close

Promovate

ActualitatePromovate

Întâlnire cu părintele Josiah Trenham din California, SUA

WhatsApp Image 2024-05-21 at 09.04.33

Zilele trecute, sute de bucureșteni au avut marea binecuvâtare de-a participa la sărbătoarea duhovnicească prilejuită de întâlnirea cu un preot ortodox viu, educat, dar mai ales iubitor de Dumnezeu: părintele Josiah Trenham din California.

Soț, dascăl, apologet și tată a zece copii, acest vorbitor a fascinat vreme de aproape patru ore (de la 17:30 până la 21:30) o sală arhiplină. Invitatul nostru a fost aplaudat la scenă deschisă.

Ce au apreciat oamenii? Echilibrul între dragostea de oameni și misiunea rostirii adevărului. Tineri și vârstnici s-au hrănit din simplitatea lucidă și adâncimea profetică a unor cuvinte rostite de cineva care a citit nu doar Evanghelia, epistolele pauline, dialogurile lui Platon sau operele sf. Ioan Gură de Aur, ci și textele semnate de A. Huxley, Klaus Schwab sau Yuval Harari.

Am văzut în sală oameni civilizați, bărbați cuviincioși și femei credincioase, îngrijorați de noua direcție ideologică a Occidentului. Au pus întrebări mame care țineau la sân un copil sugar. Au cerut autografe zeci de studenți fascinați de carisma și personalitatea unui slujitor al altarului venit din Statele Unite pentru a ne invita să asumăm bătăliile spirituale ale veacului fără să lepădăm vreodată credința-n Iisus Hristos.

Mă știu cu Părintele Josiah Trenham din anii studenției petrecuți la Durham, acum aproape un sfert de veac. Ne-am întâlnit la seminariile de patristică ale lui Andrew Louth, dar și la mănăstirea din Essex fondată de arhimandritul Sofronie Saharov.

În interacțiunile noastre informale am putut aprecia mai ales atenția, naturalețea și cumpătarea unui om care a împăcat inteligența cu înțelepciune. Nimic flashy sau trendy. Ortodoxia poate fi deschisă, fără să-și piardă integritatea.

Pentru asemenea descoperiri, suntem deplini recunoscători.

Mulțumesc Estera Dalca și tuturor voluntarilor care s-au dăruit pentru reușita acestui eveniment.

Via Mihail Neamțu

mai mult
CreștinătatePromovateSfinții zilei

Predică la Sărbătoarea Sfinţilor Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena – Pr. Vasile Gordon

sfintii_mari_imparati_si_intocmai_cu_apostolii_constantin_si_mama_sa_elena_2

Predică la Sărbătoarea Sfinţilor Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena – Pr. Vasile Gordon

    • Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena

„Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decât soarele l-ai văzut şi biruinţa semnului Domnului bine ţi-a descoperit, cu care întrarmându-te pe toţi vrăjmaşii i-ai biruit, acum şi nouă celor ce plecăm genunchii înaintea icoanei tale, Sfinte Împărate Constantin, dă-ne, împreună cu buna ta maică, Elena împărăteasa, ajutor celor ce cântăm vouă: Bucuraţi-vă, părinţi ai creştinilor!”.

„Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decât soarele l-ai văzut şi biruinţa semnului Domnului bine ţi-a descoperit, cu care întrarmându-te pe toţi vrăjmaşii i-ai biruit, acum şi nouă celor ce plecăm genunchii înaintea icoanei tale, Sfinte Împărate Constantin, dă-ne, împreună cu buna ta maică, Elena împărăteasa, ajutor celor ce cântăm vouă: Bucuraţi-vă, părinţi ai creştinilor!”.

Iubiţi credincioşi,

Cuvintele pe care le-aţi auzit alcătuiesc primul condac din Acatistul Sfinţilor Împăraţi pe care noi îi cinstim astăzi, alături de întreaga creştinătate dreptmăritoare. Întrucât vă este cunoscută, în general, viaţa şi exemplara lor osteneală, ne-am gândit să evocăm doar câteva dintre cele mai semnificative fapte, mergând pe firul Acatistului, pe care, dacă nu l-aţi citit până acum, vă îndemnăm să-l citiţi, atât ca zăbavă de rugăciune, cât şi ca semn de cinstire şi preţuire pentru sfinţii pomeniţi.

Căci Acatistul, minunată împletire de cântări şi rostiri liturgice, rânduite în condace şi icoase, exprimă într-o formă poetică, plină de evlavioasă simţire, faptele pentru care Biserica le-a rânduit zi specială de pomenire, în fiecare an.

Alegem, aşadar, câteva fragmente, pe care le vom explica pe scurt, mai ales din punct de vedere istoric, utilizând cu precădere scrierea episcopului Eusebiu de Cezareea, vieţuitor şi el în secolul al IV-lea, „Viaţa lui Constantin cel Mare” (P.S.B., vol. 14, trad. R. Alexandrescu, Bucureşti, 1991, p. 63-188):

– Bucură-te, al creştinilor numit de noi tată…

Dumneavoastră ştiţi că până la anul 313, când împăratul Constantin a dat un edict de libertate, creştinii au fost crunt persecutaţi de împăraţii păgâni, fiind nevoiţi de multe ori să se ascundă sub pământ, în catacombe, pentru a se putea ruga. Uneori erau descoperiţi şi acolo, iar persecutorii, în neomenia lor, astupau gurile de intrare cu nisip, creştinii murind asfixiaţi. Alteori erau arşi de vii prin incendierea bisericuţelor în care participau la Sfânta Liturghie.

Vă amintiţi, de asemenea, că persecutorii foloseau cele mai diabolice chinuri pentru a-i înspăimânta: erau unşi cu smoală, puşi pe stâlpi, li se dădea foc, arzând ca nişte torţe, spre a lumina calea pe unde aveau să treacă ei, puternicii zilei; alteori creştinii erau îmbrăcaţi, în bătaie de joc, cu piei de oaie şi azvârliţi în arene unde se dădea drumul fiarelor spre a-i sfâşia. Şi multe alte asemenea îngrozitoare forme de persecuţie.

De aceea, pe bună dreptate, când au primit libertate, când li s-a dat voie să-şi construiască Biserici, cu ajutor chiar de la împăratul Constantin, creştinii au văzut în el un TATĂ, aşa cum frumos glăsuieşte Acatistul.

– Bucură-te că pe Maxenţiu, prin puterea cinstitei cruci l-ai biruit…

Cine nu cunoaşte lucrarea lui Dumnezeu prin care împăratul Constantin a biruit pe Maxenţiu, cel care la Roma trăia în desfrânări, ocupându-se cu vrăjitoria şi sărăcindu-şi supuşii până la înfometare?

Neputând suferi barbariile acestui nemernic, Constantin s-a rugat Domnului să-l ajute a-l birui. Mai departe îl lăsăm pe Eusebiu de Cezareea să vorbească: „Şi cum şedea împăratul înălţând stăruitoare rugăciune, i s-a arătat un semn cu totul fără seamăn de la Dumnezeu; cărui semn – dacă l-am fi aflat din gura altcuiva – poate că nu ne-ar fi tocmai uşor să-i dăm crezare; dar de vreme ce însuşi împăratul ne-a dăstăinuit nouă, cu puterea jurământului, cine, mă întreb, s-ar mai îndoi?… Deci cam pe la ceasurile amiezii, când ziua începuse să scadă, văzuse cu ochii săi chiar pe cer, străjuind deasupra soarelui, semnul mărturisitor de biruinţă al unei cruci întocmite din lumină şi o dată cu ea, putuse desluşi cuvintele: „En tu to nika” („întru acesta vei învinge”)…

– Bucură-te, că singur Domnul Iisus în vis ţie s-a arătat…

Cuvinte pentru care acelaşi Eusebiu are următoarea explicaţie: „Această arătare (de pe cer) îl descumpănise, neputându-i el pricepe tâlcul. Or, tot cugetând la ea şi adâncindu-se el în gânduri, dormind el, i s-a arătat Hristosul lui Dumnezeu cu semnul văzut mai înainte pe cer…”.

