Poezie

Toamna de frunze
Îmi invăluie picioarele
Cu fiecare pas către înainte
Înțelepciunea lor
Îmi povestește despre cer
Din care ochi străbun
Îmi urmărește mersul.
De sus, se vede Calea
De jos, prin ceața minții
E greu a alerga.
Iluziile sunt multe
Și-și strălucesc duhoarea
Prin haine și parfumuri…
Mă doare căteodată
Și-mi obosește mâna
Pe uși la care bate.
Raze răzbat, rare,
Prin găurile cheii
Căzute pe sub timpuri…
Voi, Oameni de Lumină
În care cer
Găsitu-v-oi oare
Și când?

Toamna – Cornelia Prisacariu, Ploiești duminică 10 noiembrie 2019, orele19.15

Nimănui nu-i pasă
Zice Îngerul
Tăriile văzduhului sunt pentru
Tine.
Nimanui nu-i plac
Margaretele.
Drumul Sus e pavat
Cu margarete.
Suflete sfâșiate?!
Tot acolo.
Iubirea e un poem
Dragostea poate fi veșnică
Și Moartea.

(Mihaela Popescu Taulet)

Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.

Şi cade-n nopţi adînci pămîntul greu
de lîngă stele în singurătate.

Noi toţi cădem. Mîna de colo cade.
Şi altele, şi toate, rînd pe rînd.

Dar este Unul care ţine-n mînă
căderea asta, nesfirşit de blînd.

(Rainer Maria Rilke)

Traducerea Alexandru Philippide

Răsfrângere în memoria soarelui

Toate sunt sub semnul tău, Apollo.
Clipa plouă-n noi torenţial.
Ieri a râs un ulm. O vară-ntreagă
o femeie a iubit un deal.

În stejar, unde septembrie ţese
ulii într-un aprig cerc sonor,
de ieri seară vremea o măsoară
Absalom, pendul nemişcător.

E aici un loc din care-n toate
laturile lumii mă aud.
Nordul e un punct din care-ncepe
numai sud şi sud şi sud şi sud.

Timpul plouă-n lucruri. Valea ţese
ulii într-un aprig cerc sonor.
Unde duci, soţie a-ntâmplării,
inimile noastre, în ulcior?

(Cezar Baltag)

Caii aceia frumoși
Din sufletul meu
Merg peste văzduhuri
Sălbatici,
Cu copite de jăratic,
Cu răsuflarea,
Speră curcubeu.
Ei au pășuni,
Munți adânci,
Izvoare nemaivăzute,
Coame albe,
Sălbatici,
Caii din Sufletul
… Meu.

(Mihaela Popescu Taulet)

Inima mea
Străinul tătarilor
Stepa era ea
Acolo unde Soarele
Răsărea.

(Mihaela Popescu Taulet)

Dumnezeu i-a îngăduit doar 15 ani să stea printre noi…

Este Ana Mărgulescu, poetă și scriitoare, care la numai 15 ani a părăsit această lume plină de durere pentru o viață fără de sfârșit…

Inima ei de copil, pură și plină iubire a cedat după o viață încojurată de halate albe…

În urmă cu câțiva ani, Ana a început să scrie poezii și să lucreze în paralel la niște romane… Am avut șansa să citesc gândurile Anei și m-au impresionat atât de mult, încât am decis că merită să fie citite de întreaga lume.

În 2019, primele poezii ale Anei au fost publicate în revista „Literatorul”, iar anul acesta în revista literară „Semne alese”.

Dragă Ana, nu am cuvinte să pot spune cât rău îmi pare că ai plecat așa curând…
Dumnezeu să te odihnească în pace!

