Promovate

Declarația arhiepiscopului Luis Argüello, președintele Conferinței Episcopale Spaniole, plasează fenomenul migrațional direct în centrul teoriilor moderne de biopolitică și război hibrid, oferind o perspectivă critică asupra evenimentelor de la granița hispano-marocană din vara anului 2026. Mesajul său public, transmis prin intermediul platformei X la data de 2 august 2026, sintetizează o realitate geopolitică dură în care fluxurile masive de populație încetează să mai fie doar crize umanitare izolate, devenind vectori de presiune strategică. Argumentând acest mecanism, Monseniorul Argüello a subliniat modul în care dinamica demografică este instrumentalizată la nivel înalt, afirmând textual: : „Se joacă cu viața și se folosesc persoanele – visurile, foamea, sexualitatea și datele lor – în favoarea profitului și a puterii. Migrațiile fac parte din această strategia. Invazia din Ceuta este un test. Demografia este o armă.”

Această abordare ecleziastică inedită utilizează concepte din studiile de securitate pentru a denunța transformarea migrației într-un instrument de destabilizare a Uniunii Europene. În viziunea sa, asimetria populațională dintre o Europă în declin demografic și o Africă Subsahariană în plină expansiune este exploatată deliberat de actori globali sau rețele de interese. Prin tolerarea sau stimularea asalturilor ilegale asupra enclavei Ceuta, este testată capacitatea logistică, legislativă și de coeziune internă a Spaniei, în scopul obținerii de concesii economice sau diplomatice din partea statelor de tranzit. Discursul lui Argüello păstrează însă o dualitate morală profundă: deși recunoaște gravitatea securitară a situației de la frontieră, el condamnă ferm cinismul marilor puteri și reafirmă datoria morală a comunității de a-i proteja pe migranți, priviți nu ca agresori, ci ca victime vulnerabile prinse la mijlocul unui conflict de putere biopolitic.

Sursa: Declarația oficială a arhiepiscopului Luis Argüello pe contul său de pe platforma X (2 august 2026); El Debate și Deutsche Welle (DW), Washington Examiner („Ceuta and weapons of mass migration”)

Doina Ofelia Davidescu

Ocuparea Budapestei de către Armata Română, la 4 august 1919, a reprezentat momentul decisiv care a pus capăt războiului româno-ungar, ducând la anihilarea treptată a tuturor focarelor bolșevice din regiune și la prăbușirea regimului condus de Béla Kun. În această operațiune strategică, un rol militar și simbolic deosebit l-a avut Regimentul 27 Infanterie „Bacău”, unitate de elită decorată cu Ordinul „Mihai Viteazul”, ale cărei trupe au asigurat paza obiectivelor cheie și au menținut ordinea publică, fiind documentate istoric chiar în fața Parlamentului ungar.

În aceeași zi de 4 august, conștient de noua realitate militară, noul guvern maghiar instalat la putere și condus de Gyula Peidl a invitat oficial Armata Română la tratative pentru încetarea ostilităților. Aceste negocieri au debutat rapid, pe data de 5 august 1919, vizând stabilirea condițiilor de armistițiu și restabilirea ordinii în capitala ungară sub supravegherea trupelor de ocupație.

Cu toate acestea, cabinetul Peidl s-a dovedit a fi unul efemer; lipsit de o susținere populară reală și contestat de forțele conservatoare interne, guvernul a căzut după doar câteva zile. Locul său a fost luat, la 7 august 1919, de un nou executiv prezidat de István Friedrich. Acest nou guvern a venit la conducere cu un program clar orientat spre dreapta, de factură anti-bolșevică, marcând simbolic intrarea Ungariei într-o nouă etapă de stabilizare politică post-comunistă.

Prin urmare, intervenția militară română din 1919 a asigurat integritatea teritorială a României Mari și a salvat Europa Centrală de la expansiunea comunismului sovietic, restabilind un echilibru geopolitic fragil într-o regiune profund destabilizată de urmările Primului Război Mondial.

În imagine, ofițerii Regimentului 27 Infanterie în fața clădirii Parlamentului din Budapesta

Sursa: Internet — Historia, Magazinul istoric

Foto: Colecția Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) – fotografie originală cu Regimentul 27 Infanterie la Parlamentul ungar

Doina Ofelia Davidescu

Cu asta mă ocup :
decid la ce oră să răsară luna, cât de
rotundă să fie și cât de roșie azi,

mâine nu știu

poate că o să rămân pe insula asta
și să hrănesc iarna caii sălbatici
ori o să evadez în seri de toamnă caldă
și să mă lovesc de oameni pe
străzi aglomerate
prin Palermo
ori o să beau vin roșu din pahar cu
picior, întinsă pe pietrele calde de pe
malul fluviului Douro,

la primăvară ce faci?
habar n-am.

În rest sunt bine, cum ziceam, sunt
regizor la Spectacolul Lunii
și la cel al Lumii rămân spectatorul
din primul rând, ăla care se uită
direct în ochii actorilor și le simte
frica ori bucuria,
frica aia cruntă că s ar putea să
nu primească aplauze, ori bucuria
sinceră că le-a ieșit de data asta,
respirația grea de după beția de azi
noapte, ochii tulburi de după plâns,
buzele subțiate a minciună, surâsul
jucăuș al unei dimineți perfecte,

după atâția ani m-am obișnuit cu
emoțiile,
cu rolurile, cu privirile furișate,
cu replici greșite ori interpretări
penibile sau fabuloase,
la fel și cu ovațiile, cu bisurile, cu
rutina montării decorului și ecoul
sălilor goale

ador teatrul și încă visez mult și
colorat, filme întregi cu vieți în
planuri paralele, ca straturile dintr-un
video cu edit complicat

uneori am prea multă răbdare,
alteori deloc,
la fel și timp,

nici nu mă mai enervează prostia,
dar mă uimesc încă răutatea și
nesimțirea, mă declanșează ca și
cum ai apăsa pe întrerupător,
click

și-atunci mă urc pe scenă și fac circ,
mahala direct, ca țigăncile din
cartierul copilăriei mele, doar că eu
folosesc articolul hotărât, n-am ce
face, nu mai pot să decojesc ceapa
lui Grass și să caut esența,
nu există o rețetă a fericirii,
există ieri, azi și mâine, dar ieri nu
mai contează, căci luna roșie a
răsărit deja, fie că ai văzut-o sau nu,

azi scriu din tren și mă uit din când
în când pe geam,
această minunată obsesie a
orizontului mișcător care îmi spune
dintotdeauna povești,
asta e esența fericirii mele, asta e
viața și continua căutare a unor gări
din care să plec.