Urmarea se cunoaşte: împăratul a poruncit să fie cusut semnul sfintei cruci pe steaguri şi pe hainele ostaşilor, biruindu-l pe Maxenţiu şi intrând triumfal în Roma unde, zice Eusebiu „a înălţat chiar în inima oraşului un monument triumfal…”.

Iar în mâna propriei statui a poruncit să se aşeze o lance lungă în chipul crucii, iar pe soclu să se sape următoarea inscripţie, cu litere latine: „Prin acest semn mântuitor – adevărata dovadă a bărbăţiei – am izbăvit eu oraşul vostru de sub jugul tiranului, redându-vă libertatea; şi izbăvindu-vă, am redat atât senatului cât şi poporului roman însemnătatea şi strălucirea de odinioară”.

– Bucură-te, că soborul cel dintâi al celor 318 sfinţi părinţi cu porunca ta în Niceea s-au adunat…

Cuvinte care amintesc de Sinodul I ecumenic, din anul 325, la care a fost condamnat Arie ereticul, iar Iisus Hristos a fost mărturisit ca Dumnezeu adevărat şi om adevărat, alcătuindu-se prima parte a Crezului, aşa cum îl rostim şi noi, la fiecare Sfânta Liturghie.

– Bucură-te, că întocmai cu Apostolii, de la Dumnezeu eşti cinstit…

Mărturisire prin care Biserica recunoaşte înălţimea faptelor sfântului împărat, socotit – pe bună dreptate – în şirul apostolilor.

Acatistul conţine cântări şi laude şi pentru sfânta sa maică, evlavioasa Elena, cea care a avut o mare înrâurire asupra fiului ei, dar şi asupra multor păgâni care, căutând la exemplul ei minunat, au îmbrăţişat creştinismul, precum glăsuieşte un vers din Icosul al 3-lea: „Bucură-te că păgânii, căutând la tine, creştini s-au făcut…”.

Transcriem, mai departe, alte câteva versuri din Acatist, însoţindu-le cu mici explicaţii:

– Bucură-te că-n Ierusalim optsprezece Biserici ai zidit…

Vers care aminteşte de călătoria împărătesei la locurile sfinte, de faptul că a făcut săpături pe Golgota descoperind, în anul 327, Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Domnul, că pe acel loc a zidit o frumoasă Biserică, alături de alte 17 în Ţara sfântă.

– Bucură-te că întotdeauna pe săraci i-ai miluit…

Evlavia împărătesei era pururi însoţită de acte de milostenie, precum ne încredinţează istoricul Eusebiu: „Cel mai mult îşi arăta dărnicia înaintea săracilor celor goi şi neajutoraţi: faţă de către unii, cu daruri de bani; altora împărţindu-le cu prisosinţă veşminte ca să-şi acopere trupul. Pe câte unii i-a scăpat din închisoare; a slobozit de prigoană pe mulţi asupriţi; în sfârşit, câte unora le-a trimis vorbă să se întoarcă din surghiun…”.

Merita cu adevărat să vezi cum umbla femeia aceasta extraordinară, înveşmântată simplu şi modest, în mijlocul poporului înghesuit în jurul ei, vădindu-şi evlavia faţă de Dumnezeu prin tot soiul de fapte bine-plăcute Lui”.

Iubiţi credincioşi,

Aceste evocări din Acatist, completate cu mărturiile istorice pe care le-aţi auzit, sunt doar frânturi din multele fapte pe care sfinţii cinstiţi de noi astăzi le-au săvârşit, fapte înscrise cu litere mari în cartea de aur a creştinismului.

Ştiţi prea bine că Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt foarte iubiţi şi de neamul nostru românesc, una din dovezi fiind marea răspândire a numelui lor, nume cu preafrumoasă semnificaţie.

Astfel, Constantin are la bază adjectivul „constans” = constant, ferm, statornic, iar Elena din gr. eleni = torţă, făclie, strălucirea soarelui (Tatiana Petrache, Dicţionar enciclopedic al numelor de Botez, „Anastasia”, Bucureşti, 1998).

Vă îndemnăm încă o dată să vă faceţi timp, chiar astăzi, spre a citi în întregime Acatistul sfinţilor pomeniţi, spre a va îndulci de frumuseţea duhovnicească a cuvintelor ce-l alcătuiesc, o dată cu împrospătarea în memorie a faptelor strălucite descrise în versurile lui.

Acatistul se încheie cu o rugăciune pe care o socotim acum întru totul potrivită să încheie smeritul nostru panegiric: „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cei ce sunteţi mai cinstiţi decât toţi împăraţii, aleşii lui Dumnezeu, căzând înaintea voastră cu lacrimi vă rugăm: daţi-ne mângâiere şi nouă celor ce suntem în necazuri; voi sunteţi mijlocitori înaintea Sfintei Treimi şi puteţi să ne ajutaţi nouă. Auziţi-ne şi pe noi acum, alungaţi de la noi necazurile şi nevoile ce vin asupră-ne în această vremelnică viaţă şi vindecaţi neputinţele noastre, tămăduiţi bolile noastre, potoliţi răutatea noastră, izgoniţi pe vrăjmaşii noştri văzuţi şi nevăzuţi. Daţi-ne nouă ca în pace şi linişte să trăim; ajutaţi-ne cu sfintele voastre rugăciuni. Pentru mântuirea sufletelor noastre faceţi milă cu noi acum, când cu frică şi cu umilinţă grăim către voi aşa: Bucuraţi-vă, părinţi a creştinilor”. Amin.

mai mult
ActualitatePromovate

Denumirile geografice din R. Moldova vor fi scrise în limba română

16c03ad86175548b9f6a446dcb40f0d3

Denumirile geografice din R. Moldova vor fi scrise în limba română

Denumirile geografice de pe teritoriul țării, precum toponimele, elementele naturale, zonele istorice și culturale, vor fi scrise în limba română. În ariile locuite de minorități naționale și dacă există o cerere suficientă, denumirile geografice se vor indica în română și în limbile minoritare vorbite de către locuitori.

Denumirile geografice din R. Moldova vor fi scrise în limba românăImagine simbol

Acest lucru este stipulat în Legea cu privire la denumirile geografice, care a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.md.

Noua lege are ca scop asigurarea standardizării, utilizării și protejării denumirilor geografice pentru dezvoltarea și promovarea patrimoniului natural, turistic, cultural și istoric al țării noastre.

Documentul reglementează modul de atribuire a denumirilor geografice și de redenumire a obiectelor geografice amplasate în limitele administrativ-teritoriale ale R. Moldova. Potrivit noii legi, va fi constituită Comisia națională pentru denumiri geografice, un organ colegial cu statut consultativ, creat pe lângă Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru.

Legea cu privire la denumirile geografice va intra în vigoare la expirarea a trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. În termen de șase luni de la data intrării în vigoare a noii legi, Guvernul va aproba actele normative necesare executării prevederilor acesteia.

R. Moldova nu a avut, până în prezent, un cadru normativ care să reglementeze domeniul denumirilor geografice. De acest lucru se ocupa, începând cu anul 1990, Academia de Științe a Moldovei.

Sursă: https://stiri.md/article/social/denumirile-geografice-din-r-moldova-vor-fi-scrise-in-limba-romana/

mai mult
CreștinătatePromovate

Predică la Duminica a III-a după Paşti – a Mironosiţelor – Pr. Vasile Gordon

duminica_a_iii-a_dupa_pasti_-_a_mironositelor_1

Predică la Duminica a III-a după Paşti – a Mironosiţelor – Pr. Vasile Gordon

Aceste femei curajoase devin primele vestitoare ale celei mai mari minuni din istoria mântuirii: învierea.

Hristos a înviat!

Iubiţi credincioşi,

În duminica de astăzi aducem un pios omagiu femeilor mironosiţe, cele dintâi vestitoare ale Învierii Domnului. Ştim din Sfintele Evanghelii că trupul Domnului Iisus Hristos a fost înmormântat în grabă, în ziua de vineri (pe care noi o numim acum a patimilor), ritualul ungerii, specific iudeilor, nefăcându-se complet. Sâmbăta nu era îngăduit a se face nici o lucrare care presupunea efort fizic, legea iudaică fiind extrem de aspră în această privinţă: nu era voie să se facă mai mult de 2000 de paşi.

