close

Poezie

Poezie

Nu suntem decât doua amfore rupte

doi

Poezie

Nu suntem decât doua amfore rupte,

De destinul ce capăt ne-a pus,

Sa încercăm sa refacem întregul,

Este chin și durere nespus…..

Nu suntem decât doua fragile vase,

Ce iubirea o au de la astre,

Între noi se împlinește destinul,

Și sufletul curge ca vinul,

In pahare albastre de aur,

Ce au sufletul antic balaur….

Cu iubirea în cer nu te joci,

Cu iubirea aici de ce joci?

Vom putea noi vreodată sa-mplinim ce n-e dat

In condițiile în care vasul nostru e spart?

Vom putea noi vreodată sa refacem intregul

Din divinul iubirii sa ne creștem altarul

Compleți și uniți sa ne strângem în brate,

Ca și cum lumea din jur nu exista, și-n toate,

Sa implinim ce ne e scris fără frica de astre,

Sa implinim ce ne e scris de divinele caste,

Tu fecior de erou, eu fecioara divina,

Tu un sânge de zeu, eu o alba creștină,

Împreună zâmbind sa implinim ce e scris,

Dint-o carte ce în negura vremii s-a stins…

Eu cu tine în vis, tu cu mine în vis,

Sa pornim impreună în etern paradis…..

(Gratiela Avram)

mai mult
Poezie

Bunica

Bunica

Poezie

Bunica nu avea cultură,
Nu studiase-așa, ca noi..
Se „cultivase”-‘n bătătură
Și la prășit de popușoi.

Nu, nu era analfabetă,
Dar nici școlită nu era.
Din Biblia îngălbenită
De multe ori ea ne citea..

Mi-o amintesc în nopți de vară,
Cum se ruga lui Dumnezeu
Privind spre stele, în grădină,
Și neștiind că sunt și eu..

Ea nu luase masterate,
Nici doctorate n-a luat,
Însă credea cu fermitate
În Cel ce lumea a creat!

Cum să-i fi spus bunicii mele,
Ce se ruga spre cer mereu,
Că bolta cea cu mii de stele
Nu-i opera lui Dumnezeu?!

Să fi-‘ndrăznit să-i zici bunicii,
În noaptea cu parfum de fân,
Că greierii și licuricii
Nu-L au pe Dumnezeu Stăpân?!

Nici n-ai fi terminat ideea,
Știu foarte bine ce îți spun:
Bunica mea, din clipa-aceea
Te-ar fi privit ca pe-un nebun!

Căci, după mintea ei vioaie,
Nimic nu-i fără autor:
Nici clăi de fân, nici mușuroaie,
Nici simpla urmă de tractor!

Să îi fi spus bunicii mele
Că soarele ascuns în nor,
Sau câmpul cel cu floricele,
Există fără Creator?!

Așa erau bătrânii noștri,
Crezând în Domnul Dumnezeu;
Strămoșii au crezut, bunicii,
Și mama mea credea, și eu..

Dar intelectualii lumii,
Cu diplome la școli de soi,
Mai caută și-acum dovada
Că ei se trag din maimuțoi!

Ei scurmă harnici prin țărână
Și caută bucăți de os
Prin care vor să demonstreze
Că.. nu suntem ai lui Hristos!

Aceasta este marea luptă,
Vrăjmașul vrea prin rațiuni
Să ne lipsească de credința
Ce-o moștenim de la străbuni..

Să nu-i lăsați să vă golească
De harul ce-l aveți în voi;
Rugați-vă să se-‘nmulțească,
Iar Duhul va veni șuvoi,

Căci Tatăl nostru ne iubește
Și nu ne lasă lui Satan.
Cu harul Său ne ocrotește,
Vrăjmașii se trudesc în van!

Pe cei ce pierd credința dreaptă
Și-‘ncep să-și râdă de strămoși,
O grea robie îi așteaptă,
Căci demonii nu sunt miloși!.