În fața gării din Constanța, un bou
oprise exact în dreptul unui loc liber
de parcare, s-a prefăcut ca nu vede
lumini de la faruri, nu aude claxon,
nu s-a mișcat, așa ca am coborât și
l-am rugat se se mute, ca blochează
un loc, dar a zis că nu, că intră el
acolo.
Am parcat în altă parte. El însă nu.

Lasă-l, a zis contemplativa. Arde-l, a
strigat impulsiva.
Straturi, cum ziceam. Ce iese la
vedere?

I am bătut în geamul fumuriu.
Gesticula de-acolo iritat.
I-am făcut semn sa lase geamul.
L-a crăpat prudent.
Hai, intră, i-am zis.
Ce?
Intră pe locul de parcare, cum ai zis.
A ridicat geamul.
Mi-a plecat pumnul.
Am văzut copilul pe bancheta din
spate. Mă privea cu ochii mari,
uimiți.
Căcat.
A luat-o din loc. Eu am rămas cu
gândul ca ar fi trebuit să-i fut un șut
în portieră.

Când ascult ori particip la vreun
moment plictisitor și se întâmplă să
am la îndemână un pix, mă apuc și
desenez pe ce apuc linii paralele.
Trei, cinci, șase, șapte linii paralele.
Apoi altele, în altă parte a paginii sau
șervețelului.
Apoi altele.
Umplu spațiile cu multe linii scurte,
paralele.
Ceva mai devreme mi-am dat seama
de ce fac asta, dear Sigmund, nu e
tendință obsesiv compulsivă, nici
descărcarea fragmentată a pulsiunii
de moarte sau a agresivității,

eu pur și simplu desenez liniile
multiple ale orizontului,
alea la care mă uit mereu pe geam,

îmi aduc mișcarea în lumile goale,
îmi aduc povestea unde lipsește,
cum spuneam,
cu asta mă ocup deocamdată,
răsar luna.

Oana Costea

Editor: D.O.D

Nigeria se confruntă cu o criză de securitate profundă, soldată cu peste 125.000 de victime înregistrate din 2009 și până în prezent, conform datelor monitorizate de organizațiile pentru drepturile omului, printre care International Society for Civil Liberties and the Rule of Law (Intersociety).

Rapoartele indică o escaladare a violențelor, cu grupări armate radicale precum Boko Haram, ISWAP și milițiile Fulani vizând comunitățile de fermieri creștini din regiunea Middle Belt.

Raportul de referință (baza de 52.250 de victime) a fost publicat de Intersociety în aprilie 2023, intitulat „Martyred Christians in Nigeria”. Documentul a centralizat datele din perioada 2009–2023.

Actualizarea la 125.000 de victime provine din rapoartele de monitorizare emise de aceeași organizație spre sfârșitul anului 2025 și continuate în 2026, pe fondul escaladării atacurilor în regiuni cheie precum Middle Belt.

În timp ce organizațiile pentru drepturile omului și liderii comunitari locali folosesc aceste date pentru a trage un semnal de alarmă, guvernul federal din Nigeria tinde uneori să contextualizeze sau să dispute parțial natura cifrelor. Autoritățile de la Abuja pun un accent mai mare pe componenta socio-economică a conflictelor (dispute istorice pe resurse, pământ și apă între păstorii nomazi și fermierii sedentari), spre deosebire de organizațiile civile care subliniază puternica motivație religioasă și ideologică a atacatorilor.

Sursa: Internet – Rapoarte publicate de Intersociety, Vatican News & Global Christian Relief, Observatory for Religious Freedom in Africa (ORFA) ș.a.

Doina Ofelia Davidescu

Membrii Cenaclului „I.L. Caragiale” s-au reîntâlnit, căutând în răcoarea terasei Alive Lounge un refugiu inspirator și un mod plăcut de a parcurge rubricile tradiționale ale serii. Întâlnirea a avut ingredientele necesare: creativitate, eleganță, dinamism, dialog fertil.

Seara a debutat sub auspiciile rubricii Cea mai recentă creație, un spațiu dedicat, în general dar nu exclusiv, premierelor literare. Irina Ionescu, revenită în rândurile cenaclului după o pauză de aproximativ un an, a deschis lectura cu trei scurte fragmente din volumul său de debut, Viața Ritei cu haz și necaz, captivând audiența prin candoare și umor. În continuare, Luminița Bratu a propus un moment liric dens, citind Vânzătorul de cărți, un poem impresionant, dedicat lui Gelu Ionescu (poet ploieștean și inițiatorul Seratelor Atitudini), ce explorează cu sensibilitate destinul melancolic al cărților și al anticarului în lumea modernă. Liana Sprânceană a preluat ștafeta lecturii, citind Preambul la august – versuri pline de atmosferă. Rubrica a fost completată de Adrian N. Ionescu care, păstrând o frumoasă tradiție a prieteniei literare, a adus în fața celor prezenți un text de o puternică forță expresivă semnat Adi Serafim, intitulat sugestiv: Ia existența mea tulburătoare de pe mine, Kandahar!

Următorul moment al întâlnirii a fost marcat de rubrica Lecția de poezie, în cadrul căreia Liana Sprânceană a readus în atenție originile și spiritul de revoltă al Dadaismului, prezentând publicului repere esențiale din articolul Dadaismul și Tristan Tzara, publicat de Laurențiu Victor Săcui pe platforma Historia.ro. Prezentarea a funcționat ca un veritabil rezumat al avangardei de la începutul secolului XX. S-a discutat despre cum această mișcare radicală, inițiată la Zürich de un grup de artiști în frunte cu românul Tristan Tzara, a apărut ca o reacție violentă împotriva absurdității Primului Război Mondial și a logicii burgheze care îl permisese. Promovând hazardul, colajul, anti-arta și negația estetică radicală, Dadaismul nu a fost doar o simplă școală literară, ci o stare de spirit universală care a dinamitat convențiile artistice rigide, eliberând definitiv limbajul poetic și deschizând calea tuturor curentelor de avangardă ce i-au urmat. Dar, vorba lui Leonida Coeneliu Chifu: a apărut, a „ars” și s-a consumat, s-a clasicizat, în timp ce Shakespeare există încă.

Partea a doua a serii a adus un moment festiv deosebit. Emilia Luchian a primit felicitări la scenă deschisă din partea colegilor pentru volumul său de debut în versuri, Diagnostic de veghe, recent ieșit de sub tipar la Editura Elstar Câmpina. Autoarea nu ne-a împărtășit din poeziile volumului, lăsând acest lucru pentru ocazia lansării. Dar a impresionat cu poezia Spiritul scării, o piesă de o profundă sensibilitate conceptuală, lectura fiind o trecere subtilă și firească către tema rubricii 11 minute de istorie, al cărei lector permanent este.