De aceea, abia a treia zi, duminica, întâia a săptămânii, femeile au mers la mormânt spre a împlini cele cuvenite pentru ungere. Ştim cu toţii care a fost urmarea: au găsit mormântul gol! Domnul înviase! Le-a vestit învierea şi îngerul, dar şi-au adus aminte şi de cuvintele Mântuitorului care spusese: „După trei zile Mă voi scula!” (Matei 16, 21).

Astfel, aceste femei curajoase devin primele vestitoare ale celei mai mari minuni din istoria mântuirii: învierea.

 

Iubiţi credincioşi,

Cine au fost, de fapt, aceste femei? Care este numele lor, ce ştim despre ele şi cum au ajuns să aibă zi osebită pentru pomenire? La aceste întrebări vom încerca să răspundem, cu ajutorul Domnului, în cele ce urmează.

Pentru fiecare dintre ele avem mărturii în Sfânta Scriptură: pentru unele directe, pentru altele indirecte. Astfel, când vorbesc despre Învierea Domnului şi despre intenţia femeilor de a unge Trupul Domnului, evangheliştii pomenesc patru nume: Maria Magdalena, Maria lui Cleopa (numită şi „cealaltă Marie”), Salomeea şi Ioana.

Toate patru sunt amintite în legătură cu lucrarea de mirungere pe care intenţionau s-o facă. Despre celelalte femei avem mărturii indirecte: Suzana (Luca 8, 3), Marta şi Maria, surorile lui Lazăr din Betania (Ioan 11, 1).

Şi acum socotim potrivit a spune câteva cuvinte despre fiecare dintre ele:

Maria Magdalena a fost femeia din care Mântuitorul scosese şapte demoni (Luca 8, 3), până la întâlnirea cu Iisus fiind stăpânită, aşadar, de duhuri necurate, ducând o viaţă uşoară. Originară din localitatea Magdala, nu departe de Capernaum, fusese căsătorită de mai multe ori, alunecând pe panta păcatului precum piatra se rostogoleşte pe pantele pământului. Dar piatra se opreşte, totuşi, undeva. Aşa a fost şi cu viaţa Mariei Magdalena.

Tâlcuitorii biblici spun că ea ar fi fost „femeia păcătoasă” care a spălat picioarele Mântuitorului cu lacrimi în casa lui Simon Fariseul din Capernaum (Luca 7, 36-48). Ei i-ar fi adresat Mântuitorul cuvintele: „Iertate îţi sunt păcatele tale. Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace!”. Din această clipă Maria a devenit, astfel, alături de alte femei cucernice, deosebit de ataşată de Cel Care o vindecase şi i-a redat demnitatea vieţii.

Îl va urma îndeaproape, iar evangheliştii au notat răsplata pe care Domnul i-a dat-o pentru râvna ei deosebită: a fost prima care s-a învrednicit să-L vadă după Înviere. Ştim, desigur, din tradiţie că Maicii Sale se arătase mai întâi. Fapt firesc, de aceea nici nu mai este menţionat de evanghelişti. Dar, iată, că după Maica Domnului, Maria Magdalena a fost cea dintâi dintre mironosiţe care L-a văzut înviat.

Devine apoi o propovăduitoare neobosită a învierii, vestind întâi apostolilor, apoi altora nemenţionaţi în Evanghelii, dar pomeniţi în tradiţii demne de crezare. Preotul scriitor Em. Copăceanu a adunat relatările despre această extraordinară femeie într-un interesant roman, cu titlul „Maria Magdalena”. Între altele, notează de exemplu că Maria, neîmpăcată cu decizia nedreaptă a lui Pilat în „procesul” Mântuitorului, l-a reclamat personal la Roma. Pilat a fost chemat aici, a fost judecat şi exilat la Lugdunum (Lyonul de azi), unde mai apoi s-a sinucis, frământat de remuşcări.

În sfârşit, mai ştim că această femeie curajoasă a propovăduit şi în alte ţinuturi, murind la Efes. Biserica nu i-a uitat pilduitoarea ei râvnă şi i-a fixat zi anuală de pomenire la 22 iulie.

Maria lui Cleopa, numită şi „cealaltă Marie” (Matei 28, 1), era verişoară cu Maica Domnului şi mamă a „fraţilor Domnului” (în fapt verişori): Iacov, Iuda, Iosi şi Simon.

Ioana era soţia lui Huza, un iconom al lui Irod (Luca 24, 10). Ataşamentul ei faţă de Mântuitorul ne arată următorul lucru: creştinismul a pătruns, încă de la început, chiar în casele regale.

Salomeea, pomenită de evanghelistul Marcu (16, 1), era soţia lui Zevedeu şi mamă a „fiilor lui”, Iacov şi Ioan. Ea este cea care I-a cerut Mântuitorului ca aceşti fii să stea unul de-a dreapta, altul de-a stânga Lui, în împărăţia Sa (Matei 20, 21), ca orice mamă grijulie care doreşte cel mai bun loc pentru copii.

Susana, pomenită de evanghelistul Luca (8, 3) alături de Ioana lui Huza, care slujeau „din avutul lor” pe Mântuitorul şi pe ucenicii Lui.

Marta şi Maria pot fi socotite, pe bună dreptate, în rândul femeilor mironosiţe, întrucât în casa lor din Betania, Mântuitorul poposea adeseori şi mai ales pentru faptul că Maria săvârşise aici ungerea cu mir a Domnului, prevestind astfel moartea şi îngroparea Lui (Ioan 12, 3).

 

Iubiţi credincioşi,

Am pomenit, aşadar, câteva nume şi câteva lucruri legate de femeile mironosiţe. Vor fi fost, desigur şi alte femei ataşate de Mântuitorul şi misiunea Sa, pe care nu le cunoaştem cu numele. Fiecare a avut, însă, partea ei de lucru în ogorul propovăduirii, constituind un model admirabil pentru femeile creştine din toate timpurile.

Unele au avut o lucrare mai contemplativă, cum este cazul Mariei, sora lui Lazăr. Altele, precum Marta, cealaltă soră, o lucrare practică. Amândouă lucrările se completează reciproc, fiind necesare pentru împlinirea misiunii creştine în lume…

Iată, în acest sens, o pildă din Pateric: A venit un frate la Avva Siluan din muntele Sinai şi văzând pe fraţi că lucrează cu mâinile a zis bătrânului: nu lucraţi mâncarea cea pieritoare, că Maria partea cea bună şi-a ales (cf. Ioan 10, 42). Zis-a bătrânul ucenicului său Zaharia: Zahario, dă fratelui nou venit o carte şi îl pune într-o chilie care nu are nimic! Deci când a sosit ceasul al nouălea, lua seama la uşă, de vor trimite să-l cheme ca să mănânce. Iar după ce nu l-a chemat nimeni, sculându-se a venit la bătrânul şi l-a întrebat: nu au mâncat fraţii azi, Avvo? Ba da, au mâncat, i-a răspuns bătrânul. Pe mine de ce nu m-aţi chemat? Zisu-i-a lui: fiindcă tu om duhovnicesc eşti. Tu partea cea bună ţi-ai ales! Atunci fratele, venindu-şi în fire, a zis: iartă-mă, Avvo! I-a zis lui bătrânul: Amin!

Precum vezi, negreşit are trebuinţă Maria de Marta, căci prin Marta se laudă Maria.

 

Iubiţi ascultători,

De încheiere, vom mărturisi că femeile mironosiţe, admirabile propovăduitoare, sunt pentru noi nu numai exemple demne de urmat. Ele sunt totodată şi sfinte, rugătoare înaintea tronului Preasfintei Treimi.

Pentru aceea ne adresăm lor acum să mijlocească înaintea Bunului Dumnezeu ca să ne învrednicească şi pe noi să-L mărturisim cu tărie pe Hristos Cel Înviat, precum ele pilduitor au făcut-o. Strigăm, aşadar, o dată cu femeile mironosiţe: HRISTOS A ÎNVIAT!

mai mult
PoeziePromovate

Balada unei scoici visătoare

plaja-scoici-5

Ce figuri de stil vi se par mai relevante și care este mesajul poeziei?