Sânge de trandafir (de Ana Mărgulescu)

Stau pe marginea unui covor
Din petale de flori înroșite-n foc.
Țesându-mi straie de lumină, luna mă ține-n loc,
Și-n jur cresc trandafirii, cu-al lor miros liniștitor.
Prințesele de pe-a nopții boltă îmi zâmbesc
În timp ce groasa mantie a întunericului mă-nvelește
Și tânguiala părinților mei e singurul sunet ce crește
Până la nivelul când urechile mă păcălesc.
Un negru abis mă absoarbe brusc,
Și întinsă pe pat iarăși mă aflu,
Dar nu e un vis – cum aș dori –, ci un real dezastru;
Cu speranțe nu mai are rost să mă amăgesc.
De oameni în halate albe sunt încercuită,
Și-agitația lor e-n antiteză cu seninătatea mea interioară.
Îmi decupează corpul, în jumătatea superioară,
Și de o durere imensă sunt atunci chinuită.
Strigătele tot mai slab le deslușesc
Și-s iarăși în poiană, lipsă de discernământ!
Fără să iau în seamă acest amănunt,
Vreau să plec, dar cu ce greșesc?
Trandafirii nu mă mai lasă să mă-ntorc!
Cu tulpini subțiri acum mă țin,
Iar eu adânc, din suflet, suspin,
Căci și ultimul strop de putere-mi storc.
Roșul tot se scindează-n fum
Aidoma culorii din acest tablou nocturn.
Acum, de sânge lipsită, mâinile-mi atârn
Și agățată sunt doar de-un efemer parfum.
Căci nuanța și iluzia semnifică-al meu sânge,
Iar pe pământul reavăn petale-s risipite.
Petale – sau stropi –, ce zac împrăștiate
Și-n care viața din al meu trup se strânge.

Elena Boholt, redactor-sef Semne alese

matinal

orice om este o enigmă

tocmai de aceea

sui géneris

confesiunea este o butonieră

deschisă

nu interviului

ci monologului tainic

mai este până veți avea

pâinea mea

pe masa voastră

la cina cea de taină

un aleluia incert

(Ramona Müller)

Poem

Îngerii umblă desculți în ceruri
Și sufletul este în Cer,
Doamne Iertare,
Această rugă să fie.
Doamne, cu tălpile desculțe
O să stam drepți.

(Mihaela Popescu Taulet)

Poem

Pașii ei erau șoapte
O mie într-o noapte.
Era ea sulfina,
Fără rădăcină.

(Mihaela Popescu Taulet)

Iubirea Mea vine din Infinit …

Nu are inceput , cum n-are nici sfarsit …

Dar pentru voi incepe pe pamant ,

Cand v-am creat si v-am dat … Duhul Sfant …

Cand din Iubire viat ‘ am daruit ,

Pentru ca mult , prea mult Eu v-am iubit …

Am vrut sa stiti ce-nseamna a iubi …

E chiar mai important ca a trai …

Caci viata Eu v-am dat spre a-nvata

Ce-nseamna sa iubesti … Iubirea Mea …

Ce-nseamna a iubi si cum sa Ma iubiti ,

Iubirea sa-nvatati , de asta voi traiti …

Sa stii cum sa iubesti , pe oameni si pe Mine ,

De-asta ai omule un rost si viata ta in tine …

Eu v-am iubit chiar daca ati gresit

Si de atunci Eu v-am fagaduit ,

Ca va voi scoate Eu din greu pacat ,

In care diavolul v-a aruncat …

Mi-as fi dorit sa va imbratisez  ,

Dara Iubirea Mea Ce o urmez ,

Este Desavarsita si , in dar ,

Am vrut sa va aduc Margaritar …

Margaritarul Meu Cel mai Iubit ,

Fiul Cel Bun , Care v-a mantuit …

Insa de L-as fi dat atunci pe loc ,

Nu L-ati fi pretuit deloc , deloc …

Caci unde este oare farmecul iubirii ,

Cand vine prea usor si impotriva firii ???