Tema din această seară a fost dedicată lui Denis Diderot, una dintre cele mai fascinante și influente minți ale Iluminismului european. Dincolo de faima sa de filosof, eseist și critic, Diderot rămâne în istoria culturii universale ca titanul din spatele Marii Enciclopedii (Encyclopédie), un proiect monumental care a secularizat cunoașterea umană și a pus bazele ideologice ale Revoluției Franceze. Lectora a enumerat din enorma sa creație, prieteniile sale cu oamenii deosebiți ai epocii, cum ar fi D’Alambert, Jean-Jaque Rousseau ș.a. Importanța sa istorică rezidă în curajul de a pune sub semnul întrebării autoritatea dogmatică a Bisericii și a Monarhiei, militând neobosit pentru triumful rațiunii, al științei și al toleranței. Gândirea sa extrem de modernă a anticipat teorii din biologia evoluționistă și din psihologia modernă, transformându-l într-un spirit universal a cărui moștenire continuă să definească valorile democratice și umaniste occidentale. Expunerea savuroasă a Emiliei Luchian a expus complexitatea filosofului prin perspective distincte:

Aforismele celebre – evocând panseurile sale memorabile, populate de un profund spirit analitic, cum ar fi: „Mai bine să te consumi decât să ruginești”, „Omul cel mai fericit este cel care-i face fericiți pe cât mai mulți oameni”, „A spune că omul este un amestec de putere și slăbiciune, de lumină și orbire, de micime și de grandoare nu înseamnă a-i face proces ci a-l defini” sau îndemnul moral „Nu-i de ajuns să faci binele, mai trebuie să-l faci și bine”, reflectând o viață dedicată emancipării prin cunoaștere.

Efectul Diderot – explicând acest celebru concept psihologic și economic, extras din eseul său „Regretele mele la plecarea vechiului meu halat”. Filosoful descrie cu autoironie cum primirea unui halat de mătase roșie de o eleganță desăvârșită – un cadou care a spart modestia căminului său – l-a silit psihologic să își înlocuiască treptat tot mobilierul vechi pentru ca acesta să nu contrasteze cu noua achiziție. Acest fenomen explică și astăzi spirala consumismului modern, în care achiziționarea unui bun de lux atrage după sine o suită de noi cheltuieli compulsive.

Pățania de la Sankt Petersburg a încheiat prezentarea cu nota sa anecdotică, evocând faimoasa întâlnire de la curtea Rusiei dintre filosoful ateu și legendarul matematician Leonhard Euler. Invitat de Țarina Ecaterina a II-a, Diderot purta dezbateri aprinse despre religie cu nobilimea rusă. Pentru a-l pune în dificultate, Euler s-a îndreptat spre el și i-a lansat o ecuație falsă pe un ton solemn, concluzionând: „prin urmare Dumnezeu există; răspundeți!”. Se spune că Diderot, complet străin de algebră și derutat de siguranța matematicianului, a rămas mut în hohotele de râs ale curtenilor, pățanie care l-a determinat, la scurt timp, să ceară permisiunea țarinei de a se întoarce în Franța.

Ultima parte a întâlnirii a fost rezervată secțiunii Lectura de cenaclu, susținută de Doina Ofelia Davidescu și Eduard Gabriel Tănase. Cei doi scriitori au adus în fața publicului textele lor de proză scurtă, publicate recent în cunoscuta revistă Literomania, la rubrica dedicată microficțiunilor.

Doina Ofelia Davidescu a citit povestirile Ultima mână și Doamna Mov, sperând să fi realizat un fin decupaj psihologic, o construcție de destin și tensiuni din doar câteva trăsături de condei. Ca autoare, își dorește să stăpânească arta detaliului semnificativ, încercând să ofere fiecărei partituri narative o distincție și o fluiditate melancolică aparte.

„Apoi a apărut ea. Era toată în mov. Părul tăiat scurt, halatul, până și saboții de cauciuc aveau aceeași nuanță stridentă. Pășea rar, de parcă îi măsura pe fiecare în parte. Nu zâmbea. Trecea de la unul la altul, fixându-i cu niște ochi spălăciți. S-a oprit în dreptul unui tip care purta o șapcă de baseball. Omul a înghețat cu telefonul în mână. Femeia în mov s-a aplecat spre el, atât de aproape încât probabil îi simțea respirația.
– Tu urmezi, a șoptit ea.” (Doamna Mov – Literomania Nr. 410-411/2026)

Eduard-Gabriel Tănase a prezentat textele Funcționali și Partea lui, microficțiunile sale dând dovadă de un realism tăios, economia riguroasă a mijloacelor de expresie și o subtilă tușă de absurd cotidian. Autorul surprinde cu multă precizie vulnerabilitățile condiției umane și interacțiunile mecanice sau înstrăinate din societate, livrând proze dense, cu un impact vizual puternic și finaluri percutante.

„Foarte multă lumină. Insuportabil de multă. Ei au niște măști de protecție, la fel cum au sudorii din fabrică. Mijește ochii, încearcă să își protejeze retina. Știe că nu va orbi dacă îngustează câmpul vizual.
— Poți privi în ecranul de sus.
Își ridică capul. Piciorul lui e pe masă. Se văd venele zvâcnind la gambă. E deja prea bătrân pentru asta. I-a trebuit mișcare. Mușchii n-au spus nimic. S-au revoltat vasele de sânge.
— La vena safenă mare nu mai funcționează corect valvele. Știi ce facem acum?
Dădu din cap. Nu. Oare era normal să observe asemenea detalii?
— Inducem un acid foarte puternic. Îți curăță perfect venele. Valvele sunt ca niște ecluze, acidul le va dizolva și inserăm acolo altele noi. Nu le avem în stoc.
Cum adică?” (Funcționali – Literomania Nr. 410-411/2026 )

Întâlnirea Cenaclului „I.L. Caragiale” s-a încheiat cu discuții și intervenții efervescente susținute de Adrian N. Ionescu, Leonida Corneliu Chifu, Dan Constantin ș.a. sub semnul acestor punți ideale aruncate între poezia contemporană, avangarda secolului trecut, lumina unor fascinante minute de istorie, proza scurtă de revistă și filosofia care schimbă permanent lumea.

Au participat: Emilia Luchian, Luminița Bratu, Maria Bem, Liana Sprânceană, Irina Ionesco, Doina Ofelia Davidescu, Eduard-Gabriel Tănase & co., Adrian N. Ionescu, Dan Constantin, Leonida Corneliu Chifu.

Fotografii: Liana Sprânceană, Doina Ofelia Davidescu

Invitație, afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”

Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești,
Președinte: Ioan Vintilă Fintiș

Cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Vă invităm luni, 3 august, de la ora 17:00, să deschidem săptămâna împreună, la umbra și răcoarea terasei Alive Lounge din Ploiești (Strada Maramureș), în cunoscuta atmosferă boemă, ideală pentru inspirație și dialog.

