Poezie

Neînfrântă de moarte
În atâtea încercări
Te-ai ridicat,
De fiecare dată,
Curcubeu peste timp.
Bucuria de a trăi,
Puterea din inima ta mare,
Zâmbetul cald au
Deschis porți
În inimi
Și-au dat curaj
Celor ce te cunosc,
Să râdă mâinelui din ei.
Ești pentru mine
Model de timp
Cu un picior
În stâca genealogică
Și altul în noi, viitorul.
Umerii tăi purtat-au
Păcate de neam
Și de țară
Stinse-n iubirea dăruita
Celor aflați in nevoie…
Mama mea, iți multumesc
Pentru ceea ce sunt,
Te binecuvântez
Și îți urez
Eternitatea!

Mamei mele, Eugenia – Cornelia Prisacariu, Ploiești, joi 29 octombrie 2020, orele 09.59 a.m.

Un câmp înflorit
De chiciură
Și iarna ce cânta
Se asmut friguri
Și măcéși răsuciți
Se ascut flori prin pământuri
Iar noi, așa… Hai-hui
Prin adâncuri

(Mihaela Popescu Taulet)

Infinitul
Angelică ființă cu legănări de barcă,
ce pânzele în apele adânci ți le arunci,
m-aș avânta în larg, tu de mi-ai da porunci,
să fiu Adamul tău, în ancestrala arcă.
Din luciul apei tale, lumini vor să străbată
prin fumul de țigară tot ce-or putea străbate,
mă pierd în ceața deasă, visez la libertate:
nimic nu va putea visu-mi să-l abată!
Cu vinul în pahare, Luceafărul busolă,
la rame ca să trag îndată-i mai ușor,
de-i roșu sec pelinul, ce-i numai bunișor,
te voi salva din valuri, iubita mea creolă!
[…]
Eu te salvez o dată, tu sari iară-n adâncuri,
când am crezut o clipă că valul a murit,
în geamătul albastru, ecou nețărmurit…
Infinitu’-l ancorăm cu ale noastre pâncuri.
28.04.2020

Maria
Mijesc în ochii tăi corăbii ce-s legănate de dorințe,
avem ascunse-n inimi săbii, lucesc în lacrimi suferințe. În valuri vorbele te spală și-ți șuieră-n urechi cuvântul, în clipa providențială, când la liman e fermecat pământul. Aruncă-ți pânzele departe și hai, doar azi, te clatină-n derivă, să facem de-am putea o parte, precum Adam și Eva din era primitivă. Să ancorăm o clipă-n fericire, să ne pârlim ca șerpii-n lanuri solzii, în noi o viață legendară să conspire, în timp ce zeii degusta-vor iar ambrozii.

Mariana
Eu văd că Luna nu se-nalță fără tine,
nici stele nu mai sunt pe cer,
plutește-n aer un candid mister,
de-ai fi aici, îndată mi-ar fi bine!
De te-aș cuprinde-n brațe înc-o dată,
liană-n jurul tău m-aș face,
dar tu preferi să stau pe ace,
să cred: ce-a fost, nu va mai fi vreodată.
Vorbim pe „Mess’” doar câteva minute,
aceasta-i tot ce-mi poate oferi o zi,
ești curcubeul care va trezi
o ploaie de iubire, menită să ajute!
Nici Soarele nu încălzește fără tine,
nici florile nu vor să mai răsară,
te-aștept oricât!… numai să vii în țară:
o lume-ntreagă-atunci ne v-aparține!
25.04.2020

Curcubeu
Prefă-te umbră în făptură,
prefă-te dor în realitate…
cu un pahar de vin de calitate,
și-o cuminecătură.
Departele Tu fă-l aproape,
eu noaptea o voi face zi,
din lumea viselor nu mă trezi,
mai lasă-mă ascuns sub pleoape.
[…]
Privesc la cerul cel albastru,
prin’ crengile copacilor înmuguriți,
l-atingeri de copii îndrăgostiți,
dar tu departe ești, precum un astru.
Iar cum nimic din toate acestea
n-ar fi-ntru-totul îndeajuns,
o pandemie ne-a ajuns,
să ne-ntrerupă iar povestea.
Cu toate-acestea eu mai sper
că se sfârșește orice vijelie
cu-n curcubeu, în tril de ciocârlie,
trimis de sus, trimis din cer…

(George Rîurel Bălan)

Tăcerea
Mi-e grea în inimă
În minte este viscol
Fulgi hai-hui
Ies din decor
Depărtare
Lipsă
Suspin
Dor
Atingere
Dorință
Pasiune
Dăruire
Foc…
Ce-ar fi sufletul
Fără vis?

