close

Promovate

Agenda culturalăPromovate

„Lecțiile” lui Bogdan Dulu

no thumb

Bogdan Dulu este un pianist consacrat pe plan internațional. Fostul elev al Liceului de Artă ”Carmen Sylva” din Ploiești și absolvent al UNM București susține acum recitaluri și concerte în toată lumea. L-am urmărit pe vremuri în câteva recitaluri la Muzeul Memorial ”Paul Constantinescu”, la Muzeul de Artă și la Filarmonica din Ploiești. Îmi mărturisea că vrea să facă un masterat la New York și… l-a făcut. Printre premiile sale de atunci se numără și câștigarea celei de-a II-a ediții a Concursului Internațional de Pian ”Lori Wallfisch”de la Ploiești.

Cu cât vei cânta mai multă muzică românească, cu atât vei fi mai câștigat!
L-am întrebat pe Dulu, în urmă cu ani, pe când era student, ce lucrări din literatura dedicată pianului îl atrag mai mult. ”Toată lumea preferă lucrări de virtuozitate. Domnul Leonida Brezeanu (compozitor și dirijor ploieștean, plecat de curând dintre noi – s.n.) mi-a spus odată: <Ține minte un lucru: cu cât vei cânta mai multă muzică românească, cu atât vei fi mai câștigat!>. Și așa este. Când cânt piese românești în străinătate și chiar în țară, auditoriul devine mai atent, întrucât îi sunt mai puțin familiare. Sunt multe lucruri valoroase prea rar cântate și e păcat”.

Clopotele lui Enescu
L-am urmărit pe interpret odinioară, într-un recital susținut la Muzeul Memorial ”Paul Constantinescu”, unde a interpretat două piese de George Enescu: Toccata și Bourée. Cele două piese de Enescu fac parte din Suita nr. 2 pentru pian în Re major, opus 10. ”Enescu și-a supranumit suita <Clopote>. Sunt patru lucrări. Le-am cântat pe prima și pe ultima. A II-a e Sarabanda, iar a III-a Pavana. Când le-a compus, lui Enescu i-au sunat clopotele, și-a creat o imagine sonoră. Clopotele au vibrații neregulate. Peste tot, sonorități foarte ample, foarte plăcute, extraordinar de puternice, nu neapărat fortissime, întrucât clopotele au, prin construcția lor, un anumit tip de sonoritate. Nu precum corzile, spre exemplu, la care vibrațiile trebuie susținute prin arcuș sau prin alte modalități”

Beethoven și grădina cu sfeclă roșie
Dulu susținuse, cu puțină vreme înainte, un recital la Muzeul de Artă. Virtuozitatea ploieșteanului este dublată de o conștiință critică. Era de Ziua Patrimoniului. Tematica a fost Comunicarea în Artă. ”Pentru a mă situa în cadrul tematic, am susținut un concert nu lecție (gândul te duce imediat la ciclul de lecții <Să înțelegem muzica>, ale lui Leonard Bernstein), ci un recital-comunicare, mai degrabă”. Interpretul a constatat că marea majoritate a celor care vin să asculte nu știu foarte multe lucruri despre muzica clasică, deși nu puțini (printre ei și copii) au preferințe și gusturi artistice alese. ”Am căutat să-i atrag prin prezentarea unor aspecte legate de opere și de interpretarea lor. Nu aspecte plictisitoare, anoste, de biografie seacă sau de teoria muzicii. Am punctat viziunea mea proprie, în strânsă legătură uneori cu cea biografică, în pofida faptului că aceste aspecte nu reprezentau întotdeauna o justificare a actului creator, un motor al său. Dar m-am gândit că reprezintă o modalitate de a-i atrage spre mai mult către <clasic>. Spre exemplu: știați că Beethoven înseamnă în germană <grădina cu sfeclă roșie>? Că Bach înseamnă <pârâu>, Liszt – <făină>, Smetana – <smântână>, iar Chopin (Ciopin, în poloneză, dar nu mai știu cum se scrie) – <halbă>? Le-am spus astea spectatorilor, lucruri care… au prins bine”.

”Strigătul” lui Schumann
Printre lucrările interpretate de solist a figurat și Sonata nr. 2 în sol minor, opus 22, de Robert Schumann. ”Am asociat sonata cu <Strigătul> lui Munch. Am avut o imagine vizuală, dar și una sonoră, întrucât și sonata lui Schumann e ca un strigăt”.
Pianistul a trebuit să-și întrerupă aici firul gândurilor, întrucât era reclamat urgent la alte treburi, dar mi-a promis că-mi va acorda un interviu cu primul prilej. Prilej care nu s-a ivit deocamdată.
                                                                                                                        Leonida C. CHIFU

mai mult
CronicăPromovate

Nae Ionescu, filosoful care-a iubit până ce-a istovit cele mai spectaculoase femei din București. Dar, de divorțat, n-a divorțat niciodată de Ilenuța

WhatsApp-Image-2022-05-05-at-12.50.14-PM

Mai lăsați-o, măi, cu genialitatea, pe lume trebuie să ai peceți”,  îi spunea Profesorul Nae Ionescu elevului său, Mircea Vulcănescu. Și, fără să judecăm, poate că pecețile “Seducătorului domn Nae” au fost chiar femeile-fluturi care ajungeau direct în flacăra lui olimpică, veșnic aprinsă.

Filosof, logician, profesor, întemeietor de doctrină antisemită, complicat, sofisticat, Nae Ionescu ținea rubricile de scandal ale gazetelor din perioada interbelică. În epocă circulau povești admirative despre cămășile, pardesiele, șăpcile și batistele lui. Despre pantalonii stil Prince de Galles. Despre Maybach-ul pe care și l-a comandat din Germania și despre vaporetele pe care-l avea la Balcic. Despre senzaționala vilă de la Băneasa și, mai ales, despre cuceririle sale răsunătoare. Astăzi, la Senzația Bucureștiului de altădată, toți îngerii din cer, cu obrajii lor dolofani, să trâmbițeze marile iubiri din Micul Paris. Începem cu pasiunile unui spirit total: Nae Ionescu.

Cel mai probabil, însuși Eros, Zeul Iubirii, a avut chef să se reîncarneze în Nae Ionescu în Bucureștiul interbelic, altfel nu putem cuprinde cu mintea noastră de acum, felul în care Gânditorul din Brăila a reușit să le marcheze, pe viață, pe toate femeile care au intrat în raza lui incandescentă. Le-a stors ca pe lamâie. “Exercita o influență socratică, de la om la om, de la suflet la suflet”, avea să scrie Mircea Eliade.

