Poezie

Cheamă iubirea,
și-ţi va purta-n nemărginire
făptura din muzică
pe aripile-ţi larg deschise
de pasăre măiastră.
Doar ea te poate duce
sus, tot mai sus,
pe seninul
cerului din tine
în zbor curat și drept,
ca o flacără înaltă,
aprinsă
în templul iubirii,
lăsând pe chipul tău
lumina fericirii.

(18 martie 2020, Dorel Mancaș)

(din volumul ,,Cu mintea în inimă”, Editura PIM Iași, 2020)

…”LEGĂTURA DINTRE POEZIE ȘI SUFLET, UN FEL DE TESTAMENT LASAT LUI DUMNEZEU, ÎN VERSURI, o poezie cu simțire și lacrimi …sper să vă placă”… Alături de Părintele Calistrat

…”DOAMNE, DACA-MI EȘTI PRIETEN”…

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare

Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul.

(Spiridon Popescu)

În apropiere de comuna Balaciu, pe malul drept al râului Ialomița, arheologii au descoperit o cetate getică care a fost ridicată în timpul regelui get Dromichete, Piscul de Crăsani.

Geții, se știe, au fost un popor, eminamente, de agricultori.

SUNT VECHI
sunt preistoric
din Piscul de Crăsani
Aici
am ridicat o Coastă
din lut călcat de zei

Și, azi, în Ialomița
mă botez
în lacrima Copuz

Aici
din când în când
m-adun
în unghiul meu stingher

(Dan Drăguș, 2014)

Într-o țară ortodoxă, mai la sat, într-un cătun,
I-a fost dat să-și păstorească turma sa un preot bun..
Era milostiv și darnic, însă nu era perfect,
Căci eroul povestirii avea un urât defect:

Mai trăgea și el cu șprițul, nu ca toată lumea, rar..
El duhnea a băutură chiar și când intra-n Altar!
Îl știau enoriașii și așa îl tolerau,
Dar, să zicem adevărul, mulțumiți ei nu erau,

Fiindcă tre’ să recunoaștem: nu e de la Dumnezeu
Ca să-I umble slujitorii având nasul roș mereu!
Însă la o Liturghie, când a fost pe la Vohod,
Apărând duhnind a zaibăr, cu veșmântul plin de glod,

Ținând Darurile-n mână, cum e obiceiul sfânt,
Clătinându-se prea tare.. se vărsară pe pământ!
Încă nu erau sfințite (binecuvântate doar),
Dar sătenii se smintiră de-așa preot „fără har”!..

Și s-a adunat tot satul și atunci s-au hotărât
Ca să scrie la Episcop despre cazul cel urât..
Iată, deci, că Preasfințitul când scrisoarea le-a primit
A dorit să-i viziteze, ca să vadă ce-au pățit..

Înainte ca să facă o scrisoare de răspuns,
Luând doi dintre diaconi, la săteni el a ajuns.
Cu atâta bucurie preotul îi găzdui,
Că săracul Preasfințitul.. foarte tare se uimi..

„Dar ce vânt frumos V-aduce, Preasfințite, pe la noi?..
De știam de dimineață, eu frigeam vreo două oi!
De-ați intrat la mine-n casă, chiar curând n-o să ieșiți,
Toarnă, doamnă preoteasă, vă rugăm serviți, serviți..

O bucată de slănină, niște pui.. Vă rog, și caș..
Maine doamna preoteasă trage-o fugă la oraș.
Seara asta, Preasfințite, cu ce-avem ne-om descurca,
Însă mâine, toată ziua bucuroși ne-om ospăta!

O mămăliguță caldă cu sarmale d’alea reci..
Stați o clipă, Preasfințite, s-aduc niște vin din beci”!
„Vai de mine, om ca ăsta n-am văzut în viața mea”
Se gândește Preasfințitul, „Doamne, ce păcat că bea..

Cum să-i zic de dimineață c-am venit să îl depun?..
Doamne, mare Ți-e puterea, cum voi reuși să-i spun?..
Fiindcă nici așa nu poate, să își bată joc de Har..
Ce exemplu dăm la lume cei sfințiți pentru Altar?..