Urcați, urcați în Arca Sfântă,
În casa Domnului Hristos!
Biserica pe val plutește,
În timp ce lumea merge-‘n jos!

Sorin Croitoru

mai mult
PoeziePromovate

AMINTIRI DIN ALTE VERI

vara2

Autor: Liliana Burac

Se trezeau cu noaptea-n cap părinții ,pe timp de vară,
Iar când se porneau la câmp nici nu se vedea afară,
Ne lăsau laptele proaspăt ,în oală de lut,pe masă
Și într-un ștergar de in ,pâinea albă,coaptă-n casă.

-Hai,treziți-vă oleacă,ne spunea mama duios,
Ne-ndurându-se să strice somnul nostru-așa frumos,
-Eu mă duc iar la prășit ,cu bunică-tu-n Lănuț,
Voi să stați pe lângă casă,s-aveți grijă de puiuți!

Tată-tu e dus la coasă ,că se pologește iarba
Și de n-o cosi acuma ,când s-o duce-a fi degeaba,
Mâne-o să vă iau cu mine,în Fânaț ,la adunat,
Eu cu furca înainte,voi din urmă la greblat.

-Scoateți cloștile afară și la puii de găină
Dați-le un pumn de crupe sau muiați niște făină,
Puneți-le-un chic de apă în ceva nu prea adânc
Și vedeți să nu-i ia uliul până vin eu de la câmp!

Să duceți pe șes vițelul,priponiți-l mai departe
De vițeii altora,nu de alta ,s-or mai bate,
Puneți apă în căldări până o veni cireada
Că vin vitele-nsetate și să măturați ograda!

Noi ,cu somnul între gene,ascultam cam cu de-a sila,
Țineam minte ce țineam ,apoi Dumnezeu cu mila,
Dar când soarele-ncepea să ne ardă pe spinare,
Lăsam baltă bătătura și-o zbugheam la scăldătoare.

Treceam ulița spre șesul care ne părea o mare,
Cu valuri de romaniță așternute sub picioare,
Sfârâiau călcâiele când stârneam cârduri de gâște,
Și gâscani-înfuriați ne-alergau ,vrând să ne muște.

Noi vedeam numai hârjoana ce părea a fi in toi,
Din toți țăncii de pe vale ,din pârâu,lipseam doar noi,
Dar când tălpile simțeau mâlul fin și apa-n spume,
Ne rupeam de orice grijă și intram în altă lume.

Iar în firul de pârâu,jinduind după răcoare,
Bălăceala era-n toi ,cât era ziua de mare,
Înotam și ne stropeam ,printre broaștele speriate,
Până ne-alungau tânțarii cu înțepături pe spate.

Plini de mâl,ca niște diavoli,ne apropiam de casă,
De la poarta miroseam turtițele de pe masă,
Vedeam zâmbetul bunicii răsărind la colțul șurii,
Și căldările cu apă în mijlocul bătăturii.

Ne punea mâna pe creștet printre vorbe de mustrare,
Ne-ndemna să ne spălăm într-o balie,la soare,
Și când socotea că-i vremea,zicea:
-Eu mă duc acasă,
Da’ v-oi spune mâne-ta, ș-apoi îți vedea voi,lasă!

Nu spunea nimc ,sărmana,ba ,când o-ntrebau părinții,
Ne tot ridica în slăvi că am fost cuminți ca sfinții…
Parcă văd zâmbetul mamei…parcă toare-au fost mai ieri…
Azi mi-a mai rămas să depăn amintiri din alte veri.

mai mult
PoeziePromovate

Pasodoble

OanaCostea

Pasodoble

E negru și liniște
dincolo, balustrada și paharul de vin
dă-mi palma să-ți ghicesc puțin, nu asta, cealaltă
o să mor tânăr, tu o să fugi, ba nu
ba da
eu o să zbor, să știi, să-mi scrii, la zece mii de metri de tine e bine
ai aripi? am, sunt mari și mă dor, strălucesc incolor
acum mi-a amorțit piciorul, ridică-te, intră pe fereastră
raze de lumină de dimineață albastră și culcă-te
că mâine o să-ți duc dorul, să-ți aduc
zborul, fiorul, odorul, covorul?
vino cu mine
(lasă-mă, că mă doare piciorul)
jur că e bine, e roșu, e foarte departe și
nici n-o să fiu acasă in fiecare noapte.