După efervescența și dezbaterile intense din luna iulie, sperăm să începem ultima lună de vară sub bune auspicii literare.
Programul serii respectă și dă curs rubricilor  permanente:

• Cea mai recentă creație: Spațiul deschis pentru cele mai proaspete sau inedite texte din laboratoarele de creație.
  
• 11 minute de istorie: O nouă incursiune fascinantă în trecut, menită să ne lărgească orizonturile, prezentată de lectorul permanent al cenaclului, prof. Emilia Luchian.
  
• Lecția de poezie: o incursiune într-un univers liric inedit, oferită de Liana Sprânceană.
  
• Lectură de Cenaclu: „Short Fiction la terasă – autori în dialog”, un moment propus și susținut de Doina Ofelia Davidescu și Eduard-Gabriel Tănase, care vor citi pagini din atelierele proprii de proză scurtă, apărute recent în revista Literomania, deschizând calea către așteptate replici și dezbateri.

Vă așteptăm cu drag, fie că doriți să citiți, să dezbateți sau pur și simplu să vă bucurați de o seară plăcută!

Invitație, afiș: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”

Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești,
Președinte: Ioan Vintilă Fintiș

București devine oficial capitala mondială a studiului religiilor

În perioada 20–25 septembrie 2026, Bucureștiul va deveni epicentrul academic global al cercetării fenomenului religios, urmând să găzduiască Congresul Internațional de Istorie a Religiilor. Evenimentul de anvergură mondială se va desfășura sub tema „Religions 360°” și va reuni sute de cercetători, specialiști și profesori universitari din 58 de țări de pe 6 continente. Printre participanți se numără experți de la instituții de elită precum Sorbona, Harvard, Oxford, Cambridge, Tokyo, Delhi și Berlin, reprezentând în total peste 300 de universități și institute de cercetare din întreaga lume.

Marcând exact 20 de ani de la prima ediție organizată în capitala României, în anul 2006, acest eveniment găzduiește și o Conferință a Asociației Europene pentru Studiul Religiilor (EASR) și a Asociației Internaționale pentru Istoria Religiilor (IAHR) – sub egida cărora se organizează această manifestație culturală de amploare.
Desemnarea Bucureștiului ca centru organizatoric reconfirmă valoarea și recunoașterea internațională de care se bucură comunitatea academică românească în domeniul istoriei generale și comparate a religiilor, transformând orașul într-un spațiu deschis dialogului multicultural și analizelor profunde despre impactul religiei asupra societății contemporane.

Mai multe detalii pe: https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/istorie-filozofie-psihologie/bucurestiul-devine-in-septembrie-2026-capitala-mondiala-a-studiului-religiilor-id54485.html

Doina Ofelia Davidescu

Sub semnul unei calde atmosfere de vacanță, Cenaclul Literar „I.L. Caragiale” Ploiești s-a reunit pe terasa Alive Lounge în cadrul a două ședințe intense, atractive. Dincolo de relaxarea specifică sezonului, întâlnirile au menținut rubricile tradiționale și dezbaterile de idei, rămânând consecvente/ dedicate zilei de luni (pentru ca săptămâna să înceapă sub cele mai bune auspicii), moment perfect pentru a elibera în lume noile creații ieșite din laboratoarele intime ale autorilor.

Ședința din 6 iulie 2026: Onirism, istorie siberiană și culise teatrale

Prima întâlnire a lunii a stat sub semnul lirismului și al dezbaterilor conceptuale.

Cea mai recentă creație a deschis seara. Au citit din creațiile proprii: Luminița Bratu, cu versuri de o sensibilitate aparte, Liana Sprânceană (cu poemele Darbuka și Uneori), Emilia Luchian (cu tulburătoarele poeme Anima mundi și Copacul care se întoarce), Gigi Stănescu, adăugând tușe personale peisajului poetic al serii. Lecturile au generat o discuție adiacentă captivantă despre influența oniricului asupra actului de creație și asupra creatorilor înșiși.

Seara a continuat cu rubrica tradițională, 11 minute de istorie, în cadrul căreia lectorul permanent, Emilia Luchian, a propus o incursiune fascinantă în înghețata Siberie, dezvăluind repere din viața și cultura populației evenki.

În cea de-a doua parte a întâlnirii, Gabriela Petri a prezentat o cronică exhaustivă și personală a Festivalului Internațional de Teatru – Sibiu 2026, descriind experiența trăită atât în sălile de spectacol, cât și în spațiile stradale. Perspectiva ei a fost completată și nuanțată ușor polemic de Eduard-Gabriel Tănase, un alt participant la festival, ale cărui percepții diferite au dat naștere unui dialog constructiv și avizat.

Ședința din 20 iulie 2026: Încercările ploii și anatomia generațiilor

Cea de-a doua ședință a demonstrat că pasiunea pentru literatură învinge intemperiile. Deși reprizele repetate și înverșunate ale unei ploi torențiale de după-amiază amenințau să strice planurile, cei mai îndrăzneți dintre membrii cenaclului s-au încăpățânat să apară pe terasă.

La rubrica„Cea mai recentă creație”, atmosfera a devenit efervescentă: Adrian N. Ionescu, proaspăt revenit din mirajul Teișanilor, a dat glas celor mai recente poeme scrise de prietenul său, poetul Adi Serafim (Întreabă-mă Doamne  îngrijorat și La o adică); Amalia Melnic a încântat asistența cu o proză scurtă scrisă în stilul ei caracteristic, marcat de accente ironice fine;  Sorana Brucăr a recitat versuri pline de mister, ale căror titluri s-au lăsat subtil căutate de public și de autoare; Liana Sprânceană a navigat între genuri literare, oferind poezie (Crisalida) și proză scurtă (Kintsugi); Ramona Müller a lecturat poemele Atlas cu bărbații care dispar și Ventralia.

Un moment amar-memorabil l-a reprezentat tentativa Doinei Ofelia Davidescu de a citi proza Umbrele așteptării. Din păcate, zgomotul infernal al ropotelor de ploaie căzute pe acoperișul terasei a acoperit vocea autoarei, acțiunea fiind întreruptă brusc. „Aplauze cerești” au salutat textul și au făcut-o pe autoare să tacă. Probabil că așa trebuia să se întâmple.

Lecția de poezie din această a doua parte a lunii a adus un moment interactiv și amuzant. Ploaia se potolise și vocile se puteau auzi. Tema serii a fost lansată de către Doina Ofelia Davidescu sub formă de provocare, fără a menționa inițial numele autorului, cerând asistenței să-i descopere identitatea doar prin intermediul indiciilor și al versurilor citite. La scurt timp, exercițiul de intuiție literară s-a încheiat, cei prezenți recunoscând, în majoritate, universul inconfundabil al poetului Emil Brumaru, din a cărui biografie și operă au fost prezentate ulterior scurte detalii.