Turma nu-l urmează, oare, totdeauna pe păstor?..
Să îți râzi de cele sfinte înaintea tuturor”?
Înțelegeți, cred, cu toții că săracul Preasfințit
Pân’a reușit să-adoarmă, tare mult s-a chinuit..

Și a fost să îi răspundă la-ntrebări al nostru Domn
Nu în timpul rugăciunii, ci subtil, târziu, în somn..
Obosit de frământare și de-atâtea osteneli,
Chiriarhul se scufundă într-un somn cu sforăieli,

Dar nici bine nu adoarme, că de-odată năvălesc
Mii de corpuri luminoase ce pe el îl îngrozesc!
Spirite?.. Fantome?.. Duhuri?.. Știe numai Dumnezeu..
Vin cu toate la Episcop și-l amenință mereu:

„Nici prin cap să nu îți treacă mâine să îi faci vreun rău;
El e salvatorul nostru, tu.. să-ți vezi de drumul tău!
Să-i dai pace, să-i dai pace, nu-l goni de la Altar,
Numai el ne mai iubește, e un preot plin de har”!

Deci în zorii dimineții Preasfințitul amărât
Îl chemă în mare taină pe Părintele pârât:
„Spune, dragul meu Părinte, datoria cum ți-o faci?
Cum slujești la Liturghie? Crezi că lui Hristos Îi placi”?..

Pătimașul nostru preot, om cu sufletul smerit,
Îi răspunse: „Preasfințite, de când sunt hirotonit,
Pentru Sfânta Liturghie mă trezesc la ora trei:
Dimineața patru ore eu îi pomenesc pe ei”!

Și îi zice câtă lume pomenea la Liturghii,
Mii și alte mii de nume, pentru morți și pentru vii..
„Mai ales mi-e tare milă, zise el, de adormiți,
Căci, săracii, n-au pe nimeni, zac în iad nepomeniți”..

Și îi spune la Episcop că-n Altar e un dulap
Plin cu saci de sărindare pentru morți, dar mai încap!
I se umeziră ochii Preasfințitului bătrân..
„Uite, dragul meu Părinte, deocamdată eu amân

Hotărârea ce-o luasem, să te-mpiedic de-a sluji
Fiindcă ai smintit poporul. Dar de-acum nu-l mai sminti!
E păcat de tine, frate, om cu sufletul milos,
Să-L batjocorești prin patimi pe al nostru Domn Hristos!

Tare mai ajuți cu milă sufletele-ajunse-n iad,
De aceea-n clipa asta să-mi promiți: EU NU MAI CAD”!
Plânse preotul în hohot, cum ar plânge un copil
Și promise la Episcop cu glas stins, smerit, umil

Că de astăzi înainte, câte zile-o mai avea,
Băuturi îmbătătoare el nicicând nu va mai bea..
L-a iertat atunci și satul, îndemnat de Preasfințit
Și apoi în armonie împreună au trăit..

O minune-adevărată, scrisă-n rime pentru voi..
Să vă amintiți, prieteni, nu ne mai bârfiți pe noi,
Cei ce-n Sfintele Altare cu sudoare ne căznim
Și rugându-ne cu lacrimi, Domnului Hristos slujim..

(Preot Sorin Croitoru)

A fost suficientă o boare
cu parfum de iasomie,
și ca printr-o vrajă
macii au început să înflorească
la vederea ta,
pășind unduios pe cărare,
în armonia trupului
ce-și cântă melodia.

Un freamăt de ispită,
mi-a răscolit simțurile
și gura mi s-a umplut
dintr-o dată cu fragi…

Între pământ și cer,
un cântec de pasăre albastră,
un fâlfâit de aripi,
și miresmele grădinii în floare
îmbracă tăinuita frumusețe a trupurilor goale.

