții prin fereastră?
Cine mai eram eu,
sufletul umbrei şchiopătând prin iarbă,
în urma călcâielor tale cu parfum de caisă?
Cine mai eram eu,
fără aerul năucindu-mă
în uşa deschisă?

 

Azi s-a întors şerpuind

Ce performanță:
nu am mai scris de câteva zile,
de câteva uitări secerate,
despre singurătate!
Azi s-a întors şerpuind,
sâsâind în crinul din piept,
să îmi aducă aminte
pentru ce canoane de taină
am fost zămislit
deja răstignit,
să nu am zâmbet pe chip,
decât într-o picătură de vin…
să țin bine minte:
pentru o singură naştere,
ca pentru o singură moarte,
câte femei m-au iubit
fără interese meschine,
fără să îmi fure, clipă de clipă,
toată viața din mine!

Scrisoare către mama  -10-

Aceea pe care nu o mai pot vedea
împărțind pâinea în şase,
cu tot cerul strivit între pleoapele umede,
rămânând întotdeauna la urmă,
atât de senină în sacrificiul sângelui…
Aceea pe care am sărutat-o
în lumina obrazului atât de puțin
şi atât de târziu,
pe care am părăsit-o mereu,
fără să întorc privirea,
să îi văd rugăciunea muşcându-i genunchii…
Aceea pe care am lăsat-o
cu iubirea la tâmplă,
cu sufletul îmbrăcat într-o biserică
şi într-un trandafir,
iertându-mi de fiecare dată zborul,
cărând încet,
arsă de soare,
sacoşa cu pâine,
din care va mânca, şi în rai,
doar ceea ce va rămâne…

La capătul mării

Mi-am prelins viața
prin atâtea gări, triste mereu,
aşteptând trenuri impersonale,
să mă ducă undeva la capătul mării,
să îmi uit chipul şi sufletul
pe nisipul tandru
ori să le dau foc,
acolo, departe,
pentru a veni poemul la mine…
şi tu,
alungându-mi moartea,
cu un simplu zâmbet,
cu o simplă dorință
aruncată direct
în lama cuțitului…

Viața, din nou

Mi-am salvat puținele clipe de fericire
muncind ca un hamal neobosit
la şlefuirea cuvintelor care să-ți smulgă din trup
măcar un zâmbet de încuviințare tacită…
Mi-am presărat şuvițe de inimă,
ca un lan de maci sângeriu,
în calea dorințelor tale bizare…
Aşchii din nopțile nedormite,
clipe ucise în gând, una câte una,
pentru salvarea strălucirii ochilor tăi,
a îngerului înghețat în lumina lunii…
Doar pentru tine
mi-am privit în oglindă renunțările,
să fii tu împlinită în poemele mele
ce ardeau totul în jur!
Eu nu mai contam,
eram fericit că nu rămâne pagina albă,
că nu o privesc disperat!…
Pentru tine,
numai pentru tine
am avut curajul să înfrunt diminețile tulburi
şi îngenuncherile în piatra ascuțită,
să îmi termin poemul,
să îmi încep viața din nou!

 

Citește mai mult (ecreator.ro)

mai mult
Poezie

Poeta israeliană Mishol (născută în România) primeşte premiul Herbert

carti

Poeta israeliană Aghi Mishol a primit premiul literar Herbert 2019, creat ca un omagiu adus poetului şi filosofului anticomunist polonez Zbigniew Herbert, după cum a anunţat astăzi fundaţia din Varşovia.

Născută în 1947, în Transilvania, România, într-o familie de evrei unguri supravieţuitori ai Holocaustului şi emigrată în anii ’50 în Israel, Mishol a publicat vreo 15 volume de poeme în ebraică. „Sunt cu atât mai emoţionată cu cât Zbigniew Herbert este unul din poeţii mei preferaţi”, a declarat noua laureată contactată telefonic. Mishol şi Herbert s-au întâlnit în 1991 la Ierusalim, când poetul polonez a primit Premiul literar decernat de Oraşul Sfânt. „Aghi Mishol are darul magic de a transforma lucrurile simple în simboluri. Ea vorbeşte despre lucruri comune într-un mod terifiant”, a subliniat poetul ucrainean Iuri Andrikovici, preşedintele juriului. „Deşi refuză să fie definită ca o poetă angajată în politică, ea se angajează în ceea ce se întâmplă în propria ei ţară, evocă terorismul, construirea satelor evreieşti în teritoriile palestiniene”, a adăugat poetul polonez Tomasz Rozycki. „Poezia ei este totodată plină de motive biblice şi poartă greutatea trecutului părinţilor care au supravieţuit Holocaustului”. „Mama lui Mishol a fost deportată la Auschwiz-Birkenau iar tatăl ei într-un lagăr de muncă. Ei şi-au pierdut prima fetiţă. Aghi Mishol a fost primul lor copil născut după război, în satul Cehu Silvaniei” a cărui populaţie evreiască a fost decimată de Holocaust, aminteşte Mercedes Monmany, membru al juriului. „De aici subiecte precum rezistenţa individului în faţa ororilor lumii şi apărarea vieţii, foarte prezente în opera ei”. Amos Oz, marele scriitor israelian decedat anul trecut, spusese cândva că „poemele lui Mishol pot povesti o istorie, cânta şi totodată dansa, totul în acelaşi moment”. (www.lefigaro.fr – 11 martie)

http://www.lefigaro.fr/flash-actu/la-poetesse-israelienne-mishol-recoit-le-prix-herbert-20190311

Traducerea: Adriana Buzoianu

mai mult
1 2 3 11
Page 1 of 11