PEntru a citi restul articolului https://b365.ro/nae-ionescu-filosoful-care-a-iubit-pana-ce-a-istovit-cele-mai-spectaculoase-femei-din-bucuresti-dar-de-divortat-n-a-divortat-niciodata-de-ilenuta-460830/

mai mult
PoeziePromovate

…ce-mi veni la ceas târziu…

WhatsApp Image 2022-07-25 at 08.30.41

…ce-mi veni la ceas târziu…
Villon, poetul adolescenței mele și trecerii mele din liceu spre stagiul militar

Balada doamnelor de altădată
de François Villon

Pe unde-s, prin ce ţări de vis,
Flora, romana-ncântătoare,
Alcibiada sau Thais,
Echo, dând zvonuri chemătoare

Pe stânci şi ape spre liman,
Frumoasă de pereche n-are?
Dar unde-i neaua din cel an?.

Dar înţeleapta Helois?
De dragu-i, cât a pătimit
Pierre Abelard la Saint Denis,
Scopit şi-apoi călugărit.
La fel, Doamna ce-a poruncit
Să se înece Buridan
În sac şi-n Sena azvârlit?
Dar unde-i neaua din cel an?.

Regina Blanche ca floarea-nvoaltă
Cântând cu voce descântată,
Betris, Alis, Berte cea înaltă,
Erembourg, doamnă-n Maine odată
Lorena Jeanne, nevinovată
De englezi arsă la Rouan,
Unde-s, Fecioară preacurată?
Dar unde-i neaua din cel an?.

Prinţe, nu întreba pe unde,
Nici de al vremilor noian,
Doar un refren îţi va răspunde:
Dar unde-i neaua din cel an?

Via Cristian Botez

mai mult
ActualitatePersonalitățiPromovate

„Niciodată oamenii inteligenți și de bun simţ n-au fost majoritari” – Interviu cu interpretul şi prezentatorul Berti Barbera

berti-barbera

Pe cunoscutul interpret şi prezentator Berti Barbera am avut ocazia să-l urmărim în câteva spectacole pe scenele Teatrului ”Toma Caragiu” și Filarmonicii ”Paul Constantinescu”, susținute, sub genericul ”Hot Night in Ploiești” (nopți într-adevăr fierbinți, oferite de Asociația Culturală ”Jazz Forum 03” Ploiești), alături de orchestra Radiodifuziunii Române sau de trei foarte tineri și valoroși instrumentiști care alcătuiesc grupul ”4Given” și cu alte prilejuri artistice.
Mereu surprinzător, mereu în formă. Astăzi vă oferim un scurt interviu pe care Berti Barbera ni l-a oferit cu multă amabilitate.

Mârlănie
Reporter: Ne îndemnaţi, către finalul unui spectacol, să mergem să le spunem celor care n-au fost prezenţi la recitalurile dvs. și ale băieților de la ”4Given” ce ne-a fost dat să vedem şi să auzim. Mai spuneaţi că o bună parte dintre cei care cântă şi iau bani de peste tot sunt analfabeţi. Citez: ”Să încercăm să le râdem în nas mârlanilor înainte de a ne râde ei nouă”. Care să fie explicația acestui val de mârlănie la care vă refereați?  
B.B.: Se vorbește despre o pervetire a gustului. Eu cred că nu se poate vorbi atât despre o pervertire, cât despre o consecinţă a faptului că societatea noastră a stagnat. În momentul în care românii s-au văzut liberi, n-au ştiut cum să se descurce cu această libertate venită pe neaşteptate. Şi acest moment a fost speculat exact de cei pe care noi îi numim întreprinzători, „experţii” descurcăreţi. De aici porneşte sintagma că românul se descurcă. Dar se descurcă unii – puțini – în dauna altora.
R: Noi observăm că de la an la an lucrurile evoluează în mai rău. Oameni pe care îi consideram oarecum rafinați au căzut pradă tiraniei prostului gust. Bănuiţi consecinţele?
B.B.: Tupeul a devenit o virtute, iar oamenii de valoare nu reuşesc să echilibreze balanţa. Fenomenul acţionează peste tot, nu numai în cultură. Cei inculţi și nesimțiți au iluzia puterii, se profită de cei mulţi şi mai puţin cunoscători. S-a ajuns ca pătura cea mai grosieră, din păcate şi majoritară, să domine. Regret că trebuie s-o spun, dar acești oameni, în majoritate, sunt niște mârlani.

O orânduială de când lumea
R: Fenomenul nu este endemic?
B.B.: Nu, nu, nu! Aceşti oameni la care ne-am referit, mârlanii adică, nu există din punct de vedere spiritual. Şi ştim foarte bine că tot ce s-a creat în cultură pe pământul ăsta, de când e el, este opera unor oameni deosebiţi. Ceilalţi au făcut ce-au făcut. Chiar dacă acest moment este acum sufocant, eu consider că la un moment dat balanţa se va echilibra. Niciodată oamenii inteligenţi şi de bun simţ n-au fost majoritari. Nu se poate schimba această orânduială de când lumea. În schimb, cu puţină atenţie şi altruism, conştientizând faptul, putem să-i facem pe alţii să-şi schimbe opinia.

Conga, muzicuța şi femeile
R: Am observat că utilizați tot felul de ”tam-tamuri” în concerte și recitaluri. Este evidentă pasiunea dvs. pentru instrumentele de percuție. De când datează această pasiune?
B.B.: De mic sunt pasionat de muzică. De tobe m-am apucat pe la vârsta de 13 ani. Apoi, am realizat că pot să-mi folosesc şi vocea mai bine. Cântam şi vocal, dar abia după ce am ajuns la facultate, în ’90, am realizat că vocea mea este utilizabilă şi mi-am educat-o. Revenind la tobe: ”tam-tam” este un titlu generic. Eu am folosit mai multe instrumente. În primul rând:  conga, care îşi are originea în Africa. Instrumentul a fost adus în Europa de negrii din Cuba, în secolul XVII. Cuba a dezvoltat acest instrument, l-a modernizat şi este practic nelipsit în ansamblurile „latino”, fiind preluat şi de jazzmani şi nu doar de ei. Instrumentul de percuţie condimentează ansamblul sonor al unei formaţii. Am mai avut acel instrument care arată ca o cutie. Se numeşte „cajon” şi este de origine latino-americană.
R.: Mai este și muzicuța…
B.B.: Așa este. Nu cânt doar la instrumente de percuţie. De ce aceste instrumente? –  m-aţi putea întreba. E ca atunci când simţi atracţie pentru o anumită femeie. Nu trebuie să-ţi indice cineva să simţi această atracţie. Pur şi simplu, o simţi. Deci: atracție, în acest caz atracția ritmică.

Tente
R: Sigur, nu tot ceea ce cântați este încadrabil în ”tiparele” jazz-ului. În concertele dvs. nu cântați numai jazz…
B.B.: Ați sesizat bine: în concertele noastre nu cântăm neapărat jazz. Eu nu mă consider un jazz-ist pur-sânge, ci un muzician, pur și simplu. Noi ne preocupăm să facem muzică şi să arătăm ce ne place nouă cel mai mult. Băieții de la ”4Given” au reale calități de muzicieni de jazz. Sunt lesne sesizabile elementele de jazz pe care le-am inclus în repertoriul nostru. Dar noi abordăm, în manieră personală, o varietate de genuri și modalități expresive. Ați observat că eu vorbesc despre ”tente”: tente de blues, tente de swing etc. Muzica este atât de diversă încât ar fi păcat să te încorsetezi în anumite elemente sau tendinţe.

