close

Poezie

Poezie

POEZIA – 2019

Logo22

În cadrul proiectului ÎNTOARCEREA CĂRȚILOR ÎN SATUL ROMÂNESC, în colaborare cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, Editura Grinta va edita volumul – POEZIA – 2019 – o amplă radiografie a poeziei românești contemporane.

În carte vor fi publicați atât scriitori consacrați cît și tineri debutanți care au confirmat prin calitatea scrisului lor.

Volumul – coordonat și îngrijit de poeții Gabriel COJOCARU și Adrian SUCIU – va apărea în condiții grafice de excepție. Acesta va avea peste 500 de pagini în formatul 17X24 cm pe hârtie volumetrică, coperta color cu clapete și va cuprinde creația poetică a peste 60 de autori din întreaga țară urmând a fi mediatizat ca apariție în cadrul unor manifestări ce se vor desfășura până la sfârșitul anului în diverse locații din România. De-asemenea, volumul va fi distribuit într-un număr mare de biblioteci de pe întreg cuprinsul țării.

Fiecare autor va trimite – o foto color, un scurt C.V. literar-artistic (max. 1500 semne), 10-14 poeme reprezentative pentru creația momentului ( selecția finală a textelor aparținând editurii Grinta) , un credo și datele personale (inclusiv adresa poștală de expediție) la e-mail:

gabby_cojocaru@yahoo.com – PÂNĂ LA DATA DE 27 mai 2019.

În interiorul volumului fiecare autor va avea destinate 8 pag. la formatul finit de 17X24 cm.Fotografia color va apărea pe copertă sau clapetele copertei.

În schimbul sumei de 315,00 lei fiecare scriitor va primi prin Poșta Română un număr de 5 exemplare din Antologia POEZIA 2019 pe adresa de destinație pe care o va transmite

Achitarea acestei sume se va face în contul tipografiei QUADCARE SRL , CIF – RO33769370,

IBAN RO07 BTRL RONC RT02 7663 4801

Banca TRANSILVANIA

PÂNĂ LA DATA DE 27.05.

Pentru detalii suplimentare privind proiectul POEZIA – 2019 precum și condițiile de publicare, autorii sunt rugați să conctacteze reprezentanții Editurii Grinta, la nr. de tel O744 / 777 883

mai mult
Poezie

Zece poeme

Logo22

Dan Drăguş – Zece poeme

1. DENUNŢ

Au venit la mine,
unele le ştiu,
şaizeci şi opt
de primăveri
cu flori de măr,
flori de gutui…

Au plecat
s-au dus,
vin de-acum
primăverile-
versuri în plus.

2. AZI NOAPTE

Am locuit într-un acvariu,
sunt limpezit,
spălat de gânduri,
de păcate.

Aş putea să tac,
să numai scriu,
s-aştept rocade…

Mi-au încolţit gânduri
în acvarii secate.

3. ASTROLOGIE

E noapte.
În compania lui Alen Poe
îmbrăţişez selena
în sin de alfa
fost cos de beta
pe dos.

Ambele variante au Uranus
în Casa de foc,
în conjucţie cu poezia.

4. NU ŞTIU

Nu mai ştiu
cine seamănă
grâul,
cine coace pâine
pe cărămizi,
pe piatră,
focul aţâţat
cu ogrinji.

Nu mai ştiu,
meteorologii anunţă
cod roşu, înainte,
din timp ?
Cod roşu de cuvinte,
de grâu…

M-ascund struţ
desenat pe câmp.

5. CONCRET

În religie, versete,
mi se spune
azi cred,
e ziua lui Lazăr
înviatul concret.

La sfârşitul lumii,
aflu,
m-am plitisit
de sfârşituri,
sufletul în care scriu
reintră în trup…

Şi dau socoteală
fiecărui gând,
fiecărui şchiopătat
de cuvânt…

Aş fi un Lazăr înviat
absurd.