Iubirea nu-i un joc si e nepretuita ,

Cu sine insusi doar , poate fi ea platita …

Caci ce ai castigat usor , usor il si arunci …

De-aceea Eu nu am venit , in Slava Mea atunci …

A trebuit sa intelegeti voi ,

Greseala si pacatul de … noroi …

Copiii , Tatal , intelept de si-I iubeste ,

Pentru greseala lor , intai ii pedepseste …

Caci daca au gresit si fara de mustrare ,

Iubire El le da , greseala lor , mai mare ,

Va creste inauntru , cu radacina tare ,

Ca buruiana rea , ca stricaciunea-n sare …

De bine vine peste bine ,

Nu-l intelegi atunci cand vine …

Daca nu ati fi fost ruine ,

Nu M-ati fi cunoscut pe Mine …

Asa ca v-am batut plangand ,

Dar M-am tinut de juramant …

Eu sunt de oameni Iubitor

Si v-am adus Mantuitor …

Pe Fiul Meu Iubit in dar ,

Lumii L-am dat Margaritar …

Si lumea , nu L-a prea iubit …

Pe cruce , ea , Mi L-a jertfit …

Dar asta a fost voia Mea :

Prin El , cu lume ‘ a-Ma-mpaca …

Insa acum … acum , cand toate s-au sfarsit ,

Cand Mielul Singur , Insusi S-a jertfit ,

Tu tot nu vrei cu Mine-a te-mpaca ???

Ia seama dar , va fi osanda ta …

Caci te-am iubit si daca M-am jertfit ,

A fost pentru ca mult , prea mult Eu te-am iubit …

N-am vrut ca in pacatul greu ,

Sa putrezesti pe veci , mereu …

Viata prin  moartea Mea ti-am dat …

De sub robie de pacat ,

Te-am scos si te-am … purificat …

Si Mi te-am dat Mie curat …

Si mult , prea mult te-am asteptat ,

Si-n taina Eu te-am indrumat

Si mai mereu te-am mangaiat

Si chiar in timp ce te-am mustrat ,

Locul in rai ti L-am gatat …

Si-n Inima Mea te-am pastrat …

Ca Un Parinte Iubitor ,

Pe fiul sau risipitor …

Insa astept acum iubire ,

Cum este legea scrisa-n fire …

Caci Un Parinte Iubitor ,

Pe fiul neascultator ,

Il mustra si il indrepteaza ,

Dar , calea lui , el …o urmeaza …

Si animalul necuvantator ,

Stie a fi , ca fiul iubitor

Cu tatal si cu mama sa ,

Ce l-au crescut si viata sa ,

I-au dat , spre a-i iubi prin ea …

Asa cum Eu , Suflarea Mea …

Si daca necuvantator

Stie sa fie iubitor ,

Tu , omule , copilul Meu iubit ,

De ce tu oare , tu , M-ai parasit ???

Din negura de vremuri catre tine ,

Strig iar , acum : Intoarce-te spre Mine …

Nu te ruga cu buze de pacat …

Cu inima te roaga , dar curat …

Nu ma lovi cu vorbe stricacioase ,

Ci Ma iubeste-n faptele frumoase …

Iubeste-Ma cum si Eu te-am iubit …

Pana si viata Insumi Mi-am jertfit …

Ridica omule , ochii tai , spre cer ,

Salveaza-ti dar , sufletul mizer …

Ma cheama … si am sa te mantuiesc …

Caci nu poti sa-ntelegi cat te iubesc …

Pacatul tau nu vreau sa-l amintesc …

Cu Sange Scump ti-l curatesc …

Eu te voi scoate din murdar noroi ,

Caci pentru asta M-am nascut din voi …

Ma striga doar , atat iti cer ,

Salveaza-ti sufletul mizer …

Si Ma iubeste tu … finit …

Eu te iubesc…din  Infinit …

Si-ti spun acum … copilul Meu ,

Intoarce-te la DUMNEZEU …

*********

Nistor V. Alexandru Valentin, profesor de Religie Ortodoxa, un simplu crestin-ortodox de rand , ” o smerita unealta in mainile Creatorului ” ( cum spunea Brancusi ) …

**Slava lui DUMNEZEU…**

Are, oare, omul, dreptul, atunci când viața lui e plină de greutăți,
Să-și înalțe privirile și să spună: Astfel
Vreau și eu să fiu? Da. Câtă vreme prietenia mai durează
La inima lui, Curata prietenie,
Omul se poate măsura, nu în mod nefericit,
Cu Dumnezeirea. Este Dumnezeu necunoscut?
Este el vădit ca cerul? Așa
Cred că este. Aceasta este măsura omului.
Plin de merite, totuși poetic, locuiește
Omul pe acest pământ. Dar, mai adevărată
Nu e umbra nopții cu stelele,
Dac-aș putea spune astfel, decât
Omul, care se numește imaginea Divinității.
Există pe pământ vre-o măsură? Nu este
Niciuna.