”Harcea-parcea”
R.: În sensul acesta, ați spus la unul dintre concerte că v-ați adunat pentru a faca câteva cântece ”harcea-parcea”. Dvs. sunteți mulțumit de rezultat?
B.B.: (zâmbind) Judecând după reacțiile publicului, sunt întru totul mulțumit.
R.: Ce spuneți: ”harcea-parcea” ar putea reprezenta o nouă tendință în muzică?
B.B.: (după un răgaz) E o idee! Merită să mă gândesc la asta. Deja am conturat în concerte câteva ”mărci” ale noii tendințe.
R.: Dar teamă mi-e că expresia va trebui tradusă, adptată în engleză…
B.B.: …fapt care i-ar putea diminua impactul, e drept. Dar cred că vom păstra denumirea românească. Ei, om vedea cum o scoatem la capăt.

Un concert-informaţie
R: Prezentatorii unui spectacol susținut de dvs. vorbeau despre un concert-lecţie. Dialogaţi mult cu publicul. Ce urmăriţi să transmiteţi publicului astfel?
B.B.: Noi nu dăm lecţii nimănui. Avem o structură de bază a recitalurilor, în care un rol preponderent ii revine improvizaţiei. Niciodată introducerile pieselor nu sunt identice. Funcţie de starea pe care o avem, funcţie de timp şi… anotimp, noi ne jucăm. Noi oferim informaţie rafinată şi – consider – utilă. Nu despre didacticism steril este vorba aici, despre ”docență”, ci despre o lecție de comunicare pe care publicul a învățat-o foarte repede.

”Refuz porecla de <<one man show>>” sau secolul XX a început cu blues
 R.: Sunteți considerat un ”one man show”, asta datorită unor solo-uri impetuoase. Vă convine?
B.B.: Refuz porecla de ”one man show”, deși nu este nimic rău în a fi așa. Cânt cum pot mai bine.
R.: Aveți toate motivele să reveniți cât mai des la Ploiești. Publicul, după câte ne-a fost dat să observăm, vă îndrăgește foarte mult.
B.B.: Venim aici pentru că ne unește un limbaj comun. Nu neapărat – cum spuneam – al jazz-ului, rock-ului sau house, ci al muzicii. Merg, în general, la spectacole cu băieți tineri care se strâng de la alte concerte. Adunăm, într-un creuzet, mai multe genuri muzicale. Cântăm, în stilul nostru, piese din repertoriile lui Peter Gabriel, Chick Corea, Sting, Joe Cocker, Janis Joplin, Deep Purple sau de compozitori ca W.C. Handy, Rodgers & Hammerstein și mulți alții. Mai degrabă ”evergreenuri”, piese frumoase, de care nu te saturi, piese de dragoste, piese ritmate, piese standard, balade. Nu ocolim blues-ul, care încântă prin vigoarea și vitalitatea lui, întrucât, în opinia mea, secolul XX a început cu blues.

Creierul şi libertatea
R: Aveţi un cuvânt de despărţire?
B.B.: Da. Vreau să vă spun că fiecare artist pe care l-am ascultat mi-a schimbat viața. Inclusiv cei cu care am cântat, desigur. Apoi, eu am un mesaj pe care-l lansez de obicei celor care ascultă. Să nu se limiteze niciodată la ceea ce au, să încerce să-şi perfecţioneze calităţile, să evolueze. Să-şi folosească creierul, libertatea şi să-şi menţină coloana vertebrală dreaptă. În rest, viaţa e frumoasă.
                                                                                                         Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

mai mult
CreștinătatePromovate

Predică la Duminica a VI-a după Rusalii – Vindecarea slăbănogului din Capernaum – IPS Irineu Pop-Bistriţeanul

vindecarea-paraliticului-din-capernaum_0

Lumea întreagă este o mărturie elocventă despre puterea şi mărirea lui Dumnezeu. Contemplând frumuseţile naturii, admirând ordinea şi armonia din univers, Îl putem înţelege pe „Domnul Cel tare şi puternic” (Ps. 23, 8).

Dreptmăritori creştini,

În Evanghelia de astăzi, Îl vedem pe Mântuitorul apropiindu-Se cu milă de slăbănogul din Capernaum, pe care l-a întărit cu puterea Sa tămăduitoare. Acesta, spre uimirea tuturor, s-a ridicat îndată şi a plecat acasă sănătos, spre a fi o binecuvântare pentru familie, pe care de mult timp o împovărase prin neputinţa lui (Mt. 9, 6-8).

Prin minunea săvârşită, Hristos Domnul dovedeşte că a fost trimis de Dumnezeu în această lume, pentru ca să ierte şi să vindece. Dacă pe pământ a avut această putere, cu atât mai mult o are acum, când El este preamărit de-a dreapta Tatălui. Această minunată putere divină o revarsă în noi pentru binele nostru sufletesc şi trupesc.

Iubiţi credincioşi,

Primul motor cu energie solară produs de o fabrică de automobile avea putere numai să rotească un disc de plută. De atunci, s-au făcut progrese pentru transformarea energiei razelor solare în energie electrică. Dar pare, totuşi, să fie un timp destul de lung până vom putea conduce un automobil alimentat cu energie solară.

În timp ce ştiinţa care studiază energia solară este în dezvoltare, noi, care suntem creştini, am putea să ne bazăm pe un alt gen de energie: puterea Fiului lui Dumnezeu, despre Care Sfânta Scriptură ne spune că este în cer chiar acum şi este „mai presus decât toată Începătoria şi Stăpânia şi Puterea şi Domnia şi decât tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor” (Efes. 1, 21).

Dumnezeul nostru este, aşa cum spune psalmistul, un Domn bun şi mare, Care „pe toate câte le-a vrut, le-a făcut în cer şi pe pământ” (Ps. 134, 3-6). Dumnezeu este Stăpânul istoriei, Care cârmuieşte inimile şi evenimentele după bunul Său plac (Efes. 4, 17).

Înţeleptul Solomon Îi spune: „Tu, pururea ai putere nemărginită” (Înţ. 11, 21), iar dreptul Iov mărturiseşte: „Ştiu că eşti atotputernic; nu este nici un gând care să n-ajungă pentru Tine faptă” (Iov 42, 2).

Lumea întreagă este o mărturie elocventă despre puterea şi mărirea lui Dumnezeu. Contemplând frumuseţile naturii, admirând ordinea şi armonia din univers, Îl putem înţelege pe „Domnul Cel tare şi puternic” (Ps. 23, 8).