Ce-ar fi? – Cornelia Prisacariu, Ploiești luni 28 septembrie 2020, orele 03.39 a.m.

Lumi diverse
Devin tangente
Sau conjuncte când
Energia lor concura, tacit,
Spre iubire.
E acea chemare din adânc
Nedefinită
Necunoscută
Neexperimentată
Spre împlinire.
Atunci când împlinirea
Rămâne doar în trup,
Iubirea plânge
Iar ochi orgolios
Își uscă lacrima
În vânt
Și-și frânge inima
Sub fumul de țigară
Porii țipă
Sub drogul minciunii
Chemând chemarea din adânc
Spre implinire…
Sunt lumi confuze care coboară
La prima
Dornice de fuga,
De frica
Propriului adânc, dar
Sunt și lumi care
Rămân.
A fi
A deveni
A apărea
A dispărea
A construi
A vrea…
In goana roții timpului,
Alegerea le e povară.

Sunt lumi – Cornelia Prisacariu, Ploiești, duminica 27 septembrie 2020, orele 11.57 a.m.

Toamna de frunze
Îmi invăluie picioarele
Cu fiecare pas către înainte
Înțelepciunea lor
Îmi povestește despre cer
Din care ochi străbun
Îmi urmărește mersul.
De sus, se vede Calea
De jos, prin ceața minții
E greu a alerga.
Iluziile sunt multe
Și-și strălucesc duhoarea
Prin haine și parfumuri…
Mă doare căteodată
Și-mi obosește mâna
Pe uși la care bate.
Raze răzbat, rare,
Prin găurile cheii
Căzute pe sub timpuri…
Voi, Oameni de Lumină
În care cer
Găsitu-v-oi oare
Și când?

Toamna – Cornelia Prisacariu, Ploiești duminică 10 noiembrie 2019, orele19.15

Nimănui nu-i pasă
Zice Îngerul
Tăriile văzduhului sunt pentru
Tine.
Nimanui nu-i plac
Margaretele.
Drumul Sus e pavat
Cu margarete.
Suflete sfâșiate?!
Tot acolo.
Iubirea e un poem
Dragostea poate fi veșnică
Și Moartea.

(Mihaela Popescu Taulet)

Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.

Şi cade-n nopţi adînci pămîntul greu
de lîngă stele în singurătate.

Noi toţi cădem. Mîna de colo cade.
Şi altele, şi toate, rînd pe rînd.

Dar este Unul care ţine-n mînă
căderea asta, nesfirşit de blînd.

(Rainer Maria Rilke)

Traducerea Alexandru Philippide

Răsfrângere în memoria soarelui

Toate sunt sub semnul tău, Apollo.
Clipa plouă-n noi torenţial.
Ieri a râs un ulm. O vară-ntreagă
o femeie a iubit un deal.

În stejar, unde septembrie ţese
ulii într-un aprig cerc sonor,
de ieri seară vremea o măsoară
Absalom, pendul nemişcător.

E aici un loc din care-n toate
laturile lumii mă aud.
Nordul e un punct din care-ncepe
numai sud şi sud şi sud şi sud.

Timpul plouă-n lucruri. Valea ţese
ulii într-un aprig cerc sonor.
Unde duci, soţie a-ntâmplării,
inimile noastre, în ulcior?

(Cezar Baltag)

Caii aceia frumoși
Din sufletul meu
Merg peste văzduhuri
Sălbatici,
Cu copite de jăratic,
Cu răsuflarea,
Speră curcubeu.
Ei au pășuni,
Munți adânci,
Izvoare nemaivăzute,
Coame albe,
Sălbatici,
Caii din Sufletul
… Meu.

(Mihaela Popescu Taulet)

Inima mea
Străinul tătarilor
Stepa era ea
Acolo unde Soarele
Răsărea.

(Mihaela Popescu Taulet)

Dumnezeu i-a îngăduit doar 15 ani să stea printre noi…

Este Ana Mărgulescu, poetă și scriitoare, care la numai 15 ani a părăsit această lume plină de durere pentru o viață fără de sfârșit…

Inima ei de copil, pură și plină iubire a cedat după o viață încojurată de halate albe…

În urmă cu câțiva ani, Ana a început să scrie poezii și să lucreze în paralel la niște romane… Am avut șansa să citesc gândurile Anei și m-au impresionat atât de mult, încât am decis că merită să fie citite de întreaga lume.

În 2019, primele poezii ale Anei au fost publicate în revista „Literatorul”, iar anul acesta în revista literară „Semne alese”.