Pentru a ne aduce aminte farmecul inegalabil al celui care s-a numit pe sine un „cerșetor de cafea” și a devenit, de fapt, un boier al spiritului și al cuvântului românesc, propun din creația lui Emil Brumaru – alchimistul detaliilor și cartograful „rezervației de îngeri”:

Aveai părul lung până la cer

Aveai părul lung până la cer
Atârnai de dânsul pe pământ
Mă gândeam să-ți mângâi trupul sfânt
Sânii cu sfială să ți-i cer
Coapselor închise să mă-nchin
Să le-ating uimit ce albe sunt
Doar cu floarea grea a unui crin
Să le-mbrățișez îngenunchind
Și apoi ca fluturii să pier
Luat de după-amiază și de vânt
Aveai părul lung până la cer
Spânzurând de dânsul pe pământ…

 Cântec naiv

De ce nu vrei să-nnebunești la ora cinci?
După-amiază când e-atât de bine
Și în sufrageriile adânci,
Să faci, pe preșuri, tumbe dulci cu mine?
M-aș milogi-n dulapuri vechi să-ți pui
Rochia moale și, rămasă goală,
Ne-am bate cu lichioruri amărui
De chimion și mentă glacială.
Iar către amurg, făr-a mai ține minte
Cine suntem, aproape de mătasă,
Îngenunchind pe paturile sfinte,
Am da, cu sufletele noastre, foc la casă.

Lectura de cenaclu a încheiat seara sub semnul eseisticii. Liana Sprânceană a lecturat, supunând dezbaterii un eseu intitulat Timpul trecut conjugat la prezent. Acesta a debutat cu un preambul teoretic axat pe „Teoria generațiilor” în filosofie și sociologie, invocând nume de referință precum William Strauss și Neil Howe, dar și gânditori clasici ca Auguste Comte, Antoine Cournot, François Mentré și Karl Mannheim.

Dincolo de acest cadru conceptual, eseul propriu-zis a constat, mai degrabă, într-un text literar plin de sensibilitate, în care autoarea a aruncat o privire retrospectivă asupra relațiilor umane și asupra modului în care a evoluat comunicarea dintre generațiile secolului trecut și cele din prezent. Textul observă o trecere dureroasă: de la dialogul natural, cald și lipsit de rezerve din trecut, s-a ajuns la comunicarea deficitară și minimalistă de astăzi, în care tehnologia ne izolează pe fiecare în propria „bulă”. Concluzia Lianei Sprânceană a subliniat că dinamica interacțiunilor dintre generații rămâne o provocare fascinantă și extrem de complexă în contextul accelerat al prezentului.

Argumentele de final ale eseului Lianei Sprânceană nu au convins însă pe deplin audiența, stârnind discuții efervescente și o polemică vie în rândul membrilor. La dezbateri au participat activ cei prezenți intervențiile lor accentuând sau atenuând polemica, după caz. Discuțiile au adus în fața autoarei noi unghiuri de abordare și argumente solide de studiu – fiind invocat de către Florin Manole inclusiv spiritul critic al lui Montaigne -, oferind un fundament valoros pentru o mai bună înțelegere a conceptului de eseu și o necesară regândire a temei.

A fost o lună iulie capricioasă, boemă și provocatoare, care ne-a dat certitudinea că laboratorul de creație al Cenaclului nostru funcționează indiferent de caniculă sau furtună.

Au participat: Amalia Melnic, Sorana Brucăr, Diana Petroșanu, Ramona Müller, Liana Sprânceană, Doina Ofelia Davidescu, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Adrian N. Ionescu, Dan Simionescu, Dan Constantin.

Fotografii: Liana Sprânceană, Doina Ofelia Davidescu

Invitație, afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”

Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești,
Președinte: Ioan Vintilă Fintiș

Sfântul și Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul (în ebraică: אליהו; în greacă: Hλίας) este unul dintre cei mai mari profeți trimiși de Dumnezeu oamenilor, numele lui traducându-se prin „cel al cărui stăpân este Dumnezeu” sau „stăpânul meu este Dumnezeu”. Faptele sale de credință și minunile săvârșite sunt descrise pe larg în Vechiul Testament, însă importanța sa spirituală este atât de mare încât se fac multe referiri la el și în paginile Noului Testament. Prăznuit în Biserica Ortodoxă în fiecare an la data de 20 iulie, el rămâne o figură impunătoare a calendarului creștin, un simbol al dreptății și al legăturii directe dintre divinitate și omenire.

În conștiința populară românească, această zi de mijloc de vară marchează un moment de hotar, asociat direct cu marile forțe ale naturii. Sfântul Ilie este recunoscut ca stăpânul tunetelor, al fulgerelor și al ploilor binefăcătoare, fiind invocat adesea de comunitățile agricole în perioadele de secetă aspră pentru a proteja recoltele și a aduce belșug pământului. Din acest motiv, ziua sa este respectată cu sfințenie în mediul rural, fiind însoțită de o serie de interdicții stricte privind munca la câmp, pentru a evita vijeliile și grindina distrugătoare.

Sărbătoarea este strâns legată și de o serie de datini străvechi care celebrează roadele pământului și hărnicia comunității. Printre cele mai cunoscute ritualuri se numără retezatul stupilor, moment în care se recoltează pentru prima dată mierea din stupi, un produs considerat a avea proprietăți tămăduitoare. Tot acum, credincioșii duc la biserică mere proaspete, cunoscute în popor ca „merele lui Sântilie”, pentru a fi sfințite și împărțite copiilor și celor nevoiași, ca simbol al sănătății, împăcării și al darurilor verii.

În plan modern, dimensiunii spirituale și folclorice i se adaugă o componentă instituțională deosebită. Sfântul Ilie este onorat oficial ca patron spiritual și ocrotitor al Aviației Române și al Forțelor Aeriene. Astfel, ziua de 20 iulie devine anual și un prilej de ceremonii militare, zboruri festive și comemorări oficiale, în cadrul cărora sunt celebrați toți cei care veghează cerul patriei, precum și eroii aerului care s-au jertfit de-a lungul timpului în misiuni de apărare.

Florin Manole

Uneori, mă gândesc că mi-ar plăcea să fiu în cu totul alt loc decât sunt. Ei bine, în seara aceea de vineri, 17 iulie, a.c. nu mi-aș fi dorit nicidecum să fiu în altă parte.