În această privinţă, Beethoven spunea: „Când privesc cerul şi milioanele de sori care luminează de sus şi-şi urmează căile cu o precizie veşnică, sufletul meu se înalţă către izvorul cel dintâi al acestor făpturi”.

Dumnezeu Îşi arată atotputernicia prin felul în care Se îngrijeşte de nevoile noastre. El, Cel Atotputernic, ne dă înfierea şi ne tratează cu îndurare, iertând păcatele noastre. „Tatăl a arătat – zice Sfântul Apostol Pavel – cât de covârşitoare este mărimea puterii Sale între noi, cei ce credem, potrivit cu puterea lucrătoare a tăriei Lui” (Efes. 1, 19).

De aceea, noi ne rugăm Dumnezeului Atotputernic, convinşi „că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă” (Lc. 1, 37). Atotputernicul Creator este Atotţiitorul, adică Acela Care poartă o grijă delicată de lume şi de omul pus s-o stăpânească.

De aceea, când avem tărie în lupta vieţii, când ne merge bine şi avem cele de trebuinţă, nu trebuie să ne trufim, fiindcă „puterea este a lui Dumnezeu” (Ps. 61, 11). Toate le datorăm atotputerniciei Sale părinteşti, care se împărtăşeşte fiinţelor create pentru ca acestea să crească în bine.

Puterea lui Dumnezeu este nemărginită, şi El a promis că ne va da chiar această putere. „Nu te teme, căci Eu sunt cu Tine” (Is. 41, 10) – zice Domnul. El vrea să ne fie hrană pentru suflet şi sănătate pentru trup, cum a fost şi pentru slăbănogul din Capernaum.

Este imposibil să povestim câtă putere poate să pună Părintele ceresc într-un om şi când această putere divină ne umple, slăbiciunea omenească nu mai este o piedică.

Când experimentezi acest lucru, nu poţi decât să-L preamăreşti pe Dumnezeu, zicând cu Sfânta Fecioară Maria: „Lucruri mari mi-a făcut mie Cel Puternic şi sfânt este numele Lui” (Lc. 1, 49).

Noi trebuie să fim convinşi că avem în cer pe Biruitorul iadului şi al morţii, pe Hristos, Domnul slavei, Care vrea să vină în ajutorul nostru cu nemărginita Sa putere. Noi suntem slabi şi păcătoşi, El are putere şi vrednicie (cf. Apoc. 4, 11).

Dacă suntem credincioşi Lui şi dacă ne vedem slăbiciunile noastre, atunci atragem asupra noastră puterea lui Hristos (cf. II Cor. 12, 9). Este posibil ca puterea din razele soarelui să nu fie răspunsul la nevoile de energie ale lumii, dar puterea Fiului lui Dumnezeu din cer este tot ce ne trebuie nouă, din punct de vedere spiritual.

Pentru a înţelege aceasta, voi da câteva exemple. Încă înainte de întrupare, Fiul lui Dumnezeu a fost alături de oamenii credincioşi, dându-le o mare putere. Despre David citim că a ucis un leu şi un urs cu mâna goală, iar despre Samson aflăm că a cărat în spate marile porţi ale cetăţii.

În Sinaxarul Bisericii, ni se istoriseşte că în timpul persecuţiei lui Diocleţian (†305) a fost întemniţat, bătut şi ars cu făclii aprinse diaconul Vichentie din Spania. Simţind în el o forţă dumnezeiască, mărturisea: „Nu cer, tiranule, să încetezi a mă chinui, ci să-mi dai şi mai mari chinuri, că mai tare este puterea lui Hristos care mă întăreşte, decât puterea ta care mă chinuieşte. Şi nu voi înceta a-L proslăvi pe Hristos, adevăratul Dumnezeu”.

Bătut cu beţe de fier aprinse, a fost băgat iarăşi în temniţă, unde şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Noi avem încă un exemplu din zilele noastre. E vorba despre o persoană care, într-un moment deosebit, aflată în strâmtorare, a dovedit mare putere. Aceasta a fost doamna Gene Perrymann din Carolina de Sud, care în anul 1965 arăta prin experienţa ei că Dumnezeu dă tărie celor ce au nevoie. După ce copilul ei de 8 ani a coborât să ia autobuzul spre şcoală, ea, care se afla în balcon, a auzit un scârţâit de frână şi un ţipăt. A coborât în autostradă şi la o mică distanţă de casă, şi-a văzut copilul ghemuit dedesubtul maşinii, între una din roţile din spate şi rezervorul de benzină. Temându-se că rezervorul va lua foc, ea, care era o femeie slabă şi mică de statură, sub 60 de kg, în disperare a ridicat partea din spate a maşinii şi a împins în şanţ maşina, care avea greutatea de 1000 de kg.

Nu-i aşa că, uneori, ni se pare că nu avem puterea spirituală şi fizică pe care vrem să o avem? Nu ne luptăm oare cu ideea de a-L iubi pe Hristos cu tărie sau de a pune început de viaţă nouă? Nu ni se pare uneori greu de-a trăi pentru Dumnezeu acasă, la serviciu, pe stradă, în birou, în pieţele publice şi pretutindeni în mijlocul semenilor noştri?

Atunci să ne dăruim în întregime lui Hristos, Care are puterea să ierte păcatele şi să vindece neputinţele noastre. Să ne încredinţăm vieţile noastre Lui, pentru a fi încurajaţi, protejaţi şi întăriţi cu „puterea slavei Sale” (Col. 1, 11).

Putem fi ajutaţi întotdeauna, dacă ne încredinţăm Aceluia Care, prin Duhul Său, ne întăreşte în „omul cel lăuntric” (Efes. 3, 16).

Când puterea lui Dumnezeu lucrează în noi, avem pace în primejdii, suntem supuşi în necazuri şi răbdători în suferinţe, îndurând cu blândeţe dispreţul sau contrazicerea.

Într-adevăr, Dumnezeu dă o putere neaşteptată credincioşilor Săi, atunci când ei trec prin încercări deosebite, aşa încât să nu ne mai recunoaştem sărmana noastră fire. Cei slabi şi fricoşi ajung tari şi curajoşi, cei neînvăţaţi primesc înţelepciune, cei muţi primesc cuvânt cu putere multă de la Fiul lui Dumnezeu, Care stă de-a dreapta Tatălui cu putere infinită şi poate să-i ajute pe cei ispitiţi sau încercaţi (cf. Evr. 2, 18).

Iubiţii mei,

Hristos este Emanuel, „Dumnezeu cu noi”, Dumnezeu tare, Domn al păcii, Care a spus: „Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ” (Mt. 28, 18). Toate lucrurile din lume sunt slabe şi neputincioase în comparaţie cu El, valoarea şi puterea cea mai mare din tot universul creat. Dacă rămânem în Hristos şi împlinim poruncile Lui, vom primi „putere de sus” (Lc. 24, 49) şi vom birui încercările şi obstacolele de pe acest pământ.

S-ar putea ca să nu fie întotdeauna nevoie de putere fizică. Uneori, poate avem nevoie de o putere de voinţă supranaturală spre a birui ispita. Alteori, în viaţa noastră, poate să aibă loc o mare tristeţe care cere putere emoţională.

Oricare ar fi dificultatea, Dumnezeu poate să ne dea putere să facem faţă greutăţilor vieţii, precum ne asigură psalmistul David când zice: „Domnul va da tărie poporului Său” (Ps. 28, 11). Amin.

Via https://doxologia.ro/predici

mai mult
CronicăPromovate

Salutări de la Brezoi

WhatsApp Image 2022-07-23 at 16.23.12

Ieri, înainte de Beth,
se făcuseră niște super cozi la alcool, am stat să iau niște gin și niște bere și
a venit Denis, care nu doar că m-a reperat de la spate, dar a și zis
hai că am eu masă ok,
pe la mijloc
și m-am gândit și atunci, mă gândisem și ieri,
băi, nu m-am văzut cu Vici, deși știam că e la Brezoi, că am văzut pe fb, dar azi n-am nicio șansă, la ce haos e

și am mers cu scaunele la masă la Denis, aglomerat pe zona aia și vânzoleală, începuse și Gales și rezolvasem deja un gin și, nu știu ce am vrut să văd eu in spate și m-am întors și in spate
dar fix in spatele meu, pe băncuță, frate,
era Vici.
Și care mi-a zis, wooow, nu pot să cred,
te-am căutat zilele astea, am tot întrebat cunoștințe, băi, ați văzut-o pe Oanacostea, unii mi-au zi ca da, dar eu n-am dat de tine,

și pe urmă când vorbeam sau nu vorbeam sau ascultam muzica, mi-am dat seama că
acum 30 de ani fără doua zile aproximativ,
mi-am super-serbat ziua de naștere la mare, cu Vici și cu toată gașca
20 de ani împlineam
și-am primit dedicatie, la exact miezul nopții, la radio vacanta Costinesti, Forever young
și-am plans, că mă imbatasem și mi se parea că imbatranesc.
Acum nu mi se mai pare.

Damianuc, am facut si poza cu Vicentiu
for u.
Salutari de la Brezoi, cum ar veni.
Cheers !

Foto/Text Oana Costea

mai mult
ActualitatePromovate

Avem o țară splendidă și nu mai știm cum să scăpăm de ea

Ioan-Aurel-Pop-Foto-Facebook-Ioan-Aurel-Pop

Au ajuns copiii să-și facă idoli din personajele apărute la TV, pentru că nu mai au modele și nu le mai cultivă nimeni dragostea de țară și de eroii autentici ai României.

Pentru Oscar 2021, Danemarca a trimis un film despre 4 profesori. Unul dintre ei predă muzică și îi învață pe elevi cum să interpreteze și să simtă până în suflet cântecele despre măreața istorie a țării lor. La noi, e rușine să cânți așa ceva. Și am mari dubii că în România, pe undeva, se mai învață cântece despre patrie. Iar acum citesc că geografia și istoria României stau să fie scoase din programa școlară. Cine mai suntem noi, oameni buni? Ne dizolvăm încet, în acidul turnat de „sus”, de niște iresponsabili, impostori cu CV-uri pompoase, proști cu aere sau vânzători de neam. Ne otrăvesc mintea, ca să uităm și cine suntem, și cum am ajuns aici, de parcă nu e nimic greșit în a fi pribeag. Fără o identitate clară. Al nimănui.

Un diplomat taiwanez mi-a spus o dată: „Numai cine nu are țară înțelege cât de important e s-o ai și să lupți pentru ea!”

Noi avem o țară splendidă și nu mai știm cum să scăpăm de ea.

Rușine!

Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române

Sursa: http://www.aparatorul.md

mai mult
PromovateRepere

Arhimandrit Arsenie Papacioc

WhatsApp Image 2022-07-19 at 3.10.51 PM

Pe 19 iulie 2011 pleca la Domnul un Cavaler al lui Hristos: Părintele Arsenie Papacioc.
A ispășit 14 ani de temniță grea comunistă și a fost unul dintre marii duhovnici ai neamului românesc.

Este înmormântat la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Techirghiol, loc pe care l-a păstorit peste 30 de ani.

“- Ești un trandafir, o intreabă?
– Nu, nicidecum, sunt o frunză!
– Ba nu, ești un trandafir pentru că mirosi ca unul!
– Nu, sunt o frunză, dar am stat candva lângă un trandafir!”

Arhim. Arsenie Papacioc – “Veșnicia ascunsă într-o clipă”

Câteva date biografice:
• Născut: 13 August 1914
• Locul nașterii: Misleanu, Ialomiţa
• Ocupația la arestare: ieromonah
• Întemnițat timp de: 14 ani
• Întemnițat la: Miercurea Ciuc, Brașov, Jilava, Suceava, Vaslui, Aiud
• Data adormirii: 19 Iulie 2011
• Locul înmormântării: Mănăstirea Techirghiol
• A fost primar al Zărneștiului din octombrie 1940 până în 25 ianuarie 1941

Via Sfinții Închisorilor

#ArseniePapacioc

mai mult
Centru de PresăPromovate

Cenaclul literar I. L.Caragiale – lansarea cărții Grota Sfântului scrisă de Pr Bogdan Costin Georgescu

WhatsApp Image 2022-07-19 at 9.07.01 AM

Luni, 18 iulie, la ședința de lucru a cenaclului “I. L Caragiale”, a avut loc lansarea cărții” Grota Sfântului”, ce cuprinde nuvela omonimă scrisă de pr. Bogdan Costin Georgescu și apărută la editura Lumea Credinței.
Au luat cuvântul Sorin Vânătoru, Chifu Leonida Corneliu, Ana Nedelcu, Luminița Bratu, Emilia Luchian, Gabriel Comanroni și Raul Baz.
Evenimentul a avut loc la sala Meridian a Bibliotecii județene “Nicolae Iorga” din Ploiești.
La ședință au mai fost prezenți Cătălin Apostol, Alice Neculea, Ionel Sima, Mihail Ivănescu, Corina Nistor, Cristina Crăciun și, desigur, autorul și invitatul serii, Pr. Bogdan Costin Georgescu.

Cenaclul literar “I. L. Caragiale” este coordonat de Asociația Culturală 24Pharte.
Președinte Ioan Vintilă Fintiș
Secretar literar Ana Nedelcu

Sorin Vânătoru, Alis Neculea, Gabriel Comanroni, Luminița Bratu

 

Pr. Bogdan Costin Georgescu

 

Valentin Irimia, Ionel Sima, Emilia Luchian, Mihail Ivănescu, Sorin Vânătoru

 

Chifu Leonida Corneliu, Florin Oprea Sălceanu, Raul Baz, Alice Neculea, Cristina Crăciun, Gabriel Comanroni
Pr. Bogdan Costin Georgescu

Nu există patriotism fără patrimoniu

mai mult
CronicăPromovate

Client la alimentara

WhatsApp Image 2022-07-18 at 9.18.35 AM

Am intrat la Mega din Amzei să-mi iau o cola verde, dar am văzut lada frigorifică și am uitat de ce am venit m-am dus glonț, am ales o înghețată, la casă era ditamai coada fix în fața aveam o bătrână cu un coș plin, s-a întors spre mine o clipă și a zâmbit, am zâmbit și eu și cumva a realizat apoi ca am doar o înghețată în mână și s-a întors iar ”atât cumpărați?”păi, da ”păi vi se topește! treceți în fața mea” nu-i nevoie, mulțumesc, e în regulă…”dar nu se poate, treceți în fața mea. cum să mâncați înghețată topită? Pentru că vorbise foarte tare, toata coada s-a întors spre mine și spre înghețata mea și toată lumea a început să zică, pe multe tonuri și voci ”treceți în față cu înghețata!!!”

Imi venea rău să râd, dar am trecut, ce era să fac? 3 secunde, până am ajuns la casă, mergând printre oameni zâmbind și mulțumind, mi-am amintit de suc. Și că-mi trebuie și țigări. și o brichetă, că n-o mai găseam pe-aia albastră. și gumă.

Fusesem totuși investită cu încrederea unei SINGURE înghețate, așa că n-am luat altceva.
m-am dus mai târziu la chioșc.

 

Oana Costea

mai mult
CreștinătatePromovate

Predică la Duminica a V-a după Rusalii – Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei – Pr. Vasile Gordon

vndc

Aceste vindecări, ca toate celelalte descrise în Sfintele Evanghelii, o dată cu binefacerea de moment, au avut darul să prevestească, de fapt, marea minune a vindecării neamului omenesc din boala robirii păcatului şi a morţii, cu un cuvânt, mântuirea.

 

Iubiţi credincioşi,

Câteva duminici la rând, începând cu a 4-a după Rusalii, sunt rânduite la Sfânta Liturghie evanghelii în care ni se vorbeşte despre felurite vindecări săvârşite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Astfel, duminica trecută aţi auzit despre minunea vindecării slugii sutaşului, astăzi despre vindecarea a doi îndrăciţi din ţinutul gherghesenilor, duminica viitoare vom auzi despre vindecarea slăbănogului din Capernaum etc.

Aceste vindecări, ca toate celelalte descrise în Sfintele Evanghelii, o dată cu binefacerea de moment, au avut darul să prevestească, de fapt, marea minune a vindecării neamului omenesc din boala robirii păcatului şi a morţii, cu un cuvânt, mântuirea.

Iubiţi credincioşi,

Pentru astăzi ne propunem, cu ajutorul Domnului, să exprimăm câteva gânduri în legătură cu posibilităţile sfinte de vindecare, atât din punctul de vedere al trupului, cât şi al sufletului.

Desigur, în mare credem că intuiţi ce voim a vă reaminti: Sfânta Biserică ne oferă mari şi multe daruri aducătoare de vindecări, sub ambele aspecte. Ne gândim în primul rând la Sfintele Taine, cu deosebire Spovedania, Împărtăşania, Maslul, dar şi la celelalte slujbe şi rugăciuni, mai ales Sfânta Liturghie.

Voim, însă, pentru astăzi, să evidenţiem un alt dar, păstrat şi transmis tot de Sfânta Biserică: Sfânta Scriptură, îndeosebi cuvintele Mântuitorului cuprinse în Evanghelii.

Mai întâi facem precizarea că Biserica nu-şi arogă misiunea vindecătoare, în exclusivitate. Tot din darul Domnului oamenii beneficiază de slujirea medicală a celor pregătiţi, de serviciile spitalelor şi ale farmaciilor etc.

De aceea, nu-i aprobăm pe acei creştini care spun: „Părinte, nu mă mai duc la nici un doctor! Toţi sunt şarlatani şi ineficienţi. Toţi se uită numai după bani. Eu mă ţin numai de Domnul, de Biserică, de rugăciuni…”.

Această atitudine este nedreaptă, ca să nu spunem habotnică. Căci însăşi Scriptura ne îndeamnă în această privinţă: „Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul” (Sirah, 38, 1).

De asemenea, apelăm la farmacii, iar atunci când reţetele sunt prescrise corect, după ce mai înainte medicul specialist a pus diagnosticul real, totodată când medicamentele sunt luate în mod corespunzător, sunt şanse de ameliorare a bolilor şi chiar de vindecare.

Tratamentul medical nu exclude, la rândul său, darurile Bisericii, revărsate prin lucrarea lui Dumnezeu. Căci mulţi medici, cu pregătire autentică dar şi cu credinţă în suflet, obişnuiesc să spună deseori: „Medicul tratează, Dumnezeu vindecă!”.

Iubiţi credincioşi,

Cum spuneam mai sus, astăzi dorim să evidenţiem un dar al Bisericii, un medicament deosebit de preţios, prea puţin întrebuinţat: Sfintele Evanghelii. Am ales acest subiect constatând că în ultima vreme s-au înmulţit publicaţiile (cărţi, reviste, broşuri) care propun fel de fel de „terapii” şi care, departe de a ne vindeca, ne pot agrava suferinţele, mai ales cele de ordin sufletesc.

Este vorba atât de producţiile sectare, de toate nuanţele, cât şi ale unor pretinşi vindecători care se declară creştini ortodocşi, dar care, prin ideile pe care le profesează se situează, de fapt, în afara creştinismului: radiestezişi, bio-energeticieni etc.

Unii dintre ei vorbesc chiar de „sacro-terapii”, adică „sfinte-tratamente”, care nu numai că nu au nimic sfânt în ele, dar sunt încărcate cu fel de fel de lucrări diavoleşti. Trebuie să precizăm, însă, că întâlnim şi cărţi publicate de către unii slujitori ai bisericii, mai puţin avizaţi în domeniu şi grăbiţi în a da soluţii, care, sub pretenţia „sacro-terapiei” seamănă confuzii, folosind şi un limbaj alambicat, plin de preţiozităţi. Conţinutul acestora nu-i altceva, însă, decât un amalgam de puerilităţi şi dulcegării.

Chiar şi cărţile unor filosofi creştini autentici sunt atinse de pericolul alunecării în ceaţă şi aproximităţi, atunci când sunt despărţite de spiritul evanghelic. Spre exemplu, relativ recent a fost republicată o carte a lui Constantin Noica, intitulată „Şase maladii ale spiritului contemporan” (Humanitas, 1997), în care autorul descrie şase boli considerate mai grave în zilele noastre.