Am rămas doar noi și vântul
ce miroase
a iasomie întruna,
împletind șoapte
pe raza ce vine,
pe raza ce pleacă
și tăcerea cea fără de preț
dintre cuvinte,
în care se aud
cum își vorbesc
inimile…

(30 iunie 2020, Dorel Mancaș)

Se deschide încet calendarul,

Că razele soarelui îmi invadează hotarul,

Se face apoi din raze un tunel,

Să pot pleca-n lume prin el.

Mă răscolesc acele vechi amintiri

Și-mi vin în gând acele porniri,

Răsfoind filele vechi dintr-o carte,

Să plec departe cu adieri și culori pastelate.

Cerul se-ntunecă și peste noi coboară,

Iar eu îmi văd chipul în apa curată și clară

Vine puternic ploaia și nu mai stai afară

Și-n casă inimi de dor tresară.

Plânge și pământul înecat în lacrimi,

Vin și puhoaie cu gunoaie de pe înălțimi,

Din case unii cu greu o iau la fugă

Pe ploaie, dragostea mare o alungă.

Răsare și soarele febril în asfințit,

Iar eu stau tristă și parcă-am amuțit,

Căci bucurii, lacrimi și frământări vin

Și din iubire de oameni aș vrea să intervin.

(Eugenia Palade Calancea)

azi am afânat dorul

să miros a vânt și rugăciune
când soarele se va trezi
din hibernarea văratecă

să mă cuprinzi în brațe
ca între razele
aceluiași anotimp

să mă iubești
pluricelular și secvențial
cu târziul din prea devreme

ia-mă să fiu vara ta

(Ramona Müller)

Nouă fete dintre stele
Pun la cale-ntr-o poiană
Dragostile mele.

E târziu de miezul nopții
Stau la sfat,
Bobii sorții îmi impart.

Până-n zori nu-i hotărâre
Pe cine să iubesc eu,
S-au tăiat în două bobi…
Dragostea nu-i nouă.

(24 iunie 2020, Dan Drăguș)

O fată sulfină
Sta în colț în gradină
Doamne cine a dărâmat
Casa?
Sulfina, Nu.
Este ea o floare,
Și nu mai știe
Ce o doare.

(Mihaela Popescu Taulet)

Uită, uită
Zise Îngerul cel Cumplit,
Uită cărarea ascunsă
Uită că nu ai mai fost
Uită cuvântul fără rost
Uită fluturii din stomac
Uită clopotele în bronz
Să nu mai sune.
Uită.
Îngerii stau culcați
În al sufletului leagăn
Ei poartă tot
Sufletul către un port.

(Mihaela Popescu Taulet)

J’ai vu tout
Dans ses yeux
Muets.
J’ai vu sa vie
Silence.
J’ai vu sa tendresse,
J’ai vu tout,
Comme une navire
Sans capitaine,
Elle se porte,
Partout.

(Mihaela Popescu Taulet)

Azi mi-e dor de noi cuvinte
Cele vechi le-am dat în vrac.
Arde hârtia, m-afumă…
Să am leac.

(14 mai 2020, Dan Drăguș)

De ani si ani suntem legitimi,
Așa a declarat instanța-
Un adevăr din mioritic
Din Satu-Mare la Constanța.

Din Maramureș în Banat-
Transnistria pân’ la Timoc,
Același grîu s-a semănat
Același port, același joc…

Nu Trianonul ne-a unit
S-avem sub cap istoria,
Ci Dumnezeu a rânduit
Să fim ce-am fost…în Dacia!

Am pus pe trei culori- peceți
Și ne-am legitimat ca neam,
Prin vene- sângele de geți,
Oșteni din Decebal…Traian.

Chiar dacă unii vor altfel
Și ne dictează a trăi
Făcând dik-ta-te fel de fel,
Aici am fost…aici vom fi.

(4 iunie 2020 Ploiesti / Fanari
Vasile Coman)

încă o vară
așteaptă macii
grâul în coacere
să fie
și rumenit cuptorul
așteaptă-o margine
de drum
să crească spinii
legenda milenară
o mama sângerândă
fiul pierdut în vară
să alinte.

(4 iunie 2020, Dan Drăguș)