În oraș, vara își ținea ochii mari, deschiși, fără să clipească. Canicula urmărea cu un interes hipnotic acoperișurile și asfaltul încins, iar singura adiere delicată care reușise să se strecoare printre frunze nu făcea decât să ne vândă iluzia unei răcoriri visate. În schimb, acolo – puțin mai sus, pe dealuri – vara hoinărea veselă și nestingherită. Cred că purta o rochiță roșie și se fotografia în hamac, undeva în curtea din spatele conacului. Poveștile își șopteau secrete vechi, iar de pe coline coborau adieri răcoroase, ca niște valuri de mătase transparentă. Locul ne-a primit cu mere aproape coapte, cu dude mari și negre care păreau că au strâns în ele miezul nopților trecute, iar gazdele ne-au întâmpinat cu bucurie.

Conacul Nucu – căci despre el este vorba, un giuvaier restaurat și îngrijit cu dragoste și migală de Simona și Mircea Crisbășanu – ne-a găzduit cu eleganța boierească a unui paharnic, desprins din alte vremuri. Din adâncurile cramei răcoroase au sosit, ca printr-o magie fluidă, cafeaua aburindă și paharele cu licoare ghiurghiulie.

Amfitrionul dar și protagonist al acestor „Emoții de vară” a fost scriitorul Ciprian Apetrei. Alături cu bucurie, invitații după chipul și asemănarea sa: poetul Cătălin Negoiță, folk-iștii Bogdan Dumitru și Oliver Ciobanu, însoțiți de Măriuca Dumitru și Ciobanu jr., împărțind cu un farmec magnetic aceeași minunată chitară, din ale cărei corzi timbrul muzicii părea că se revarsă direct în firele de iarbă. Pe scena improvizată, granița dintre artiști și natură s-a dizolvat. Doi poeți, traducători ai tăcerilor, iar poeziile lor – ferestre deschise spre locuri în care sufletul își amintește că știe să zboare. Pe  singură chitară, patru alchimiști ai sunetului și-au lăsat amprenta sufletului.

Undeva, în backstage-ul înserării, George Cristian Alexandru desena în creion o clepsidră, prin care s-au strecurat toată seara versuri și cântece atinse de aripi de înger, suspendând timpul. Vara, în rochița ei roșie – sau actrița Teodora Păcurar? – a punctat ritmul nopții cu o pasiune electrizantă.

Restul invitaților, așezați fără protocol pe iarbă, scaune sau băncuțe, au devenit parte din tablou. S-au bucurat de magie, participând cu delicatețe, dansând, cântând și adăugând serii propriile lor reverii și creații (un domn al cărui nume mi-a scăpat din memorie, Eda, Ruxi, Sorana, Doina). Nici nu știu când soarele a lăsat locul stelelor. Miezul nopții le aninase deasupra noastră.

A fost o seară boemă, cuminte, cu parfum de poezie, muzică folk (și nu numai) și jocuri; o atmosferă cu dichis modern și prietenie, în care o stare de grație a înfiorat subtil sufletele celor prezenți, dealurile și văile adormite din jur.

Mulțumiri infinite organizatorilor, gazdelor și Conacului Nucu pentru o noapte în care poezia și muzica au devenit, pentru câteva ore, ceva minunat!

P.S. Nu pot încheia fără o mențiune specială: Sorana Brucăr și Doina Ofelia Davidescu au participat ca „detectivi sub acoperire” din partea Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești, pentru a monitoriza pulsațiile frumosului de pe dealurile Urlațiului. Cucerite de magia serii, n-au rezistat tentației. Așa că și-au deconspirat misiunea, la microfon, unde au „expus” dovezi de necontestat sub formă de micro-creații literare proprii. Raportul final al misiunii e clar: poezia și frumosul au învins!

A consemnat cu bucuria de a nu se fi aflat, atunci, în altă parte: Doina Ofelia Davidescu

Dragi cenacliști și prieteni ai cenaclului,

Următoarea ședință a Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești va avea loc luni, 20 iulie 2026, începând cu ora 17:00, în spațiul relaxant al terasei ALIVE LOUNGE (Str. Maramureș nr. 9).

Sub adierea caldă a serii, ne vom lăsa purtați de freamătul verii într-un dialog liber, prietenos și constructiv. Programul acestei întâlniri este conceput ca o călătorie lejeră prin labirinturile creativității, structurată pe patru coordonate pline de miez:

Cea mai recentă creație – o simeză a cuvintelor, un spațiu generos și deschis unde putem citi cele mai proaspete pagini desprinse direct din manuscrisele noastre.

Lecția de poezie – o zonă de libertate și împărtășire creativă, unde emoția se transmite simplu, fără bariere de protocol, fiind deschisă oricărui iubitor de frumos. De acestă dată lector va fi Doina Ofelia Davidescu.

11 Minute de Istorie – o incursiune fascinantă în memoria timpului, ghidată de lectorul nostru permanent, prof. Emilia Luchian.

Lectura de cenaclu – propusă de Liana Sprânceană este un eseu narativ-reflexiv, cu titlul TIMPUL TRECUT CONJUGAT LA PREZENT. O meditație asupra timpului pe care îl credem pierdut, dar care rămâne viu în noi, pe o temă filozofică incitantă ce va fi dezvăluită abia în momentul expunerii.

Invitație, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”

Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești,
Președinte: Ioan Vintilă Fintiș

Ca să te întâlnești cu „Inconfundabil”-ul Florin Șuțu poți alege să o faci în multiple ocazii: la vernisaj, în timpul expunerii pe simeze, la finizaj, citind articole de presă, răsfoind cataloage. Dar dacă alegi să o faci în liniștea frumoasă a singurătății vei avea cel mai mare câștig. Pentru că artistul nu are tablouri pe care poți să le privești într-o conjunctură dominată de zgomote citadine, sau de fundaluri muzicale aleatorii. Operei sale pare să i se potrivească mai cu seamă liniștea.

Expoziția „Inconfundabil” a pictorului Florin Șuțu, este amplasată într-un elegant și primitor spațiu din holul Hotelului Central, ocupând acest loc până pe 7 septembrie. Am pășit înăuntru lăsând, dincolo de ușa cu deschidere electronică și dincolo de ferestre, vara frivolă care-și face de cap, bântuind orașul. Dincoace, cumințenia și pacea poveștilor înrămate farmecă orice trecător, cu sau fără bagajele necesare unui efemer sejur.

Nevăzut, artistul – prezent cu gândurile sale. Însemnate cu vârful subțire al unei pensule, sar de la o ramă la alta, așezate cu discreție, aproape insesizabil, pentru a limpezi mintea privitorului: „Barca, rudă de gradul unu cu șoapta”, „Soarele adunat în rod” „Aduceri aminte” „Clementine”. Cuvintele, abia zărite, deschid un univers al introspecției, aduc o revărsare de bucurie pe ceea ce pare a fi masa îmbelșugată a toamnei, evocă nostalgia unor timpuri despre care numai cele mai prețioase amintiri vorbesc, în timp ce „Fularul meu – roșu”, atârnă parcă stingher pe un bătrân umeraș. Pe un alt perete, lădițe cu mere împrăștie un cunoscut și discret parfum de fructe coapte, iar „Răvașe ude” se dovedesc a fi o colonie de nuferi mirați pe oglinda apei. O fereastră posacă își schimbă starea sub mângâierea unor ramuri subțiri. Turlele unei bisericuțe îmblânzesc un orizont rece, păzit de copaci desfrunziți, încremeniți în demnitatea unor toamne sau ierni aspre. Și, desigur, apar din nou bărcile — acele rude de sânge cu șoaptele anotimpurilor rătăcite prin viața artistului, dar și a privitorului, care, la fel ca mine, poate întoarce un fotoliu aflat la îndemână pentru a conversa, o vreme, în gând cu poveștile din rame.

„Inconfundabil” – un titlu asumat, pentru că te îndeamnă să privești dincolo de subiecte. Florin Șuțu nu pictează lucruri extraordinare dar face să vibreze privitorul, îl surprinde, extrăgând extraordinarul din banalul cotidian: o mămăligă, un fular, o lădiță cu fructe sau o barcă lăsată la mal. Și liniștea îți îngăduie să observi că modul în care aceste teme simple sunt transpuse trădează o tehnică minunată, o amprentă grafică imposibil de confundat cu a altcuiva.

Nuanțele sale nu agresează privirea, ci se așază în straturi subtile, creând atmosfere aerisite și reliefuri aproape poetice. Există o siguranță uimitoare a gestului în fiecare linie. Formele par să se descompună, obiectele își pierd rigiditatea materială și devin stări de spirit. Fiecare tablou are lumina lui, aparte. Desenul conversează cu libertatea cromatică, straturi succesive, delicate definesc povestea, care se dezvăluie doar de la câțiva pași distanță. Toate acestea și încă multe altele, pe care privirea unei profane nu le poate ghici – preferând să rămână la emoție -, definesc Inconfundabil-ul pictorului Florin Șuțu.

Așa că expoziția seduce imediat orice călător, deviindu-i destinul preț de câteva irepetabile momente. Deși este doar un simplu hol de hotel, acesta devine un refugiu pentru suflet, unde arta rămâne singura certitudine dintr-un itinerar altminteri trecător. La plecare, emoții  suplimentare prin mici, delicate și misterioase oglindiri pe pereții mobili de panotaj.

Dacă aveți drum prin centrul Ploieștiului — sau dacă pur și simplu vreți să evadați preț de câteva momente din zgomotul verii citadine —, opriți-vă pașii, într-o zi până la început de septembrie, pentru a vizita „Inconfundabil”. Lăsați-vă bagajele sau grijile deoparte, așezați-vă într-un fotoliu și priviți. Departe de a fi doar o înșiruire de tablouri, expoziția este o frumoasă întâlnire cu un univers vizual autentic pe care nu aveți voie să îl ratați. Vă garantez că veți pleca de acolo mult mai senini decât cum ați intrat și cu sufletul plin de poezie.

Doina Ofelia Davidescu

Rădăcinile creștine ale Europei: credință, ospitalitate și îngăduință, nu birocrație, corectitudine și toleranță – rădăcinile urii de sine a europenilor.

Conceptul de Europa s-a născut nu dintr-un set de reglementări administrative, ci din fuziunea dintre filosofia greacă, dreptul roman și, în mod esențial, morala creștină. Rădăcinile autentice ale continentului sunt ancorate în virtuți vii: credința care a clădit catedrale și comunități, ospitalitatea ca deschidere sacră față de aproapele și îngăduința ca formă profundă de iertare și înțelegere umană. Aceste valori puneau în centru persoana, demnitatea ei spirituală și legătura organică dintre oameni. Spitalul, universitatea și azilul au apărut în spațiul european ca extensii instituționale ale acestei iubiri creștine, nu ca rezultate ale unor bugete sau directive reci.

În contrast, Europa contemporană pare să fi înlocuit acest fundament organic cu un triumvirat artificial: birocrația sufocantă, corectitudinea politică rigidă și o toleranță abstractă, adesea impusă prin lege. Acolo unde credința oferea sens, birocrația oferă proceduri. Acolo unde ospitalitatea primea omul cu căldură, corectitudinea politică impune un limbaj steril și rigidizează relațiile interpersonale. Toleranța modernă a devenit, paradoxal, intolerantă cu propriul trecut, transformându-se într-o indiferență morală generalizată care nu mai unește, ci atomizează societatea.

Această ruptură brutală de propria axă spirituală explică fenomenul actual al „urii de sine” a europenilor (oikofobia). Prin renegarea constantă a moștenirii creștine – sub pretextul neutralității sau al ispășirii unor vinovății istorice – Europa suferă de o criză identitară profundă. Incapabilă să își mai asume valorile fondatoare, elita europeană tinde să penalizeze propriile tradiții în timp ce venerează necunoscutul, confundând masochismul cultural cu progresul. Astfel, prin abandonarea virtuților calde ale spiritului în favoarea normelor reci ale tehnocrației, Europa riscă să devină un muzeu administrat impecabil, dar lipsit de suflet.

Florin Manole

Dan Dumitrescu, este o emblemă tragică a rezistenței anticomuniste, un spirit dârz care a îndrăznit să înfrunte fățiș noaptea totalitară ce se așternea peste România. Tânăr student la Medicină, înzestrat cu o inteligență sclipitoare și un curaj nativ, el s-a implicat activ în acțiuni de sabotaj, a strâns armament pentru partizanii din munți și a refuzat cu demnitate compromisul ideologic. Primele mărturii ale vremii îl descriu ca pe un erou desprins din balade, cu o statură atletică și o privire luminoasă, capabil să-i înfrunte direct pe inițiatorii timpurii ai reeducării. Din păcate, tocmai această verticalitate a atras asupra lui furia devastatoare a aparatului represiv.

Arestat în noaptea de 14/15 mai 1948, apoi transferat în infernul de la Pitești, Dan Dumitrescu a devenit victima unui experiment demonic conceput pentru a desființa personalitatea umană. Izolat în celule înghețate, privat de cele mai elementare condiții de igienă și supus unor torturi de o cruzime inimaginabilă, el a parcurs un calvar sistematic. Disperarea l-a împins spre o tentativă dramatică de sinucidere, însă supraviețuirea nu i-a adus salvarea, ci prelungirea agoniei. Sub povara unor suferințe care au depășit limitele suportabilității psihice, rațiunea sa s-a prăbușit definitiv, lăsând în loc fabulația și delirul.