Balada unei scoici visătoare

Vină odată, dulce himeră,
Firule-de-nisip-princiar,
Şi-n trupul meu cu iluzii de sferă
Împlîntă lancea ta de cleştar.

În nămol, sub o tijă de nufăr,
Te-aştept zi şi noapte, te-aştept;
Se-nroşeşte apa cînd sufăr,
Perla lunii îmi sîngeră-n piept.

Confundă mlaştina cu oceanul.
Între liane, moluşte şi peşti,
Trece ziua, săptămîna şi anul
Şi-mi subţie credinţa-n poveşti.

Îndurerează biologia mea visătoare,
Sîngerosule, tandrule Cavaler,
Să-mi curgă carnea spre-ascunse tipare
De dor, de-armonii şi mister.

Pune în ordinea mea firească o altă
Ordine, decît în coralii comuni –
Să se cutremure mediocra apă din baltă
De puterea nemaivăzutei minuni!

Arcadie Suceveanu, ,,Cafeneaua Nevermore”, Chișinău, 2011

https://www.facebook.com/groups/gramaticalimbiiromane1/permalink/7899964613376320/?rdid=fwkCDCECDMxArxbj

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePromovate

Recital din creația scriitoarei Evelyne Maria Croitoru

WhatsApp Image 2024-05-18 at 13.22.39

În luna florilor, pe 27 mai, ora 17, vă invităm să trăim cuvintele în GRĂDINA INIMILOR, un recital de muzică și poezie din creația scriitoarei EVELYNE MARIA CROITORU!


Invitați:
• Evelyne Maria Croitoru, poetă, eseistă, cronicar literar, realizatoare de emisiuni TV de cultură, membră a Uniunii Scriitorilor din România
• Anca Roxana Constantin, actriță și specialist în marketing la Teatrul Național București
• Ion Marinescu Tzurlă, muzician, membru al Uniunii Muzicologilor și Compozitorilor din România
• Nicu Șandru, profesor de flaut, chitară și pian, instrumentist

Eveniment organizat de Biblioteca ”Județeană N.Iorga” Prahova și de Cenaclul literar I.L.Caragiale Ploiești, sub egida Asociației Culturale 24PHarte

Nu există patriotism fără patrimoniu

mai mult
CreștinătatePromovate

Episcopia Daciei Felix transmite un comunicat în contextul restricționării accesului Patriarhului Serbiei în Kosovo

Catedrala-din-Varset.jpg

Episcopia Daciei Felix transmite un comunicat în contextul restricționării accesului Patriarhului Serbiei în Kosovo

Biroul de presă al Episcopiei Daciei Felix a transmis joi un comunicat referitor la anunțul, publicat marți pe site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Sârbe, despre restricționarea accesului în provincia Kosovo pentru Patriarhul Porfirie al Bisericii Ortodoxe Sârbe și mai mulți ierarhi sârbi.

„Ne exprimăm mâhnirea cu privire la cele întâmplate, dar și tristețea față de faptul că Biserica Ortodoxă Sârbă și credincioșii acesteia au devenit victime colaterale ale neînțelegerilor ivite pe plan politic”, transmite Episcopia Daciei Felix.

„În aceste momente de incertitudine și tensiune, cu nădejdea că «Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce-L iubesc» (Romani 8, 28), ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, «pacea noastră» (Efeseni 2, 14), să dăruiască înțelepciune și înțelegere factorilor de decizie politici, dar și sprijin, speranță și mângâiere tuturor clericilor și credincioșilor ortodocși sârbi afectați de aceste neînțelegeri”, se mai afirmă în comunicatul Episcopiei Dacia Felix.

Patriarhul Porfirie și mai mulți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Sârbe au fost împiedicați de autoritățile kosovare să treacă granița în Provincia Kosovo, pentru a participa la sinodul anual, organizat în mod tradițional la Mănăstirea Peć, fostă reședință patriarhală.

În comunicatul Patriarhiei Serbiei referitor la această situație se face apel către factorii internaționali care pot gestiona situația din Kosovo să ia atitudine și „să facă tot ce le stă în putință pentru a pune capăt încălcării flagrante a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ale poporului sârb”.

Episcopia Daciei Felix este eparhie a Bisericii Ortodoxe Române dedicată românilor din comunitățile istorice din Serbia – Voivodina (Banatul Sârbesc) și Timoc.

Sursă foto: Banatulazi.ro

mai mult
ActualitatePromovate

212 ani de la prima anexate a Basarabiei

WhatsApp Image 2024-05-17 at 09.53.31

16 mai 2024 – 212 ani de la prima anexare a Basarabiei, survenită ca o urmare a semnării Tratatului de Pace de la București, la hanul lui Manuc Bei, dintre Imperiul Rus și cel Otoman, după șase ani de război.

În ziua de 16 mai 1812, Prutul a devenit pentru prima dată graniță între români. Prin acest act Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus partea de est a Țării Moldovei, denumită integral Basarabia în mod abuziv, doar partea sudică a teritoriului purtând acest nume. Imperiul Otoman a încălcat dreptul internațional căci nu putea să cedeze teritoriul unui stat vasal, care avea un grad mare de autonomie, dar n-a contat pentru Rusia țaristă, care a pretins Basarabia.

De atunci au început suferințele pentru populația Basarabiei, care a fost supusă unui proces intensiv de rusificare culturală.
Administrația, biserica și școala treptat au ajuns să fie exclusiv în limba rusă până în 1918. Teritoriul Basarabiei a fost colonizat în această perioadă de elemente etnice alogene dintre cele mai diverse, însă o pondere mai mare au ajuns să o aibă rușii, ucrainenii și evreii, dar au fost colonizați și germani, francezi, elvețieni, găgăuzi sau bulgari în partea de sud, doar pentru a diminua în statistici procentajul românilor, ceea ce aproape le-a reușit. În pofida acestor politici de deznaționalizare, românii, din mediul rural în special, au rezistat și au păstrat limba și tradițiile românești.

❕Am comemorat tragicul eveniment în ????Iași, unde am ținut un minut de reculegere la Troița Basarabiei din Copou și am depus flori în semn de doliu și la????Cluj, unde am împărțit pliante pentru a reaminti trecătorilor despre această zi neagră din istoria noastră și am depus flori la Monumentul Eroilor. Avem speranța că am reușit să stârnim în sufletul celor care ne-au primit mesajul și au ascultat explicațiile noastre un fior al unității râvnite de oricine simte românește.

16 mai este o zi de tristă amintire pentru națiunea română și o zi de doliu național!

 

#ligastudentilor

Via Liga Studenților – LS Iași

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePromovate

Seara de aseară la Cenaclul Literar I.L. Caragiale – Ploiești

WhatsApp Image 2024-05-14 at 21.58.22

 Seara de aseară la Cenaclul Literar I.L. Caragiale – Ploiești 13.05.2024

Ședința s-a desfășurat la Filarmonica Paul Constantinescu – Ploiesti, gazda noastră primitoare. Programul a cuprins rubricile obișnuite. Pentru că a fost ZIUA DORULUI, la rubrica „Cel mai recent poem” ne-au delectat cu versuri inspirate: Sorana Brucãr („Dorul”, „Aripa recunoașterii”), Luminita Bratu („Zile ploioase”), Emilia Luchian („Taseografie” inspirată de titlul filmului lui Gabriel Comanroni) și Doina Ofelia Davidescu („Cumva”). „Lecția de poezie” a fost deschisă de Luminița Bratu, care ne-a prezentat un frumos și sensibil poem, „Lacrima templului” din volumul „Și valurile râd”, semnat de Ioan Vintilă Fintiș. Daniela Ionita ne-a provocat lecturând în traducere proprie, versurile cântecului „Gol”, prezentat în cadrul Concursului Eurovision de anul acesta de către reprezentantul Letoniei. Mesajul versurilor este asociat de către colega noastră cu viziunea postmodernistă a viitorului valorilor: un fir foarte subțire, deasupra unui hău adânc. Pornind de la acestea și considerând ca fiind de interes pentru audiență, Daniela Ioniță ne-a făct cunoscută pasiunea sa veche și puternică față de acest concurs, subliniind ca fiind destul de important impactul cultural, politic și social al acestuia asupra lumii de azi. Astfel că Cicero, care aștepta cu nerăbdare cele „11 minute de Istorie” pentru a ne desconspira sistemul alegerilor propriu epocii sale, a cedat cu eleganță Danielei Ioniță, timpul alocat istoriei.