(R&O, decembrie 1996)

(Oana Costea)

mai mult
PoeziePromovate

Poezia Intimă – Cincinat Pavelescu

toamna

Poezia Intimă

Îți mai aduci aminte, doamnă ?
Era târziu și era toamnă ,
Și frunzele se-nfiorau,
Și tremurau în vântul serii
Ca niște fluturi chinuiți ,
Ca niște fluturi rătăciți
Din țările durerii.

Ți – aduci aminte iar de seara
Și -amurgu-acela violet,
Când toamna și-acorda incet,
Pe frunza galbenă , chitara?
Pe lac, ce-n luna s-argintase,
Încet o lebădă trecea,
Și pata-i albă se pierdea
În seara care se lăsase .

Și-atunci, doar inima și vise,
Ne-am dus ca lebăda și noi,
Călcând nisipul plin de foi
Sub ceața care-l umezise.
Aşa născut , în plină toamna,
Amorul meu ce-nmugurea
Sub foi ce toamna-ngălbenea.
Îți mai aduci aminte, doamnă ?

(Cincinat Pavelescu)

mai mult
PoeziePromovate

Femeia care a stat trei ani să coasă tot Luceafărul pe o pânză uriaşă: „Mă trezeam noaptea şi continuam să cos“

luceafarul

O femeie in varsta de 71 de ani din Cugir a realizat o performanta demna de Cartea Recordurilor. Maria Todor a reusit ca intr-o perioada de trei ani, intre 2014 – 2016, sa coasa pe o panza de canepa poezia Luceafarul, de Mihai Eminescu. Cele 98 de strofe au fost ”scrise” cu ata rosie.

Femeia a mai scris, pe aceeasi panza, versurile din Hora Unirii, Balada Miorita, proverbe, rugaciuni si zicatori. De asemenea, a realizat si ilustratii care reprezinta Coloana Infinitului si Cumintenia Pamantului ale mareluui sculptor Constantin Brancusi, precum si Vioara lui George Enescu, scrie stiriactuale.net

Maria Todor spune ca a realizat toate acestea din dragoste pentru Mihai Eminescu si ceilalti mari scriitori sau artisti ai Romaniei si ca intentioneaza sa realizeze un mic muzeu intr-o camera a locuintei sale din Cugir.

Calcul matematic pentru fiecare strofa, rand si litera

”Mi-a placut intotdeauna sa citesc, iar pe Eminescu l-am adorat. Plangeam la toate poeziile care imi atingeau sufletul.

Ideea mi-a venit intr-o noapte, dupa ce recitisem pentru a nu stiu a cata oara poezia Luceafarul. Atunci m-am hotarat sa scriu cu acul si cu ata din arnica (fir de bumbac rasucit si colorat – n.a ) de cea mai buna calitate, toate strofele poeziei.

Mi-am amintit de panza de canepa pe care bunica mi-a lasat-o sa fac din ea saci si am hotarat sa folosesc cativa metri din acest material.

Nu a fost deloc usor pentru ca a trebuit sa calculez matematic locul ce se cuvine pentru fiecare strofa, pentru fiecare rand sau litera. Mi-a luat aproape trei ani ca sa termin tot ce am avut de scris”, spune Maria Todor.

Femeia s-a nascut in satul Ponor din Muntii Apuseni in 19 august 1946. In satul natal a urmat primii ani de scoala si a invatat de la parinti si bunici sa teasa la razboi, sa croseteze si sa coasa, dar si multe alte treburi din gospodariile taranesti.

In cautarea unui loc de munca, s-a mutat in anul 1973 la Cugir unde a lucrat timp de 25 de ani la uzina Mecanica. Dupa ce a iesit la pensie si-a reluat obiceiurile traditionale din tinerete, respectiv tesutul la razboi si crosetatul.

Are si un costum popular confectionat de ea in anul 1964, pe care il imbraca in zilele de sarbatoare si atunci cand merge la biserica.

A memorat Luceafarul in timp ce cosea versurile

Despre performanta de a scrie Luceafarul pe panza de canepa de sapte metri, Maria Todor sustine ca a ajutat-o si sa invete intreaga poezie. ”Singura am decis sa fac acest lucru si nu am avut liniste pana nu l-am terminat. Ma trezeam noaptea din somn si continuam sa cos.

De multe ori nu puteam dormi din aceasta cauza pentru ca vroiam sa termin cat mai repede. Mai coseam si in timpul zilei, dar dupa ce imi terminam treburile gospodaresti.

Exista ceva care ma determina sa ma apuc din nou de cusut si sa fac ceva unic, despre care nu am mai auzit. In timp ce coseam cuvintele si versurile, am reusit sa si memorez intreaga poezie”, afirma femeia din Cugir, citata de ziarulunirea.ro.

Spatiul ramas gol pe panza a fost chiar mai greu de acoperit decat poezia lui Eminescu. ”M-am gandit sa-l completez tot prin cusut cu lucruri importante din creatia romaneasca.

Asa ca am ales o serie de cugetari, pilde, proverbe, diverse imagini reprezentand opere ale unor artisti. Daca in ceea ce priveste Luceafarul, cusut cu litere de tipar, a fost ceva mai usor, mult mai greu a fost la celelalte lucrari cusute cu litere de mana, unde atentia si efortul au fost cu mult mai mari”, spune Maria Todor.

Aceasta vrea sa lase mostenire realizarile sale unei nepoate cu talent la desen si pictura.

(secretele.com)

mai mult
Poezie

Sonet rupt

fantasy

Căci nimeni nu-i nimeni, nimic nu-i nimic,
Abisul e doar un cuvânt nevorbit,
Un vis nevisat, un somn nedormit,
Răgaz ce-a făcut infinitul mai mic.

Numiri de uimiri și imparuri de plopi
Scapără ruga-n ciocniri de rotule,
Graba acestei amiezi somnambule
E rug de erori sau e dans de ciclopi?

Zilele iarăși se mușcă-ntre ele,
Rupte secundele mie sa-mi doară,
Reci labirinturi se-ntind pe sub piele

Inima-mi bate în gonguri de ceară.
Răstoarnă-ți alt cer pe lumile mele,
Iubire ce-alergi urlând ca o fiară!

(Valentin Irimia – Cenaclul „I. L. Caragiale”)

mai mult
Poezie

Nicolae Labiș – ”Toamna”

N.Labis

Toamna

Par casele palate sub vraja inserarii
Si norii le mangaie cu palme de sofran,
Si nu-i mai larg si pasnic nici insusi cerul marii
Decat acest cer vesnic si-adanc, de Baragan.

Isi salta rosii tuiuri in vanturi papusoii
Miscand sub adiere apripa de strujeni;
Tragand la care pline merg lung pe drumuri boii
Pe langa negre garduri mancate de licheni.

Cresc focuri mari de frunze cu scanteieri usoare
Spre luna incruntata, lipsita de un sfert,
Iar vantul poarta-n trambe miresme-mbietoare
De lapte proaspat muls si proaspat fiert.

Albastru cer de seara se despleteste-n sara
Si bumbi de stele rosii la geamuri se aprind
Ograzile arata cu toate in afara
Belsugul lor tacut ce il cuprind.

(aboutromania.com)

mai mult
Poezie

Toamna

leaf

Poezie de Rainer Maria Rilke

Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veșteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.

Și cade-n nopți adînci pămîntul greu
de lîngă stele în singurătate.