6. CASTELUL
În memoriam Jenica Tabacu

S-a închis castelul vechi
a lui Haşdeu şi Câmpina
îmi pare veche…

În spirit nu mai este Iulia
nici Petriceu
persoană fizică
şi Dumnezeu.

De-acum tace pianina
în colţ, într-un ungher,
nu are nimeni audienţă
în cer.

S-a închis castelul bântuit
de spirite şi iele,
a încheiat şi Iulia naveta
între pământ şi stele.

6. PLÂNSET

Plânge Prutul
Plânge Tisa
Plânge Leatul
De decenii
România
du-mi-sa.

7. LA ALBA

La Alba Iulia sub un stejar
S-a îngropat un Centenar
Cu paradă şi cârnaţi…
Obiceiul din Carpaţi.

8. ŢĂRANCA

Nu are bani să cumpere
un bibelou,
Tămâie – lumânări
cumpără c-un ou.

O zburătoare vinde în piaţă,
la obor cumpără cămaşă
de finet, e ieftin.
Nu ştie de furou.

Din cauciuc ia o botină,
gumari le zic, pielea
e prea scumpă de jivină…
şi e fină.

Un fes şosetă sau mănuşă
înpungăleşte în cârlige,
croşetă…cu degetele boante.

Din ţoale vechi şi cârpe
ţese val de preşuri zestre,
are o fiică să mărite…

Mai vinde-un leuştean, o raţă,
un curcan…

Te uiţi la ea, jandarm, te uiţi,
nu are carnet producător,
nu are casă de marcat fiscal.

Înşeală statul direct şi amical.

Te uiţi jandarm, te uiţi la ea
ca boul,
„Corupta” din Vaslui a mituit
iar oul.

9. OM LIBER

Sunt om liber, primitiv
fără statistici pe cap:
cuţite de bucătărie
unelte şi arme din piatră,
din bronz din fier…
din cozonaci
cu plăsele bătute în diamante,
pietre Swarowski pe tiv.

Sunt vânat de piramide,
de faraoni, guverne, vile,
bombardiere Enola-Gay.
Sunt om liber de la un timp
am preţul meu pe cap şi trup.

…Mă vânez singur dacă e nevoie,
îmi pun tigăi pe cap, ce vreţi…
În goană, în fugă, în vânt
îmi pun cristale Swarowski
pe gând.

10. CORTINA

La primul gog pe şcenă
în falduri se propgă cortina vişinie.
Acum, actorul
îţi retuşează
mustaţa,
sprâncenele stufoase,
îşi potriveşte masca
cu personajul său.

La următorul gong
se mai aşează recuzita,
alt gong, al treilea
deschide scena
rampa de lumini…

Întreaga sală intră
în rol,
în actul unu
în actul doi…
apoi cădem, actor
şi spectator
în gol.

mai mult
PoeziePromovate

Păpuși de mai

Mihaela Popescu

Inger! Timpanul meu deviné in bronz
Si ma doare. Caci,
Nu-mi ajung zilele pamantului
Pentru à te inconjura.

Inger ! Miezul ochilor e deja din bronz
Si ma doare. Caci,
Nu te mai pot surprinde in imbratisari,
Sortite aurului stins din sclipirile tale.

Inger ! Degetele s-au impiedicat in bronz
Si ma doare. Caci,
Kilometrii pamantului calatoresc pururi
In ceruri.

Nu. Nu. Nu sufletul.
Nu DIN bronz !
Caci nu m-ar mai durea atata
Puterea asta
De-a te slavi.

”Papusi de mai”
(Mihaela Popescu)
2003

mai mult
Poezie

Poezie – ”Coridoarele cuvintelor” – Ioan Vintilă Fintiș

Fintis950

I O A N   V I N T I L Ă   F I N T I Ș

Coridoarele cuvintelor

Nevăzut şi minunat trec uneori prin coridoarele cuvintelor.
Vocale subţiri strălucesc dedesubt şi deasupra,
în aerul gotic al ninsorii.