Partea a doua a ședinței a fost rezervată integral colegului Gabriel Comanroni, care ne surprinde plăcut și provocator la rubrica sa, „ CineMartor”, cu propunerea filmului serial, în opt episoade, „Ripley”. Creat, scris și regizat de Steven Zaillian, după romanul polițist al Patriciei Highsmith. Interpretarea magistrală a lui Andrew Scott, intrat perfect în pielea personajului principal, Tom Ripley, depășește interpretările colegilor de breaslă din ecranizările anterioare. Tânărului sărac dar deosebit de ambițios i se oferă prin ceea ce putem numi „o ocazie unică a vieții” posibilitatea de a parveni într-un mod rapid și elegant către viața de huzur visată. Este angajat de un mare magnat să-i găsească și să aducă pe căi bune fiul risipitor, împotmolit într-un trai luxos, lipsit de griji, în fermecătoarea și însorita Italie. Job-ul i se potrivește mănușă lui Tom. Filmul realizat în alb și negru, dă note de mister, subliniază perfect drama, momentele cheie dar și caracterele personajelor. Elementul „noir” este sugerat accentuat în imagini fără echivoc. Astfel, dacă plouă, imaginea lui Tom reflectată de băltoacele de pe trotuar este sugestivă. Decorurile, imaginile și fiecare cadru al lui Robert Elswit amintesc de Caravaggio. Realismul, estetica și atmosfera noir a lui Alfred Hitchcock se regăsește în detaliile mici și evoluția personajelor. În încheiere, Gabriel Comanroni conchide că deși Replay este o adaptare americană, surprinde prin reamintirea farmecului cinematografiei italiene a anilor 60, creând un spectacol estetic inedit. Trailerul prezentat nu a făcut decât să confirme expunerea și să incite la vizionare.

„ZAȚ LA MICUL DEJUN”, un film de 17 minute, inspirat de piesa de teatru „Before Breakfast” a lui Eugene O’Neill, a continuat partea dedicată filmului. Realizat de Gabriel Verman/Comanroni, în colaborare cu Simona Onuțu, în rol principal. De la primele cadre, suntem invitați la viața netrucată a unui cuplu contemporan, cu probleme creatoare de abis. Personajul feminin surprinde prin conversația cu un interlocutor aparent absent. Decorul minimalist al unei garsoniere fără prea mare confort, de la ultimul etaj al unui bloc, este completat de imaginea dezolantă a teraselor și acoperișurilor de o monotonie tristă din jur. Imaginea răsturnată a pașilor desculți sugerează fără echivoc o viață dată peste cap. Repetarea cadrelor sugerează rutina nefericită, aducătoare de exasperări a luptei în doi, alimentată de spulberarea rând pe rând a speranțelor. Căderea luminii în filmul realizat în alb și negru, nu este întâmplătoare, scoate în evidență dramatismul. Finalul tragic, determinat de cavalcada reproșurilor, este un final al disperării, al ratării, inevitabil.

Filmul ne-a scos din zona de confort, ne-a emoționat, ne-a plăcut. După câteva secunde de tăcere, auditoriul prezent s-a animat într-o discuție interesantă. Daniela Ioniță a făcut referire la existențialismul lui Samuel Becket, subliniind că imaginea completează drama și acțiunea. A remarcat de asemenea că partenerul este prezent prin absență, iar tăcerea spune întotdeauna ceva. Doina Ofelia Davidescu a observat și apreciat concizia, concentrarea ideilor în cele 17 minute într-un „Multum in parvo”, autentic.

La poza de grup de la sfârșitul ședinței comentariile încă nu se terminaseră.

Au participat: Alice Neculea, Maria Bem , Luminița Bratu, Emilia Luchian, Daniela Ioniță, Gabriela Petri, Doina Ofelia Davidescu, Florin Oprea Sălceanu, Dan Constantin, Dan Simionescu, Mihail Ivănescu, Dan Manoliu, Chifu Leonida Corneliu, Gabriel Comanroni.
Foto/film: Gabriel Comanroni & Dan Simionescu

Sub egida 24pharte.ro
Președinte Ioan Vintilă Fintiș
Amfitrion Leonidas Chifu
Lector/realizator de film, Gabriel Comanroni.

Nu există patriotism fără patrimoniu

mai mult
ActualitatePromovate

Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste

WhatsApp Image 2024-05-14 at 08.24.27

Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste

„Data de 14 mai marchează „Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste”, recunoștință adusă numeroșilor intelectuali români, mulți dintre ei preoți, aruncați în închisorile comuniste. Semnificația acestei zile își are rădăcinile în noaptea de 14 spre 15 mai 1948 când peste 10.000 de tineri din toată ţara au fost aruncaţi în închisori.

Părintele Nicolae Steinhardt, pastorul Richard Wurmbrand, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, părintele greco-catolic Tertulian Langa, politicianul Iuliu Maniu, poetul Radu Gyr și soția sa, scriitorul Mircea Vulcănescu, părintele Iustin Pârvu, părintele Arsenie Boca,părintele Arsenie Papacioc, Nechifor Crainic, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Dumitru Bordeianu, precum și zeci de mii de alți români au fost arestați și anchetați începând cu 14 mai 1948.

Printre cele mai cunoscute închisori comuniste în care şi-au executat condamnările sau în care şi-au pierdut viaţa numeroşi deţinuţi politici se numără cele de la Piteşti, Gherla, Aiud, Târgu Ocna, Sighet, Râmnicu Sărat, Arad, Jilava sau Văcăreşti.”

Jertfa voastră ne obligă!
#neamunit

Via Sfinții Închisorilor

mai mult
ActualitatePromovate

Sărbătoare şi sens

Reda Kerbouche

Sărbătoare şi sens

De-a lungul prezenţei sale în lume, Christos îşi însoţeşte mereu actele cu indicarea înţelesului lor.

Sursa textului: https://www.dilema.ro/din-polul-plus/sarbatoare-si-sens?

Cum participi la sărbători, la o sărbătoare esenţială a căii de credinţă? Pe de o parte, prin „practicarea” sărbătorii, prin respecarea rînduielilor ei, prin faptul de a le împlini. Cînd a instituit eucharistia, Christos a spus „Faceţi aceasta spre pomenirea mea” (Luca 22, 19). „Faceţi”, aşadar. Însă El îşi însoţeşte actul şi porunca de a-l „face” în mod liturgic cu o învăţătură care dă sensul vertical al actului. E un sens atît de tare, de tăios, străbătător dincolo de lume, pătrunzător pînă în intimitatea lui Dumnezeu, încît ucenicii sînt uluiţi. Declară la un moment dat: „Nu ştim ce zice” (Ioan, 16, 18). Paştele e un eveniment care deschide sfera sensurilor divine; Logosul îl cheamă pe om să cerceteze aceste sensuri, să înainteze în cîmpul lor inepuizabil, să le înţeleagă împreună cu El. „Facerea” nu-şi află rostul fără hermeneutică. „Înţelegeţi ce v-am făcut Eu?”, spune Christos cînd spală picioarele ucenicilor (Ioan 13, 12).