Noi toți cădem. Mîna de colo cade.
Și altele, și toate, rînd pe rînd.

Dar este Unul care ține-n mînă
căderea asta, nesfirșit de blînd.

(trad. Alexandru Philippide – poezie.ro)

mai mult
Poezie

Poezia zilei: „Dialog pentru septembrie” – Romulus Vulpescu

RV

Romulus Vulpescu (n. 5 aprilie 1933, Oradea – d. 18 septembrie 2012, București) a fost un poet, scriitor, traducător, editor, publicist și politician român.

Romulus Vulpescu a fost fiul Elenei (născută Botez) și al lui Constantin Vulpescu, maistru militar armurier. A fost căsătorit cu prozatoarea Ileana Vulpescu, cu care a avut o fiică, Ioana (d. 2012).

Dialog pentru septembrie

Septembrie galben. Seri lungi, viorii,
Fug zilele verii spre soare. Trec stol
Cocorii scad sus. Toamna vine domol.
Din vară în vară, dând iernii ocol
Septembrie cald e-n septembrie gri,
Septembrie galben, putem hoinări ?

Septembrie cald, nu muri, nu muri, nu muri !
Septembrie gri, septembrie gri

Septembrie arde-n păduri aurii,
Se mistuie vara din pomi în pârjol.
Chipul toamnei e plumb. De-atât fum se-nnegri.
Cocorii s-au dus. Toamna, cerul e gol:
Septembrie cade-n septembrie gri

Septembrie, septembrie gri
Septembrie cald, nu muri, nu muri!
Nu muri !

Romulus Vulpescu

(rotalianul.com)

mai mult
PoeziePromovate

Un apus

apus1

Joi
Un apus
Și o bucată de suflet lăsată acolo,
îngropată în nisip, bătută de vânt.

Am luat, în schimb, soarele.
Și luna am luat-o.
Am luat tot și am dat atât de puțin, totuși.

E mișto să faci business cu natura.

(Oana Costea)

mai mult
Poezie

Ce vara

vara1

”Ce vara” de Cristian Botez

Ce drum prafos,
Ce cald si cat
De greu se scurge ziua
Pe dupa lanul de porumb…

Si, jos,
Ce lenes fluviul
Se-mpinge-n maluri
Spre lastaris malos…

Ce vara…

Si cat de singura-i coliba
Aceea, ascunsa-n stuf.
Ca barja aia de la mal,
De orice dezlegata…
De timp, de oameni si de val.

(Cristian Botez)

mai mult
PoeziePromovate

Cerbul cu stea în frunte – Nicolae Labiș

Labis

A fost odată, într-o pădure,
Un moş bătrân cu baba lui
Trăiau săraci ca vai-de-lume,
În adâncimea codrului

Moşul n-aştepta nimica
Şi numai moartea o dorea,
Dar baba ar fi vrut să aibă
Un suflet tânăr lângă ea

„Să fie un copil cuminte,
Un căţeluş sau un pisoi,
Că vreau s-aud şi eu cum suflă
O altă viaţă lângă noi.”

Aşa ofta săraca babă,
Dar moşul nu mai vrea nimic:
„Ce-mi trebuie o grijă nouă?
Sunt pre bătrân şi prea calic.”

Dar domnul se-ndură de babă
Şi-un pui de cerb i-a dăruit.
Un pui de cerb, cu stea în frunte,
Gonit din codru şi rănit.

Săgeata-i străpunsese gâtul –
Din rană sângele-i curgea
Şi lacrimi mari picau din ochii
Frumoşi, rotuzi ca o mărgea.

L-a sărutat pe frunte moşul,
Miloasă baba l-a spălat,
L-au îngrijit cu grijă mare
Şi cerbul mi l-au vindecat.

Era frumos şi blând săracul,
Zburda mereu din loc în loc,
Venise ca o vrajă nouă
De tinereţe şi noroc.

Întinereau văzând cu ochii
Moşneagul şi cu baba lui –
Şi se făcuse luminoasă
Întunecimea codrului.