Urcă din mine atunci un şarpe de apă somnolent,
sideral.

Sunt goluri ce ucid, sunt sărbători de frig-
monologuri albastre se torc lângă tronul de miresme
al grădinilor.

Aştept blânda moarte prin odăi de crizanteme şi trandafiri.
Am rămas doar un fragment de timp în plămânii de lemn ai pendulei.

*

Este sfârşit de noiembrie.
Umbra mea este o aripă de fluture albastru, o cădere de înserări.

Lebăda întunericului vâsleşte printre luceferi,
trupul meu a căzut lîngă pragul tristeţii, ca o mănuşă de prinţ.

Trece vremea sărbătorilor, muntele de ceaţă şi smirnă
se topeşte în mine, cum sfeşnicul de chiciură
al amintirii.

Ninge eretic de pe tâmplele mele –
nu mai sunt decât o pâlpâire de astru.

Ninge cu maci pe marginea dealului, eu cred că este vorba despre
un pat funebru, sau despre
un costum pentru seara de iarnă.

De acum eu mă apropii de sânul auriu al candelei
şi parcă sunt cernit de ochii mari desenaţi de ger,
pe geamul cămării.

De aici eu scriu anotimpuri şi păsări,
compun partituri de tristeţe aşteptând să vină îngerul
sau copilăria călărind cerbi.

*

E frig sub tălpile mele.
Un pumnal de ger întinde noaptea spre fotografia mea
spânzurată pe un turn, la marginea câmpului.

Cât mai există iarna, oraşul de mătase
dezvăluie tristeţea din statui.

Caut un drum – într-o dimineaţă aurie – ţărmurile se retrag
în scoici şi meduze.

Curând va trece maşina neagră şi eu voi spune adio verandei
care ascunde un text despre lumea de dincolo.

*

Oglinzi de nisip, oglinzi de piatră, marea înzăpezită în lumina
și spaima că mai exist.

Peste sfânta ţărână a trupului secundele de frig se aştern
iar seceta din adânc o sferă în celulele nopţii.

Singur şi fericit am să mor într-o ţară a frigului –
nici un drum către aceasta nu deschide alt drum,
țărmul dezvăluie portocali de cenuşă.
un demon roade secunda, în valuri gâlgâie frigul
şi mă acoperă întrutotul.

Nu mai există nimic
Doar o apocalipsă de ninsoare în care şi muntele s-a prăbuşit

*

Eşti o împărăţie albă strălucind la marginea orizontului,
de unde se prăbuşesc ziduri de rouă și blesteme de frig.

Vii dintr-o înaltă iubire
şi cuvinte de fum rosteşti în tăcerea grădinii.

Aerul te inundă cu mierle
şi devii atât de uşoară încât
pari o mătase împletită din sânge
de zeu.

*

Sunt singur, picături de întuneric se preling
din cerbi şi din lupi –
lumea devine o carte grandioasă.

Depărtarea creşte din fereastra casei tale ca o poveste –
un luminiş de scântei ascunde treptele somnului
şi aripi mă izbesc spulberându-mă pretutindeni.

*

A intrat în lume vedenia pământului,
A intrat întunericul în lume și lumina s-a înfrigurat deodată.

S-au despărţit emisfere, s-au prăbuşit poluri şi meridiane,
ecuatorul s-a subţiat şi s-a făcut,
Un coridor prin care iată văd,
cum se naşte vedenia pământului
și cum se întinde şi se lăţeşte,
peste cerul atât de negru, peste piramide.

*
Privesc pasărea prin lunete de întuneric –
în ciocul ei ninsoarea, pe gheare focul.
Nevăzute acorduri de frig pe valul penelor sale cărunte.

Un fluviu melancolic curge din ochii săi
şi se destramă peste oraş până când,
arborii devin scafandrii de gheaţă.

Voi călători după urmele tale
şi noaptea se va aprinde într-un candelabru
de nisip.