De-a lungul prezenţei sale în lume, Christos îşi însoţeşte mereu actele cu indicarea înţelesului lor. E un înţeles atît de nou, de „altul” în raport cu înţelesurile plane, ţinteşte atît de vertiginos spre locul propriu al lui Christos, încît chiar cei apropiaţi au o receptivitate admirativă, dar insuficientă. Iisus lucrează neîncetat asupra minţii ascultătorilor pentru ca ea să intre în rezonanţă cu calitatea actelor sale – mai mult, cu identitatea Lui. Christos îşi este propriul hermeneut. În preajma sacrificiului, în marele cuvînt de la Cină, El îşi înteţeşte munca de hermeneut: îi presează pe ucenici să-şi schimbe mintea, să vadă încotro îndreaptă crucea-învierea Lui. Le anunţă venirea Duhului care îi va face în stare de propria lor hermeneutică pe urmele Logosului către Tatăl. Pe drumul Emausului, Cel înviat îşi continuă strădania: îi atrage pe cei doi ucenici să-l recunoască în calea Lui de „străin”, să-i perceapă prezenţa care trece din încă-vizibil în supra-vizibil. „Nu ardea inima noastră cînd ne tîlcuia Scripturile?”, spun cei doi cînd Christos „se face nevăzut de la ei” (Luca 24, 31-32).

Cu nenumăratele lor comentarii, Părinţii şi teologii creştini au urmat îndemnul la hermeneutică dat de Christos. Alături de acestea, există o „hermeneutică liturgică” a sărbătorii. Părintele André Scrima a pus-o în lumină atunci cînd, într-un curs la Universitatea Saint-Joseph din Beirut (publicat în André Scrima, Biserica liturgică, Humanitas, 2007), a studiat desfăşurarea sărbătorilor Bisericii de Răsărit în perioada de la Paşte la Cincizecime, de la Înviere la Pogorîrea Duhului. Voi aminti, pe scurt şi inevitabil schematic, cercetarea lui.

El amintea că, pe lîngă celelalte funcţii ale sale, liturghia oferă „o meditaţie teologică, o pătrundere teologică în cunoaşterea adevărului revelat”. Semnificaţia actelor liturgice, imnografia, înlănţuirea sărbătorilor, întregul oficiu liturgic bizantin constituie, spunea André Scrima, un mod aparte de cunoaştere. El se leagă de „o stare a intelectului unde mă recunosc pe mine însumi ca învestit, purtat, înconjurat de obiectul cunoaşterii mele – care, în acest caz, este Dumnezeu, revelaţia – şi unde recunosc că acest obiect produce în mine, induce în mine o formă de expresie care nu mai este exclusiv conceptuală. O pot numi simbolică, poetică fiindcă ea degajează sensul dincolo de ceea ce este spus…”. E un sens care te cheamă să-l descoperi şi să-l urmezi în traseul lui interior, fără capăt. Iată, rapid prezentate mai jos, două linii hermeneutice pe care a insistat Părintele Scrima.

De-a lungul perioadei amintite, pasajele evanghelice duminicale şi imnografia care meditează asupra lor scandează revărsarea din ce în ce mai amplă a Duhului. La Cină, Christos anunţă trimiterea Duhului. Pe cruce, El îşi „dă duhul”. Termenul folosit de evanghelistul Ioan – atrage atenţia André Scrima – este diferit de cel folosit de ceilalţi evanghelişti. Nu indică moartea persoanei, ci efuziunea Duhului care îl locuieşte pe Cel răstignit. În acel moment crucial are loc prima dăruire a Duhului. „Luaţi Duh Sfînt”, le spune Cel înviat ucenicilor, cînd vine prima oară în mijlocul lor, moment celebrat în Duminica Paştelui. La Cincizecime, Duhul se revarsă asupra comunităţii. În celelalte duminici ale perioadei, pasajele alese din Evanghelii cuprind modulaţii ale aceleiaşi teme. Părintele Scrima analizează suita pasajelor duminicale şi cîntările care le dezvoltă sensurile. Pune în lumină structura şi „nervul” care le leagă, diferitele simboluri şi modalităţi ale revărsării, analogiile între revărsarea asupra persoanei, asupra comunităţii, asupra cosmosului. Potrivit analizei lui, ciclul liturgic al Cincizecimii apare ca un vast „studiu” incantatoriu propus, în mod subtil, atenţiei, înţelegerii, participării noastre.

A doua linie hermeneutică priveşte structura ritmică, „muzicală” a perioadei Paşte – Cincizecime. Ea e organizată de unitate şi de ogdoadă. Cele opt duminici ale perioadei desfăşoară sensurile şi puterea marii Zile a Paştelui, „împărăteasă şi doamnă, sărbătoare a sărbătorilor”, potrivit imnografiei. Teologi, poeţi, oameni ai experienţei spirituale celebrează Paştele (şi îl recunosc în substanţa lui) drept „Ziua una şi a opta”. El este zi „una”, irepetabilă, care deschide comunicarea între veacul de acum şi veacul intimităţii cu Dumnezeu. E totodată „zi a opta” fiindcă depăşeşte ciclul săptămînii, temporalitatea proprie veacului prezent. Pune deja lumina zilei fără umbră asupra condiţiei noastre.

Privită în calitatea ei proprie, în sursa ei divină, efuziunea Duhului e un eveniment unic, fără timp: se petrece în „Ziua una şi a opta”. Lucrînd asupra condiţiei umane, ea se proiectează, păstrîndu-şi deplinătatea, pe relieful nostru accidentat: se anunţă, dă semn, caută receptacul uman, creşte, se revarsă imperios, se oferă în mod universal sufletelor în ziua Cincizecimii. André Scrima urmăreşte – în înlănţuirea Duminicilor, în imnografie, în meditaţia teologică – dialogul liturgic între unitate şi octavă. Fiecare duminică e „Zi a Domnului”, face prezent Paştele. Octava, ca Zi a veşniciei, se afirmă în Duminica următoare Paştilor, a opta zi, cînd Cel înviat vine iarăşi în mijlocul ucenicilor. Ea e iarăşi marcată de şirul celor opt Duminici ale perioadei. Octava învăluie astfel – în „Ziua una” – succesiunea septenară, a celor patruzeci şi nouă de zile, de şapte ori cîte şapte, a timpului nostru. Organizează un timp al vieţii spirituale peste care pune sigiliul unităţii: Ziua una, a opta, a cincizecea.

Analiza Părintelui Scrima are o convingătoare ascuţime. Materialul liturgic pe care se aplică reflecţia lui e de o bogăţie, de un rafinament, de o coerenţă care uimesc. Analizîndu-l, este el însuşi entuziasmat. „Aş zice că această structură liturgică ne pune în faţa unei imagini de frumuseţe. Are acea frumuseţe interioară care este radiaţia unui adevăr viu… Eu însumi a trebuit să lucrez, să descopăr aceste lucruri. Fiindcă nu sîntem destul de atenţi, e uimitor… Nu ştim încă să le trăim. Chiar din punct de vedere pur reflexiv, din punctul de vedere al cunoaşterii, structura aceasta e excepţională.”

mai mult
PromovateTradiții

Rețeta de joi: Sopa Fria Vichyssoise (supa rece Vichyssoise) a Baronului de Simferopol

FOTO PREP SUPA 1

Hrană pentu toți 

”Eu sunt un fel de José Arcadio Buendía în Satul Macondo… Deci satul Cocoşeşti e pentru mine, Alexandru Petrescu, un fel de Macondo din <Un veac  de singurătate>, de Gabriel García Márquez, unde descrie istoria satului columbian fictiv Macondo. Acțiunea se derulează pe o perioadă de peste o sută de ani și prezintă ascensiunea și prăbușirea familiei Buendia. Sătenii din Macondo ca și cocoșeștenii sunt primii locatari și întemeietorii satului, unde zvâcnesc în nucleul tuturor evenimentelor”, afirmă cel pe care spaniolii l-au înnobilat cu titlul de Conde de Transilvanya, pentru ca apoi să mai primească un titlu nobiliar: Conde de Palantino şi Baron de Simferopol.

Satul lui Cuza

Diferența constă în faptul că Alexandru Petrescu nu a creat un ținut ”fantasmagoric și neverosimil”, cum îl caracteriza Alex Ștefănescu, ci l-a primit de-a gata, dar l-a trecut pe harta sa sentimentală. Acolo, la Cocoșești (căci acesta este ținutul unde trăiește și-și deapănă amintirile Alexandru Petrescu), comună născută în 1864, în urma reformei administrative a domnitorului Cuza, acum sat al comunei Păulești (”Păi Păuleştiul ăsta cu Cocoșeștiul s-au zbenguit pe aceste meleaguri cu peste 450 de ani în urmă”, reflectează cocoșeșteanul), a cărei suprafață se întinde peste unul din dealurile insulare ale judeţului Prahova, pleacă de la râul Teleajen, atinge cota de altitudine maximă, de 337,4 m, în dealul Degeraţi, şi pe cea minimă, de 188,5,  în zona de câmpie, existentă în vestul şi sudul localităţii, își țese visele baronul conte.

Avatarurile contelui

Pentru a răspunde provocării noastre, ne amintește că, în urmă cu 10 ani, a fost la Masterchef, oferind, după cum afirmau organizatorii, ”o adevărată lecție de viață telespectatorilor”. Și s-a prezentat la preselecții cu o supă foarte interesantă, cu influențe iberice, pe care vrea să ne-o dea și nouă astăzi. Dar înainte de a ne prezenta supa, ține să-mi aducă aminte faptul că hrana românilor l-a preocupat întotdeauna, chiar când se afla în Spania. Își amintește cu nostalgie de vremile de odinioară, ale copilăriei și tinereții sale și de ”avatarurile contelui”, cum se intitulează primul capitol al singurei cărți pe care a scris-o până acum, ”Un ploieștean la curtea Regelui Juan”, unde excentricul cococoștean mi-a făcut onoarea să mă desemneze redactor. Spicuim din carte doar pasaje în care se referă la raporturile, sesizate cu decenii în urmă, ale românilor cu mâncarea.

De la polonezi la ”câini fierbinţi”

Noi mâncam chiftele sau pârjoale. Dar datorită nouă au venit în ţară hamburgherii. Noi mâncam polonezi şi crenvurşti, nu ”câini fierbinţi”. Noi beam bragă, Cico, suc, şi nu chimicalele cu care topeşti carnea cu nume englezeşti imposibil de pronunţat. Vă aduceţi aminte de halviţă, de linguriţa cu şerbet, scufundată într-un pahar cu apă, cu care ne întâmpinam musafirii? Dar de dulceaţa de trandafiri sau nuci verzi? Sau gustul cafeluţei la ibric de cupru în tava cu nisip? Vă mai aduceţi aminte de pastilele Cavit 9 sau de Calciu Sandoz cu care părinţii noştri ne îndopau ca să ne facem mari şi frumoşi? Dar de bombonelele Cipo-Cips? De jeleuri? Toate au fost şi poate nu vor mai fi aşa, pentru că noi am luptat să scăpăm de rădăcina comunistă impusă de tancurile sovietice şi, până la urmă, de ocupaţia românilor asupra românilor. 

Într-o Zi ne-a dăruit o portocală

Noi, dacă beam o sticlă de Pepsi, eram fericiţi o lună întreagă. Şi când mergeam la o băută cumpăram berea cu lada, de frică să nu se termine. Noi eram fericiţi cu un pic de nimic şi ne bucuram cu nimicuri.
Pe Moş Crăciun al nostru comuniştii l-au ucis pentru că-l chema aşa şi l-au adus pe unul de-l chema Moş Gerilă şi ne dădea o portocală şi bomboane fondante ca piatra de tari, de Ziua Republicii, pe 30 Decembrie.

Tango cu vanilie

Noi v-am adus prin lupta noastră cu cei care erau părinţii sistemului comunist reclamele de pe posturile străine şi care ne înnebuneau. Noi abia aşteptam să vină şi la noi îngheţata Magnum, sau puştile alea de apă absolut extraterestre. Noi, între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apă de la robinet, care, turnate în cap, ne provocau pneumonii. Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoală.

Cei care încă mai sunt în viaţă

Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere şi nu am avut scaune speciale în maşini. Noi nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeală pe jos, sau felia de pâine neagră şi margarina cu marmeladă. Noi nu am avut pastile cu capac special, ca să nu fie desfăcut de copii. Noi nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier. Noi nu am băut doar apă îmbuteliată. Noi ne-am tăvălit şi bălăcit prin toate bălţile şi nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncam.

Ei, ce ziceți?! Vă lăsăm să reflectați la cuvintele contelui, interval în care acesta ne va prepara rețeta. 

INGREDIENTE

  • smântână
  • 3 cocoloașe cât pumnul de brânză moale dulce
  • câteva felii de jambon serrano
  • bagheta
  • 2 căpșuni
  • câteva degete de parmezan
  • câteva picături de ulei de măsline extra virgin
  • 2 g germeni de ceapă roșie
  • 2 g germeni de ridiche
  • 2 g germeni de schinduf
  • 1 pliculeț cu câteva pistile lungi si roșii de șofran
  • 2 g sare neagră
  • 2 cartofi albi
  • 10 frunze de ceapă tânără
  • 1 praz
  • pătrunjel
  • 2 creveți
  • apă 

TIMP PREPARARE: < 1h 30min
DIFICULTATE: mediu
BUCĂTĂRIE: Franceză

Metoda de preparare

În oala de presiune se pun la fiert în apa care să acopere cele câteva fire de șofran cartoful și prazul feliat mărunt, pentru a reduce timpul de așteptare.
După fierbere, se zdrobesc cu blenderul. Peste această cremă se adaugă și brânza, crema și smântâna, amestecându-se constant pentru omogenizare. Într-o tigaie încinsă punem ulei de măsline, apoi se pun la părpălit creveții cruzi. În momentul în care acestea își schimbă culoarea spre roz, se scot și se decortichează de zalele lor, obținând doar carnea. Se taie cu un cuțit bine ascuțit în felii subțiri, stil carpaccio.
La cuptor sau chiar într-o tigaie în care punem o hârtie de pergament unsă în prealabil cu câteva picături de ulei, adăugăm parmigiano reggiano ras și împrăștiat ca să se formeze o crustă, pe care o vom folosi pentru a orna în final supa. În același mod vom proceda și cu feliuțele de jamon serrano, ce vor fi mai mult uscate, creându-se o crustă. Vom tăia în crutoane câteva felii din bagheta pe care o ungem cu ulei de măsline și parmezan, apoi le rumenim până devin aurii. Supa răcită se toarnă într-un bol sau o farfurie adâncă.
Pentru ornare, vom pune câteva fire de germeni de schinduf, germeni de ridiche, de ceapă roșie, o frunzuliță de pătrunjel, câteva broboane de sare neagră împrăștiate la vedere chiar pe suprafața supei reci. Feliem o bucățică de căpșună stil carpaccio. La fel, utilizăm două, trei fire  de frunzulițe de ceapă verde.

Român în Spania, căpșunar în România sau parodia din farfurie

”Este o hrană pentru toți”, ne asigură Mastercheful. În final, ținem să consemnăm un fapt amuzant petrecut la gala Masterchef. Alexandru i-a surprins pe jurați decorând farfuria cu o căpșună. A fost întrebat, firește, ”de ce ai ales să folosească acest fruct ca element de decor la o supă.” ”Toată viaţa mea am fost etichetat. În Spania eram Românul, iar în România sunt Căpşunar… Aşa că am folosit o căpşună, ca să mă reprezinte.” A primit 3 de DA şi a trecut în etapa următoare, nu înainte să promită că nu va mai face parodii în farfurie.

În încheiere, am propune un nou titlu nobiliar pentru Alexandru, unul mai în spiritul locului și al tradițiilor nobiliare autohtone: titlul de ”Beizadea de Cocoșești”, care să înlocuiască banalizatul ”Fiul Satului”.

                                       A consemnat, după o supă Vichyssoise, Leonida Corneliu Chifu,
                                                                                                                                                       fericit o lună-ntreagă

mai mult
CreștinătatePromovateSfinții zilei

Sfântul Proroc Isaia – 9 mai

WhatsApp Image 2024-05-09 at 11.49.11

Sfântul Proroc Isaia – 9 mai

Sfântul Proroc Isaia - 9 mai
Sfântul Proroc Isaia – 9 mai

Platon, în Dialogul Timaios, afirma că istoria este ciclică şi că timpul este o măsura dinamică a veşniciei. Istoria Vechiului Israel, precum şi cea de astăzi, a fost una dificilă, cu inconstanţa suişurilor şi a coborâşurilor. Dar pentru fiecare timp al nostru, istoria pogorâtă din cer, Dumnezeu ne trimite personalităţi profetice, capabile să îi schimbe sensul, spre mântuirea lui. Isaia, profetul-„evanghelist” al Vechiului Testament din secolul al VIII-lea î.Hs., este un astfel de om, nu doar instruit în înţelepciunea celor lumeşti, dar mai ales „lămurit” prin focul cărbunelui încins al Cuvântului revelat (6, 6-7). Profetul „mântuirii lui Dumnezeu”, Ieşaiahu, este modelul de care contemporaneitatea ar avea nevoie: model de politician-diplomat la curtea lui Ahaz, îndemnând umanitatea spre vremurile de pace mesianică (2, 2-4), model de om implicat în viaţa comunităţii, acuzându-i pe cei care „zic răului bine şi binelui rău” (5, 20), model de teolog al luminii dumnezeieşti, lansând îndemnul veşniciei: „Veniţi să umblăm în lumina Domnului!” (2, 5).
În Săptămâna Luminată de Învierea lui Hristos Domnul, Isaia îşi relevă specificitatea de profet al luminii Învierii: „Morţii Tăi vor trăi şi trupurile lor vor învia! Deşteptaţi-vă, cântaţi de bucurie, voi cei ce sălăşluiţi în pulbere! Căci roua Ta este rouă de lumină şi din sânul pământului umbrele vor învia” (26, 19). Dumnezeu este Cel care „întocmeşte lumina” (45, 7). El este pentru Israel „o lumină veşnică“ (60, 19-20). Legea lui Dumnezeu va fi „lumină popoarelor” (51, 4), care „va răsări ca zorile” şi „va grăbi tămăduirea” (58, . Lumina Slavei lui Dumnezeu nu poate fi pusă sub obroc. În vremurile mesianice, ea „va răsări în întuneric şi bezna va fi ca miezul zilei” (58, 10).
Isaia a fost cel care a afirmat cuvintele pe care Biserica le-a cântat în serile de Denie: „Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumină va străluci peste voi” (9, 1). Şi tot el anunţa intrarea plină de lumină, dar şi de smerenie a lui Hristos în Ierusalim: „Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit!” (60, 1). Dar profetul lui Hristos Răstignit, al Robului lui Dumnezeu (42, 1-4; 49, 4-9; 50, 4-9; 52, 13; 53), este şi profetul Învierii Lui, al vieţii noastre în lumina binecuvântării divine. De aceea Biserica ne cheamă astăzi nu doar la o simplă lectură a cărţii Isaia, ci şi la împărtăşirea de lumina înţelepciunii dumnezeieşti, prin cuvintele revelate ale profetului: „Veniţi acum cei ce poftiţi de luaţi darul luminii celei profeţeşti să ne apropiem cu osârdie şi cu poftă necurmată de cartea lui Isaia, cea plină de dumnezeiască cunoştinţă, şi să ne umplem de dumnezeiască lumină” (Utrenie, Cântarea 9)

Text: Cătălin Rusu

Editor: Liviu Ioan Manole

mai mult
Magna EuropaPromovate

9 mai zi cu triplă semnificaţie: Independenţa României, sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa – Ziua Victoriei şi Ziua Europei

WhatsApp Image 2024-05-08 at 09.57.36

9 mai zi cu triplă semnificaţie: Independenţa României, sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa – Ziua Victoriei şi Ziua Europei

 

9 mai 1877
După mai bine de 400 de ani de dominație otomană, România și-a declarat independența la 9 mai 1877, prin citirea Declarației de Independență în Parlamentul României de către ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu.

8/9 mai 1945
Ora încetării luptelor (celui de-al Doilea Război Mondial) a fost ora 23:01 ora Berlinului în seara zilei de 8 mai 1945, care la Moscova era ora 1:01 în dimineața zilei de 9 mai. De aceea, în Uniunea Sovietică se va fi sărbătorit victoria în al Doilea Război Mondial în ziua de 9 mai, în loc de 8 mai.

Scriitorul Mihail Sebastian scria în 1944: „Soldații ruși violează femei, opresc mașini în stradă, dau jos pe șofer și pasageri, se urcă la volan și dispar. Magazine prădate. După-masa, la Zaharia, au năvălit vreo trei și au răscolit casa de fier, de unde au luat ceasornice (…) azi-dimineață o tanchetă sovietică fugărind o mașină particulară pe care voia s-o confiște. Incidentele de stradă continuă. Trecători busculați ca să dea ceasul. Ceasul e ideea fixă a soldatului rus’’.

Constantin Tănase:
„Rău a fost cu «was ist das»
Da-i mai rău cu «davai ceas»
De la Nistru pân la Don
Davai ceas, davai palton
Davai casă si moșie
Harașo, tovărășie!’

Soldați români în al Doilea Război Mondial
Soldați români în al Doilea Război Mondial

9 mai 1950/1951
Pe continentul european, Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. Sunt două date pentru sărbătorirea acestei zile: 5 mai pentru Consiliul Europei și 9 mai pentru Uniunea Europeană (UE).[1] Pentru UE, această zi este de asemenea cunoscută ca Ziua Schuman, comemorând declarația istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman.[2]

Ziua Consiliului Europei reflectă propria înființare în 1949, în timp ce Uniunea Europeană celebrează data propunerii înființării CECO în 1951. Ziua Europei este unul dintre simbolurile europene menite să promoveze unitatea în rândul europenilor. (Wikipedia)

Jean-Baptiste Nicolas Robert Schuman
Jean-Baptiste Nicolas Robert Schuman

 

Jean-Baptiste Nicolas Robert Schuman (n. 29 iunie 1886, Lëtzebuerg, Luxemburg – d. 4 septembrie 1963, Scy-Chazelles⁠(d), Lorraine⁠(d), Franța) a fost un politician, om de stat, avocat și diplomat francez. Este considerat drept unul din părinții fondatori ai Uniunii Europene. (Wikipedia)

Editor: Liviu Ioan Manole

mai mult
CreștinătatePromovate

Sfintele Paști și Săptămâna Luminată – revărsare de bucurie

candela

Sfintele Paști și Săptămâna Luminată – revărsare de bucurie

Arhimandritul Teofil Părăian

Sursa: https://doxologia.ro/sfintele-pasti-saptamana-luminata-revarsare-de-bucurie

 

candelă aprinsă

Sfintele Paști și Săptămâna Luminată – revărsare de bucurie / Foto: Bogdan Zamfirescu

Sfintele Paști și Săptămâna Luminată

Sfintele Paști și Săptămâna Luminată ne creează o atmosferă asemănătoare cu cea din Rai. De aceea zicem că această săptămână este una de lumină, care ne aduce aminte de Rai și de bucuriile lui.

Sfintele Paști și Săptămâna Luminată se deosebesc mult de celelalte zile și săptămâni ale anului, pentru că sunt numai revărsări de bucurie dinspre Dumnezeu spre om și dinspre om spre Dumnezeu și dinspre om spre oameni. Sfintele Paști și Săptămâna Luminată sunt înțelese în Biserica noastră ca fiind Raiul anului bisericesc. Sfintele Paști și Săptămâna Luminată ne creează o atmosferă asemănătoare cu cea din Rai. De aceea zicem că această săptămână este una de lumină, care ne aduce aminte de Rai și de bucuriile lui. Așa cum în Rai există o bucurie negrăită și preamărită, așa și la Sfintele Paști și în Săptămâna Luminată există o bucurie mai presus de toate bucuriile.

Toate sărbătorile pe care le serbăm noi în decursul anului bisericesc sunt, în general, prilejuri de bucurie, dar Sfintele Paști sunt culmea bucuriei credinței noastre creștine, culmea credinței noastre dreptmăritoare. „Ziua învierii! Popoare, să ne luminăm! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de biruință” este cea dintâi cântare, alcătuire pe care o auzim în canonul de la Sfintele Paști.

(Părintele Teofil PărăianSfintele Paști în cultul ortodox, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 19-20)

mai mult
1 2 3 4 230
Page 2 of 230