Trebuie să facem precizarea că filozoful Noica merită toată preţuirea noastră, a tuturor, pentru viaţa exemplară şi pentru scrisul reprezentativ. Această carte, însă, dincolo de caracterul descriptiv (şi acesta destul de criptic, bolile enumerate purtând nume cifrate: catholita, todetita, horetita, acatholia, atodedia, ahoretia) nu vine, practic, cu o soluţie, aşa cum era de aşteptat. Mai mult, însăşi descrierea este făcută într-un stil complicat, specific unei gândiri filosofice puţin accesibile.

Este adevărat că ea se adresează unei anume elite, care poate fi chiar entuziasmată, pe bună dreptate, pentru profunzimea cugetărilor. Dar îi lipseşte acea simplitate caracteristică Sfintelor Evanghelii, despre care nu se poate spune că sunt lipsite de profunzime.

Salutăm, totuşi, aluzia pe care credem că o face Noica spre cele sfinte, inclusiv deci spre evanghelii, atunci când spune la un moment dat: „Îi rămâne omului să-şi regăsească propria bogăţie spirituală…, spre a recăpăta astfel, dincolo de spiritul exactităţii, câteva căi către adevăr, şi spre a se regăsi cu adevărat ca om al spiritului, iar nu ca laborant al lui… (p. 153). „Propria bogăţie spirituală”…, nu înseamnă altceva, pentru noi ortodocşii, decât tezaurul păstrat în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.

De aceea, deschizând evangheliile, vom descoperi, în multe locuri, descrieri simple dar precise ale bolilor şi ale cauzelor acestora, totodată soluţii de vindecare ce nu dau niciodată greş. Astfel, vom observa că cele mai multe boli, dacă nu cumva toate, se găsesc în strânsă legătură cu păcatele. Iar acestea îşi au sursa, de cele mai multe ori, înăuntrul nostru.

Mântuitorul o spune limpede, cât se poate de simplu: „Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule… . Acestea sunt care spurcă pe om!” (Matei, 15, 19-20).

Iată un diagnostic precis, formulat în puţine cuvinte, dar suficiente pentru orice nivel de înţelegere. Ei bine, o astfel de inimă este otrăvită, bolnavă, care va îmbolnăvi întreg trupul şi sufletul acelui om, dar şi pe al celor din juru-i.

Sau alt exemplu: „Luminătorul trupului este ochiul. De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat…” (Matei, 6, 22-23).

Mântuitorul nu se rezumă, însă, la nivelul descriptiv al bolii şi al păcatelor. În evanghelii întâlnim o sumedenie de „reţete” de vindecare. Iată una dintre ele: „Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel care voieşte să se împrumute de la tine nu-ţi întoarce faţa ta… . Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc. Ca să fiţi fii ai Tatălui vostru Cel din ceruri…” (Matei 5, 42-45).

Reţinem, cu deosebire, acest medicament: rugăciunea pentru cei ce ne prigonesc, pentru vrăjmaşii noştri, adică. Se cunoaşte că rugăciunea în sine, de orice fel, este aducătoare de mari şi multe binefaceri. Dar este, totodată, o cale preţioasă de vindecare, pentru cel care o face şi pentru cel pentru care se face.

Sfântul Apostol Iacov notează în această privinţă: „Rugaţi-vă unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (5, 16). Cel angajat în rugăciune îşi creează, astfel, o stare duhovnicească benefică, plină de sfinţenie, bunătate şi pace.

Prin lucrarea harului această stare se transmite şi celui pentru care se roagă. Iar culmea acestei lucrări este rugăciunea pentru vrăjmaşi, izvorâtă din iubirea pentru vrăjmaşi, recomandată de Mântuitorul Iisus Hristos.

Atunci când cineva se roagă sincer pentru cei ce-l vrăjmăşesc, a reuşit să scoată tot răul din propriu-i suflet, să alunge orice resentiment, să se manifeste ca un suflet lipsit de boală. Şi dimpotrivă, când cineva nu-i în stare să facă acest lucru evanghelic, înseamnă că a rămas în continuare bolnav.

Aşadar, rugăciunea pentru vrăjmaşi, această „terapie” duhovnicească întâlnită doar în Evanghelie, este unul dintre cele mai tari medicamente, pentru orice fel de boală.

Iubiţi credincioşi,

Îngăduiţi, acum, să vă facem o confesiune personală. Suntem chemaţi deseori pe la casele creştinilor de vârstă înaintată pentru a-i spovedi şi a-i împărtăşi. Observăm cu aceste prilejuri că de cele mai multe ori noptiera sau masa sunt pline de medicamente, prin care, desigur, cei suferinzi îşi alină durerile, uneori greu de suportat.

Dar ne bucurăm când vedem alături şi Sfânta Scriptură, o Carte de Rugăciuni, un Ceaslov etc. Mai ales Sfânta Scriptură, această farmacie duhovnicească atât de preţioasă!

Sau, altă confesiune. Stând de vorbă cu diverşi oameni ne dăm seama din felul în care pun problemele, dacă sunt cititori şi următori ai Evangheliei sau nu. Căci indiferent de probleme sau necazuri, cineva care iubeşte Evanghelia va avea un mod superior de a vedea lucrurile, de a-i trata pe oameni etc.

Chiar bolnav sau sărac material, omul cunoscător şi trăitor al Evanghelei este fericit sufleteşte, incomparabil mai fericit decât cel sănătos şi plin de avuţii, dar ignorant al cărţilor sfinte.

Mare bucurie avem când întâlnim astfel de oameni! Şi dimpotrivă. Când vorbim cu cineva şi ne dăm seama că nu gândeşte sănătos, că nu trăieşte creştineşte, că este stăpânit de patimi, sau că este rob al deprimării, al fricii, al superstiţiilor etc., de îndată ne determină să gândim că acel om nu a citit Evanghelia, sau a citit-o dar o ignoră.

De frumuseţea şi adâncimea învăţăturilor ei s-au minunat şi se minunează neamuri de pe întreg pământul.

Iată o mică ilustrare, în acest sens: Un preot misionar îi învăţa pe indieni să scrie pe scrisori data anului 1867. De ce acest număr mare? îl întrebară pieile roşii. Fiindcă atâţia ani au trecut de la naşterea lui Hristos îi lămuri preotul. Cum? strigară ei atunci, de atâta vreme există Evanghelia în lume şi abia acum aţi adus-o la noi?

Iubiţi ascultători,

Noi avem dintru începuturi Evanghelia, din darul Domnului, ceea ce alte popoare, aparţinând religiilor necreştine, nu au încă. Oricât am fi de săraci material, din punct de vedere spiritual suntem cei mai bogaţi oameni! Bogaţi în măsura în care, în deplina noastră libertate, vom lăsa a ne pătrunde în inimi cuvintele Domnului, minunatele Sale cuvinte, care hrănesc mai mult decât pâinea şi potolesc setea mai mult cea mai curată apă.