Mi-e frică de pasărea care se arde pe sine
într-un cuib de aur.
De aceea strâng pulberea de pe fluturi şi te acopăr cu ea…

ARGEȘ

(Ioan Vintilă Fintiș)

mai mult
Poezie

Ce-i și viața asta …

Pasare

Ce-i și viața asta …
ireversibilă, ca o cădere de apă.

Uite, Niagara – fată deșteaptă:
măcar din curgerea ei năvalnică
scoate un ban grămadă,
viață are cât toți corbii la un loc,
(noi ne retragem mai repede)
vestită e-n lumea-ntreagă
ce-i mai trebuie?
A, e singură
– o aud cum se plânge ades’
vrea și ea un … căscădoi,
să facă pui amândoi
exact ca noi.
Nu mă credeți?
Mergeți, vedeți-o,
faceți-i poze,
cu mine în cadru, desigur
mie să-mi dați
plata-n natură, neapărat.
Prefer niscai semințe,
bucățele de fructe
și multă atenție.
Sunt un înțelept fotogenic,
merit și eu
parte din succesul
unei imense, ireversibile căderi de apă.
Ca viața?

(nesomnul naște prostioare și monștri 😊)

Amorena Minculescu

mai mult
Poezie

Mi-e dor de mare

2Mai

De Cristian Botez, 29 septembrie 2017

Mi-e dor de mare
Ca de o iubita pe care niciodata
N-as putea avea-o pe deplin.

Mi-e dor de mare
Ca si cum de mine mi-ar fi dor,
Pe cand, in alta viata, as fi fost delfin.

Mi-e dor de mare
Ca de valul care nu am fost nicicand.

Mi-e dor de mare
Asa, ca sa ma joc cu pescarusii,
Sa vantur soicile, nispul. Atunci…oricand.

Mi-e dor de mare
Ca de mine…ca atunci
Cand m-as fi sarutat cu luna, mai intai…
Apoi, cu soarele, la rasarit…

 

mai mult
Poezie

Poezie: cântecul lui guillaume

Virgil-Mazilescu

cântecul lui guillaume

am băut din sângele ei și mi s-a părut că e bun
am mâncat din carnea ei și mi s-a părut că e bună
dar mă întreb și astăzi cine este ea la urma urmei
și de ce a trebuit să beau din sângele ei
și să mănânc din carnea ei – și uneori îmi aduc aminte
„deschide ușa asta la care bat plângând”

 

administratorul poate s-o sfeclească
în orice moment

pe dracu administratorule eu sunt realitatea bă realitatea palpabilă
manifestare a ideii în sensibil (hegel prelegeri fenomenologia)
sunt cea cu urechi mici
cu iepurași și marmote de plastilină
sunt cea cu vorbe care de care mai dulci

și dacă mă enervez și trec pe trotuarul de vizavi spunându-ți
în prealabil: administratorule nu vreau să mai stau cu tine
ce te faci tu? Iepurașii se topesc marmotele fug departe
în țara lor cuvinte dulci nu mai auzi
urechi mici în care să zbieri nu mai găsești

așa că pe dracu administratorule eu sunt realitatea palpabilă
sunt cea cu urechi mici
cu iepurași și marmote de plastilină
sunt cea cu vorbe de care mai dulci

 

opinii despre guillaume

cântă cocoșii. Se apropie zorile. umil
guillaume va ajunge din nou în pântecul mamei sale.
guillaume printre flori sălbatice. o mică reverență
și un pumn de bomboane pentru guillaume. o bicicletă.

ne prevenise de multă vreme: se apropie zorile vin zorile.
stătea în poziție de drepți cu mâna înfiptă la chipiu. subalternul
nostru guillaume. copilul giullaume. bestia asta
fără scrupule. și acum zboară cu aripile noastre. cu
bicicleta noastră.

