Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană – Ediția a V-a (Ploiești 2022)
Fiți bine (re)veniți, stimați cititori și vizitatori, în atelierul din Parcul din partea de Vest a Ploieștiului unde continuă proiectul Muzeul de Sculptură Monumentală Contemporană în aer liber, aflat sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii, susținut de Primăria și Casa de Cultură ale Municipiului Ploiești, în colaborare cu Asociația 24PHarte, inițiatoare a proiectului! Aici oricine este oricând bine venit.
Și la această ediție, a cincea, am avut tot trei sculptori. Deh, vremuri grele! Virusul s-a mai potolit, însă a lăsat urme adânci, artiștii fiind printre cei care au avut cel mai mult de suferit. ”Dar suferința naște frumusețe”, afirmă unul dintre artiștii pe care-i veți cunoaște în curând, în paginile publicației noastre. Au demonstrat-o cu prisosință și în parcul ploieștean, prin lucrările pe care le-au realizat.
Mă alină, însă, gândul că, la fel ca anul trecut, și la această ediție au lucrat artiști provenind din toate cele trei provincii românești, toți beneficiind de recunoaștere internațională, operele lor fiind răspândite pe tot mapamondul. Proprietari de galerii, curatori (uneori se curatoriază unul pe celălalt), au numeroase expoziții comune și se sprijină reciproc, mai ales în vremuri de-astea. Vi-i vom prezenta în ordinea venirii pe lume.
Interviu la începutul lucrărilor cu sculptorul Maxim Dumitraș
Primul născut este Maxim Dumitraș, un artist coborât direct din Rai, dar nu orice Rai, ci unul albastru, ca-n visele mele, numit și Raiul lui Maxim sau Maxonia. Acolo vremea e întotdeauna frumoasă, chiar și când plouă (cum o mărturisește artistul), exact ca în parcul nostru. Este fondator și directorul primului Land Art din România și al Muzeului de Artă Comparată din Sângeorz Băi. A realizat chiar un sat artistic, undeva, în Dosul Gârciului.
Este membru al Asociației Internaționale a Artiștilor din Paris. Artist polivalent, a obținut și un mare premiu pentru film.
A trăit mai puțină vreme pe alte meleaguri decât ceilalți doi artiști invitați la această ediție, deși a primit numeroase oferte de a rămâne definitiv. Dar pentru artistul român, care a numărat nu mai puține expoziții și participări la simpozioane și tabere naționale și internaționale, nu există centru și marginea.
Este singurul sculptor prezent pentru a treia oară aici. Artistul remarcabil, bistrițeanul Maxim Dumitraș, Omul din Rai!
Urmărirea umbrei
Reporter: Sunt chiar emoționat acum, pentru că vorbesc cu un om care vine din Rai! Un Rai personalizat, Raiul lui Maxim. Cum vă simțiți aici, în Ploiești, în afara Raiului dvs., sau cum îi spun unii – Maxonia?
Maxim Dumitraș: Da, acolo este un spațiu mai special decât aici.
R.: Acesta este mai ”tânăr”. Dar va concura Maxonia, într-o zi.
M.D.: M-aș bucura să fie așa. Aici am venit pentru a realiza un proiect despre umbră, lumină și urmărirea umbrei. Sunt pentru a treia oară la tabără, nu am gândit de la început acest concept, dar în timp s-a materializat. Sunt patru lucrări, de fapt. Una e interiorul albastru, casa cu fereastră prin care, de la răsărit la apus, trece lumina, iar lumina din interiorul personajului, interiorul casei, interiorul ființei lasă – pornind de la cadranul solar – o umbră în mișcare pe o placă, situată în față, pe care se vede drumul luminii și drumul umbrei. La a doua ediție la care am participat, am realizat o verigă, care face legătura oarecum cu interiorul casei, interiorul spiritual, iar acum, în a treia ediție, lucrez la o cariatidă, un fel de personaj, care urmărește și supraveghează umbra și lumina. Deci va fi un ansamblu din trei piese de marmură de Rușchița monumentală, iar a patra piesă, care e cea mai importantă, este o orizontală pe care circulă lumina și umbra.
Albastru de Transilvania
R.: Îmi amintesc că la ediția a doua ne-ați vorbit despre marea șansă care vi s-a oferit de a reveni. Am înțeles că acest proiect al dvs. s-a construit pe parcurs. Ați mai realizat astfel de lucrări și în altă parte?
M.D.: Mai am un ansamblu de vreo șase lucrări, realizat în Egipt, la Assuan, lucrat în granit, care reprezintă un fel de pieta, și niște stâlpi cu niște urme în ei ca niște teci de fasole, din care oamenii sunt plecați și au rămas doar niște desene albastre, cam cum am făcut și aici. Folosesc albastru de Transilvania, plecând de la casele tradiționale din Transilvania, care sunt vopsite în albastru și alb. Este un albastru ultramarin special. Încerc să pun și culoare pe marmură, să lucrez în trei-patru straturi prin patinare. Al cincilea strat îl va crea timpul, natura, în decurs de 50, 100 de ani, nu se știe.
R.: Acest albastru persistă? Știu că grecii colorau toate lucrările lor. Abia romanii au venit cu marmura albă. Sigur, acele imagini s-au șters. Acest albastru al dvs. rezistă?
M.D.: Eu am găsit sculpturi colorate și în Egipt. Aici va rezista foarte mult desenul, care e mai închis. Sunt trei tonuri de albastru. (Indicând) Acest desen din interior va persista foarte mult timp, iar acesta se va duce în timp. E ca și omul, care e peren, vine, trece… Nu rămâne nicio urmă de albastru. De aceea, în prima fază, când privitorul privește albastrul, i se pare că e puternic, violent. Dar o fac intenționat, pentru că lumina, în timp, ”trage” din acest albastru, îl estompează.