Iar dacă pentru multe din bolile trupeşti medicamentele farmaceutice se dovedesc neputincioase, în plan sufletesc nu există boală pe care Evanghelia să n-o poată tămădui. Sunt necesari doi factori, însă: un „medic” iscusit, duhovnicul şi un „pacient” ascultător, creştinul autentic. Amin.

Sursă https://doxologia.ro/predici/predica-la-duminica-v-dupa-rusalii-vindecarea-celor-doi-demonizati-din-tinutul-gadarei-pr-1

mai mult
CronicăPromovate

11/24 iulie 1917 a început Bătălia de la Mărăști

CasinValley1917

Bătălia de la Mărăști a fost una din principalele bătălii desfășurate pe teritoriul României în timpul Primului Război Mondial. S-a desfășurat între  și  și a fost o operațiune ofensivă a armatei române și armatei ruse cu scopul de a încercui și distruge Armata a 9-a Germană. Operațiunea a fost planificată a se desfășura în paralel cu operațiunea ofensivă de la Nămoloasa la care s-a renunțat între timp.

La începutul lunii iulie, pe baza planului de campanie elaborat în luna mai 1917 de către Înaltul Comandament s-au definitivat instrucțiunile pentru Armatele 1 și 2 române. Astfel, armata 1 trebuia să execute lovitura principală în zona Nămoloasa, apoi, pe terenul pregătit de aceasta, armata a 2-a, condusă de generalul Alexandru Averescu trebuia sa execute o lovitură secundară pe direcția Mărăști. Obiectivul operațiunii era luarea sub control a pozițiilor inamice din sectorul Poiana Încărcătoarea – Răcoasa.[1] Pe ansamblu raportul de forțe era destul de echilibrat, însă pe direcția loviturilor preconizate de Armata a 2-a, Înaltul comandament român a masat forțe suplimentare generând astfel un raport de forțe mai avantajos.

Sursă https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_M%C4%83r%C4%83%C8%99ti

mai mult
PersonalitățiPromovate

Constantin Noica

WhatsApp Image 2022-07-11 at 13.15.00

Constantin Noica (n. ,[1] VităneștiTeleormanRomânia – d. ,[1] SibiuRomânia) a fost un filosofpoeteseistpublicist și scriitor român. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990).[5] Fostul ministru țărănist Nicolae Noica este nepotul filozofului Constantin Noica (nepot de frate).

Viață timpurie, educație[modificare | modificare sursă]

Constantin Noica s-a născut la 12 iulie (stil vechi) 1909 în comuna Vităneștijudețul Teleorman.

Începe gimnaziul în București; în perioada 19241928 urmează Liceul „Spiru Haret”, unde îl are ca profesor de matematică pe poetul UvedenrodelorIon Barbu (Dan Barbilian). Obține bacalaureatul în 1928.

Ca licean, debutează în revista liceului, Vlăstarul, în 1927 cu eseuri care au fost publicate în anul 1934 în volumul „Mathesis sau bucuriile simple”.

Se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere din București, pe care o va absolvi în 1931 cu teza de licență Problema lucrului în sine la Kant. Timp de trei ani îl are ca profesor pe filosoful Nae Ionescu.

Anii interbelici și ulteriori (1930 – 1949)[modificare | modificare sursă]

În perioada 1932 – 1934 frecventează societatea culturală “Criterion“. Sub influența lui Nae Ionescu, prietenii lui Noica de la „Criterion” – Mihail PolihroniadeHaig ActerianMircea Eliade – vor deveni, mai devreme sau mai târziu, simpatizanți legionari dar Noica, fidel ideii că lupta culturală și nu cea politică este calea pentru reînvierea culturală a României, refuză uniforma și încadrarea în mișcarea legionară.

În 1933, timp de un an, urmează cursurile Facultății de Matematică iar în primăvara anului 1938 pleacă la Paris cu o bursă a statului francez, unde va sta până în primăvara anului 1939. În mai 1940 își susține la București doctoratul în filosofie, cu teza Schiță pentru istoria lui „Cum e cu putință ceva nou?”. În luna august 1940, publică într-un număr unic revista Adsum (adică „Sunt aici, sunt de față”), pe care o scrie singur și o publică din bani proprii. În această publicație, Noica se vrea un martor imparțial, dar de fapt nu fără simpatie, al „martiriului mișcării legionare” prigonită de regimul Frontului renașterii naționale condus de regele Carol al II-lea.

În octombrie 1940 pleacă la Berlin în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German. Va rămâne la Berlin până în 1944, participând de mai multe ori la seminarul de filosofie a profesorului Martin Heidegger, unde a mai participat și un alt filosof român cu operă de sertar, Alexandru Dragomir. În paralel, împreună cu Constantin Floru și Mircea Vulcănescu editează patru din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu și anuarul Isvoare de Filosofie.

Conform Deutsche Welle, el a fost „rinocerizat de legionarism și pronazism”.[6]

Anii domiciliului forțat, deținut politic (1949 – 1964)[modificare | modificare sursă]

În perioada 1949 – 1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici, Noica și-a căpătat ideea filosofică și totodată și-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai târziu. În 1958 Noica este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de „grupul Noica”.

Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964. Într-una din cărțile apărute Postum, Jurnal de Idei, filozoful scrie cum după ani în care nu a mai văzut nimic tipărit, într-o zi gardianul îi aduce în celulă primul volum din operele complete nou apărute ale lui Karl Marx, pe care l-a citit cu mult interes, urmând să le citească apoi pe toate în închisoare, cu aceeași dedicare.

Anii libertății, Păltiniș (1964 – 1987)[modificare | modificare sursă]

Din 1965 se stabilește în București, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde Noica va ține seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. Printre participanți se numără mai tinerii săi colegi de la Centrul de Logică (Sorin Vieru) sau de la Institutul de Istoria Artei (Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu).

În 1976, Constantin Noica îl întâlnește, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăbovește 3 zile. Cadrul natural și biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Nicolae Steinhardt despre cele văzute la Rohia, știind gândul acestuia de a se retrage într-o mănăstire.

Ultimii ani din viață începând cu anul 1975, Constantin Noica și i-a petrecut la Păltiniș lângă Sibiu, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru admiratorii și discipolii săi (vezi Jurnalul de la Păltiniș de Gabriel Liiceanu). Între 1974 și 1987 a deținut un apartament în blocul OS6, la Romancierilor în Drumul Taberei.[7] Se stinge din viață la 4 decembrie 1987. A fost înmormântat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniș, după dorința sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al ArdealuluiCrișanei și Maramureșului. După 1989, Gabriel Liiceanu s-a ocupat de reeditarea integrală a cărților lui Noica.

Sursă https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Noica#/media/Fi%C8%99ier:Constantin_Noica_2.jpg

mai mult
1 2 3 4 192
Page 2 of 192