 

întemeierea unei lumi a plânsului care nu se vede

semn rău! copilul guillaume doarme de-o vară întreagă la colț
printre pantofi și sandale aruncate acolo-n dezordine
îmbrățișează în somn umbre dolofane – blând astăzi fioros mâine
ți bolboroseala prafului nu-l supără câtuși de puțin

 

al doilea vis al poetului

nu mai sunt trist arcul se leagănă-n tindă șaua e pusă
unul după altul cetățenii strigă trăiască (și perifraza și războiul
și artele)
cât luna se înalță încă pe cer – al amintirii înfricoșător astru
nu mai sunt trist carnea ei albă are aproape toate virtuțile

cu cal și cu panaș în adâncul mării – ce cauți aici să întrebe
împăratul peștilor îmi caut iubita preabunule
carnea ei albă are zău aproape toate virtuțile

apoi ridicându-se și pierind în văzduh ca un fum de jertfă
sufletul meu ar poposi pentru totdeauna
la celălalt țărm la grecii gălăgioși

Poeme din volumul O precizie cu adevărat înspăimântătoare de Virgil Mazilescu, selecție de Teodor Dună, Editura Tracus Arte, București, 2013.

(litero-mania.com/cantecul-lui-guillaume)

mai mult
Poezie

Poezii de Ioan Corin Culcea

poem

Nebun fumegam…

Nebun fumegam în conturul trupului tău,
precum o frunză tremurând otrăvită
de vântul subțire al singurătății…
Nu mai găseam drumul întoarcerii spre mine

şi îmi adormeam gândul fragil
în viscolul plumbuit dintre sânii tăi…
Cine mai eram eu,
atât de gol şi fără de aripi,
fără carnea ta trecând prin mine
ca soarele dimineții prin fereastră?
Cine mai eram eu,
sufletul umbrei şchiopătând prin iarbă,
în urma călcâielor tale cu parfum de caisă?
Cine mai eram eu,
fără aerul năucindu-mă
în uşa deschisă?

 

Azi s-a întors şerpuind

Ce performanță:
nu am mai scris de câteva zile,
de câteva uitări secerate,
despre singurătate!
Azi s-a întors şerpuind,
sâsâind în crinul din piept,
să îmi aducă aminte
pentru ce canoane de taină
am fost zămislit
deja răstignit,
să nu am zâmbet pe chip,
decât într-o picătură de vin…
să țin bine minte:
pentru o singură naştere,
ca pentru o singură moarte,
câte femei m-au iubit
fără interese meschine,
fără să îmi fure, clipă de clipă,
toată viața din mine!

Scrisoare către mama  -10-

Aceea pe care nu o mai pot vedea
împărțind pâinea în şase,
cu tot cerul strivit între pleoapele umede,
rămânând întotdeauna la urmă,
atât de senină în sacrificiul sângelui…
Aceea pe care am sărutat-o
în lumina obrazului atât de puțin
şi atât de târziu,
pe care am părăsit-o mereu,
fără să întorc privirea,
să îi văd rugăciunea muşcându-i genunchii…
Aceea pe care am lăsat-o
cu iubirea la tâmplă,
cu sufletul îmbrăcat într-o biserică
şi într-un trandafir,
iertându-mi de fiecare dată zborul,
cărând încet,
arsă de soare,
sacoşa cu pâine,
din care va mânca, şi în rai,
doar ceea ce va rămâne…

La capătul mării

Mi-am prelins viața
prin atâtea gări, triste mereu,
aşteptând trenuri impersonale,
să mă ducă undeva la capătul mării,
să îmi uit chipul şi sufletul
pe nisipul tandru
ori să le dau foc,
acolo, departe,
pentru a veni poemul la mine…
şi tu,
alungându-mi moartea,
cu un simplu zâmbet,
cu o simplă dorință
aruncată direct
în lama cuțitului…

Viața, din nou

Mi-am salvat puținele clipe de fericire
muncind ca un hamal neobosit
la şlefuirea cuvintelor care să-ți smulgă din trup
măcar un zâmbet de încuviințare tacită…
Mi-am presărat şuvițe de inimă,
ca un lan de maci sângeriu,
în calea dorințelor tale bizare…
Aşchii din nopțile nedormite,
clipe ucise în gând, una câte una,
pentru salvarea strălucirii ochilor tăi,
a îngerului înghețat în lumina lunii…
Doar pentru tine
mi-am privit în oglindă renunțările,
să fii tu împlinită în poemele mele
ce ardeau totul în jur!
Eu nu mai contam,
eram fericit că nu rămâne pagina albă,
că nu o privesc disperat!…
Pentru tine,
numai pentru tine
am avut curajul să înfrunt diminețile tulburi
şi îngenuncherile în piatra ascuțită,
să îmi termin poemul,
să îmi încep viața din nou!

 

Citește mai mult (ecreator.ro)

mai mult
Poezie

Poeta israeliană Mishol (născută în România) primeşte premiul Herbert

carti

Poeta israeliană Aghi Mishol a primit premiul literar Herbert 2019, creat ca un omagiu adus poetului şi filosofului anticomunist polonez Zbigniew Herbert, după cum a anunţat astăzi fundaţia din Varşovia.

Născută în 1947, în Transilvania, România, într-o familie de evrei unguri supravieţuitori ai Holocaustului şi emigrată în anii ’50 în Israel, Mishol a publicat vreo 15 volume de poeme în ebraică. „Sunt cu atât mai emoţionată cu cât Zbigniew Herbert este unul din poeţii mei preferaţi”, a declarat noua laureată contactată telefonic. Mishol şi Herbert s-au întâlnit în 1991 la Ierusalim, când poetul polonez a primit Premiul literar decernat de Oraşul Sfânt. „Aghi Mishol are darul magic de a transforma lucrurile simple în simboluri. Ea vorbeşte despre lucruri comune într-un mod terifiant”, a subliniat poetul ucrainean Iuri Andrikovici, preşedintele juriului. „Deşi refuză să fie definită ca o poetă angajată în politică, ea se angajează în ceea ce se întâmplă în propria ei ţară, evocă terorismul, construirea satelor evreieşti în teritoriile palestiniene”, a adăugat poetul polonez Tomasz Rozycki. „Poezia ei este totodată plină de motive biblice şi poartă greutatea trecutului părinţilor care au supravieţuit Holocaustului”. „Mama lui Mishol a fost deportată la Auschwiz-Birkenau iar tatăl ei într-un lagăr de muncă. Ei şi-au pierdut prima fetiţă. Aghi Mishol a fost primul lor copil născut după război, în satul Cehu Silvaniei” a cărui populaţie evreiască a fost decimată de Holocaust, aminteşte Mercedes Monmany, membru al juriului. „De aici subiecte precum rezistenţa individului în faţa ororilor lumii şi apărarea vieţii, foarte prezente în opera ei”. Amos Oz, marele scriitor israelian decedat anul trecut, spusese cândva că „poemele lui Mishol pot povesti o istorie, cânta şi totodată dansa, totul în acelaşi moment”. (www.lefigaro.fr – 11 martie)

http://www.lefigaro.fr/flash-actu/la-poetesse-israelienne-mishol-recoit-le-prix-herbert-20190311

Traducerea: Adriana Buzoianu

mai mult
Poezie

Eu te-am atins

logo3

Eu te-am atins
Numai în vis.
În visul meu
Cu ochi deschişi
Şi, uneori şi-n somn
Mă pierd în dorul tău
Mă pierd în mintea ta
Mă pierd în brațele-ți
Mă pierd în tot ce-nsemni
Suspini
Te simt
Râzi
Te simt
Mă vrei
Te simt
Orice nerostire
Contur capătă
În inimă
Când genele
Nu se lipesc
Clipesc a tine
Când inima tresaltă
Cântă a tine
Când gura tace
Zâmbeşte a tine
Când mintea se încurcă
Te țese pe tine
E o scară înaltă
De oftat
Ce mâna îți întinde…
Punte peste infinit
Distanța piere când
Mă chemi pe aripă de vânt
Crezând că doar tu ştii
Şi vântul mesager,
Poznaş copil şi sincer
El te trădează
Contopindu-ne în neant
Chiar de nu ne avem,
Ne avem…

(Cornelia Prisăcariu)

mai mult
Poezie

NICHITA STĂNESCU: Cântec vechi de lună nouă

nichita-stanescu1

1-31 martie 2019
LUNA NICHITA STĂNESCU 86
Cântec vechi de lună nouă

Ieşise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu,
dar seara grea de stele şi de lut
ardea pe străzi şi nu l-am cunoscut.
În felinarele cu iz de scrum
ochi de pisică-mi licăreau în drum
şi pasul greu mi se-aşternea nătâng
…şi fluieram aşa, ca să nu plâng.
Dar tot credeam că poate viermii moi
nu cresc în ochii mei pustii şi goi,
nici în surâsul meu nedăruit
şi tot credeam că poate n-am murit.
Ieşise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu
dar nu l-am cunoscut şi, gol de gând,
trecui aşa’nainte, fluierând.
(Cântece la drumul mare-
Scrisă în adolescenţă şi publicată de Doina Ciurea fără acordul poetului, în 1992)

mai mult
PoeziePromovate

Ion Pillat – Mărţişor

Martisor

Privesti de pe poteca ce urca-n deal la noi,
Din zbor intaia barza cum cade pe zavoi.

Vezi trenul care intra incet de tot in gara
Si omul care sapa plugul care ara.

A nins cu nea de floare pe prunii din livezi
Si muntii de la Rucar cu iarna lor ii vezi

Auzi pe sub podgorii un caine care latra
Te simti legat de toate – nu poti urni o piatra.

Aceste lucruri simple ce vesnice iti sunt!
Ce sfanta bucurie descoperi pe pamant.

Ce limpede te cheama un cuc : o data, doua –
De fiecare data ti-e inima mai noua.

De fiecare data mai trainic te unesti
Cu farmecul acestor privelisti campenesti

In gara, iata trenul a inceput sa se miste.
Toti pomii ninsi, pe dealuri ii flutura batiste.

Galgaitor, din iarba un sipot s-a trezit
In tine si prin ramuri e cerul limpezit.

Ce rasete, ce chiot pe drumurile viei –
Pe unde-au mers parintii iti duci si tu copiii.

O noua viata astazi de viata veche legi,
Dau muguri pretutindeni din vestedele crengi.

Cu apa ei lumina ti-a botezat campia.
Ce pace e pe omul in alb ce sapa via,

Pe barza ce se duce pe Arges tot in sus,
Pe-adancul rost al vietii la care te-ai supus.

Sursa: https://www.versuri.ro/versuri/ion-pillat-martisor-_6527.html

mai mult
Poezie

Poezie

logo1

dacă te lăfăi în belșug,
dacă nu ai pierdut (încă) nimic neprețuit,
dacă dorul nu te vlăguiește-n miezul zilei, fără temei,
dacă asfințitul nu-ți spintecă inima până-n prăsele,
dacă zilnica trudă nu te istovește,
dacă nu iubești în pierdere, arzând orice speranță,
dacă pășind printre viii cei morți,
nu-ți ești la braț cu morții tăi cei vii,
ăsta-i semn ca nu-L vei ști cum umblă prin lume zălud,
așa, ca o muzică… albastră

Cătălin Tzetze Rădulescu

mai mult
PoeziePromovate

POEM ÎN GRAFFITI

logo3

Poemele sunt poeme
dacă rezistă
pe un perete mâzgălit
noaptea
în culori nedefinite,
de un oarecare zidar.

Un perete ce dispare
în zori,
în fiecare zi, în zori.

26 februarie 2019
Dan Drăguş

mai mult
1 2 3 11
Page 1 of 11