În faza finală a acestei disoluții sufletești, sistemul a reușit perversa performanță de a-l transforma din victimă în agresor, instrumentalizându-i nebunia în procesele regimului. Chiar și după comutarea pedepsei cu moartea, chinul său a continuat în izolarea sinistră de la Casimca Jilavei, unde mintea sa rătăcită a rămas prizoniera acelorași coșmaruri. S-a stins din viață la numai 37 de ani, lăsând în urmă ecoul unor ultime cuvinte tulburătoare care denunțau trădarea supremă. Destinul său ilustrează perfect drama unei întregi generații sacrificate, strivite de un mecanism brutal ce nu s-a mulțumit doar să ucidă trupul, ci a căutat să anihileze însăși demnitatea umană.

Dan Dumitrescu reprezintă un simbol tragic al rezistenței anticomuniste românești. Parcursul său tragic este documentat de istoricul Alin Mureșan în cartea „Pitești. Cronica unei sinucideri asistate”, disponibilă la Editura Manuscris.

https://www.edituramanuscris.ro/cumpara/pitesti-cronica-unei-sinucideri-asistate-alin-muresan-212

Doina Ofelia Davidescu

STRASBOURG — Parlamentul European a adoptat o rezoluție de urgență de o importanță critică intitulată „Persecuția în curs a creștinilor din Nigeria, în special masacrul din satul Kawel”, prin care condamnă ferm escaladarea violențelor și persecuția sistematică împotriva comunităților creștine din Nigeria. Decizia vine pe fondul agravării crizei de securitate și a masacrelor repetate din regiune.

Adoptarea documentului a urmat o procedură accelerată, structurată pe parcursul a două zile cheie:

8 iulie 2026: Dezbatere tensionată în plen
În cadrul unei sesiuni plenare de urgență, europarlamentarii au purtat o dezbatere vie și aprinsă cu privire la deteriorarea gravă a securității din Nigeria. Oficialii europeni au analizat rapoartele alarmante privind atacurile sistematice asupra satelor creștine, denunțând totodată pasivitatea și lipsa de reacție eficientă din partea autorităților locale de la Abuja.

9 iulie 2026: Vot istoric și consens politic
În urma dezbaterilor, textul final al rezoluției a fost supus la vot, obținând o majoritate covârșitoare: 510 voturi pentru și doar 1 vot împotrivă. Acest rezultat extrem de rar reflectă un consens politic total la nivelul Uniunii Europene și trimite un semnal diplomatic de o forță majoră.

Prin această rezoluție, Parlamentul European solicită oficial investigații independente pentru aducerea vinovaților în fața justiției, intensificarea luptei împotriva grupărilor teroriste precum Boko Haram și extremiștilor Fulani, dar și abrogarea legilor locale privind blasfemia, folosite adesea ca pretext pentru violențe interreligioase.Organizațiile internaționale pentru drepturile omului au salutat decizia, catalogând votul drept un pas istoric pentru combaterea unui „genocid tăcut” în Africa de Vest.

Sursa: Comunicatul de presă al Parlamentului European

Doina Ofelia Davidescu

Dacă cel mai trist lucru pentru un jurnalist este să scrie despre un coleg căruia tocmai i s-a răzgândit viața – și despre el au scris mulți cu mare apreciere și tristețe –, să ne reamintim de el este gestul de noblețe cu care rămânem datori. Poate nu întâmplător azi este rândul celui care a fost un „reporter de cursă lungă”, Mihnea Petru Pârvu. În amintirea lui, publicăm unul dintre textele sale de referință, o mărturie vie despre începuturile presei postdecembriste.

Chiar o PREMIERĂ. Evenimentul zilei, Numărul ZERO. 21 iunie 1992

Ladies, mistress & gentlemen, ziariști, marinari, doctori, avocați, ingineri, oameni de cultură, femei frumoase și deștepte, precum și alți bețivi, că aștia-mi sunteți în listă, vă prezint, astăzi, o premieră galactică și chiar universală. Numărul ZERO, numărul PILOT, Capul de serie al Evenimentului zilei din 21 iulie 1992. Ultima „perie” a ceea ce avea să devină cel mai important cotidian al țării de atunci și până în prezent. Număr care cred că s-a tipărit doar în câteva exemplare. Pe unul dintre ele l-a adus azi la redacție Vasile Surcel, fost tehnoredactor și reporter al „Bulinei roșii”, în prezent, la 68 de ani, redactor pe online la EVZ. Deci, încă se poate 🙂 Altul știu că e în posesia lui Miron Manega. Pe prima pagină a rarului exemplar se regăsesc autografele lui Ion Cristoiu, regretatului Daniel Tomescu, a „Nașului” Sorin Roșca Stănescu, și a primului patron al ziarului, Mihai Cârciog și încă a cuiva, nu-mi dau seama exact cine. Da’ poate mă ajută cineva… În acest număr istoric – în care bulina nu era roșie, încă – și pe care vă recomand să-l citiți pe full-screen, veți găsi nume astăzi necunoscute cititorilor și chiar profesioniștilor, dar și câteva ale celor care au rezistat în presă până în cotidianul nostru îmbibat de banal, din pasiune sau de pe urma altor boli mintale. De la începuturile sale intrauterine, EVZ îi mai are azi pe inventar doar pe Cristoiu – ca editorialist, Mirel Curea, Cristian Popa, Vasile Surcel și, din când în când, pe Daniel Nanu, colaborator pe Sport și Sorin Ovidiu Balan, tot colaborator, recent reîntors pe Investigații. Apoi, în ordinea sosirii, vine Dan Andronic, apoi eu, de la nr. 203 – februarie ’93, Alecu Racoviceanu – în iulie’93, Simona Ionescu – din august 1993, dacă nu m-a lăsat memoria – și Petrisor Cana, imediat după ea. Cam ăștia suntem ăia vechi. Dar mai sunt și alții, mai tineri, care vor fi mai buni ca noi. Că au avut de la cine învăța, dacă au vrut. Enjoy! Că-i pe gratis… L.E. Uitai de Cora Muntean și Iulian Chifu. Și ei prezenți la apel.

Mihnea Petru Pârvu 10 iulie 2019

Jurnalistul Mihnea-Petru Pârvu nu a avut un blog personal consacrat, însă textele și reportajele sale memorabile por fi citite în secțiunile dedicate autorilor de pe platformele publicațiilor la care a lucrat.

Considerat unul dintre cei mai mari maeștri ai reportajului și investigației din presa postdecembristă, el s-a stins din viață în august 2020, la vârsta de 51 de ani.

Sursa: https://www.facebook.com/share/p/1BXrSwTHVu/

Doina Ofelia Davidescu