Dragă Ana, nu am cuvinte să pot spune cât rău îmi pare că ai plecat așa curând…
Dumnezeu să te odihnească în pace!

Sânge de trandafir (de Ana Mărgulescu)

Stau pe marginea unui covor
Din petale de flori înroșite-n foc.
Țesându-mi straie de lumină, luna mă ține-n loc,
Și-n jur cresc trandafirii, cu-al lor miros liniștitor.
Prințesele de pe-a nopții boltă îmi zâmbesc
În timp ce groasa mantie a întunericului mă-nvelește
Și tânguiala părinților mei e singurul sunet ce crește
Până la nivelul când urechile mă păcălesc.
Un negru abis mă absoarbe brusc,
Și întinsă pe pat iarăși mă aflu,
Dar nu e un vis – cum aș dori –, ci un real dezastru;
Cu speranțe nu mai are rost să mă amăgesc.
De oameni în halate albe sunt încercuită,
Și-agitația lor e-n antiteză cu seninătatea mea interioară.
Îmi decupează corpul, în jumătatea superioară,
Și de o durere imensă sunt atunci chinuită.
Strigătele tot mai slab le deslușesc
Și-s iarăși în poiană, lipsă de discernământ!
Fără să iau în seamă acest amănunt,
Vreau să plec, dar cu ce greșesc?
Trandafirii nu mă mai lasă să mă-ntorc!
Cu tulpini subțiri acum mă țin,
Iar eu adânc, din suflet, suspin,
Căci și ultimul strop de putere-mi storc.
Roșul tot se scindează-n fum
Aidoma culorii din acest tablou nocturn.
Acum, de sânge lipsită, mâinile-mi atârn
Și agățată sunt doar de-un efemer parfum.
Căci nuanța și iluzia semnifică-al meu sânge,
Iar pe pământul reavăn petale-s risipite.
Petale – sau stropi –, ce zac împrăștiate
Și-n care viața din al meu trup se strânge.

Elena Boholt, redactor-sef Semne alese

matinal

orice om este o enigmă

tocmai de aceea

sui géneris

confesiunea este o butonieră

deschisă

nu interviului

ci monologului tainic

mai este până veți avea

pâinea mea

pe masa voastră

la cina cea de taină

un aleluia incert

(Ramona Müller)

Poem

Îngerii umblă desculți în ceruri
Și sufletul este în Cer,
Doamne Iertare,
Această rugă să fie.
Doamne, cu tălpile desculțe
O să stam drepți.

(Mihaela Popescu Taulet)

Poem

Pașii ei erau șoapte
O mie într-o noapte.
Era ea sulfina,
Fără rădăcină.

(Mihaela Popescu Taulet)

Iubirea Mea vine din Infinit …

Nu are inceput , cum n-are nici sfarsit …

Dar pentru voi incepe pe pamant ,

Cand v-am creat si v-am dat … Duhul Sfant …

Cand din Iubire viat ‘ am daruit ,

Pentru ca mult , prea mult Eu v-am iubit …

Am vrut sa stiti ce-nseamna a iubi …

E chiar mai important ca a trai …

Caci viata Eu v-am dat spre a-nvata

Ce-nseamna sa iubesti … Iubirea Mea …

Ce-nseamna a iubi si cum sa Ma iubiti ,

Iubirea sa-nvatati , de asta voi traiti …

Sa stii cum sa iubesti , pe oameni si pe Mine ,

De-asta ai omule un rost si viata ta in tine …

Eu v-am iubit chiar daca ati gresit

Si de atunci Eu v-am fagaduit ,

Ca va voi scoate Eu din greu pacat ,

In care diavolul v-a aruncat …

Mi-as fi dorit sa va imbratisez  ,

Dara Iubirea Mea Ce o urmez ,

Este Desavarsita si , in dar ,

Am vrut sa va aduc Margaritar …

Margaritarul Meu Cel mai Iubit ,

Fiul Cel Bun , Care v-a mantuit …

Insa de L-as fi dat atunci pe loc ,

Nu L-ati fi pretuit deloc , deloc …

Caci unde este oare farmecul iubirii ,

Cand vine prea usor si impotriva firii ???

Iubirea nu-i un joc si e nepretuita ,

Cu sine insusi doar , poate fi ea platita …

Caci ce ai castigat usor , usor il si arunci …

De-aceea Eu nu am venit , in Slava Mea atunci …

A trebuit sa intelegeti voi ,

Greseala si pacatul de … noroi …

Copiii , Tatal , intelept de si-I iubeste ,

Pentru greseala lor , intai ii pedepseste …

Caci daca au gresit si fara de mustrare ,

Iubire El le da , greseala lor , mai mare ,

Va creste inauntru , cu radacina tare ,

Ca buruiana rea , ca stricaciunea-n sare …

De bine vine peste bine ,

Nu-l intelegi atunci cand vine …

Daca nu ati fi fost ruine ,

Nu M-ati fi cunoscut pe Mine …

Asa ca v-am batut plangand ,

Dar M-am tinut de juramant …

Eu sunt de oameni Iubitor

Si v-am adus Mantuitor …

Pe Fiul Meu Iubit in dar ,

Lumii L-am dat Margaritar …

Si lumea , nu L-a prea iubit …

Pe cruce , ea , Mi L-a jertfit …

Dar asta a fost voia Mea :

Prin El , cu lume ‘ a-Ma-mpaca …

Insa acum … acum , cand toate s-au sfarsit ,

Cand Mielul Singur , Insusi S-a jertfit ,

Tu tot nu vrei cu Mine-a te-mpaca ???

Ia seama dar , va fi osanda ta …

Caci te-am iubit si daca M-am jertfit ,

A fost pentru ca mult , prea mult Eu te-am iubit …

N-am vrut ca in pacatul greu ,

Sa putrezesti pe veci , mereu …

Viata prin  moartea Mea ti-am dat …

De sub robie de pacat ,

Te-am scos si te-am … purificat …

Si Mi te-am dat Mie curat …

Si mult , prea mult te-am asteptat ,

Si-n taina Eu te-am indrumat

Si mai mereu te-am mangaiat

Si chiar in timp ce te-am mustrat ,

Locul in rai ti L-am gatat …

Si-n Inima Mea te-am pastrat …

Ca Un Parinte Iubitor ,

Pe fiul sau risipitor …

Insa astept acum iubire ,

Cum este legea scrisa-n fire …

Caci Un Parinte Iubitor ,

Pe fiul neascultator ,

Il mustra si il indrepteaza ,

Dar , calea lui , el …o urmeaza …

Si animalul necuvantator ,

Stie a fi , ca fiul iubitor

Cu tatal si cu mama sa ,

Ce l-au crescut si viata sa ,

I-au dat , spre a-i iubi prin ea …

Asa cum Eu , Suflarea Mea …

Si daca necuvantator

Stie sa fie iubitor ,

Tu , omule , copilul Meu iubit ,

De ce tu oare , tu , M-ai parasit ???

Din negura de vremuri catre tine ,

Strig iar , acum : Intoarce-te spre Mine …

Nu te ruga cu buze de pacat …

Cu inima te roaga , dar curat …

Nu ma lovi cu vorbe stricacioase ,

Ci Ma iubeste-n faptele frumoase …

Iubeste-Ma cum si Eu te-am iubit …

Pana si viata Insumi Mi-am jertfit …

Ridica omule , ochii tai , spre cer ,

Salveaza-ti dar , sufletul mizer …

Ma cheama … si am sa te mantuiesc …

Caci nu poti sa-ntelegi cat te iubesc …

Pacatul tau nu vreau sa-l amintesc …

Cu Sange Scump ti-l curatesc …

Eu te voi scoate din murdar noroi ,

Caci pentru asta M-am nascut din voi …

Ma striga doar , atat iti cer ,

Salveaza-ti sufletul mizer …

Si Ma iubeste tu … finit …

Eu te iubesc…din  Infinit …

Si-ti spun acum … copilul Meu ,

Intoarce-te la DUMNEZEU …

*********

Nistor V. Alexandru Valentin, profesor de Religie Ortodoxa, un simplu crestin-ortodox de rand , ” o smerita unealta in mainile Creatorului ” ( cum spunea Brancusi ) …

**Slava lui DUMNEZEU…**

Are, oare, omul, dreptul, atunci când viața lui e plină de greutăți,
Să-și înalțe privirile și să spună: Astfel
Vreau și eu să fiu? Da. Câtă vreme prietenia mai durează
La inima lui, Curata prietenie,
Omul se poate măsura, nu în mod nefericit,
Cu Dumnezeirea. Este Dumnezeu necunoscut?
Este el vădit ca cerul? Așa
Cred că este. Aceasta este măsura omului.
Plin de merite, totuși poetic, locuiește
Omul pe acest pământ. Dar, mai adevărată
Nu e umbra nopții cu stelele,
Dac-aș putea spune astfel, decât
Omul, care se numește imaginea Divinității.
Există pe pământ vre-o măsură? Nu este
Niciuna.

(Johan Christian Friedrich Holderlin, 1770 – 1843)