(Johan Christian Friedrich Holderlin, 1770 – 1843)

Am cinci cuvinte-nșiruite,

Ce doar iubirea-ar însemna,

Nădejdi și vise ne-mplinite

Ar prinde- n vals și ar dansa.

Caci a iubi e omenește

În chinga ei, iubirea-adună

Atâtea gânduri ostenite

Și trandafiri păliți de brumă,

Ce-și plâng în focul lor mocnit

Îngemănare și tortură.

Și dorul, și ruga, și jalea

Din inimi iși cântă-n vioară

Ștergănd tremurândele lacrimi

Ce curg, căci încep ca să doară.

Din sparte clepsidre, se scurge

Un sărut, prin roua virgină

Spărgând în bucăți amintiri

Risipite prin lut si prin tină.

Un curcubeu pe cer, doar trimite

Speranțe, să poarte prin a vremilor toacă

Pierdutul să-l afle

Găsita să-l stie

Povești de iubire să scrie

Prin praful de stele și-ntinsele ape

Prin crinul grădinii și spinul iubirii…

(Nadia Uriam)

Baba Yin şi baba Yang
se dară în vorbăreală:
n-aud clopotul zbang, zbang,
dar se pun pe o bârfeală…
“Auzişi surată Yang,
clopotul nu mai zbang, zbang!…
Măi surată Yin pelin,
clopotul nu sună deplin!…”
Bate vântul în contrar,
deşi e pe fus orar…
Vine vântu’n Cocoşeşti,
auzi clopot când coseşti,
de coboară vânt în vale
n-auzi clopotul matale!…
Bă Părinte, Părinţel,
fii şi tu mai cuminţel,
pune tu un clopotan,
s-auzim prin termopan,
pune clopot electronic,
s-auzim în plan tectonic!…

(Bogdan Costin Georgescu)

Te uiți la orizont în acel moment magic al zilei
când soarele dispare câte un pic,
iar norii capătă culori pastelate,
dar gândul tău zboară la dorințele tale închipuite
aducând o vrajă dulce
și-o adiere ușoară de iubire
pentru ziua ce-a trecut.
Ești fericit de parcă ai cucerit o medalie
pentru că nu întotdeauna prinzi apusul soarelui.
Uneori trebuie să lași alte treburi
ca să poți fi fericit alături de priveliștea minunată
ce-o lasă uneori apusul în natură
și te vei simți mai bine în visele nopții.
Alungă-ți gândurile negative,
orice merge prost în viață
și gândește-te la ziua de mâine
care vine cu emoții noi
și pe care să le umpli cu liniștea pozitivă
uitând de orice durere.
Timpul te-nvață să accepți frumusețea
și valoarea naturii.

(Eugenia Calancea, 30.06.2020)

Valuri de lumină
Valuri de-ntrebări

Valuri de albastru când te scoli în zori

Valuri de-ntuneric când nu te gasești
Valuri de țărână când îmbătrânești

Valuri de iubire când știi să te-nalți cu speranța vie
că-nmulțești talanți

Valuri de nădejde și de amintiri când te dai pe tine pradă altei firi, și te cauți singur printre lumi apuse
neputând cuprinde cuvintele spuse
de Cel Necuprins, ochiului ascuns, prin care-ai învins tot ce e cuprins.

(Luminița Bratu, iulie 2020)

Cheamă iubirea,
și-ţi va purta-n nemărginire
făptura din muzică
pe aripile-ţi larg deschise
de pasăre măiastră.
Doar ea te poate duce
sus, tot mai sus,
pe seninul
cerului din tine
în zbor curat și drept,
ca o flacără înaltă,
aprinsă
în templul iubirii,
lăsând pe chipul tău
lumina fericirii.

(18 martie 2020, Dorel Mancaș)

(din volumul ,,Cu mintea în inimă”, Editura PIM Iași, 2020)