Dar într-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui împărat
Cu ceata de curteni, cu arcuri
Şi cu ogarii la vânat.

„Dă-mi mie cerbul tău, bătrâne,
Îţi dau pe el tot ce doreşti”
„Nu pot, și de mi-ai da pe dânsul
Comorile împărăteşti”

„Te duc la curtea mea, moşnege,
Cu baba ta, vă fac boieri.
Dă-mi cerbul tău cu stea în frunte
Şi-ţi dau şi cinste şi averi”

„Nu-mi trebuie averi şi cinste,
Sunt prea bătrân să le primesc;
Dar dacă vrea să vină cerbul,
Eu bucuros vi-l dăruiesc.”

Atunci, minune fără seamăn,
Întreaga lume, ce văzu ?
Văzu cum cerbul dă din coarne
De parc-ar spune: „Nu vreau, nu!

Nu vreau să vin la curtea voastră
(Deodată cerbul a vorbit)
Tu mă doreşti ca o podoabă,
Ei, sufletul mi l-au dorit.

Tu m-ai rănit la vânătoare,
Ei rănile mi le-au legat.
În strălucirea curţii tale
Eu m-aş simţi încătuşat.

La curtea ta, aş fi o fiară,
O jucărie pentru proşti.
În viaţa lor sunt o lumină
Pe care tu n-ai s-o cunoşti.”

Plecă, pe gânduri, voievodul
Şi se gândea că nu-i de-ajuns
Să fii bogat, temut şi veşnic
De măreţia ta pătruns.

Mai trebuie să ai un suflet,
Milos, şi bun, şi iubitor,
De vrei să fii iubit de oameni,
Şi de podoaba codrilor.

 

(Nicolae Labiș)

mai mult
PoeziePromovate

Poezie

Poezie2

„Este această dragoste
Atât de încireșată
Atât de înmiresmată
Și atât de pârguită?
Așa cum o vedem
Într-o vară plină?”

(Mihaela Popescu)

mai mult
PoeziePromovate

Un vid avid

vid

E iar o zi de-mpachetat regrete,
De-a DA și-a NU, de-a te juca de-a jocul,
Poveștile își caută sorocul
În lumile concrete neconcrete.

De a avea curaj să-ți fie frică,
Dar ce rumoare oare ne mai doare?
Raspunsul e și el o întrebare
Când chiar eternitatea e prea mică.

Un vid avid tot vrea să se repete,
Zvâcnim între concluzii și confuzii,
Ne vin în sânge gânduri cete, cete

Vin cavaleri-apocalipsei, cruzii,
Un ger din cer izbește în perete,
E iar o zi de-mpachetat iluzii.

(Valentin Irimia)

mai mult
PoeziePromovate

Secerișul – Vasile Alecsandri

field

Ciocârlia ciripie, fâlfâind din aripioare,

Pe o scară de lumină se coboară de sub soare.

Aerul e-n neclintire, el devine arzător;

Prepeliţa cântă-n grâie, grierul cântă-n mohor.

În cel lan cu spicuri nalte au intrat secerătorii,

Pe când era încă umed de răsuflul aurorei.

Toţi, privindu-i de departe, par că înoată-n galben râu,

Fetele fără ştergare şi flăcăii fără brâu.

Secera, crai-nou de moarte, mereu taie, spicul cade.

Prepeliţa îşi ia puii şi se duce; lanul scade,

Iar în urmă, holda mândră, răsturnată prin bucăţi,

Se ridică-n snopi de aur, se clădeşte-n jumătăţi.

Mai departe, lucind iute, un flăcău ş-o fată mare

De tot snopul îşi dau gingaş o furişă sărutare,

Când o pasăre măiastră, peste lan trecând uşor,

Zice: „Dulce-a mai fi pâinea de la snopurile lor!”

(Vasile Alecsandri)

mai mult
1 2 3 12
Page 1 of 12