close
PersonalitățiPromovateSport

”Comitetul Internațional Olimpic ar trebui să redescopere spiritul olimpic”

IN MEMORIAM

Dan Stuparu  (20 octombrie 1951-30 aprilie 2013)

Interviu cu sensei Dan Stuparu, președintele FRKT (I)

Mâine se vor împlini opt ani de la trecerea în neființă, la doar 61 de ani, a celui care a fost sensei Dan Stuparu, fondator și președintele Federației Române de Karate Tradițional. FRKT a luat ființă în 1993, în baza Ordinului MTS nr. 306/1993, sub denumirea de ”F.R. Karate Tradițional și Discipline Asociate”, pentru ca, în 1996, să ființeze sub denumirea și în forma actuală, respectiv FRKT.
Sensei Dan Stuparu, președintele FRKT, a venit adeseori la Ploiești, ”obligat” și de performanțele karateka prahoveni, câștigători în repetate rânduri ai Cupei României. Conform regulamentului Federației, clubul câștigător devine gazda ediției viitoare a competiției. Trebuie menționat și faptul că, la puțină vreme după 1990, România s-a clasat, de cele mai multe, ori printre primele trei țări din lume la această disciplină sportivă.
Noi n-am ratat nicio competiție de nivel național desfășurată la Ploiești și nici ocaziile de a dialoga cu sensei Dan Stuparu. Au rezultat numeroase articole, cronici, interviuri. Am ales pentru comemorarea sa un interviu realizat în octombrie 2005, când sensei (care deținea 7 DAN pe-atunci) s-a aflat pentru două zile la Ploiești, unde, s-au disputat finalele Cupei României la karate tradițional. Cu multă amabilitate, a acceptat să ne acorde interviul de mai jos, pe care vi-l vom prezenta în două episoade. Nu este lipsit de semnificație faptul că FRKT ființează sub Înaltul Patronaj al Casei Regale a României.
Pentru a desluși de ce karate-ul tradițional nu figurează printre sporturile olimpice, interlocutorul nostru a făcut unele comentarii critice asupra mișcării olimpice moderne și a perspectivelor acesteia.

Prima participare, primele medalii

Reporter: Când s-au înființat Federația Internațională de Karate Tradițional și Federația Română?

Dan Stuparu: FRKT s-a înființat în 1980, iar cea română în 1990.

R.: După câtă vreme de la înființare ați participat la un campionat european sau mondial?

D.S.: Prima noastră participare la o competiție majoră continentală s-a înregistrat la CE din 1991, de la Trevisto. Atunci am câștigat și primele două medalii – de bronz – din istoria KT românesc. După aceea, România a început să fie recunoscută ca o forță a KT.

Federații fantomă

R.: Care este locul federației pe care o conduceți în rândul celorlalte – nu puține – federații de arte marțiale?

D.S.: Sunt câteva întru totul stimabile. Din păcate, au apărut multe federații fantomă, nu numai la noi, care abia s-au înființat și încep din primul an de existență cu organizări și participări la campionate mondiale. Se creează, astfel, o mare confuzie în lumea artelor marțiale. Trebuie avute în vedere nivelul de competitivitate, de valoare și multe alte criterii. De doi ani și ceva s-a emis un ordin care reglementează ce campionate europene sau mondiale pot fi recunoscute. Dacă la un campionat mondial nu participă cel puțin 15 țări de pe trei – în unele cazuri de pe patru – continente, concursul este cotat drept o competiție sau cupă internațională. La FRKT sunt afiliate 65 de țări. Din păcate, multe Direcții pentru Sport ale unor județe, în loc să se informeze la ANS asupra unor campionate europene sau mondiale, contabilizează medalii venite de la competiții fantomă. Vreau să mă fac bine înțeles: este foarte bine ca sportivii care practică la diverse arte marțiale să participe la competiții. Dar performanțele lor ar trebui să fie contabilizate abia după ce se ia în calcul nivelul competitiv și beneficiul pe care anumite stiluri le aduc promovării principiilor de bază ale artelor marțiale. Exemplu edificator: luna viitoare va avea loc primul Campionat Mondial de Stil (Shotokan – Fudokan) din cadrul karate tradițional. Cam din ’96, noi suntem numărul 1 mondial la Stil. Constatăm că abia după 26 de ani de la înființarea FRKT se organizează un CM de Stil! Dar nu va mai fi la Praga, cum se anunțase inițial, ci la Lignano Sabblodoro, lângă Veneția. De ce? Pentru că Praga, orașul care a găzduit foarte multe ediții ale ”europenelor”, nu întrunește toate condițiile organizatorice pentru desfășurarea unui campionat mondial.

Jocurile Olimpice păcătuiesc prin gigantism 

R.: Karate-ul Tradițional își are originea în Japonia. De ce nu domină sportivii japonezi competițiile?

D.S.: Englezii n-au fost întotdeauna cei mai buni la fotbal. Valorile se mai regrupează, deși președintele FRKT este un japonez, sensei Hidetaka Nishiyama. Cei mai mari maeștri japonezi nu se mai află în Japonia, ci în SUA, Canada ori în Europa Occidentală.

R.: De ce nu reușiți să vă înțelegeți cu Federația Internațională de Karate Modern, pentru a nu rămâne și unii și ceilalți în afara mișcării olimpice?

D.S.: Și la lupte sunt două federații: cea de greco-romane și cea de libere. Acest lucru nu este posibil în karate. E drept, intervin și unele interese și orgolii. Dar, pentru că m-ați întrebat de mișcarea olimpică, doresc să fac unele precizări. Jocurile Olimpice moderne păcătuiesc prin gigantism. A fost un moment în care ele puteau intra în implozie. Sunt pe lista de așteptare sporturi noi, nu neapărat extreme, și de iarnă, și de vară. La lupte e deja o abundență: judo, Tai Quando, cele cu arme, scrima etc, etc. Din direcția artelor marțiale, China a început să facă presiuni pentru a introduce Wu Shu la viitoarele Jocuri Olimpice, pe care le va găzdui în 2008. (China a reușit: Wushu a fost inclus pe lista sporturilor olimpice și figurează, din 2008, în programul disciplinelor olimpice – n.r.)

(Continuarea în ediția de mâine, 30 aprilie 2021)

                                                                                                 Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.