A treia șansă
Reporter.: Iată că vi s-a oferit și o a treia șansă, care – consider eu – este și șansa noastră! Sunteți singurul artist prezent la trei dintre cele cinci ediții, de până acum, ale Taberei de la Ploiești! Asta înseamnă că sunteți iubit aici, iar lucrările dvs. au mare impact. Cum vă simțiți în această postură?
Maxim Dumitraș: Da, este o nouă șansă. Proiectul s-a construit din mers, iar anul acesta cred că a fost cea mai bună ediție pentru mine, pentru că mi-am comandat proporțiile blocului de marmură, dimensiunile, și am lucrat cu mult mai ușor decât la edițiile precedente, când piatra era supradimensionată. A trebuit să mă pliez nițel după piatră, iar anul acesta a fost foarte bine, pentru că am avut o marmură de zece tone, impecabilă, fără nicio fisură. A fost superb. Timpul: minunat. Și cred că va ieși un ansamblu clar, coerent. Și mai cred că va fi una dintre cele mai importante lucrări pe care le-am realizat vreodată.
R.: Că vorbim despre ansambluri monumentale, primul exemplu care ne vine în minte este desigur Ansamblul Monumental ”Constantin Brâncuși” de la Târgu Jiu. Ne bucură faptul că și noi, ploieștenii, vom avea, de acum încolo, un ansamblu monumental, nu numai gorjenii. În timp, vom avea chiar mai multe și realizate de artiști diferiți.
M.D.: Da, e adevărat. Brâncuși e altceva, la mine e altceva. Eu sper să puteți continua, să realizați și desăvârșiți acest muzeu în aer liber. Este o șansă unică pentru Ploiești, unică în Europa. Dacă se gândește limpede în viitor, pe un proiect de 20-30 de ani, bine chibzuit și temeinic pregătit, nu spontan, și vor fi invitați artiști importanți, veți realiza un lucru cu totul remarcabil. Cred că autoritățile ar trebui să se implice total, să pregătească simpozionul din timp, pentru că anul acesta a fost cu două săptămâni înainte de iarnă, să zicem așa. Un artist foarte bun este foarte ocupat. Lucrează și în străinătate, are un program coerent și nu poți să-l iei din fugă și să speri că în felul acesta vei avea un muzeu impozant la Ploiești.
R.: S-a tot discutat despre asta și s-a tot insistat pe lângă autorități. Faptul că se realizează această ediție se datorează insistențelor unor prahoveni deloc indiferenți la soarta culturii locale. Acum, v-am fi îndatorați dacă ne-ați învăța să urmăm sau măcar să urmărim traseul luminii.
M.D.: Da. (Indicând pe lucrare) Pleacă de la răsărit, trece prin fereastra interioară a casei, a omului, a spiritului, și lasă o urmă pe orizontala din fața lucrărilor. Umbra este o mișcare geometrică, o stare a spiritului, dar ea trece prin diferite efecte ale luminii. Am marcat decorativ în zona albastrului traseul luminii, luminii și umbrei, de fapt. Dar lumina este lucrul cel mai important, care face un parcurs de dimineața până seara pe această formă.
Despre verigi sau un lanț al prieteniei
R.: La edițiile următoare veți reveni cu lucrări care să poarte asupra altei obsesii a dvs., a altui motiv, cel al ”locuirii”? Spuneați altădată că un alt motiv ar fi cel al ”locuirii”, și porneați de la stupul de albine.
M.D.: Am fost la trei ediții, record absolut, și cred că trebuie să mai lucreze și alții aici. Așa că, probabil, aceasta este ediția mea de adio. Dar pentru a vă răspunde la întrebare: Eu, în toată perioada mea de creație, de 40 de ani, am avut trei teme. Am avut ”locuirea”, pornind de la stupul de albine, despre tot ce se întâmplă în interiorul unui stup de albine: organizarea, tot procesul, care este foarte clar, complex, lung și obositor, și ar fi bine ca oamenii să învețe ceva din asta.
Am făcut și niște forme monumentale din nuiele, am lucrat cu chirpici, cu lut… După care am trecut la ”verigi”. Cred eu că fiecare om este o verigă specială. Fiecare om care dorește binele, formează un lanț al prieteniei când se întâlnește cu alți oameni. Am foarte multe lucrări pe motivul verigilor, în toată Europa, iar utopic îmi pun problema că aceste verigi se vor întâlni cândva și, da, vor forma un lanț al prieteniei.
A treia temă este o sculptură de tip hai-ku, o sculptură în care încercuiesc golul, care, prin ochiul privitorului, devine plin. Sunt niște realizări unice, cred, în sculptura mondială. Eu, în land art-ul meu, îmi cresc sculpturile. Plantez copacul de mic, intru în dialog cu el și în 15 ani realizez o sculptură căreia, după aceea, îi dau o altă viață, interioară. Da, lucrez și 15 ani la o sculptură! Acolo unde trăiesc eu, în Maxonia, am în proces de lucru vreo 60, pe care le cresc. Nu poți să te grăbești cu copacul, e ca un dialog cu omul. E interesantă această muncă. Când eram copil, mergeam în pădure și căutam forme care seamănă cu ceva, iar acum aceste forme mi le construiesc de mici. Le consider ca pe niște sculpturi Zen, care e un anumit tip de tendință în sculptura contemporană. Am avut și câteva expoziții interesante pe această temă.
R.: Maestre, poate ne veți vorbi și despre asta până la finalul lucrărilor. Deocamdată, vă mulțumim că ne-ați sădit lumina în suflete!
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU
